referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

A saptea elegie stanesciana

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Versul “niciodată n-am să fiu sacru” a născut cele mai multe controverse între exegeţi. Unii s-au grăbit să-l eti¬cheteze pe Nichita ca un “poet al opţiunii la real” şi să-l înregimenteze în tabăra materialiştilor, în timp ce alţii au socotit că această opţiune e absurdă, falsă şi utopică, de¬oarece presupune “să renunţi complet la viaţa spirituală” (vezi Ştefania Mincu, 1987, p.90-91) când, în realitate, în acest volum Nichita vorbeşte despre spiritologie, o ştiinţă elevată, recuperată din sfere celeste.

Varianta Printabila 


1

A ŞAPTEA ELEGIE / N. Stănescu

(Opţiunea de real)

 

Trăiesc n numele frunzelor, am nervuri,/ schimb verdele pe galben şi / mă las pierit de toamnă./ n numele pietrelor trăiesc şi mă las / cubic bătut n drumuri,/ cutreierate de repezi maşini./ Trăiesc n numele merelor şi am / şase smburi scuipaţi printre dinţi / tinerei fete dusă cu gndul tot / după leneşe dansuri de ebonită./ n numele cărămizilor trăiesc,/ cu brăţări de mortar nţepenite / la fiecare mnă, n timp ce mbrăţişez / un posibil gălbenuş al existenţelor./ Niciodată n-am să fiu sacru. Mult,/ prea mult am imaginaţia / celorlalte forme concrete.// Şi nici n-am vreme din pricina asta / să mă gndesc / la propria mea viaţă./ Iată-mă. Trăiesc n numele cailor./ Nechez. Sar peste copaci retezaţi./ Trăiesc n numele păsărilor,/ dar mai ales n numele zborului./ Cred că am aripi, dar ele / nu se văd. Totul pentru zbor./ Totul,/ pentru a rezema ceea ce se află / de ceea ce va fi.// ntind o mnă, care-n loc de degete / are cinci mini,/ care-n loc de degete / au cinci mini, care / n loc de degete / au cinci mini.// Totul pentru a mbrăţişa,/ amănunţit, totul,/ pentru a pipăi nenăscutele privelişti / şi a le zgria / pnă la snge / cu o prezenţă.//

***

Poemul trădează o concepţie filosofică de tip budist, potrivit căreia omul, individual, nţelege n mod profund apartenenţa la Marea Creaţie şi se identifică cu destinul regnurilor “pnă la snge”, ntr-un perpetuu efort empatic.

Este ultima poezie din ciclul dedicat autocunoaşterii. Mesajul ar putea fi acesta: cel ce se va smeri se va nălţa; cel ce va iubi va nvinge orice obstacol, chiar şi gravitaţia.

A trăi n numele frunzelor, n numele pietrelor, al cailor, al păsărilor nu nseamnă a te transforma n frunză, măr, cal sau pasăre, deci a involua. nseamnă, mai degrabă, a le copleşi cu iubire, a le nţelege metamorfozele, a te armoniza cu ele - căci ele, de la sine, se armonizează cu legile naturii şi ale Universului. nseamnă apoi dorinţa de a le egala performanţele uluitoare: să te laşi pierit de toamnă şi renăscut n fiecare primăvară, o dată cu explozia de clorofilă şi culoare; să fii smbure de măr, vlăstar şi apoi fruct, să-i saturi pe cei flămnzi, să dăruieşti, adică; să sari peste copaci retezaţi ori să pluteşti peste ntinderi de ape şi uscat, precum păsările - să nvingi cu propriile forţe gravitaţia şi să te desprinzi de pe pămnt. Pentru totdeauna, ntr-o bună zi.

A trăi n numele frunzelor, al merelor, al păsărilor sugerează o fidelitate faţă de regnuri n raport cu semenii:             Trăiesc. Sunt om. Nici acum şi nici ntr-o viaţă viitoare nu voi deveni pasăre de aur sau măr nflorit, dar mereu voi respecta şi voi iubi păsările, copacii şi pietrele. Din această pricină şi obsesie “n-am vreme să mă gndesc la propria mea viaţă”. Nu trăiesc n numele meu şi nici n numele tatălui, renunţ la toate privilegiile pe care aş putea să le am; trăiesc n numele poeziei şi al formelor concrete ce mă nconjoară.

1

Versul “niciodată n-am să fiu sacru” a născut cele mai multe controverse ntre exegeţi. Unii s-au grăbit să-l eticheteze pe Nichita ca un “poet al opţiunii la real” şi să-l nregimenteze n tabăra materialiştilor, n timp ce alţii au socotit că această opţiune e absurdă, falsă şi utopică, deoarece presupune “să renunţi complet la viaţa spirituală” (vezi Ştefania Mincu, 1987, p.90-91) cnd, n realitate, n acest volum Nichita vorbeşte despre spiritologie, o ştiinţă elevată, recuperată din sfere celeste.

Această absurdă abandonare a sacrului pare dovada unei bătălii pierdute, pare amprenta unei deznădejdi de moment, a unei copleşitoare tristeţi metafizice. Numai frigul, foamea şi spectrul morţii l poate determina pe om să renunţe aparent la o aspiraţie scrisă n codul genetic. Constrns de mprejurări, Nichita operează n acest poem cu logica bunului simţ terestru, a crizei de timp, a lipsei de contemplaţie şi meditaţie adică. De aceea el alege formele concrete, palpabile, materiale, iar ntre două feluri de mncare optează pentru farfuria cu aperitive ce hrănesc stomacul şi nu spiritul.

Acesta este momentul cnd Nichita ia decizia să se ntoarcă “acasă”. Cu umilinţă, se recunoaşte nfrnt, dar va fi o ultimă victorie a instinctului de supravieţuire.

Mai trziu va regreta această slăbiciune, dovadă că se va despărţi definitiv de sotia Doina Ciurea şi tot restul vieţii va ncerca să-şi demonstreze sie nsuşi că elegia a şaptea a fost un accident. El va continua să trăiască n numele frunzelor şi al păsărilor, ocrotindu-le şi iubindu-le aşa cum şi-a iubit deopotrivă semenii; dar niciodată nu va mai spune niciodată, cu att mai mult cu ct nu va renunţa la aspiraţie spre sacralitate.

Curios este faptul că, n contextul politic şi istoric n care a apărut volumul (1966), elegia a şaptea “a scăpat turma” n faţa cenzurii, deşi două decenii mai trziu s-a afirmat că n acest poem “este caricaturizat fără cruţare un mod materialist - ngust de a nţelege existenţa” (Ştefania Mincu, 1987, p.91).

Avem ncă o dovadă că noi, oamenii, suntem adesea robi ai sentimentelor şi ai instinctelor animalice, trădndu-ne astfel descendenţa. Suntem fiinţele de pe Pmnt cele mai interesante, cele mai controversate, dar şi cele mai predispuse să ne depăşim condiţia, să evoluăm adică. Micile accidente care ne apropie de regnuri ne dovedesc limitele, dar şi putinţa de a o lua de la capăt de fiecare dată, fapt ce ne ndreptăţeşte să sperăm că ntr-o bună zi vom izbuti.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica