referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Elegia a opta

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Trecerea de la manifestarea pasivă la cea activă a creaţiei co¬res¬punde cu mo¬mentul numit „naşterea uni¬ver¬sului” (Big Bang-ul), iar tre¬cerea de la manifes¬ta¬rea activă la cea pasivă a creaţiei corespunde cu momentul numit „moar¬tea universului” (sfârşitul lumilor). Creaţia, în virtutea legii ciclicităţii, trece de la o manifestare la alta în mod periodic...

Varianta Printabila 


1

ELEGIA A OPTA, HIPERBOREEANA / N. Stănescu

 

I.

Ea mi-a spus atunci, văznd lucrurile fixe / ale alcătuirii mele:/ Aş vrea să fugim n Hiperboreea / şi să te nasc viu,/ asemenea cerboaicei, pe zăpadă,/ n timp ce aleargă şi urlă / cu sunete lungi atrnate de stelele nopţii.// La frig cu noi şi la gheaţă!/ mi voi dezbrăca trupul / şi voi plonja n ape, cu sufletul neapărat,/ lundu-şi drept limită / animalele mării.// Oceanul va creşte, desigur, va creşte / pnă cnd fiecare moleculă a lui / ct un ochi de cerb va fi,/ sau / cu mult mai mare,/ ct un trup de balenă va fi.// Voi plonja ntr-o astfel de apă mărită,/ izbindu-mă de brownienele privelişti,/ ntr-o mişcare de spor, disperată,/ voi face zigzaguri: lovită / de mari, ntunecate, reci molecule,/ adeptele lui Hercule.// Fără putinţă de-nec şi fără / putinţă de mers şi de zbor -/ numai zigzag şi zigzag şi zigzag,/ nrudindu-mă cu feriga / printr-un destin de spor...// Aş vrea să fugim n Hiperboreea / şi să te nasc viu,/ urlnd, alergnd, zdrobită de zimţii / cerului vineţiu,/ pe gheaţa crăpată n iceberguri / risipite sub cer vineţiu.//

II.

Ea aprinse deodată-o lumină,/ de lngă genunchiul ei, verticală,/ sub o pălărie roşie / virginală./ Aruncă lngă glezna mea o carte / scrisă n cuneiforme./ ngeri presaţi ca florile / se scuturau sfărmaţi, pe platforme.// ngeri nnegriţi ntre litere,/ ntre pagina de deasupra şi cea de jos,/ subţiaţi, fără apă n ei şi răcoare,/ cu tăiş fioros...// Ca să mă tai cu ei de privirile / care fără să le-nvoiesc, mi-au crescut -/ cnd, togă virilă, tristeţea mea aspră / cu o fibulă de gheaţă mi-o prind.// La Hiperboreea, acolo - ea mi-a spus,/ şi lundu-ne unul pe altul de ceafă / cu braţul drept, cel nezburnd,/ ne vom cufunda pe sub gheaţă n apă.// Hiperboreea, zonă mortală / a mai marilor minţii,/ loc al naşterilor de copii de piatră,/ din care sculptaţi sunt doar sfinţii.// Hiperboreea, alb, - negru,/ aur-argint,/ revelaţie, nerevelaţie, tristeţe / alergnd şi orbecăind.//

III.

Ea şi ridică deodată capul:/ deasupra ei aleargă globuri albe / şi norii se destramă n fşii verzui.// Se-arată-o sferă cu ntunecimi ca munţii,/ pe care păsările stnd nfipte-n ciocuri,/ cu pocnet greu de aripi, o rotesc.// Desigur, idealul de zbor s-a-ndeplinit aici./ Putem vedea mari berze-nfipte-n stnca / mişcndu-se ncet. Putem vedea / vulturi imenşi, cu capul ngropat n pietre,/ bătnd asurzitor din aripi, şi putem vedea / o pasăre mai mare dect toate,/ cu ciocul ca o osie albastră,/ n jurul căreia se-nvrte,/ cu patru anotimpuri, sfera.// Desigur, idealul de zbor s-a-ndeplinit aici,/ şi-o aură verzuie prevesteşte / un mult mai aprig ideal.//

***

Ultimele cinci elegii alcătuiesc un alt ciclu, iar tema se circumscrie unei anumite concepţii privind naşterea, evoluţia, moartea şi ciclicitatea Creaţiei, a Universului. Potrivit acestei concepţii, nimicul n-a existat niciodată. Toate au existat dintotdeauna şi vor exista mereu. Doar forma şi alcătuirea sunt mereu schimbătoare. Creaţia are două forme fundamentale de manifestare: activă şi pasivă. Creaţia activă este forma de manifestare dinamică a Universului - suntem martori şi contemporani ai acestui fenomen. Creaţia pasivă este starea de hibernare a elementelor constitutive (timpul, spaţiul şi materia).

Trecerea de la manifestarea pasivă la cea activă a creaţiei corespunde cu momentul numit „naşterea universului” (Big Bang-ul), iar trecerea de la manifestarea activă la cea pasivă a creaţiei corespunde cu momentul numit „moartea universului” (sfrşitul lumilor). Creaţia, n virtutea legii ciclicităţii, trece de la o manifestare la alta n mod periodic.

Universul este un sistem viu, o entitate. El s-a născut murind şi va muri născndu-se. El trebuie să se nască pentru a muri şi va trebui să moară ca să se nască. Universul e profund masculin şi feminin deopotrivă. El creşte şi va descreşte, contractndu-se n cele din urmă. Din praful stelelor ce mor, el va naşte alte stele. Aceleaşi elemente ale materiei ntr-o altă alcătuire. Aceeaşi energie a atomilor ntr-o altă stare.

ntr-un anumit moment al evoluţiei - starea, aproape fluidă sau mai mult dect fluidă, subtilă, a energiei devine capabilă să proceseze informaţiile, genernd fenomenul numit viaţă.

 

Elegia a opta propune o radiografie a manifestării pasive a creaţiei. Aceasta corespunde cu staticul, nemişcarea, iarna, starea de sămnţă (sămnţă născătoare de alt univers); e cifra zero, punctul, anterior cercului; e sacrul pur, profund şi nedezvăluit; e starea latentă a creaţiei, starea de germene a ideii, starea de boboc a florii, starea de sămnţă a ierbii, orizontul n aşteptarea răsăritului, somnul bntuit de vise profetice, e repausul şi odihna, infinitul şi eternitatea, absolutul.

Manifestarea pasivă este Universul dinaintea Big-Bang-ului. Nu zborul, ci idealul zborului; nu soarele, ci lumina, esenţa sa. E lumina cuibărită n găoacele ntunericului, n coji negre de ouă. Şi dacă tărmul n care aceste „seminţe” ar purta un nume, cel mai nimerit ar fi să-i spunem Hiperboreea.

1

Elegia a noua, a oului reia şi dezvoltă binecunoscutul mit al naşterii lumii dintr-un ou, n timp ce Omul-fantă ne propune o scurtă şi palpitantă istorie a timpului. Abia n elegia a zecea asistăm la naşterea n plan fizic (boala şi durerea sunt specifice acestui spaţiu), iar a unsprezecea elegie dezvoltă tema aratului, a muncilor de primăvară, expansiunea - apogeul - colapsul universului şi din nou starea de sămnţă.

Toată această panoramare nu este posibilă fără dezvăluirea misterului ascuns n mitul literei Aleph, care „reprezintă punctul din Univers n care, dacă eşti plasat, realizezi tot universul n mod global” (Respirări, 1982, p.115).

*

Acestui spaţiu şi timp genuin, Nichita i-a dat un nume legendar: Hiperboreea, maternitate divină, ţara n care se nasc zeii. ntinderea de gheaţă, solemnă, e un teritoriu comun unde şi au sălaş somnul şi trezirea, moartea şi naşterea: „Astfel ne trecea viaţa, astfel muream, deveneam transparenţi, de gheaţă” (Cntec, Oul şi sfera, 1967).

n alt loc, acelaşi spaţiu ncremenit şi friguros e platforma pe care naşte iubita: „O, totul se azvrle spre Nord, să facem loc n jurul nostru, liber, sub sori iconoclaşti. Iar eu voi sta n mijloc, la plete dndu-mi foc să fie luminată casa n care ai să naşti” (Plonjeu, vol. Oul şi sfera, 1967).

Hiperboreea e spaţiul sacru n care se moare şi se naşte. Dincolo, n sud, e bucla vieţii, zona profană a existenţei. Hiperboreea e un ţinut al cristalelor de gheaţă şi de lumină, al nceputului şi sfrşitului de lume, e ţara celor nemuritori, viteji şi drepţi: „Nu-ţi fie frică de moarte. Adu-ţi aminte de cum erai nainte de a te naşte. Aşa vei fi şi după ce vei muri” (Lupta lui Iacob cu ngerul, vol. Necuvintele, 1969), ne spune Nichita.

*

Nu e exclus ca Nichita să fi gestat poezia preţ de un an şi jumătate, impresionat fiind de splendoarea nopţilor albe din Finlanda, ţară pe care o vizitează n iunie 1964, pentru a participa la manifestări prilejuite de comemorarea a 75 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.  Declicul s-a produs n decembrie 1965, n timpul autoexilului n „casa cu pămnt pe jos”.

Nichita povesteşte: „Venise iarna şi Gabriela, care avea cei mai frumoşi dinţi şi mai ostentativi din lume, avea un talent să clănţăne din ei aprig” (Antimetafizica, 1985, p.104). Cu certitudine că şi dinţii lui Nichita au clănţănit la fel de aprig, iar gura lui a exclamat: „La frig cu noi şi la gheaţă!”. Atunci, ea, Gabriela, văznd lucrurile fixe ale alcătuirii sale, i-a spus: „Aş vrea să fugim n Hiperboreea şi să te nasc viu, asemenea cerboaicei, pe zăpadă, n timp ce aleargă şi urlă cu sunetele lungi atrnate de stelele nopţii.” Camera se umple de „iceberguri risipite sub un cer vineţiu”, aidoma culorii buzelor celor doi ndrăgostiţi.

Se nserează devreme. Ea aprinde o lumină de lngă genunchiul ei şi aruncă lngă glezna lui „o carte scrisă n cuneiforme”, plină de mistere şi legende, precum cea despre Hiperboreea, „zona mortală a mai marilor minţii, loc al naşterilor de copii de piatră”. Gabriela şi ridică deodată capul: „deasupra ei aleargă globuri albe”, căci se naşte o lume, un univers. Planetele, sferele se prind n constelaţii şi galaxii, legile se pun n mişcare. Undeva, o sferă cu osia albastră şi desface patru anotimpuri, ca patru felii de portocală. Şi-acolo, pe Pămnt, n casa cu pămnt pe jos, Nichita şi mbracă din nou trupul, trezindu-se şi exclamnd: „Desigur, idealul de zbor s-a-ndeplinit aici...”

Gabriela, cu degetele paralizate de frig, notează pe o coală de hrtie ultimele cuvinte ale poemului Elegia a opta, hiperboreeana.

***

Poemului i s-a acordat o atenţie sporită din partea criticii, textul cucerind, n special prin invocarea acelui ţinut mitic - Hiperboreea. „n acest spaţiu simbolic - gnoseologic - are loc, de fapt, o nouă naştere a fiinţei ca fiinţă cunoscătoare; nu o naştere absolută ca pnă acum, ci ulterioară zămislirii propriu-zise, din neant: sinele ştiutor este (re)născut viu”[1], afirmă Cristian Moraru.

n schimb, Eugen Simion i atribuie poetului paternitatea acestui ţinut, atunci cnd afirmă că n a opta elegie, „una dintre cele mai frumoase, (Nichita) creează o ţară nouă, Hiperboreea, locuită de ideile pure şi uriaşe, un fel de peşteră platoniciană, unde sunt primiţi şi poeţii”[2].

Despre „o nouă naştere a făpturii” a vorbit şi Ion Pop, n monografia din 1980, apelul fiind rostit de Ea - „prezenţă anonimă, poate emblemă a maternităţii”. Altfel spus, „Hiperboreea este de fapt o zonă-limită ntre material şi spiritual”, iar „elegia a opta (...) construieşte (...) modelul unui act de iniţiere angajat de acea voce anonimă - Ea – care e nsuşi principiul existenţei, Muma arhetipală, mitică...”[3].

            Alex. Ştefănescu conchide: „Elegia a opta este un poem frumos luat n sine, fără apartenenţă la ansamblul elegiilor. Poetul exprimă un avnt către un Nord abstract”[4].


[1] Cristian Moraru, Nichita Stănescu - sistemul poetic, postfaţă la vol. Nichita Stănescu: Poezii, Editura Minerva, 1988, p. 358

[2] Eugen Simion, Scriitori romni de azi, I, 1978, p.181

[3] Ion Pop, monografia, 1980, p. 62-63, 66

[4] Alex Ştefănescu, Introducere…, 1986, p. 107

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica