referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Contencios administrativ

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Sensul material priveşte litigiile juridice pe care le cuprinde şi regimul juridic aplicabil (dreptul comun sau dreptul administrativ). Sensul formal (organizatoric) se referă la organele de jurisdicţie care sunt competente să soluţioneze respectivele litigii...

Varianta Printabila 


1

PRECIZĂRI INTRODUCTIVE

  SCOPUL CURSULUI

Cursul Contencios administrativ are n vedere analiza procedurii de soluţionare a litigiilor dintre administraţia publică şi cei administraţi pe calea activităţii jurisdicţionale.

Cursul este structurat n  4 capitole şi este inclus n semestrul I, n conformitate cu planul de nvăţămnt, adresndu-se studenţilor specializării Administraţie Publică.

 

OBIECTIVE

Disciplina Contencios Administrativ urmăreşte realizarea următoarelor obiective:

1. Lund n considerare caracterul comparativ, cursul urmăreşte realizarea cunoaşterii unui mare număr de principii, reguli si concepte fundamentale care stau la baza soluţionării conflictelor dintre administraţie şi cei administraţi

2. Termenii supuşi comparaţiei trebuie analizaţi n conexiunile lor reale, n contextul social, politic, cultural din care au rezultat. De aici apare necesitatea ca n procesul de comparare să se plece de la cunoaşterea principiilor de drept şi a regularităţii care comandă sistemele de drept comparate.

3. Tematica supusă comparaţiei va avea n vedere următoarele elemente: caracteristicile dreptului  comparat, conceptul de sistem administrativ, conceptul de administraţie publică, noţiunea şi caracteristicile funcţiei publice şi a serviciilor publice, modelele de reglementare a funcţiei publice şi a statutului juridic al funcţionarilor publici n statele europene.

 

EVALUAREA ACTIVITĂŢII

Evaluarea cunoştinţelor, acumulate pe baza materialului prezentat n curs şi a bibliografiei consultate, se va realiza n cadrul unui examen. Pe parcursul semestrului, fiecare student va elabora, pe baza bibliografiei recomandate, un referat care va fi prezentat tutorelui anterior sesiunii de examene. Nota finală va fi calculată ţinnd cont următoarele ponderi:

a)      Nota obţinută pentru referat va constitui 20%;

b)      Nota obţinută n cadrul activităţilor tutoriale (asistate) va reprezenta 10%;

c)      Nota obţinută la examen  va reprezenta 70%

 

 

 

 

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

 

1.1.Noţiunea de contencios administrativ

Etimologic, cuvntul contencios provine prin filieră franceză (contentieux = contencios) din latinescul contentiosus = certăreţ, adjectivul substantivului contentio = conflict, dispută, confruntare.

Noţiunea de contencios administrativ este o noţiune tradiţională a dreptului administrativ, fiind utilizată pentru a delimita căile de atac jurisdicţionale mpotriva actelor şi operaţiunilor administrative de recursurile administrative obişnuite. Un recurs, deci o cale de atac, dobndea caracter jurisdicţional (contencios) ori de cte ori autoritatea care-l soluţiona avea calitatea de judecător, n felul acesta s-a ajuns – att n doctrină, ct şi n legislaţie, mai ales n perioada interbelică – să se utilizeze n mod curent termenii: contencios administrativ; acţiuni de contencios administrativ; instanţă (organ) de contencios administrativ (uneori instanţa n materie de contencios administrativ); legea contenciosului administrativ; hotărri de contencios administrativ.

Noţiunea de contencios administrativ are o sferă de cuprindere mai largă, sau mai restrnsă, după cum include totalitatea litigiilor juridice dintre administraţia publică şi cei administraţi, fie numai o parte dintre acestea şi anume cele care se soluţionează de anumite instanţe de judecată şi potrivit anumitor reglementări juridice, pe baza principiilor de drept public. Att n accepţia generală ct şi n cea restrnsă, noţiunea contenciosului administrativ are un sens material şi unul formal, organic.

Sensul material priveşte litigiile juridice pe care le cuprinde şi regimul juridic aplicabil (dreptul comun sau dreptul administrativ). Sensul formal (organizatoric) se referă la organele de jurisdicţie care sunt competente să soluţioneze respectivele litigii.

La rndul lor organele de contencios se mpart n două categorii, şi anume: organe de contencios judiciar, competente să soluţioneze toate conflictele juridice ce le-au fost date prin lege şi organe de contencios administrativ, competente să soluţioneze, potrivit legii, conflictele juridice n care cel puţin una dintre părţi este un serviciu public administrativ. Prin urmare şi activităţile desfăşurate de aceste organe vor fi activităţi de contencios judiciar sau activităţi de contencios administrativ, după caz.

 

1.2 Contenciosul administrativ n dreptul comparat

Conţinutul şi sfera contenciosului administrativ, ca fenomen juridic, şi implicit a noţiunii respective, au variat de la o ţară la alta, n aceeaşi ţară de la o perioadă la alta, de la un autor la altul. Aceste orientări diferite ale doctrinei – ce au avut, firesc, ecou n legislaţie, precum şi n jurisprudenţă – sunt determinate, n principal, de interrelaţiile care au fost fundamentate ntre sensul material şi sensul formal-organic al contenciosului administrativ.

Din punct de vedere formal-organic se cunosc trei mari sisteme de contencios administrativ:

         sistemul administratorului judecător;

         sistemul francez al jurisdicţiei speciale administrative (tribunale administrative şi Consiliul de Stat);

         sistemul anglo-saxon al instanţelor de drept comun, competente şi n materia contenciosului administrativ.

După cum se arată constant n literatura de specialitate, sistemul administratorului judecător era dominant n majoritatea statelor pnă la revoluţia burgheză din Franţa, deoarece jurisdicţia administrativă se identifica cu administraţia activă: „a judeca administraţia este tot a administra".

Odată cu victoria Marii Revoluţii Franceze, ncepnd cu Franţa, majoritatea statelor europene au trecut la organizarea organelor statului potrivit cerinţelor principiului separaţiunii puterilor n stat şi anume n: organe ale puterii legislative, ale puterii executive şi ale puterii judecătoreşti. Cu toate acestea chiar Franţa a fost primul stat care a ncredinţat contenciosul administrativ administraţiei, astfel nct s-a instituit de la nceput dualitatea jurisdicţiei, o jurisdicţie de ordin judiciar şi alta de ordin administrativ.

1

n doctrina franceză din secolul trecut contenciosul administrativ era definit prin raportare la organele competente a soluţiona litigiile dintre „administraţie" şi „administraţi". Cum n Franţa s-au nfiinţat, ncă din perioada revoluţiei, tribunale administrative, n sistemul Consiliului de Stat, s-a ajuns la coincidenţa ntre sensul organic (formal) şi cel material şi la următoarea definiţie dată de autorii francezi: „contenciosul administrativ cuprinde ansamblul litigiilor de competenţa tribunalelor administrative".

Sistemul francez se bazează pe două principii fundamentale:

1. Principiul separării activităţilor administrative de activităţile judiciare;

2. Principiul separării administraţiei active de justiţia administrativă, care constituie un ordin de jurisdicţie paralel şi separat de puterea judiciara.

Specificul sistemului francez constă tocmai n faptul ca justiţia administrativă are propriul său organ suprem, anume secţia de contencios a Consiliului de Stat, care, n ansamblu, ne apare ca o autoritate a „puterii executive" şi nu a „puterii judiciare". Aşa se explică de ce jurisdicţiile administrative sunt compuse din consilieri juridici (ai Guvernului şi ai administraţiilor) şi nu din magistraţi.

Sistemul francez al tribunalelor administrative, ca instanţe de contencios administrativ de fond şi cu tribunale administrative supreme, ca instanţe de fond şi de apel sau recurs, a fost preluat de majoritatea statelor europene, printre care menţionăm: Belgia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, etc.

n fine, n sistemul anglo-saxon, dreptul de a controla legalitatea actelor adoptate sau emise de organele administraţiei publice se exercită de instanţele de drept comun. Sistemul anglo-saxon este adoptat şi n unele ţări europene, cum sunt Danemarca, Islanda şi Norvegia.

Fără a critica sau a elogia unul sau altul din cele două sisteme, ne raliem opiniei acelor autori care consideră că cea mai bună soluţie pentru realizarea finalităţii acestei instituţii – controlul legalităţii actelor administrative de autoritate emise de organele administraţiei publice – o constituie controlul acestei legalităţi de către organele puterii judecătoreşti şi, n cadrul acestei activităţi, controlul unor organe specializate ale puterii judecătoreşti, aşa cum sunt secţiile de contencios administrativ.

 

1.3 Contenciosul administrativ n Romnia

1.3.1 Scurtă cronologie a evoluţiei reglementărilor de contencios administrativ

n ţara noastră contenciosul administrativ a avut o evoluţie istorică deosebită, determinată de schimbările care au intervenit n istoria patriei noastre. Fără a aprofunda, n cele ce urmează vom nfăţişa principalele perioade ale evoluţiei istorice a contenciosului administrativ n Romnia:

1. Contenciosul administrativ a fost instituit pentru prima dată n ţara noastră prin Legea pentru nfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864, fiind deci organizată după modelul francez.

2. n perioada 12 iulie 1866 — l iulie 1905 Consiliul de Stat a fost desfiinţat prin Legea pentru mpărţirea diferitelor atribuţiuni ale Consiliului de Stat iar atribuţiunile de contencios administrativ au fost ncredinţate autorităţilor judecătoreşti (curţi de apel şi instanţe judecătoreşti de drept comun), trecndu-se deci la modelul anglo-saxon.

3. n perioada l iulie 1905 — 25 martie 1910, după adoptarea Legii pentru reorganizarea naltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiunea a III-a a naltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a devenit competentă să judece recursurile n contra unor categorii de acte administrative sau chiar de jurisdicţie.

4. n perioada 25 martie 1910 — 17 februarie 1912, prin Legea Curţii de Casaţie din 25 martie 1910, sistemul contenciosului administrativ instituit prin Legea din 1905 a fost desfiinţat, iar pricinile de această natură se soluţionau de către tribunalele de judeţ.

5. Competenţa stabilită prin Legea Curţii de Casaţie din 25 martie 1910 nu a durat dect doi ani pentru că prin Legea de reorganizare a Curţii de Casaţie şi Justiţie din 17 februarie 1912 cauzele de contencios administrativ au fost atribuite, din nou, Secţiunii a III-a a Curţii de Casaţie, situaţie care a durat pnă n 1925.

6. După adoptarea Constituţiei din 1923, una din cele mai moderne constituţii europene din epocă, prin Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925 competenţa de soluţionare a litigiilor de acest gen a fost ncredinţată instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, care aveau deplină jurisdicţie, putnd chiar să anuleze actele administrative constatate ca fiind ilegale.

7. n perioada 9 iulie 1948 — 26 iulie 1967 contenciosul administrativ, pe cale directă, a fost redus doar la cteva categorii de acte administrative, lăsndu-se astfel cetăţenii la discreţia organelor administraţiei de stat.

8. n perioada 26 iulie 1967 — 8 decembrie 1990 contenciosul administrativ n ţara noastră a fost nfăptuit de instanţele judecătoreşti, n condiţiile prevederilor Legii nr. 1 din 26 iulie 1967 cu privire la judecarea de către tribunale a cererilor celor vătămaţi n drepturile lor prin acte administrative ilegale. Deşi, n general, această lege — inspirată din Legea din 1925 — era bine redactată, partea negativă a acesteia rezulta din aceea că, de regulă, cererile celor vătămaţi n drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse pentru că judecătorii care soluţionau aceste conflicte juridice erau „aleşi" de către consiliile populare, adică de organele ale căror acte ar fi trebuit să le cenzureze. Faţă de această practică, cei vătămaţi n drepturile lor, prin acte administrative ilegale, renunţau la introducerea unor cereri la instanţele judecătoreşti, ceea ce a dus la reducerea, an de an, a numărului cauzelor soluţionate de instanţele judecătoreşti de contencios administrativ.

9. Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 7 noiembrie 1990 adoptată la scurt timp după evenimentele din decembrie 1989, a creat premisele de a face din contenciosul administrativ un mijloc efectiv de control al legalităţii activităţii organelor administraţiei publice — organe ale puterii executive — de către instanţele judecătoreşti — organe ale puterii judecătoreşti. Deşi cu unele imperfecţiuni sesizate de diverşi autori, această lege a asigurat, cu succes, vreme de peste un deceniu, protejarea drepturilor legale ale persoanelor faţă de abuzurile administraţiei.

10. n baza experienţei acumulate prin aplicarea Legii nr. 29/990 precum şi ca urmare a noilor reglementări cuprinse n Constituţia Romniei adoptată n anul 2003 n perspectiva viitoarei aderări la Uniunea Europeană, Parlamentul Romniei a adoptat la 2 decembrie 2004, Legea nr. 554 a contenciosului administrativ, pe care o vom studia n amănunt n capitolul II.

 

1.3.2 Definiţia contenciosului administrativ n doctrina romnească

Legislaţia din ţara noastră a consacrat, iniţial, sistemul francez, apoi pe cel anglo-saxon, cu anumite particularităţi, ntr-o perioadă sau alta, dar a menţinut şi sistemul administratorului judecător. Aşa se explică de ce, n doctrina administrativă, fundamentarea noţiunii de contencios administrativ nu a putut face abstracţie de aspectele referitoare la activitatea organelor administrative cu caracter jurisdicţional. Cu toate că s-au exprimat mai multe opinii, teza dominantă a fost aceea după care „actul administrativ jurisdicţional" desemnează acel act ce emană de la o autoritate administrativă n soluţionarea unui conflict de interese ntre cele două administraţii sau ntre o administraţie şi un particular şi care, spre deosebire de actul administrativ propriu-zis, nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ, avndu-se n vedere contenciosul administrativ judiciar.

Pentru a se delimita mai clar ntre ele, formele de contencios administrativ (sub aspectul organelor competente a soluţiona litigiile), s-au impus termenii: „contencios administrativ", respectiv, „contenciosul administrativ-drept comun".

n concluzie, putem reţine ca n doctrina romnească interbelică noţiunea de contencios administrativ era utilizată fie ntr-un sens larg material, evocnd totalitatea litigiilor dintre administraţie şi particulari (indiferent cine soluţiona litigiul, un organ judecătoresc sau un organ administrativ), fie ntr-un sens strict, evocnd litigiile soluţionate numai de instanţele judecătoreşti. Dreptul comun al contenciosului administrativ era dat de normele juridice care reglementau atribuţiile n această materie ale instanţelor judecătoreşti (instanţele obişnuite, uneori s-au creat şi instanţe speciale). Pe această linie de idei, prof. C. Rarincescu definea contenciosul administrativ ca fiind „totalitatea litigiilor născute
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica