referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Tratamentul penal al minorilor in dreptul penal comparat

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Faţă de delicvenţi minori se pot lua, deasemenea anumite măsuri de siguranţă şi de „ îndreptare” cu caracter de prevenire, prevăzute de dreptul comun, şi anume, internarea într-un spital de psihiatrie, trimiterea într-o instituţie cu regim privativ de libertate sau supravegherea conduitei...

Varianta Printabila 


1

Tratamentul penal al minorilor

                 n dreptul penal comparat

                          

 

      1. Tratamentul penal al minorilor n legislaţia statelor din sistemul  de

             drept continental.

      La familia de drept continentală se referă sistemele juridice ce s-au format n baza tradiţiilor juridice romane canonice şi locale. Caracteristic pentru acestă familie de drept este faptul că este un drept scris, are o lege fundamentală- Constituţia, are un sistem ierarhic al izvoarelor, normele sunt codificate...

      Printre ţările care aparţin acestei familii de drept sunt: Franţa, Germania, Romnia, Rusia.

      n Germania, ncă de la nceputul secolului XX, s-a adoptat un regim special al delicventului minor faţă de cel major. n Germania, regimul penal al minorilor este integrat nt-un ansamblu de acte normative care alcătuiesc un sistem complex de măsuri cu caracter social-educativ şi de protecţie, n care aspectele represive constituie o excepţie cu reguli stabile pentru o legislaţie bine diferenţiată şi adaptată specificului acestei grupe de vrstă. n acest sens, de menţionat că Germania este una din puţinele ţări din lume n care există o Lege privind bunăstarea tineretului (Jugendwohlfahrtgesetz),care constituie un act de referinţă n domeniul tratamentului social şi al măsurilor care trebuie luate n vederea asigurării unor condiţii normale de viaţă copiilor şi tinerilor.

      Considerăm oportună adoptarea unei legi similare de către Parlamentul Republicii Moldova n vederea asigurării condiţiilor optime de instruire, de activitate a tinerilor n ţara noastră şi implicit a stopării procesului migraţional.

      Regimul penal al minorului şi ,, tnărului adult” ( Herranwachsende) este prevăzut n Legea tribunalului pentru tineret ( Jugendgerichtsgesetzbuch) din 1923 cu modificările ulterioare, care se completează cu dispoziţiile Codului Penal. Germania este una din ţările care au o legislaţie penală separată pentru minori n ceea ce priveşte partea generală.

      Conform Codului Penal german, subiect al infracţiunii se consideră persoana care la momentul comiterii faptei a atins vrsta de 14 ani şi este responsabilă.      Conform Legii despre judecătoriile pe cauzele minorilor (1953), se consideră  minore persoane cele n vrstă de 14-18 ani şi adolescente cele n vrstă de 18-21 ani. Astfel, art. 3 al legii prevede: ,, Minorii sunt supuşi răspunderii penale, dacă n

timpul săvrşirii faptei erau conştienţi de urmările ce vor surveni şi totuşi au acceptat survenirea lor”. Judecata poate numi acestor minori un apărător sau un tutore. Pedeapsa aplicată minorilor nu poate depăşi termenul de 10 ani pentru sentinţele determinate şi 4 ani pentru cele nedeterminate.

      Minorul n vrstă de pnă la 14 ani este considerat iresponsabil şi faţă de el nu se poate lua dect o măsură cu caracter social-educativ, de ocrotire şi asistenţă, a cărei executare este dată n competenţa diferitor instituţii şi organisme autorizate sau nfiinţate de ,, oficiile de tineret” locale (Jugendamnt). Minorul ntre 14 şi 18 ani este considerat răspunzător, dacă n momentul săvrşirii faptei avea un nivel de dezvoltare moral şi intelectual care să-i permită să conştientizeze caracterul ilicit al conduitei sale. Faţă de minorul pentru care se dovedeşte că nu are acest grad de maturitate se pot lua numai măsuri cu caracter educativ şi de ocrotire. Cu alte cuvinte, minorul ntre 14 şi 18 ani beneficiază de o prezumţie relativă de iresponsabilitate, care poate fi nlăturată prin dovedirea maturităţii sale morale şi a

capacităţii de nţelegere a caracterului ilicit al faptei săvrşite. Acest lucru este binevenit deoarece sunt minori care se dezvoltă mai devreme, att fizic ct şi psihic, lucru care le permite să conştientizeze caracterul prejudiciabil al faptelor sale. Faţă de minorul care a săvrşit o infracţiune se poate lua n principiu numai măsuri educative. Atunci cnd acestea sunt considerate insuficiente, minorul este sancţionat cu măsuri de corecţie sau cu o pedeapsă. Dacă judecătorul de minori consideră necesar, poate dispune ca n locul măsurilor de corecţie sau a pedepsei, minorul să fie internat ntr-un spital de psihiatrie sau ntr-o instituţie privativă de libertate.

Faţă de delicvenţi minori se pot lua, deasemenea anumite măsuri de siguranţă şi de „ ndreptare” cu caracter de prevenire, prevăzute de dreptul comun, şi anume, internarea ntr-un  spital de psihiatrie, trimiterea ntr-o instituţie cu regim privativ de libertate sau supravegherea conduitei, precum şi retragerea permisului de a exercita o anumită ndeletnicire, cum ar fi, de pildă, conducerea unui vehicul.

      Măsurile de siguranţă pot rămne n vigoare şi după mplinirea majoratului. De

asemenea, judecătorul poate dispune faţă de delicventul minor mai multe măsuri educative sau de corecţie, precum şi măsuri educative asociate cu măsuri coercitive. Arestul pentru minori nu poate fi cumulat cu măsura educativă a asistenţei educative ( Fursorgeerziehung). Ca măsuri educative se aplică ,,ndrumări de comportare”- sunt nişte indicaţii şi interdicţii dispuse de judecătorul de minori cu privire la modul cum trebuie să fie organizată viaţa minorului şi să se desfăşoare educaţia lui, ,,asistenţa educativă şi plasamentul pentru ngrijire”.  Acesta este un lucru mai greu realizabil de către instanţele de drept comun care ar judeca astfel de cazuri, ca n Republica Moldova, deoarece judecătorii nu ntotdeauna dispun de cunoştinţe suficiente din domeniul psihologiei minorilor.  Măsuri de corecţie se aplică sub forma de avertisment, obligarea reparării prejudiciului şi plata unei contribuţii băneşti către o colectivitate de interes public.

Atunci cnd judecătorul consideră că măsurile educative şi cele coercitive nu sunt

de ajuns se aplică pedeapsa cu nchisoarea. Pedeapsa cu nchisoarea poate fi pe o perioadă determinată sau nedeterminată.  n cazul pedepselor privative de libertate cu o durată determinată, termenul minim este de 6 luni, iar cel maxim de 5 ani. Dacă pentru infracţiunea săvrşită legea penală prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani, atunci pedeapsa maximă la care minorul poate fi condamnat este de 10 ani. Pedeapsa pe o durată nedeterminată nu poate depăşi 4 ani, stabilindu-se n momentul pronunţării şi durata sa minimă. Intervalul dintre limitele pedepsei nu poate fi mai mic de doi ani. Pedeapsa pe o durată nedeterminată poate fi prelungită sau redusă de instanţa de judecată n timpul executării sau poate fi transformată n pedeapsă pe o durată determinată. Legea instanţelor pentru minori prevede n mod distinct pentru această categorie de făptuitori posibilitatea “suspendării executării

cu punerea sub supraveghere” şi “suspendarea pronunţării hotărrii cu punerea sub supraveghere” a minorului. Suspendarea executării cu punerea sub supraveghere se poate dispune n cazul n care pedeapsa pronunţată nu depăşeşte un an şi dacă judecătorul apreciază că judecarea cauzei şi aplicarea pedepsei constituie un

avertisment care face ca executarea sancţiunii de către minor să fie necesară. O altă posibilitate este suspendarea pronunţării hotărrii cu punerea sub supraveghere.

      Judecătorul poate amna pronunţarea hotărrii, dacă nu are certitudinea că pedeapsa constituie mijlocul cel mai eficace de ndreptare a conduitei minorului. n acest caz, el dispune punerea minorului sub supraveghere pe o perioadă de minimum 1 an şi de maximum 2 ani, stabilind reguli de comportare a minorului şi o serie de obligaţii pe care acesta trebuie să le execute. Această instituţie este asemănătoare cu posibilitatea acordată procurorilor n Republica Moldova care pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, săvrşită pentru  prima oară, de către o persoană fără antecedente penale şi care a reparat paguba materială produsă ca rezultat al infracţiunii, poate lăsa această persoană n libertate cu stabilirea unui

termen de ncercare de un an. Instanţele pentru minori sunt: judecătorul de minori, Curtea de Juri pentru minori şi Camera Penală pentru Minori. Pe lngă fiecare dintre aceste ultimele două instanţe funcţionează procurori pentru minori. Curtea de Juri este formată dintr-un judecător pentru minori, ca preşedinte, şi doi asesori (juraţi), care trebuie să fie un bărbat şi o femeie. Camera Penală pentru Minori este formată din 3 judecători de profesie şi 2 asesori (juraţi). Asesorii sunt aleşi de instanţă pentru o perioadă de 4 ani, din listele de asesori propuşi de consiliile locale pentru bunăstarea tineretului. Şedinţele de judecată nu sunt publice şi se desfăşoară, de regulă, n clădiri separate de cele n care sunt judecaţi infractorii majori.

      Este salutabil hotărrea legiuitorului german de a aplica faţă de minorul care a săvrşit o infracţiune doar măsuri educative, precum şi de a structura măsurile luate faţă de minori n măsuri educative, de corecţie şi pedepse. Şi n acest context venim cu propunerea ca legiuitorul din ţara noastră să pună accentul n mod special pe măsurile preventive, şi nu pe cele represive.  Deasemenea ar fi binevenit nfiinţarea instituţiilor judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor pentru minori.

      n dreptul penal francez categoria subiecţilor răspunderii penale se caracterizează prin aceea că pot fi trase la răspundere att persoanele fizice, ct şi persoanele juridice.

      Conform articolului 122 punctul 8 din Codul Penal Francez din 1994, persoana fizică va fi tras la răspundere penală, dacă la momentul săvrşirii infracţiunii a

mplinit vrsta de 13 ani.

      Minorii vor fi supuşi răspunderii penale, lundu-se n considerare principiile:

 -  nu va fi supusă răspunderii penale persoana care nu a atins vrsta de 13 ani;

      -  aplicarea unei pedepse penale mai blnde persoanelor de la 13 la 18 ani;

-  stabilirea unui regim de detenţie mai blnd pentru minori.

      Legislaţia franceză referitoare la infractorul minor are o notă de particularitate, sediul materiei constituindu-l un act normativ distinct, şi nu Codul penal şi Codul

de Procedură penală.

      Aşadar fundamental juridic l constituie Ordonanţa din 2 februarie 1945, care este un veritabil Cod al delincvenţei juvenile, acest act normativ fiind modificat şi completat de mai multe ori, ultimele modificări ( aduse prin Legile din 4 ianuarie 1993, din 24 august 1993 şi din 1 februarie 1994) fiind şi cele mai importante. Prin acest act normativ a fost suprimată problema viznd discernămntul pentru toţi minorii care nu au mplinit vrsta de 18 ani. Mai mult ca att, a fost extins beneficiul regimului sancţionator atenuat şi pentru minorii cu vrsta ntre 16 şi 18 ani, lăsnd totuşi judecătorului posibilitatea ca, n anumite cazuri convenţionale de excepţie, să nu recurgă la diminuarea pedepsei, arătnd n hotărre acele motive speciale care l-au determinat să o ia. Conform aceleiaşi Ordonanţe din 1945, a fost legiferată prezumţia de iresponsabilitate a minorului pnă la mplinirea vrstei de18 ani. Referitor la minorii de 13 ani, prezumţia are un caracter absolut, prin urmare, nu poate fi nlăturată prin nici un mijloc de probă. Faţă de aceşti minori pot fi luate măsuri educative (asistenţă, supraveghere, educaţie), iar n caz de contravenţie ei pot fi doar mustraţi de “tribunalul de poliţie”. n 1975 n Franţa este adoptată Legea conform căreia minorul care nu a mplinit 16 ani poate fi “pus sub protecţie judiciară” pe o durată de cel mult 5 ani, adica pnă la vrsta care corespundea n trecut majoratului civil. n mod excepţional, minorii ntre 13 şi 18 ani pot fi condamnaţi la o pedeapsă cu nchisoarea dacă trăsăturile lor de

personalitate fac necesară aplicarea unei asemenea sancţiuni ori dacă se sustrag n

mod sistematic de la executarea unei măsuri de reeducare. n acest ultim caz se

aplică n mod obişnuit o suspendare condiţionată a executării pedepsei cu punerea la ncercare şi se dispune trimiterea minorului ntr-un “centru de găzduire” pentru supravegherea conduitei sale n perioada de ncercare. n cazul contravenţiilor, minorul nu poate fi condamnat dect la o amendă, care nu poate fi nlocuită, n caz

de neexecutare, cu nchisoarea. n cazul contravenţiilor de clasa a V-a (al delictelor

 şi crimelor), minorul de 13-18 ani poate fi pedepsit cu nchisoarea, beneficiind de o reducere la a duratei prevăzute pentru infracţiunea dată.  Reducerea pedepsei are un caracter de principiu, deoarece judecătorul are dreptul ca, printr-o hotărre special motivată şi n cazuri de excepţie, să aplice minorului ntre 16 şi 18 ani aceeaşi pedeapsă ca şi cea prevăzută pentru infractorii majori.

n funcţie de gravitatea faptei săvrşite şi de felul pedepsei prevăzute de lege, regimul sancţionator se prezintă astfel:

- n cazul crimelor pedepsite cu moartea (pedeapsa cu moartea fiind abolită prin Legea din 9 octombrie 1981), cu recluziunea criminală sau cu detenţia pe viaţă, pedepsele pentru minori sunt nlocuite cu nchisoarea de la 10 la 20 de ani;

- n cazul infracţiunilor sancţionate cu recluziune sau detenţie de la 10 la 20 de ani ori de la 5 la 10 ani, pedeapsa pentru minori o constituie privarea de libertate executată n penitenciar pe o durată care nu poate depăşi din termenul maxim prevăzut de lege pentru infractorii majori. Atenţionăm că nu este vorba despre un sistem derivat al pedepselor pentru minori, deoarece n cazul aplicării circumstanţelor atenuante instanţa trebuie să ia n considerare pedeapsa aplicabilă

infractorului major, pentru ca ulterior să opereze reducerea la a termenului prevăzut pentru delincventul minor;

- n cazul infracţiunilor sancţionate cu alte pedepse, acestea sunt nlocuite cu pedeapsa nchisorii de cel mult 2 ani; dacă minorul a săvrşit un delict corecţional

sau o contravenţie din cele prevăzute de clasa a V-a, durata pedepsei pentru minori nu poate depăşi din cea care i s-ar fi aplicat unui infractor major.

      n cazul considerat ca fiind situaţie de excepţie, n care un minor este acţionat

cu o pedeapsă de jurisdicţia competentă (Curtea cu juri sau tribunalul pentru minori), instanţa poate pronunţa suspendarea executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei cu punerea la ncercare, iar din 1983 minorul ntre 16 şi 18 ani poate fi condamnat la prestarea muncii de interes general n beneficiul unei instituţii publice sau al unei asociaţii cu scop de binefacere, dar nu mai mult de 120

de ore, ce urmează a fi efectuate n maximum un an de la pronunţare. Oricare nsă ar fi pedeapsa aplicată minorului, ea poate fi completată cu măsura “libertăţii supravegheate” sau cu o măsură de siguranţă.

Delincvenţii minori sunt de competenţa unei jurisdicţii speciale, cu excepţia celor care au comis anumite contravenţii ncadrate n clasa a IV-a şi care sunt de competenţa instanţelor de drept comun. Jurisdicţia specială este formată din judecătorul de minori, tribunalul pentru minori, Camera specială a Curţii de Apel şi Curtea de Juri pentru minori.

1. Judecătorul pentru minori este ales dintre judecătorii de la tribunalul unde şi are sediul şi tribunalul pentru minori şi este delegat n această funcţie pe o durată determinată (3 ani), după o pregătire specială ntr-un centru de formaţie profesională al Ministerului Justiţiei, acesta fiind competent să judece contravenţiile de clasa a V-a, precum şi delincvenţele, cu excepţia celor comise mpreună cu majorii şi ndreptate contra siguranţei statului. Judecătorul pentru minori efectuează şi cercetarea penală, n acest caz fiind n drept să pronunţe numai o măsură educativă sau de supraveghere, care nsă nu constă n internarea sau trimiterea minorului ntr-o instituţie publică sau privată de libertate supravegheată. n celelalte cazuri, dosarul urmează a fi trimis n faţa tribunalului

pentru minori.

2. Tribunalul pentru minori constituie o instanţă compusă din judecătorul pentru

minori şi doi asesori desemnaţi pe o perioadă determinată de Ministerul Justiţiei, la propunerea preşedintelui Curţii de Apel. Asesorii urmează a fi aleşi dintre persoanele care nu depăşesc vrsta de 30 de ani şi care s-au remarcat prin interesul pe care-l manifestă pentru problemele copilăriei şi adolescenţei. Tribunalul este competent să judece anumite contravenţii, precum şi toate delictele (cu excepţia celor contra siguranţei statului mpreună cu majori) şi chiar crimele săvrşite de

minori ntre 13 şi 16 ani. Spre deosebire de judecătorul pentru minori, tribunalul pentru minori este competent să aplice orice măsură educativă şi de supraveghere sau o pedeapsă privativă de libertate redusă, conform criteriului arătat.

3. Hotărrile judecătorului şi ale tribunalului pentru minori pot fi atacate n faţa Camerei Speciale a Curţii de Apel compusă din trei magistraţi, dintre care unul are calitatea de delegat cu ocrotirea copiilor şi adolescenţilor.

4. Curtea de Juri pentru minori a fost nfiinţată conform legii din 1951 şi este compusă dintr-un magistrat de la Curtea de Apel, căruia i revine rolul de preşedinte, din doi asesori aleşi dintre judecătorii de minori şi din 9 juraţi desemnaţi dintre simplii cetăţeni, prin tragere la sorţi. Curtea de Juri este competentă să judece numai crimele comise de minorii cu vrsta cuprinsă ntre 16 şi 18 ani, cu excepţia crimelor contra siguranţei statului, pentru care este competentă Curtea de Siguranţă a Statului.

      n dreptul penal romn categoriile de subiecţi se divizează n subiecţi activi şi subiecţi pasivi. Aceasta se deosebeşte de dreptul penal al Republicii Moldova, unde subiectului pasiv i corespunde noţiunea de victimă.

Subiectul activ este persoana care săvrşeşte infracţiunea n mod nemijlocit. Subiectul trebuie să fie persoană fizică şi să ndeplinească cumulative următoarele condiţii:

-          să aibă vrsta minimă cerută de lege ( peste 14 ani);

-          să fie responsabil;

-          să aibă libertate de decizie şi acţiune.

Nu răspunde penal minorul care a mplinit 14 ani, precum şi minorul nte 14 şi

16 ani, care n momentul săvrşirii infracţiunii a acţionat fără discernămnt. Pnă la 14 ani lipsa dicernămntului este  o prezumţie absolută, iar ntre 14-16 ani este o prezumţie relativă, urmnd a fi stabilită printr-o expertiză mrdicală. Minorul beneficiază de un regim special al sancţiunilor penale: limitelor pedepselor se reduce la jumătate; nu i se pot aplica pedepse complementare.

      Regimul penal al minorului este prevăzut n titlul IV al CP al Romniei, denumit “Minoritatea”, fiind modificat prin Decretul nr. 218/1977, care abroga implicit sistemul de sancţionare a infractorilor minori prevăzut de CP adoptat la 21.06.1968. Prin Legea nr. 104/1992 a fost abrogat Decretul nr. 218/1977 şi a reintrat n vigoare Titlul IV al Părţii generale a CP cu unele modificări.

      n opinia noastră, prezintă interes, sub aspect comparativ, prevederile CP al Romniei de la 1936, care au determinat năsprirea represiunii nu numai n schimbarea prin legea din 24.09.1938 a intervalului de vrstă al minorităţii penale de la 14 ani la 12-18, deşi vrsta majoratului civil a rămas nemodificată (21 ani), ci au afectat şi alte dispoziţii referitoare la profilaxia şi combaterea delincvenţei juvenile prin mijloace de drept penal. Astfel, prin aceeaşi lege a fost prevăzută posibilitatea ca, n cazul minorilor fără discernămnt care au săvrşit fapta n stare de ebrietate, părinţii acestora să fie pedepsiţi contravenţional, fiind consideraţi infractori. De asemenea, printr-o completare adusă art.114 Cod penal la 7.10.1939,

minorul de 15 ani mpliniţi care săvrşea o infracţiune ce “interesa ordinea publică sau siguranţa interioară sau exterioară a statului” era pedepsit ca şi majorul.

Modificarea din 24.09.1938 a redus de la 16 la 15 ani vrsta de la care minorul putea fi sancţionat n cazul unei fapte calificate drept crimă cu pedeapsă de maximum 10 ani. ncepnd cu 7.10.1939, minorul de la 12 la 15 ani care săvrşea cu discernămnt un atentat contra Suveranului, familiei regale, şefilor statelor

străine şi demnitarilor statului, din motive care prevedeau exercitarea funcţiilor ncredinţate acestor persoane, sau săvrşea o tlhărie cu omor sau un asasinat politic era pedepsit cu nchisoare corecţională de la 5 la 20 de ani. Ca urmare amodificărilor intervenite prin legea din 26.01.1939, competenţa instanţelor pentru minori (care pnă la acel moment judecau crimele, delictele şi contravenţiile comise de minori n vrsta de pnă la 19 ani) a fost restrnsă numai la minorii infractori sub 15 ani, urmnd ca cei care au depăşit această vrstă să fie judecaţi de

instanţele ordinare de drept comun.

     Prin urmare, drept element novator al legislaţiei penale din 1969 l constituie scoaterea minorului care nu a mplinit vrsta de 14 ani şi a celui care a acţionat fără discernămnt de sub incidenţa legii penale.

      n conformitate cu art. 114 al CP al Romniei, faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gravitatea faptei săvrşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile n care a fost crescut şi n care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

      Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru ndreptarea minorului.

      Articolul 139 al Codului penal din 1936 obligă instanţa de a dispune culegerea

informaţiilor despre starea morală a minorului, precum şi despre condiţiile n care acesta a crescut şi a trăit. Aceeaşi dispoziţie este preluată de art. 482 al Codului de procedură penală din 1969 sub denumirea “Obligativitatea efectuării anchetei sociale”, subordonnd-o exclusiv scopului individualizării judiciare a măsurii educative sau a pedepsei.

       Sistemul sancţionar, prevăzut pentru minorii infractori n legislaţia penală din

1969, stipulează divizarea acestuia n sancţiuni de drept penal (măsuri educative) şi sancţiuni penale (pedepse).

      Legislaţia penală actuală consideră măsurile educative drept principala modalitate de reacţie socială faţă de minorul infractor, pedepsele constituind doar o formă subsidiară, condiţionată de aprecierea dată de instanţa de judecată că luarea unei măsuri educative “nu este suficientă pentru ndreptarea minorului”.

      Aşadar, conform art.115 CP, faţă de minori se pot lua următoarele măsuri educative:

      a) mustrarea;

      b) libertatea sub supraveghere;

      c) libertatea sub supraveghere severă;

      d) internarea ntr-un centru de reeducare;

      e) internarea ntr-o instituţie medical-educativă.

      Menţionăm că, sub aspect comparativ, libertatea sub supraveghere severă era lipsă n vechiul Cod Penal.

      A. Mustrarea, conform art.116 CP, constă n “dojenirea minorului, n explicarea gravităţii faptei săvrşite, n sfătuirea minorului de a se purta n aşa fel nct să dea dovadă de ndreptare, atrăgndu-i-se totodată atenţia că dacă va săvrşi din nou o infracţiune, se va lua faţă de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.

      B. Libertatea sub supraveghere (art.117 CP) ca măsură educativă a libertăţii sub supraveghere constă n lăsarea minorului n libertate pe timp de un an, sub supravegherea părinţilor săi, a celui care l-a adoptat sau a tutorelui. Dacă aceştia nu

pot asigura supravegherea n condiţii satisfăcătoare, instanţa dispune ncredinţarea minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de ncredere, de preferinţă unei rude apropiate, la cererea acesteia.

C. Libertatea sub supraveghere severă (art.118 CP).

      Menţionăm că această măsură de pedeapsă aplicată minorului este o noutate pentru Codul Penal Romn din 2005. Astfel, măsura educativă a libertăţii sub supraveghere severă constă n lăsarea minorului n libertate pe o perioadă ntre un an şi trei ani, sub supravegherea unei instituţii legal nsărcinate cu supravegherea minorului sau a serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere.

       Supravegherea poate consta n includerea minorului n programe de reintegrare socială, precum şi n acordarea de asistenţă şi consiliere. Pe durata supravegherii severe, instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai

multora dintre obligaţiile prevăzute de art.17 alin. 3.

      Dacă minorul a devenit major la data judecării, se dispune, n locul măsurii educative a libertăţii sub supraveghere severă, o amendă sub forma zilelor-amendă ntre 15 şi 30 de zile, fiecare zi fiind socotită ntre 50 mii şi 300 mii lei sau munca n folosul comunităţii pe o perioadă ntre 100 şi 200 de ore. Aceasta deoarece, odată ce se află n libertate şi atinge majoratul se prezumă că ar putea să-şi plătească singur datoria, astfel resimţind mai bine efectul de constrngere al pedpsei, iar reeducarea lui devine mai uşoară.

D. Măsura educativă a internării ntr-un centru de reeducare (art.119 CP) se ia n scopul reeducării minorului, căruia i se asigură posibilitatea de a primi educaţia necesară şi o pregătire profesională potrivit aptitudinilor sale.

      Măsura educativă a internării ntr-un centru de reeducare se dispune cu privire la minorul care, n raport cu gravitatea faptei săvrşite şi cu nevoile de reeducare, are posibilitatea de a se ndrepta fără a i se aplica o pedeapsă. n timpul internării minorului i se asigură posibilitatea de a primi educaţia necesară şi o pregătire ntr-un domeniu oarecare.

      Măsura se va lua pe timp nedeterminat, nsă nu poate dura dect pnă la mplinirea vrstei de 18 ani. n mod excepţional, măsura educativă a internării poate dura pnă la mplinirea vrstei de 20 de ani, dacă minorul a comis fapta la o dată apropiată de 18 ani sau dacă gravitatea faptei săvrşite, nevoile de reeducare a minorului şi necesitatea continuităţii procesului său de pregătire justifică aceasta.

1

De menţionat că din cercetările criminologice efectuate n unele state europene, inclusiv n Romnia, rezultă n mod evident că minorii care au fost supuşi unei măsuri de reeducare ntr-o instituţie specializată sunt mult mai puţin expuşi să

comită o nouă infracţiune după expirarea măsurii educative dect minorii care au

executat o pedeapsă privativă de libertate n regim penitenciar.

E. Măsura internării ntr-o instituţie medical-educativă (art.120 CP al Romniei) se ia faţă de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un

tratament medical şi de un regim special de educaţie.

      Asemenea măsurii educative a internării ntr-un centru de reeducare, internarea ntr-o instituţie medical-educativă reprezintă o măsură privativă de libertate, care se ia pe timp nedeterminat şi poate dura doar pnă la mplinirea vrstei de 18 ani. Măsura poate fi ridicată şi nainte de mplinirea vrstei de 18 ani, dacă a dispărut cauza care a impus luarea acesteia.

Dispunnd ridicarea măsurii, instanţa poate să ia faţă de minor măsura internării ntr-un centru de reeducare.

      Codul Penal al Romniei din 2005 a fost completat cu o dispoziţie nouă, conform căreia, dacă minorul a devenit major la data judecării, se poate dispune internarea ntr-o instituţie medicaleducativă pnă la mplinirea vrstei de 20 de ani sau n locul măsurii educative a internării ntr-o instituţie medical-educativă se     poate dispune obligarea la tratament medical şi amenda sub forma zilelor-amendă ntre 10 şi 20 de zile, fiecare zi fiind socotită ntre 50 mii şi 200 mii lei sau munca n folosul comunităţii pe o perioadă ntre 50 şi 150 de ore.

       Pedepsele aplicate minorului se execută n regimul prevăzut n Legea pentru executarea pedepselor.

      Pedepsele complementare nu se aplică minorului.

      Condamnările pronunţate pentru faptele săvrşite n timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau decăderi.

      Conform noului Cod Penal al Romniei din 2005, faţă de minori nu este aplicată amenda drept o măsură alternativă la pedeapsa nchisorii.

      Suspendarea condiţionată a executării pedespei aplicate minorului este

prevăzută de art.124 CP al Romniei. Astfel, n cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de ncercare se compune din durata pedepsei nchisorii la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, stabilit de instanţă. Dacă pedeapsa aplicată constă n zile-amendă, termenul de

ncercare este de 6 luni.

       Pe durata termenului de ncercare, dar pnă la mplilnirea vrstei de 18 ani, instanţa poate dispune ncredinţarea supravegherii minorului unei persoane din cele arătate n art.117 ori unei instituţii legal nsărcinate cu supravegherea minorilor sau serviciului de reintegrare socială şi supraveghere. Totodată, instanţa poate stabili pentru minori una sau mai multe obligaţii prevăzute la alin. 3, art. 117, iar după mplinirea vrstei de 18 ani, instanţa poate să-l oblige pe minor să respecte măsurile de supraveghere ori obligaţiile prevăzute de art.103 şi art.107.

      Sustragerea minorului de la ndeplinirea obligaţiilor prevăzute n art. 117 alin. 3, art. 103 şi art. 107 poate atrage revocarea suspendării condiţionate potrivit art.104 alin. 2 şi art. 107 alin. 2.

      n cazul nendeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor stabilite de instanţă, potrivit art.103, se aplică n mod corespunzător dispoziţiile art. 104 alin.2.       Art. 125 CP al Romniei prevede suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată minorului. n cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate minorului, termenul de ncercare se compune din durata pedepsei cu nchisoarea, la care se adaugă un interval de timp de la un an la 3 ani, stabilit de instanţă. Pe durata termenului de ncercare, instanţa poate dispune luarea vreuneia din măsurile prevăzute n art.124 alin. 2.

      Renunţarea la pedeapsa aplicabilă minorului este prevăzută de art. 126 CP al Romniei conform căruia, n cazul infracţiunilor sancţionate cu pedeapsa nchisorii sau cu pedeapsa nchisorii stricte de cel mult 2 ani, instanţa poate să nu aplice nici o pedeapsă minorului care nu a avut antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat şi a dat dovezi temeinice că se poate ndrepta chiar fără aplicarea unei pedepse.

      Conform art. 127 CP al Romniei, “Amnarea aplicării pedepsei minorului” n cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa nchisorii sau a nchisorii stricte de cel mult 5 ani, instanţa, după stabilirea pedepsei, poate să amne aplicarea acesteia, dacă minorul nu are antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat sau dovedeşte că are posibilitatea de a-l acoperi şi după săvrşirea faptei a dat dovezi temeinice că se poate ndrepta chiar fără aplicarea pedepsei.

      n cazul n care instanţa amnă aplicarea pedepsei, aceasta fixează n cuprinsul hotărrii data la care urmează să se pronunţe asupra pedepsei, care nu poate depăşi doi ani n momentul pronunţării hotărrii. Intervalul de timp dintre momentul pronunţării hotărrii şi data fixată de instanţă constituie perioada de probă pentru minor.

      n perioada de probă, dar pnă la mplinirea vrstei de 18 ani, instanţa poate dispune ncredinţarea minorului unei persoane din cele arătate la art.117 ori unei instituţii legal nsărcinate cu supravegherea minorului sau serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, putnd să dispună totodată pentru minor unele din obligaţiile prevăzute n art.117 alin. 3.

      Dacă minorul a avut o conduită corespunzătoare n perioada de probă, instanţa poate să nu aplice nici o pedeapsă, iar dacă minorul nu a avut o conduită corespunzătoare, instanţa poate fie să amne ncă o dată pentru acelaşi termen aplicarea pedepsei, fie să aplice pedeapsa n limitele prevăzute de lege.

      n dreptul penal al Rusiei subiect al infracţiunii poate fi numai persoana responsabilă. n legislaţia penală responsabilitatea nu este definită, dar ea rezultă din interpretarea logică a noţiunii de iresponsabilitate.

      n art. 20 din CP al Federaţiei Ruse se prevede vrsta de la care subiectul este supus răspunderii penale, totodată indicndu-se două limite de vrstă: generală- atingerea vrstei de 16 ani, şi specială- atingerea vrstei de 14 ani.

n art. 20 alin. 2 CP al Federaţiei Ruse sunt enumerate categoriile de infracţiuni pentru care subiectul va fi supus răspunderii penale de la vrsta de 14 ani.

      Aceste infracţiuni sunt grupate n trei grupe: a) infracţiuni grave asupra persoanei: omorul intenţionat ţi vătămarile corporale grave şi medii intenţionate (art. 105, 111, 112), răpirea de persoane (art.126), violul şi acţiunile violente cu

carcacter sexual (art. 131,132); b) majoritatea infracţiunilor contra proprietăţii: furtul, tlhăria, jaful, escrocheria, ntarea ilegală n posesia automobilelor fără scopul de a le comite furt, distrugerea sau deteriorarea inteţionată a bunurilor cu circumstanţe agravante (art. 158, 161, 162, 163, 166, 167); c) cteva infracţiuni contra securităţii publice: terorismul, luarea de ostateci, huliganism cu circumstanţe agravante, vandalism, furt de arme, muniţii, substanţe explozibile şi substanţe narcotice, deteriorarea transporturilor şi căilor de comunicaţie (art.205, 206, 207, 213, 214, 226, 229, 267). Această listă este exhaustivă. n textul legii sunt indicate numerele articolelor n baza cărora se califică infracţiunile date, ceea ce exclude posibilitatea liberului arbitru.

      Conform secţiunii a V-a a CP al Federaţiei Ruse, “Răspunderea penală a minorilor”, capitolul XIV vizează particularităţile răspunderii penale şi ale pedepselor aplicate minorilor.

     Art. 87 “Răspunderea penală a minorilor”:

Alin. 1. Minor este considerată persoana care la momentul săvrşirii infracţiunii a mplinit 14 ani, dar nu a mplinit 18 ani;

Alin. 2. Minorilor ce au săvrşit infracţiunea le poate fi aplicată pedeapsa penală sau măsuri cu caracter educativ.

      Art. 88 “Tipurile pedepselor aplicate minorilor”:

Alin . 1. Faţă de minori pot fi aplicate următoarele pedepse:

a) amendă;

b) interdicţia de a practica o anumită activitate;

c) lucrări obligatorii;

d) arestul;

d) privarea de libertate pe o anumită perioadă.

      Art. 89 “Stabilirea pedepsei minorului”:

Alin. 1. n vederea stabilirii pedepsei minorului urmează a fi luate n calcul condiţiile de viaţă şi de educare a acestuia, nivelul dezvoltării intelectuale, alte

trăsături ale personalităţii, precum şi influenţa asupra sa a celor vrstnici.

Alin. 2. Vrsta minimă ca circumstanţă atenuantă este luată n cumul cu alte circumstanţe agravante şi atenuante.

      Art. 90 “Aplicarea măsurilor obligatorii cu caracter educativ”:

Alin. 1. Minorul care pentru prima dată a săvrşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi eliberat de răspundere penală dacă se constată că este posibilă corijarea lui datorită aplicării măsurilor obligatorii cu caracter educativ.

Alin. 2. Minorului i pot fi aplicate următoarele măsuri obligatorii cu caracter educativ:

a) prentmpinarea;

b) transmiterea sub supravegherea părinţilor, a persoanelor ce i nlocuiesc sau a unui organ de stat specializat;

c) obligarea acestuia de a nlătura dauna pricinuită;

d) limitarea timpului liber şi stabilirea unor cerinţe speciale referitor la comportamentul minorului.

Alin. 3. Minorului i pot fi aplicate concomitent cteva măsuri cu caracter educativ, a căror durată este stabilită de organele ce le numesc.

Alin. 4. n caz de neexecutare sistematică de către minor a măsurilor cu caracter educativ, acestea urmează a fi anulate, iar materialele urmează a fi transmise pentru atragerea minorului la răspundere penală.

      Art. 91 “Conţinutul măsurilor obligatorii cu caracter educativ”:

Alin. 1. Prentmpinarea constă n explicarţia dată minorului privind paguba adusă

prin acţiunile sale şi consecinţele săvrşirii repetate prevăzute de actualul cod.

Alin. 2. Transmiterea minorului sub supravegherea părinţilor sau a persoanelor ce i nlocuiesc constă n obligativitatea acestora de a ţine sub control comportamentul minorilor.

Alin. 3. Obligareaea minorului de a nlătura dauna pricinuită este aplicată avnd n

vedere proprietatea acestuia şi capacitatea de a lucra.

Alin. 4. Limitarea timpului liber a minorului vizează interdicţia de a vizita anumite localuri, posibilitatea de a merge n alte localităţi fără permisiunea organului de stat specializat.78   O măsură foarte binevenită, deoarece anume n timpul liber, neavnd o ocupaţie serioasă şi aflndu-se sub influenţa altor personae, att minore ct şi adulte, acesta este mai dispus la săvrşirea de infarcţiuni.

      Art. 92 “Liberarea de răspundere a minorului”:

Alin. 1. Minorul condamnat pentru infracţiuni uşoare sau mai puţin grave poate fi liberat de răspundere penală cu aplicarea măsurilor obligatorii cu caracter educativ, prevăzute n art. 90.

Alin. 2. Minorul condamnat pentru infracţiuni mai puţin grave poate fi liberat de  pedeapsă, dacă se va constata că scopul pedepsei poate fi atins prin internarea acestuia ntr-o instituţie educativ-curativă pentru minori. Totodată, perioada  internării ntr-o asemenea instituţie nu poate depăşi termenul pedepsei stabilit pentru infracţiunea săvrşită.

Alin. 3. Aflarea n instituţia respectivă poate fi ncetată pnă la expirarea termenului prevăzut de alin. 2 al articolului respectiv, dacă va exista hotărrea organului de stat specializat, conform căreia minorul, pentru a se corija, nu mai are nevoie de o asemenea măsură. Prelungirea termenului de aflare ntr-o astfel de instituţie după expirarea termenului stabilit este posibilă doar n cazul n care se cere finalizarea studiilor.

      Art. 93 “Liberarea condiţionată nainte de termen”:

Liberarea condiţionată nainte de termen poate fi aplicată persoanelor ce au săvrşit

infracţiuni la vrsta minoră şi au fost condamnate la pedeapsa privativă sau la  lucrări corecţionale după ispăşirea:

- a cel puţin 1/3 din pedeapsa stabiltă de instanţă pentru o infracţine uşoară sau mai puţin gravă;

- a cel puţin din pedeapsa stabilită de instanţă pentru o infracţiune gravă;

- a cel puţin 2/3 din pedeapsa stabilită de instanţă pentru o infracţiune deosebit de

gravă.

Art. 94 “Termenul de prescripţie”:

Termenul de prescripţie n cazul liberării minorilor de pedeapsă penală este micşorat n jumătate.

      Art . 95 “Stingerea antecedentelor”:

Pentru persoanele care au săvrşit infracţiunea pnă la atingerea vrstei de 18 ani stingerea antecedentelor are loc astfel:

- un an după ispăşirea privaţiunii de libertate pentru infracţiuni uşoare sau mai puţin grave;

- trei ani pentru infracţiuni grave şi excepţional de grave.

Art. 96 “Aplicarea prevederilor actualului capitol faţă de persoanele cu vrsta cuprinsă ntre 18 şi 20 de ani”:

      n cazuri excepţionale, avnd n vedere caracterul acţiunii săvrşite, precum şi personalitatea infractorului, instanţa poate să aplice prevederile capitolului respectiv faţă de persoanele cu vrsta de18-20 de ani, cu excepţia internării acestora n instituţii cu caracter educativ sau curativ-educativ, precum şi n coloniile de educare a minorului.

      Decizia legiuitorului rus de a introduce n Codul Penal un capitol aparte cu privire la minori este una binevenită, şi ar putea fi implementată şi la noi n ţară.

      Aceste soluţii legislative de ocrotire a minorului infractor, din statele sus enumerate, pot fi de un real folos n procesul de reformă legislativă a Republicii Moldova, cu att mai mult cu ct ele sunt n concordanţă cu documentele

internaţionale din domeniul delincvenţei juvenile.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     

   2. Tratamentul penal al minorilor n sistemul de drept anglo-saxon.

 

      Spre deosebire de ţările familiei romano-germanice, unde izvorul principal al dreptului este legea, n ţările familiei anglo-saxone ca izvor de bază al dreptului serveşte norma emisă de către judecători şi exprimate n precedente judiciare. Indiferent de toate ncercările de codificare ( Bentham ş.a.), n dreptul comun englez, completat şi perfecţionat cu legile “dreptului de echitate”, rămne un drept de precedent, creat de judecătorie. Acest fapt nu exclude creşterea rolului dreptului statutar(legislativ).

      Ţara n care s-a născut şi s-a dezvoltat familia de drept anglo-saxon este Anglia. Ulterior acesta a fost preluat de S.U.A. şi transformat n unul independent. Acesta se aplică pe tot teritoriul S.U.A. cu unele excepţii. Printre ţările sistemul de drept al cărora face parte din această familie sunt şi Australia, Canada, Noua Zeelandă etc.

      Regimul juridic al minorului delincvent n Anglia evidenţiază particularităţi care ţin de nsuşi specificul sistemului de drept englez bazat pe tradiţie.   Caracteristic dreptului penal englez, n privinţa faptelor comise de minori, a fost de-a lungul timpului severitatea excesivă. Pnă n secolul al XIX-lea, peste 200 de infracţiuni se pedepseau cu moartea, iar minorii erau socotiţi, după vrsta de 8 ani, infractori adulţi. Minorii infractori erau trimişi la aceleaşi nchisori, nainte de proces, judecaţi de aceleaşi instanţe şi condamnaţi la aceleaşi pedepse, inclusiv moartea, deportarea sau nchisoarea ca şi adulţii. Dezvoltarea ulterioară a unui sistem judiciar, separat pentru minori, n Anglia, a constituit un răspuns la ameninţarea pe care o reprezenta delincvenţa juvenilă faţă de ordinea stabilită n stat, n condiţiile n care juraţii refuzau să-i mai condamne din cauza pedepselor prea dure pe care ei ar fi trebuit să le suporte. Nu ntmplător probaţiunea ca practică a instanţelor de a menţine pe inculpat condamnat sub supraveghere şi sub

influenţa comunităţii, apare n jurisprudenţa curţilor engleze ncă de la nceputul secolului al XVIII-lea.  n prezent n cadrul Ministerului de Interne de care aparţine sistemul penitenciar, există un sistem al probaţiunii cu oficii n toată Anglia. Printre obiectivele oficiilor de probaţiune şi colaborarea cu personalul din nchisori unde sunt ntemniţaţi minori, colaborarea cu Casele pentru minori.

      Este de menţionat şi faptul că n nchisorile engleze de mai mult de 200 de ani sunt prezenţi preoţii, care se implică n reeducarea infractorilor, deoarece infracţiunea este considerată mai nti ca o problemă morală.

      Regimul diferenţiat pentru minori a fost introdus prin Legea din 1908 n baza căreia au fost nfiinţate tribunale separate pentru minori care au şi atribuţii n vederea ocrotirii copilului. Mai trziu n componenţa tuturor tribunalelor au fost incluşi ofiţerii de probaţiune. Acest sistem a fost reformat n 1969 printr-o nouă lege care a restrns atibuţiile tribunalelor, acestea putnd pronunţa numai sancţiuni neprivative de libertate. Ca rezultat minorii puteau fi achitaţi, condiţionat ori nu, sau să li se aplice amendă. Un minor care a săvrşit o infracţiune pentru care un adult se pedepsea cu nchisoare, putea să fie obligat să petreacă 24 de ore ntr-un centru de reeducare, cite două, trei ore la sfrşit de săptămnă sau să fie plasat sub supravegherea unei personae. Ca excepţie tribunalele puteau aplica pedepse privative de libertate care se ispăşeau n centre de detenţie sau n case de reeducare.

      n 1974 a avut loc perfecţionarea acestui sistem prin reglementarea serviciului n folosul comunităţii. n cadrul acestui program , minorii participau la activităţi de tmplărie, pictură, grădinărie, ntreţinerea cluburilor pentru tineret, acordarea de ajutor la spitale etc. Aceste măsuri au intrat ulterior n legislaţia şi practica altor  state din Europa.

      O nouă măsură este ,,tratamentul intermediar”, care se situează ntre libertatea supravegheată şi plasamentul ntr-o instituţie şi implică programe adoptate la diverse categorii de minori şi tineri delincvenţi ( de exemplu, programe pentru infractori primar, pentru recidivişti etc.); ele cuprind o multitudine de activităţi care

urmează să se desfăşoare n centrele unde minorii sunt chemaţi să-şi petreacă ziua; anumiţi minori puteau fi obligaţi să-şi petreacă aici sfrşitul săptămnii.

      La evitarea, pe ct posibil, de către minorii infractori a instanţei de judecată contribuie şi ,,Birourile de legătură pentru tineret”, care au n componenţa lor un ofiţer de probţiune, un ofiţer de poliţie, un lucrător social şi, adeseori, un reprezentant al nvăţămntului şcolar. Aceştia se ntlnesc, zilnic sau săptămnal, ocazie cu care evaluează gravitatea fiecăreia dintre faptele săvrşite de minori (ori tineri) n ziua respectivă sau ntr-o săptămnă şi decid asupra măsurii educative corespunzătoare.

      n favoarea aplicării sancţiunilor neprivative de libertate minorului delincvent se pronunţă şi Criminal Justice Act, din 1982, care stabileşte principiul că o sentinţă cu privaţiunea de libertate a minorului va fi posibilă numai n cazul n care alte forme de sancţionare nu ar da rezultate sau din motive de protejare a societăţii n cazul unor infracţiuni grave.

      Dreptul penal englez prin Legea din 1982 privind justiţia penală conţine principii generale de comportare cu infractorii tineri, indicnd n Titlul 1 pedepsele aplicabile pentru aceştia. Conform acestor principii, judecata nu poate stabili pedeapsa cu nchisoarea persoanei care n-a atins vrsta de 21 de ani la momentul săvrşirii infracţiunii.

      Vrsta răspunderii penale n Anglia este de 10 ani la momentul săvrşirii infracţiunii.

      Alături de aceste măsuuri continuie să se aplice şi pedeapsa cu nchisoarea, faţă de minorii care au săvrşit infracţiuni grave sau deosebit de grave. Dacă persoana care nu a atins vrsta de 21 de ani a fost declarată vinovată de săvrşirea unei infracţiuni, judecata poate emite o hotărre privind plasarea ei ntr-un centru preventiv sau trimiterea n nchisoare pentru tineri pe un termen stabilit sau i poate

 

aplica detenţiunea pe viaţă, n cazul n care nu există o altă cale de corectare a acestuia. Prevedere asemănătoare cu cele ale legii penale ruse, nchisoarea pentru tineri fiind o măsură necesară n această situaţie.

      n sistemul instituţiilor de executare a sancţiunilor de către delincvenţii minori, un loc aparte l ocupă ,,casele pentru minori”. Aceste instituţii au mai mult un caracter de protecţie socială dect represiv. Aici se internează minorii ntre 13-17 ani care au comis infracţiuni grave, iar după 3-6 luni sunt transferaţi la locul unde şi vor executa pedeapsa. Minorii cu vrsta sub 13 ani sunt internaţi aici doar cu ordin special, iar cei care depăşesc 17 ani se trimit n penitenciare-şcoli , iar mai apoi n internate educative. Tratamentul mai implică un program de muncă de 40 ore pe săptămnă şi pregătirea ntr-o meserie.

        Situaţia e puţin alta n Australia. Constituirea CP Federal al Australiei a debutat cu adoptarea Constituţiei Federale din 1900, n care a fost declarată prioritatea legislaţiei federale asupra legislaţiei statelor (art.109). Constituţia din 1900 declară prioritare principiile şi aspectele dreptului internaţional.

      Reforma penală a Australiei ncepe odată cu adoptarea Legii privind pedepsirea infractorilor (Punishment of offenders Act) din 1901, Legea cu privire la justiţie (Judiciary Act) şi Legea despre extrădare (Extradition Act) din 1903. n următoarele decenii, la nivel federal, a fost efectuată reforma juridico-penală ce avea drept scop consolidarea şi unificarea legislaţiei penale şi, n acest context, menţionăm adoptarea, n 1904, a Legii viznd infracţiunile federale. Din punct de vedere formal, acest act consolidat, alcătuit din 8 capitole şi 91 de articole, nu era divizat n partea generală

şi partea specială.

             Referitor la problema supusă studiului, art. 7.1, cap. 7, partea 2.3, “Circumstanţele ce exclude răspunderea penală”, dispune că “nu sunt pasibile de

răspundere penală persoanele care la momentul săvrşirii infracţiunii n-au atins vrsta de 10 ani”.

      Copilul ce a atins vrsta de 10 ani, dar nu a mplinit 14 ani, poate fi tras la răspundere penală, dacă este conştient de ilegalitatea comportamentului său (alin.1 art. 7.2). ntrebarea ce vizează conştientizarea de către copil a ilegalităţii comportamentului său este examinată doar de organele de anchetă (alin. 2 art.7.2).

      Considerăm că vrsta de 10 ani stabilită de Codul Penal al Australiei este prea timpurie pentru răspunderea penală, avnd n vedere că la această vrstă minorul nu este pe deplin conştient de consecinţele faptelor sale.

      Conform dreptului penal al S.U.A., subiect al infracţiunii poate fi att persoana fizică ct şi persoana juridică.

      Vrsta subiectului n unele Coduri Penale nu este stabilită, această problemă rămnnd la discreţia judecătorului n fiecare caz aparte. Codul Penal al New York-ului prevede regula generală, conform căreia persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă n-a mplinit vrsta de 16 ani. Pentru săvrşirea omorului agravat, persoana poate fi trasă la răspundere la vrsta de 13 ani, iar pentru omorul simplu, viol, furt – de la 14 ani.

      n ultimii ani n S.U.A. acţiunile de decriminalizare a faptelor comise de minori, tind să fie nlocuite cu procedurile de recriminalizare, n aşa fel ca delincvenţii minori care au comis delicate grave să primească un tratament similar

adulţilor. Toate acestea se efectuează deoarece măsurile luate anterior nu au dat roade, dar, din contra, problema delincvenţei juvenile a devenit şi mai acută. Aceasta pare n prezent direcţia prioritară spre care merge sistemul justiţiei americane. Ca urmare a acestor schimbări orientate n direcţia recriminalizării, reformarea sistemului justiţiei pentru tineri a devenit o prioritate pentru Statele Unite, vechiul principiu al apărării, cu prioritate, a intereselor copilului a fost

nlocuit. ntre anii 1992-1995, 41 de state americane au modificat procedurile legale, pentru a permite tribunalelor să-i judece pe minori n cadrul unui regim similar acordat adulţilor, inclusiv pentru infracţiuni non-violente. La rndul lor cazierele minorilor nu mai sunt confidenţiale, n numeroase state americane fiind permisă difuzarea numelui şi adresei minorilor n mass media.

      Reprezentanţii Comisiei de Justiţie Penală din Statele Unite cred, cu convingere, că delincvenţii violenţi ,,cronici” trebuie să fie ncarceraţi att timp ct este necesr a proteja securitatea publică.

      n ultimii  ani, cteva state, au ncercat a combina unele unităţi mici corecţionale pentru tinerii violenţi, cu programe comunitare pentru delincvenţii minori, aceasta a avut un succes notabil. Unele state au nchis instituţiile prea mari, n favoarea unor instituţii mai mici care oferă programe intensive. Spre exemplu n statul Massachutsetts, delincvenţii minori nonviolenţi sunt incluşi n cămine grup şi ncadraţi n programe de supraveghere intensivă, care permite personalului să individualizeze serviciile de tratament.

      La fel ca şi alte sisteme sociale, sistemul justiţiei pentru tineri se află n continuu proces de adaptare şi schimbare, dovedindu-se flexibil faţă de modificările produse n domeniul delincvenţei juvenile, de la o perioadă la alta. Actuala tendinţă spre recriminalizarea delincvenţei nu este altceva dect o ncercare de a răspunde valului de violenţă n care sunt implicaţi, n prezent, tinerii americani, crescuţi şi socializaţi nt-o cultură a violenţei.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica