referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Aspecte generale privind liberalizarea schimburilor la nivel comunitar

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Cu toate că nu este definit ca atare, domeniul politicii comerciale comune trebuie să fie considerat sub multiplele sale aspecte. Conceptul respectiv pare a avea acelaşi conţinut, indiferent că este aplicat în contextul acţiunii internaţionale a statului sau a Uniunii Europene...

Varianta Printabila 


1

      CAPITOLUL 1

       INTRODUCERE

 

Liberalizarea schimburilor la nivel comunitar reprezintă o parte esenţială a politicii comerciale comune a Uniunii Europene.

Pentru Uniunea Europeană, raţiunea unei politici comerciale comune rezidă n faptul că libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor din cadrul Uniunii (transfrontalieră) nu se poate realiza cu politici naţionale diferite care generează externaşotăţi negative. Cerinţele pieţei interne unice şi ale concurenţei libere şi nedistorsionate impun o politică comercială la nivel comunitar.

ncă de la crearea Comunităţii Europene, politica n domeniul comercial a fost inclusă n categoria politicilor comune, alături de politica agricolă şi de politica n domeniul transporturilor.

Prevăzută de art. 131 (fostul art. 110) şi următoarele ale Tratatului de la Roma, politica comercială comună a Uniunii Europene s-a integrat n perspectiva dezvoltării armonioase a comerţului mondial. Ideea unei politici comune conduce la recunoaşterea unor prerogative speciale Uniunii Europene şi, implicit, Consiliului şi Comisiei. Cu toate acestea, TCE (Tratatul instituind Comunitatea Europeană) nu reglementează acest aspect. CJCE (Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene) a fost solicitată să precizeze cnd are Comunitatea Europeană (actuala Uniune Europeană) o competenţă exclusivă. Nu poate fi admis ca statele membre ale Uniunii să pună n aplicare politici divergente de politica comună a Uniunii, cu excepţia

 

 

 

cazului n care sunt n mod special abilitate de către autorităţile comunitare.[1]

n concordanţă cu precizarea CJCE, Romnia, ca stat membru al Uniunii Europene ncepnd cu data de 1 ianuarie 2007, trebuie să respecte politica comercială a Uniunii, nepunnd n aplicare politici divergente de această politică dect n situaţia n care este n mod special abilitată n acest sens de către autorităţile comunitare.

Potrivit art. 133 TCE (fostul art. 113), politica comercială comună se ntemeiază pe o serie de principii uniforme cu privire la:

-          modificarea tarifelor;

-          ncheierea acordurilor tarifare şi comerciale;

-          uniformizarea măsurilor de liberalizare a comerţului;

-          politica exporturilor şi a măsurilor de protecţie n situaţii de dumping şi subvenţii.

De asemenea, conform art. 133 TCE (fostul art. 113), orice măsură adoptată n cadrul acestei politici este propusă de Comisia Europeană şi decisă de Consiliul Uniunii Europene prin majoritate calificată. Comisia asigură reprezentarea uniformă a intereselor Uniunii, precum şi eercitarea politicii comerciale comune la nivel bilateral, ct şi multilateral.

TCE nu conţine prevederi asupra ntinderii domeniului de aplicare a politicii comerciale comune. Circulaţia mărfurilor, inclusiv a produselor agricole, constituie nucleul politicii comerciale comune. Conform art. 133 alin. 5 par. 1 TCE, comerţul cu servicii şi aspectele comerciale ale proprietăţii intelectuale constituie, de asemenea, obiect al politicii comerciale comune. Potrivit art. 133 alin. 6 par. 2 TCE, acordurile din domeniul comerţului cu servicii culturale sau audiovizuale, servicii din domeniul social, al educaţiei şi al sănătăţii sunt n competenţa concurentă a Uniunii şi a statelor membre. Art. 133 alin. 7 TCE prevede posibilitatea de a extinde politica comercială comună, printr-un vot n unanimitate al Consiliului, şi asupra negocierilor şi acordurilor privind proprietatea intelectuală.

De asemenea, potrivit art. III-315 par. 1 din Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa, ,,Politica comercială comună se ntemeiază pe principii uniforme, n special n ceea ce priveşte modificările tarifare, ncheierea de acorduri tarifare şi comerciale privind schimburile de mărfuri şi servicii ţi aspectele comerciale ale proprietăţii intelectuale, investiţiile străine directe, uniformizarea măsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum şi măsurile de apărare comercială, printre care şi cele care se iau n caz de dumping şi de subvenţii. Politica comercială comună se desfăşoară n cadrul principiilor şi obiectivelor acţiunii externe a Uniunii.”

n conformitate cu art. 211 TCE (fostul art. 155 TCE), Comisia Europeană este instituţia ce are rolul de a asigura executarea măsurilor de politică comercială comună prevăzute n TCE. Astfel, aceasta recomandă statelor membre metodele optime de cooperare ntre ele astfel nct să se evite apariţia unor dificultăţi de natură economică pentru unele dintre acestea. De asemenea, Comisia autorizează, dacă este cazul, adoptarea unor măsuri de protecţie naţională, stabilind condiţiile şi mmodalităţile concrete de aplicare a măsurilor n cauză[2].

TCE menţionează că, n caz de urgenţă, statele membre pot solicita Comisiei mputernicirea de a lua ele nsele măsurile pe care le consideră necesare n vederea reducerii disparităţilor generale de aplicare a politicii comerciale comune, cu condiţia ca acestea să nu perturbe semnificativ funcţionarea pieţei interne.

Potrivit art. III-315 par. 2 din Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa, ,,legile sau legile-cadru europene stabilesc măsurile necesare pentru punerea n aplicare a politicii comerciale comune”.

Cu toate că nu este definit ca atare, domeniul politicii comerciale comune trebuie să fie considerat sub multiplele sale aspecte. Conceptul respectiv pare a avea acelaşi conţinut, indiferent că este aplicat n contextul acţiunii internaţionale a statului sau a Uniunii Europene.

Aşa cum sublinia CJCE prin Avizul nr. 1/1975, domeniul politicii comerciale şi n special al politicii de export nglobează n mod necesar regimurile de ajutoare la export şi, n mod deosebit, măsurile privind creditele destinate finanţării cheltuielilor

locale legate de operaţiile de export.[3]

De asemenea, potrivit Avizului nr. 1/1978 al CJCE, ,,politica comercială comună nu ar putea fi desfăşurată n mod eficient n cazul n care Comunitatea nu ar fi n măsură să dispună şi de mijloace de acţiune mai elaborate, folosite pentru dezvoltarea comerţului internaţional. De aceea, nu trebuie imprimată art. 113 TCE[4] o interpretare avnd ca efect limitarea politicii comerciale comune la utilizarea unor instrumente privind doar aspectele tradiţionale ale comerţului exterior, ndeiosebi liberalizarea schimburilor, excluznd mecanisme mai evoluate, de natură să realizeze organizarea, la scară mondială, a pieţei unui produs de bază (...) problema schimburilor externe trebuie să fie soluţionată ntr-o perspectivă deschisă, şi nu numai pentru gestionarea unor sisteme limitate, precum chestiunile vamale şi restricţiile cantitative.”[5]

n cadrul acestui referat vor fi analizate principalele măsuri şi acţiuni prevăzute de art. 131 şi urm. TCE. Există 4 aspecte care gravitează n jurul a 2 probleme şi anume: liberalizarea schimburilor, n scpecial prin: armonizarea ajutoarelor pentru exporturi (art. 132 şi 133 TCE – fostele art. 112 şi 113 TCE) şi ncheierea acordurilor tarifare sau comerciale (art. 133 TCE – fostul art. 113 TCE), pe de o parte, măsurile de protecţie, cu sancţionarea anumitor procedee neloiale (mai ales de dumping, prevăzute de art. 133 TCE – fostul art. 113) şi clauzele de salvgardare n caz

              [1]  CJCE, hotărrea din 31.03.1971, Comisia / Consiliu, C-22/70 şi CJCE, hotărrea din 15.12.1976, Donckerwolke  e.a.  / Procureur de la Rpublique e.a., C-41/76 n Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, ediţia a II-a revăzută  şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, pag. 63.

 

[2] Art. 211  TCE prevede că, n vederea funcţionării şi dezvoltării Pieţei Comune, Comisia, ,,veghează la aplicarea dispoziţiilor prezentului tratat şi a dispoziţiilor adoptate de instituţii n temeiul acestuia...” (Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, pag. 104). Piaţa comună (marea piaţă unică) este o expresie ce desemnează constituirea, la scara Uniunii Europene, a unui vast spaţiu n cadrul căruia mărfurile să poată circula liber, ca şi serviciile, capitalurile şi persoanele. Lansat iniţial prin Tratatul de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană (25 martie 1957), acest obiectiv a fost solemn reafirmat prin Actul Unic European (17-28 februarie 1986) care a prevăzut realizarea sa la 1 ianuarie 1993 (Gilles Ferrol, Dicţionarul Uniunii Europene, Editura Polirom, Iaşi, 2001, pag. 103).

            [3] Politica comercială comună (sursa: www.mie.ro/euroimm/?id2=0002#2); Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, ediţia a II-a revăzută  şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006 , pag. 63-64; Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, ediţia a V-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 619; Octavian Manolache, Drept comunitar. Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 1999, p. 304; Petre Prisecaru (coordonator), Politici comune ale Uniunii Europene, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 140; Ion Glea, Mihaela Augustina Dumitraşcu, Cristina Morariu, Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, pag. 301-302;

Gilbert Gorning, Ioana Eleonora Rusu, Dreptul Uniunii Europene, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag.123; Octavian Gh. Botez, Mădălina Militaru, Politica comercială a Romniei n perioada de pre şi postaderare la Uniunea Europeană, Editura Fundaţiei Romnia de Mine, Bucureşti, 2007, pag. 117.

[4] Art. 113 TCE a devenit art. 133 TCE.

[5] Tudorel Ştefan, Introducere n dreptul comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 119.

1

CAPITOLUL 2

ASPECTE GENERALE PRIVIND LIBERALIZAREA             

SCHIMBURILOR LA NIVEL COMUNITAR

 

2.1. Domeniu. Mărfuri şi servicii

Liberalizarea schimburilor sau politica exporturilor menţionată n art. 133 TCE (fostul art. 113) nu se limitează dect la mărfuri. Seviciile pot fi avute n vedere de politica comercială comună, deşi n acordurile negociate serviciile sunt considerate, n mod similar, mărfurilor.

Mai delicată este, nsă, problema competenţelor implicite ale Uniunii Europene deduse din art. 133 TCE. Ideea ce se desprinde este aceea potrivit căreia elaborarea progresivă a unui drept derivat ntr-un sector sau altul poate da naştere unor reguli comune restrictive care ar putea fi repuse n cauză dacă fiecare stat membru ar păstra, totuşiş, o libertate de negociere exterioară.

Vor rezulta competenţe concurente pentru state şi pentru Uniune n materia negocierilor deoarece armonizarea comunitară nu este dect parţială. Situaţia este cu att mai complexă cu ct sunt mai greu de determinat părţile unui acord internaţional care corespund unei armonizări complete interioare Uniunii. n avizul nr. 1/1994, CJCE reaminteşte obligaţia de a coopera aşa cum rezultă din art. 10 (fostul art. 5) TCE.

Din această perspectivă dispoziţiile referitoare la Tariful vamal comun[1] şi la dreptul vamal comunitar depind de politica comercială comună. Ele se ntemeiază pe prevederile art. 26 şi 27 (fostele art. 28 şi 29) ale Tratatului de la Roma.

Liberalizarea schimburilor este de actualitate att pentru importul n cadrul Uniunii Europene, ct şi pentru activitatea de export. Politica comercială comună este strns legată de negocierile ţinute n cadrul rundelor GATT (Acordul general pentru tarife şi comerţ), ulterior ale OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului), la care Uniunea este direct asociată atunci cnd este competentă. De altfel, politica comercială comună a Uniunii derivă n mare măsură din acordurile ncheiate n cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Politica comercială comună depăşeşte, odată cu semnarea n cadrul Rundei Uruguay a Acordului general pentru Comerţul cu servicii, domeniul comerţului cu mărfuri. Această politică priveşte şi prestaţiile de servicii transfrontaliere, fără deplasarea persoanelor, care prezintă multe similitudini cu circulaţia mărfurilor.[2]

 

2.2. Reglementări privind importurile

Obiectivul acestor reglementări vizează regulile generale comune de import n Uniunea Europeană n baza principiului libertăţii importului.

n ceea ce priveşte importurile ce au ca destinaţie Uniunea Europeană, n conformitate cu Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ din 1994, anexat acordului OMC, principiul aplicabil acestora este acela al interdicţiei restricţiilor cantitative, fiind suficient tariful vamal comun. Cu toate acestea, pentru anumite produse, statele membre pot fi autorizate să adopte contingente cantitative. Contingentele tarifare sunt, de asemenea, posibile n situaţia n care statele percep la import tarife inferioare tarifului vamal comun pnă la un anumit prag, mai sus de acest prag importul rămnnd posibil, ceea ce nu este cazul ntr-un regim de contingentare cantitativă, ci numai la nivelul normal al tarifului vamal comun.

n cadrul Uniunii Europene, importurile au fost supuse unei reglementări deosebite după criteriul liberalizării sau al contingentării lor.

Importurile liberalizate ale mărfurilor provenind din ţările terţe au avut regimul prevăzut prin Regulamentul nr. 518/94 din 7 martie 1994 al Consiliului, care a abrogat Regulamentul nr. 288/82 din 5 februarie 1982 al Consiliului relativ la aceeaşi materie. Regulamentul nu s-a aplicat n cazul produselor textile, obiect al Regulamentelor nr. 517/94 şi nr. 519/94. S-a avut n vedere principiul că importurile n Uniune al produselor ce intră n sfera de aplicare a Regulamentului sunt libere şi, deci, nesupuse vreunei restricţii cantitative, sub rezerva măsurilor care pot fi luate conform Titlului V din Regulament (art. 1 par. 2).


[1] Tariful vamal comun este aplicat de autorităţile vamale competente ale ţării comunitare pe teritoriul căreia mărfurile intră prima dată n spaţiul comunitar n numele şi pe seama Uniunii Europene (Cornelia Lefter, Fundamente ale dreptului comunitar instituţional, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 240).

[2] Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, pag. 64-65; www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?=194&lid=1&id=193.

 

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica