referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Jurisprudenta privind secretul corespondentei decizii si hotarari ale instantelor Europene

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Curtea a apreciat ca legea britanica ce reglementa ascultarile telefonice era prea vaga pentru a raspunde conditiei de a fi “prevazute de lege” ea a declarat:Ar fi împotriva suprematiei dreptului daca puterea de apreciere conferita executivului nu ar cunoaste limite. În consecinta legea trebuie sa defineasca întinderea si modalitatile de exercitare...

Varianta Printabila 


1

Jurisprudenta privind secretul corespondentei decizii si hotarari ale instantelor Europene

 

 

         Comisia si Curtea au examinat un anumit numar de cauze īn care petitionarul sustinea ca strāngerea si utilizarea de catre Stat a datelor referitoare la el ori la supravegherea exercitata asupra sa, īncalcau una sau mai multe dintre dispozitiile articolului 8 par. 1 din Conventie - dreptul la respectarea vietii private, a corespondentei si/sau a domiciliului.

         Īn doua cauze importante, Klass si altii c/ Germania (1978) si Malone c/ Regatul Unit (1984), petitionarii se plāngeau de faptul ca supravegherea secreta exercitata asupra lor īn timpul unei anchete penale nu tinuse seama de dreptul lor la viata privata si la corespondenta (definit īn acest context ca īnglobānd toate formele de comunicare private), īn sensul articolului 8. Īn cel dintāi caz, Curtea a sustinut ca legislatia germana ce reglementa supravegherea era suficient de clara si ca procedurile de natura sa o asigure, ce īn mod firesc trebuie sa fie conforme cu conditiile legii, erau suficient de riguroase pentru a raspunde cerintelor de legalitate enuntate de articolul 8 par. 2. Curtea a sustinut de asemenea, ca nevoia Statului de a se apara īmpotriva “pericolelor iminente” ce

ameninta “ordinea fundamentala democratica si liberala” constituia obiectiv de Stat legitim “necesar īntr-o societate democratica pentru securitatea nationala si apararea ordinii si pentru prevenirea faptelor penale”. Īn sfārsit, Curtea a apreciat ca procedurile sus mentionate erau suficiente pentru a garanta orice actiune exercitata de Stat si ca aceasta era proportionala si legitima.

         Cazul Malone a pus probleme identice celor din cauza Klass. Īn cauza Malone, Curtea a analizat compatibilitatea interceptarii de catre politie a comunicatiilor telefonice (ascultari), cu existenta unui registru cu numere cifrate provenind de la un post public privat (contor telefonic). Curtea a apreciat ca legea britanica ce reglementa ascultarile telefonice era prea vaga pentru a raspunde conditiei de a fi “prevazute de lege” ea a declarat:

Ar fi īmpotriva suprematiei dreptului daca puterea de apreciere conferita

executivului nu ar cunoaste limite. Īn consecinta legea trebuie sa defineasca īntinderea si modalitatile de exercitare a unei asemenea puteri cu suficienta claritate – tinānd seama de scopul legitim urmarit – pentru a acorda individului o protectie adecvata īmpotriva arbitrariului.

         Curtea a declarat printre altele ca daca, spre deosebire de ascultarile telefonice contorul ar constitui īn sine o practica comerciala legitima si morala, furnizarea contoarelor de īnregistrare politiei, fara consimtamāntul persoanelor īn cauza, ar constitui un amestec nejustificat īn ceea ce priveste dreptul la respectarea vietii private, īn sensul articolului 8. Īn speta, Curtea a concluzionat ca ascultarile telefonice si contorul nu ar raspunde cerintelor de legalitate, dar a aratat ca nu ar fi tinut sa hotarasca daca amestecul era sau nu ”necesar īntr-o societate democratica“. Pentru a putea fi īnteleasa mai bine declaratia Curtii, voi prezenta pe larg cazul

mai sus amintit:

 

 

“MALONE versus REGATUL UNIT AL MARII BRITANII si IRLANDEI DE NORD”

         Hotarārea din 1987 Curtea Europeana a drepturilor omului hotarānd īn plen, īn conformitate cu regula procedurala numarul 50 a Regulamentului Curtii.

Procedura Cazul a fost trimis Curtii la data de 16 mai 1983 de Comisia Europeana a Drepturilor Omului, īn termenul de trei luni prevazut de articolele 32(1) si 47 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale. Cazul se īntemeiaza pe o plāngere (numarul 14038/88) formulata īmpotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, care a fost trimisa Comisiei la data de 19 iulie 1979 pe baza articolului 95, de James Malone, cetatean britanic.

         Scopul plāngerii a fost obtinerea unei hotarāri care sa stabileasca daca faptele prezentate constituie o īncalcare a obligatiilor asumate de statul chemat īn judecata, articolul 8 si 13 ale Conventiei. Paragrafele 3-11 descriu procedura īn fata Curtii, schimburi de memorii īntre parti, alcatuirea completului de judecata si numele persoanelor care au reprezentat partile.

 

ĪN FAPT

I. CIRCUMSTANTELE PARTICULARE ALE CAZULUI

         Reclamantul, James Malone nascut īn 1937, īsi are resedinta īn Dorking, regatul Unit. Īn 1977 era negustor de antichitati. Se pare ca dupa 1977 si-a īncheiat activitatea.

         La data de 22 martie 1977, d-nul Malone a fost īnvinuit de savārsirea mai multor infractiuni de tainuire. Īn perioada iunie-august 1978, d-nul Malone a fost judecat, fiind achitat pentru o parte din infractiune. Īntrucāt juratii nu au ajuns la un conses īn legatura cu restul acuzatiilor, s-a procedat la o noua trimitere īn judecata. Al doilea proces a avut loc īn perioada aprilie-mai 1979. D-nul Malone a fost achitat apreciindu-se ca acuzarea nu a adus suficiente probe.

         Īn timpul primului proces s-a constatat ca īn agenda unuia dintre politistii care efectuasera cercetari erau notate amanuntele unei conversatii telefonice avute de reclamant īnainte de 22 martie 1977. Avocatul acuzarii a recunoscut ca acea convorbire fusese interceptata pe baza mandatului emis de Secretarul de Stat pentru Afaceri Interne. Īn octombrie 1978, d-nul Malone a initiat o actiune civila īmpotriva comisarului comisiei metropolitane, cerānd īntre altele constatarea caracterului ilegal al monitorizarii si interceptarii convorbirilor purtate pe liniile sale telefonice fara consimtamāntul sau, sau daca aceste operatiuni au urmat unui mandat emis de secretarul de stat (...). La data de 28 februarie 1979, sir Robert Magary (vicecancelar) a respins cererea reclamantului (...).

         Reclamantul era convins ca telefoanele si corespondenta i-au fost interceptate de mai multi ani. S-a bazat pe īntārzierile cu care primea corespondenta si pe existenta unor semne de violare a acesteia. Ca proba, a prezentat instantei un teanc de plicuri pe care le primise deschise sau lipite cu acel tip de banda adeziva. Despre convorbirile telefonice, a declarat ca a auzit de multe ori zgomote neobisnuite si ca politia se afla īn posesia unor informatii pe care le-ar fi putut obtine numai prin interceptarea convorbirilor. Īn opinia domnului Malone, aceste practici au continuat si dupa ce a fost achitat.

 

II. LEGISLATIA SI PRACTICA RELEVANTE

A. Introducere

         Īn legea si jurisprudenta britanica “interceptarea” este definita ca obtinerea unor informatii despre continutul unei comunicari telefonice sau postale, īn lipsa

consimtamāntului persoanelor implicate.

         Īn practica īndelungata, din Anglia si Tara Galilor, a interceptarilor comunicarilor postale si telefonice, acestea se efectueaza pe baza unui mandat semnat de un secretar de stat, care astazi este cel al Afacerilor Interne. Nu exista o lege speciala pentru aceste proceduri, ci doar exista diverse dispozitii legale ale caror efecte au fost discutate īn cazul de fata. Īn consecinta, prezentarea faptelor se limiteaza la aspectele contestate.

         Argumente referitoare la celelalte norme sunt prezentate īn SECTIUNEA “ĪN DREPT”.

         Bazele legale ale interceptarii comunicatiilor telefonice au fost examinate si īn hotarārea prin care instanta s-a pronuntat asupra actiunii introduse de reclamant īmpotriva comisarului politiei metropolitane.

 

B. Hotarārea instantei īn cazul Malone versus comisarul politiei metropolitane

         Īn hotarārea pronuntata la 28 februarie 1979, vicecancelarul a notat ca nu are competenta de a decide cu privire la articolul 8 al Conventiei. A procedat la examinarea amanuntita a prevederilor legale referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, a decis ca procedurile de īnregistrare descrise īn raportul Birkett sunt legale si, īn consecinta, a respins actiunea (...).

“Desi angajamentele anterioare au fost de natura administrativa, bazele lor au fost puse cu ani īn urma de raportul Birkett (...). Pāna atunci, interceptarea convorbirilor telefonice fusese legala chiar si īn absenta unui mandat. Din momentul īn care s-a instituit cerinta existentei unui mandat, s-a recunoscut prin lege legalitatea interceptarilor”.

         “Īn esenta - a afirmat vicecancelarul - cele de mai sus mi se par īntemeiate”. A fost de acord ca, adoptānd Legea nr 1969: “Parlamentul a recunoscut ca mandatul de interceptare a convorbirilor telefonice emise de secretarul de stat este un mijloc de obtinere a probelor īn cauzele penale si instituie o obligatie a unitatilor de posta de a realiza anumite activitati”.

         Concluzia a fost ca legea britanica nu prevede un drept general la viata privata si nici, dupa cum a sustinut reclamantul, un drept special de a avea convorbiri telefonice īn locuinta proprie fara a fi deranjat. Mai mult, nici oficiile postale si nici persoanele care au auzit din greseala, din īntāmplare sau prin interceptare o convorbire telefonica nu au nici o obligatie de confidentialitate fata de abonat.

         C. Dispozitii legale referitoare la interceptarea comunicatiilor (īn vigoare īnainte de 1969) “Daca un functionar al postei deschide ilegal ... un pachet postal īn curs de transmitere, īl retine sau īi provoaca intentionat īntārzierea, savārseste o infractiune ... īn cazul īn care deschiderea, retinerea sau īntārzierea nu au fost realizate pentru īndeplinirea unui ordin scris si semnat de secretarul de stat.”

Pachetul postal este definit de art. 87(1): ”scrisoare, vedere, iar pachet recomandat sau cu valoare declarata sau orice fel de pachet sau obiect transmisibil prin posta, inclusiv telegramele”.

         Art. 45 al Legii din 1863 incrimineaza divulgarea continutului mesajelor

(transmise prin posta), iar art. 11 al Legii din 1884 incrimineaza cele de mai sus īn cazul telegramelor. Īn plus art. 20 al Legii din 1968 prevede ca functionarul care, fara drept, divulga īn orice fel sau aduce la cunostinta altcuiva continutul unei telegrame sau al unui mesaj īncredintat oficiului postal pentru transmitere comite o fapta penala. Articolele de mai sus sunt īn vigoare.

 

PROCEDURA ĪN FATA COMISIEI

         Īn plāngerea (...) īnaintata Comisiei, d-nul Malone a sustinut ca actiunile politiei de incriminare a corespondentei postale si a celor apartinānd sotiei sale, de īnregistrare a convorbirilor si a numerelor formate de la postul sau telefonic sunt īncalcari ale articolului 8 al Conventiei. La 13 iulie 1981 Comisia a declarat plāngerea admisibila. Īn raportul īntocmit īn cauza, Comisia a exprimat opinia īncalcarii art. 8 si 13.

 

ARGUMENTE FINALE ĪN FATA CURTII

         La audierile din 20 februarie 1984, Guvernul a mentinut argumentele invocate īn memoriu si a cerut Curtii:

“1. Īn legatura cu articolul 8, sa stabileasca si sa declare interferenta autoritatilor

publice cu exercitiul drepturilor regulamentului, garantate de articolul 8 (1), a fost si este justificata īn temeiul art. 8, fiind prevazuta de lege si necesara īntr-o societate democratica, pentru prevenirea infractiunilor si protectia drepturilor si libertatilor celorlalti, īn consecinta, prevederile art. 8 nu au fost īncalcate;

(a) sa stabileasca si sa declare, ca īn cazul de fata nu este necesara examinarea īn raport cu articolul 8 si plāngerea reclamantului, referitoare la īnregistrarea numerelor formate de la postul sau telefonic, alternativ;

(b) sa stabileasca si sa declare ca din faptele prezentate nu reiese nici o īncalcare a prevederilor articolului 8.

2. Īn legatura cu articolul 13, sa stabileasca si sa declare, ca īn cazul de fata,

articolul 13 al Constitutiei nu a fost īncalcat” ...

 

ĪN DREPT

I. Cu privire la īncalcarea reclamata a articolul 8

         Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a

domiciliului sau si a corespondentei sale.

         Nu este admis amestecul nici unei autoritati publice, īn exercitarea acestui drept, decāt īn masura īn care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care īntr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, buna stare economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.

 

 

A. Interceptarea comunicatiilor “obiectul plāngerii”

De la īnceput trebuie facuta precizarea ca obiectul plāngerii nu este interceptarea

comunicatiilor īn general. Decizia de admisibilitate (...) defineste obiectul cauzei de fata ca fiind “interceptarea realizata de, sau īn numele politiei, īn cadrul unei anchete penale”

- si nu de alte servicii guvernamentale cum ar fi Directia Vamilor sau Serviciul Secret - ”si normele si procedurile administrative care reglementeaza acest tip de interceptari”.

 

B. Pe scurt, atāt interceptarea comunicatiilor cāt si divulgarea listei cu numerele

de telefon formate de reclamant au īncālcat articolul 8.

 

II. Cu privire la īncalcarea reclamata, prevazuta īn articolul 13

Reclamantul a sustinut ca nu exista nici o cale de recurs īn privinta īncalcarii

1

articolului 8, ... īmprejurare care contravine articolului 13; textul articolului 13.

Avānd īn vedere concluzia din paragraful 89, Curtea nu considera necesar sa

examineze aceasta chestiune.

 

III. Aplicarea articolului 50

Reclamantul a solicitat o justa compensare, invocānd articolul 50, care prevede:

textul articolului 50. Deoarece īn momentul de fata Curtea nu poate decide īn articolului 50, cererea se trimite Comisiei.

Pentru aceste motive, Curtea Decide, īn unanimitate, ca articolul 8 a fost īncalcat

Decide, cu 16 voturi la 2, ca nu este necesara examinarea plāngerii īn legatura cu articolul 30 Decide, īn unanimitate, ca īn momentul de fata nu poate da o solutie īn legatura cu aplicarea articolului 50, si: amāna decizia īn aceasta privinta retrimite cererea Comisiei”.

         Cauzele recente Huvig c/Franta (1990) si Kruslin c/Franta (1990) se refereau la fapte asemanatoare cu cele din cauza Malon. Īn cele doua cazuri, Curtea a sustinut ca legea si jurisprudenta franceza nu raspundeau cerintei de legalitate, īn sensul articolului 8. Īn general, Comisia si Curtea au lasat statelor o libertate de apreciere mai mare īn strāngerea si utilizarea informatiilor īn contextul faptelor nepenale. Īn cauza Leander c/Suedia (1987), petitionarul se plāngea de faptul ca detinerea de catre guvernul suedez de informatii secrete referitoare la el si utilizarea acestor informatii īn scopul de a i se refuza angajarea īntr-o slujba īn administratie erau contrare articolului 8. Conform opiniei Curtii, caracterul detaliat al ordonantei raspundea conditiei de legalitate. Fara a constata existenta vreunei īncalcari Curtea a declarat printre altele ca, prin conventie nu este garantat dreptul de acces la o functie publica si ca hotarārile luate de Stat īn aceasta speta nu au “īmpiedicat petitionarul sa-si dedice viata privata cum doreste”.

         Cauza Leander se referea la obligatii negative īn ce priveste Statul – garantarea protectiei individului īmpotriva amestecului arbitrar al puterii publice. Dimpotriva, Cauza Gaskin c/Regatul Unit (1989) privea obligatii pozitive pentru Stat: faptul de a nu fi īntreprins nimic pentru a raspunde cererilor petitionarului de a consulta dosarul sau. Īn speta, autoritatile britanice refuzasera sa-i furnizeze unui tānar care practic īsi petrecuse īntreaga copilarie īn mai multe camine de copii, dosarele privind aceasta perioada a vietii sale, aflate la asistenta publica, pe motiv ca informatiile referitoare la el fusesera initial comunicate cu titlu confidential, iar consimtamāntul persoanelor care le dadusera nu putea fi obtinut. Curtea a pus īn balanta interesul tānarului de a obtine informatii privind

propria sa viata si pe acela al tertilor de a pastra caracterul confidential precum si pe acela al statului, de a īncuraja compilarea de informatii obiective si fiabile. Apreciind ca aceasta balanta se situa pe libertatea de apreciere a Statului, Curtea a conchis totusi ca ar fi o īncalcare a articolului 8, īntrucāt nu exista nici o procedura care sa īngaduie unui organ independent sa ia īn cele din urma hotarārea de a comunica dosarul atunci cānd informatorul nu putea fi regasit sau refuza fara vreun temei sa-si dea consimtamāntul.

 

Inviolabilitatea corespondentei

         Majoritatea cauzelor invocānd īncalcari ale dreptului la respectarea

corespondentei au fost introduse de catre detinuti. Curtea a declarat ca dreptul unui detinut de a nu-si vedea cenzurata corespondenta de un om al legii sau de un organ judiciar, nu trebuie sa fie niciodata īngradit īntrucāt constituie principalul mijloc prin care i se permite valorificarea drepturilor sale (Golder c/regatul Unit 1975). Curtea a autorizat īnsa Statul sa treaca la anumite restrictii fara caracter juridic privind corespondenta. Īn cazul Silver si altii c/Regatul Unit (1983), aceasta a sustinut ca statul era īn masura, cu buna stiinta, sa cenzureze scrisori ce īnfatisau prezenta īntr-o anumita īnchisoare a unor detinuti periculosi, a unor practici comerciale sau a altor aspecte asemanatoare.

 

“GOLDER versus REGATUL UNIT AL MARII BRITANII si IRLANDEI DE NORD”

Hotarārea Curtii din 21 februarie 1975

         Curtea Europeana a Drepturilor Omului, īntrunita īn plen īn conformitate cu

articolul 38 din Regulamentul Curtii, adopta aceasta hotarāre - la 21 februarie 1975. Procedura

         Cazul a fost trimis Curtii de Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Se īntemeiaza pe plāngerea formulata īmpotriva Regatului Unit, īnaintata Comisiei Europene a Drepturilor Omului pe baza articolului 25 al Conventiei de d-nul Sidney Elmer Golder, cetatean britanic. Introdusa īn august 1969, plāngerea a fost completata īn 1970 si īnregistrata cu numarul 4451/70. Raportul Comisiei, īntocmit īn conformitate cu articolul 31 al Conventiei, a fost transmis Comitetului de ministri al Consiliului Europei la 5 iulie 1973.

         Prezentata pe baza articolului 48 al Convetiei, cererea Guvernului a fost depusa la grefa Curtii la 27 septembrie 1973, la intervalul de 3 luni prevazut de paragraful 1 si 47. Scopul cererii a fost obtinerea unei decizii din partea Curtii, Guvernul manifestāndu-si dezacordul cu opinia comisiei exprimata īn raport, ca si cu maniera īn care a abordat interpretarea conventiei.

<Paragrafele 3-8 descriu compunerea Camerei, schimbul de memorii, hotarārea

Camerei de a se desesiza īn favoarea plenului Curtii, deoarece “cazul ridica probleme serioase ce tineau de interpretarea Conventiei”.>

 

ĪN FAPT

Esenta cazului poate fi interpretata astfel:

         Īn 1965, Sidney Elmer Golder, cetatean britanic nascut īn 1923 a fost gasit

vinovat de tālharie si condamnat la 15 ani de īnchisoare. Īn 1969, d-nul Golder īsi executa pedeapsa la īnchisoarea Parkhurst pe Insula Wight.

Īn seara de 24 octombrie 1969 īn zona de recreere a īnchisorii au izbucnit serioase tulburari, d-nul Golder se afla īn acel loc (...).

Golder a fost interogat de politie la 28 si 30 octombrie. La cel de-al doilea

interogatoriu, d-nul Golder a fost informat despre plāngerea de a fi atacat un gardian. Golder a trimis scrisori parlamentarilor din circumscriptia sa, la 25 octombrie si la 1 noiembrie, apoi unui comisar de politie la 4 noiembrie 1969, informāndu-i despre tulburarile din 24 octombrie si despre consecintele suparatoare ale acestora asupra situatiei sale; guvernatorul īnchisorii a oprit aceste scrisori pe motiv ca Golder nu folosise īn prealabil canalele autorizate pentru discutarea acestor chestiuni (...).

         Īn Anglia, contactul dintre detinutii condamnati si persoanele din exterior este reglementat de legea penitenciarelor din 1952 modificata ulterior, precum si de normele adoptate īn aplicarea legii. Articolul 47, sub SECTIUNEA I, al acestei legi īl abiliteaza pe ministrul de interne sa “adopte reglementari privind organizarea si functionarea penitenciarelor ..., ca si tratamentul ..., disciplina si controlul detinutilor.”

         Regulile adoptate de ministru īn virtutea competentelor sale, sunt cuprinse īn regulamentul penitenciarelor din 1964 īnaintat apoi parlamentului si avānd valoare de lege. Prevederile referitoare la comunicarea dintre detinuti si persoanele aflate īn exterior fac obiectul articolului 33, 34, 37.

 

Articolul 33

Pentru mentinerea disciplinei si a ordinii sau pentru prevenirea infractiunilor, ori

īn interesul oricarei persoane, ministrul poate dispune, īn general sau īntr-un caz

particular, restrictii cu privire la comunicarea dintre un detinut si alte persoane.

Cu exceptia cazurilor prevazute de lege sau prin prezentul regulament, un detinut nu poate comunica cu persoane din exterior, si invers, fara autorizarea ministrului.

 

Articolul 34

Prezentul articol nu da detinutului dreptul de a comunica cu cineva īn legatura cu

o chestiune juridica sau de alta natura sau cu persoane, altele decāt rudele sau prietenii, fara autorizarea ministrului.

 

Articolul 37

Avocatul unui detinut care este parte īntr-o procedura juridica, civila sau penala,

trebuie sa se bucure de īnlesniri rezonabile pentru a putea sa discute cu acesta despre procedurile respective astfel īncāt sa nu fie auzit de gardian, dar īn prezenta acestuia din urma.

         Avocatul unui detinut poate, cu autorizarea ministrului, sa discute cu clientul sau īn legatura cu orice chestiune de natura juridica, situatie īn care trebuie sa fie auzit degardian, care trebuie sa fie de fata.

Procedura īn fata Comisiei

         Golder a īnaintat Comisiei doua plāngeri privind interceptarea corespondentei sale (paragraful 13) si refuzul Ministrului de Interne de a-i permite sa consulte un avocat. La 30 martie 1971 Comisia a declarat prima plāngere neadmisibila pentru neepuizarea cailor de atac interne, dar a retinut a doua plāngere pentru a fi examinata din perspectiva articolului 6, paragraful 1 si al articolului 8 ale Conventiei. Golder a fost eliberat conditionat la 2 iulie 1972.

         Īn continuare, Comisia a opinat ca dreptul de acces la justitie garantat de articolul 6, paragraful 1, nu face obiectul cerintei “īntr-un termen rezonabil”; Guvernul ridicase obiectii asupra acestui punct, dar īn memoriul adresat Curtii a declarat ca renunta la ele.

 

ĪN DREPT

         Īn privinta īncalcarii articolului 6 paragraful 1.

Comisia a sustinut īn unanimitate ca a avut loc o īncalcare a articolului 6 paragraful 1 al Conventiei; Guvernul si-a manifestat dezacordul cu aceasta opinie.

         “Orice persoana are dreptul la un proces de judecata echitabil, īn mod public si īntr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotarī fie asupra īncalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii īn materie penala īndreptata īmpotriva sa. Hotararea trebuie sa fie pronuntata īn mod public, accesul īn sala de sedinte poate fi interzis presei si publicului pe īntreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia īn interesul umanitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale īntr-o societate democratica, atunci cānd interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun sau īn masura considerata absolut necesara de catre instanta, atunci cānd publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei”.

         Īn acest caz, Curtea este chemata sa se pronunte asupra a doua īntrebari referitoare la textul citat mai īnainte:

         Daca articolul 6 paragraful 1 se limiteaza la a garanta īn esenta dreptul la un proces echitabil sau recunoaste īn plus un drept de acces la instante judecatoresti oricui ar dori sa introduca o actiune de contestare privind drepturile si obligatiile sale cu caracter civil ?

Īn aceasta ultima situatie, exista sau nu limitari ale unui drept de acces ori ale exercitiului acestui drept, care s-ar putea aplica īn cazul īn speta?

 

Īn privinta incalcarii articolului 8

         Īn opinia majoritatii membrilor Comisiei (...), “faptele care constituie o īncalcare a articolului 6, paragraful 1 constituie si o īncalcare a articolului 8”; guvernul este īn dezacord cu aceasta opinie.

         “Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a

domiciliului sau si a corespondentei sale.

         Nu este admis amestecul unei autoritati publice īn exercitarea acestui drept decāt īn masura īn care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, īntr-o societate democratica, este necesara securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora”.

 

Īn privinta aplicabilitatii articolului 50 al Conventiei

<Curtea considera ca īn circumstantele cauzei nu este necesara acordarea unei

reparatii echitabile, alta decāt cea care rezulta din constatarea drepturilor sale.>

Din aceste motive, Curtea

1. Hotaraste, cu noua voturi contra trei, ca a avut loc īncalcarea articolului 6

paragraful 1;

2. Hotaraste, īn unanimitate, ca a avut loc īncalcarea articolului 8;

3. Hotaraste, īn unanimitate, ca deciziile deja mentionate constituie īn sine o

reparatie echitabila suficienta īn sensul articolului 50”.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica