referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Regimul Politic al Regatului Marii Britanii si Irlanda

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Ceea ce frapeaza, în primul rând, pe analistul institutiilor politice si juridice britanice este, pe de o parte, îmbinarea elementelor constitutionale cutumiare cu cele scrise si pe de alta parte, pragmatismul conceptiei politicojuridice si, în general, al sistemului de drept englezesc...

Varianta Printabila 


1.htm

REGIMUL POLITIC AL REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII Sl

IRLANDEI DE NORD

Trasaturi generale

Ceea ce frapeaza, în primul rând, pe analistul institutiilor politice si

juridice britanice este, pe de o parte, îmbinarea elementelor constitutionale

cutumiare cu cele scrise si pe de alta parte, pragmatismul conceptiei politicojuridice

si, în general, al sistemului de drept englezesc. Cele doua caracteristici

împletite armonios confera sistemului constitutional britanic o remarcabila

stabilitate, confirmata pe deplin de practica parlamentara, ca si de functionalitatea

proprie unui mecanism de ceasornic, a instrumentelor de guvernare.

Ca tip istoric de stat, statul englez s-a format într-un spatiu geografic izolat

datorita despartirii Angliei, prin Canalul Mânecii, de continentul convulsionat de

lupte politice si cu un nivel scazut al fortelor de productie. La rândul sau, dreptul

constitutional este un produs al unei evolutii politico-juridice si social-economice

îndelungate în acelasi spatiu geografic închis .

Conditiile geografice si politice în care s-au format statul si natiunea

engleza - insularitatea, izolarea relativa de alte influente si practici politice si, prin

urmare, imposibilitatea unei comparatii a eficientei diferitelor metode de

guvernare - au influentat într-o masura considerabila filozofia de conducere

sociala, ca si psihologia actului de supunere a indivizilor fata de autoritatile

publice si fata de lege.

O privire introspectiva în istoria politica a Angliei arata ca, în secolul al

XlV-lea, institutiile constitutionale britanice erau deja conturate în linii esentiale,

iar spre sfârsitul secolului al XVI-lea, ele capatasera o fizionomie definitiva - rod si

al unei foarte dezvoltate gândiri politice pentru acea vreme, ca si al unui

pragmatism judiciar ale carui solutii au ramas neclintite multe secole .

Ca orice alt sistem de drept, sistemul juridic britanic se sprijina pe

principiul legalitatii. Dar în insulele britanice, principiul legalitatii, „domnia legii"

(legea este luata aici în sensul de norma general obligatorie), este mult mai plina

de continut decât pe continent. Aceasta, poate si ca rezultat al pragmatismului

conceptiei juridice si al perpetuarii dreptului cutumiar.

Ar fi, poate, interesant de analizat printr-o investigatie de psihologie

sociala de ce cutuma juridica patrunde mai adânc si se mentine mai mult în

constiinta individului decât legea scrisa. Domnia legii, scria cu peste 70 de ani în

urma profesorul George Alexianu, refe-rindu-se la sistemul de drept englezesc,

înseamna ca toate organele statului respecta, ca si orice individ, regula de drept

prestabilita si o considera, atât timp cât nu este abrogata, ca sacra. De asemenea,

profesorul C. Dissescu aprecia la începutul secolului al XX-lea, ca amintirea si

uzul zilnic al drepturilor si libertatilor individuale consfintite de cutuma britanica

sunt sapate adânc în viata poporului. Si atât de adânc au fost sapate, încât nici o

Constitutie din lume nu a fost atât de putin nesocotita cum a fost Constitutia

engleza .

Câteva idei sunt cuprinse în aceste aprecieri:

a) la baza întregii activitati sociale este asezata legea;

b) Guvernul nu are o putere arbitrara, puterea sa derivând din lege;

c) regula de drept se aplica în mod egal tuturor indivizilor si persoanelor

juridice, inclusiv autoritatilor publice;

d) toate regulile juridice ordinare din domeniul exercitarii puterii politice

alcatuiesc regimul constitutional, neexistând reguli cu valoare superioara si reguli

cu valoare inferioara subordonate acestora.

În Anglia, la fel ca si în celelalte state europene feudale, nu s-a simtit

nevoia, multa vreme, a codificarii dreptului public - ca, de altfel, a dreptului în

general - întrucât cutuma constitutionala era adânc înradacinata în constiinta

sociala. Este adevarat si faptul ca aceasta cutuma nu avea o mare complexitate.

întocmirea în 1215 a unui document oficial („ Magna Charta Libertatum "), care

constituie începutul constitutionalismului englez se explica prin faptul ca raporturile

juridice pe care le-a consfintit acesta, drepturile baronilor pe care le-a

reconfirmat si le-a întarit erau de provenienta recenta, posterioare cuceririi Angliei

www.referat.ro

de catre normanzi si, prin urmare, nu devenisera cutuma . La data de 11 februarie

1225, regele Henric al 111-lea a acordat o noua Magna Charta, care, printre altele,

statueaza ca: „Cetatea Londrei se va bucura de vechile sale libertati si cutume libere.

Dorim iarasi ca toate cetatile, burgurile, satele, baroniile celor cinci porturi si

toate porturile sa se bucure de toate libertatile si cutumele libere" .

Atasamentul fata de lege este însotit - ca o alta trasatura distinctiva a

sistemului constitutional - de atasamentul pentru principiul libertatii personale. în

Anglia, libertatea este înteleasa într-un sens mult mai larg decât în alte state

democratice .

O alta trasatura proprie sistemului constitutional britanic este absenta unei

constitutii în sensul formal si cuvântului. Aceasta nu înseamna însa lipsa unei

constitutii în sens material.

în Marea Britanie nu exista o lege care sa fie denumita Constitutie si care

sa aiba o forta juridica superioara celorlalte acte normative adoptate de Parlament

sau emise de alte autoritati publice si recunoscuta ca atare de instantele

judecatoresti. în doctrina engleza se subliniaza constant ca, în ceea ce priveste

Marea Britanie, cuvântul constitutie este folosit în doua sensuri. Mai întâi este

folosit pentru a descrie întregul sistem de guvernare, ca un ansamblu de reguli care

au partial un continut juridic si partial nejuridic .

Constitutia Angliei se prezinta ca un ansamblu suficient de coerent de

cutume, la care se adauga texte juridice adoptate de parlament, având o valoare si

o importanta deosebita pentru dezvoltarea institutiilor politice din aceasta tara, ca

si pentru raporturile între guvernanti si guvernati . Acestea sunt: „Magna Charta

Libertatum" (1215 si 1225); „Petition of Rights" (1628); „Habeas Corpus Act"

(1679); „Bill of Rights" (1689); „Act of settlement" (1701); „Reform Act" (1832);

„Parliament Act" (1911); „Statutory Instruments Act" (1946); „Life Peerages Acf

(1958) etc.

Alaturi de aceste acte, exista si se aplica un mare numar de traditii si

cutume constitutionale având un rol functional bine stabilit. Ele sunt cunoscute si

respectate de catre actorii politici; de existenta si obligativitatea lor este constienta

întreaga natiune engleza, care le si respecta cu scrupulozitate. Acesta este si

motivul pentru care ele continua sa se aplice ca simboluri constitutionale

traditionale, fara a se simti nevoia de a fi codificate.

Astfel de cutume sunt: formalismul acordului monarhului la dizolvarea

Camerei Comunelor; alegerea primului-ministru din cadrul partidului politic care a

obtinut victoria în alegerile electorale generale; regula ca primul-ministru sa fie

membru al Camerei Comunelor; stabilirea mandatului Camerei Comunelor;

solidaritatea ministeriala; obligatia monarhului de a semna legea votata de

parlament etc.

In principiu, lipsa unui document constitutional cunoscut si acceptat ca

atare de cetateni are ca urmare lipsa de legitimitate a actului de guvernare. Acest

lucru nu se poate sustine în cazul sistemului politic britanic. Cutuma

constitutionala, consolidata prin repetare identica timp de secole, este adânc

întiparita în mentalitatea poporului englez, care o percepe ca pe o regula de

guvernare codificata. Ca atare, Parlamentul, Guvernul si curtile judecatoresti

desfasoara o activitate specializata, care este conforma cutumei constitutionale,

precum si, dupa caz, unor legi speciale adoptate de forul legislativ pentru

reglementarea diferitelor domenii ale procesului de exercitare a puterii. îmbinarea

cutumei constitutionale cu textul unei legi consolideaza si mai mult traditiile si

legitimitatea institutiilor de guvernare. în acest proces, forta juridica a legii o

egaleaza pe cea a cutumei, de unde rezulta lipsa unei ierarhii a actelor normative.

Procesul de formare a institutiilor de guvernare, în special, a Monarhiei si

Parlamentului a parcurs etape distincte. Mai întâi, s-a format Coroana ca simbol al

autoritatii publice. Parlamentul a aparut mai târziu, ca reactie a burgheziei

împotriva absolutismului regalitatii, manifestat deseori în forme violente.

Caracteristicile Constitutiei Marii Britanii

a) Este o constitutie nescrisa (în sensul formal al cuvântului); ea este

formata, pe de o parte, din cutume si traditii constitutionale, la care se adauga

texte legislative având o vechime considerabila sau legi recente care

reglementeaza institutii juridice cu caracter constitutional (de exemplu: „Life

Peerage Act" din 30 aprilie 1958, care a conferit monarhului si Guvernului dreptul

www.referat.ro

de a înnobila pe viata anumite personalitati din cele mai diverse domenii de

activitate si din toate straturile sociale sau „House ofLords Act" din 1999).

b) Este o constitutie supla . Datorita caracterului cutumiar al normelor ce-i

confera continutul, Constitutia poate fi modificata cu usurinta si fara o procedura

speciala de catre parlament. Nu are importanta daca în locul unei cutume

constitutionale se profileaza o alta, care stabileste un alt regim juridic. în Marea

Britanie, doctrina si practica judiciara resping ideea controlului constitutionalitatii

legilor. De altfel, în dreptul britanic nu se face deosebire între normele cuprinse

într-o lege ordinara si normele constitutionale. Temeiul juridic al acestei conceptii

consta în considerentul ca parlamentul, fiind depozitarul suveran al puterii

poporului, poate modifica fara nici o cenzura atât cutumele constitutionale, cât si

textele legislative continând dispozitii cu caracter constitutional. înca de la

începutul secolului al XVII-lea, s-a acceptat ideea ca nu poate fi emisa o norma

care sa fie superioara legii votate de Parlament . în acest mod s-a format treptat

teoria suveranitatii Parlamentului, care concura puterea suverana a monarhului.

Daca Parlamentul este suveran, legile sale au o autoritate incontestabila fata de

puterea executiva si de cea judecatoreasca. Chiar legitimitatea Guvernului si a

Curtilor rezida în vointa suverana a Parlamentului. Forul legislativ poate adopta

orice lege si poate abroga fara nici o restrictie legi în vigoare, chiar daca acestea ar

reglementa raporturi guvernamentale de putere .

Teoria suveranitatii Parlamentului a fost larg folosita de Guvernul condus

de Tony Blair pentru a impune (prin lege) importante reforme în sistemul de

guvernare britanic, nu numai în ceea ce priveste structura de stat a regatului, dar si

în alte domenii, cum ar fi statutul functionarilor publici, bugetul administratiei

publice locale, structura aparatului de guvernare etc. Datorita acestei caracteristici,

dispozitiile constitutionale britanice si, pe baza lor, viata politica britanica se

adapteaza cu usurinta noilor cerinte si realitati sociale.

c) Este o constitutie unanim si, practic, fara rezerve acceptata de

guvernanti. Având radacini adânci în istoria politica a Marii Britanii, Constitutia

acesteia este respectata ca un simbol national. Trainicia ei si legitimitatea ce-i este

conferita de acceptarea sa fara rezerve confera, la rândul lor, legitimitate

institutiilor politice britanice .

Constitutia Marii Britanii este formata, asadar, dintr-un ansamblu disparat

de texte juridice, legi, hotarâri judecatoresti pronuntate de-a lungul secolelor de

catre curti în anumite cazuri si acceptate în mod unitar, precum si din conventii,

cutume si practici .

O problema interesanta a fost ridicata de calitatea Marii Britanii ca stat

1.htm

membru al Uniunii Europene, în ceea ce priveste raportul între dreptul britanic si

dreptul comunitar. Conceptul de suveranitate a Parlamentului, care absoarbe si

institutia monarhica, ca parte componenta a puterii legislative, alaturi de Camera

Lorzilor si Camera Comunelor, implica problema evaluarii si acceptarii tratatelor

comunitare. Tratatul de la Roma este recunoscut ca atare, fiind mentionat într-un act

al Parlamentului {European Communityes Act, 1972). Prin European Communityes

Act, adoptat în 1972, se prevede ca legislatia europeana are putere asupra legislatiei

interne, dar sub forma unei „delegari legislative" . Cu toate acestea, tribunalele nu

recunosc Tratatele Comunitatilor Europene ca izvoare de drept (cu exceptia

Tratatului de la Roma) .

Bicameralismul traditional

Parlamentul britanic, una dintre institutiile cele mai vechi ale edificiului

constitutional englez, este compus din Regina, Camera Lorzilor si Camera

Comunelor. Initial, s-a format ca un organism politic în jurul Regelui, fiind

convocat de acesta, îndeosebi, cu scopul de a obtine subsidii pentru Coroana, dar

si pentru a-1 consilia pe Monarh în diferite probleme. Sursa acestor subsidii

consta, fireste, în impozitele pe venituri stabilite anterior de catre Adunarea marilor

nobili si a clerului înalt (Magnum Concilium).

Regele Eduard I (1271-1307) a convocat însa, alaturi de marii baroni ai

Coroanei si clerul înalt, pe cavalerii si reprezentantii tinuturilor si oraselor, precum

si ai clerului inferior. Cu un simt politic foarte dezvoltat, aceste ultime trei

categorii sociale au hotarât cu timpul sa voteze în propriile adunari subsidiile

solicitate de Rege, concurând astfel marea nobilime concentrata în Magnum

Concilium. Aceasta din urma s-a constituit, în temeiul solidaritatii rangului

www.referat.ro

nobiliar, într-o Adunare exclusivista (Camera înalta), iar cavalerii si reprezentantii

burgheziei s-au constituit în Camera Inferioara (Camera Comunelor).

Divizarea lui Magnum Concilium în cele doua camere s-a produs în timpul

domniei regelui Eduard al IH-lea (1327). într-o camera îsi aveau sediul lorzii

Spirituali si Temporali, iar în cealalta erau reprezentate Comunele. în ceea ce

priveste rolul si functiile Camerei superioare (Camera Lorzilor), trebuie facute o

serie de precizari cu caracter istoric.

Aristocratia sau nobilimea engleza s-a deosebit în multe privinte de

aristocratia feudala de pe continent, macinata de rivalitati si atrasa în numeroase

conflicte pen.ru putere, fie între diferite familii princiare sau case domnitoare, fie

între acestea si papalitate. Acest permanent conflict, ca si nivelul scazut al

dezvoltarii fortelor de productie pe continent au întârziat procesul de formare a

monarhiei absolute, iar pe plan social au amânat stratificarea si emanciparea

politica a burgheziei. De asemenea, pe continent, burghezia nu a fost atrasa în mod

real la lupta pentru putere, ci, cel mult, folosita de monarh împotriva nobililor

recalcitranti. Trebuie, totodata, subliniat ca, pe continent, în primele secole ale

celui de al doilea mileniu, s-a înregistrat o încetinire a procesului de formare a

natiunii, datorita farâmitarii statale si a permanentelor disensiuni din cadrul

nobilimii.

în Anglia, neconfruntata cu astfel de conflicte politice, aristocratia si-a

întarit mai repede pozitiile de clasa dominanta, sprijinita fiind si de Coroana. La

rândul sau, monarhul venit din afara Angliei si-a întarit puterea mult mai devreme

decât „colegii" sai, care domneau dincolo de Canalul Mânecii . Monarhii

normanzi s-au înconjurat de nobili veniti de pe continent, atragându-si, totodata, de

partea lor si o parte a nobilimii autohtone. Regele si-a extins astfel autoritatea

asupra tuturor, uzând de dreptul de „cuceritor". Cu toate acestea, monarhia britanica

nu a putut fi exercitata în Evul Mediu ca autentica monarhie absoluta. Actele

monarhului purtau mentiunea „în urma consfatuirii cu contii mei si având

asentimentul lor" . în timp ce monarhul din statele feudale de pe continent nu era,

practic, legat de nici o lege, fiind un suveran necontestat, monarhul Angliei era, din

timpurile cele mai stravechi, supus cutumelor juridice. Nesocotirea acestora de

catre Rege atragea nemultumirea generala. Cu timpul, Regelui i s-a impus o serie

de limitari semnificative ale prerogativelor sale, cele mai multe dintre ele sub

presiunea unei parti a micii nobilimi, care si-a atras ca aliat populatia oraselor,

adica vârfurile burgheziei aparute într-o forma embrionara . Victoria împotriva

regalitatii a fost posibila, asadar, datorita aliantei politice între nobilimea de rang

inferior si burghezie. Lupta dintre baroni si rege va duce - scria profesorul George

Alexianu în cursul sau de Drept constitutional - la cucerirea drepturilor poporului

si la ideea de respect al legii, ca baza de dezvoltare a vietii în stat . Asa se explica

de ce lorzii nu au mai avut un rol decisiv în viata politica britanica, principalele

forte care se luptau pentru drepturi politice si pentru un rol cât mai mare în

parlament fiind baronii (nobilimea inferioara) si burghezia .

Scurta incursiune istoricf.' în dezvoltarea politica a Angliei este menita sa

explice de ce, de-a lungul secolelor, rolul politic al Camerei Lorzilor s-a diminuat

din ce în ce mai mult devenind, în cele din urma, simbolic. In prezent, puterea

politica a parlamentului este concentrata în sânul Camerei Comunelor, fiind

exercitata de aceasta în strânsa legatura cu programul politic si interesele partidului

de guvernamânt.

Parlamentul britanic se diferentiaza de alte adunari legislative europene prin

faptul ca, traditional, a avut un rol mai putin important în procesul decizional decât

Guvernul. Aceasta pozitie a Parlamentului se explica prin tipul de sistem electoral

care favorizeaza formarea unei majoritati parlamentare care va sustine fara rezerve

un guvern monocolor . Este deja acceptata, ca traditie, ca Guvernul sa-si impuna în

principiu, programele executive prin legi votate cu lejeritate în Camera Comunelor

si acceptate, ca atare, de Camera Lorzilor, întrucât grupul parlamentar majoritar a

instituit o stricta disciplina de partid. Acest lucru se petrece numai în teorie. A

ramâne cu impresia ca un guvern monocolor si-ar exercita linistit mandatul, ca nu

ar întâmpina obstacole majore în Camera Comunelor ar echivala cu pastrarea unei

imagini eronate despre sistemul de guvernare britanic.

Ca în orice sistem politic, actorul care reuseste prin calitati personale sa se

impuna, dincolo de prerogativele sale constitutionale, va influenta decisiv procesul

de decizie guvernamentala. Astfel, prim-ministrul Margaret Thatcher a dominat

prin personalitatea sa atât propriul cabinet, cât si Camera Comunelor, în care

www.referat.ro

Partidul Conservator a detinut o majoritate confortabila. Nu acelasi lucru s-a

întâmplat cu premierul John Major, care a înlocuit-o pe Thatcher la sefia partidului

în 1990. în calitate de prim-ministru, John Major s-a bucurat de un sprijin mai mic

în Camera Comunelor decât predecesorul sau . Acelasi declin de influenta îl

înregistreaza si premierul Tony Blair, dupa interventia trupelor britanice, alaturi de

cele ale Statelor Unite în Irak. Teoria suveranitatii Parlamentului, pe care se

întemeiaza chiar conceptia de guvernare britanica si care este abil folosita în

strategiile de guvernare elaborate de Guvern, a facut din institutia legislativa un

for care are trei functii principale, si anume: elaborarea legislatiei, impunerea

populatiei la plata impozitelor si taxelor, dezbaterea politicilor de guvernare

(„government policy"), precum si a altor probleme de interes general.

Structura de stat

Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord este considerat un stat

unitar complex, în forma unei „uniuni încorporate" . Guvernul Blair a acordat,

însa, Scotiei, Tarii Galilor si Irlandei de Nord, dreptul de a-si alege adunari

reprezentative si de a-si constitui guverne locale. Prin aceste masuri, provinciile

respective au capatat dreptul de a beneficia de o autonomie mai larga, desigur, sub

1.htm

controlul Guvernului central.

Sistemul de drept

Cu toate ca Marea Britanie este un stat unitar, Parlamentul adopta, în afara

unei legislatii unice pentru întregul teritoriu (de pilda, în domeniul impozitelor si

taxelor), legi operabile diferitelor zone geografice . Astfel, Anglia, Scotia, Tara

Galilor si Irlanda de Nord au sisteme de drept distincte. Oricum, diferentele de

reglementare normativa nu sunt foarte mari.

În cazul conflictelor între legile diferitelor provincii, reglementând aceleasi relatii

sociale, revine Camerei Lorzilor competenta de a se pronunta si de a solutiona

conflictul respectiv. Diferentele de reglementare sunt apoi deduse dezbaterii în

Parlament în vederea modificarii dispozitiilor legale aflate în conflict.

Explicatia unui asemenea evantai legislativ este istorica, Regatul Unit al

Marii Britanii si Irlandei de Nord fiind rezultatul cuceririi de catre Anglia a

teritoriilor respective. Rezistenta populatiei autohtone fata de cuceritor, traditiile

juridice ale acesteia si conditiile diferite de viata politica, religioasa, economica si

culturala au contribuit, alaturi de alti factori, la pastrarea unui specific juridic al

fiecarei provincii.

Izvoarele dreptului britanic sunt: legile adoptate de Parlament, {„statute

law"), dreptul comun („common law") si legislatia Comunitatii Europene.

Legile adoptate de Parlament pot fi interpretate de catre judecatori în cadrul

proceselor. Interpretarea unei dispozitii legale se face prin sentinta pronuntata, fiind

de aici înainte general obligatorie la fel ca orice alta dispozitie din legea

interpretata.

Dreptul comun consta în ansamblul normelor juridice deduse din cutuma

straveche, adaptate la cerintele actuale ale vietii sociale si interpretate de catre

judecatori în procesul de înfaptuire a justitiei. în afara de dreptul comun, se aplica

un ansamblu de sentinte pronuntate de instantele de judecata din vremuri stravechi,

de care se tine seama si în prezent („case law" sau „judicialprecedent").

Dreptul Comunitatii Europene este convenit în cadrul acesteia si vizeaza în

special domenii ale vietii economice si sociale de interes comunitar. Sunt situatii

când dreptul comunitar prevaleaza chiar fata de dispozitiile legale nationale.

Competenta de a pune în aplicare dreptul cutumiar revine instantelor englezesti. Cu

toate acestea, deciziile pronuntate de Curtea de Justitie a Comunitatii Europene au o

autoritate de necontestat pe întreg cuprinsul regatului.

Sistemul de drept este compus din doua ramuri distincte: dreptul penal

(„criminal law") si dreptul civil („civil law"). Desigur, se face si distinctia între

dreptul public si dreptul privat, dar, datorita pragmatismului care sta la baza

conceptiei juridice britanice, s-a optat pentru distinctia între dreptul penal si cel

civil, întrucât solutiile date de tribunale în procesele penale si civile se rasfrâng

direct si au consecinte mai profunde asupra cetatenilor decât, de pilda, cutuma

constitutionala. In plus, în dreptul penal si în cel civil, ponderea legilor si cea a

www.referat.ro

sentintelor tribunalelor sunt considerabile fata de cutuma, acestea putând sa fie

analizate, studiate si aplicate cu mai multa usurinta.

Dreptul penal grupeaza infractiunile („ criminal offences ") în trei categorii:

a) infractiuni foarte grave („very serious offences"). Astfel de infractiuni

sunt: omorul; omorul cu premeditare; rapirea; violul; tâlharia etc.

b) infractiuni grave („summary offences"), cum ar fi: furtul, furtul prin

efractie, ranirile premeditate etc;

c) infractiuni minore („either way offences").

Crimele din prima categorie sunt judecate de instante („crown courts")

formate dintr-un judecator si un juriu. Crimele din a doua categorie sunt judecate de

trei magistrati civili, numiti judecatori de pace, magistrati de juriu. Infractiunile din

ultima categorie sunt judecate, dupa caz, de magistrati sau de judecatori în

tribunale.

Persoanele acuzate cu savârsirea unor infractiuni de competenta instantelor

judecatoresti sunt mai întâi audiate de o instanta compusa din magistrati, care decid

daca sunt întrunite conditiile pentru a fi trimise în fata tribunalului. Decizia de

incriminare si trimitere în judecata se poate ataca prin recurs la tribunal. Când

apelul priveste procedura de incriminare urmata de magistrati ori legea, procurorul

sau inculpatul poate face recurs la înalta Curte („High Court").

întreaga activitate de acuzare si de judecare se face în numele Coroanei,

împotriva deciziilor pronuntate de tribunale se poate face apel la sectia criminala a

Curtii de Apel.

Camera Lorzilor este instanta de apel care judeca toate cazurile ce îi sunt

deduse atât de la înalta Curte, cât si de la Curtea de Apel. în aceasta situatie, Camera

Lorzilor judeca în complet format din 10 judecatori („Lords ofApeal").

în fiecare dintre cele patru componente ale regatului, sistemul judiciar

prezinta particularitati. Astfel, în Anglia si Tara Galilor, politia este cea care decide

declansarea procedurii de incriminare si întocmeste dosarul, dupa care sesizeaza

autoritatea însarcinata sa pregateasca si sa sustina acuzarea („Crown Prosecution

Service"). Aceasta autoritate decide daca sunt întrunite conditiile pentru a da curs

acuzarii.

în Scotia, procedura de incriminare se poate decide de procurorul fiscal, iar

în Irlanda de Nord de un functionar civil denumit „Director of Public

Prosecutions".

Cea mai grava pedeapsa este pedeapsa cu moartea, care nu s-a mai aplicat

însa din anul 1946.

Dreptul civil însumeaza normele care reglementeaza raporturile cu caracter

personal, cum ar fi cele privind proprietatea, contractele, raspunderea delictuala,

familia, relatiile între patron si salariat etc.

Actiunile civile se judeca, de regula, de un judecator, fara asistenta

juriului. Partile pot, de asemenea, sa se înteleaga oricând, renuntând astfel la proces.

In Anglia si Tara Galilor, jurisdictia civila este formata din tribunalele de

tinut sau comitat {„County Court"), competente pentru procesele de mica

importanta si înalta Curte pentru cazurile mai importante, împotriva deciziilor

acestora se face apel la Curtea de Apel, partile nemultumite putând face recurs la

Camera Lorzilor.

In Scotia, tribunalele civile sunt: curtile de tinut {„Sheriff court"),

competente pentru procesele privind valori între 1500 lire sterline si „ Court of

Session ", care este competenta pentru tot felul de actiuni civile. Acest tribunal

judeca ca prima instanta („ Outer House ") si ca instanta de apel {„Inner House")

împotriva sentintelor pronuntate de instanta de tinut si a sentintelor pronuntate în

prima instanta de Outer House. Recursurile împotriva sentintelor pronuntate de

Inner House sunt judecate de Camera Lorzilor.

In Irlanda de Nord, cazurile minore sunt solutionate de curtile de tinut („

County courts ") formate din magistrati. Cazurile mai importante sunt judecate de

înalta Curte de Justitie („High Court ofJustice"). împotriva sentintelor pronuntate

de aceasta instanta se poate face recurs la Curtea de Apel. Sentintele acesteia pot fi

atacate în fata Camerei Lorzilor.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica