referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Subiectul

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Subiectul - Concomitent cu concretizarea funcţiei de predicat, predicaţia determină realizarea, implicită sau explicită, printr-un nume (pronume etc.) a funcţiei de subiect gramatical, principal complement semantic al verbelor personale şi al verbelor impersonale relative...

Varianta Printabila 


1 Introducere
Concomitent cu concretizarea funcţiei de predicat, predicaţia determină realizarea, implicită sau explicită, printr-un nume (pronume etc.) a funcţiei de subiect gramatical, principal complement semantic al verbelor personale şi al verbelor impersonale relative.
n desfăşurarea comunicării lingvistice ca act de cunoaştere şi de transmitere a cunoaşterii, numele (pronumele etc.) poate „preceda", n conştiinţa vorbitorului, predicatul, poate fi, adică, punctul de plecare (elementul cunoscut) n interpretarea lingvistică a realităţii extralingvistice, dar el devine subiect, n organizarea unui enunţ sintactic, numai din momentul n care un verb şi-a asumat predicaţia, cel puţin prin componenţa ei semantic-gramaticală.



Cuprins: „SUBIECTUL”

Concomitent cu concretizarea funcţiei de predicat, predicaţia determină realizarea, implicită sau explicită, printr-un nume (pronume etc.) a funcţiei de subiect gramatical, principal complement semantic al verbelor personale şi al verbelor impersonale relative.
n desfăşurarea comunicării lingvistice ca act de cunoaştere şi de transmitere a cunoaşterii, numele (pronumele etc.) poate „preceda", n conştiinţa vorbitorului, predicatul, poate fi, adică, punctul de plecare (elementul cunoscut) n interpretarea lingvistică a realităţii extralingvistice, dar el devine subiect, n organizarea unui enunţ sintactic, numai din momentul n care un verb şi-a asumat predicaţia, cel puţin prin componenţa ei semantic-gramaticală.
n funcţie de planul lui semantic (lexical sau lexico-gramatical), verbul care realizează predicaţia:
• o poate reţine n sfera sa ca predicat,
• o poate desfăşura n exterior prin implicarea unui nume (pronume etc.)-subiect.
a. Reţin predicaţia n sfera predicatului:
• verbele impersonale absolute: a ploua, a tuna, a fulgera, a ninge etc. Fiind autosuficiente, aceste verbe nu mai pot atrage n sfera lor semantică, mplinită la nivel lexical, un nume (pronume etc.), care să devină subiect. Ele admit subiect dacă se produc mutaţii n sfera lor semantică; n enunţul „Hoţii veneau la apusul soarelui, se lăsau pe rpi şi nnoptau sub maluri." (E. Barbu), verbul a nnopta dezvoltă sensul personal de „a rămne peste noapte" sau „a petrece noaptea" şi primeşte, de aceea, subiect gramatical: substantivul hoţii.
Verbul a ploua este ntrebuinţat uneori cu subiect intern, redundant, realizat prin substantivul ploaie: „Plouă ploaie rece de toamnă."
• expresiile impersonale absolute, alcătuite din verbul a fi (sau a se face) şi un substantiv n nominativ: a-i fi foame (frig, dor, teamă etc.), a (nu) fi nevoie, a fi păcat, a nu fi chip, a fi duminică (toamnă, primăvară, seară etc.) sau din verbul a fi şi un adverb: a fi trziu (devreme etc.);
• locuţiunile verbale a-i părea bine (rău);
• verbe dezvoltnd difente sensuri n relaţie obligatorie cu un pronume personal (formă atonă) n dativ: a (nu)-i arde (de glumă etc.), a i se acri, a i se ur (de şcoală) etc.
• verbul a (nu)-i păsa.
b. ntre verbele care desfăşoară predicaţia prin implicarea unui nume (pronume etc.)-subiect se disting două subcategorii:
b.l. verbe (locuţiuni verbale) personale; verbe care, realiznd predicaţia, dezvoltă n realitate sintactică ceea ce avea existenţă virtuală, manifestată la nivel morfematic, n mod abstract, prin categoria gramaticală a persoanei. Subiectul acestor verbe funcţionnd ca predicate reprezintă prelungirea n expresie sintactică a persoanei verbale.
„Voi credeaţi m scrisul vostru, noi nu credem n nimic!” (M. Eminescu) „O pasăre albastră zvcnise dintre ramuri
Şi viaţa căprioarei spre zările trzii
Zburase lin...” (N. Labiş)
De altfel, la persoanele I şi a II-a, realizarea sintactic-lexicală a subiectului este facultativă şi, de aceea, se ncarcă cel mai adesea cu valori stilistice.
b.2. verbe impersonale relative; verbe care, realiznd predicaţia, atribuie calitate de subiect unui nume (pronume etc.)-„obiect". Subiectul acestor verbe-predicat este expresia sintactică a intrării unor nume (pronume etc.) n cmpul lor semantico-sintactic:
„Nu-mi trebuie flamuri, / Nu voi sicriu bogat.” (M. Eminescu)
„Dect să-mi toarcă mţele-mprejur / Mi-ar fi plăcut, fireşte, un valtur.” (T. Arghezi)
Raportul general-particular se desfăşoară n reciprocitate, dar predomină un sens al particularizării, n funcţie de apartenenţa verbului la una din cele două subclase.
Cnd funcţionează ca predicate verbele din prima categorie, ele au rolul activ n actualizare, particulariznd numele (pronumele etc.) devenit subiect, din perspectiva unei trăsături semantice dinamice, proprie conţinutului lor lexical: „Copiii alearg/dorm/se joac/studiaz etc."
Cnd functionează ca predicate verbele din categoria a doua, predomină rolul particularizator al numelui (pronumelui etc.):
mi trebuie timp / curaj / haine / bani etc.
Această deosebire - relativă - se reflectă n (şi este ntărită de) comportarea celor două subcategorii de verbe n organizarea enunţului sintactic.
Verbele din prima subcategorie snt verbe personale (tripersonale, majoritatea, sau unipersonale). n consecinţă, ele impun realizării concrete a subiectului doar restricţii care ţin de exigenţe ale unei compatibilităţi semantic-lexicale: „Fetiţa pictează.” dar nu „Privighetoarea pictează.”, „Cinele latră.” dar nu „Mircea latră.”
Verbele din subcategoria a doua snt, de fapt, apersonale. Ele impun subiectului restricţii privind natura lexico-gramaticală a termenului prin care acesta se poate realiza n mod concret; ele nu pot atribui calitate de subiect unui pronume personal şi numai unele dintre ele pot transforma n subiect un „obiect" - substantiv exprimnd realităţi umane:
„mi trebuie un copil.” dar nu „Se ntlmplă un copil.”
n desfăşurarea actului lingvistic, verbele pot trece uneori dintr-o subcategorie n alta:
• verbele din prima clasă preiau comportamentul sintactic al verbelor din cea de a doua, cnd şi pierd, prin diateză, caracterul personal:
El spune multe.          Se spun multe.
• verbele din a doua clasă pot primi subiect „personal” cnd, prin concentrare sintactică şi mutaţii semantice, şi pierd caracterul apersonal: „Merg, părinte, ncotro văd cu ochii; şi fiindcă mi te-ai ntmplat sfinţia ta n cale, apoi merg şi eu la schit." (C. Hogaş).

„Subiectul inclus”

Cnd verbul-predicat (sau component al predicatului) se află la persoana I sau a II-a, n general, subiectul nu primeşte expresie sintactică. Suprapunerea sferei protagoniştilor comunicării cu cea a protagoniştilor enunţului lingvistic face de prisos - n condiţiile flexiunii bogate, distinctive a verbului limbii romne - trecerea persoanei gramaticale, marcată dezinenţial, ntr-o expresie sintactică :
„Ai vzut ce-ai făcut ?... Nu ţi-am spus să te-astmperi ?” (I.L. Caragiale)
Subiectul gramatical primeşte expresie pronominală cnd l ncarcă vorbitorul cu o anumită valoare stilistică, cu rol activ n dezvoltarea semnificaţiei poetice n enunţuri artistice:
„Străin la vorbă şi la port
Luceşti fără de viaţă,
Căci eu snt vie, tu eşti mort
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.” (M. Eminescu)
Cnd verbul este la imperativ, subiectul rămne totdeauna inclus: „ncearcă acum, dacă zici că nu ţi-e frică, reluă cea dinti. Ghiceşte. Care-i ţiganca?” (M. Eliade)
Identitatea sa concret-lexicală poate fi transferată unui vocativ, pronominal, de persoana a II-a, sau substantival, care rămne n afara unei funcţii sintactice propriu-zise:

1 „Tu, iartă-mă, fecioară, tu, căprioara mea!” (N. Labiş)

„Subiectul subnţeles”

Cnd verbul-predicat (sau component al predicatului) se află la persoana a III-a, pentru realizarea fară echivoc a nţelesului global al enunţului, persoana verbală se prelungeşte, de regulă, ntr-o expresie sintactică: „Felix tresări. Va să zică Otilia citise scrisoarea. Fata i ridică din nou bărbia rznd." (G. Călinescu).
Principiul economiei limbii şi exigenţe ale organizării stilistice a enunţului lingvistic determină limitarea la o singură exprimare lexical-sintactică a unei aceleiaşi realităţi extralingvistice. n consecinţă, dacă identitatea lui concret-lexicală este cunoscută dintr-un enunţ imediat anterior sau dintr-o parte a enunţului n desfaşurare sintagmatică, unde a putut (sau va putea) ocupa diferite poziţii sintactice, subiectul nu mai primeşte expresie sintactică; el rămne subnţeles sau deductibil:
„Poate e vreo pasere n odaia cealaltă, vorbi dl. Nazarie. Dar era sigur [dl. Nazarie] că fusese o pasere.” (M. Eliade), „- Dumneata nu-l cunoşti pe Simeon. Totdeauna a fost niţel scrntit.” [Simeon] (G. Călinescu), „Irina puse mănunchiul jos şi vru să se aplece la rădăcina spicelor să secere mai departe, dar se opri. şi duse mna la frunte, ca şi cnd ar fi vrut să alunge vreo gnganie, se şterse apăsat, se uită la dosul palmei...” (M. Preda)
Dacă subiectul se realizează şi n relaţie cu alt predicat din acelaşi enunţ, fiind redundant, primeşte relief stilistic iar, n textele literare, se impune ca semn marcat n dezvoltarea semnificaţiei artistice:
„Toţi nu mai snt / Toţi au plecat, de cnd ai plecat, /Toţi s-au culcat.” (T. Arghezi)
Cnd predicatul se realizează prin verbe impersonale relative (apersonale), subiectul primeşte n mod obişnuit expresie lexical-sintactică:
„Căci nimic nu se ntmplă n ntinderea pustie.” (M. Eminescu) „Poate că-i convin tuspatru craii cărţilor de joc.” (M. Eminescu)
Subiectul acestor verbe rămne subnţeles numai n enunţuri-dialog :
„- S-a ntmplat ceva ? /- Da, s-a ntmplat...”
Cnd n structura predicatului analitic, verbul copulativ este a nsemna, ntrebuinţat ca verb apersonal, sfera semantică a subiectului subnţeles se poate suprapune, relativ, peste conţinutul semantic global al unei propoziţii (sau al unor propoziţii aflate n relaţie de coordonare sau de subordonare), anterioare, relativ autonomă(e) n organizarea enunţului:
„Murise Isaac, pămntul era ncă reavăn, nsemna că fusese ngropat de cteva zile.” (P. Sălcudeanu)
Observaţii: Planul semantic pe care s-ar ntemeia „realitatea” subiectului este adesea mascat de elemente adverbiale cu funcţie sintactică nedefinită : „Atunci, nseamnă că-ţi rămn dator pe viaţă, părinte, spuse Isaac." (P. Sălcudeanu).
n fiincţie de desfăşurarea raportului dintre planul semantic al enunţului sintactic şi contextul său extralingvistic, se disting două categorii de subiecte neexprimate:
a. subiect determinat; sfera lui semantică se nscrie n limite informaţionale date, precis determinate sau determinabile n contextul extralingvistic al enunţului n enunţul „- Dar unde-ai fost pnă acum de nu te-am vzut?” sfera subiectelor incluse este identificabilă n interiorul raportului, de suprapunere, ntre tu (ai fost) şi eu (nu te-am văzut), realitate lingvistică, şi locutorul, respectiv, interlocutorul enunţului verbal, realitate extralingvistică.
b. subiect nedeterminat; sfera lui semantică nu se nscrie sau nu se lasă nscrisă n contururi nchise, precis delimitate sau delimitabile n contextul extralingvistic. Subiectul nedeterminat prezintă două variante:
- subiect general; identitatea lui semantică este deschisă; poate primi datele concrete ale oricărui subiect extralingvistic, variabil odată cu schimbarea protagoniştilor procesului de comunicare lingvistică.
Este, n mod obişnuit, un subiect inclus:
• al unei propoziţii cu verbul-predicat la persoana a II-a singular: „Dacă nu scrii ceea ce gndeşti, de ce să mai scrii ?” (Camil Petrescu).
Observaţii: Prezent mai ales n proverbe: „Ai carte, ai parte.”, el ar putea fi numit aici subiect gnomic.
• al unei propoziţii cu verbul-predicat la persoana I plural: „Fie că vrem, fie că nu vrem, fie că trăim vreme de pace ori vreme de război, timpul şi continuă lucrarea lui...” (Z. Stancu)
Observaţii: Din motive stilistice sau poetice, subiectul nedeterminat poate primi expresie sintactică:
„Ce e rău şi ce e bine /Tu te-ntreabă şi socoate.” (M. Eminescu)
Nu poate primi, nsă, niciodată expresie sintactică subiectul (inclus) gnomic:
„Ai carte, ai parte.” „Bine faci, bine găseşti."
- subiect neidentificat; identitatea semantic-sintactică a subiectului rămne necunoscută sau este lăsată necunoscută, ntruct nu prezintă interes pentru protagoniştii actului verbal. Acest tip de subiect caracterizează enunţuri cu verbul-predicat la persoana a III-a, mai ales singular, dar şi plural: „Bate la uşă...”, „Scrie la ziare...” „Au scos unt pe la două...”.



Concluzie:

Concomitent cu concretizarea funcţiei de predicat, predicaţia determină realizarea, implicită sau explicită, printr-un nume (pronume etc.) a funcţiei de subiect gramatical, principal complement semantic al verbelor personale şi al verbelor impersonale relative.
n desfăşurarea comunicării lingvistice ca act de cunoaştere şi de transmitere a cunoaşterii, numele (pronumele etc.) poate „preceda", n conştiinţa vorbitorului, predicatul, poate fi, adică, punctul de plecare (elementul cunoscut) n interpretarea lingvistică a realităţii extralingvistice, dar el devine subiect, n organizarea unui enunţ sintactic, numai din momentul n care un verb şi-a asumat predicaţia, cel puţin prin componenţa ei semantic-gramaticală.



Bibliografie:

Dumitru Irimia Gramatica l. rom. Ediţia Poliron
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica