referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Totul despre SIDA si infectia cu HIV

Categoria: Referat Medicina

Descriere:

Conform statisticilor publicate, riscul de transmitere a infecţiei cu HIV pe cale verticală variază, în funcţie de măsurile profilactice, între 12% şi 80%, fiind în medie de 25% pentru fiecare naştere în parte...

Varianta Printabila 


1                    Totul despre Sida si infectia cu HIV






Ce este HIV ?

        HIV ( Human Immunodeficiency Virus ), respectiv virusul imunodeficienţei umane, face parte din clasa retrovirusurilor, familia Lentivirinae. El determină, n timp, deteriorarea gravă a imunităţii persoanelor pe care le infectează. Acest virus a fost descoperit n anul 1983 n Franţa de către doctorul Luc Montagnier de la Institutul Pasteur. Descoperirea acestuia a fost confirmată un an mai trziu n America de către doctorul Robert Gallo de la Institutul de Cancer din Bethesda.
        De atunci şi pnă n prezent cercetătorii au identificat două tipuri de HIV, denumite HIV -1 şi HIV -2. Acestea au o răspndire inegală pe glob , HIV 1 fiind mult mai des ntlnit.
        Astăzi se ştie că HIV -1 are o mare variabilitatea genetică, ceea ce a dus la o clasificare a sa ntr-un grup major M, care cuprinde subtipuri notate de la A la I şi un grup mai restrns O ( outlier). n Romnia, predomină subtipul F, care mai poate fi ntlnit cu o pondere mare n America de Sud, Africa Centrală şi Thailanda.
        Ca toate retrovirusurile, HIV -1 are n structura sau un ARN ( acid ribonucleic) şi o enzimă ( reverstranscriptaza), care permite convertirea genomului ARN ntr-un provirus ADN, integrat n genomul celulei infectate.
        Celulele organismului uman dotate cu receptori CD4 sunt n principal:
            • limfocitele  T4 ( helper)
            • unele limfocite B
            • macrofagele
            • celulel epidermice Langherthas
            • celule epiteliale

        Ce este SIDA ?
        SIDA ( n franceză) sau AIDS ( n engleză) se traduce n limba romnă ca sindromul de imunodeficienţă dobndite.
        Sindromul nseamnă o sumă de manifestări de boală care pot fi ntlnite n diverse maladii.
        Imunodeficienţa se manifestă prin scăderea puterii naturale a organismului de a se apăra mpotriva infecţiilor
        

- 2-

Imunitatea unui organism se dată de :
.        • celulele albe din snge ( leucocitele) şi de alte celule din organism
        • anticorpii produşi de celulele albe.
        Imunodeficienţa care apare n SIDA se produce prin alterarea ambelor componente ale imunităţii.
        Spre deosebire de alte "imunodeficienţe" cu care omul se poate naşte sau prin care poate să treacă temporar, n cazul SIDA imunodeficienţă este dobndită prin infecţia cu HIV, care determină prăbuşirea imunităţii, n special prin distrugerea limfocitelor T4 . O persoană cu SIDA are imunitate compromisă , motiv pentru care pot apărea foarte uşor infecţii cu diverse virusuri, paraziţi, ciuperci, bacterii, care n mod obişnuit nu produc mbolnăviri. Tot astfel se justifică şi apariţia unor cancere.  

        Cum se transmite infecţia cu HIV?

        La nivelul cunoştiinţelor actuale, se poate afirma că virusul imunodeficienţei umane, se transmite pe trei căi care recunosc mai multe variante:
        • prin snge infectat
        • prin contact sexual infectat
        • vertical, respectv de la gravida infectată la nou-născut.

        • Transmiterea prin snge infectat cu HIV
        Aceasta recunoaşte următoarele variante:
            • transfuzia de snge sau produse din snge necontrolat
            • injecţii cu ace şi seringi reutilizate, fără a fi n prealabil sterilizate
            • intervenţii invazive de orice fel cu instrumente tăioase sau care nţeapă şi care sunt murdărite de snge ce poate proveni de la o persoana infectată cu HIV .
            • HIV se poate transmite şi prin transplant de organe, n cazul n care donatorul este infectat.
        Utilizatorii de droguri administrate intravenos şi mpumută adesea seringile, contribuind astfel la transmiterae infecţiei cu HIV de la unul la altul n cazul n care unul dintre aceştia este infectat.

- 3 -

        • Transmiterea HIV prin contact sexual
        n cazul contactelor sexuale ntmplătoare, cu persoane necunoscute, fără protecţie cu prezervativ, HIV se poate transmite pe orice cale: vaginală, anală, orală.
        Iniţial s-a crezut că SIDA este o boală a homosexualilor , primele cazuri de mbolnăvire fiind recunoscute la aceştia. n prezent, predomină calea de transmitere heterosexuală, ambele sexe fiind expuse la risc n mod egal.
        Fertilizările artificiale cu spermă pot fi incriminate n transmiterea infecţiei cu HIV, dacă donatorul de spermă este infectat.

        • Transmiterea verticală sau perinatală
        O mamă infectată cu HIV riscă să  transmită infecţia propriului copil: n timpul sarcinii ( nainte de naştere); n timpul naşterii ; după naştere ( prin alăptare).
        Conform statisticilor publicate, riscul de transmitere a infecţiei cu HIV pe cale verticală variază, n funcţie de măsurile profilactice, ntre 12% şi 80%, fiind n medie de 25% pentru fiecare naştere n parte.

        • Alte riscuri prevăzute
        HIV recunoaşte aceleaşi căi de transmitere cu cele ale virusului hepatitei B , de aceea nu trebuie să fie folosite n comun periuţa de dinţi, lama de bărbierit, briciul, instrumentarul de maninchiură , aparatele depilatoare, alte obiecte de uz intim.
        Nu trebuie ignorate nici " frăţiile de cruce", tatuajele, perforarea urechii pentru cercei, "tăiatul sub limbă".

        • Cum se transmite HIV ?   
        n prezent este unamim acceptat că HIV nu se transmite prin urină, fecale, salivă, lacrimi, transpiraţie, secreţii nazale, dacă acestea nu conţin snge infectat cu HIV n cantităţi vizibile cu ochiul liber. Tusea şi strănutul nu reprezintă nici un pericol.
        Pe baza experienţei acumulate pnă n prezent este sigur că nu există riscuri de transmitere a infecţiei cu HIV prin : strngere de mnă; mbrăţişare; folosirea n comun a locurilor de joacă, a jucăriilor, a rechizitelor, a tacmurilor şi veselei, a WC-urilor şi a grupurilor sanitare; sărutul pe obraz; vizitarea unui bolnav de SIDA la spital
- 4 -

sau acasă; n cursul consultaţiilor medicale; n cursul relaţiilor de serviciu; n cursul jocurilor sportive; n bazinele de not; prin conveţuirea n familie ( dacă se respectă normele elementare de igienă şi de protecţie sexuală).

        Receptivitatea
        Receptivitatea faţă de infecţia cu HIV este generală. Aceasta nseamnă că orice persoană se poate infecta cu HIV , dacă se expune riscului de infecţie, voluntar sau accidental.
        Categoria cea mai expusă infecţiei cu HIV este populaţia activă sexual şi n special tinerii, care , prin naivitatea caracteristică vrstei, se expun neprotejat.
        O altă categorie cu risc este cea a lucrătorilor din domeniul sanitar, ndeosebi cei care activează n specialităţi n care intră n contact cu sngele.
        Centrul de Control şi Prevenire a Bolilor din Atlanta, SUA, a prezentat n anul 1994 un studiu asupra riscului profesional de infectare cu HIV n rndul lucrătorilor din domeniul sanitar. Au fost prezentate mai multe cazuri de SIDA, sigur infectate prin expunere n timpul exercitării profesiei: 28 asistente medicale; 7 medici; 1 tehnician de dializă; 1 infirmieră; 1 femeie de serviciu. Sursa de infecţie au constituit-o n principal pacienţii bolnavi de SIDA , respectiv 72%, iar restul pacienţii infectaţi cu HIV asimptomatici.
        Factorii care influenţează riscul profesional de infectare cu HIV sunt:
        - durata contactului profesional cu persoane infectate;
        - stadiul infecţiei HIV a pacienţilor, care constituie sursa de infecţie pentru personalul sanitar ( sngele provenit de la un pacient cu SIDA este mai infectant dect cel provenit de la un pacient asimptomatic);
        - volumul de snge infectat care a fost inoculat ( nţepătura cu un ac de seringă este mai periculoasă dect cea produsă de un ac chirurgical, deoarece primul conţine mai mult snge).
        - calea de inoculare;
        - ntinderea şi profunzimea leziunii accidentale;
        - frecvenţa inoculării;
        - procedurile care implică introducerea de ace n vene sau artere;
        - echipamentul de protecţie;
        - educaţia sanitară privind protecţia n timpul activităţii profesionale;
- 5 -

        - atitudinea postexpunere la infecţie ( administrarea de medicamente anti-HIV , imediat după expunere, poate reduce riscul de infectare cu aproximativ 80%).

        Testarea HIV
        Pentru a putea şti cu certitudine dacă o persoană este infectată cu HIV, ea trebuie să fie testată n acest sens. Testele utilizate ( ELISA) evidenţiază anticorpii anti-HIV pe care persoana testată i produce dacă este infectată. Sunt nişte teste indirecte. Identificnd anticorpii anti-HIV la o persoană, se poate spune că aceasta este sigur infectată.
        De la momentul infectării şi pnă la pariţia anticorpilor specifici anti-HIV se scurge un timp care poate varia de la cteva săptămni pnă la 6 luni. Această perioada de negativitatea a testului HIV la o persoana infectată se numeşte "fereastră imunologică". De aceea, pentru a avea certitudinea unui test corect, acesta trebuie repetat şi la 6 luni de la ultima expunere cu risc infectant . Pentru confirmarea unui test HIV pozitiv se efectuează n laboratoare cu o dotare superioară testul Western Blot. Acesta este un test indirect , dar mult mai sensibil, mai laborios şi mai scump. Principiul pe care se bazează este de punere n contact a serului analizat cu antigene HIV purificate şi separate prin electroforeză. Testele care evidenţiază direct virusul sunt ncă prea scumpe, motiv pentru care sunt utilizate n scopuri clinice restrnse.
     
1  Testele ELISA la copiii născuţi din mamele infectate cu HIV au o particularitate n interpretare. Aceasta pentru că toţi nou-născuţii din mame HIV pozitive sunt pozitivi la nceputul vieţii, chiar dacă nu sunt infectaţi. Acest fenoomen apare deoarece anticorpii anti-HIV de la mamă traversează placenta şi ajung la copil. Cu timpul aceşti anticorpi, dispar. Dacă copilul nu este infectat cu HIV, n cteva luni testul său ELISA devine negativ.Dacă nsă este infectat, acesta va ncepe să-şi producă proprii anticorpi specifici, iar testul ELISA rămne pozitiv, chiar şi după 18 luni, perioada acceptată pentru ca un copil născut din mamă HIV pozitivă să se debaraseze de anticorpii preluaţi de la aceasta. De aceea interpretarea acestor teste trebuie să fie efectuată de personal calificat.

        Semne de boală n cadrul infecţiei cu HIV
        Infecţia cu HIV este considerată de majoritatea specialiştilor ca o infecţie cu incubaţie ndelungată. Mai simplu spus, din momentul infecţiei şi pnă la apariţia
- 6 -

semnelor de boala caracteristice pentru SIDA pot trece mulţi ani, n medie 10 ani.
        Evoluţia naturală a infecţiei cu HIV se caracterizează prin :
            • manifestări stadiale ( infecţia acută, ARC, SIDA )
            • prezenţa unor semne de boală determinate de HIV nsuşi şi a altora datorate scăderii imunităţii ( infecţii oportuniste, cancere)
            • persistenţa pe viaţă a virusului n organismul pe care l-a infectat.
        Infecţia acută
        Apariţia şi evoluţia infecţiei acute cu HIV este necaracteristică şi, n general, favorabilă , motiv care , uneori , trece neobservată sau este uitată.
        După perioada infecţiei acute ( sau primare) urmează o perioadă variabilă n timp n care persoana infectată este total asimptomatică, dar contagioasă.
        n cadrul infecţiei acute pot fi ntlnite manifestările clinice:
        Generale : Febră; faringită; adenopatie; artralgii; mialgii; letargie; anorexie; scădere ponderală.
        Neurologice: Cefalee; dureri retroorbitare; menigoencefalită;neuropatie periferică; radiculopatie; nevrită brahială; sindrom Guillain -Barr; alterare a funcţiilor cognitive şi afective.
        Dermatologice: Erupţii cutanate eritematoase maculopapuloase; sindrom rubeoliform; urticarie; descuamare; alopecie; ulceraţii mucocutanate.
        Gastrointestinale: Candidoză orală, linguală, faringiană; greaţă, vărsături; diaree.
        Respiratorii : Tuse uscată; pneumonie acută interstiţială.

        Infecţia simptomatică
        Infecţia simptomatică  cuprinde manifestări clinice multiple şi diverse, unele necaracteristice inţial, dar care cu timpul grupează , ncepnd să sugereze medicului diagnosticul de infecţie cu HIV .
        n cadrul unor stadializări mai vechi, n cursul infecţiei cu HIV era prezentată o perioadă intermediară ntre infecţia asimptomatică şi SIDA, denumită ARC ( AIDS Related Complex).
        Faza finală a infecţiei simptomatice o reprezintă SIDA ( sindromul de imunodeficienţă dobndită ), cnd persoana infectată cu HIV prezintă numeroase boli

- 7 -

infecţioase greu de tratat, n special datorită imunităţii compromise şi rezistenţei agenţilor patogeni oportunişti.  Aceştia sunt bacterii, virusuri, ciuperci sau paraziţi care n condiţii de imunitate nealterată nu reuşesc să determine mbolnăviri .
        Acestor infecţii li se asociază adesea şi unele forme de cancer, care binenţeles că ntunecă şi mai mult speranţa de supraveţuire a persoanei infectate cu HIV.
        Criteriile de diagnostic ale sindromului de imunodeficienţă dobndită adoptat de Ministerul Sănătăţii din Romnia n anul 1990. ( Definiţia cazului de SIDA după aceste criterii ţine seama de nivelul de ţară subdezvoltată al Romniei), se prezintă mai jos:

        Semne majore:
        • Scădere ponderală peste 10% • Febră prelungită peste o lună • Infecţii respiratorii inferioare severe/trenante • Diaree cronică, peste o lună•
        Semne minore :
         • Adenopatie generalizată • Candidoză orofaringiană • Dermatite generalizate • Infecţii multiple/recidivante • Herpes zoster varicelizat • Herpes simplex recidivant/cronic •Parotidă cronică • Hepato-spleno-megalie •
        Boala asociată definitorie pentru SIDA :
        • Sarcom Kaposi • Limfoame • Pneomonie limfoidă • Infecţii oportuniste •
Wasting sindrome ( " sindrom de devastare") • Encefalopatie HIV • Cancer cervical
( uterin) • Tuberculoză • Pneumonie recidivantă •

        Posibiltăţi de tratament
        ngrijirea bolnavilor cu SIDA presupune un complex de ngrijiri medicale completate cu o serie de măsuri de ordin social care au rolul de a eficientiza eforturile medicale .
        Schematic, ngrijirea cuprinde :
         - Tratament anti-HIV
        - Tratamentul bolilor asociate nfecţiei cu HIV: • antibacterian • antifungic • antiprotozoaric • antiviral • al cancerelor asociate • al afecţiunilor hematologice • al sindromului de slăbire • al encefalopatiei • etc.
        - Imunoterapie
- 8 -
- Alimentatie hipercalorică şi hiperprotidică
        - Fizioterapie
        - Psihoterapie
        - Suport social pentru bolnav şi familia afectată
        - Educaţie şi control

        Tratamentul anti-HIV
        Scopul tratamentului antiretroviral este de a mpiedica , att ct se poate, dezvoltarea HIV, şi prin aceasta, de a ndepărta ct mai mult n timp, dezastrul imunologic pe care HIV l determină.
        Tratamentul trebuie nceput nainte ca imunodepresia să devină manifestă.
        Tratamentul iniţial trebuie să conţină o combinaţie de minimum două medicamente.
        Modificările schemei terapeutice trebuie să vizeze nlocuirea sau adăugarea a cel puţin două medicamente neutilizate anterior la pacientul respectiv.
        Monitorizarea tratamentului prin determinarea limfocitelor CD4 şi a ncărcăturii medicale este esenţială.
        Răspunsul favorabil la tratament pare să se obţină prin combinaţia a cte doi analogi nucleozidici inhibitori de reverstranscriptază cu un al treilea agent ( inhibitor de protează sau inhibitor nenucleozidic de reverstranscriptază ) sau prin combinaţia a doi inhibitori de protează.
        Actualele combinaţii terapeutice nu garantează vindecarea. Se prezintă n continuare grupele mari de medicamente anti-HIV care se ncearcă n ţările dezvoltate :
• inhibitori nucleozidici de reverstranscriptază • inhibitori de protează • inhibitori de integrază • inhibitori de glicozidază • inhibitori -Tat • oligonucleotide antisens • inhibitori ai proteinelor accesorii • terapie genică.
        Un program de tratament modern anti-HIV n ţările n curs de dezvoltare presupune nsă o serie de implicaţii foarte serioase : costul tratamentului este foarte ridicat, supravegherea medicală de naltă specialitate este foarte scumpă, vieţile persoanelor infectate cu HIV pot fi prelungite ntr-o aorecare măsură şi fără tratament specific anti-HIV.
        

- 9 -

n aceste condiţii , un program naţional anti-HIV este dependent de factorii de decizie politică, care trebuie să ţină seama de condiţiile specifice şi posibilităţile locale.

        Prevenirea infecţiei cu HIV
        n situaţia n care tratamentul curativ anti-HIV nu  a dat ncă satisfacţiile aşteptate este firesc ca fiecare individ să conştientizeze că trebuie să participe efectiv la prevenirea răspndirii infecţiei. SIDA este o problemă de sănătate publică deosebită, depăşind graniţele sectorului sanitar şi implicnd toate sectoarele vieţii sociale.
        Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat din 1987 un program global de luptă anti-SIDA. n 1994, conducătorii a 42 de guverne au adoptat prin Declaraţia de la 1 decembrie, la Paris, o strategie comună n combaterea problemelor ce decurg din răspndirea infecţiei cu HIV. n cadrul acestor reacţii de amploare la scară mondială, n Romnia a fost adoptat Programul naţional de luptă anti-SIDA , care are n vedere mbunătăţirea cadrului legislativ şi asigurarea suportului material pentru desfăşurarea măsurilor preventive şi curative.
        Activitatea de prevenire a răspndirii infecţiei cu HIV presupune: • identificarea surselor de infecţie şi supravegherea grupelor de risc • măsuri faţa de căile de transmitere, respectiv educaţie sexuală şi de promovare a utilizării prezervativului, controlul sngelui de transfuzat, controlul sterilităţii instrumentarului medical şi consilierea femeiii n sensul prevenirii transmiterii verticale ( de la mamă la copil) • protecţia poulaţiei receptive, care presupune educaţie sanitară şi vaccinare.
        Vaccinul ideal ar trebui să aibă următoarele calităţi: • să fie sigur • să aibă efect ndelungat • să inducă imunitate la toate porţile de intrare ale virusului • să inducă un răspuns imunologic celular şi umoral mpotriva celulelor deja infectate de HIV • să asigure protecţie faţă de toate tipurile de HIV • să nu producă reacţii adverse severe. Pnă n prezent nu s-a reuşit obţinerea unui vaccin corespunzător. n  aceste condiţii, singura modalitate de a proteja populaţia de infecţia cu HIV este educarea acesteia.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica