referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Terapia sindromului disfunctional al sistemului stomato gnat

Categoria: Referat Medicina

Descriere:

Metoda acordă o importanţă primordială axului şarnieră, considerat drept elementul esenţial de care se ţine seama în cadrul transferului datelor pe articulator. Rapoartele de ocluzie sunt transferate pe simulator în funcţie, de axul bicondilian şi planul ax bicondilian-punct suborbitar...

Varianta Printabila 


1 Terapia sindromului disfuncţional al sistemului stomato-gnat

    Tratamentul disfuncţiilor sistemului stomatognat este complex, n funcţie de diagnosticul stabilit şi simptomatologia cazului respectiv. Tratamentul urmăreşte mijloace profilactice şi curative:
A. Tehnici de echilibrare neuromusculare
    1. tratament medicamentos miorelaxant
    2. infiltraţii de anestezice locale, administrarea medicamentelor local
    3. masajul şi kinetoterapia
    4. electroterapia
    5. ultrasunetele
    6. fototerapia
    7. miomonitorizarea
    8. hidrotermoterapia
B. Tehnici de eliberare a ocluziei
    Există mai multe etape şi posibilităţi terapeutice de echilibrare a ocluziei, a căror ordin se adaptează necesităţilor şi cerinţelor cazului, şi anume:
    1. tratamentul ocluzal de urgenţă
    2. stabilirea poziţiei de restaurare a ocluziei
    3. utilizarea interceptorilor de ocluzie şi a gutierelor ocluzale
    4. echilibrarea ocluzală definitivă prin şlefuirea selectivă
    5. tratamentul ortodontic
    6. faza de control periodic ocluzal
    7. tratament de consolidare protetică
C. Tehnici de repoziţionare cranio-mandibulară:
    Ca principiu general se realizează n etape:
    1. relaxarea musculară
    2. echilibrarea ocluzo-articulară
    3. repoziţionarea mandibulo-craniană
    4. consolidarea echilibrului neuro-muscular prin kinetoterapie
    5. consolidarea protetică

    Din multitudinea de tehnici şi metode de tratament m-am oprit la tehnica de echilibrare a ocluziei prin tratamentul de consolidare protetică.
    Tratamentul protetic realizează un relief ocluzal care să asigure o ocluzie statică şi dinamică echilibrată şi o relaţie mandibulo-craniană stabilă, consolidnd astfel efectul terapiei de echilibrare ocluzală, de relaxare musculară şi repoziţionare mandibulară. Acest tratament trebuie să restaureze o morfologie ocluzală corespunzătoare, apelnd la conceptele şi metodologia de realizare morfo-funcţională ocluzală.
    Tratamentul priveşte două aspecte:
- imobilizarea dinţilor afectaţi din parodontopatie marginală cronică sau prin traumă ocluzală
- refacerea morfologiei ariei ocluzale ntrerupte sau scurtate prin edentaţie sau modificată de diferite procese patologice
    Tratamentul face apel la mijloacele şi tehnicile bine cunoscute de terapie protetică conjunctă sau adjunctă.
    O corectă reconstituire protetică se realizează utiliznd montarea modelelor n articulator. Piesa bucală, prin identaţiile n ceară (sau machete de ocluzie) va permite poziţionarea celor două modele. Se nregistrează n ceară mişcarea de protuzie, lateralitate stnga-dreapta.
    Există mai multe metode şi acestea sunt:
1. metoda adiţiei de ceară
2. metoda Darvson
3. metoda F. G. P (Functionally Generated Path)
4. metoda morfostatică
    Dintre acestea, prima este cea mai corectă şi completă metodă de realizare a relufului ocluzal artificial.
a) Metoda adiţiei de ceară (WaxAdded Technique)
Reprezintă cea mai corectă şi completă metodă de realizare a reliefului ocluzal artificial. Se bazează n special pe principii anatomice, ceea ce a făcut ca nsuşi conceptul să fie denumit „al ocluziei anatomice" sau organice. Aplicarea metodei gnatologice necesită o aparatură complexă, care cuprinde obligatoriu un arc facial de transfer, un articulator adaptabil, iar n unele cazuri un pantograf (McCollum, Stuart, Peter Thomas etc.). Metoda acordă o importanţă primordială axului şarnieră, considerat drept elementul esenţial de care se ţine seama n cadrul transferului datelor pe articulator. Rapoartele de ocluzie sunt transferate pe simulator n funcţie, de axul bicondilian şi planul ax bicondilian-punct suborbitar.
Realizarea reliefului ocluzal protetic artificial prin metoda gnatologică are drept rezultat obţinerea unei corespondenţe relaţie centrică-intercuspidare maximă, contactul dinte - dinte, cuspid - fosetă, protecţia mutuală etc.
Metoda gnatologică de modelare a suprafeţelor ocluzale aparţine lui Peter Thomas şi se inspiră din metoda propusă de Everitt Payne pentru ocluzia balansată (Harvey Stallard). n scopul reconstrucţiei protetice a ocluziei organice, Thomas foloseşte, de cteva decenii, tehnica adiţiei cerii, metodă contrară principiilor de modelare prin sculptarea cerii.
Necesitatea modelării unor rapoarte cuspid-fosetă n cadrul unei ocluzii organice este argumentată de autor n maniera următoare:
1.    Cuspizii care articulează n ambrazură tasează alimentele la nivelul punctului de contact (food impact), determinnd migrarea dinţilor şi pierderea punctului de contact cu leziuni parodontale consecutive.
2.    Articularea cuspid - fosetă asigură mandibulei poziţia cea mai naltă şi o stabilitate optimă.
3.    Contactul cuspid - fosetă, bazat pe principiul tripodal, asigură suprafeţe de
contact minim, alături de o stabilitate ocluzală corespunzătoare.

1 4.    Raportul cuspid - fosetă realizează o protecţie corespunzătoare a nălţimii
cuspidiene, conservnd raporturi mandibulo-craniene optime.
5.    Contactul cuspid — fosetă asigură transmiterea forţelor n axul dintelui.
6.    Cuspizii nu reprezintă zone de ghidaj, ci stopuri de stabilizare a ocluziei.
7.    Cuspizii şi fosetele trebuie să reţină şi să secţioneze alimentele.
8.    Relieful ocluzal nou creat trebuie să asigure un echilibru şi un confort
optim exercitării funcţiilor sistemului stomatognat.
Pentru realizarea ocluziei organice prin adiţia succesivă a cerii, autorul foloseşte un număr de cinci instrumente de o formă specială (trusa Thomas), care permit realizarea cu precizie a timpilor respectivi ai modelării. Fiecare detaliu de morfologie ocluzală se modelează din ceară de culori diferite, astfel nct este uşor de diferenţiat o fază a modelării de cealaltă. Se utilizează următoarele culori (cu corespondenţa lor morfologică):
a). pentru incisivi şi canini: verde (con cuspidian), roşu (marginea incizală), albastru (convexităţi proximale), violet (convexităţi vestibulare), oranj (unghiurile), violet (eingulum), ivoar (finisarea).
 b. Pentru premolari şi molari: roşu (vrfuri cuspidiene primare), albastru (vrfuri cuspidiene secundare), violet (creste marginale), verde (versante cuspidiene meziale şi distale), oranj (bulbul cuspidian), violet (concavităţi vestibulare şi orale), oranj (unghiuri de ntlnire), ivoar (fosetele), după Hure, Romerowski, Lejoyeux.
Modelarea propriu-zisă cuprinde şapte etape, după cum urmează:
1.    Dispunerea vrfurilor cuspidiene pe suprafaţa ocluzală a bonturilor preparate (la maxilar şi la mandibulă);
2.    Legarea vrfurilor cuspidiene prin creste marginale n ceară,-conturnd
astfel suprafaţa ocluzală a dintelui;
3.    Inserţia crestelor triunghiulare şi a celor oblice;
4.    Stabilirea şanţurilor;
5.    Stabilirea şanţurilor secundare;
6.    Sculptarea crestelor secundare;
7.    Inspectarea foselor.
După pregătirea corespunzătoare a modelelor, se procedează la localizarea vestibulo-orală şi mezio-distală a cuspizilor maxilari şi mandibulari. In scopul localizării cuspizilor n sens vestibulo-oral, se mparte faţa ocluzală a bontului n patru părţi egale, cuspizii vestibulari şi orali plasndu-se la limita dintre culoarele de mijloc cu cele externe. Metoda necesită o cunoaştere exactă a morfologiei ocluzale, n scopul mbinării unor criterii morfologice cu criterii geometrice şi funcţionale. Astfel, plasarea exactă a cuspizilor nu se va efectua dect corobornd plasarea şi dimensiunile cuspizilor n raport cu arcada antagonistă care poate prezenta o ocluzie naturală sau care necesită ea nsăşi o restaurare.
n fiecare din punctele precizate se vor modela conuri de ceară de culoare corespunzătoare, cu o nălţime şi un volum variabil n raport cu dimensiunile viitorului cuspid, n funcţie de factorii morfologici şi funcţionali, n general, nălţimea cuspidiană trebuie să asigure un spaţiu egal modelării cuspizilor maxilari şi mandibulari.
Localizarea mezio-distală a cuspizilor se execută după aceleaşi criterii morfologice şi funcţionale şi se verifică prin rapoarte de ocluzie statică şi dinamică pe simulator, astfel nct, n relaţie centrică, conurile de ceară să cadă n şanţurile intercuspidiene opuse, n ocluzia de lateralitate vrfurile conurilor se vor găsi n contact pe partea activă şi nu vor realiza interferenţe pe partea de balans, n funcţie de localizarea cuspizilor antagonişti şi morfologia ocluzală, se plasează fosetele pe suprafaţa ocluzală, astfel nct să se asigure realizarea unui contact cuspid - fosetă. Pentru cazurile clinice care prezintă funcţie de protecţie canină, se va urmări modelarea n disocluzie a zonelor laterale n fazele dinamice de lateralitate. De regulă, nu se va schimba o funcţie grup laterală cu o funcţie canină şi invers, dect n cazuri bine justificate. Astfel, renunţarea la protecţie prin canin este indicată n edentaţia canină sau n parodontopatii care afectează stabilitatea caninului. Edentaţia terminală, parodontopatia marginală localizată mai ales n zona laterală pot justifica aplicarea unei protecţii prin canin n detrimentul funcţiei grup laterale. Aspectul Clinic al arcadei antagoniste influenţează de asemenea modelarea unei ocluzii cu protecţie canină sau protecţie grup (Lubespiere, Rotenberg), mergnd pnă la transformarea unei ocluzii unilateral echilibrate ntr-o ocluzie bilateral echilibrată (n cazul unor edentaţii ntinse sau al unei edentaţii totale pe arcada antagonistă).
ntr-o fază ulterioară, se conturează faţa ocluzală prin crearea crestelor marginale, meziale, distale, reunind cuspizii. Conturarea feţei ocluzale trebuie să aibă n vedere obţinerea unei arii mai restrnse, n perimetrul căreia să se poată asigura o dispunere corespunzătoare a cuspizilor şi fosetelor de sprijin, astfel nct contactele cu antagoniştii să fie stabilizatoare pentru fiecare dinte n parte şi pentru arcadă n ansamblul său.
Etapele următoare de modelaj ocluzal realizează o modelare definitivă a versantelor cuspidiene meziale şi distale, vestibulare şi orale, după care se modelează şanţurile principale şi secundare, crestele secundare şi modelarea definitivă a reliefului ocluzal.
Metoda lui Peter Thomas are avantajul de a fi o metodă precisă, n cadrul căreia etapele şi subetapele sunt precizate pnă la detaliu.


Bibliografie
1. Gabriela Ifeteni, Vasile Burlui, „Terapia Protetică Conjunctă Unitară”, Editura Gama
2. V. Burlui, Cătălina Morăraşu, „Gnatologie”, Editura Apollonia, Iaşi, 2000
3. Maria Ursache, Vasile Burlui, „Semiologie ***”, Ed. Apollonia, Iaşi, 1997
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica