referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Antrax

Categoria: Referat Medicina

Descriere:

Bacillus anthracis are proprietatea de a sporula în anumite condiÅ£ii. Acestea sunt determinate de factori interni (unele tulpini sporulează intens, altele mai slab) ÅŸi de factori externi, de mediu (uscarea, prezenÅ£a aerului, pH. Alcalin, sărăcia în substanÅ£e anutritive, favorizează sporularea). Dintre factorii externi temperatura are rol important...

Varianta Printabila 


1

~   CUPRINS   ~






    Pag.
•    Istoria antraxului        2
•    Răspndire geografică    3
•    Importanţa economică şi sanitară    4
•    Etiologie    5
•    Caracterele epizootologice    7
•    Mecanismul de infecţie    12
•    Tabloul clinic    14
•    Modificări anatomo-patologice    17
•    Diagnosticul    18
•    Tratamentul    21
•    Profilaxia şi combaterea    21
•    Antraxul la OM    25
•    Participare personală    26
•    Bibliografie    27
 
    ANTRAX    

        Antraxul este o boala infecţioasă cu caracter septicemic n marea majoritate a cazurilor. Afectează mai multe specii de animale domestice şi sălbatice şi este transmisibilă şi la om. Clinic se caracterizează prin tulburări grave respiratorii, circulatorii, digestive şi uneori prin hematurie iar  anatomo-patologic, prin tumefierea splinei, ramolismentul pulpei splenice şi infiltraţia sero-hemoragică a ţestului conjunctiv subcutanat sau subseros.



Istoria antraxului


    Antraxul a fost cunoscut ncă din antichităţi ca o boală care produce epizootii pustiitoare printre animale, transmiţndu-se şi la om. Este originar probabil, din sudul Asiei.
    In Europa, antraxul a căpătat o răspndire mare prin sec. XVI, impunndu-se luarea de măsuri care au fost elaborate prima oară la Veneţia (1596) şi constau n linii mari, din carantină şi izolarea animalelor bolnave.
    Descrieri exacte ale bolii au fost făcute n sec. XVIII n Rusia şi Franţa. n 1792, Gamaleia a semnalat transmiterea bolii prin insectele hematofage.
    Etiologia bacteriană a bolii a fost ntrevăzuta de Devaine (Franţa 1860), Pollender (Germania 1855), Brauell (Rusia 1857), Delafond (1860), dar abia n 1876, R.Koch şi L.Pasteurin n acelaşi timp şi independent unul de altul, au izolat bacilul antraxului şi au reprodus boala experimental cu ajutorul culturilor. R.Koch, a pus n evidenţă proprietatea bacilului de a sporula n mediul exterior iar L.Pasteur şi Jouber studiază circulaţia sporilor n sol. n 1881, Pasteur mpreună cu Chamberland şi Roux, prepară primul vaccin anticărbunos, făcnd celebra demonstraţie de la Pouilly de Fort.
    n 1882, Tencovschi prepară primul vaccin sporulat.
    n ţara noastră, primele documente scrise despre antrax, datează din 1808 şi cuprind măsuri sanitare veterinare aplicate n judeţul Ilfov. După această dată au apărut diverse semnalări şi descrieri ale bolii. n 1902, Motas face un studiu al bolilor infecţioase pentru perioada 1889-1900, n care ne arată că antraxul există n majoritatea judeţelor.
    Cercetări privind antraxul au făcut n tara noastră Ciuca, Combiescu, Cernmianu şi alţii.
    Cele mai importante cercetări n această boală, au fost făcute nsa de N.Stamatin, dintre care, menţionăm crearea tykoubuu 1190 R
(1931-1938), tulpina sporogenă, edmatogenă, acapsulegenă şi apatogenă, din care, Isopescu pune la punct prepararea unui vaccin anticărbunos, cel mai bun vaccin anti-bacterian care se foloseşte n ţara noastră.
    Independent de N.Stamatin şi cam n acelaşi timp, Stenne (1937-1939) obţine variante asemănătoare de bacili cărbunoşi (acapsulogene, sporogene, edmatogene ) care au fost folosite pentru prepararea vaccinului anticărbunos utilizat n Africa de Sud.
 


Răspndire Geografică

    Antraxul este răspndit n aproape toate ţările lumii dar frecvenţa este variabilă şi dependentă n special de climă. Răspndirea bolii este mai mică n ţările cu climă rece din cauza condiţiilor nefavorabile pentru sporulare, acest proces fiind slab la 20 şi ncetnd complet sub 14. n zonele cu climă temperată sau caldă, antraxul este mai des ntlnit.
    n Europa, n trecut, antraxul a cunoscut o mare răspndire şi a produs mari pierderi dar n prezent, pierderile produse de antrax sunt n continuă scădere. Scăderea frecvenţei apariţiei de antrax se explică prin extinderea vaccinărilor anticărbunoase şi prin aplicarea mai severă a măsurilor sanitare veterinare privind n special distrugerea cadavrelor.
    După Manninger, Asia este continentul n care antraxul are răspndirea cea mai mare. n Indonezia, antraxul bntuie printre bivoli iar n Birmania chiar şi printre elefanţi.
    n Africa de Sud, antraxul reprezintă ncă boala cea mai păgubitoare. Este ntlnit şi n America iar n Australia produce ncă pierderi simţitoare.
    n ţara noastră, antraxul a avut o mare răspndire n trecut din cauza insuficienţei organizării veterinare care a avut ca urmare, neglijarea celor mai elementare măsuri de profilaxie referitoare mai ales la distrugerea cadavrelor care erau lăsate pradă animalelor carnivore, crendu-se astfel focare permanente de infecţie.
    ncepnd cu anul 1908 s-au introdus vaccinările anticărbunoase, dar boala s-a răspndit totuşi. Astfel, (după Ciuca ) n 1908 au fost 447 cazuri de antrax, n 1910, 558 cazuri, n 1912,  1083 cazuri, n 1915, 724 cazuri, n 1936,  (după Lupa) 2417 cazuri iar n 1938, 16221 cazuri.
    n timpul de faţă, n urma introduceri n practică a vaccinului preparat de Stamatin şi Isopescu şi a luării unor măsuri planificate de combatere, antraxul apare numai sub formă de cazuri sporadice.




Importanţa economică şi sanitară

    Antraxul este o boală mortală n imensa majoritate a cazurilor. De la animalele bolnave nu se poate valorifica nimic, dată fiind rezistenţa deosebită a sporilor şi transmisibilitatea la om. Acestea fac ca importanţa antraxului sub raport economic să fie foarte mare.
    Pentru profilaxie se cheltuiesc sume mari reprezentate de materiale biologice folosite pe scară largă şi de forţele de muncă ocupate cu aplicarea lor. La acestea, se adaugă şi lucrările necesitate pentru asanarea terenurilor infectate.
Antraxul are şi o importanţă sanitară, prin faptul că se transmite la om.
Infecţia se face prin manipularea cărnii, a cadavrelor sau a produselor de origine animală, lna, piei, păr, coarne etc.




Etiologie

    Antraxul este produs de B.Anthracis, un bacil aerob, imobil, care n culturile tinere n special, se prezintă sub forma dreptunghiulară regulată. Este lung de 4 – 6 microni, şi gros de 1 – 1,35 microni, Gram pozitiv. n organism ca şi pe medii de cultură cu lichide organice (snge, ser) capsulează şi  capsula poate fi pusă n evidenţă prin coloraţia Giemsa. (Capsula se colorează n roz iar bacilul n albastru).
    Bacillus anthracis are proprietatea de a sporula n anumite condiţii. Acestea sunt determinate de factori interni (unele tulpini sporulează intens, altele mai slab) şi de factori externi, de mediu (uscarea, prezenţa aerului, pH. Alcalin, sărăcia n substanţe anutritive, favorizează sporularea). Dintre factorii externi temperatura are rol important.    
    Procesul de sporulare este intens la temperaturi de 30 – 37. Sporii sunt ovali, situaţi n centrul formei vegetative şi nu diformează corpul bacilului. Sub 14 sau peste 42, sporularea ncetează. n cadavrele nedeschise, bacilul nu sporulează, ori se lizează sub acţiunea proceselor de putrefacţie.
    n cazul cnd cadavrul a fost deschis şi bacilii au venit n contact cu aerul, ei sporulează şi procesul este cu att mai intens, cu ct materialul infecţios a fost mai ntins, mprăştiat, răspndit n straturi mai subţiri şi mai supus uscăciunii şi contactului cu aerul.
    Bacilul creşte pe mediile de cultură uzuale. n bulion formează un depozit cu aspect de vată, mediul rămnnd limpede. Pe ogor, creste sub forma de colonii albe, asemănătoare fulgilor de zăpada, cu margini neregulate care privite cu lupa, au aspectul de păr frizat.
    Formele vegetative sunt puţin rezistente fiind distruse cu uşurinţa de către lumina solara (6 – 12 ore), căldura la (la 55 – 60 - n 15 minute), suc gastric, dezinfectante ( formol, fenol, sodă caustică, var cloros n soluţie de 1-5 %, sublimat 1% ) n cteva minute sau prin putrefacţie (dependent de temperatură, n cteva ore sau zile).
    Sporii nsă sunt foarte rezistenţi. n el rezistă mulţi ani – chiar zeci de ani n solurile afnate cu humus. n bălegar rezistă 8 luni iar n apă 2 ani şi jumătate. Rezistă mult timp n piei, lnă etc. Rezistă cteva ore la 14 căldură uscată dar la 120 căldură umedă sunt distruşi instantaneu.
    Nu sunt distruşi prin putrefacţie nici de sucul gastric.
    Dezinfectantele distrug sporii numai n soluţii concentrate şi fierbinţi. Glicerina care distruge formele vegetative, nu are nici o acţiune asupra sporilor. Antibioticele şi sulfamidele lizează formele vegetative dar nu au acţiune asupra sporilor.
    Tulpinile virulente sunt inhibate de 8 – 10 U.I. penicilină la 1 ml. Mediu sau de 5 gama streptomicină. Germenii capsulaţi n urma cultivării pe medii cu lichide organice, au aceeaşi sensibilitate faţă de aceste antibiotice. Sulfamidele sunt inhibate pentru B. Anthracis n doze de 0,04 grame pe 1 ml.
    Soma germenului conţine un poliosid de natura glucidică) iar capsula, o polipeptidă, care conţine un acid glutamic dextrogir. Din bacili fie capsulaţi sau necapsulaţi, se extrage si o nucleoproteidă care se comportă ca un antigen complet.
    Conţinutul n acid ribonucleic al corpilor microbioni variază cu vrsta culturii dar acidul dezoxiribonucleic variază n raport cu tulpina. Conţinutul n acizi nucleici este mai mare la tulpinile virulente dect la cele atenuate. Antigenic,  B. Antharacis este apropiat de o serie de germeni din genul Bacillus (cereus, myciudes, megaterium etc.).
    Cultivat n anumite condiţii, se obţin variante cu patogenitate scăzuta sau fără proprietatea de a capsula. Scăderea virulenţei germenilor cultivaţi la temperatura de 42-43, a fost demonstrată prima data de Pasteur apoi de numeroşi alţi cercetători. La aceste temperaturi, bacilul nu sporulează dar virulenţa scade. Rezultatele asemănătoare se obţin şi prin cultivarea pe medii care conţin diverse substanţe antiseptice n concentraţii care nu inhibă creşterea.
    Cultivarea bacililor pe medii care conţin lichide organice, duce la apariţia de variante atenuate, care nu-şi mai recapătă virulenţa.
    Fermentează repede glucoza şi trehaloza şi mai ncet zaharoza, maloza, levuloza etc. Lichefiază gelatina, reduce nitraţii n nitriţi, nu produce indol şi are proprietăţi hemolitice mai slabe dect bacilii antracoizi dar lizează globulele de om şi iepure.
    B. Antracis precipită cazeina din lapte. Alcalinizează mediul ca o consecinţă a producţiei de amoniac rezultat din dezintegrarea peptonelor, albumozelor şi proteinelor serice.
    n organism, bacilul secretă agrezine şi şi formează o capsulă, care are după unii un rol important n patogeneza bolii. Elaborează substanţe  antigenice precipitante, rezistente la căldură şi putrefacţie şi pe aceasta se bazează reacţia de termoprecipitare, folosită curent n diagnosticul bolii.
    Animalele de experienţă cele mai sensibile sunt şoarecii apoi cobaii, care inoculaţi, mor de antrax in 48 -72 ore. Iepurii şi şobolanii sunt mai rezistenţi.




Caracterele epizootologice


Specii receptive.  n mod natural, animalele cele mai receptive sunt caprele, urmnd n ordinea receptivităţii oile, taurinele, caii, bivolii, cămilele, porcii, carnivorele apoi pasările care sunt cele mai rezistente, deşi se mbolnăvesc şi ele n mod natural, mai ales după consumul de carne contaminată.
    Sunt receptive şi animalele sălbatice, att rumegătoarele (cerbi, caprioarele), carnivorele (lupi, vulpi), rozătoarele (iepuri) şi alte animale.
    Omul este mai puţin receptiv dect erbivorele şi se mbolnăveşte fie prin consumul de carne contaminată fie prin manipularea produselor animale, (lnă, piei, coarne).
    Animalele mai tinere, de rase perfecţionate, fac mai uşor boala, pe cnd animalele de rase rustice, mai bătrne şi care au trăit n zone contaminate, sunt mai rezistente.
    Receptivitatea creşte n cazul oboselii, inaniţiei, răcelii, suprancălzirii, n caz de hipo sau avitaminoze, n timpul schimbării dinţilor, n cazul tulburărilor digestive.
    Frecvenţa bolii la anumite specii depinde nu numai de gradul de receptivitate, ci şi de felul de viaţă al animalelor, de sursa de infecţie, tipul de alimentaţie, condiţiile geo-climatice.
    Astfel, caprele care circulă n turmă cu oile, fac antraxul mai rar, deşi sunt mai receptive, din cauza ca şi culeg hrana altfel dect oile care o căută pe pămnt.
    n ţara noastră, după statisticile existente antraxul este mai frecvent la taurine dect la oi dar n unii ani cu condiţii meteorologice deosebite (ploi, inundaţii), antraxul apare mai frecvent la oi. Datele referitoare la frecvenţa mai mare a antraxului la taurine pot fi datorate nsa faptului că declararea cazurilor de mortalitate la taurine se face mai regulat dect la ovine.

    Sursele de infecţie n antrax, sunt constituite mai ales de animalele bolnave, cadavrele şi solul şi apa contaminate de acestea.
    Cadavrele animalelor moarte din cauza antraxului septicemic, constituie sursa primara. După A. Popovici, ntr-un mililitru de snge de cobai mort de antrax se găsesc 1690 milioane de bacili iar ntr-un centimetru cub de splină de bou mort de antrax, de la 132 de milioane pana la 4.050.000.000.
    Animalele bolnave cu forma septicemică pot elimina bacili prin toate secreţiile şi excreţiile din cauza leziunilor vasculare şi a hemoragiilor.
    Animalele bolnave cu forma cronică, localizată, sunt mai puţin bogate n bacili, germenii fiind cantonaţi n organul lezat (amigdale, ganglioni).
    Cadavrele animalelor moarte, jupuite, autopsiate, sfşiate de animale şi pasări răpitoare, reprezintă cea mai periculoasă sursă de infecţie, ntruct bacilii n contact cu oxigenul atmosferic sporulează, menţinndu-se n stare virulentă un timp foarte ndelungat. Sporularea la temperaturi favorabile (30-37)  se face n cteva ore.
    n cadavrele nedeschise, bacilii se lizează sub acţiunea proceselor de putrefacţie ntr-un timp invers proporţional cu temperatura. La temperaturi joase, sporularea nu are loc dar n lipsa fenomenelor de putrefacţie, formele vegetative pot rămne viabile timp de o lună, astfel că, dacă n acest interval de timp apar condiţiile necesare sporulării, aceasta se poate produce.
    Vara temperatura este favorabila sporulării dar favorizează şi procesele de putrefacţie, astfel că o parte din bacili se distrug dar o parte pot sa sporuleze iar  sporii daca s-au format, persistă un timp ndelungat.
    Produsele animale : piei, blănuri, lnă, păr, coarne, oase etc. mpreuna cu obiectele confecţionate din ele conţin spori şi pot contamina animalele şi oamenii care vin n contact cu ele.
    Dintre aceste produse pieile  prezintă pericolul cel mai mare. Intr-adevăr, dacă părul, lna, coarnele, oasele, pot fi sterilizate n mod cert prin autoclavare, pieile nu suportă aceasta operaţie iar prelucrările la care sunt supuse n procesul de tăbăcire, nu distrug sporii.
Prezintă de asemenea pericol venisecţiile practicate la animalele bolnave de antrax, ntruct sngele conţine un număr mare de germeni, care ajunşi n mediul exterior, sporulează şi sporii odată formaţi, persistă n sol cu zecile de ani.
Furajele de origine animala (făina de snge, de carne, de oase) pot fi contaminate dacă au fost preparate din materie primă insuficient autoclavată. n acest caz, prin exportul şi importul lor, pot determina o redistribuire a antraxului pe scară intercontinentală, aşa cum se citează cazuri n S.U.A. şi n alte state unde n urma importului de furaje de origine animală au izbucnit enzootii importante n localităţi n care antraxul nu apărea de obicei.
Sursele secundare de infecţie sunt reprezentate de obiectele, solul şi apa, care au venit n contact cu produsele infecţioase constituite mai ales din cadavre. Este de subliniat că pot sporula bacilii nu numai la suprafaţa solului, ci şi n cazul cadavrelor ngropate. Este adevărat că n interiorul cadavrelor, bacilii nu sporulează dar de regulă, cadavrele prezintă scursori sanguinolente care vin n contact cu aerul un oarecare timp. Din aceasta cauză, la ngroparea cadavrelor cu antrax, se recomanda să se toarne var nestins dar cel mai bine este ca acestea sa fie arse n crematoriu sau să se arunce n puţul sec unde sub influenta proceselor de putrefacţie şi concurentei vitale dintre germeni, sporii se distrug.
Solul contaminat reprezintă sursa telurica de antrax. Persistenţa germenilor sporulaţi n sol se explică numai parţial prin rezistenţa sporilor, ntruct aceştia, sub influenta concurenţei vitale a germenilor, se distrug n cele din urmă. Intr-adevăr, sporii pot dispare după un oarecare timp n urma acţiunii antibiotice a bacteriilor solului sau n urma acţiunii unor plante de cultura (gru, secara, măzăriche, trifoi, usturoi, ceapa) prin fitocidele ce le conţin. Totuşi, solul se poate mbogăţi n germeni, printr-o nouă contaminare sau prin multiplicarea bacililor n sol.
n solurile cu humus n special, după Stamatin şi col.(1950) bacilii se pot multiplica dacă temperatura este convenabilă (25-26) pH 6 – 8 şi umiditatea este de 16 – 44 %.
Cnd aceste condiţii ncetează, bacilii sporulează din nou şi procesul s-ar repeta, astfel că pnă la urmă, solul s-ar mbogăţi n spori.
    Sporii pot fi antrenaţi cu apele de ploaie, pot fi scoşi la suprafaţă prin apele freatice şi pot fi duşi cu apa la distante mari, spre zonele joase mlăştinoase şi inundabile.
Sporii mai pot fi scoşi din adncime şi de către rame ( aşa cum a arătat Pasteur şi Joubert ) şi prin lucrări agricole – săpături, arături şi de către plante. Din această cauză, n cazul ngropării superficiale a cadavrelor antraxul apare periodic sub forma de enzootii n fiecare an.
    Intr-adevăr, cercetarea cauzelor care au dus la apariţia enzootiei, nu rare ori duc la constatarea că un cadavru a fost ngropat pe păşune sau ca păşunea se afla n apropierea sau n aval de cimitirul de animale sau că pe locul de păşunat, cu 10 – 20 ani n urmă a fost un cimitir de animale.
    Pot constitui surse de infecţie şi ntreprinderile care prelucrează produse animale precum şi instituţiile unde se lucrează cu animale bolnave şi germeni patogeni, tăbăcarii, ecarisaje, laboratoare, fabrici unde se prelucrează lna, părul de animale etc. De aici germenii sunt duşi cu apele de canalizare sau cu deşeurile n ruri de unde se pot răspndi pe suprafeţe mari şi la distanţe apreciabile.
    Furajele recoltate de pe terenurile infectate prin revărsarea acestor ape, pot genera focare de antrax mai ales sub forma apariţiei de cazuri sporadice.
    Insectele hematofage au un anumit rol n răspndirea antraxului, mai ales n locurile mlăştinoase, umede, mpădurite, unde acestea se găsesc n număr mare. Ele pot zbura pe  distanta de cţiva km. Şi nţepnd animalele bolnave şi apoi pe cele sănătoase, pot transmite boala pe terenuri ntinse dnd naştere la adevărate epizootii mai ales la cai şi taurine.
    Contribuie la răspndirea antraxului şi carnasierele sălbatice şi domestice şi pasările care, fiind rezistente la mbolnăvirea naturală, nu fac boala dar pot elimina sporii prin fecale, la mari distante dacă au sfşiat şi au consumat cadavre provenite de la animalele moarte din cauza antraxului.    
    Este adevărat că n cadavrele proaspete nu există dect forme vegetative dar n cazul cnd un cadavru a stat un oarecare timp nengropat, bacilii aflaţi la suprafaţă, pot sporula. Sucul gastric distruge formele vegetative dar n cazul deglutiţiei unor bucăţi mari, acestea pot trece n intestin incomplet digerate şi conţinnd germeni vii.
    Frecventa sezoniera a antraxului este destul de evidentă dar aceasta nu are un caracter strict. Antraxul poate apare n tot cursul anului dacă animalele consumă furaje contaminate cu spori.
    n ţara noastră, frecvenţa cea mai mare a antraxului se constată n luna august. Frecvenţa mai mare a antraxului n timpul verii, se datorează faptului că vara, animalele vin mai uşor n contact cu sursele de infecţie (terenuri infectate) iar n perioadele de secetă, cnd animalele sunt obligate să rupă iarba lngă pămnt, au posibilitatea de a ingera mulţi spori. Pe de altă parte, vara zboară insectele hematofage care au rol important n răspndirea bolii.
    n unele ţări, frecvenţa sezonieră a antraxului este mai puţin exprimată şi aceasta se explică  att prin caracteristicile climei ct şi prin felul de exploatare a animalelor, mai mult la grajd şi mai puţin la păşune.
Dinamica epizootică.  Cu toate că antraxul nu este propriu zis o boală contagioasă şi apare de regulă sub forma de cazuri sporadice sau enzootii fără tendinţa de difuzare, uneori poate lua şi un caracter epizootic. Antraxul apare de obicei vara la păşune, sub forma de enzootii dar daca vaccinările anticărbunoase nu se fac regulat, n locurile contaminate, el apare n mod periodic.
n perioada de stabulaţie, antraxul apare de obicei sub formă de cazuri sporadice, atunci cnd animalele consumă furaje recoltate de pe locuri infectate sub forma de enzootii dacă este vorba de furaje de origina animală contaminate (faine de carne, oase etc.).
Apariţiile cu caracter epizootic se datoresc de obicei insectelor hematofage care pot transmite boala pe teritorii şi la distanţe mari dar ele pot fi datorate şi furajării cu alimente puternic contaminate sau pot fi urmarea unor inundaţii, sporii fiind aduşi de ape din locuri contaminate.




Mecanismul de infecţie


Căile de infecţie.  n antrax, infecţia se realizează de obicei prin ingestia de spori, formele vegetative fiind distruse de sucul gastric. Germenii pătrund n organism prin soluţiile de continuitate de la nivelul cavitaţii bucale, farinxului, amigdalelor şi intestinului subţire.
Uneori, infecţia se realizează prin contaminarea soluţiilor de continuitate ale pielii de către materialul infecţios (direct sau prin intermediul insectelor hematofage).
Rolul insectelor hematofage n transmiterea antraxului  a preocupat pe mulţi cercetători, stabilindu-se că poate fi transmis de către Tabanide (T.rubidus , T.striatus, T.autumnalis, T.bovinus, etc.). Stomoxis calcitrans, Stegomya fasciata, ţnţari din genul Anopheles şi altele.
    La carnasiere, pasări şi porci, infecţia se poate realiza şi cu ajutorul formelor vegetative care dacă snt ingerate n cantitate mare, pot trece prin stomac fără a fi distruse  n totalitate sau pot pătrunde prin soluţiile de continuitate din cavitatea bucală.
    La oi, din cauza felului de viaţă, infecţia se realizează adesea şi pe cale respiratorie, inhalarea prafului care conţine spori.
    Pulmonul reprezintă o poartă de intrare importantă pentru sporii bacilului cărbunos şi acest lucru rezultă att din observaţia că antraxul este mai frecvent la oaie n anotimpul secetos, cnd are ocazia de a inhala mai mulţi spori, ct  şi din observaţii asupra antraxului la om. Scărmănătorii de lna care inhalează sporii din lna oilor moarte de cărbune, fac antrax pulmonar. Antraxul pulmonar a fost descris şi la porc. (Cernaianu şi Popovici).


Patogeneza.  Sporii pătrunşi n organism germinează dnd forme vegetative care ies din spori necapsulaţi. Dacă numărul lor este mic, germenii sunt distruşi de către fagocite dar daca sunt mai mulţi, unii reuşesc să-şi formeze capsula şi ncep să secrete agresiune mpiedicnd fagocitoza. Capsularea ncepe după 5 – 10 minute şi la o jumătate de oră procesul de capsulare este terminat. De aici nainte, multiplicarea devine intensă şi prin vasele limfatice, bacilii ajung n ganglionii regionali respectivi. Sub acţiunea  exotoxinelor ca şi a endotoxinelor puse n libertate prin dezagregarea bacililor, se produce reacţia locală infiltraţia  seroasă sau sero-hemoragică (carbunculul primar).
Pe cale limfatică, bacilii deşi sunt n parte distruşi la nivelul ganglionilor, ajung totuşi de la un ganglion la altul, pnă n canalul toracic de unde se varsă n torentul circulator. Aici sub acţiunea substanţelor antibacteriene, o parte din bacili sunt distruşi dar o parte ajung n ţesuturi şi organe unde se multiplică intens, mai ales n splină, măduva osoasă, ţesutul conjunctiv subcutant. Cnd toate substanţele bactericide ale sngelui au fost neutralizate, din aceste organe, bacilii ajung n snge şi ncep să se nmulţească invadnd toate organele şi ţesuturile, producndu-se septicemia care este urmata de moarte.
La animalele foarte sensibile (oi, capre) procesul infecţios capătă de la nceput un aspect septioomic din cauza slabei fagocitoze şi slabei puteri bactericide a sngelui.
La animalele foarte rezistente (carnivore, porci, pasări) – procesul infecţios este oprit la nivelul porţii de intrare sau la nivelul ganglionilor regionali respectivi, fără ca bacilii să ajungă n snge. n acest caz, se produc leziuni hemoragice şi necrotice n organele respective (n amigdale, farinx, intestin sau n ganglionii retrofaringieni, submandibulari şi mezenterici). n acest caz, simptomatologia este mai ştearsa sau inaparentă, boala putndu-se vindeca.
Moartea animalelor bolnave de antrax se datoreşte n specia hipoxiei şi anaxiei tisulare consecutive absorbţiei oxigenului de către bacili care sunt strict aerobi precum şi acţiunii exotoxinelor şi andotoxinelor eliberate din corpii microbieni n urma dezintegrării lor. Aceste toxine provoacă, tulburări circulatorii şi acţionnd asupra endoteliului vascular, produc alteraţii ale vaselor urmate de hemoragii.
n mecanismul morţii este incriminată şi nmulţirea externă a germenilor care produc embolii şi ngreunează circulaţia, ajungdu-se la rupturi vasculare şi hemoragii consecutive.





Tabloul clinic

Perioada de incubaţie variază n infecţia naturală de la cteva ore la 5 – 8 zile şi durata ei depinde de mai mult factori, receptivitatea organismului, cantitatea şi virulenţa germenilor, calea de infecţie.
n medie, perioada de incubaţie este de 1-3 zile şi numai rareori este mai lungă. n forma fulgerătoare,  este foarte scurta ( cteva ore ). La porci, perioada de incubaţie este mai lungă n comparaţie cu alte specii de animale.
Alterarea stării generale ncepe de obicei n momentul instalării septicemiei. Boala evoluează cu foarte rari excepţii, ca o boală acută, febrilă. Cnd infecţia s-a făcut pe cale faringiană, pot apare aici edeme care precedă apariţia tulburărilor generale.
După durata evoluţiei, se disting următoarele forme clinice :

•    Forma supraacută, fulgerătoare sau apoplectica este ntlnita la speciile cele mai receptive (oi şi capre).
Semnele clinice n această formă sunt de cele mai multe ori trecute cu vederea din cauza rapidităţii cu care se succed şi a morţii care se poate produce n 10 – 16 minute.
Cand boala dureaza mai mult (durata de ordinul orelor) se observa hipertermie, 41, (hipertermia precedă de regulă apariţia tulburărilor generale) hiperemia mucoaselor, cordul pocnitor metalic, pulsul filiform, respiraţia accelerată, dispneică, mersul vaccilant, frisoane, hematurie. n cele din urmă, animalul prezintă scurgeri sanguinolente din orificiile naturale, cade n decubit, are contracţii musculare, moartea producndu-se n 1 - 4 ore de la debut.

•    n forma acută ntlnită la taurine şi cai, boala are o durată mai lungă. Temperatura urcă la 40 - 41 şi peste 41 şi se menţine la acest nivel tot timpul evoluţiei bolii, pentru a scădea brusc nainte de moarte.
Caii prezintă colici, taurinele meteorisme, se observă hiperemia mucoaselor, pulsul este filiform, n discordanţă cu bătăile cordului care sunt puternice, cu sunet metalic, uneori att de violente, nct pot fi percepute de la distanţă.
Discordanţa aceasta  dintre violenţa bătăilor cordului şi pulsul foarte slab, aproape imperceptibil, are importanţă n diagnosticul clinic al bolii.
Respiraţia este accelerată şi se observă tremurări musculare.
După cteva ore, mucoasele devin cianotice, cu echimoze, apare diareea sanguinolentă, hematuria şi n cele din urma animalul transpiră (este vorba de cal) are tenesme care pot duce chiar pnă la prolaps rectal. Aceasta formă are o durata de 10 – 24 ore şi animalul moare n hipotermie şi convulsii.

•    n forma subacută,  semnele clinice sunt n linii generale aceleaşi doar că pot apare perioade de ameliorare urmate de agravări şi foarte rar, de vindecări spontane dar de obicei, boala se termină cu moartea n 2 – 7 zile de la debut.

•    Forma septicemica cu tumori se ntlneşte la porci, cai, taurine. La porci, tumorile edematoase apar mai ales n regiunea gloso-faringiană şi din această cauză, se numeşte glosantrax sau angină cărbunoasă. La cai şi taurine, edemele numite şi tumori cărbunoase sau carbunculi, apar n regiunile bogate n ţesut conjunctiv (regiunea prescapulară, substernală, inguinală, etc.) jennd funcţiunea membrului respectiv din cauza caracterului lor invadator.
Tumorile cărbunoase la cabaline şi taurine, apar mai ales n cazul infecţiei pe cale cutanată, n timpul păşunatului n locuri umede, mpădurite, cnd transmiterea bolii s-a făcut prin intermediul insectelor   hematofage. n acest caz este vorba de o leziune primară dar tumoarea cărbunoasă poate apare şi ca leziune secundară cnd poarta de intrare a fost alta dect soluţiile de continuitate ale pielii. Tumoarea cărbunoasa se prezintă sub forma unei tumefacţii de consistenţă păstoasă cu caracter edematos şi evoluţiei năvălitoare ajungnd n cteva ore la dimensiuni foarte mari.
Aceasta formă poate evolua scurt  (2 – 4 zile) sau subacut (5 – 10 zile). n cazul formei anginoase, boala se poate termina cu moartea prin asfixie naintea septicemiei sau, la porc, poate trece n formă cronică.
Forma anginoasă de antrax a fost descrisa şi la raţe ( Marian si col. 1959 ).


•    Forma cronica se ntlneşte de obicei la porc şi se manifestă
prin simptome dependente de localizarea procesului. n cazul localizării amigdaliene, sunt afectaţi şi ganglionii regionali şi după faza acută cu tulburări locale şi generale intense, procesul inflamator regresează, starea generală se ameliorează şi evoluţia devine subclinică. n cazul formei intestinale cronice, semnele clinice sunt necaracteristice sau lipsesc nct această formă constituie adesea o surpriză de autopsie.
Antraxul se poate manifesta si prin forme atipice care sunt rar ntlnite.
•    Forma cutanată apare mai ales la om.


1 •    Forma intestinală şi pulmonară se manifestă clinic ca şi
antraxul septicemic acut, cu deosebirea că predomină semnele determinate de organele afectate.
Forma intestinală este observată mai frecvent la carnasiere şi la porc dect la cabaline şi taurine şi apare n cazul ingerării unui număr mare de germeni. n această formă pe lngă tulburările generale deschise se observă la cine şi porc vomizări la cai colici iar la rumegătoare meteorisme.
Forma pulmonară este observată n cazul infecţiei pe cale respiratorie. Este mai frecventă la oi, mai  rară la porci şi mai rară la alte specii. Această formă este observată uneori şi la om  (boala scărmănătorilor de lna).

•    Forma avortată  este rar ntlnită. Este observată mai ales la
taurinele de rase rustice şi bătrne. Se manifestă printr-o simptomatologie ştearsa (stare subfebrila, indispoziţie,  inapetenţă ) urmată de vindecare.

•    Antraxul apiretic se observa la cal. Temperatura rămne normală şi există manifestări din partea aparatului digestiv (colici).

In antrax numărul globulelor roşii scade (25 – 50 %) iar
 elementele albe cresc ca număr ( 62.000 mm3 ).


Modificări anatomo- patologice

    Decretul 167/955 interzice deschiderea cadavrelor animalelor moarte de antrax din cauza pericolului diseminării germenilor. Dacă aceste cadavre sunt totuşi deschise, leziunile constatate sunt dependente de forma clinică şi sunt cu att mai puţin pronunţate şi mai necaracteristice, cu ct boala a durat mai puţin timp.
    n forma supraacută, leziunile snt slab pronunţate şi se constată mai ales o diateză hemoragică, uneori linfadenită sero-hemoragică şi edeme subcutanate. La acestea se poate adăuga şi un edem gelatinos şi hemoragic al meningelor.
    n formele septicemice acută şi subacută, leziunile sunt caracteristice.
    Cadavrele sunt de obicei balonate, intra repede n putrefacţie, nu au rigiditate cadaverică iar din orificiile naturale se scurge un lichid sanguinolent. Mucoasele sunt cianotice şi au peteşii. La deschiderea cadavrului, se constată congestii şi hemoragii ale organelor interne. Sngele este necoagulat, negru ca păcura şi vscos. n cavităţile seroase, se găseşte un lichid seros sau sero-hemoragic. Splina este mărită de 5-10 ori, este tumefiată, turgescentă, cu marginile rotunjite, cu pulpa moale, cu aspect noroios, negru vscos şi filant. De multe ori se constată ruptura splinei. Microscopic se constată dezintegrarea structurii organului şi cantităţi mari de bacili.
    La porci, splina poate avea aspect şi dimensiuni normale dar uneori, prezintă zone tumefiate, asemănătoare infarctelor la nivelul cărora, pulpa splenică este noroioasa.
    Cordul, ficatul şi rinichii, sunt degeneraţi si friabili.
    n bazinet şi vezică, se găseşte urina amestecată cu snge ca urmare a hemoragiilor la nivelul glomerulilor renali. Se mai pot găsi leziuni de enterită hemoragică difuză sau n focare, cu infiltraţia sero-hemoragică a mucoasei sau cu focare de necroză.
    n formele cu tumori, se mai găsesc infiltraţii sero-hemoragice ale ţesutului conjunctiv subcutan n zona tumorii.
    n glosantrax, moartea se poate produce dese ori prin asfixie, nainte de a se instala septicemia şi n acest caz, numai n regiunea gloso-faringiană şi ganglionii regionali, se găsesc infiltrate seroase sau sero-hemoragice.
    n forma cronică, se găsesc leziuni de tip hemoragic necrotic n amigdale şi ganglionii regionali sau n intestin şi ganglionii mezenterici.







Diagnosticul


Diagnosticul clinic al antraxului este destul de nesigur din care cauză, se va suspiciona antraxul n toate cazurile de moarte subită sau n caz de edem n regiunea faringiană sau n alte regiuni.

Antraxul se poate confunda:

-    la porci, cu formă edematoasă a pasteurelozei;
-    la taurine, cu pasteureloza, cărbunele emfizematos, piroplasmozele, edemul malign;
-    La oi, cu exterotoxiemia anaerob[, piroplasmoza;
-    La cal, cu anemia infecţioasă forma acut[, pasteureloza, colicile de diverse entiologii;

La toate speciile, antraxul se poate confunda cu  congestia sau edemul pulmonar acut, cu hemoragiile cerebrale, insolaţia.
La stabilirea diagnosticului, trebuie să se ţină cont dacă animalele au fost vaccinate contra antraxului şi dacă n zona respectivă apar bolile cu care antraxul se poate confunda.
Lipsa datelor epizootologice ngreunează sau uneori, face imposibilă stabilirea diagnosticului de antrax, pe animalul n viaţă.
Pentru diferenţierea antraxului de piroplasmoză, se fac frotiuri din sngele periferic şi se colorează cu May-Grunald-Giemsa pentru a se pune n evidenţă parazitul. Se va ţine cont de asemenea de stricta sezonicitate a piroplasmozei şi de prezenţa căpuşelor.
Diferenţierea antraxului  de cărbunele emfizematos şi edemul malign, se face prin examenul atent al edemului care este crepitant n cazul cărbunelui emfizematos şi edemului malign.
Diferenţierea clinică a antraxului de pasteureloză este mai dificilă mai ales dacă lipsesc datele epizootologice.
Diagnosticul anatomo-patologic nu se face de obicei din cauza interdicţiei deschiderii cadavrelor cu suspiciune de antrax. Dacă totuşi cadavrul a fost deschis, se va ţine cont de leziunile deschise la cap „modificări anatomo-patologice” .
Diagnosticul de laborator, se face n toate cazurile cnd se bănuieşte antraxul. La laborator se trimite de la cadavrul nedeschis, os cu măduva  (metacarp, metatars) cu tot cu piele şi frotiuri de snge. Osul se ambalează n vată muiată n sublimat 1%0 şi stoarsă.
Dacă suspiciunea de antrax s-a ivit n timpul autopsiei, se va trimite şi un fragment de splină ambalat după cum s-a menţionat. n cazurile de glosantrax, este obligatorie trimiterea unei porţiuni de edem cu ganglionii respectivi. n cazul cnd nu se găseşte altceva, cadavrul fiind găsit distrus, se trimite o porţiune de piele sau porţiune de ureche. Antigenul precipitant nu este distrus  prin putrefacţie şi poate fi decelat prin reacţia Ascoli-Valenti.
Recoltarea probelor pentru laborator se face la cimitirul de animale, puţul sec sau crematoriu, spre a se evita răspndirea germenilor. Se iau deasemenea măsuri pentru protecţia persoanelor care manipulează materialul patologic.
Examenul de laborator constă n primul rnd din examenul fortiurilor colorate cu metoda Giemsa pentru punerea n evidenţă a capsulei.
Punerea n evidenţă a capsulei n frontiurile din snge şi organe, nu prezintă nici o dificultate şi se poate face chiar la nivelul şi cu mijloacele unui dispensar veterinar. n materialele patologice putrefiate, bacilii se lizează dar rămn capsulele goale care pot fi puse n evidenţă.
n laboratoare, din materialul patologic se fac nsămnţări pe medii de cultură obişnuite, n scopul izolării bacilului. Dacă bacilii sunt sporulaţi şi materialul este infectat cu alţi germeni, suspensia de organ se ncălzeşte la 80 pentru a distruge formele vegetative iar culturile se fac n placi, n scopul de a obţine colonii izolate.
Examenul serologic se execută prin reacţia de seroprecipitare Ascoli-Valenti. Din organe (chiar putrefiate) se fac extrase la cald, prin fierberea unor fragmente n ser fiziologic (n proporţie de 1 gr. organe la 5 ml ser fiziologic) timp de 10 minute.
Din piei, extractul se face la rece, timp de 48 de ore, n ser fiziologic fenicat 0,5%
Extractele se filtrează prin vată de azbest pentru a fi perfect limpezi. Serul precipitant se introduce cu o pipetă  bine efilată spre a se forma doua straturi distincte. Reacţia se socoteşte pozitivă dacă la nivelul de separare a straturilor, se formează un inel tulbure.
Extractele de organe, n care precipitinogenul se află n cantitate prea mică, pot fi mbogăţite prin tratarea lor cu ser precipitant, resuspendarea precipitatului ntr-un volum mic de ser fizilogic si repunerea n libertate a precipitinogenului prin fierbere ( V.Popovici 1958 ) .
Reacţia Ascoli nu este strict specifică. Ea poate fi falsificată prin prezenţă n materialul de cercetat (n special n mezeluri, pastrămi, carne tocată) a bacililor nrudiţi antigenic (B.mezentericus, antracoides, subtilis, megaterium, etc.) .  
Fiecare dintre procedeele de diagnostic menţionate da un procent oarecare de erori. Astfel, după datele serviciului de diagnostic al Institutului Pasteur Bucuresti din anii 1936 – 1940, frotiurile au dat cca. 18% erori, culturile cc. 24% iar reacţia Ascoli 15%.
Procesul de erori este n funcţie şi de organul examinat. Dintre toate organele, splina dă cel mai mic procent de erori.






Tratamentul


    Tratamentul se poate ncerca n faza incipientă a bolii. Se injectează subcutan şi intravenos ser anticărbunos 200 – 500 ml la cal, 100 – 200 ml la taurine, 30 – 50 ml la animalele mici. Tratamentul se repeta dupa 5 – 6 ore dacă temperatura nu scade.
    Rezultate mai bune se obţin cu penicilină n asociaţie cu serul anticărbunos. Se injectează la animalele mari 400.000 – 500.000 UI intramuscular, doza repetndu-se la interval de 12 ore.
    Se foloseşte deasemenea teramicina intravenos 4 mg/1 kg viu n prima zi şi 2 mg/kg n zilele următoare.
    Streptomicina se administrează n doza de 10 mg/Kg.



    Profilaxia şi combaterea


    Antraxul fiind o boala telurică, este necesar să se ia măsuri pentru asanarea terenurilor infectate şi prevenirea reinfectării lor, prin distrugerea cadavrelor ntr-un mod corespunzător (puţuri seci, crematorii). Aceste terenuri dacă nu se reinfectează, sporii dispar n cţiva ani dar acţiunea de asanare poate fi grăbita prin cultivarea lor cu plante trifoliene.
Terenurile cunoscute ca infectate nu vor fi folosite ca păşuni sau loc de construcţie pentru adăposturi de animale.
Se vor aplica prevederile decretului 167/ 955 privind prevenirea formării de noi focare.
    Se va exercita controlul circulaţiei animalelor şi produselor de origine animală (carne, lna, piei etc.).
    Controlul ntreprinderilor care colectează, transportă şi prelucrează produse animale (trguri, centre de colectare, abatoare, depozite de piei şi lna, tăbăcarii, ecarisaje, cimitire de animale, laboratoare, institute).
    Vaccinarea preventivă periodică a animalelor n zonele n care apare antraxul.
Este necesar să se execute un control sever n special n ce priveşte colectarea pieilor iar ntreprinderile care manipulează produse animale trebuie să aibă instalaţii pentru purificarea apelor reziduale.
Imunizarea activă a animalelor este unul dintre cei mai importanţi factori din ansamblul măsurilor profilactice ale antraxului.
Vaccinarea anticărbunoasa periodică a animalelor satisface dezideratul imediat de a se preveni mbolnăvirea animalelor dar are şi rezultate de perspectivă ntruct, dacă se previne apariţia de noi cazuri, se previne şi mbogăţirea solului cu spori. Astfel, dacă vaccinarea se aplica regulat, la toate animalele receptive, o perioadă de timp mai ndelungată, sporii din sol sfrşesc  prin a dispare, ca urmare a lipsei de aprovizionare a lui cu germeni din cadavre.
Pentru imunizarea activă se foloseşte vaccinul anti-cărbunos.
De la vaccinurile pasteuriene, intrate n practică din 1881 şi obţinute  prin atenuarea bacililor prin căldură, s-au obţinut progrese importante sub raportul evitării accidentelor ce le dădeau uneori aceste vaccinuri.
Accidentele frecvente date de vaccinurile pasteuriene erau datorite fie virulenţei tulpinilor folosite la prepararea lor fie acţiunii altor germeni care infectau vaccinul fie imunizării nesatisfăcătoare conferite de vaccin,
Tencovshi a fost primul care a nlocuit formele vegetative din vaccinul anticărbunos cu sporii, n excipient glicerinat.
Astăzi, n toate ţările, vaccinurile anticărbunoase sunt constituite din suspensii de spori şi nu de forme vegetative,
La noi n ţară, pentru prepararea vaccinului anti-cărbunos, se foloseşte tulpina sporogena, acapsulogena, edematogena, apatogena, creata de Stamatin n 1936 ( tulpina 1190 R ).
Pentru imunizarea pasivă se foloseşte serul anticărbunos care se prepară prin hiperimunizarea căilor. n ţara noastră se foloseşte pentru hiperimunizare tot tulpina 1190 R. Imunizarea pasivă conferită de aer, durează doar aproximativ două săptămni.
Vaccinul anticărbunos folosit la noi n ţară, este o suspensie de spori din tulpina 1190 R, n proporţie de 60 de milioane spori la 1 ml. Intru-un excipient care conţine glicerină 50%, saponină 1% şi geloză 2% ca substanţe adjuvante.
El se inoculează n doză de 0,25 – 1 ml, dependent de specia şi vrsta animalului.
      Vaccinul anticărbunos folosit n ţara noastră da accidente postvaccinale n proporţii mult mai reduse şi de gravitate mult mai mică dect vaccinurile pasteuriene. Aceste rare accidente constau din edeme care depăşesc 20 cm n diametru şi au tendinţa de extindere. n aceste cazuri, se injectează ser anticărbunos n doza de 50 – 300 ml subcutan si intravenos.
n afară de ser, n asemenea cazuri se aplică comprese reci, se administrează clorură de calciu, tonice cardiace şi penicilină.
Unele accidente postvaccinale pot fi cauzate de acutizarea unor infecţii latente cu pasteurele, Cl.chauvei, streptococi, germeni ai gangrenelor gazoase, stafilococi. n aceste cazuri se aplică un tratament adecvat.
n planurile de acţiuni sanitare veterinare, se prevăd vaccinări ale animalelor  n zonele n care antraxul a aparul n ultimii 10 ani. Vaccinarea se face nainte de ieşirea animalelor la păşune şi se aplică la toate taurinele trecute de 6 luni şi la toate ovinele. Porcii se vaccinează numai n focare şi n efective amenitate de contaminare (vaccinare de necesitate).
    Vaccinarea este o metodă de profilaxie foarte eficace şi a redus mult apariţia antraxului dar nu trebuieşte privită ca metodă exclusivă ntruct măsurile de profilaxie nespecifică şi n special evitarea infecţiei solului prin cadavre, au o mare importanţă n acţiunea de eradicare a bolii.
n caz de apariţie a antraxului, se vor lua n linii mari următoarele măsuri :
-    Cadavrele se vor distruge transportndu-le la puţul sec unde se aruncă cu piele cu tot. Transportul se face n condiţii care să evite răspndirea infecţiei.
-    Dezinfecţia obiectelor contaminate şi adăposturilor.
-    Termometria animalelor, cu izolarea acelor găsite febrile sau cu semne clinice suspecte şi supunerea lor la tratament.
-    Serumizarea animalelor sănătoase cu 20-50 ml ser la animalele mari şi 10-20 ml. la animalele mici.
-    Vaccinarea acestora după 10 zile de la serumizare.

Activitatea preventivă a serului imun nu este la fel folosită de către toate speciile de animale. Cercetări de laborator ( Isopescu ) şi mai ales observaţii de pe teren arată că mbolnăvirea naturală a oilor nu este prevenită nici de doza de 30 ml.ser. Din această cauză oile se vaccinează direct fără serumizare prealabilă.
Pe animalele bolnave nu se vor face operaţii sngeroase  (venisecţii) iar cadavrele nu se vor autopsia.
Cadavrele şi produsele de la animalele bolnave (piei, lna, păr etc.) se vor transporta la puţul sec sau se vor ngropa, turndu-se peste ele var nestins. Acolo unde se poate, este mai bine ca acestea să se ardă.
Dezinfecţiea terenului, adăposturilor, vehiculelor etc. Se va face cu soluţie de sodă caustică 10% . Obiectele se spală cu cloramina 10% sau formol 4%. n decretul 167/ 955, antraxul este trecut ca o boală declarabilă supusă măsurilor de carantină.
Ridicarea măsurilor de carantină se face după ce au trecut 14 zile de la ultimul caz de moarte sau vindecare şi cel puţin 6 zile de la vaccinarea animalelor şi după executarea dezinfecţiei.










    Antraxul la om



Omul este receptiv la antrax, situndu-se din acest punct de vedere ntre ierbivore şi carnasiere. La om, antraxul apare ca o boală profesională la măcelari, jupuitori, lucrători de la ecarisaj, tăbăcari, manipulanţi de lna etc. Dar infecţia se poate realiza şi prin intermediul blănurilor, periilor etc. confecţionate din materiale infectate.
La om, forma cea mai des ntlnită este forma cutanată - pustula malignă sau popular – buba neagră.
n cazurile de infecţii aerogene, - la scărmănătorii de lnă apare forma pulmonară iar n cazurile de consum de produse alimentare infectate apare forma intestinală.
Pustula maligna apare la 12 – 24 ore la locul de infecţie, sub forma unui nodul roşu-vnat care se transforma n veziculă cu lichid hemoragic. n jurul pustulei se formează un edem care se extinde iar centrul pustulei se necrozează.
Aceste manifestări locale se nsoţesc de manifestări generale : febră, stare generală rea şi dacă nu se tratează, se termină deseori cu moartea.
    Antraxul pulmonar evoluează ca o pleuro-pneumonie sau bronhopneumonie şi netrat, este mortal.
    Antraxul intestinal, evoluează ca o enterita hemoragică gravă.
    Diagnosticul se stabileşte pe cale bacteriologică.
    Tratamentul se face cu ser anticărbunos asociat cu antibiotice (penicilina, teramicina, streptomicină).






 


PARTICIPARE PERSONALĂ






    Am participat la vaccinarea anticărbunoasă a unui efectiv de 400 bovine, 250 cabaline, 145 ovine şi 200 suine din comuna Coşoveni, judetul Dolj, mpreună cu medical veterinar şi cu subalternii săi, n primavara anului 2007.
Am făcut vaccinarea folosind vaccin “Antravac”, la bovine in vrsta de peste 2 luni.
    S-a făcut contentia animalelor şi s-a administrat subcutanat o doza de 0,5 ml antravac pe una din laturile gtului.
    La cabaline in varstă de peste 6 luni  am administrat 0,2 ml antravac subcutanat pe una din laturile gtului.
    La ovine si caprine in vrsta de peste 2 luni s-au administrat 0,2 ml antravac subcutanat.
    S-a evitat vaccinarea animalelor febrile, n gestaţie avansată ( in ultima lună ), fatate recent ( in primele 3 saptamani ), sub varsta de 2 luni cu 7 zile inainte sau după imbaierea antiparazitară.
    La animalele cu reacţii foarte puternice, manifestate prin febră persistentă si edeme mari cu tendinte de extindere s-a aplicat tratamente cu ser anticărbunos si antibiotice, cunoscute ca active contra B.anthracis.
    Sterilizarea instrumentarului folosit la vaccinare s-a efectuat prin fierbere.

                B I B L I O G R A F I A


Axente P.    Valoarea diferitelor metoade de diagnostic in antrax. Probl.Zoot. şi Vet.Nr.2.1956.p.37.
Isopescu I.    Vaccinarea anticarbunoasa in conditii experimentale si de teren cu tulpini edematogene-acapsu-logene. Anuarul I.P.I.A. 1949. I. p.34.
Isopescu I.,
Grăsoiu G.,
Dănescu A.    Relatii intre locul de inoculare, reactia vaccinala si imunitate in vaccinarea anticarbunoasa.
Probl.Zoot. şi Vet.N.5.1959.p.37.
Kolesov S.G.
Marian A.,
Adamesteanu C.,
Cotiga O.    Problema vaccinoprofilaxiei antraxului la animalele in alte tari. Veterinaria 1957 N.1.p.86.
Cazuri de antrax la rate.Probl. Zoot.si Vet.
Popa O., Bica-Popii V.,
Roth R.    Modificari sezoniere privind durata infectiei si numarul de germeni din sange la cobali si iepurii morti in urma infectiei cu B.Antharacis.
Anuarul I.P.I.A. V.4.1953.p.165
Popovici Aurel.    Numarul germenilor vii continuti de organelle animalelor moarte sau sacrificate din cauza  in fectiei carbunoase.Anuarul I.P.I.A. V.II.1950.p.33
Popovici V.    O metoda de concentrare a precipitinohenului carbunos din extractele folosite in R.Ascoli. Anuarul I.P.I.A. V.VIII.1958.p.217.
Stamatin N.,
Lungu I.,
Isopescu I.,
Popa O.,
Draghici D.
Stamatin N.,
Popa O,.
    Ce se intampla cu bacili carbunosi raspanditi pe sol odata cu sangele animalelor infectate.(I) Anuarul I.P.I.A. 1950.p.26.
Ce se intampla cu sporii carbunosi din solurile infectate si supuse unor conditii variate de mediu.Anuarul I.P.I.A. 1953.p.155.

LICEUL DE SPECIALITATE VETERINA MALU MARE PROIECT PENTRU DIPLOMA DE ATESTAT CLSASA A XII.


Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica