referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Tranzactionarea reasigurarii

Categoria: Referat Marketing

Descriere:

Reasigurători. În secolul al XIX-lea, Lloyd's of London şi alţi mari asigurători europeni aveau capacitatea financiară necesară pentru a asigura riscuri mari, ei acţionând atât ca asigurători cât şi ca reasigurători. În acea perioadă, majoritatea reasigurărilor erau subscrise de asigurători care subscriau şi asigurări...

Varianta Printabila 


1 TRANZACŢIONAREA REASIGURĂRII
Procesul de tranzacţionare a reasigurării implică cunoaşterea reasigurătorilor şi inter mediari lor ce activează pe piaţa de reasigurare, alegerea sistemului de distribuţie, negocierea precontractuală şi elaborarea documentaţiei precontractuale. Acest capitol descrie fiecare etapă a procesului de plasare. Capitolul se ncheie cu un exemplu de plasare a unei reasigurări facultative pe piaţa directă şi un exemplu de tranzacţionare a unei reasigurări prin acord printr-un intermediar (broker ).
Reasigurători şi intermediari n reasigurare
Reasigurători. n secolul al XIX-lea, Lloyd's of London şi alţi mari asigurători europeni aveau capacitatea financiară necesară pentru a asigura riscuri mari, ei acţionnd att ca asigurători ct şi ca reasigurători. n acea perioadă, majoritatea reasigurărilor erau subscrise de asigurători care subscriau şi asigurări.
Prima societate specializată n reasigurări a fost Kolnische Ruckerverscherung Gesellscaft (Cologne Reinsurance Company), nfiinţată n anul 1846. nainte de primul război mondial, activităţile de reasigurare specializate erau, n cea mai mare parte, desfăşurate de companiile germane şi ruseş ti. După terminarea războiului, companiile de reasigurare americane au cunoscut o dezvoltare rapidă. Totuşi, o mare parte a reasigurărilor continuă să fie subscrisă de asigurători şi de subscriitorii Lloyd's of London. Reasigurarea a fost ntotdeauna o tranzacţie cu caracter internaţional. Această caracteristică reflectă scopul reasigurării şi anume acela de a dispersa ct mai mult riscurile mari şi posibilele daune catastrofale. Europa de vest a fost dintotdeauna şi continuă să fie cel mai mare ofertant de reasigurare mondială. Această parte a Europei se caracterizează prin solvabilitate şi responsabilitate financiară, n condiţiile unui cadru legislativ şi fiscal favorabil.
Majoritatea companiilor de reasigurare sunt societăţi de capital, cu excepţia ctorva asigurători mutuali. Lloyd's of London este unul dintre cei mai mari reasigurători din lume, nsă nu există statistici care să permită o comparaţie cu ceilalţi reasigurători. Principalele tipuri de reasigurători sunt:
(a)    Reasigurători profesionali autorizaţi
(b)    Departamente de reasigurare ale asigurătorilor
(c)    Reasigurători externi neautorizaţi
(d)    Pool-uri şi asociaţii de reasigurare
(e)    Societăţi de management n reasigurări
(a)    Reasigurători profesionali autorizaţi. Un reasigurător profesional autorizat reprezintă o
societate specializată n activitatea de reasigurare, autorizată să subscrie reasigurări n statul
respectiv. Doar cţiva reasigurători profesionali autorizaţi subscriu şi asigurări, dar chiar şi n acest
caz cea mai mare parte din volumul de prime previne din reasigurări.
Primii zece mari reasigurători din lume, n raport cu volumul primelor nete de reasigurare ncasate n ultimii ani sunt cu sedii n ţări cu nivel de trai ridicat precum: Germania Elveţia, SUA, Italia, Marea Britanie, Franţa.
(b)    Departamentele de reasigurare ale societăţilor de asigurări. n majoritatea statelor, o
societate de asigurări poate să subscrie reasigurări pentru categoriile de asigurări pentru care este
autorizată. Numeroşi asigurători au optat pentru participarea pe piaţa reasigurărilor. O parte din
aceştia  subscriu reasigurări  doar prin intermediul  poolurilor,  asociaţiilor  sau  sindicatelor de
reasigurare, n timp ce alte companii şi-au nfiinţat departamente speciale de reasigurare. De
exemplu, n S.U.A, societăţile de asigurări deţin ntre 8 şi 10% din piaţa reasigurărilor (n condiţiile n care această cotă s-a redus constant n ultimele trei decenii). Reducerea ponderii deţinute de asigurători s-a datorat tendinţei acestora de a nfiinţa filiale cu statut de reasigurători profesionali autorizaţi.
Constituirea unui reasigurător profesional autorizat, n locul menţinerii unui departament de reasigurare intern, of eră cteva avantaje unui asigurător. n primul rnd, atunci cnd negociază cu un reasigurător profesional, asigurătorii pot depăşi reticenţa n privinţa dezvăluirii secrete lor profesionale faţă de un potenţial concurent. n al doilea rnd, un reasigurător deţinut de un asigurător poate fi considerat un partener egal de către ceilalţi reasigurători profesional, facilitndu-i astfel ncheierea de acorduri de retrocesiune avantajoase. n cele din urmă, această implicare n domeniul reasigurărilor le permite asigurătorilor să atragă intermediari şi specialişti cu experienţă n domeniul reasigurărilor. Principalul dezavantaj al constituirii unui reasigurător profesional autorizat este determinat de costurile de funcţionare ale unei societăţi separate, n special de cheltuielile cu capitalul social, precum şi de necesitatea prezentării rezultatelor activităţii separat de cele ale companiei mamă.
Reasigurători externi neautorizaţi. Există situaţii n care asigurătorii intetpi ncheie reasigurări cu reasigurători externi neautorizaţi n statul respectiv. In unele ţări, acestor reasigurători li se cere să constituie un depozit n numerar, să deţină o scrisoare de credit sau anumite fonduri ntr-un cont de garanţie.
Poo/urile şi asociaţiile de reasigurare. Uneori, reasigurătorii se confruntă cu riscuri pe care nu doresc să le accepte datorită frecvenţei sau dimensiunii ridicate a daunelor. Poolurile sau asociaţiile pot acoperi asemenea expuneri.
n cazul unui pool de reasigurare, unul dintre membrii poolului emite poliţa de asigurare, iar ceilalţi membrii ai poolului reasigură o parte prestabilită din fiecare risc care intră sub incidenţa poliţei. Asiguratul are o relaţie contractuală numai cu societatea care a emis poliţa, deci nu are drepturi legale mpotriva altor membri ai poolului.
Poolurile permit accesul la ntreaga capacitate de reasigurare a industriei asigurărilor n vederea acoperirii riscurilor foarte mari. Aceste riscuri pot semnifica distrugerea unei mari ntreprinderi industriale, prăbuşirea unei aeronave sau un alt eveniment similar.
A vnd n vedere că poolurile au, de regulă, specialişti proprii membrii poolului nu au nevoie de consultanţă pentru reasigurări. Astfel, chiar şi reasigurătorii mai mici pot participa la un pool, mărind astfel capacitatea poolului. De asemenea, reasigurătorii străini, care nu au foarte multe informaţii despre riscul asigurat, pot participa la un pool, punnd la dispoziţia acestui a capacitatea lor de reasigurare. Participarea la pool este avantajoasă şi pentru reasigurătorii de dimensiuni mari. Se asigură astfel un flux constant de prime de reasigurare n condiţiile unor costuri minime pentru fiecare participant.
Societăţile de management n reasigurări realizează, n favoarea companiilor de reasigurare, o parte sau toate funcţiile de management. n schimbul acestor servicii, societatea de management obţine o taxă, un comision asupra primelor de reasigurare sau o combinaţie a acestora. Tipurile serviciilor oferite de o companie de management n reasigurări diferă n funcţie de necesităţile reasigurătorului. n unele cazuri, acestea se limitează la vnzare şi subscriere, dar n alte cazuri, pot include şi managementul sau investiţiile.
Principalele avantaje ale unei companii de management n reasigurări, comparativ cu deţinerea personalului propriu de reasigurare, sunt următoarele:
•    disponibilitatea imediată a specialiştior cu experienţă n reasigurări (avantajoasă, n special,
reasigurătorilor nou nfiinţaţi);
•    cheltuieli fixe reduse;
•    acces imediat la asigurătorii şi reasigurătorii care au apelat la serviciile companiei de
management .
Deoarece majoritatea companiilor de reasigurări nou nfiinţate au dimensiuni reduse, companiile de management reprezintă o alternativă viabilă comparativ cu formarea propriului personal. O companie de management n reasigurări poate lucra cu mai mulţi reasigurători mai mici, astfel meat costul serviciilor de management se distribuie ntre aceştia.
n cazul apelării la o companie de management, costurile fixe sunt, de regulă, mai mici dect cele n cazul deţinerii unor specialişti proprii. Angajaţii trebuie să primească salarii şi avantaje n plus, indiferent de valoarea afacerilor subscrise. Sumele plătite companiilor de management depind, de regulă, de volumul afacerilor subscrise şi de profitabilitatea acestora.
Companiile de management n reasigurare pot lucra cu societăţi de intermediere asociate. Aceste asocieri oferă, de regulă, o sursă rapidă de venituri pentru noul reasigurător.
Principalul dezavantaj al folosirii serviciilor unei companii de management constă n lipsa controlului asupra afacerii. Compania de management ia cele mai multe decizii de management, fapt ce poate fi n detrimentul reasigurătorilor. De aceea, proprietarii unei societăţi de reasigurare trebuie să găsească o companie de management cu o tehnologie avansată, cu competenţă managerială şi cu reputaţie ireproşabilă.
Cel de-al doilea mare dezavantaj apare pe măsură ce reasigurătorul se extinde. La un moment dat, costul serviciilor oferite de compania de management poate depăşi costurile remunerării unei echipe proprii de management. Este mai dificil să găseşti un personal managerial pregătit corespunzător, n cazul unui reasigurător aflat n etapa de maturitate, dect n cazul unei companii nou nfiinţate.
n funcţie de forma de proprietate, companiile de management n reasigurări pot fi clasificate n societăţi captive sau societăţi independente. O societate captivă este deţinută de către una sau mai multe dintre companiile cărora le oferă servicii. O firmă captivă poate oferi servicii de management şi altor reasigurători dect companiei mamă. n acest caz, firma captivă trebuie să ncerce să evite şi să prevină discriminarea faţă de reasigurătorii neasociaţi, cărora le oferă servicii.
O companie de management n reasigurări poate controla ntregul portofoliu al unui reasigurător sau numai o parte din acesta. De exemplu, un reasigurător poate să deţină controlul asupra asigurărilor ncheiate n zone geografice pe care acesta le cunoaşte bine, apelnd la o companie de management pentru afacerile derulate n alte zone geografi ce, sau care se ncadrează n alte categorii de asigurare.
Intermediari de reasigurare. Intermediarul de reasigurare (denumit şi broker) stabileşte legătura dintre un asigurător şi un reasigurător şi participă la negocierea contractelor de reasigurare. Intermediarul facilitează schimburile financiare şi transferul informaţiilor ntre asigurător şi reasigurător, oferind şi alte servicii de reasigurare.
Intermediarii de reasigurare pot fi societăţi reprezentate de un singur broker şi doi sau trei angajaţi, sau firme mai mari, cu peste 1000 de angajaţi.
Intermediarii de reasigurare sunt remuneraţi, n primul rnd, prin comisioanele asupra primelor cedate reasigurătorilor. n tabelul următor sunt prezentate procentele comisioanelor de brokeraj practicate n SUA.

Comisioane de brokeraj practicate n SUA
Tipul reasigurării    Comision de brokeraj, ca procent din prime
Acorduri proporţionale    1%
Acorduri excedent - nivel de lucru    5%
Acorduri excedent - altele dect nivelul de lucru    10%
Reasigurări facultative proporţionale    2,5...5%
Reasigurări facultative excedent - nu se plăteşte comision societăţii cedente    10%
Reasigurări facultative excedent - comision plătit societăţii cedente    5%
Comisioanele pot fi nsă negociate, determinndu-se n funcţie de particularităţile fiecărui contract. De regulă, ele se plătesc de către reasigurător, chiar dacă, n majoritatea cazurilor, intermediarul este
considerat a fi agentul asigurătorului. Uneori, intermediarul poate obţine şi un comision de participare la profit, dacă rata daunei aferentă portofoliului cedat este favorabilă.
De regulă, asigurătorul şi reasigurătorul şi reglează plăţile primelor şi despăgubiri lor prin intermediari. n general, intermediarii obţin venituri din investirea acestor fonduri.
ndatoririle unui intermediar de reasigurare. Principalele ndatoriri ale unui intermediar de reasigurări sunt:
•    obţinerea protecţiei prin reasigurare n cele mai bune condiţii posibile;
•    evaluarea puterii financiare a reasigurătorilor aleşi;
•    transmiterea rapidă a plăţilor şi informaţiilor ntre asigurător şi reasigurator;
•    păstrarea evidenţelor contabile pentru toate fondurile primite sau transmise asigurătorului
sau reasigurătorului.
De regulă, intermediarii elaborează proiectele contractelor de reasigurare pe care le negociază. Aceste proiecte de contract sunt supuse nti aprobării asigurătorului şi apoi sunt transmise reasigurătorului spre acceptare.
n cazul conflictelor dintre asigurător şi reasigurător, intermediarul l reprezintă, de regulă, pe asigurător. Majoritatea conflictelor se referă la soluţionarea revendicărilor sau la calcularea valorii primelor.
Intermediarii pot oferi şi alte servicii societăţii cedente, cum ar fi cele de consultanţă n activitate a de subscriere, sugestii pentru soluţionarea revendicărilor sau pentru constituirea rezervelor etc. Marile societăţi de intermediere deţin modele şi programe computerizate ce pot fi utilizate de către companiile cedente pentru stabilirea reţineri lor şi limitelor de reasigurare, mai ales n cazul contractelor de reasigurare mpotriva catastrofelor.
Contabilitatea intermediarilor. Primele de reasigurare, despăgubirile şi celelalte plăţi sunt regularizate, de obicei, prin intermediari. Asigurătorul transmite intermediarului primele de reasigurare, acesta şi deduce comisionul, iar soldul rămas este repartizat ntre reasigurători. Cnd se produc daune, asigurătorul transmite intermediarului informaţiile necesare, acesta urmnd să ncaseze despăgubirea acoperită de reasigurător. Dacă sunt implicaţi doi sau mai mulţi reasigurători, intermediarul va colecta de la fiecare partea din daună acoperită şi va transmite totalul asigurătorului.
Pentru a eficientiza derularea transferuri lor financiare, intermediarii compensează uneori plăţile ntre reasigurători şi asigurători. De exemplu, dacă asigurătorul trebuie să primească 100 000 USD pentru despăgubiri şi trebuie să plătească reasigurătorului 200 000 USD prime de reasigurare, intermediarul poate compensa daunele cu primele şi să expedieze reasigurătorului suma netă de 100000 USD (mai puţin comisionul de brokeraj).
Sumele ce urmează să fie transmise asigurătorului sau reasigurătorului sunt păstrate de către intermediarul de reasigurări. Intermediarul poate investi aceste fonduri pentru a obţine un venit, deşi, din punct de vedere legal, nu le poate utiliza pentru alt scop dect cel pentru care au fost constituite iniţial. n unele state, legile prevăd ca aceste fonduri să fie evidenţiate n conturi separate de celelalte fonduri ale intermediarului.


Sistemul de distribuţie
Există două sisteme de distribuţie a reasigurării. n cadrul pieţei directe, reasigurarea este plasată prin intermediul personalului reasigurătorului, aceştia tratnd direct cu asigurătorii. Reasigurătorii direcţi apelează la specialiştii proprii n vnzări pentru a prezenta şi negocia condiţiile de reasigurare.
Specialiştii n vnzări oferă servicii precum cele de subscriere sau de consultanţă financiar-contabilă. De cele mai multe ori, reasigurătorii direcţi deţin resurse financiare suficiente pentru a subscrie programe de reasigurare de amploare. Astfel, un reasigurător direct poate să acopere ntregul program de reasigurare al unui asigurător.
Pe piaţa in directă, reasigurarea este plasată prin intermediarii de reasigurare. Intermediarii sunt similari brokerilor de asigurare ei neavnd, n general, nici o relaţie contractuală nici cu asigurătorul şi nici cu reasigurătorul. Ei nu-şi asumă nici un risc. Reasigurătorii ce acţionează pe piaţa indirectă au, de regulă, mai puţine resurse financiare n comparaţie cu cei de pe piaţa directă.
Alegerea reasigurătorului. Pentru a opta ntre un intermediar şi un reasigurător direct trebuie să se răspundă la următoarele ntrebări:
•    Ce sistem de distribuţie este mai. adecvat şi mai compatibil cu sistemul de distribuţie al
asigurătorului ? Altfel spus, asigurătorul subscrie asigurările direct, prin agenţi sau prin
brokeri?
•    Asigurătorul preferă un sistem de distribuţie similar cu al său?
•    Asigurătorul preferă să-şi utilizeze propriile resurse pentru a găsi reasigurătorii adecvaţi şi a
ncheia reasigurarea, n loc să apeleze la un intermediar pentru aceasta?
•    Portofoliul reasigurat este foarte specializat? Impune o capacitate de reasigurare att de mare
meat este nevoie să se apeleze la reasigurători internaţionali ?
•    Cunoştinţele şi obiectivitatea intermediarului justifică costul reprezentat de brokeraj n
comparaţie cu costul reasigurării directe?
•    Serviciile prestate de intermediar sunt ntr-adevăr necesare?
•    Sediul reasigurătorului sau intermediarului se află n apropierea asigurătorului? Acest lucru
ar putea mbunătăţi comunicarea, ar simplifica luarea deciziilor,  ar creşte rapiditatea
soluţionării revendicărilor şi ar facilita relaţiile ntre cele două părţi.
Răspunsurile la aceste ntrebări sunt utile atunci cnd se doreşte să se stabilească care dintre cele două variante, intermediere şi reasigurare directă, acoperă mai bine cerinţele asigurătorului. De asemenea, trebuie să ia n considerare avantajele şi dezavantajele caracteristice cel or două forme de tranzacţionare a reasigurării.
a. Avantajele reasigurării prin intermediari. Negocierea reasigurării prin intermediari poate avea cteva avantaje. Intermediarul are experienţă n elaborarea program el or de reasigurare şi n negocierile cu reasigurătorii. Acest lucru poate favoriza obţinerea unor condiţii de reasigurare mai bune, dect n cazul n care asigurătorul acţionează independent.

Un intermediar are acces la numeroşi reasigurători din ntreaga lume, n timp ce un asigurător independent putea contacta doar cţiva reasigurători. Astfel, intermediarul poate mări oferta de reasigurare accesibilă asigurătorului primar. Această extindere a pieţei poate conduce la obţinerea unor termene şi condiţii mai bune pentru asigurător. Deoarece intermediarul plasează numeroase reasigurări, acesta poate avea o putere de negociere mai mare dect asigurătorul n disputele cu reasigurătorii.
b. Dezavantajele reasigurării prin intermediari. Introducerea unei terţe persoane n procesul de reasigurare poate ncetini transmiterea informaţiilor şi poate duce la creşterea şanselor de apariţie a nenţelegerilor. Intermediarii au tendinţa de a include n programul de reasigurare mai mulţi reasigurători, crescnd astfel posibilitatea de a se produce erori şi nenţelegeri. De asemenea, unii reasigurători contactaţi de intermediari pot avea un capital foarte mic.
Intermediarii sunt remuneraţi pe baza comisionului, care se adaugă la costul reasigurării. Totuşi se poate ntmpla ca primele reasigurătorului direct să fie egale cu costul reasigurării indirecte. n final, insolvabilitatea intermediarului ar putea avea repercusiuni severe, att pentru asigurători, ct şi pentru reasigurători. n ciuda acestor dezavantaje, numeroşi asigurători consideră că avantajele utilizării intermediarilor sunt mai mari dect dezavantajele.
Avantajele reasigurării directe. Deoarece reasigurătorii direcţi sunt adesea societăţi de dimensiuni mari, aceştia pot oferi ntreaga reasigurare dorită de asigurător, sau cea mai mare parte din aceasta. Dacă experienţa de daună este negativă pentru o categorie de asigurări şi favorabilă pentru o altă categorie, reasigurătorul direct poate continua subscrierea ambelor categorii de reasigurări. Dacă cele două tipuri de asigurări ar fi fost reasigurate separat, lucru care se poate ntmpla n cazul intermedierii, reasigurătorul care acoperă asigurările cu o experienţă de daună negativă poate rezilia contractul.
A vnd n vedere dimensiunile mari ale reasigurătorilor direcţi, probabilitatea ca aceştia să aibă suficientă putere financiară este mai mare, oferind asigurătorului o mai mare securitate. Neimplicarea unui intermediar
poate reduce cheltuielile, permiţnd reasigurătorului să solicite o primă mai mică. Absenţa intermediarului poate accelera comunicarea şi transferul de fonduri.
Dezavantajele reasigurării directe. Din punct de vedere al asigurătorului, principalul dezavantaj al negocierii cu reasigurătorii direcţi constă n faptul că reasigurătorul direct acţionează n interes propriu. Un alt dezavantaj potenţial este reprezentat de incapacitatea reasigurătorului direct de a mpărţi reasigurarea cu alt reasigurător. Astfel, dacă un reasigurător direct este incapabil să acopere o parte din portofoliul propus de asigurător, acesta ar putea fi nevoit să apeleze la un intermediar, cel puţin pentru acea parte a programului care nu poate fi reasigurată. De asemenea, adeseori personalul de vnzare al reasigurătorilor direcţi nu poate sonda piaţa pentru a obţine cel mai bun preţ şi cele mai bune condiţii de reasigurare, n beneficiul asigurătorului.
Stabilirea relaţiilor. Relaţiile de reasigurare se stabilesc pentru o lungă perioadă de timp. Aranjamentele de reasigurare reprezintă o decizie managerială importantă pentru asigurător. Managementul trebuie să fie convins de credibilitate a reasigurătorului sau intermediarului, pentru li se implica ntr-o relaţie pe termen lung. Reasigurătorul sau intermediarul trebuie să solicite asigurătorului documente care să ilustreze activitatea asigurătorului pe o perioadă de mai mulţi ani, pentru' a stabili astfel de relaţii.
Angajaţii reasigurătorului direct trebuie să-i contacteze numai pe acei asigurători care corespund obiectivelor reasigurătorului. Analiznd informaţiile financiare oferite de asigurător şi discutnd cu conducerea acestui a, reasigurătorii direcţi pot determina posibilitatea unor relaţii reciproc avantajoase. Deoarece reasigurătorii sunt cei care şi asumă riscul subscrierii, ei i vor selecta cu atenţie pe acei asigurători cu care vor intra n contact. Contrar acestora, intemlediarii nu şi asumă riscul de subscriere propriu unei relaţii de reasigurare. Intermediarul este mai puţin preocupat de gradul de compatibilitate al obiectivelor părţilor şi astfel el beneficiază de un număr mai mare de potenţiali clienţi dect reasigurătorii direcţi. Se poate ntmpla ca intermediarii şi reasigurătorii direcţi să concureze pentru portofoliul aceluiaşi asigurător.
Serviciile oferite. Reasigurătorii direcţi şi intermediarii se concentrează asupra diferenţierii serviciilor oferite n comparaţie cu ceilalţi concurenţi. n general, aceste servicii includ:
•    Elaborarea programului de reasigurare, inclusiv evaluarea   actuarială   a   reţinerii    optime
pentru asigurător;
•    Consultanţă n domeniul subscrierii, soluţionării şi controlului daunelor;
•    Soluţionarea eficientă a revendicărilor de reasigurare.
Intermediarii furnizează următoarele servicii suplimentare :
•    Prospectarea pieţei internaţionale a reasigurărilor n vederea optimizării preţului, acoperirii
şi protecţiei financiare oferite de reasigurare;
•    Intermedierea unei reasigurări prin acord cu mai mulţi reasigurători;
•    Obiectivitate n discuţiile cu asigurătorii.

1 Reasigurătorii direcţi urmăresc, n principal, eficienţa n relaţiile lor cu asigurătorii. Aceştia tratează direct cu asigurătorii n negocierea termenilor contractuali, primelor de reasigurare şi procedurilor de soluţionare a daunelor. Comunicarea directă poate fi mai rapidă şi mai puţin expusă nenţelegerilor n comparaţie cu comunicarea prin intermediar.
Intermediarii se concentrează ndeosebi asupra necesităţilor asigurătorilor. Ei trebuie să asigure o acoperire şi condiţii de asigurare mai bune dect cele pe care le-ar fi obţinut asigurătorul prin forţe proprii. De asemenea, intermediarii distribuie primele şi colectează daunele de la reasigurătorii implicaţi n aranjamentul de reasigurare. Asigurătorul emite un singur cec pentru plata primelor şi trimite intermediarului avizul de daună sau cererea de rambursare a despăgubirilor.

Negocieri precontractuale
Stabilirea condiţiilor de reasigurare finale poate implica negocieri prelungite. Aceste negocieri precontractuale diferă n funcţie de caracteristicile fiecărui caz: reasigurare directă, plasare prin intermediari sau reasigurare mixtă.
Reasigurarea directă. Pe piaţa directă toate contactele se desfăşoară ntre asigurător şi reasigurător. n urma ntlnirilor cu reasigurătorul, asigurătorul poate iniţia o relaţie de reasiguare cu reasigurătorul direct. Dacă asigurătorul a ncheiat deja un contract cu un alt reasigurător, el trebuie să dezvolte sau să modifice programul de reasigurare n vigoare.
Asigurătorul discută. cu reasigurătorul condiţiile de bază şi obiectivele urmărite. Reasigurătorul elaborează o propunere şi o trimite asigurătorului spre acceptare.
Reasigurarea prin intermediari. Pe piaţa indirectă, asigurătorul este considerat client al intermediarului, deci se aşteaptă ca acesta din urmă să acţioneze n interesul asigurătorului atunci cnd negociază reasigurarea. (Intermediarul poate să acţioneze n numele reasigurătorului n anumite situaţii, precum n cazul colectării primelor de reasigurare. ).
Cnd tranzacţionează o reasigurare, asigurătorul cooperează cu intermediarul la elaborarea propunerii. Intermediarul ndeplineşte următoarele funcţiuni:
•    Contactează potenţialii reasigurători;
•    Prezintă propunerea potenţialilor reasigurători;
•    Obţine cotaţiile şi acceptarea lor;
•    Transmite refuzurile sau contraofertele;


•    ntocmeşte, n cele mai multe cazuri, contractul de reasigurare . Facilitează elaborarea
documentaţiei contractuale.
n cadrul acestui proces, intermediarul prezintă oferta n numele asigurătorului nsă numai acelor reasigurători care satisfac condiţiile financiare impuse de asigurător.
nainte de a accepta afacerea, reasiguratorul trebuie să realizeze o evaluare a asigurătorului. Intermediarul coordonează această evaluare n vederea minimizării interferenţelor n activitate a asigurătorului. Pentru a minimiza aceste interferenţe, evaluarea poate fi făcută de mai mulţi reasigurători simultan.
Reasigurarea mixtă. nainte de anii 1990, programele de reasigurare ale asigurătorilor erau plasate de obicei fie pe piaţa directă, fie prin intermediari. Ca urmare a creşterii complexităţii reasigurării, a concurenţei şi a cererilor pentru sume asigurate mai mari, reasigurarea mixtă ( ce combină reasigurarea directă cu cea ncheiată prin intermediar) a devenit din ce n ce mai răspndită. Asigurătorul poate contacta reasigurătorul direct pentru un anumit segment al programului de reasigurare, iar intermediarul pentru un alt segment. Dacă reasigurătorul direct nu poate accepta ntregul program, el va fi cel care va contacta printr-un intermediar un alt reasigurător de pe piaţa indirectă şi nu asigurătorul. n alt caz, asigurătorul poate sugera reasigurătorului direct şi intermediarului să participe mpreună la acelaşi contract de reasigurare. Dacă plasarea reasigurării este realizată de un intermediar, el poate apela la un reasigurător direct n cazul n care este necesară o capacitate de reasigurare suplimentară sau portofoliul are un specific deosebit. Reasigurătorul direct poate recunoaşte relaţia de intermediere sau poate acţiona independent.
Complexitatea relaţiilor implicate de acest tip de plasament poate crea dificultăţi n negocierile contractuale. Asigurătorii, reasigurătorii şi intermediarii trebuie ia măsuri pentru a evita nenţelegerile.
Documentaţia precontractuală
Documentaţia precontractuală reprezintă o parte integrantă a oricărei tranzacţii de reasigurare. Documentaţia cuprinde informaţii precum condiţiile contractuale ale asigurătorului şi acceptarea acestora de către reasigurător.
Documentaţia precontractuală are următoarele scopuri:
•    Stabilirea intenţiei de subscriere;
•    Furnizarea informaţiilor necesare;
•    ndeplinirea prevederilor legale;
•    Certificarea acordului pnă la semnarea contractului.
Stabilirea intenţiei de subscriere. Negocierile precontractuale determină spiritul acordului şi finalizarea nţelegerii. nregistrarea concisă şi completă a negocierilor asigură corecta nţelegere de către cele două părţi a intenţiei de ncheiere a aranjamentului. de reasigurare. Documentaţia evidenţiază, de asemenea, modul şi motivul pentru care a fost luată decizia.
Furnizarea informaţiilor necesare. Pentru a decide să accepte sau să refuze o propunere, reasigurătorii trebuie să aibă la dispoziţie anumite informaţii. Documentaţia pregătită n cadrul negocierilor conţine informaţii ce vor fi utilizate la elaborarea propunerii oficiale şi a contractului final. Informaţiile trebuie să fie ct mai exacte şi mai complete posibil.
ndeplinirea prevederilor contractuale. Plasamentul reasigurării prin intermediari face deseori subiectul reglementărilor legale privind asigurarea. Cele mai ntlnite prevederi legislative se referă la scrisoarea de mputernicire şi la nregistrarea contabilă a daune lor şi primelor.
Dacă ncheierea reasigurării se realizează printr-un intermediar, acesta trebuie să deţină o autorizare scrisă (procură) din partea asigurătorului prin care i se acordă dreptul de a negocia tranzacţia. Procura l protejează pe reasigurător mpotriva angajării ntr-un aranjament cu un intermediar ce nu are autorizaţie scrisă din partea asigurătorului. De asemenea, procura clarifică relaţiile dintre asigurător şi intermediar.
nregistrarea contabilă a primelor şi daunelor. Intermediarii de reasigurare sunt solicitaţi ca n rapoartele lor financiare să separe fondurile lor proprii de cele datorate asigurătorilor sau reasigurătorilor. Primele şi despăgubirile de la diverşi asigurători şi reasigurători pot fi nregistrate n acelaşi cont dacă se specifică cu precizie cui i revin aceste sume. Aceste reguli contabile previn compensarea fondurilor plătite unui asigurător cu cele achitate de alt asigurător.
Certificarea acordului pnă la semnarea contractului. Cu ani n urmă, ntocmirea documentaţiei contractului final dura luni sau chiar ani. Dacă n tranzacţie erau implicaţi participanţi din mai multe ţări, ntrzierile n obţinerea semnăturilor erau inevitabile. Pnă la finalizarea contractului, documentaţia precontractuală servea ca dovadă a intenţiilor părţilor.
Mai recent, inovaţiile tehnice au redus perioada de timp dintre momentul nceperii negocierilor şi cel al finalizării contractului. De exemplu, utilizarea computerelor permite intermediarilor şi reasigurătorilor să nregistreze clauzele preferate n memoria acestora şi să le ajusteze n funcţie de circumstanţele fiecărui contract n parte. Modificarea proiectului de contract sau rennoirea acestui a se poate realiza n cteva minute. Comunicaţiile prin fax şi mesageria rapidă accelerează procesul de negociere.

Procesul de tranzacţionare a reasigurării
Această secţiune prezintă modul n care se poate realiza plasarea reasigurării. Exemplele prezentate evidenţiază diferenţele n documentaţia precontractuală a reasigurării facultative şi a reasigurării prin acord.
Reasigurările facultative şi prin acord pot fi plasate fie pe piaţa directă, fie pe cea indirectă. Pentru simplificare, exemplele prezintă ncheierea unei reasigurări facultative printr-un resigurător direct şi plasarea unei reasigurări prin acord printr-un intermediar.
Tranzacţionarea unei reasigurări facultative prin intermediul unui reasigurător direct.
Condiţiile reasigurării facultative influenţează de cele mai multe ori acoperirea şi preţul poliţei de bază. Mai mult, asigurătorul nu va ncheia contractul de asigurare pnă nu se stabilesc condiţiile finale de reasigurare. Ca urmare, tranzacţia de reasigurare se finalizează rapid.
Documentaţia obişnuită, inclusiv documentaţia precontractuală, cuprinde următoarele:
•    Propunerea asigurătorului;
•    Verificarea şi subscrierea de către reasigurător;
•    Autorizarea de către reasigurător;
•    Confirmarea că asigurătorul a subscris riscul;
•    Nota de reasigurare emisă de reasigurător;
•    Documentaţia poliţei trimisă reasigurătorului de către asigurător;
•    Certificatul facultativ emis de reasigurător.
Propunerea. Asigurătorul nmnează propunerea direct reasigurătorului, propunere ce conţine informaţii detaliate, astfel meat reasigurătorul să poată stabili dacă reasigurarea propusă corespunde criteriilor sale de acceptare. Propunerea conţine de asemenea principalele clauze ce vor fi incluse n contractul final.
Verificarea şi subscrierea de către reasigurător. După pnmlrea propunerii, reasigurătorul declanşează procedura de verificare culegnd informaţii att despre asigurător ct şi despre asigurat. Procesul de verificare are ca scop obţinerea răspunsurilor la următoarele ntrebări:
•    Reasigurătorul acoperă n prezent şi alte poliţe pentru acelaşi asigurat?
•    Există alt asigurător care are aceeaşi propunere de reasigurare ?
•    Reasigurătorul a mai ncheiat n trecut reasigurări pentru acest asigurat? Dacă da, atunci care
a fost experienţa de daună?
Verificarea mpiedică reasigurătorul să depăşească valoarea maximă stabilită pentru reasigurarea unui anumit risc.
După finalizarea procedurii de verificare, reasigurătorul stabileşte dacă mai sunt sau nu necesare informaţii suplimentare. Reasigurătorii de bunuri solicită tot attea informaţii ca şi asigurătorul - informaţii referitoare la tipul construcţiei, gradul de ocupare, mijloacele de protecţie şi riscurile externe. n plus, att reasigurătorii de bunuri, ct şi cei de accidente trebuie să cunoască valoarea primelor stabilite de asigurător, tipul de reasigurare ce se doreşte a se ncheia şi suma ce se va ceda n reasigurare. Reasigurătorul poate solicita asigurătorului şi rapoartele tehnice şi financiare ale asiguratului. Pe baza acestor informaţii, reasigurătorul poate să decidă dacă riscul ndeplineşte criterile sale de subscriere. n cadrul acestei analize, el urmăreşte să obţină răspunsuri la următoarele ntrebări :
•    Riscul ce urmează să fie re asigurat corespunde portofoliului dorit de reasigurător ?
•    Reasigurarea acestui risc poate aduce profit pe termen lung?
•    Dacă riscul este inacceptabil, se pot lua măsuri pentru a face riscul acceptabil?
•    Riscul ce urmează să fie reasigurat se ncadrează n categoria de riscuri excluse n
aranjamentul de retrocesiune al reasigurătorului?
•    Ce experienţă are asigurătorul n subscrierea acestui tip de risc?
•    Care este limita de acoperire acceptabilă pentru reasigurător ?
•    Sunt necesare şi alte informaţii pentru a lua decizia de primire n reasigurare ? Dacă da, care
sunt acestea?
Dacă reasigurătorul consideră că riscul este acceptabil, următorul pas va fi acela de a stabili preţul reasigurării.
Autorizarea. Dacă riscul este acceptabil, reasigurătorul comunică asigurătorului obţinerea autorizaţiei, stabilind totodată valoarea primelor şi condiţiile de acoperire. Autorizaţia reprezintă o ofertă din partea reasigurătorului care prevede subscrierea riscului n schimbul unei anumite valori a primelor şi n anumite condiţii..
Această ofertă nu garantează emiterea certificatului de reasigurare. Informaţiile ulterioare referitoare la risc şi clauzele finale ale poliţei trebuie să satisfacă criteriile de subscriere ale reasigurătorului. Autorizările au, n general un termen de valabilitate de 60 de zile. Acest termen permite asigurătorului să negocieze cu asiguratul condiţiile de asigurare.
Confirmarea. Confirmarea avizează reasigurătorul că poliţa de asigurare a fost ncheiată. După ce se emite poliţa, asigurătorul trimite reasigurătorului confirmarea, specificnd termenele, condiţiile şi valoarea primelor de asigurare. Pe lngă aceasta, asigurătorul include şi informaţiile suplimentare solicitate de reasigurător.
Nota de acoperire. Nota de acoperire reprezintă un acord scris, emis după evaluarea poliţei, n care reasigurătorul se obligă să acopere riscul. Nota de acoperire cuprinde schema contractului facultativ şi este similară paginii de declaraţii din poliţa de asigurare. Aceasta garantează emiterea certificatului de reasigurare facultativ.
Documentaţia poliţei. Asigurătorul trimite o copie a poliţei originale reasigurătorului. Această copie va cuprinde şi pagina de declaraţii sau eventualele acte adiţionale.
Certificatul de reasigurare facultativă. După ce primeşte documentaţia de la asigurător, reasigurătorul emite certificatul de reasigurare facultativă. De obicei, certificatul ia forma unui document foarte concis ce prezintă pe prima pagină condiţiile de acoperire iar pe verso clauzele referitoare la desfăşurarea tranzacţei de reasigurare. Certificatul cuprinde datele de identificare ale asiguratului, asigurătorului şi ale poliţei reasigurate. Asemenea poliţei de asigurare, certificatul reprezintă contractul final care specifică toate condiţiile, termenele, excluderile din reasigurare, precum şi comisionul de reasigurare, dacă este cazul.
Tranzacţionarea unei reasigurări prin acord printr-un intermediar. Documentaţia necesară ncheierii unei reasigurări pe piaţa indirectă se aseamănă cu cea pentru reasigurarea facultativă. Documentaţia include:
•    Propunerea de reasigurare elaborată de intermediar
•    Verificarea şi subscrierea de către reasigurători
•    Acceptarea reasigurării
•    Documentaţia contractului formal elaborat de intermediar
Diferenţele ntre documentaţia utilizată pentru contractele prin acord şi cea pentru contractele facultative se datorează faptului că reasigurarea prin acord acoperă mai multe poliţe. Această documentaţie va fi discutată n rndurile ce urmează.
Propunerea. Propunerea de reasigurare conţine numeroase informaţii referitoare la obiectele acoperite şi la asigurător. Deoarece propunerea intermediarului are rolul de a evidenţia condiţiile contractului de reasigurare, aceasta trebuie să ofere suficiente informaţii părţilor ce urmează să participe la tranzacţia de reasigurare.
n secţiunea referitoare la subscriere, propunerea trebuie să cuprindă cel   puţin următoarele informaţii:

•    Obiectul ce urmează a fi reasigurat
•    Primele subiect, anterioare şi estimate, aferente categoriei de asigurări avute n vedere
•    Istoricul daunelor pentru asigurarea avută n vedere
•    Filosofia managementului asigurătorului
•    Informaţii financiare privind asigurătorul  (bilanţ contabil, rapoarte financiare auditate,
rating)
•    Procedurile de asigurare utilizate de asigurător
•    Rezultatele analizei la faţa locului asupra activităţii asigurătorului
Obiectul supus reasigurării. Descrierea categoriilor de asigurări ce vor fi reasigurate reprezintă elementul de bază al propunerii. Această descriere trebuie să cuprindă tipul şi numărul poliţelor subscrise precum şi procentul ce revine fiecărei categorii din totalul primelor. n figura 4.4 este ilustrată această secţiune a propunerii.
Profilul limitelor. Profilul limitelor prezintă reparţiţia limitelor de asigurare şi a primelor corespunzătoare. Profilul indică numărul poliţelor şi volumul de prime corespunzătoare unui anumit interval al limitelor de asigurare. Aceste informaţii relevă att numărul de poliţe ce trebuie acoperite prin reasigurare, ct şi frecvenţa riscului.
Distribuţia geografică. Propunerea trebuie să indice teritoriul n care se vor ncheia asigurările şi volumul de ncasări al fiecărei zone geografice. Aceste informaţii cruci ale n asigurările de bunuri, pot fi utile şi cazul asigurărilor contra accidentelor. Anumite jurisdicţii sunt cunoscute pentru sentinţele judecătoreşti severe n cazurile de răspundere civilă şi, prin urmare, reasigurătorul trebuie să cunoască procentul asigurărilor ncheiate n aceste jurisdicţii. Pe baza informaţiilor privind distribuţia geografică a asigurărilor de bunuri, reasigurătorul de bunuri va  
putea evalua gradul de risc.
Primele subiect anterioare şi estimate. Propunerea indică primele aferente categoriei de asigurări ce face obiectul contractului de reasigurare. O mare atenţie trebuie acordată modului n care s-a calculat valoarea acestor prime. De exemplu, primele menţionate pot fi subscrise sau cuvenite. Primele raportate pot să reprezinte totalul primelor aferente categoriei de asigurări acoperite sau numai primele corespunzătoare poliţe lor reasigurate.
Anumite poliţe, precum cele de asigurare a gospodăriilor sau cele complexe, oferă acoperire att pentru bunuri, ct şi de răspundere civilă, n schimbul unei prime unice. Dacă contractul de reasigurare acoperă numai riscul de daună a bunurilor, sau numai pe cel de răspundere civilă, va fi necesar să se identifice primele aferente riscurilor reasigurate. De exemplu, primele subiect pentru contractul de reasigurare a daunelor produse bunurilor pot reprezenta 85% din primele aferente asigurării gospodăriilor.
Istoricul daunelor. Istoricul daune lor este esenţial pentru estimarea experienţei de daună viitoare şi a costului reasigurării. Numărul anilor cuprinş i n istoricul daune lor depind de tipul poliţelor ce vor fi reasigurate şi de stabilitatea portofoliului de asigurări. n cazul asigurării gospodăriilor se poate solicita un istoric al daunelor numai pentru ultimii trei ani, n funcţie de validitatea datelor statistice. n asigurarea comercială, cele mai dese dispute apar n legătură cu valoarea proprietăţii. n plus, pot apărea pierderi ca urmare a ntreruperii activităţii productive, sau alte daune ntmplătoare cu perioade de repetare mai lungi. Prin urmare, n asigurarea comercială se solicită, n general, un istoric al daunelor pentru ultimii cinci ani. Deoarece revendicările privind răspunederea civilă au o perioadă mai mare de apariţie, reasigurătorii solicită un istoric al daunelor de pnă la IO ani, n funcţie de categoria de asigurări considerată. Reasigurătorii analizează revendicările cu care s-au confruntat asigurătorii pentru a-şi stabili propriile proceduri de soluţionare a daunelor şi de formare a rezervelor.
Istoricul daunelor trebuie să includă fiecare revendicare ce se ncadrează n categoria de asigurări avută n vedere, chiar dacă nu intră n sfera contractului de reasigurare. Aceste daune trebuie incluse, deoarece inflaţia poate determina, n viitor, includerea n contract. Informaţiile
privind daunele trebuie să cuprindă următoarele:
•    Data producerii daunei
•    Data nştiinţării daunei
•    Despăgubiri plătite şi rezerve
•    Modificări semnificative ale rezervelor
•    Data achitării despăgubirii
•    Situaţia curentă a fiecărei daune: n curs de soluţionare sau achitată
Filosofia managementului. Această secţiune a propunerii permite managementului asigurătorului să explice reasigurătorului diferite aspecte ale activităţii sale. Aceasta se poate referi la concepţia managementului faţă de asumarea riscului, la poziţia n ceea ce priveşte subscrierea, planurile referitoare la prime şi la strategia de viitor.
Deseori, se includ date referitoare la pregătirea membrilor cheie din echipa managerială a asigurătorului şi o prezentare a personalului implicat.
Reasigurătorii preferă procedurile manageriale stabile şi consecvente, care pot oferi rezultate predictibile. Dacă managementul a fost schimbat recent, sau dacă acesta demonstrează o nclinaţie pentru schimbare, estimarea direcţiei spre care se ndreaptă asigurătorul este mult mai dificilă. Dacă asigurătorul are tendinţa de a schimba reasigurătorii, agenţii sau categoriile de asigurări subscrise, aceşti factori ar putea reduce predictabilitatea necesară stabilirii unor relaţii de reasigurare pe tennen lung.
Informaţii financiare. Importanţa analizării situaţiei financiare a asigurătorului a fost discutată anterior. De cele mai multe ori, propunerea se referă la rating-ul asigurătorului şi la alte informaţii financiare. Propunerea de subscriere poate include şi alte informaţii suplimentare sau acestea pot fi acordate la cererea reasigurătorului. Astfel de informaţii cuprind bilanţul contabil pe ultimii ani, rapoarte financiare auditate şi altele.
Proceduri de asigurare. Sistemul şi procedurile de asigurare utilizate de asigurător sunt prevăzute n general n regulamentele şi manualele cu caracter intern. Ghidul activităţii de subscriere, ghidul reţineri lor şi manualul departamentului de despăgubiri sunt cele mai utile n determinarea procedurilor de asigurare. Ghidul activităţii de subscriere ilustrează categoriile de asigurări subscrise de asigurător şi procedurile sale de subscriere. Ghidul reţineri lor indică reţinerea asigurătorului pentru fiecare clasă de risc cedată n cadrul unui contract excedent de sumă asigurată. Manualele departamentului de despăgubiri indică procedurile utilizate pentru soluţionarea despăgubirilor şi stabilirea rezervelor.
Analiza la faţa locului. Dacă manualele interne sunt completate cu vizite la sediul asigurătorului, reasigurătorul va putea cunoaşte mai bine managementul, personalul şi activitate a asigurătorului. Vizitele se pot efectua nainte, dar şi după ce reasigurătorul emite autorizaţia.
Analizele la faţa locului pot evidenţia faptul că personalul utilizat n activitate a de subscriere este insuficient, că nu are experienţa necesară sau că extinderea agresivă determină concentrarea asupra vnzărilor n defavoarea controlului şi a calităţii. Analiza revendicărilor poate indica existenţa unor rezerve de daună insuficiente, fapt ce conduce la imprecizia estimării rezultatelor pe termen lung.
Verificare şi subscriere. Reasigurătorii prin acord trebuie să nţeleagă pe deplin implicaţiile clauzelor propuse şi să sugereze alternative pentru a face contractul acceptabil. Obiectul acestor clauze cuprinde primele, perioada contractului, clauzele de reziliere, excluderile, comisioanele şi clauzele adiţionale.
Primele. Propunerea de contract trebuie să cuprindă valoarea sugerată a primelor. Valoarea primelor reprezintă subiectul cel mai frecvent negociat n cadrul contractului.
Perioada contractului. Perioada contractului indică data nceperii şi expirării contractului. De asemenea, este necesar să se explice foarte clar dacă contractul este ncheiat pe criteriul producerii daunelor sau pe criteriul poliţelor (n capitolul 7 se vor defini aceşti termeni).
Rezilierea. Clauzele de reziliere trebuie să precizeze cnd intră n vigoare rezilierea şi dacă este necesar un preaviz. Aceste clauze trebuie să prevadă dacă rezilierea se va realiza pe criteriul "cutoff" sau "runoff sj dacă asigurătorul poate optantre acestea.
Excluderi. Toate excluderile aplicabile asigurărilor ce fac obiectul contractului de reasigurare vor trebui specificate. Excluderile trebuie negociate cu asigurătorul pentru a se evita afectarea activităţii de subscriere a acestuia.
Comision de reasigurare. n cazul anumitor contracte de reasigurare, reasigurătorii plătesc un comision de reasigurare asigurătorului. Pe lngă acesta, propunerea trebuie să furnizeze detalii privind modul de calcul al comisioanelor de reasigurare, data scadenţei şi modalitatea de soluţionare a soldurilor creditoare sau debitoare.
Clauze adiţionale. Alte clauze sau condiţii importante pentru realizarea contractului vor trebui menţionate n propunere.
Autorizare. Deseori, intermediarul prezintă propunerea reasigurătorului conducător. Reasigurătorul conducător negociază condiţiile contractului şi, de regulă, şi asumă o mare parte din risc. După ce reasigurătorul conducător acceptă propunerea, el va stabili primele şi celelalte clauze de reasigurare. Dacă asigurătorul acceptă condiţiile reasigurătorului, propunerea este prezentată reasigurătorilor adiţionali. Reasigurătorii adiţionali care acceptă propunerea sunt cunoscuţi sub denumirea de reasigurători secundari. Reasigurătorii secundari şi asumă un procent din risc n aceleaşi condiţii ca şi reasigurătorul conducător.
n autorizaţia emisă de reasigurător se va stabili partea din reasigurare (specificată de obicei   sub formă de procent) pe care reasigurătorul doreşte să o subscrie. Spre deosebire de autorizaţii le din reasigurarea facultativă, autorizaţiile din cadrul reasigurării prin acord nu au, n general, o perioadă de valabilitate. Totuşi, stabilirea unor perioade, de valabilitate devine din ce n ce mai frecventă, pe măsură ce creşte importanţa documentaţiei formale.
Reasigurătorul va comunica autorizaţia mai nti prin telefon iar apoi printr-o scrisoare de confirmare. Nota de acoperire sau precontractul nu vor fi emise pnă ce nu se va definitiva procentul de participare. Prin aceasta se elimină situaţia n care nota de acoperire va trebui reemisă, deoarece s-a modificat procentul de participare.
Documentarea contractuală. Documentaţia formală pentru reasigurarea prin acord include precontractul, nota de acoperire, acordul asupra obligaţiilor şi drepturilor părţilor şi clauzele contractului.
Precontractul şi nota de acoperire. Pe piaţa indirectă, precontractul are rolul de a rezuma condiţiile contractului. Precontractul devine din ce n ce mai complex, deoarece are rolul unui contract provizoriu pnă la elaborarea şi intrarea n vigoare a contractului propriu-zis. Intermediarul trimite precontractul reasigurătorilor participanţi. După ce toate aceste precontracte au fost semnate şi returnate intermediarului, acesta din urmă va elabora nota de acoperire. Nota de acoperire cuprinde aceleaşi condiţii de bază ca şi precontractul, lista reasigurătorilor participanţi şi procentul lor de participare. Intermediarul semnează nota de acoperire, finaliznd astfel plasamentul, şi o trimite att asigurătorului, ct şi reasigurătorilor.


Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica