referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Primul razboi mondial

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Această diversiune a intensificat problemele mişcării lente ale forţelor germane, care nu erau anticipate de generalii germani, şi a permis forţelor franceze şi britanice să oprească avansarea forţelor germane înspre Paris la Prima Bătălie de la Marne în septembrie 1914). Astfel, Antanta a forţat Puterile Centrale să se lupte pe două fronturi...

Varianta Printabila 


1


`



          PRIMUL RAZBOI MONDIAL



Primul război mondial, cunoscut şi ca Marele război, Războiul naţiunilor sau Războiul menit să pună capăt războaielor, a fost un conflict la scală mondială desfăşurat ntre august 1914 şi 11 noiembrie 1918. Denumirea Primul război mondial nu a fost folosită dect după 1939, după izbucnirea celui de-al doilea război mondial, pnă atunci fiind cunoscut ca Marele război sau Războiul mondial. Combatanţii războiului au fost Aliaţii şi Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a mobilizat atţi soldaţi şi nici nu a implicat attea părţi n cmpul de luptă. La sfrşitul său, războiul a devenit al doilea conflict n lista celor mai sngeroase conflicte notate de istorie (după Rebeliunea de la Taiping). Douăzeci de ani mai trziu nsă, cel de-al doilea război mondial va face şi mai multe victime.
Primul război mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, marcnd ncetarea finală a absolutismului monarhic n Europa. Patru imperii au fost doborte: cel German, cel Austro-Ungar, cel Otoman şi cel Rus. Cele patru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman şi Romanov, care au avut rădăcini ale puterii ncă din timpul cruciadelor, au căzut după război.
Eşecul de a rezolva crizele postbelice a contribuit la ridicarea fascismului n Italia, nazismului n Germania şi la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Războiul a catalizat Revoluţia bolşevică, cea care avea să inspire mai trziu revoluţii comuniste n diferite ţări, precum China sau Cuba, şi să creeze baza pentru Războiului rece dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii. n est, căderea Imperiului Otoman a pavat calea spre democraţia modernă a statului succesor, Turcia. n Europa Centrală s-au născut state noi, precum Cehoslovacia sau Iugoslavia, iar Polonia a fost recreată.
                                                                     


Cauze

       Pe data de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiduce al Austriei şi moştenitor al tronului Austro-Ungariei, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student srb bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susţinuţi de Mna Neagră, o societate secretă fundată de naţionalişti pro-srbi, cu legături n armata Serbiei. Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care exista deja n Europa. n timp ce la Sarajevo aveau loc rebeliuni, n urma decesului arhiducelui, acestea au fost animate de minoritatea srbă. Deşi acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru primul război mondial, cauzele reale ale războiului merg mai n urmă, n reţeaua complexă al alianţelor şi contrabalansărilor care s-au dezvoltat ntre diferite puteri europene, n urma nfrngerii Franţei şi a formării statului german sub conducerea lui Otto von Bismarck n 1871.    
Motivele primului război mondial reprezintă o problemă complicată; sunt mulţi factori care au intervenit. Cei mai importanţi pot fi consideraţi: naţionalismul, disputele anterioare nerezolvate, sistemul de alianţe, guvernarea fragmentară, ntrzieri şi nenţelegeri n comunicaţia diplomatică, cursa narmărilor, etc.







Primele Bătălii

Unele din primele acţiuni ale războiului au avut loc departe de Europa, n Africa şi n Oceanul Pacific. Pe data de 8 august 1914, un contingent mixt compus din unităţi franceze şi britanice au atacat protectoratul Togoland. Pe data de 10 august, forţe germane din Namibia au atacat Africa de Sud. Noua Zeelandă a ocupat Samoa germană pe data de 30 august, 1914, şi pe data de 11 septembrie, forţa australiană, Australian Naval and Military Expeditionary Force a aterizat pe insula Neu Pommern, care era o parte a Noii Geuinea. Pe parcursul unor luni, forţele Antantei au acceptat capitularea mai multor unităţi germane n Oceanul Pacific. Lupte crncene au continuat pe teritoriul Africii, pe parcursul ntregului război.
n Europa, Germania şi Austro-Ungaria au suferit dificultăţi de comunicare despre intenţiile exacte ale celor două armate aliate. Iniţial, Germania garantase că o să susţină invazia Austro-Hungară a Serbiei, dar interpretările acestei decizii variau. Liderii Austro-Ungariei credeau că Germania va apăra flancul lor nordic contra Rusiei, nsă Germania planificase ca Austro-Ungaria să-şi concentreze forţele contra Rusiei, astfel nct Germania să poată lupta contra Franţei pe frontul de vest. Această stare instabilă a forţat armata Austro-Ungară să-şi diminueze rezervele n sud, pentru a ntlni forţele ruse la nord. Armata srbă, venind dinspre sudul ţării, s-a confruntat cu armata austriacă n Bătalia de la Cer pe 12 august, 1914.
Srbii au ocupat poziţii defensive contra austriecilor. Primul atac a avut loc pe 16 august, ntre elemente ale diviziei XXI Austro-Ungară şi elemente ale Diviziei Combinate a Serbiei. Lupta a avut loc noaptea şi nici un oponent nu s-a evidenţiat pnă ce Stepa Stepanovic nu a regrupat forţele srbe. Trei zile mai trziu, forţele austriece s-au retras peste Dunăre, după ce au suferit pierderi de 21.000 de morţi şi răniţi, n timp ce Serbia de doar 16.000. Acest punct a marcat prima victoria a aliaţilor n război. Austria nu a putut să-şi atingă imediat scopul - să elimine Serbia, şi astfel devenise necesar pentru Germania să păstreze soldaţi pe două fronturi.
Planul Germaniei pentru război (numit Planul Schlieffen) consta dintr-un atac rapid şi distructiv contra Franţei, astfel nct Germania să-şi poată transfera forţele pe frontul de est, contra Rusiei (care se mobiliza mai lent). n loc de o invazie directă a Franţei dinspre est, strategii germani considerau că era mai prudent să atace Franţa dinspre nord. Pentru a proceda astfel, armata germană trebuia să treacă prin Belgia. Germania a cerut dreptul de trecere de la guvernul Belgiei, cu promisiunea că, dacă acesta va consimţi, vor trata Belgia ca pe un aliat al Germaniei. Cnd Belgia a refuzat propunerea, Germania a invadat Belgia şi armata germană a nceput să treacă prin Belgia, dupa invazia Luxembourgului.
Armata germană a ntlnit rezistenţă la forturile de lngă oraşul belgian Lige, cu toate că elementele principale ale armatei continuau să se mişte rapid nspre Franţa. Marea Britanie a trimis un contingent numit British Expeditionary Force n ajutorul Franţei, care a mers direct nspre Belgia. Primul soldat al Imperiului Britanic, care a fost ucis n război, a fost John Parr, pe data de 21 august, 1914 lngă Mons. Iniţial, germanii s-au bucurat de un mare succes n Bătălia Frontierelor (14-24 august 1914).
Totuşi, din pricina ntrzierilor cauzate de rezistenţa forţelor belgiene, franceze, şi britanice, mobilizarea neaşteptat de rapidă a Rusiei, şi obiectivele lor prea ambiţioase, planurile germane au fost dejucate. Rusia a atacat Prusia Răsăriteană, atrăgnd forţe germane destinate frontului de vest. Germania a nvins Rusia ntr-o serie de lupte care sunt cunoscute sub denumirea de Bătălia de la Tannenberg pe 17 august-2 septembrie.
Această diversiune a intensificat problemele mişcării lente ale forţelor germane, care nu erau anticipate de generalii germani, şi a permis forţelor franceze şi britanice să oprească avansarea forţelor germane nspre Paris la Prima Bătălie de la Marne n septembrie 1914). Astfel, Antanta a forţat Puterile Centrale să se lupte pe două fronturi.
Armata germană s-a luptat pnă ce a obţinut o poziţie defensivă favorabilă n Franţa şi a eliminat din război cu 230.000 mai mulţi soldaţi francezi şi britanici dect a pierdut ea nsăşi, n lunile august şi septembrie. Totuşi, incompetenţa sau timiditatea unor ofiţeri ca Ludendorff, care a procedat incorect transfernd forţe din dreapta, pentru a proteja Sedan, au anihilat şansa Germaniei de a obţine o victorie rapidă.




nceputul Războiului pe Frontul de vest

Progresele n tehnologia militară au nclinat balanţa pe cmpul de luptă n favoarea apărării, cauznd un număr enorm de pagube, deoarece tacticile contemporane deveniseră arhaice n noile circumstanţe. Srma ghimpată a fost utilizată ntr-un mod eficace, pentru a ncetini atacurile infanteriei; artileria, care devenise mai fatală dect n deceniul 1870], mpreună cu mitralierele, aveau un efect extrem de distructiv mpotriva infanteriei, pe un teren neted. Mulţi din ofiţerii ţărilor europene ignoraseră nvăţăturile războiului civil american şi erau de acord să accepte pierderi mari.
După succesul lor iniţial n Marne, Antanta şi forţele Puterilor Centrale au nceput o serie de manevre de ncercuire, pentru a forţa inamicul să se retragă, n aşa numita ntrecerea la mare. Forţele franceze şi britanice au descoperit rapid poziţiile defensive germane, care se ntindeau de la Lorraine pnă n Flanders. Marea Britanie şi Franţa au ncercat să treacă la ofensivă, pe cnd Germania apăra teritoriile ocupate. Tranşeele germane erau construite mai bine dect cele a duşmanilor săi: tranşeele anglo-franceze erau concepute doar ca bariere "temporare" pnă cnd forţele lor o să treacă prin liniile germane. Unii sperau că situaţia inertă va lua sfrşit cu ajutorul tehnologiei. n aprilie 1915, germanii au utilizat pentru prima oară arme chimice, deschiznd o breşă de şase kilometri n liniile aliaţilor, cnd soldaţii francezi s-au retras. Această breşă a fost acoperită de soldaţi canadieni la Ypres. Nici unul din oponenţi nu a fost capabil să iniţieze un atac hotărtor, cu toate că acţiunea germană la Verdun n 1916, şi eşecul Antantei la Somme n vara anului 1916 aproape au distrus armata franceză. ncercările franceze zadarnice de a lansa atacuri puternice şi directe contra liniilor germane, s-au terminat cu pierderi enorme pentru infanteria franceză, şi au cauzat acte de insubordonare, care au pus n pericol integritatea frontului francez după Ofensiva Nivelle n primăvara anului 1917. Noutatea revoluţiei ruse a intensificat sentimentele socialiste. Steaguri roşii au fost ridicate şi, cu mai multe ocazii, a fost cntată [Internationale|Internaţionala]].
Pnă la sfrşitul rebeliunii, au participat la aceasta ntre 30.000 şi 40.000 de soldaţi francezi. Pe parcursul perioadei 1915-17, Imperiul Britanic şi Franţa au suferit cu mult mai multe pierderi dect Germania, nsă ambele părţi au pierdut milioane de soldaţi din cauza rănilor şi a bolilor.

                


1 Frontul de est

Cu toate că războiul devenise practic imobil n tranşeele frontului de vest, conflictul era mai dinamic n est. Planurile ruse iniţiale pentru război cereau două invazii simultane, una n Galiţia viznd Austria şi alta n Prusia Răsăriteană. Cu toate că atacul rus iniţial n Galiţia a avut succes, forţele ruse au fost respinse n Prusia de către Hindenburg şi Ludendorff la Bătălia de la Tannenberg şi Bătălia de la Lacurile Mazuriane n august şi septembrie 1914. Infrastructura rusă economică şi militară inferioară, nu a putut să reziste contra forţelor unite a Germaniei şi a Austro-ungariei. n primăvara anului 1915, forţele ruse au fost respinse pnă n Galiţia, şi n mai, Puterile Centrale au reuşit să avanseze n sudul Poloniei, caputrnd Varşovia pe 5 august forţnd ruşii complet să abandoneze Polonia, n aşa numita "Marea Retragere".
                

Victoria Antantei

Contraofensiva a aliaţilor, cunoscută ca Ofensiva de o sută de zile s-a nceput pe 8 august, 1918. Bătălia de la Amiens a inclus Armata britanică a IV-a pe flancul stng, Prima armată franceză pe flancul drept, şi forţe canadiene şi australiene n centru. Aliaţii au utziliat tancuri de clasa Mark IV şi Mark V, şi 120.000 de soldaţi. Forţele Antantei au reuşit să pătrungă 12km n doar şapte ore. Erich Ludendorff a numit această zi "ziua neagră a armatei germane".
Totuşi, după unele zile, ofensiva s-a ncetenit; unităţile Imperiului Britanic au ntlnit multe probleme cu majoritatea tancurilor lor (doar cu excepţia la şapte din ele). Pe data de 15 August 1918, Generalul Haig a stopat acţiunea şi a nceput să dezvolte planurile pentru o ofensivă nouă n Albert. A doua bătălie de la Somme (1918) s-a nceput pe 21 august. Aproximativ 130.000 de soldaţi americani au luptat, mpreună cu soldaţi a Armatei britanice a III-a şi a armatei britanice a IV-a. Bătălia a fost un succes enorm pentru aliaţi. Armata germană a II-a a fost forţată să se retragă dea lungul frontului de 55km. Oraşul Bapaume a fost capturat pe data de 29 august şi pe 2 septembrie, forţele germane se aflau după Linia Hindenburg, unde se aflau la nceputul războiului.
Pe data de 26 septembrie, aliaţii au iniţiat Ofensiva Meuse-Argonne pentru a trece linia Hindenburg. 260.000 de soldaţi americani au atacat direct, şi toate diviziile au reuşit să captureze ţintele lor iniţiale cu excepţia Diviziei americane 79, care a ntlnit rezistenţă puternică la Montfaucon şi nu a reuşit să avanseze n prima zi. Acest eşec a permis germanilor să se regrupeze. Montfaucon a fost capturat pe data de 27 septembrie; totuşi, inabilitatea aliaţilor să cucerească oraşul n ziua anterioară a fost una din cele mai costisitoare greşeli a campaniei.

La nceputul lunei octombrie, deja era evident că planurile aliaţilor nu funcţionau ntr-un mod ideal. Multe tancuri se stricaseră, şi cele care ncă funcţionau nu puteau fi ntrebuinţată din cauza naturii terenului. Totuşi, cu toate aceste probleme pentru aliaţi, Ludendorff hotărse pnă 1 octombrie, că Germania are două opţiuni pentru sfrşitul războiului; distrugere totală sau un armistiţiu. El a recomandat a doua cale la o ntlnire a liderilor germani n Spa, Belgia pe această dată. Pe parcursul lunii octombrie, artileria lui Pershing a continuat să bombardeze forţele germane care deja erau epuizate şi derutate pe ntregul front Meuse-Argonne. Presiunea din parta a aliaţilor nu s-a oprit pnă la sfrşitul războiului.
Din cauza numeroaselor pierderi, mulţi membri a armatei germane considerau că o nfrngere totală era inevitabilă. Pericolul unei răscoale generale era puternic. Admiralul Scheer şi Ludendorff au decis să iniţieze o ultimă ofensivă să demonstreze "curajul" flotei germane. Ştiind că o astfel de acţiune ar fi refuzată de către guvernul Prinţului Max von Baden, Ludendorff a decis să nu-l informe despre planurile sale. Totuşi, informaţia despre atacul anticipat a ajuns n Kiel. Mulţi marinari au participat ntr-o rebeliune şi au fost arestaţi, refuznd să participe la o ofensivă maritimă pe care ei o considerau sinucidere făra sens. Ludendorff şi-a asumat răspunderea pentru acest incident; Kaiserul la scos din funcţie pe data de 26 octombrie.
După sfrşitul lunei septembrie 1918, Ludendorff a nceput să dezvolte un plan pentru viitorul politic a Germaniei. Cu toate că el a fost un conservator tradiţional, el a hotărt să iniţieze o revoluţie politică limitată, prin introducerea unor noi reforme care au "democratizat" Germania, nsă satisfăcnd monarhiştii prin faptul că a reţinut domnia Kaiserului. El credea că democratizarea o să demonstreze poporului german că guvernul era pregătit să se schimbe, astfel micşornd probabilitatea unei insurecţii socialiste, cum a avut loc n Rusia n 1917. Totuşi, unii istoriografi consideră că Ludendorff avea un motiv ulterior pentru planul său. Reformele sale ar fi transferat puterea politică membrilor Reichstag-ului, n special partidelor de conducere, n această perioadă: partidul centrist, liberalii şi social-democraţii. Astfel, cum Ludendorff ar fi acordat acestor partide mai multă putere, ei ar fi avut autoritatea să ceară un armistiţiu. Cu 5.989.758 de victime germane ( 1.773.700 morţi, 4.216.058 răniţi,), ei au procedat exact astfel. nsă curnd, Ludendorff a trecut printr-o schimbare radicală şi a nceput să declare că aceleaşi partide care au căpătat putere de la dnsul au cauzat nfrngerea Germaniei n război. Aceşti politiceni au "njunghiat Germania n spate"--un sentiment care i beneficia lui Ludendorff şi care a fost ulterir utilizat de către mai multe grupări naţionaliste germane, ca NSDAP.
Prinţul Maximilian din Baden a devenit capul noului guvern german. Negocierile pentru pace au nceput imediat după inaugurarea sa. Despre ntrebarea monarhiei germane nu putea hotăr ntre o monarhie constituţională sau aboliţia ei completă. Totuşi decizia a fost scoasă din minile sale, de către Philipp Scheidemann, care pe data de 9 noiembrie 1918 a declarat că Germania trebuie să fie o republică de pe un balcon a Reichstag-ului. Von Baden apoi a anunţat că Kaiserul trebuia să părăsească tronul.
Germania imperială a murit, şi o nouă Germanie a fost născută: Republica de la Weimar.
    






Sfrşitul războiului

Bulgaria a fost prima din Puterile Centrale care a semnat un armistiţiu pe data de 29 septembrie 1918). Pe 30 octombrie Imperiul Otoman a capitulat. Pe 3 noiembrie Austro-Ungaria a trimis un steag alb comandantului italian pentru a-i cere un armistiţiu şi termenii păcii. Termenii au fost aranjaţi prin telegraf cu autorităţile Antantei de la Paris, au fost comunicate Austro-Ungariei, iar aceasta i-au acceptat. Armistiţiul cu Austria a intrat n vigoare ncepnd cu ora trei n după amiaza zilei de 4 noiembrie. Austria şi Ungaria au semnat armistiţii separate n urma prăbuşirii monarhiei habsburgice. După izbucnirea Revoluţiei germane, a fost proclamată o republică la 9 noiembrie, marcnd sfrşitul Imperiului German. Kaiserul s-a refugiat a doua zi n Olanda care i-a acordat azil politic (a se vedea Republica de la Weimar). Pe 11 noiembrie a fost semnat un armistiţiu ntr-un convoi feroviar la Compigne n Franţa. La ora 11 n aceeaşi zi a ncetat focul şi armatele au nceput să se retragă. George Lawrence Price este considerat n mod tradiţional ca fiind ultimul soldat ucis. Starea de război ntre cele două tabere a persistat pentru ncă şapte luni pnă la ncetarea finală constituită prin semnarea Tratatului de la Versailles la 28 iunie 1919 cu Germania şi următoarele tratate cu Austria, Ungaria, Bulgaria şi Imperiul Otoman semnate la St. Germain, Trianon, Neuilly şi Svres. Multe memoriale astfel oferă ca dată finală a războiului anul 1919; n contrast, cele mai multe comemorări ale războiului se concentrează asupra armistiţiului din 1918.

                         CUPRINS

     CAUZE
     PRIMELE BATALII
     INCEPUTUL RAZBOIULUI PE FRONTUL DE VEST
     FRONTUL DE EST
     VICTORIA ANTANTEI
     SFARSITUL RAZBOIULUI
     BIBLIOGRAFIE




                                                              BIBLIOGRAFIE :
                                                                 -www.google.ro
                                                                 -‘Atlasul Lumii in Imagini’
                                                                 -‘enciclopedia Wikipedia’




 





  PRIMUL RAZBOI MONDIAL
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica