referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Pozitia adoptata de Romania in cadrul Tratatului de la Varsovia in perioada 1955 - 1964

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Politica de securitate şi apărare a unui stat cuprinde un ansamblu de principii, norme, modalităţi şi organisme abilitate, pe care statul şi le propune şi le realizează pentru îndeplinirea unor obiective în acord cu interesele sale fundamentale...

Varianta Printabila 


1            Evoluţia relaţiilor internaţionale n perioada postbelică a reprezentat o preocupare majoră a istoricilor. Interesul şi efortul acestora au fost direcţionate şi către studiul organismelor politico-militare care au activat n acest interval de timp.
Constituirea Pactului de la Varşovia prezintă esenţialmente toate caracteristicile şi trăsăturile definitorii ale unui produs tipic al Războiului Rece. Analiza raporturilor stabilite n cadrul organizaţiei, la nivelul conducerii acesteia, exercitată de către sovietici pe ntreaga perioadă n care a fiinţat Pactul de la Varşovia, dezvăluie fără echivoc că, n fapt, a primat principiul subordonării politico-militare a „aliaţilor minori” faţă de Uniunea Sovietică.
La mijlocul secolului al XX-lea, omenirea se confrunta cu o serie de situaţii complexe ce angajau ndeosebi superputerile Uniunea Sovietică şi Statele Unite, dar şi statele mici şi mijlocii, care şi construiau raportări la această stare de fapt.
Analiza locului şi rolului jucat de Romnia n cadrul Pactului de la Varşovia necesită o abordare sistemică şi integrată ce vizează aspecte de ordin politic, militar, diplomatic, economic, geopolitic şi geostrategic, strns relaţionate de faptul că poziţia statului romn a evoluat de la obedienţă excesivă la nesupunerea evidentă faţă de puterea hegemonică a alianţei.
Poziţia Romniei se impune a fi evaluată prin prisma unei  multitudini de implicaţii ale relaţiilor internaţionale, care se manifestau n condiţiile existenţei bipolarităţii specifice Războiului Rece şi n care cele două superputeri au acţionat n funcţie de răspunderile conferite şi asumate de supremaţia militară, ca şi de interesele lor globale.
Evoluţia Romniei n ansamblul Pactului de la Varşovia poate fi evaluată ct mai apropiat de realitatea istorică, prin urmărirea atitudinii ei n momentele controversate sau de criză ale existenţei alianţei. Obligată n virtutea, att a realităţilor geopolitice postbelice din Europa, care au impus apartenenţa la sfera de influenţă sovietică, ct şi prin natura regimului politic instalat la Bucureşti prin intervenţia directă sovietică, să fie membră fondatoare a Pactului de la Varşovia, Romnia a nregistrat o evoluţie aparte n ansamblul acesteia.
           n a doua jumătate a secolului al XX-lea, activitatea politică a statelor a devenit tot mai complexă, relaţiile internaţionale, diplomaţia, politica de securitate şi apărare au căpătat contururi noi, transformările politice, economice şi sociale care au avut loc, avnd o nrurire directă asupra acestora.
Politica de securitate şi apărare a unui stat cuprinde un ansamblu de principii, norme, modalităţi şi organisme abilitate, pe care statul şi le propune şi le realizează  pentru ndeplinirea unor obiective n acord cu interesele sale fundamentale.
Demersurile de politică externă şi de apărare, ntreprinse de Bucureşti n relaţiile cu statele din blocul comunist, dar şi cu cele din Occident, se impun a fi evaluate att prin prisma regimului politic existent n Romnia n acea perioadă, ct şi prin percepţia factorilor decidenţi de la vrful ierarhiei politice şi militare n momente de criză ale relaţiilor internaţionale, cum au fost problema germană, evenimentele din Polonia, revoluţia din Ungaria, criza rachetelor din Cuba, criza relaţiilor sovieto-chineze, conflictul arabo-israelian, criza din Cehoslovacia.
Prezintă recunoaştere faptul că la sfrşitul anilor '50 şi la nceputul decadei următoare, Romnia comunistă a nceput să imprime un curs autonom-independent politicii sale externe n raport cu Pactul de la Varşovia.
Considerăm că atitudinea adoptată de Romnia a fost favorizată de acţiunea conjugată a mai multor factori, cu valenţe definitorii: ncheierea prezenţei militare sovietice n 1958, apariţia şi adncirea mai apoi a schismei sino-sovietice, tentativele de integrare economică n cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc şi militară n Pactul de la Varşovia, derulate de către conducerea sovietică la nceputul anilor '60 şi, nu lipsit de importanţă, deschiderea politică şi economică practicată de principalele cancelarii occidentale faţă de Bucureşti. Poziţia Romniei a evoluat de la sprijinirea nedisimulată a intervenţiei sovietice n 1956 n Ungaria, la atitudinea circumspectă faţă de conducerea de la Kremlin n criza Berlinului şi n cea cubaneză, pnă la respingerea publică, vehementă a invaziei forţelor Pactului de la Varşovia n 1968 n Cehoslovacia, păstrnd o atitudine echidistantă n confruntarea politică sovieto-chineză.
Unele aspecte esenţiale au fost relevate pentru facilitarea nţelegerii locului şi rolului Romniei şi al organismului său militar n cadrul Pactului de la Varşovia şi implicit al relaţiilor politico-militare stabilite cu Uniunea Sovietică şi cu celelalte state membre ale alianţei.
Deşi nu şi-a exprimat niciodată intenţia de a se retrage din Pact, prin numeroasele obiecţii ridicate n legătură cu funcţionarea mecanismelor politico-militare ce guvernau activitatea organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi a unor iniţiative şi demersuri de politică externă promovată de statele membre ale alianţei – n special de Uniunea Sovietică – ce aduceau atingere suveranităţii, independenţei şi n general intereselor sale naţionale, Romnia a nceput să fie percepută, ndeosebi după 1958, ca „aliatul incomod” din cadrul Pactului de la Varşovia.
Romnia a respins procesele de integrare militară n cadrul organizaţiei, fapt de natură a prejudicia independenţa şi suveranitatea naţională şi a militat constant pentru promovarea colaborării politico-militare, bazată pe egalitatea şi respectul reciproc ntre statele participante la Tratatul de la Varşovia.
Mutaţiile majore survenite n cmpul geopolitic european, dar şi n arena internaţională după ncheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale, manifestate n dinamica derulării Războiului Rece, au avut rolul determinant n apariţia celor două reprezentative blocuri politico-militare opuse, Alianţa Nord-Atlantică şi Pactul de la Varşovia.
Crearea Tratatului de la Varşovia a constituit o evidentă expresie a manifestării Războiului Rece pe continentul european, divizat n cele două sisteme antagonice sub raport social-economic, politic şi militar
n analiza contextului politico-militar ce a generat decizia sovietică de constituire a Tratatului de la Varşovia se nscriu propunerile guvernului sovietic, avansate la 31 martie 1954, guvernelor american, britanic şi francez privind aderarea Uniunii Sovietice la Alianţa Nord-Atlantică. Credincioasă conceptului de securitate colectivă n Europa, n viziune proprie, conducerea de la Kremlin ncerca, n cazul accederii la alianţă, să schimbe caracterul, scopul şi rolul acesteia, făcnd inoperant conceptul de apărare colectivă. Sesiznd stratagema şi totodată scopul demersului, cele trei guverne vizate au respins ntr-o notă comună propunerea sovietică, catalognd-o ca nefiind realistă şi n contradicţie flagrantă cu valorile fundamentale promovate şi apărate de Alianţă. Această stare de fapt a ntărit convingerea liderilor de la Kremlin, conştienţi de unele minusuri ale sistemului militar sovietic, ndeosebi n privinţa armamentului nuclear, că NATO constituie principalul pericol pentru sistemul totalitar sovietic, instaurat n statele din zona sa de influenţă.
Pe termen lung, prin nfiinţarea Tratatului de la Varşovia, Uniunea Sovietică a obţinut un instrument eficient pentru promovarea integrării politice a statelor-satelit, alianţa militară fiind un auxiliar important pentru menţinerea acestora sub un riguros control. n mai 1955, Uniunea Sovietică a creat Pactul de la Varşovia, ca alianţă politico-militară bazată pe similitudini ideologice. Un anumit punct de vedere, relativ des ntlnit, explică formarea Pactului de la Varşovia ca o reacţie a Moscovei faţă de decizia NATO de includere a R.F. Germania n cadrul alianţei militare occidentale. Acest demers a creat o stare de nelinişte n cadrul conducerii de la Moscova, similară situaţiei din capitalele occidentale provocată de primul test al bombei atomice sovietice.
Perspectiva istorică evidenţiază faptul că Pactul de la Varşovia a devenit, pe parcursul manifestării Războiului Rece, o prezenţă notabilă n planul relaţiilor internaţionale şi un actor distinct n cmpul geopolitic european. n interiorul organismului, subordonat de altfel intereselor geopolitice şi geostrategice ale Moscovei, unele state-satelit, cazul Romniei, ndeosebi după 1964,  au adresat acesteia solicitări de manifestare mai democratică n cadrul mecanismelor de decizie ale alianţei, fapt rămas de altfel n plan practic, fără rezultate notabile.
Sub aceste auspicii, n Palatul Consiliului de Stat din Varşovia, ntre 11 şi 14 mai 1955 a avut loc „cea de-a doua conferinţă a statelor europene pentru asigurarea păcii şi securităţii n Europa, la care au participat Republica Populară Albania, Republica Populară Bulgaria, Republica Cehoslovacă, Republica Democrată Germană, Republica Populară Polonă, Republica Populară Romnă, Republica Populară Ungară şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste”.
n principal, din fiecare delegaţie făceau parte preşedintele Consililui de Miniştri, ministrul Apărării şi cel al Afacerilor Externe, n total un număr de 44 de participanţi, la care s-a adăugat, n calitate de observator şi reprezentantul R.P. Chineze, Peng Dehuai, locţiitor al premierului Consiliului de Stat şi ministru al Apărării.
La ncheierea lucrărilor conferinţei au fost adoptate şi date publicităţii două documente, instrumente de drept internaţional, egale ca importanţă juridică: „Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală ntre Republica Populară Albania, Republica Populară Bulgaria, Republica Cehoslovacă, Republica Democrată Germană, Republica Populară Polonă, Republica Populară Romnă, Republica Populară Ungară şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste” şi „Cu privire la crearea Comandamentului Unit al forţelor armate ale statelor semnatare ale Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală de la Varşovia”.
După napoierea de la Varşovia, pe 18 mai, Gheorghiu-Dej a prezentat, ntr-o şedinţă a Biroului Politic al CC al PMR şi apoi pe 20 mai, n plenul Consiliului de Miniştri, o amplă informare asupra modului de desfăşurare a reuniunii, a poziţiei adoptate de delegaţia romnă, scopul şi principiile de funcţionare ale alianţei politico-militare ce grupa opt ţări comuniste europene, precum şi rezultatele acestei conferinţe, discursul său fiind aproape identic cu cel abordat la Varşovia. Şedinţa se ncheie prin aprobarea de către Consiliul de Miniştri a declaraţiei guvernului romn făcută la Conferinţa de la Varşovia şi de asemenea, aprobarea convocării sesiunii Marii Adunări Naţionale pentru data de 30 mai 1955, pe ordinea de zi figurnd ratificarea Tratatului de la Varşovia.
Ca urmare, luni 30 mai 1955, la Bucureşti s-au deschis lucrările celei de-a şasea sesiuni a Marii Adunări Naţionale avnd un singur punct pe ordinea de zi, aprobată de altfel n unanimitate, constnd n ratificarea Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, semnat la Varşovia la 14 mai 1955.
Prin adoptarea Tratatului de la Varşovia, ca act juridic internaţional, s-au stabilit şi componentele ce determină constituirea şi funcţionarea unei alianţe politico-militare: membrii, organele de conducere politică şi militară, statutul, domeniul de activitate politic şi militar şi scopul alianţei. Acţiunile de ratificare a Tratatului de către statele membre şi remiterea instrumentelor de ratificare către guvernul Republicii Populare Polone spre păstrare, au ncheiat sistemul juridic internaţional pentru ca Tratatul să devină valid.
n perioada cuprinsă ntre 21 mai şi 4 iunie 1955, toate statele contractante, conform articolului 10 din Tratat, au depus la Varşovia, guvernului polonez, documentele de ratificare, după cum urmează: R.P. Polonă – 21 mai 1955; R.D. Germană – 24 mai 1955; R. Cehoslovacă – 27 mai 1955; R.P. Bulgară – 31 mai 1955; Uniunea Sovietică – 1 iunie 1955; R.P. Ungară – 2 iunie 1955; R.P. Romnă – 3 iunie 1955; R.P. Albania – 4 iunie 1955. n 10 iunie 1955, ambasada R.P. Polone la Bucureşti informa Ministerul romn al Afacerilor Externe că Tratatul de la Varşovia a intrat n vigoare pe 4 iunie 1955, odată cu remiterea de către guvernul polonez a instrumentelor de ratificare de către toate statele membre.
După constituirea Pactului de la Varşovia, liderul regimului de la Kremlin, Nikita S. Hruşciov a ntreprins multiple demersuri prin care a ncercat să proiecteze spre Occident o imagine cosmetizată a blocului sovietic. n acest sens, a utilizat consfătuirile Comitetului Politic Consultativ pentru a face cunoscute iniţiativele sale de politică externă, viznd securitatea pe continentul european.
n general, n primii săi ani de existenţă, Pactul de la Varşovia a reprezentat mai mult o monedă de schimb a Uniunii Sovietice, invocată n negocierile diplomatice cu Occidentul, dect o alianţă politico-militară stricto senso. După crearea Pactului de la Varşovia, foarte puţin din activitatea acestuia a fost direcţionată spre construirea şi conferirea de substanţă unei alianţe politico-militare. Uniunea Sovietică a pus accent n special pe utilizarea instituţiilor Pactului ca instrument de control şi subordonare a „aliaţilor minori”. Statul Major General sovietic a procedat la nlocuirea treptată a consilierilor cu un reprezentant militar sovietic al Pactului de la Varşovia n fiecare stat membru al alianţei. Aceştia aveau misiunea de a direcţiona şi monitoriza instruirea militară şi programele privind dotarea şi nzestrarea armatelor statelor respective pentru a fi n deplină concordanţă cu imperativele şi exigenţele politico-militare ale Uniunii Sovietice.
Pnă n 1958, Romnia s-a dovedit a fi un aliat fidel al Pactului de la Varşovia. Deşi comunismul cu valenţe naţionaliste lansat de Gheorghiu-Dej, cu o uşoară tendinţă de detaşare faţă de linia politică impusă de Uniunea Sovietică, situaţie n mare parte ncurajată şi de „noua deschidere” promovată de Nikita S. Hruşciov, căpăta un contur tot mai larg, n şedinţele Comitetului Politic Consultativ n-au fost prezente momente de controverse sau nenţelegeri ce ar fi putut fi puse pe seama reprezentanţilor Romniei. Momentele critice ale anului 1956, materializate prin revoltele din Polonia şi revoluţia maghiară, n-au făcut din Romnia un aliat „incomod”, cum avea să fie perceput mai trziu, ci cu siguranţă unul dintre cei mai devotaţi sprijinitori ai demersurilor ntreprinse de către liderii sovietici. Evoluţia Romniei n ansamblul Pactului de la Varşovia, pornind de la o atitudine de obedienţă totală şi pnă la sfidarea, nesupunerea asumată faţă de puterea hegemonică, poate fi evaluată ct mai obiectiv, prin urmărirea comportamentului n momentele controversate sau de criză ale existenţei alianţei. ntruct, conform aserţiunii profesorului francez Jean-Louis Dufour, criza constituie „un moment de ruptură n interiorul unui sistem organizat”, este evident că aceasta „implică obligaţia factorilor decizionali de a-şi defini o poziţie fie n favoarea conservării, fie pentru transformarea sistemului dat, n perspectiva ntoarcerii sale la un echilibru”.
La 15 aprilie 1957, printr-un acord ncheiat ntre părţile romnă şi sovietică, s-a reglementat aspectul juridic al prezenţei trupelor sovietice n Romnia. Potrivit prevederilor documentului staţionarea trupelor sovietice pe teritoriul ţării nu afecta suveranitatea statului romn, iar trupele sovietice nu se amestecau n treburile lui interne. Efectivele trupelor urmau a fi stabilite prin convenţii speciale ntre părţi, iar mişcările acestor trupe, aplicaţiile şi manevrele se desfăşurau cu acordul şi consimţămntul guvernului romn. Totodată, se nfiinţa o comisie mixtă romno-sovietică n vederea rezolvării tuturor problemelor legate de aplicarea acordului. Vizita lui Emil Bodnăraş la Moscova n martie 1958 a impulsionat discuţiile privind eventuala retragere a armatei sovietice din ţară.
La 17 aprilie 1958 Nikita S. Hruşciov, prim-secretar al CC al PCUS, a adresat o scrisoare CC al PMR n care anunţă că autorităţile de la Moscova au decis retragerea trupelor sovietice din Romnia. Printre motive invocate de liderul sovietic se remarcă slăbirea ncordării internaţionale, succesele Romniei „n construirea socialismului” şi ntărirea regimului de democraţie populară, capacitatea combativă ridicată a forţelor armate romne, capabile să dea o ripostă adecvată adversarilor, precum şi descurajarea propagandei „cercurilor imperialiste” n legătură cu prezenţa trupelor sovietice n Romnia.
Ulterior, la 23 aprilie 1958, Gheorghe Gheorghiu Dej a trimis răspunsul autorităţilor romne la scrisoarea lui Nikita S. Hruşciov din 17 aprilie. Acesta şi manifesta acordul „cu propunerea dumneavoastră de a renunţa la staţionarea mai departe a trupelor sovietice n RPR. Nu ne ndoim, se spunea n continuare, că această hotărre va avea un mare răsunet şi va fi primită n opinia publică mondială ca o nouă contribuţie concretă a URSS, a RPR şi a ntregului lagăr socialist, la consolidarea păcii şi destinderii n relaţiile internaţionale”.
La 24 mai 1958, a avut loc la Moscova, consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia. n comunicatul emis la ncheierea lucrărilor se specifica: „Comitetul Politic Consultativ a aprobat propunerea guvernului Uniunii Sovietice, pusă de acord cu guvernul Republicii Populare Romne, cu privire la retragerea n viitorul apropiat, de pe teritoriul Republicii Populare Romne, a trupelor sovietice, care se aflau acolo n conformitate cu Tratatul de la Varşovia”.

1 Trecnd peste neadevărul flagrant exprimat n comunicat, dat fiind faptul că, trupele sovietice se aflau n Romnia din 1944 şi nu n conformitate cu Tratatul de la Varşovia, aspectul n sine, legat de această retragere, va marca n esenţă, un moment de cotitură n relaţiile politice şi militare romno-sovietice.
Consfătuirea de la Moscova mai stabilea, de asemenea, ca n cursul anului 1958, Pactul de la Varşovia să şi reducă forţele armate cu 419.000 militari, astfel: Uniunea Sovietică – 300.000, Romnia – 55.000, Bulgaria – 23.000, Polonia – 20.000, Cehoslovacia – 20.000 şi Albania – 1.000. Totodată, guvernul sovietic luase decizia de a retrage o divizie de pe teritoriul Ungariei. Spre finalul comunicatului, Comitetul Politic Consultativ hotăra să adreseze statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice o propunere cu privire la ncheierea unui pact de neagresiune ntre cele două blocuri politico-militare opuse. Comunicatul a fost semnat şi de observatorul delegat al R.P. Chineze la această sesiune. Comunicatul emis la ncheierea sesiunii a făcut obiectul publicării şi n presa centrală de la Bucureşti.
Retragerea trupelor sovietice din Romnia s-a desfăşurat ntre 15 iulie şi 15 august 1958, n baza unui acord ncheiat ntre ministerele Apărării romn şi sovietic şi a corespuns pe deplin intereselor strategice şi de securitate ale Uniunii Sovietice. Pe lngă motivele invocate de partea romnă, cu care sovieticii au fost de acord, decizia retragerii trupelor s-a datorat şi intenţiei Uniunii Sovietice de a-şi reface imaginea n arena internaţională, puternic afectată ca urmare a intervenţiei armate din Ungaria, precum şi necesităţii reducerii cheltuielilor sale militare destinate ntreţinerii forţelor dislocate n statele-satelit. Ulterior, n cursul aceluiaşi an, au nceput să părăsească ţara şi consilierii sovietici ce activau n diverse domenii.
Acţiunea n sine nu afecta securitatea Uniunii Sovietice, deoarece Romnia nu avea frontieră comună cu state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, ci numai cu state membre ale Pactului de la Varşovia, iar cu Iugoslavia relaţiile fuseseră normalizate. Pe de altă parte, Nikita S. Hruşciov dorea să-şi sporească credibilitatea n Occident „poznd” n adeptul politicii de destindere pe continent, prin măsuri politico-militare efective. Prin  retragerea trupelor sovietice din Romnia, liderul de la Kremlin intenţiona să ntărească legitimitatea PMR n faţa naţiunii romne, dar să şi demonstreze att „aliaţilor minori” din cadrul Pactului de la Varşovia, ct şi Occidentului, că socialismul se poate edifica ntr-un stat de „democraţie populară” şi fără prezenţa armatei sovietice. Pentru a compensa retragerea trupelor sovietice şi a oferi dovezi concrete conducerii de la Moscova, dar şi pentru a menţine şi spori controlul regimului asupra societăţii, Gheorghe Gheorghiu-Dej a aprobat introducerea şi aplicarea unor măsuri mai dure. Paradoxal, a urmat o perioada de creştere a represiunii şi a dogmatismului şi nu una de relaxare, aşa cum s-ar fi aşteptat, ntruct după dispariţia lui Stalin, inclusiv Uniunea Sovietică procedase la unele schimbări n politica internă şi externă. Astfel, n perioada 1958-1960, asistăm la o nouă campanie de arestări şi represiune mpotriva tuturor celor ce contestau, ntr-un mod sau altul, regimul de „democraţie populară”.
Perioada anilor 1958-1961 este marcată pe continentul european de sporirea ncordării ntre Uniunea Sovietică şi Occident, acţiunile fiind relaţionate de problema germană şi n special a Berlinului. Problema statutului Berlinului a nceput să apară tot mai des pe agenda de lucru a oficialilor de la Kremlin.
Astfel, la 10 noiembrie 1958, cu ocazia vizitei lui Wladyslaw Gomulka, la Moscova, Nikita S. Hruşciov a făcut publică pentru prima dată intenţia Uniunii Sovietice de a realiza transferul către  autorităţile est-germane a tuturor funcţiilor pe care sovieticii le mai deţineau provizoriu n Berlin. n cursul discuţiilor avute cu Gomulka, Hruşciov a făcut precizarea că a remarcat o schimbare de atitudine a părţii americane n problema germană şi n cea a Berlinului, ndeosebi după declaraţia secretarului de stat John F. Dulles, din octombrie 1958, cnd acesta a intenţionat să facă o paralelă ntre obligaţiile Statelor Unite faţă de Taiwan şi cele faţă de Berlinul Occidental.
Pe fondul acestor evenimente survenite pe plan internaţional, n 28 şi 29 martie 1961, s-a desfăşurat la Moscova, reuniunea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia. Au participat, n calitate de observatori, reprezentanţi din R.P. Chineză, R.P.D. Coreeană, R.D. Vietnam şi R.P. Mongolă. n cadrul reuniunii s-a făcut un tur de orizont asupra evoluţiei situaţiei internaţionale şi s-au stabilit măsurile care, după opinia liderilor prezenţi la şedinţă, urmau a fi luate n viitor pentru asigurarea păcii n Europa şi n lume. La această şedinţă s-a luat hortărrea retragerii forţelor maritime militare sovietice din golful Vlora, ca urmare a poziţiei adoptate de Albania faţă de Pactul de la Varşovia.
Cu acelaşi prilej, a fost luată decizia ca locul consilierilor militari sovietici n armatele statelor participante la Tratatul de la Varşovia să fie luat de către reprezentanţi ai Comandantului Suprem al Forţelor Armate Unite. n baza acestei decizii, a fost elaborat şi un statut special al acestora.
Pe acest fond al relaţiilor internaţionale, ntre 3 şi 5 august 1961, la Moscova, s-a desfăşurat sesiunea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia, la care delegaţia romnă a fost reprezentată de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ion Gheorghe Maurer şi Alexandru Brlădeanu. Agenda discuţiilor a cuprins aspecte legate de eventuala ncheiere a Tratatului de pace cu Germania, care să dea o formă juridică situaţiei statornicite pe continentul european după ncheierea celui de-al Doilea Război Mondial, n acest context fiind abordată şi problema statutului Berlinului. Delegaţia Albaniei a trimis o delegaţie cu nivel de reprezentare mai scăzut, şeful acesteia fiind Ramiz Alia, fapt ce a constituit pretextul ca sovieticii să refuze prezenţa reprezentanţilor albanezi la şedinţă. Lucrările consfătuirii s-au ncheiat cu o declaraţie publică n care a fost subliniat faptul că n cazul n care puterile occidentale nu vor accepta ncheierea tratatului de pace cu Germania, statele comuniste vor ncheia un tratat separat cu R.D. Germană. n privinţa statutului Berlinului Occidental, textul dat publicităţii preciza că „Guvernele statelor participante la Tratatul de la Varşovia propun Camerei Populare şi Guvernului R.D.G., tuturor oamenilor muncii din R.D.G., să se stabilească la graniţele Berlinului Occidental o ordine care să bareze n mod sigur calea activităţii de subminare mpotriva ţărilor lagărului socialist; să se exercite o pază de nădejde şi un control efectiv n jurul ntregului teritoriu al Berlinului Occidental, inclusiv la graniţa cu Berlinul Democrat”.
nceputul anilor '60 marchează şi manifestarea tot mai vizibilă a schismei sino-sovietice pe multiple planuri, cu adnci implicaţii n ntreaga lume comunistă. Romnia avea să exploateze n continuare, n interesul propriu această stare de lucruri. Coeziunea Pactului de la Varşovia tindea să devină o simplă „etichetă” politică n condiţiile escaladării diferendului sino-sovietic.
n acest climat, evoluţia spre un curs independent al politicii externe a Romniei faţă de Moscova, a fost posibilă numai n contextul manifestării polemicii ideologice sovieto-chineze. Primele semne ale crizei dintre cele două mari puteri ale blocului comunist s-au făcut simţite ncă din a doua jumătate a anilor '50. Acest curs al relaţiilor sino-sovietice s-a manifestat pe fondul creşterii influenţei regimului de la Beijing n cadrul lumii comuniste şi n contextul aplicării refuzului sovietic n vederea integrării R.P. Chineze n CAER şi participării, ca observatori, a reprezentanţilor chinezi la consfătuirile Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia.
          Momentul de pornire a polemicii ideologice sovieto-chineze l-a constituit Congresul al XX-lea al PCUS, ce s-a desfăşurat la Moscova n perioada 17-24 februarie 1956. Prin dezvăluirea crimelor lui Stalin n cadrul „raportului secret”, „congresul destalinizării” a generat un impact ce a variat n lumea comunistă de la un stat la altul, n funcţie de caracteristicile naţionale concrete.
          n timp, conducerea de la Bucureşti a continuat să ia o serie de măsuri care demonstrau un anumit grad de autonomizare şi particularizare a poziţiei Romniei n cadrul Pactului de la Varşovia.
Apelul regimului la sentimentul naţional al poporului, ce a creat premisele apariţiei „comunismului naţional” romnesc, s-a constituit ntr-unul din vectorii de manifestare a „dizidenţei” Bucureştilor faţă de Moscova.
Prin promovarea unei politici externe proprii, coroborat cu acţiuni de consolidare şi dezvoltare economică, conducerea de la Bucureşti a urmărit realizarea unui nivel de autonomie sporit n raporturile cu Moscova. Eforturile diplomatice, dar şi cele de natură economică ale Bucureştilor au avut ca rezultat conferirea unui nou profil Romniei şi suscitarea treptată a interesului statelor occidentale faţă de acţiunile şi demersurile sale.
Manifestarea din ce n ce mai puternică a polemicii ideologice sovieto-chineze va crea conducerii de la Bucureşti un mediu propice de acţiune n arena relaţiilor internaţionale, fapt ce va conduce n final la elaborarea Declaraţiei din aprilie 1964. Existenţa conflictului sino-sovietic crea un climat favorabil lui Gheorghiu-Dej pentru a-l sfida pe Hruşciov, dar conducătorul romn a manifestat grija de a-şi păstra, cel puţin de o manieră oficială, neutralitatea n dispută.
Practic, după 1964, Bucureştii au acţionat pe un front larg pentru a dobndi  libertate de acţiune n plan internaţional şi de limitare a ingerinţelor puterii hegemonice a alianţei. Astfel, s-a acţionat att n direcţia sfidării monopolului PCUS n problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, ct şi n aceea a evitării integrării economice, ca mijloc de consolidare a autonomiei n plan internaţional.
Referindu-se la poziţia deosebită a Romniei n cadrul alianţei militare a statelor comuniste, generalul Anatoli I. Gribkov, fost şef al Statului Major al Forţelor Armate Unite ntre anii 1976-1989, aprecia că politica externă a Romniei a cunoscut o modificare substanţială ndeosebi după venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere. Demnitarul sovietic considera că după retragerea trupelor sovietice din 1958, Romnia a avut un parcurs ce a evoluat constant spre o poziţie independentă. Aceeaşi personalitate aprecia că, mai ales după Declaraţia din aprilie 1964, „n Occident a nceput să se discute despre Romnia ca dizident n Tratatul de la Varşovia”. Pe marginea aceluiaşi subiect, generalul Jan Sejna prezenta o elocventă imagine a raporturilor romno-sovietice, ndeosebi după venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu.
Venit la putere n martie 1965, Nicolae Ceauşescu a continuat politica de distanţare faţă de Moscova, afişnd o atitudine mult mai ndrăzneaţă dect predecesorul său. Urmărind o politică externă autonomă, Nicolae Ceauşescu a reuşit nu numai să ofere Occidentului prilejul de a exploata o breşă apărută n blocul comunist, dar să şi stimuleze sentimentele tradiţionale, rusofobe şi antisovietice ale poporului romn. n politica externă a Romniei din anii '60-'70, s-a manifestat o continuitate care a lipsit n politica internă. Pe plan extern, Ceauşescu a dovedit aceeaşi indemnare şi ingeniozitate pe care le-a dovedit Gheorghiu-Dej, nsă n politica internă s-a nregistrat opusul acestei atitudini, pe parcursul anilor devenind tiranic faţă de nevoile, trăirile şi aspiraţiile populaţiei ţării.

Bibliografie:
Constantin Olteanu, Alesandru Duţu, Constantin Antip, Romnia şi Tratatul de la Varşovia. Istoric. Mărturii. Documente. Cronologie, Editura Pro Historia, Bucureşti, 2005.
Constantin Oancea, Aurel Chiper, Ion Ciubotaru, Cornel Codiţă, Valentin Nicolau, Vasile Oroian, Organizaţia Tratatului de la Varşovia 1955-1975. Documente, Editura Politică, Bucureşti, 1976.
Martin Mc Cauley, Rusia, America şi Războiul Rece 1949-1991, Editura
Polirom, Iaşi, 1999.
Constantin Olteanu, Romnia. O voce distinctă n Tratatul de la Varşovia.
Memorii 1980-1985, Editura Aldo, Bucureşti, 1999.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica