referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Teoria zonei pivot

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Opera lui Mackinder reprezintă o interpretare cu finalitate strategică a geografiei lumii. Pentru a înţelege ideile sale, este nevoie să abandonăm împărţirea clasică a globului în oceane şi continente şi să operăm cu noţiunile pe care ni le propune autorul englez: insula lumii şi oceanul planetar. Unitatea oceanelor, consideră Mackinder, este mai bine surprinsă de termenul ocean planetar decât de denumirile Atlantic, Pacific, Indian. Datele fizice susţin această împărţire...

Varianta Printabila 


1 Teoria zonei pivot

Sir Halford Mackinder (1861-1947) a fost decanul celebrei Facultăţi de ştiinţe economice şi politice din Londra şi vicepreşedinte al Societăţii Regale de Geografie. Expune pentru prima dată ideile sale de geopolitică n comunicarea intitulată “Pivotul geografic al istoriei” (“The Geographical Pivot of History”), prezentată la Societatea regală pentru geografie n anul 1904. Ideea centrală a prelegerii era aceea că istoria universală şi politica mondială au fost puternic influenţate de imensul spaţiu din interiorul Eurasiei, iar dominarea acestui spaţiu reprezintă fundamentul oricărei ncercări de dominare a lumii.
“Aruncnd o scurtă privire asupra şuvoiului larg al apelor istoriei - scria el - nu putem nlătura gndul referitor la o anumită presiune a realităţilor geografice asupra acesteia. Spaţiile vaste ale Eurasiei, inaccesibile navelor maritime, acoperite acum de o reţea de căi ferate  - nu constituie oare tocmai ele astăzi regiunea axială a politicii mondiale? Aici au existat şi continuă să existe condiţii pentru crearea unei puteri militare şi economice mobile… Rusia a luat locul imperiului mongol. Raidurile centrifugale ale popoarelor stepei au fost substituite  de presiunile acesteia asupra Finlandei, Scandinaviei, Poloniei, Turciei, Persiei, Chinei. La scară globală ea ocupă o poziţie strategică centrală, comparabilă cu poziţia Germaniei n Europa. Poate executa lovituri n toate direcţiile, dar poate fi şi lovită din toate aceste direcţii… Este puţin probabil ca oricare dintre revoluţiile sociale imaginabile să i poată schimba raportul fundamental faţă de spaţiile geografice nemărginite ale existenţei sale…”
El a evidenţiat cu pregnanţă nsemnătatea realităţilor geografice  n politica mondială, considernd că una dintre cauzele care au provocat - direct sau indirect - războaiele de proporţii din istoria omenirii este “distribuţia neuniformă a pămnturilor mănoase şi poziţiile strategice diferite de pe suprafaţa planetei noastre”.
Referindu-se la expunerea lui Mackinder din 1904, Karl Haushofer aprecia: “O grandioasă explicaţie a politicii mondiale, comprimată n cteva pagini”(Pozdneakov, “Geopolitica”, pag. 30).
 n 1919, n timpul Conferinţei de pace de la Paris, Mackinder publică lucrarea “Idealurile democratice şi realitatea” (“Democratic Ideals and Reality”). n Marea Britanie s-a dat puţină atenţie acestei lucrări. Ca o ironie, ecoul scrierilor lui Mackinder are loc n Germania, att de frămntată după primul război.
Evenimentele din timpul celui de-al doilea război mondial au trezit, n cele din urmă, interesul pentru ideile din opera lui Mackinder şi n Marea Britanie. Lucrarea “Idealurile democratice şi realitatea” este retipărită n 1942, exact n aceeaşi formă n care fusese publicată prima dată. Mai mult, n 1943, n numărul din iulie al revistei “Foreign Affairs”,  ntr-o formă modificată şi adusă la zi, apare comunicarea din 1904, cu titlul “The Round World and the Winning of  the Peace”.
Opera lui Mackinder reprezintă o interpretare cu finalitate strategică a geografiei lumii. Pentru a nţelege ideile sale, este nevoie să abandonăm mpărţirea clasică a globului n oceane şi continente şi să operăm cu noţiunile pe care ni le propune autorul englez: insula lumii şi oceanul planetar.  Unitatea oceanelor, consideră Mackinder, este mai bine surprinsă de termenul ocean planetar dect de denumirile Atlantic, Pacific, Indian. Datele fizice susţin această mpărţire. Din suprafaţa totală a globului trei pătrimi sunt ocupate de apă. Numai o pătrime revine uscatului, iar din această suprafaţă două treimi revin insulei lumii, formată din Europa Asia şi Africa, n timp ce cealaltă treime este formată din America de Nord şi de Sud şi din Australia. De ce consideră Mackinder că Africa face parte din insula lumii? Iată argumentele: există o unire perfectă ntre Africa şi Asia n zona  Suez  (despărţirea s-a făcut de către om prin construirea Canalului de Suez, n. n.) şi una aproape perfectă la strmtoarea Bab-el-Mandeb. Concomitent, continentul negru este despărţit de Europa doar de cţiva kilometri de apă n zona strmtorii Gibraltar.
ntruct există un ocean planetar, dominat la acea vreme n mod limpede de către Marea Britanie, autorul şi concentrează analiza pe insula  lumii. Sunt numeroase argumentele n favoarea acestui demers. Mai nti, este vorba despre faptul că insula lumii ocupa cea mai mare parte din suprafaţa de uscat a globului. Apoi, pe această porţiune a pămntului trăia majoritatea populaţiei lumii. n plus, insula lumii conţinea cele mai mari bogăţii naturale.
Cum spuneam mai nainte, analiza geografului englez are obiective strategice clare. El observase că pe această suprafaţa de pămnt  existau deja state puternice care puteau să ajungă la dominarea ntregii zone euroasiatice. n eventualitatea dezechilibrării balanţei de putere n favoarea unui singur stat, acesta s-ar fi putut extinde pnă la ţinuturile marginale ale Eurasiei, iar vastele resurse continentale ar fi putut fi folosite pentru construirea unei flote puternice, ceea ce ar fi reprezentat o sfidare la adresa supremaţiei oceanice a Marii Britanii.
Din această perspectivă, Mackinder elaborează o teorie cu totul diferită privitoare la posibilităţile de dominare a continentului euroasiatic. Cheia adevărată a acestei dominaţii este, potrivit lui Mackinder, asigurarea controlului asupra  “ariei pivot” care se ntinde de la Europa de est, trece  peste stepele şi pădurile siberiene, pnă aproape de oceanul Pacific. Autorul englez numeşte această regiune vastă “inima lumii”(heartland); n linii mari ea coincide cu teritoriul Rusiei (harta 2).
De ce este importantă această zonă centrală a continentului euroasiatic? Pentru că ea conţine mari bogăţii naturale şi are o poziţie cheie pentru comunicarea ntre şi legătura dintre diferite zone ale globului. Ea este nconjurată de ceea ce Mackinder numeşte inner (marginal) crescent, un cerc de state situate pe continent, dar care prezintă un important fronton maritim (oceanic). ntre ele figurează Germania, Turcia, India, China. Urmează un outer (insular) crescent, un cerc de state geograficeşte exterior continentului propriu zis, cum ar fi Marea Britanie, Africa de Sud, Japonia. Mackinder considera, n acel moment că SUA sunt aşa de ndepărtate de zona pivot a lumii nct nu le introduce nici n rndul statelor care alcătuiesc outer crescent (harta3).
Autorul englez stabileşte trei condiţii, trei reguli sau paşi pentru dominarea zonei pivot şi, apoi, a ntregii lumi, lansnd o formulă care a făcut carieră:


1 “Cine stăpneşte Europa de est stăpneşte inima lumii;
Cine stăpneşte inima lumii stăpneşte Insula Lumii;
Cine stăpneşte Insula Lumii stăpneşte lumea”.

Din construcţia autorului nu putem omite ntrebările şi preocupările unui savant englez privitoare la fenomenele politice care puteau avea loc pe continent. De pildă, Mackinder a observat că nu există bariere naturale importante ntre Germania şi Rusia, ceea ce a făcut posibile mişcările masive de populaţie de la nceputul mileniului şi ceea ce explică uşurinţa cu care turcii, de pildă, venind din Asia, au invadat Europa. De ce nu ar putea avea loc şi o mişcare n sens invers? se ntreabă autorul englez. n fond, Mackinder  era preocupat fie de o apropiere ntre Germania şi Rusia, fie de o  expansiune a Germaniei spre răsărit, pnă la punctul n care să controleze chiar zona pivot.
Pe de altă parte, el consideră că există trei puteri continentale care au cucerit poziţii dominante n zona axială (zona pivot): Germania, Rusia, China. Temerea sa era generată de o eventuală apropiere dintre statele axiale, ceea ce ar fi reprezentat un pericol la adresa puterii Marii Britanii. Ca modalitate de prevenire a constituirii unei asemenea axe, Mackinder preconiza intensificarea relaţiilor de bună colaborare dintre Marea Britanie şi Rusia.
n 1943, Mackinder a reiterat ideea privitoare la existenţa heartlandu-lui, pe care o considera mai validă şi mai utilă n contextul evenimentelor celui de-al doilea război mondial. Concomitent, el a operat unele modificări ale concepţiei sale. De data aceasta, el include n heartland şi o parte din SUA, de la fluviul Missouri pnă la coasta de est (era, n fond, recunoaşterea rolului din ce n ce mai mare pe care SUA l jucau n politica mondială). n noua configuraţia a zonei pivot, oceanul Atlantic este denumit ocean interior, Marea Britanie o Maltă la o altă scară, iar Franţa un cap de pod ( bridgehead ). Este interesant de arătat că geograful englez consideră SUA o bază imensă, care datorită ntinderii poate fi foarte greu cucerită. De fapt, SUA ar reprezenta un tip de heartland de dimensiuni  mai mici n cadrul insulei lumii. Prin developarea importanţei strategice a acestei zone, Germania, consideră autorul englez, poate fi controlată din două direcţii (harta4).
Nu putem să nu menţionăm n acest context că existenţa unei mase compacte de pămnt, precum heartland-ul a generat un tip special de strategie de apărare. Cum menţionau şi R. Fifierd şi E. Pearcy, ea constă n tehnica de a “vinde” spaţiu pentru a cştiga timp şi de a construi la mare distanţă n spatele frontului o industrie de apărare. Autorii amintiţi denumesc această strategie “strategia apărării n adncime” (“Geopolitics in Principle and Practice”, pag. 133).
n articolul “The Round World and the Winning of the Peace” publicat n “Foreign Affairs” din iulie 1943, Mackinder ajunge la concluzia considerată inevitabilă că “dacă Uniunea Sovietică termină războiul victorioasă, atunci va fi sigur că ea este cea mai mare putere de uscat, mai mult va fi puterea care ocupă poziţia de apărare cea mai avantajoasă din punct de vedere strategic. Heartland-ul reprezintă cea mai mare fortăreaţă de pe pămnt şi pentru prima dată n istorie este ocupat de o forţă militară care şi este suficientă att din punct de vedere al cantităţii ct şi al calităţii”(R. Fifield and E.Pearcy, “Geopolitics in Principle and Practice”, pag. 135).
O concepţie precum cea a lui Mackinder nu putea apărea dect după ce cunoaşterea pămntului şi explorarea fiecărui continent erau ncheiate, după ce luase sfrşit un secol dens n evenimente politice, n care lumea asistase la ridicarea a două noi puteri, ambele continentale. Mai nti, Rusia, care a ajuns la nceputul veacului trecut la Prut şi la gurile Dunării, aşa nct Anglia şi Franţa au trebuit să poarte un război (războiul Crimeii) pentru a-i opri naintarea impetuoasă spre Europa. Apoi Germania, care n 1870 a nvins Franţa, devenind una dintre primele puteri ale Europei. Era deci acum posibil nu numai să fie construită o concepţie globală privitoare la spaţiul terestru, ci şi o concepţie care să cuprindă ierarhii de importanţă a diferitelor zone şi regiuni ale lumii, cum erau ele recomandate de cercetarea geografică, precum şi de cea istorică. Cu alte cuvinte, această vedere globală nu este numai atotcuprinzătoare, geografic vorbind, ci are şi o pregnantă dimensiune epistemologică, ntruct n tabloul de ansamblu,  formele geografice şi evenimentele istorice sunt prezentate ntr-o “reală proporţie”.
Mackinder vede existenţa noastră ca o unitate a contrariilor geografice:  Om şi Natură, puteri continentale şi puteri maritime, “inner or marginal crescent”, “outer or insular crescent” Astfel, el oferă un tablou al vieţii politice internaţionale ca un spectacol spaţial, ca o reală dramă teatrală (“the stage of the whole world“) n care actorii sunt reprezentaţi de regiunile lumii şi de legile pe care le ascunde dispunerea formelor geografice ale globului pămntesc.
Pentru cei ce se vor arăta surprinşi de importanţa decisivă pe care Mackinder o acordă heartlandului, vom menţiona ceea ce s-a remarcat deja n literatura de specialitate că teoria autorului englez a fost elaborată ntr- un moment cnd “zona pivot” nu avea o contragreutate de ordin geopolitic. La nceputul secolului această contragreutate nu putea fi reprezentată nici de Germania, nici de Marea Britanie, nici chiar de Europa n ansamblu. Cine priveşte atent harta continentului va observa fără greutate că Europa nu este dect o prelungire a blocului masiv de pămnt euroasiatic. La acea vreme nici SUA nu aveau o prezenţă impunătoare pe scena economică şi politică a lumii, deşi observatorului atent nu putea să-i scape faptul că această ţară ntrunea mai toate condiţiile pentru a ajunge o superputere. Ceea ce a devenit foarte clar n timpul şi după cel de-al doilea război mondial. Este, nendoielnic, un merit al lui Mackinder că a modificat teoria sa n acord cu evoluţiile semnificative pe plan mondial, acordnd unei zone din SUA statutul de heartland de dimensiuni reduse.






Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica