referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Idealul virtutilor - Stefan cel Mare

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Legenda glăsuieşte că acum cinci sute de ani, Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a avut în apropierea satului Cobîlnea o luptă crîncenă cu tătarii, pe care i-a biruit, alungîndu-i din ţară...

Varianta Printabila 


1 IDEALUL    VIRTUŢILOR

         Toate popoarele au cte un bărbat, n care au ntrupat idealul virtuţilor şi nsuşirilor, ce ar dori să găsească n domnitorul lor: numele şi faptele acestor bărbaţi ndumnezeiţi ce fac o fală, o proprietate naţională şi, din neam n neam, din veac n veac, aureola de slavă ce-i nconjură, creşte şi se sporeşte mai mult şi ce este mare, frumos, vitejesc se datoreşte geniului şi braţului lor. Un asemenea bărbat a avut şi Moldova: Ştefan cel Mare.
         Nici un domn naintea sau n urma lui nu a ajuns la cinstea şi la pomina sa; nici unul nu şi-a păstrat ntre moldoveni şi, pot zice, ntre romni, un nume aşa de drag, aşa de curat aşa de popular ca al lui; ncă astăzi, aproape de patru veacuri şi jumătate după moartea sa, Ştefan cel Mare este idealul poporului nostru; el ntrupează patriotismul, vitejia, dreptatea, bunătatea, n sfrşit, toate nsuşirile unui mate domn, ale unui geniu scutitor.
         Numele său nu mai puţin răsună astăzi, dect n frumoasele timpuri, cnd steagurile sale flfiau falnic din vrful Carpaţilor pnă la ţărmurile Dunării şi ale Mării Negre; ncă şi astăzi pe naltul munţilor şi n adncul văilor, n orşe şi n sate, n palaturi şi n bordeie, pretutindene numele său se pomeneşte cu mndrie şi recunoştinţă de tot acela ce se zice romn. Locuitorul ce nu ştie rugăciunea Duminicii ţi va spune toate isprăvile sale şi ce este mai mult, va datori lui tot ce-i pare mai ciudat, mare, vitejesc şi chiar nenţeles n pămntul nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice şanţ, ntrebă-l cine le-a făcut, el ţi va răspunde: Ştefan cel Mare. Orice pod, orice fntnă, orice biserică, orice curte sau palat vehi, el le va datori eroului său. Orice bunătate, orice aşezămnt, a cărui rămăşiţă se mai tărăgănează pnă astăzi, orice legiuire omenească, orice puneri la cale nţelepte, Ştefan -Vodă le-a urzit, ţi va zice el, şi iar Ştefan Vodă. n sfrşit, acest domn pentru moldoveni cuprinde toate faptele istorice, toate monumentele, toate isprăvile şi aşezămintele făcute de cinci veacuri de atţea stăpnitori, precum elinii datoresc lui Ercul toate lucrurile de vitejie făcute de sute de eroi.
          Mormntul acestui mare Domn nu este mai puţin sfinţit de către romni de ct al lui Mahomed la musulmani, şi cinstirea (cultul) ce-i păstrează romnii s-a ntins pnă acolo, nct mulţi i zic Sfntul Ştefan chiar şi astăzi, ntocmai ca şi arabii, care au ndumnezeit pe Napoleon sub numele de Bunaberdi.
           Şi n adevăr, Ştefan cel Mare n nimic nu s-a arătat mai pe jos de straşnica sa pomină. El era adevărata căpetenie de noroade, adevăratul Domn n toată puterea cuvntului. Nici una din nsuşirile cu care poeţii şi-au plăcut a mpodobi pe poruncitorii naţiilor nu-i lipsea: vitejie, duh mare, iubire de dreptate unită cu o cuvenită tărie de suflet, ca să-i insufle totodată cinste şi dragoste, adevărată nţelegere a duhului poporului şi a treburilor sale; iubirea patriei mai mult ca iubirea tronului său şi n sfrşit acele virtuţi casnice, acea smerenie ce arată toate isprăvile nu sieşi, ci Dumnezeului.
     ,,Fostau acest Ştefan Vodă om nu mare la stat, mnios şi degrabă vărsător de snge nevinovat; de multe ori la ospeţe omora fără judeţ. Altmiteri, era om ntreg la fire, neleneş, şi lucrul său l ştia să-l acopere şi unde nu gndeai acolo l aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie nsuşi se vra, că văzndu-l ai săi, să nu se ndărăpteze şi pentru aceea rar război de nu biruia. Şi unde biruiau alţii, nu pierdea nădejdea, că silinduse căzut jos se ridica deasupra biruitorilor… Ce după moartea lui, pnă astăzi i zic sveti Ştefan Vodă, nu pentru suflet, ce este n mna lui Dumnezeu, că el ncă au fost om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile nimenea din domni, nici mai nainte, nici după aceea l-au ajuns."

                                                                                                       Grigore Ureche



    ,,Colindnd Moldova de la un capăt la altul, fie pentru a-l urmări după bătălie, fie pentru a ntări din vreme hotarele,- ori făcnd dreptatea care o cerea nesăvrşitul lanţ de osteneli şi de jertfe,- nu se putea ca n                                                                                                                                                         sufletul poporului să nu se sape adnc şi temeinic numele lui ŞEFAN CEL MARE, pentru ca după attea veacuri să nui aflăm amintirea ncă puternică. Ea se găseşte n mulţimea de povestiri cu privire la bătăliile, ctitoriile şi daniile sale, n marele număr de legende, pe care numai nchipuireale poate ndreptăţi, ca şi n simplele pomeniri ale numelui de ŞTEFAN - VODĂ pnă la care depărtarea n vreme nu are nevoie să fie cea adevărată."

                                                                                                        Tudor Pamfile


         STEJARUL LUI ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFNT

       Legenda glăsuieşte că acum cinci sute de ani, Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a avut n apropierea satului Coblnea o luptă crncenă cu tătarii, pe care i-a biruit, alungndu-i din ţară.
       Şi,după cum era datina n acele vremuri, după fiecare bătălie cştigată se ridica o biserică sau o mănăstrire. Aşa dar, Ştefan Vodă a nălţat o bisericuţă de lemn la marginea satului lngă un stejar tnăr, la umbra căruia se odihnea n timpul luptelor sau n clipele de răgaz...
       După aceea stejarul a nceput să crească ca din apă, ntinzndu-şi ramurile viguroase n toate părţile. Neumbrit de alţi arbori, tulpina creştea mai mult n grosime, iar creanga se rotungea prin părţi. Se povesteşte că n vremurile de cumpănă, cnd năvăleau turcii sau tătarii, n scorbura acestui stejar falnic ar fi fost ascunse obiecte de mare preţ. Cu timpul, scorbura stejarului s-a nchis cu lemnul copacului, tăinuind n tulpină comori nenumărate.
       Nici iernile aspre, nici hoardele străine, care s-au abătut asupra acestor locuri nu au fost n stare să-l nfrngă. Stejarul lui Ştefan cel Mare şi Sfnt se nalţă viguros şi falnic spre cer, amintind de gloria luminatului Domn.
     
1 nsă, legenda spune că odată, ntr-o zi de primăvară, pe şesul Trotuşului, nu departe de satul Borzeşti, unde s-a născut Ştefan, se ncinse un joc, cunoscut sub numele de ,,Tătarii". Ceata era mpărţită n două tabere, una sub comanda lui Gheorghe, un copilandru cu plete negre şi ochi de mure, ce erau ,,tătarii" iar cealaltă sub comanda lui Ştefăniţă, ce erau moldovenii. Fiecare copil era narmat cu săbii de şindrilă, cu suliţe de trestii  şi lupta ncepu, de clocoteau văile Trotuşului.
       Bătălia crncenă a ţinut ct a ţinut, dar, n sfrşit, a cştigat ceata lui Ştefăniţă, care avea darul de a se război de la tatăl său.Atunci, l prinseră pe hanul tătarilor, Gheorghe, şi-l legară de de creanga unui stejar, martor la ,,lupta" copiilor. Deodată, pămntul ncepu a se zgudui. Liniştea copiilor a fost răspicată. Sus, pe deal, se apropia tot mai mult o oaste ntreagă de soldaţi, lăsnd n urma lor ruri de foc şi snge şi se auzea ,,Tătarii! Tătarii! Fugiţi, vin tătarii!". Băieţii au luat-o la fugă, uitnd de micul Gheorghiţă, care atrna pe creanga stejarului. n acel moment o sută de săgeţi şi o sută de suliţe se nfipseră n trupul băietanului.
       Treizeci de ani au trcut după acea ntmplare şi micul Ştefan, schimbnd sabia de lemn pe paloşul de oţel, ajunsese să fie numit Domn al Ţării Moldovei, dar un gnd l urmărea din copilărie, cnd şi amintea de micul Gheorghe ucis de tătari şi, oriunde s-ar fi dus, orice ar fi făcut, chipul cel oacheş şi drăgălaş i se nfăţişa necontenit, cerndu-i parcă răzbunare.
        A răzbunat Ştefan moartea prietenului său, procednd la fel cu hanul tătarilor cum a procedat el cu Gheorghe, nsă durerea din suflet, a rămas pentru totdeauna.


   ,,ntr-nsul găsise poporol romnesc cea mai deplină şi mai curată icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, straşnic n mnie şi senin n iertare, răspicat şi cu măsură n grai, gospodar şi iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie n faptele sale, care i se par că vin printrnsul de aiurea şi de mai sus. Şi cu ct se vede această icoană mai limpede, cu att se nţelege mai desăvrşit şi se iubeşte mai mult, cu atta şi viitorul se vesteşte mai bun, căci atunci neamul merge pe drumul strămoşului cuminte".

                                                                                                        Nicolae Iorga  



                          ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFNT

         Domn al Moldovei (1457-1504), fiu al lui Bogdan al II. Una dintre personalităţile de excepţie ale istoriei romneşti, voievod ajuns legendar la scurtă vreme după dispariţia sa. Ocupnd tronul cu ajutorul lui Vlad Ţepeş, a adus o politică de ntărire a domniei, descurajnd tentativele adverse şi nconjurndu-se de oameni de ncredere, pe care i-a ridicat n rang, aşezn -
dui n cetăţile strategice ale Moldovei. Stabilitatea internă, rod al unei politici de maximă eficienţă, a făcut din Moldova o forţă militară ("poarta creştinătăţii") n faţa pericolului ottoman şi un partener respectat n relaţiile internaţionale. Prima parte din lunga sa domnie s-a caracterizat printr-o politică externă desfăşurată sub semnul cooperării cu Polonia, n lupta pentru redobndirea Chiliei, reanexată Moldovei n 1465. Din aceeaşi perioadă datează respingerea ncercării lui Matei Corvin de a  supune Moldova controlului Ungariei prin Victoria de la Baia (1467), precum şi nfrngarea unei armate tătare la Lipnic, n apropierea Nistrului (1469 sau 1470). A doua etapă se conturează după 1470, cnd, pe plan extern, Ştefan cel Mare declanşează lupta politică, diplomatică şi militară pentru stăvilirea expasiunii turceşti. şiimpune proprii favoriţi la tronn Ţara Romnească; ncheie tratate cu Ungaria, Veneţia şi statul turcoman al lui Uzun Hasan; cştigă o răsunătoare victorie la Vaslui (ianuarie 1475) asupra oştilor otomane, , biruinţă cu importante ecouri europene, lipsită nsă de alte consecinţe. Lăsat singur n faţa marii expediţii turceşti conduse de sultanul Mahomed al II, care a invadat Moldova n 1476, oastea moldovenească va fi nfrntă la Valea Albă-Războieni. n cea din urmă parte a domniei, Ştefan cel Mare a trebuit să nfrunte pretenţiile de suzeranitate ale Poloniei ntr-un conflict armat, soldat cu nfrngerea oştii regelui Ioan Albert n bătălia de la Codrii Cosminului (1497). Bun gospodar(a ntărit cetăţile, curţile domneşti, bisericile, sprijinind activitatea de scriere a cronicilor şi a cărţilor religioase), iscusit diplomat şi excepţional strateg, Ştefan cel Mare a transformat Moldova ntr-o forţă de prim rang n spaţiul central şi est-euroean. Pentru faptele sale de apărător al creştinătă-ţii(la victoriile militare adăugndu-se şi zidirea a peste 40 de biserici şi mănăstiri n Moldova, Muntenia, Transilvania şi muntele Athos), poporul
l-a numit "cel mare şi sfnt". Canonizat la 20 iunie 1992, este sărbătorit la 2 iulie.

                  

                            BĂTĂLIA DE LA BAIA

       Ct a trăit Ştefan cel Mare şi Sfnt, numai de duşmani a avut parte: ba intrau turcii n ţară, pe la mare; ba năvăleau leşii prin pădurile şi dealurile dinspre miază-noapte ale Moldovei, ba năvăleau tătarii de la răsărit ori ungurii dinspre asfinţit. Odată intrase ungurii n ţară fără veste şi-l găsiseră pe Ştefan, nepregătit cum se cuvine de bătălie.
       Ei au dat buzna peste oastea moldovenească, cu gnd că l vor prinde pe Ştefan.
       Ştefan-Vodă, dacă a văzut că nu-i chip de scăpare, s-a retras n trgul Baia şi acolo, cnd a simţit nevoia, s-a suit ntr-un arin, ca să se ascundă de vrăjmaş.
       Ungurii au trecut şi pe dedesupt şi mai pe lături de arin, dar cui i-ar fi trăsnit prin gnd că Vodă sta ascuns ntr-un arin? După ce-au ajuns ungurii n Baia, au căutat n toate părţile pe Ştefan-Vodă şi dacă  au văzut că n-au avut nuroc să pună mna pe dnsul, de ciudă, au prădat casele oamenilor şi s-au pus pe chefuri şi petrecanii.
       Ştefan cel Mare, cnd s-a văzut scăpat de primejdie, a cobort din arin, a mulţumit lui Dumnezeu, şi-a strns oastea mprăştiată şi, tăbărnd peste unguri pe vreme de noapte, cum erau ei morţi beţi şi nu mai ştiau pe ce lume sunt, le-a tras o bătaie de gndeau ungurii că-i mnia lui Dumnezeu şi nu nimereau pe unde să fugă mai degrabă.
       După ce i-a alungat Ştefan-Vodă pe duşmani din ţară, n locul arinului n care a scăpat cu viaţă, a zidit o biserică care se chiamă şi astăzi Biserica Albă, mulţumit că nu şi-a primejduit viaţa n bătălie şi a scăpat ţara de duşmani.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica