1 IDEALUL    VIRTUŢILOR

         Toate popoarele au cīte un bărbat, īn care au īntrupat idealul virtuţilor şi īnsuşirilor, ce ar dori să găsească īn domnitorul lor: numele şi faptele acestor bărbaţi īndumnezeiţi ce fac o fală, o proprietate naţională şi, din neam īn neam, din veac īn veac, aureola de slavă ce-i īnconjură, creşte şi se sporeşte mai mult şi ce este mare, frumos, vitejesc se datoreşte geniului şi braţului lor. Un asemenea bărbat a avut şi Moldova: Ştefan cel Mare.
         Nici un domn īnaintea sau īn urma lui nu a ajuns la cinstea şi la pomina sa; nici unul nu şi-a păstrat īntre moldoveni şi, pot zice, īntre romāni, un nume aşa de drag, aşa de curat aşa de popular ca al lui; īncă astăzi, aproape de patru veacuri şi jumătate după moartea sa, Ştefan cel Mare este idealul poporului nostru; el īntrupează patriotismul, vitejia, dreptatea, bunătatea, īn sfīrşit, toate īnsuşirile unui mate domn, ale unui geniu scutitor.
         Numele său nu mai puţin răsună astăzi, decīt īn frumoasele timpuri, cīnd steagurile sale fīlfīiau falnic din vīrful Carpaţilor pīnă la ţărmurile Dunării şi ale Mării Negre; īncă şi astăzi pe īnaltul munţilor şi īn adīncul văilor, īn orşe şi īn sate, īn palaturi şi īn bordeie, pretutindene numele său se pomeneşte cu mīndrie şi recunoştinţă de tot acela ce se zice romān. Locuitorul ce nu ştie rugăciunea Duminicii īţi va spune toate isprăvile sale şi ce este mai mult, va datori lui tot ce-i pare mai ciudat, mare, vitejesc şi chiar neīnţeles īn pămīntul nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice şanţ, īntrebă-l cine le-a făcut, el īţi va răspunde: Ştefan cel Mare. Orice pod, orice fīntīnă, orice biserică, orice curte sau palat vehi, el le va datori eroului său. Orice bunătate, orice aşezămīnt, a cărui rămăşiţă se mai tărăgănează pīnă astăzi, orice legiuire omenească, orice puneri la cale īnţelepte, Ştefan -Vodă le-a urzit, īţi va zice el, şi iar Ştefan Vodă. Īn sfīrşit, acest domn pentru moldoveni cuprinde toate faptele istorice, toate monumentele, toate isprăvile şi aşezămintele făcute de cinci veacuri de atīţea stăpīnitori, precum elinii datoresc lui Ercul toate lucrurile de vitejie făcute de sute de eroi.
          Mormīntul acestui mare Domn nu este mai puţin sfinţit de către romāni de cīt al lui Mahomed la musulmani, şi cinstirea (cultul) ce-i păstrează romānii s-a īntins pīnă acolo, īncīt mulţi īi zic Sfīntul Ştefan chiar şi astăzi, īntocmai ca şi arabii, care au īndumnezeit pe Napoleon sub numele de Bunaberdi.
           Şi īn adevăr, Ştefan cel Mare īn nimic nu s-a arătat mai pe jos de straşnica sa pomină. El era adevărata căpetenie de noroade, adevăratul Domn īn toată puterea cuvīntului. Nici una din īnsuşirile cu care poeţii şi-au plăcut a īmpodobi pe poruncitorii naţiilor nu-i lipsea: vitejie, duh mare, iubire de dreptate unită cu o cuvenită tărie de suflet, ca să-i insufle totodată cinste şi dragoste, adevărată īnţelegere a duhului poporului şi a treburilor sale; iubirea patriei mai mult ca iubirea tronului său şi īn sfīrşit acele virtuţi casnice, acea smerenie ce arată toate isprăvile nu sieşi, ci Dumnezeului.
     ,,Fostau acest Ştefan Vodă om nu mare la stat, mīnios şi degrabă vărsător de sīnge nevinovat; de multe ori la ospeţe omora fără judeţ. Altmiteri, era om īntreg la fire, neleneş, şi lucrul său īl ştia să-l acopere şi unde nu gīndeai acolo īl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie īnsuşi se vīra, că văzīndu-l ai săi, să nu se īndărăpteze şi pentru aceea rar război de nu biruia. Şi unde biruiau alţii, nu pierdea nădejdea, că silinduse căzut jos se ridica deasupra biruitorilor… Ce după moartea lui, pīnă astăzi īi zic sveti Ştefan Vodă, nu pentru suflet, ce este īn mīna lui Dumnezeu, că el īncă au fost om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile nimenea din domni, nici mai īnainte, nici după aceea l-au ajuns."

                                                                                                       Grigore Ureche



    ,,Colindīnd Moldova de la un capăt la altul, fie pentru a-l urmări după bătălie, fie pentru a īntări din vreme hotarele,- ori făcīnd dreptatea care o cerea nesăvīrşitul lanţ de osteneli şi de jertfe,- nu se putea ca īn                                                                                                                                                         sufletul poporului să nu se sape adīnc şi temeinic numele lui ŞEFAN CEL MARE, pentru ca după atītea veacuri să nui aflăm amintirea īncă puternică. Ea se găseşte īn mulţimea de povestiri cu privire la bătăliile, ctitoriile şi daniile sale, īn marele număr de legende, pe care numai īnchipuireale poate īndreptăţi, ca şi īn simplele pomeniri ale numelui de ŞTEFAN - VODĂ pīnă la care depărtarea īn vreme nu are nevoie să fie cea adevărată."

                                                                                                        Tudor Pamfile


         STEJARUL LUI ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFĪNT

       Legenda glăsuieşte că acum cinci sute de ani, Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a avut īn apropierea satului Cobīlnea o luptă crīncenă cu tătarii, pe care i-a biruit, alungīndu-i din ţară.
       Şi,după cum era datina īn acele vremuri, după fiecare bătălie cīştigată se ridica o biserică sau o mănăstrire. Aşa dar, Ştefan Vodă a īnălţat o bisericuţă de lemn la marginea satului līngă un stejar tīnăr, la umbra căruia se odihnea īn timpul luptelor sau īn clipele de răgaz...
       După aceea stejarul a īnceput să crească ca din apă, īntinzīndu-şi ramurile viguroase īn toate părţile. Neumbrit de alţi arbori, tulpina creştea mai mult īn grosime, iar creanga se rotungea prin părţi. Se povesteşte că īn vremurile de cumpănă, cīnd năvăleau turcii sau tătarii, īn scorbura acestui stejar falnic ar fi fost ascunse obiecte de mare preţ. Cu timpul, scorbura stejarului s-a īnchis cu lemnul copacului, tăinuind īn tulpină comori nenumărate.
       Nici iernile aspre, nici hoardele străine, care s-au abătut asupra acestor locuri nu au fost īn stare să-l īnfrīngă. Stejarul lui Ştefan cel Mare şi Sfīnt se īnalţă viguros şi falnic spre cer, amintind de gloria luminatului Domn.
     
1 Īnsă, legenda spune că odată, īntr-o zi de primăvară, pe şesul Trotuşului, nu departe de satul Borzeşti, unde s-a născut Ştefan, se īncinse un joc, cunoscut sub numele de ,,Tătarii". Ceata era īmpărţită īn două tabere, una sub comanda lui Gheorghe, un copilandru cu plete negre şi ochi de mure, ce erau ,,tătarii" iar cealaltă sub comanda lui Ştefăniţă, ce erau moldovenii. Fiecare copil era īnarmat cu săbii de şindrilă, cu suliţe de trestii  şi lupta īncepu, de clocoteau văile Trotuşului.
       Bătălia crīncenă a ţinut cīt a ţinut, dar, īn sfīrşit, a cīştigat ceata lui Ştefăniţă, care avea darul de a se război de la tatăl său.Atunci, īl prinseră pe hanul tătarilor, Gheorghe, şi-l legară de de creanga unui stejar, martor la ,,lupta" copiilor. Deodată, pămīntul īncepu a se zgudui. Liniştea copiilor a fost răspicată. Sus, pe deal, se apropia tot mai mult o oaste īntreagă de soldaţi, lăsīnd īn urma lor rīuri de foc şi sīnge şi se auzea ,,Tătarii! Tătarii! Fugiţi, vin tătarii!". Băieţii au luat-o la fugă, uitīnd de micul Gheorghiţă, care atīrna pe creanga stejarului. Īn acel moment o sută de săgeţi şi o sută de suliţe se īnfipseră īn trupul băietanului.
       Treizeci de ani au trcut după acea īntīmplare şi micul Ştefan, schimbīnd sabia de lemn pe paloşul de oţel, ajunsese să fie numit Domn al Ţării Moldovei, dar un gīnd īl urmărea din copilărie, cīnd īşi amintea de micul Gheorghe ucis de tătari şi, oriunde s-ar fi dus, orice ar fi făcut, chipul cel oacheş şi drăgălaş i se īnfăţişa necontenit, cerīndu-i parcă răzbunare.
        A răzbunat Ştefan moartea prietenului său, procedīnd la fel cu hanul tătarilor cum a procedat el cu Gheorghe, īnsă durerea din suflet, a rămas pentru totdeauna.


   ,,Īntr-īnsul găsise poporol romānesc cea mai deplină şi mai curată icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, straşnic īn mīnie şi senin īn iertare, răspicat şi cu măsură īn grai, gospodar şi iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie īn faptele sale, care i se par că vin printrīnsul de aiurea şi de mai sus. Şi cu cīt se vede această icoană mai limpede, cu atīt se īnţelege mai desăvīrşit şi se iubeşte mai mult, cu atīta şi viitorul se vesteşte mai bun, căci atunci neamul merge pe drumul strămoşului cuminte".

                                                                                                        Nicolae Iorga  



                          ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFĪNT

         Domn al Moldovei (1457-1504), fiu al lui Bogdan al II. Una dintre personalităţile de excepţie ale istoriei romāneşti, voievod ajuns legendar la scurtă vreme după dispariţia sa. Ocupīnd tronul cu ajutorul lui Vlad Ţepeş, a adus o politică de īntărire a domniei, descurajīnd tentativele adverse şi īnconjurīndu-se de oameni de īncredere, pe care i-a ridicat īn rang, aşezīn -
dui īn cetăţile strategice ale Moldovei. Stabilitatea internă, rod al unei politici de maximă eficienţă, a făcut din Moldova o forţă militară ("poarta creştinătăţii") īn faţa pericolului ottoman şi un partener respectat īn relaţiile internaţionale. Prima parte din lunga sa domnie s-a caracterizat printr-o politică externă desfăşurată sub semnul cooperării cu Polonia, īn lupta pentru redobīndirea Chiliei, reanexată Moldovei īn 1465. Din aceeaşi perioadă datează respingerea īncercării lui Matei Corvin de a  supune Moldova controlului Ungariei prin Victoria de la Baia (1467), precum şi īnfrīngarea unei armate tătare la Lipnic, īn apropierea Nistrului (1469 sau 1470). A doua etapă se conturează după 1470, cīnd, pe plan extern, Ştefan cel Mare declanşează lupta politică, diplomatică şi militară pentru stăvilirea expasiunii turceşti. Īşiimpune proprii favoriţi la tronīn Ţara Romānească; īncheie tratate cu Ungaria, Veneţia şi statul turcoman al lui Uzun Hasan; cīştigă o răsunătoare victorie la Vaslui (ianuarie 1475) asupra oştilor otomane, , biruinţă cu importante ecouri europene, lipsită īnsă de alte consecinţe. Lăsat singur īn faţa marii expediţii turceşti conduse de sultanul Mahomed al II, care a invadat Moldova īn 1476, oastea moldovenească va fi īnfrīntă la Valea Albă-Războieni. Īn cea din urmă parte a domniei, Ştefan cel Mare a trebuit să īnfrunte pretenţiile de suzeranitate ale Poloniei īntr-un conflict armat, soldat cu īnfrīngerea oştii regelui Ioan Albert īn bătălia de la Codrii Cosminului (1497). Bun gospodar(a īntărit cetăţile, curţile domneşti, bisericile, sprijinind activitatea de scriere a cronicilor şi a cărţilor religioase), iscusit diplomat şi excepţional strateg, Ştefan cel Mare a transformat Moldova īntr-o forţă de prim rang īn spaţiul central şi est-euroean. Pentru faptele sale de apărător al creştinătă-ţii(la victoriile militare adăugīndu-se şi zidirea a peste 40 de biserici şi mănăstiri īn Moldova, Muntenia, Transilvania şi muntele Athos), poporul
l-a numit "cel mare şi sfīnt". Canonizat la 20 iunie 1992, este sărbătorit la 2 iulie.

                  

                            BĂTĂLIA DE LA BAIA

       Cīt a trăit Ştefan cel Mare şi Sfīnt, numai de duşmani a avut parte: ba intrau turcii īn ţară, pe la mare; ba năvăleau leşii prin pădurile şi dealurile dinspre miază-noapte ale Moldovei, ba năvăleau tătarii de la răsărit ori ungurii dinspre asfinţit. Odată intrase ungurii īn ţară fără veste şi-l găsiseră pe Ştefan, nepregătit cum se cuvine de bătălie.
       Ei au dat buzna peste oastea moldovenească, cu gīnd că īl vor prinde pe Ştefan.
       Ştefan-Vodă, dacă a văzut că nu-i chip de scăpare, s-a retras īn tīrgul Baia şi acolo, cīnd a simţit nevoia, s-a suit īntr-un arin, ca să se ascundă de vrăjmaş.
       Ungurii au trecut şi pe dedesupt şi mai pe lături de arin, dar cui i-ar fi trăsnit prin gīnd că Vodă sta ascuns īntr-un arin? După ce-au ajuns ungurii īn Baia, au căutat īn toate părţile pe Ştefan-Vodă şi dacă  au văzut că n-au avut nuroc să pună mīna pe dīnsul, de ciudă, au prădat casele oamenilor şi s-au pus pe chefuri şi petrecanii.
       Ştefan cel Mare, cīnd s-a văzut scăpat de primejdie, a coborīt din arin, a mulţumit lui Dumnezeu, şi-a strīns oastea īmprăştiată şi, tăbărīnd peste unguri pe vreme de noapte, cum erau ei morţi beţi şi nu mai ştiau pe ce lume sunt, le-a tras o bătaie de gīndeau ungurii că-i mīnia lui Dumnezeu şi nu nimereau pe unde să fugă mai degrabă.
       După ce i-a alungat Ştefan-Vodă pe duşmani din ţară, īn locul arinului īn care a scăpat cu viaţă, a zidit o biserică care se chiamă şi astăzi Biserica Albă, mulţumit că nu şi-a primejduit viaţa īn bătălie şi a scăpat ţara de duşmani.

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro