referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Muntii Garbova

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Munţii Baiului se caracterizează prin uniformitate structurală şi petrografică. Ei se desfăşoară pe un vast anticlinoriu, numit de geologi “anticlinoriul Baiului", alcătuit precumpănitor din formaţiuni de vîrstă cretacică. În componenţa lor se înclud mamo-calcare, gresii calcaroase, cu diaclaze umplute cu caicit, mame, argile etc. În bazinul Zamorei apar local şisturi cristaline încluse în masa sedimentară şi pe care eroziunea le-a descoperit...

Varianta Printabila 


1                         Munţii Grbova

Munţii Baiului fac parte din Carpaţii de Curbură, fiind situaţi n partea vestică a acestora. Ei ocupă o suprafaţă de circa 300 kmp, n cea mai mare măsură cuprinsă n bazinele superioare ale văilor Prahova şi Doftana. n imediata lor vecinătate trec importante artere de comunicaţie (pe Prahova, Doftana), se află mari centre urbane (Braşov, Ploieşti) şi regiuni dens populate (Subcarpaţii Prahovei), din care tot mai mulţi căutători de frumos şi nedit urcă ndeosebi vara şi toamna spre vrfurile şi culmile Baiului. Acest grup de munţi este ncadrat de paralelele de 45031' şi 45017' latitudine nordică şi meridianele de 25032' şi 25047' longitudine estică. Cea mai mare parte a lor aparţne judeţului Prahova; n extremitatea nordică, cateva culmi fac parte din judeţul Braşov. Limitele faţă de unităţile de relief nvecinate sunt n bună măsură clare, fiind date de văi largi, bazinete depresionare, diferenţe de nivel evidente, deosebiri n fizionomia culmilor etc. n vest, limita este dată de valea Prahovei; ea poate fi uşor urmărită privind spre est din Bucegi, de pe culmea Caraiman, de pe marginile platourilor structurale ale Jepilor sau de pe vrful Fumica. Aceasta separă Munţii Baiului de Munţii Bucegi ntre localităţile Sinaia şi Buşteni. Aici s-a ndividualizat un culoar depresionar născut prin eroziune diferenţială la contactul dintre conglomeratele de Bucegi şi mamo-calcarele şi gresiile din Munţii Baiului. Versantul estic al Munţilor Bucegi se impune n peisaj printr-un abrupt de peste 1200 m, prin stncărie, văi nguste şi bogate păduri de conifere care-l mbracă n jumătatea nferioară. De partea cealaltă a culoarului depresionar, n est, culmile Munţilor Baiului, aflate la 1 400-1600 m, se termnă către Prahova prin versanţi n trepte care dezvoltă o diferenţă de nivel de 300-500 m şi care n cea mai mare măsură sunt acoperiţi de păduri de foioase. n sud-vest, aval de Sinaia, Prahova străbate defileul de la Posada (circa 9 km), despărţnd Munţii Baiului (culmile vestice ale Gagului şi Doamnelor) de Muntele Gurguiatu. Defileul tăiat n mamo-calcare are versanţi abrupţi (diferenţă de nivel 300-400 m) şi bine mpăduriţi. Albia Prahovei este ngustă, ocund de multe ori n ntregime fundul defileului; panta gene-rală este mult mai mare, apar frecvent praguri impuse de structure geologică, pe care apele curg tumultuos. Un alt defileu l-a creat Prahova la nord de Buşteni, ntre oraşul Azuga şi confluenţa cu rul Cerbu. Aici, ea separă Munţii Baiului (culmile Sorica, Măru, Zamora) de Muntele Clăbucetul Baiului. Lungimea mult mai mică (1,5 km), diferenţa de nivel ntre podurile culmilor principale şi albia Prahovei (de numai 250 m), versanţii mult mai domoli şi panta redusă a profilului longitudinal l fac mai puţin impresionant n raport cu cel de la Posada. Limita nordică a acestor munţi are un traseu sinuos. ntr-o primă secţiune este data de valea Azugii de la confluenţa cu Prahova şi pnă aproape de obrşie. Ea i separă de culmile Clăbucetelor Predealului (Clăbucetul Taurului, Clăbucetul Azugii). Pe tot parcursul, Azuga are o vale largă, adincită cu 350-400 m faţă de Clăbucete (nord, nord-vest) şi 400-700 m n raport cu principalele vrfuri şi culmi ale Unghiei Mari, Rusului, Neamţului, Cazacului din Munţii Baiului. Ea separă unităţi diferite ca mălţime (1 300-1 500 m n primele; 1 500-1923 m n celelalte) şi fizionomie (munţi rotunjiţi, fragmentaţi de văi, dispuşi aproape radiar şi acoperiţi n cea mai mare măsură de pădure - n Clăbucete; culme naltă la peste 1600 m, domnată de vrfuri piramidale, fragmentate spre vest de o reţea de văi, cu păşuni subalpne extinse - n munţii Paltinu-Rusu). Din şaua de la obrşia Azugii, limita faţa de munţii din bazinul Tărlungului (Clăbucetele Grcinului, muntele Sloeru-Mărcuşanu) ocoleşte pe la nord vrful Tigăi, pe la nord-est vrfurile Turcu şi Paltinu pnă n pasul Predeluş, menţinndu-se ntr-un interval hipsometric de 1150-1400 m. Diferenţa de nivel de 1300-500 m, care apare n lungul acestui contact, deosebirile n nfăţişarea celor două unităţi de relief (culmi prelungi, nivelate la 1200-1400 m, cu păşuni pe poduri şi păduri pe versanţi n Clăbucete şi vrfuri cu aspect de cupole la 1650-1850 m, acoperite n ntregime de păşuni n sud) impun traseul limitei. n est, valea Doftanei ntre pasul Predeluş şi localitatea Trăisteni desparte Munţii Baiului de Munţii Grohotiş. La nceput, valea ngustă a Doftăniţei separă culmile mpădurite şi orientate vest-est ce vin din vrfurile Paltinu, Neamţu şi Rusu de cele ce coboară din pasul Predeluş şi vf. Prişcu. La confluenţa Doftanei cu Muşiţa şi Valea Neagră se deschide un frumos bazinet de eroziune diferenţială, cu lunci şi terase largi, numit n lucrările geografice Valea Neagră. n aval de aceasta, pnă la intrarea n localitatea Trăisteni, valea se ngustează, albia Doftanei este ncadrată de culmi cu nălţimi de 1 000-1100 m, cu versanţi repezi, acoperiţi cu păduri de foioase. n sud, limita Munţilor Baiului poate fi trasată pe culoarul creat de adincirea celor două văi Florei, afluenţi ai Prahovei şi Doftanei. La nord de aceste văi se desfăşoară ultimele culmi ale Munţilor Baiului, cu nălţimi de 1400-1600 m, iar la sud un ansamblu de vrfuri şi culmi netezite la 1000-1100 m (Munceii Secăriei). Contactul dintre ele se realizează prin versanţi cu pantă mare şi o diferenţă de nivel de 350-500 m. ntrucat o parte dintre traseele care urmăresc culmile din jumătatea de nord a Munţilor Baiului au ca puncte de plecare oraşele Predeal şi Azuga, ibunerarele străbătnd şi unele porţiuni din Clăbucetele Predealului, atat pe hartă cat si n text s-a depăşit spaţiul ncadrat strict : ntre limitele menţionate, mergndu-se n nord-vest pe Prahova pnă la Predeal, iar n nord pnă pe cumpăna de ape dintre Timiş, Prahova şi Azuga. n acest fel s-a realizat legătura ntre traseele din aceşti munţi şi cele prezentate n volumul ,,Munţii Piatra Mare" (colecţia ,,Munţii noştri").
Munţii dintre Prahova şi Doftana (n limitele amintite) sunt cunoscuţi n literatura geografică şi turistică prin două nume: Baiului şi Grbova. Prima denumire este justificată prin frecvenţa ei ca oronim (Baiul Mare, Baiul Mic, Băiuţu etc.) şi hidronim (praiele care şi au obrşia sub aceste vrfuri), prin poziţia relativ centrală n cadrul regiunii a vrfurilor cu aceste nume, cat şi prin nălţimea lor de aproape 1 900 m. Cea de a doua denumire este legată de nfăţişarea ,,grbovită" a munţilor şi culmilor de la est de Prahova, care apare pregnantă drumeţului, mai ales atunci cnd priveşte de pe meterezele Bucegilor.
Munţii Baiului se caracterizează prin uniformitate structurală şi petrografică. Ei se desfăşoară pe un vast anticlinoriu, numit de geologi “anticlinoriul Baiului", alcătuit precumpănitor din formaţiuni de vrstă cretacică. n componenţa lor se nclud mamo-calcare, gresii calcaroase, cu diaclaze umplute cu caicit, mame, argile etc. n bazinul Zamorei apar local şisturi cristaline ncluse n masa sedimentară şi pe care eroziunea le-a descoperit. Toate aceste formaţiuni sunt cuprinse n mai multe elite secundare, orientate aproximativ NE-SV. Ele formează sectorul superior al boltei anticlinoriului. Structura este complicată printr-un sistem de falii aproape vertical, care taie anticlnoriul pe direcţia predominant NV-SE. Monotonia structurală şi petrografică imprimă o relativă uniformitate n aspectul reliefului şi face ca aici să lipsească abrupturile, vrfurile ascuţite şi crestele atat de familiare munţilor din imediata vecinătate (Bucegi, Postăvaru, Piatra Mare, Ciucaş).
Munţii Baiului o nălţime medie, n jur de 1100 m. Numai vrfurile principale depăşesc 1600 m (Neamţu - 1 923 m, Ştevia - 1906 m, Paltinu - 1 899 m, Baiul Mare - 18951 m etc.), n timp ce n albiile văilor, la periferie, se nregistrează valori sub 1000 m (pe Prahova, la confluenţa cu Azuga - 900 m, la Buşteni -860 m, la Sinaia - 780 m, la Posada - 645 m, pe Doftana, la confluenţa cu Rusu - 860 m, la Trăisteni, la gura de vărsare a Prislopului -730 m). ntre aceste extreme se impun două aspecte: primul legat de desfăşurarea culmilor n mai multe trepte (la 1 600-1 650 m; 1 250-1 450 m; 1 000 - 1200 m) şi al doilea dat de versanţii aproape abrupţi atat ai văilor principale (Prahova, Doftana, Azuga), cat şi ai celor secundare. Aceasta face ca n orice ascensiune către vrfurile din Munţii Baiului urcuşul să se facă la nceput ceva mai dificil, pentru ca apoi să devină treptat mai lesnicios. O altă caracteristică a Munţilor Baiului este legată de faptul că nălţimile cele mai mari altitudini de 1908 m, după Gh. Niculescu se află n lungul unei dorsale N-S, situată aproximativ n centrul acestora şi care n linie dreaptă se ntnde pe 24 km. Din ea se desprind către est şi vest culmi mai scurte (de 3-5 km) care coboară spre Prahova şi Doftana, n lungul cărora se desfăsoară majoritatea potecilor şi drumurilor care străbat muntele şi care pot fi folosite n excursii. Totuşi, culmile dinspre Doftana sunt ceva mai lungi, de unde şi durata mai mare a traseelor turistice desfăşurate pe ele. Văile secundare care fragmentează munţii au bazine de recepţie largi, formate dintr-o mulţime de torenţi, şi o secţiune nferioară şi mijlocie ngustă, dar cu o adincime mare. n cuprinsul Munţilor Baiului se pot distinge trei subunităţi. Munţii Baiul Mare se desfăsoară ntre Prahova şi Doftana şi la sud de cursul nferior al Azugii. nregistrează nălţimea maxima (1908 m) n vrful din extremitatea nordică a culmii principale şi pe care ciobanii l nunesc tot Baiul Mare. Către sud, n lungul acesteia se află mai multe vrfuri de peste 1500 m (Baiul Mare -1895 m - cel cu baliză; Drăgan - 1775 m; Piscul Cinelui - 1 658 m; Vomicu - 1627 m; Mierlei - 1660 m) separate de şei adinci. La nord de vf. Baiul Mare urmează vrfurile Baiul Mic (1826 m) şi Cazacu (1 752 m). Din culmea principală către Prahova, atat văile cat şi nterfluviile se desfăşoară de la est către vest. Mai important este muntele Cumpătu, care are şi cea mai mare nălţime (1651 m). Spre Doftana, orientarea generală a culmilor şi văilor este NV-SE, iar lungimea lor depăşeşte frecvent 6 km. Culmile dinspre Prahova se termnă aproape brusc, dezvoltnd versanţi cu pantă mare, cu o diferenţă de nivel de 250-350 m; celelalte, dinspre Doftana, se prelungesc mult, astfel ncat contactul este ceva mai ln. O notă aparte n peisaj o dau bazinele de recepţie ale văilor, alcătuite din ravene şi torenţi care ,,muşcă" adinc n scoarţa de alterare şi n roca vie. Ele imprimă aspecte de sălbăticie n contrast cu conturul molcom al culmilor. Situarea acestor munţi n vecinătatea oraşelor Sinaia, Buşteni, Azuga şi a localităţilor Trăisteni, Teşila, Secăria, Posada uşurcăză atat drumeţiile pe trasee la vrfurile principale limitrofe, cat şi traversarea lor. Pantele lungi, pe care zăpada se păstrează mult timp, permit practicarea schiului. Munţii Neamţului se desfăşoară n jumătatea nordică a regiunii, fiind ncadraţi de valea supe-rioară a Azugii şi de sectoarele superioare de vale ale celor două ruri Doftana. Si n cadrul lor se poate distnge o cuhne centrală ce pomeste din sud, de la vf. Unghia Mare (1847 m), şi se termnă n nord, n vf. Tigăi (1 699 m). n lungul ei, toate vrfurile depăşesc 1600 m. Dintre şeile care le separă, mai nsemnate sunt aceea dintre vf. Paltinu (1899 m) şi vf. Neamţu (1923 m) n nord şi cea dintre vf. Ştevia (1908 m) şi vf. Busu (1902 m) n sud. Doar n sectorul central (Ştevia-Neamţu), curmăturile dintre vrfurile care aici urcăcă peste 1 800 m sunt mai mici. Poteca de obicei ocoleşte aproape orizontal (n curbă de nivel) sau suie uşor pe aceste proemnenţe ale muntelui. Creasta principală are către est şi vest pante rapide, uneori chiar abrupte, acoperite de păşuni. Din ea se desprind spre vest şi est culmi secundare care coboară ln pnă aproape la 1 350 m spre Azuga şi 1200 m spre Doftana. Ultima secţiune a lor, acoperită de pădure, coboară spre cele două văi o diferenţă de nivel de 150-200 m. Culmile vestice sunt mai scurte (2-4 km) declt cele estice (5-8 km), se desfăşoară de la est la vest ntre principalii afluenţi ai Azugii, pe cnd celelalte au o orientare generală NV-SE, situndu-se ntre praiele din bazinul Muşiţei şi Rusului. Văile au bazine de recepţie largi, formate din ravene, ogaşe care naintează mult pe povmişul vrfurilor. O impresie deosebită creează bazinul Muşiţei, unde şiroirea şi alunecările superficiale au dus la nlăturarea unei bune părţi din scoarţa de alterare şi din pătura de sol, crend cicatrice adinci pe versantul muntelui. n albia văilor se văd o parte din materialele dislocate din rpe; ele formează acumulări bogate prin care şerpuieşte apa rurilor. Munţii Petru - Orjogoaia fac legătura ntre cele două grupe. Sunt mai joşi decat aceştia (vr-furile principale abia depăşesc 1450 m). Astfel, vrfurile Unghia Mare (1 847 m) şi Cazacu (1 752 m), vecne cu aceştia, i domină printr-o diferenţă de nivel clară, exprimată de altfel şi de versanţii abrupţi. Ei se desfăşoară de la vest către est, de sub Muntele Cazacu şi pnă n albia Doftanei. nfăţişarea generală este domnată de platourile largi, acoperite cu păşuni, aflate la partea superioară a munţilor. Ele sunt domnate cu cţiva zeci de metri de vrfuri rotunjite. Datorită poziţiei geografice ntre cele două subunităţi -Baiu şi Neamţu - dar şi altitudinii mai reduse, aici se ntretaie multe poteci care fac legătura ntre văile Prahova, Azuga şi Doftana. ntrucat ibunerarele n nord-vestul regiunii străbat şi o buna parte a Clăbucetelor Predealului, prezentăm şi caracteristicile morfologice ale acestora. Clăbucetele Predealului, cunoscute şi sub numele de Munţii Predealului, sunt alcătuite dintr-un ansamblu de culmi situate ntre masivele Bucegi, Piatra Mare, Postăvaru şi Baiului şi ale căror nălţimi se desfăşoară frecvent ntre 1 000 şi 1450 m. Multe dintre ele poartă numele de ,,clăbucet" (Clăbucetul Baiului, Clăbucetul Azugii, Clăbucetul Taurului, Clăbucetul Mare etc.). Se impun n peisaj prin vrfuri rotunjite, frecvent acoperite de păşuni, ce domină uşor platouri largi şi netede. Văile dintre Clăbucete sunt adinci, prezintă versanţi bine mpăduriţi, cu pantă ac-centuată. ntre Prahova şi Azuga se află trei clăbucete mai importante (Taurului, Azugii şi Susai) care prin alcătuirea petrografică, prin structură, nălţime şi chiar fizionomie se apropie mult de culmile din vestul şi nordul Munţilor Neamţului. Altitudinea şi poziţia geografică determină condiţii climatice similare cu cele ntlnite la majo-ritatea munţilor din Carpaţii de Curbură. Este specific un climat caracteristic munţilor mijlocii, cu diferenţe mici n desfăşurarea pe verticală a parametrilor meteorologici. Regiunea este, n cea mai mare parte a anului, supusă circulaţiei maselor de aer din vest şi nord-vest, care depăşesc relativ usor culmile joase ale Munţilor Perşani, trec peste depresiunea Braşov şi pătrund ndeosebi prin culoarul dintre Munţii Bucegi şi Munţii Postăvaru, abătndu-se pe valea Prahovei şi pe culmile Munţilor Baiului. De altfel, această direcţie este reflectată adesea de către asimetria coronamentului coniferelor izolate de pe culmile Tigăi, Turcu, Neamţu etc. Ele au dezvoltate ndeosebi părţile expuse spre est şi sud-est (arbori-drapel). Extremitatea sudică a Munţilor Baiului se află relativ frecvent şi sub nfluenţa maselor de aer sudice care aantează din Cimpia Romănă, peste dealurile subcarpatice, pe văi, şi ajung uneori pnă dincolo de Muntele Cumpătu, deter-mnnd aspecte diferite ale vremii ntre nordul şi sudul acestor munţi. Nu rareori, vara, n timp ce culmile din jumătatea nordică sunt acoperite de nori, iar ploaia şi face simţită prezenţa, n sud soarele lumnează ncă. Valurile de ceaţă frecvente la sfrşitul toamnei şi iarna n Cmpia Romănă sunt mpnse pe Prahova şi pe Doftana şi urcă pe o mare parte a Munţilor Baiului. Fenomenul este aproape nvers vara şi la nceputul toamnei, cnd ceaţa din depresiunea Braşov ajunge n cursul zilei peste Clăbucete şi Munţii Neamţului. Deosebiri uneori destul de importante n regimul temperaturilor, n grosimea şi durata menţnerii stratului de zăpadă, n circulaţia locală şi ntensitatea vintului sunt determnate de condiţiile locale de expunere (cea mai mare parte a versanţilor sunt orientaţi fie spre sud, fie către nord), de adincimea mare şi ngustimea văilor. Pe fondul general şi local al condiţiilor climatice, n Munţii Baiului se pot distnge două etaje climatice. La peste 1400 m, pe culmile şi vrfurile acoperite de pajişti, se conturează un etaj superior care, prin toate caracteristicile, se situează n fşia nferioară a etajului climatic carpatic subalpin. Valorile termice lunare şi anuale nregistrează variaţii moderate. La 1400-1500 m, n cursul anului, temperaturi medii lunare negative sunt posibile n circa 4 luni, intervalul crescnd pe cres-tele şi vrfurile nalte (pnă la 5 luni). n ianuarie şi februarie, valorile medii multianuale scad n acelaşi sens de la -4, -60C, la -8, -90C, iar mnimele absolute de la -20, -230C la -27, -290C (tabelul 1). Aici sunt posibile 150-180 zile n care temperatura scade sub 00C, din care 50 chiar sub -100. Valorile medii lunare pozitive se menţin sub 100C n cea mai mare parte a intervalului; ele cresc cu puţin peste această cifră n lunile de vara. Temperaturile diurne rar depăşesc 250 (n 5-15 zile pe an). Maximele absolute, nregistrate frecvent n iulie, oscilează ntre 250C şi 300C. Sezonul cald (iunie-septembrie) este separat de cel rece (decembrie-martie) prin 1-2 luni de trecere. [..] Precipitaţiile care cad pe parcursul a 160-180 zile dintr-un an (pe crestele nalte chiar peste 180 zile) ajung la valori de aproape 1 000 mm (tabelul 2); cantităţile cele mai mari se constată n lunile mai-iulie, care depăşesc de regulă 150 mm. La averse, ploile totalizează 50-100 mm; cele mai puţine precipitaţii cad n intervalele septembrie-octombrie şi februarie-aprilie (sub 60 mm lunar), mnima fiind n septembrie, care se dovedeşte şi aici a fi luna cea mai propice activităţii turistice. Nnsoarea este posibilă n peste 80 zile (ntre 30 septembrie şi 15 mai), cu o frecvenţă de 16 zile n intervalul decembrie-martie. Stratul de zăpadă se menţne 140-170 zile, de la finele lunii octombrie şi pnă n prima parte a lunii mai, situaţie care, ndeosebi pe versanţii cu expunere nordică şi nord-vestică, faci-litează condiţii de practicare a sporturilor de iamă. Cerul este senn n 40-42 zile (de la finele lui august şi pnă la jumătatea lui octombrie sunt posibile lunar 4-7 zile senine), partial acoperit de nori n 160-190 zile (max. n mai-august, 18-20 zile) şi complet acoperit n 125-160 zile (decembrie-iunie, 13-16 zile lunar) (tabelul 3). Vremea cea mai frumoasă, propice drumeţiilor, rămne, n baza acestui parametru, ntre 10 iulie şi 15 noiembrie, cnd lunar numărul de ore cu soare variază ntre 160 şi 220 (max. n iulie şi august, cu 216 ore). De menţionat că şi n intervalele cu cer acoperit partial sau total, mai ales toamna şi n sezonul rece, datorită nălţimii relativ ridicate a formaţiunilor noroase, vrfurile şi culmile principale rămn descoperite, situaţiecare permite desfăşurarea excursiilor. Vntul este putemic şi deseori violent iarna şi la trecerea diferitelor fronturi de aer (ndeosebi primăvara şi n a doua parte a toamnei, cnd se nregistrează adesea viteze medii de 11-15 m/s). Direcţia principală a carenţilor de aer este NV-SE pentru cea mai mare parte a Munţilor Baiului; n sectorul sudic, frecvenţă mare au şi curenţii de aer orientaţi S-N sau N-S. Desfăşurarea N-S a culmilor principale, existenţa culoarelor Prahovei şi Doftanei, prezenţa unor şei adinci şi largi fac posibile modificări locale n dirijarea maselor de aer. n acest sens, sectorul mai jos, dintre vf. Cazacu şi vf. Unghia Mare (vf. Pătru - culmea Orjogoaia), şeile dintre vrfurile Paltinu şi Neamţu, Ştevia şi Rusu, Baiul Mare şi Drăgan constitute adevărate “porţi ale vnturilor" ce trec dinspre Prahova n bazinul Doftanei. n Munţii Baiului, efectul brizelor de munte se remarcă ndeosebi vara şi toamna, mai ales pe versantul prahovean. Curenţii urcă n lungul văilor, spre şei şi vrfuri, aducnd un aer răcoros. Dintre fenomenele meteorologice, demnă de reţiunt pentru activitatea turistică este ceaţa. Producerea ei este posibilă n orice lună a anului; nregistrează nsă o frecvenţă mai mare (15-24 zile) n sezonul rece (decembrie-aprilie); cele mai puţine zile cu ceaţă sunt n august-septembrie (8-10 zile la Sinaia - cota 1 500 m şi IB-19 zile pe vrfurile aflate la peste 1 700 m). Valurile de ceaţă sunt mpinse de curenţii de aer de pe văi şi din depresiuni spre culmile şi vrfurile principale, unde adesea stagnează 1-2 zile. Curmăturile servesc destul de des la trecerea masei de aer ceţos din bazinul Prahovei spre cel al Doftanei şi nvers. Sub altitudinea de 1 450 m se desfăşoară etajul climatic montan forestier. Cuprinde culoarul de vale, cea mai mare parte a versanţilor şi unele culmi secundare acoperite dominant de păduri. Regimul termic se caracterizează prin patru luni cu valori medii lunare negative (ntre -1 şi -50C), şase luni n care acestea depăşesc 90C (maximum n iulie şi august, cu 14-150C), peste 210 zile cu temperaturi ce depăşesc 50C; se nregistrează ndeosebi pe văile principale o frecvenţă relativ mare a nversiunilor termice. Această situaţie determină aici un număr mai ridicat de zile de ngheţ (170-180) şi de zile de iamă (55-60) n intervalul decembrie-aprilie, precum şi producerea unor minime absolute sub -280C. Vara, n anii mai călduroşi, temperaturile diurne depăşesc uneori 250C (n medie de 10-15 ori).
1 Cantităţile de precipitaţii căzute (medii anuale) sunt n jur de 900-950 mm; n anii secetoşi nu depăşesc 800 mm, iar n cei ploioşi ajung la 1150 mm. n intervalul mai-august, cantitatea medie lu-nară depăşeşte de regulă 100 mm, dar valorile ridicate se datoresc n buna măsură averselor. De regulă, lunile n care precipitaţiile cad ntr-un număr de 14-18 zile aparţin intervalului decembrie-iunie; vara şi mai ales toamna, numărul lunar de zile cu precipitaţii este mai redus (8-10). Versanţii cu expunere sudică şi sud-estică (ndeosebi n bazinul Doftanei) sunt ceva mai uscaţi, au un potential termic pozitiv mai ridicat, pe ei topirea zăpezii se realizează mai rapid, de unde şi numărul de zile cu zăpadă ceva mai redus (100-110 zile). Spre deosebire de aceştia, pe versanţii nordici, n defileul de la Posada, pe toate văile relativ nguste orientate est-vest (mai ales n bazinul Prahovei), temperaturile, cel puţin n prima jumătate a zilei, sunt ceva mai scăzute, umezeala este mai ridicată, peticele de zăpadă pot fi ntlnite şi la nceputul lunii mai, masele de aer rece persistă mai mult, nlesnind adesea producerea nversiunilor de temperatură. Primăvara şi după ploile bogate, solul este umectat o perioadă mai mare de timp. De asemenea, pe culmile şi văile din jumătatea sudică, dar mai ales pe cele orientate spre Doftana, trecerea de la toamna la iamă se realizează cu ntrziere, iar primele zile ale primăverii se produc ceva mai devreme decat n nord. Situaţia este determinată de nfluenţa maselor sudice de aer cald care trec cu uşurinţă din Cmpia Romnă peste dealurile subcarpatice şi prin deschiderile largi ale văilor Prahova şi Doftana. Caracteristicile climatice ale culmilor joase şi ale văilor din Munţii Baiului permit desfăşurarea de drumeţii n condiţii bune n tot timpul anului. Intervalul n care acestea sunt foarte favorabile excursiilor de cteva ore bune de la sfrşitul lunii aprilie pnă la nceputul lunii decembrie. Sporturile de iamă se pot practica mai ales pe versanţii despăduriţi, cu expunere nordică, n perioada decembrie-martie, cu precădere ntre 15 decembrie şi 10 mMunţii Baiului sunt străbătuţi de o reţea densă de ruri. Acestea sunt colectate n principal de cele două mari artere hidrografice - Prahova şi Doftana - a căror obrşie se află n imediata vecinătate; cursul lor constituie pe mai mulţi kilometri hotarul dintre munţii Baiului, Bucegi şi Grohotiş. Cele mai multe aparţin bazinului hidrografic Prahova, care pnă la confluenţa cu Doftana se ntinde pe circa 880 kmp. Doar n nord-estul regiunii, de pe versanţii vrfului Paltinu, mai multe praie aparţin Doftanei Ardelene, care se varsă n Părlung. Prahova şi adună primele ape din vatra oraşului Predeal. Izvorul principal se află n sectorul stadion-gară, de unde albia este canalizată pnă la confluenţa cu primul afluent principal – Puriştoaca , ce vine din stnga, tocmai de sub munţii Susai şi Clăbucet2. Devine un ru viguros după ce primeşte pe dreapta apele Rşnoavei, aproape de ieşirea din raza oraşului Predeal. n continuare străbate defileul dintre Clăbucetul Taurului şi Clăbucetul Baiului (circa 4 km), şi uneşte apele cu cele ale Azugii n vestul localităţii omonime, iar de la confluenţa cu prul Cerbului (cu obrşia n Munţii Bucegi) ntră ntr-o depresiune pe care eroziunea a creat-o la contactul dintre conglomeratele din Munţii Bucegi şi gresiile şi marnele din Munţii Baiului. Dacă pnă la Poiana Ţapului rul are o poziţie relativ centrală, treptat se apropie de versantul stng (Munţii Baiului), ca urmare a mpingerii albiei sale de către conurile de aluviuni grosiere dezvoltate de către afluenţii ce coboară din Munţii Bucegi. n cadrul depresiunii, n lunca şi pe terasele Prahovei, ca şi pe tăpşanele născute din mbinarea conurilor aluviale ale afluenţilor acesteia, s-au constituit n ultimele două secole nucleele aşezărilor de azi - Buşteni, Poiana Ţapului, Sinaia. Rurile bogate ce coboară deopotrivă din Munţii Baiului li măresc mult debitul (4,6 mc/s la Sinaia), albia Prahovei se lăţeşte treptat, apar numeroase despletiri, ostroave. n aval de Sinaia, rul străbate ultimul defileu - cel de la Posada - tăiat, pe aproape 9 km, ntre culmile sudice ale Munţilor Baiului şi Muntele Gurguiatu, alcătuite din mamocalcarele şi gresiile stratelor de Sinaia. Pe fundul defileului, n albia şerpuitoare a Prahovei, se văd numeroase praguri, repezişuri care conferă sectorului o notă distinctă. Din albie pornesc versanţi putemic nclinaţi, acoperiţi cu păduri de conifere şi fag. Afluenţii Prahovei, ce coboară din Munţii Baiului, şi au obrşia n izvoare presărate sub culmea principală, la o nălţime de 1 450-1 600 m. Au bazine de recepţie largi, formate din mănunchiuri de ogaşe şi ravene adincite n depozitele groase care acoperă versanţii muntelui. Frecvent, firicelele de apă, abia născute, se unesc la 1 300-1 350 m altitudine şi dau nastere unor praie n albia cărora se acumulează vaste conuri de materiale grosiere. Pe acestea, apele adesea se pierd sau dezvoltă cursuri firave. Pe măsura creşterii debitului, praiele devin ceva mai viguroase, se transformă n ruri care au albii din ce n ce mai bine conturate şi ncadrate de versanţi mpăduriţi, cu pante aceentuate. Către vărsarea lor la Predeal, văile se deschid mai mult, iar repezişurile, frecvente n sectorul mijlociu, şi atenuează amplitudinea. Pe unii afluenţi, ai căror versanţi cu ani n urmă au fost despăduriţi şi unde şuvoaiele de apă au c*rat la viituri cantităţi imense de materiale, periclitnd aşezările şi mai ales construcţiile rutiere, s-au realizat amenajări hidrotehnice completate de mpăduriri. n excursiile de pe Valea lui Rogclan, Valea Rea etc. pot fi observate suite de baraje de beton, pe faţa cărora apele se preling si dau căderi de cţiva metri, n timp ce n spate materialele acumulate au constituit suportul aluvial al pădurilor de fag şi molid crescute n ultimii 20 de ani. Cel mal important afluent al Prahovei n munte, Azuga, se desfăşoară pe o lungime de 22 km şi are un bazin de 87 Rmp. Ea separă Clăbucetele Predealulni de Munţii Neamţului, culmea Urechea şi vf. Cazacu. Işi are obrşia sub vrfurile Retevoi şi Tigăi, la 1 600 m, de unde se desfăşoară mai nti către nord-vest, face apoi un cot larg prin care-şi schimbă direcţia spre sud pnă la confluenţa cu prul Unghia Mica (circa 10 km), după care, spre vărsare, curge de la est la vest. Cea mai mare parte a bazinului este asimetrică, cu o dezvoltare largă n Munţii Neamţului şi vf. Cazacu. De aici coboară praie repezi ce şi-au tăiat văi adinci şi nguste. Albia Azugii n amonte de Unghia Mica este lată şi acoperită de numeroase conuri de dejecţie ale afluenţilor. După o scurtă ngustare n dreptul cotului pe care-l face ntre culmile Clăbucetul Azugii şi Piciorul Unghia Mica, albia se lărgeşte treptat, iar n secţiunea nferioară este dominată şi de două nivele de terasă pe care se desfăşoară oraşul Azuga. Doftana şi are obrşia n pasul Predeluş, sub curmătura ce leagă vf. Paltinu de Muntele Sloeru-Mărcuşanu, la o altitudine de 1 260 m. Prul abia format primeşte pe stnga apele Urlăţelului, ce vin dinspre N, de sub culmile Urlăţelu şi Cioara (M. Grohotiş), iar cţiva kilometri mai n aval ntră n bazinetul depresionar Valea Neagră, unde se uneşte cu praiele Muşiţa sau Rusu (bazin de recepţie larg, n care sunt adunate toate izvoarele de pe versantul estic al Munţilor Neamţului) şi Valea Neaiim (obrşii sub vrfurile Bobul Mare şi Grohotiş). De aici străbate pe circa 5 km un culoar de vale mai ngust, bine mpădurit, ntre cumlie Orjogoaia şi Gherghelău (M. Grohotiş), apoi pătrunde n depresiunea Tesilei, pe care o va străbate aproximativ central. Albia lată, cu numeroase ostroave, este ncadrată de terase pe care se află cea mai mare parte a localităţilor Trăisteni şi Teşila (comuna Valea Doftanei) şi de versanţi mai domoli a căror baza este acoperită de păşuni, fneţe şi livezi. Imediat n aval de Teşila se ntlneşte coada lacului format pe valea Doftanei, n spatele barajului de la Paltinu . Afluenţii Doftanei care coboară din Munţii Baiului au o desfăşurare NV-SE, iar obrşiile lor se află la 1 500-1 650 m nălţime. Ei au bazine de recepţie formate din numeroase ravene care converg la 1 300-1 450 m. n continuare, văile sunt largi, putemic adincite, au n majoritatea situaţiilor versanţii bine mpăduriţi; albia, la nceput ceva mai ngustă, cu numeroase repezişuri datorită pantei mai aceentuate, se lăţeşte treptat, pentru ca n secţiunea nferioară, nainte de vărsare, să capete nfăţişarea unui con extins pe care rul se despleteşte n mai multe braţeartie. Izvoarele sunt numeroase, dar n majoritatea situaţiilor se află la altitudini joase. Rocile permeabile şi mai ales depozitele de alterare groase permit nfiltrarea apei din precipitaţii, o circulaţie rapidă către baza culmilor şi a versanţilor, undc dau naştere unor izvoare cu debite bogate şi cu regim permanent. Temporar, pe culmea principală şi pe unele vrfuri există mustiri de apă, ndeosebi n ravenele recente care secţionează adinc depozitele deluviale. Izvoare permanente sunt ntlnite la marginile platourilor pe care se află stne. O importanţă deosebită o au izvoarele minerale care apar n mai multe locuri pe văile afluente Prahovei. Sunt izvoare oligominerale, apele unora fiind captate şi utilizate n tratamentul balnear de la Sinaia. Cele mai nsemnate se află pe valea Cinelui. Ele sunt recomandate pentru afecţiuni gastrointestinale, hepatobiliare, renale. n prezent, zidul şi construcţia care asigură captarea apei sunt afectate de o alunecare de teren. Ca urmare, dirijarea apei din bazin pnă la buvetele din Sinaia nu se mai realizează. Utilizarea apei necesită deplasarea pnă la izvor. Aici, vana principală are un debit de circa 1 litru n 10 secunde.
Mai sus de 1 600 m, culmile şi vrfurile sunt acoperite de o vegetaţie subalpină cu tufărişuri şi diferite asociaţii de pajişti. Limita nferioară a acestui etaj a fost mult cobortă prin defrişări necesare extnderii suprafeţelor cu păşuni. De altfel, Munţii Baiului reprezintă poate munţii din Carpaţii de Curbură cu cea mai intensă şi străveche activitate pastorală. ntre 1400 şi 1650 m, n imediata vecinătate a pădurii şi pe suprafeţele cu expunere nordică şi nord-vestică, se ntlnesc plcuri de molizi cu dimensiuni mici, tufişuri cu ienupăr pitic (Juniperus sibirica) - pe culmile Zamora, Sorica, Cazacu, Dutca, Şteiasa, Cumpătu etc., arin (Alnus viridis), afin (Vacelnium myrtillus), merişor (V. vitisidaea) etc. n cateva puncte pe culmea Zamora, I. Tudor şi S. Culică (1967) semnalează şi tufe de smirdar (Rhododendron rhododendron kotschyi). Pe crestele expuse carenţilor de aer, tufişurile şi arborii izolaţi au dimensiuni mici, sufernd transformări n fizionomie (ntre vf. Paltinu şi vf. Turcu). După aceiaşi autori, n Munţii Baiului, cea mai mare răspndire o au pajiştile secundare cu păiuş rosu (Festuca rubra). Ele acoperă aproape n ntregime toate culmile ntre 1450 m şi 1750 m. Se asociază ţăpoşica (Nardus stricta), iarba vintului (Agroslis tennis), pieptănăriţa (Cynosurus cristatus), trsa (Deschampsia flexuosa), mai multe specii de licheni, muşchi etc. n microdepresiuni şi pe terenurile mai umede, alături de păiuş se află frecvent trsa care uneori devine dominantă. n jurul stnelor, asociaţiile cu păiuş sunt adesea nlocuite, datorită almndenţei materiilor organice, cu hiruşor (Poa annua), grăsătoare (Sagina proeumbens), rocoină (Stellaria media), trifoi (Tritium repens); pe locurile bătătorite apar ştevia (Rumex alpinus) şi urzica (Urtica dioica). Pe versanţii din bazinele de recepţie ale văilor, unde ravenele, solifluxiunile şi năruirile au nlăturat o buna parte din stratul ierbos iniţial şi chiar din depozitul deluvial, se dezvoltă plcuri cu păiuşcă (Fesluca saxatilis), rogoz (Carex sempervirens), mălaiul cucului (Sesleria rigida). Mai sus de 1 350 m, pe aproape toate vrfurile principale, asociaţia cu păiuş roşu se mbină sau este nlocuită cu asociaţia de păruşcă alpină (Festuca iupina), n compoziţia căreia mai ntră iarba vntului (Agrostis rupestris), trsă (Deschampsia flexuosa), horşti (Luzula cuprina), sclipeţi de munte (Potentila temata), cimbrişor de munte (Thymus montanus), piciorul cocoşului de munte (Ranunculus montanus), mărţişor (Geum montanus), muşchi, licheni etc. n Munţii Baiului există puţine locuri unde pantele aceentuate ale unor vrfuri sau versanţi au permis ndividualizarea unor petice cu vegetaţie specifică stncăriilor. De menţionat varietatea cromatică a florilor care alcătuiesc pajiştile ncă din primele zile după topirea zăpezii şi pnă toamna trziu şi care ncntă atat de mult ochiul drumeţului. Lumea animală a pajiştilor este la fel de bogată: numeroase insecte, fluturi din specii diferite, cu o cromatică şi desene extrem de variate, păsări de talie mica, şoprla comună şi uneori vipera comună. Prin tufişuri şi n vecinătatea pădurii pot fi zărite cnteza, fsa, pietrarul, ulii etc., iar n jurul stnelor apar adesea exemplare de urs şi lup. Sub 1450 m urmează etajul forestier, format mai nti din păduri de conifere (mai ales molid), apoi din amestec de esenţe de conifere cu foioase, iar de la sub 1000 de m n jos din păduri de fag. Unele diferenţe n poziţia limitei dintre un tip sau altul de pădure sunt determinate n primul rnd de condiţiile locale de relief, rocă şi microclimat. Astfel, expunerea sudică a favorizat o limită superioară n raport cu cea nordică. De asemenea, un rol important l-a avut ntervenţia omului, ndeosebi prin plantaţii de molid pe suprafeţele despădurite de păduri de foioase. Pădurile de molid ocupă cea mai mare parte a culmilor secundare şi a versanţilor cu expunere nordică (mai ales dinspre Prahova). Sunt păduri dese, care asigură n buna măsură ozonificarea atmosferei staţiunilor prahovene. Prin plantaţii, limita nferioară a pădurilor de conifere a fost cobortă uneori pnă la baza versanţilor (900-1 000 m). n compoziţia acestora, alături de molid (Picea abies), care precumpăneşte, se ntlnesc zaila (Larix decidua), sub forma de exemplare izolate sau plantaţii compacte (ex. pe versantul sudic al vrfului Piciorul Cinelui), bradul (Abies), pe versanţii nsoriţi, iar către baza culmilor fagul, cu care ntră n amestec ntre 1000 şi 1200 m altitudine, Subarboretul se dezvoltă n rărituri, n sectoare defrişate sau la marginea pădurii, către albiile văilor. Aici sunt frecvente exemplare de alun, arin, mesteacăn, soc etc. Vegetaţia de partor este de asemenea redusă ca specii şi exemplare, datorită umbrei putemice specif ice acestor păduri. Umiditatea mai aceentuată şi aproape constantă favorizează prezenţa ferigilor, muşchilor şi ciupercilor. Doar n luminişuri, covorul vegetal este ceva mai bogat, iar florile imprimă nuanţe aparte n verdele ntens al pădurii de molid. Alături de ghiocei, viorele, clopoţei, degetăruţ, brnduşe sunt ntlnite măcrişul iepurelui, colţişor, zmeură, fragi, iar n bazinul Văii Rele exemplare de narcise. Fagul (Fagus silvatica), mult mai răspndit n jumătatea sudică şi pe culmile dinspre Doftana, formează păduri compacte (adesea alcătuite predominant din arborete pure) sau n amestec cu bradul, arţarul (Acer pseudoplatanus), ulmul (Ulmus montana), carpenul (Carpinus betulus), frasnul (Fraxinus excelsior) etc. Pe majoritatea traseelor descrisc n lucrare poate fi sesizată (acolo unde nu s-au produs modiflcări impuse de om), plecnd de pe fundul văilor către coline, trecerea de la pădurile de fag n amestec cu brad şi cu alte esenţe de foioase la pădurile pure de fag, cu exemplare groase şi nalte, iar de la 1300-1400 m n sus la pădurile de fag n amestec cu molid. n lungul văilor şi mai ales pe depozitele acumulate n spatele barajelor s-au dezvoltat plcuri de arini n amestec cu sălcii, plopi etc. Frecvent apar şi socul, comul, rugii de zmeură, măceş etc. Stratul ierbaceu este mult mai bogat şi adaptat la condiţiile de lumină care n pădurcă de fag diferă de la un sezon la altul. Primăvara, odată cu topirea zăpezii, parterul pădurii, putemic luminat, este acoperit de specii geofite, cu un colorit bogat. ntre acestea menţionăm floarea soarelui (Anemone), ghiocelul (Galanthus nivalis), brebenelul de munte (Corydalis cava), toporaşul (Viola silvestris), piciorul cocoşului (Ranunculus), podbalul (Tussilago farfara), spnzul (Helleborus purpurascens), mierea ursului (Pulmonaria molissima) etc. Treptat, pe măsura dezvoltării frunzelor şi creşterii gradului de umbrire, apar alte plante, ntre care vinăriţa (Asperula odorata), măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella), laptele cucului (Euphorbia amygdaloides), leurda (Alium ursinum), iar n sectoarele mai umede coada calului (Equisetum palustre), rogozul, rodul pămntului (Arum maculatum), coada cocoşului (Polygonatum verticillatum), ochii păsăruicii (Myosotis paluslrla), ferigi etc. n sezonul cald, cnd umbrirea este maximă, numărul plantelor ierboase se reduce mult, dar toamna, odată cu căderea frunzelor, prin covorul ruginiu format de acestea reapar unele dintre speciile frumos colorate, ndeosebi brnduşele. Lumea animală a pădurilor este bogată: numeroase insecte, păsări (privighetoarea, mierla, cnteza, găinuşa de munte etc.), reptile, mamifere comune Carpaţilor (urşi, lupi, mistreţi, cerbi, căprioare, vulpi, veveriţe etc.). Se adaugă o mare varietate de specii n frunzar şi n solul de sub pădure, ca şi n apele curate ale praielor ce se scurg spre Doftana şi Prahova. Pe Azuga şi la Buşteni funcţionează păstrăvării ce pot fi vizitate. n Munţii Baiului există două rezervaţii naturale. Una se află n bazinul superior al Văii Rele, pe versantul sudic al Muntelui Cumpătut unde vegetează narcisa (Narcissus L. angustifolius). n cartierul Cumpătu al oraşului Sinaia, pe 1,4 ha se poate vedea o altă rezervaţie. Aici, alături de arini (Alnus ncana), care reprezintă elementul principal, se găsesc exemplare de fag, carpen, paltin, brad, molid, răchită roşie (Salix purpurcă), larice, par pădureţ (Pirus pyraster), m*r pădureţ (MainMunţii Baiului au reprezentat de veacuri o regiune de practicare intensă a păstoritului, stnele de pe aproape toate culmile secundare aparţinnd locuitorilor din aşezările din Subcarpaţi. n al doilea rnd, lemnul din pădurile extinse ale munţilor a constituit, ndeosebi n ultima sută de ani, sursa principală a gaterelor şi ntreprinderilor de cherestea. Defrişarea pădurilor, determinată de aceste activităţi, a dus la dezvoltarea unor mari suprafeţe, ndeosebi dc pe versanţii din bazinul Doftanei, situaţie care a favorizat aceelerarea torenţialităţii, ravenării, năruirilor şi alunecărilor. Abia n ultimele decenii s-a aplicat un complex de măsuri care a avut n atenţie refacerea fondului forestier defrişat, diminuarea pnă la lichidare a efectelor proceselor fluvio-torenţiale şi a deplasărilor n masă, un păstorit şi o exploatare forestieră raţionale, trecerea sub ocrotire ca rezervaţii botanice sau forestiere a unor suprafeţe din masiv, protejarea pădurilor care reprezintă ,,plămnul" localităţilor prahovene sau care au valoare peisagistică. Pe văile care limitează aceşti munţi se des-făşoară o bogată activitate industrială. n Sinaia funcţionează Uzina de mecanică fină şi mai multe unităţi ale Industriei alimentare; n oraşul Buşteni există una dintre cele mai vechi ntreprinderi de celuloză şi hrtie din ţara noastră (1882), iar n Azuga fabrici de bere (nfiinţată n 1899), sticlă (prima n 1830), postav (1886), şamotă etc. n afara activităţii ndustriale, o pondere nsemnată n structura economică o are turismul, oraşele prahovene fiind de mult recunoscute ca unele dintre cele mai nsemnate staţiuni balneoclimaterice din ţara noastră. Pe Doftana se găsesc mai multe puncte de exploatare a lemnului şi carierele de calcar de la Urlăţelu.s silvestris), alun, păducel, măceş etc.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica