referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Dinamica scoartei terestre

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Mişcările tectonice sînt diverse şi afectează nu numai scoarţa terestră, dar şi geosferele mai adînci ale Pămîntului. Ele determină structura, neomogenitatea scoarţei terestre şi provoacă deformarea (încreţirea şi ruperea) straturilor de roci. Mişcările tectonice condiţionează trăsăturile principale ale reliefului actual al scoarţei terestre. După caracterul de manifestare mişcările tectonice se clasifică în următoarele grupe: oscilatorii, orogenice plicative (de cutare) şi disjunctive (radiale), seismice...

Varianta Printabila 


1 Scoarţa terestră suportă variate schimbări şi transformări, numite procese geologice. Ele sunt diverse după modul de manifestare. Procesele geologice ce decurg n adncul Pămntului se numesc procese endogene. Dintre ele fac parte: mişcările tectonice, procesele magmatice, metamorfice, vulcanice şi seismice.
Sursele de energie ce dau naştere şi determină caracterul acestor procese snt căldura internă a Pămntului, gravitaţia şi mişcarea de rotaţie a Pămntului.
Procesele geologice ce se desfăşoară la suprafaţa Pămntului, ca urmare a interacţiunii dintre scoarţa terestră şi geosferele externe (atmosfera, hidrosfera şi biosfera) se numesc procese exogene. Sursa de energie a acestor procese o constituie radiaţiile solare, radiaţiile cosmice, gravitaţia terestră etc. Procesele endogene şi exogene determină caracterul continuu al dinamicii scoarţei terestre.
Mişcările tectonice snt diverse şi afectează nu numai scoarţa terestră, dar şi geosferele mai adnci ale Pămntului. Ele determină structura, neomogenitatea scoarţei terestre şi provoacă deformarea (ncreţirea şi ruperea) straturilor de roci. Mişcările tectonice condiţionează trăsăturile principale ale reliefului actual al scoarţei terestre. După caracterul de manifestare mişcările tectonice se clasifică n următoarele grupe: oscilatorii, orogenice plicative (de cutare) şi disjunctive (radiale), seismice.
Mişcările tectonice oscilatorii
Acestea snt mişcări lente de ridicare sau de coborre a unor porţiuni vaste din scoarţa terestră. Mişcările de ridicare mai snt numite epirogenetice sau pozitive (+), iar cele de coborre - negative (-).
Mişcările oscilatorii poartă un caracter continuu şi neuniform, att n spaţiu, ct şi n timp. Mişcările de ridicare şi de coborre se produc concomitent şi formează un ansamblu al scoarţei terestre asemănător cu nişte unde mari şi line. Aceste mişcări nu duc la deformarea straturilor de roci. Efectul mişcărilor oscilatorii poate fi observat numai după un timp ndelungat (secole) şi de aceea ele mai snt numite mişcări seculare. După timpul de manifestare se deosebesc mişcări oscilatorii actuale şi neotectonice.
Mişcările oscilatorii actuale. Acestea snt considerate cele care s-au produs de-a lungul timpului istdric şi continuă pnă n prezent. Efectul mişcărilor oscilatorii este cu greu sesizat n părţile interioare ale continentelor. El poate fi remarcat n regiunile de litoral unde se atestă o schimbare a poziţiei liniei ţărmului.
n prezent, mişcări intense de ridicare a teritoriului au loc n Scandinavia, Islanda, Scoţia, Uralul de Nord. n decursul unui secol suprafaţa teritoriului Finlandei, n urma ridicării scoarţei terestre şi retragerii mării, s-a mărit cu 700 km2. Uppsala, fosta capitală a Suediei, cndva port la Marea Baltică, este situată n prezent la 60 km de ţărmul mării. Viteza de ridicare a scoarţei n regiunea oraşului Stockholm este de 24 cm, iar a ţărmurilor Golfului Botnik -de l m n decurs de un secol. Cele mai nalte terase marine pe teritoriul Norvegiei snt situate la altitudinea de 176 m. Mişcări de ridicare suportă astăzi şi regiunile centrale ale Cmpiei Europei de Est, teritoriul Canadei (regiunea Marilor Lacuri), Coastele de est ale Africii. Insula Capri (Marea Mediterană) s-a ridicat, din antichitate pnă n prezent, cu 200 m. Mişcări de ridicare a scoarţei terestre snt caracteristice şi pentru teritoriile din nordul şi centrul Republicii Moldova.
Unele sectoare ale scoarţei terestre snt supuse n prezent mişcărilor de coborre. Intense mişcări de coborre suferă teritoriul Olandei, Belgiei, (viteza de coborre este de 25 mm ntr-un secol), n prezent, 40% din teritoriul Olandei este situat mai jos de nivelul mării cu 5-6 m şi doar digurile nălţate pe o distanţă de l 600 km apără teritoriul acestor ţări de invazia mării.
Mişcări de coborre au fost nregistrate şi pe coastele de sud-est ale Marii Britanii, unde la o adncime de 40 m au fost descoperite zăcăminte de turbă. Aceasta demonstrează că acum 7 000 de ani uscatul era acoperit aici cu turbării. Mişcările de coborre snt frecvente n regiunile de est ale Italiei, pe ţărmurile Indiei, n Argentina (Cmpia La-Plata), Coastele de Vest ale Africii. Mişcări lente de coborre se atestă şi n partea de sud a republicii noastre.
Mişcările oscilatorii neotectonce. Ele s-au manifestat n decursul ultimilor 40 milioane de ani (n neogen-cuaternar). Caracterul şi intensitatea mişcărilor neotectonice snt reflectate att n structura şi morfologia reliefului montan, ct şi n relieful de cmpie. Prezenţa teraselor fluviale şi a celor marine, situate la diferite niveluri hipsometrice, indică ridicarea scoarţei terestre, n timpul forajelor n Oceanul Pacific, la adncimea de l 000 m, au fost găsite recife coraliere. Este cunoscut că aceste formaţiuni ""iau naştere la adncimi de cel mult 50-70 m. Prezenţa lor la adncimea de l 000 m este un indiciu al coborrii intensive a scoarţei terestre n regiunea dată. Se cunosc şi cazuri cnd construcţii fecifale au fost descoperite la nălţimi de 5 000-6 000 m deasupra nivelului mării - dovezi ale unei amplitudini mari de ridicare a scoarţei terestre, ntreruperea arealului unor genuri şi specii de animale şi plante de asemenea demonstrează ridicarea scoarţei terestre. Prezenţa n Marea Caspică şi Marea Arai a unor genuri comune de moluşte, peşti şi alte organisme snt mărturie a faptului că aceste mări, n trecut, formau un bazin marin unic şi numai ridicarea scoarţei terestre a dus la dezmembrarea lui.
Mişcările neotectonice au determinat configuraţia actuală a uscatului şi a mărilor. Pentru a ne imagina rolul acestor mişcări n schimbarea aspectului suprafeţei Pămntului, menţionăm că aproximativ cu l milion de ani n urmă arcurile insulare din Oceanul Pacific (arhipelagulurile Malayez, Japonez, insula Sahalin) făceau corp comun cu continentul Eurasia; mările Chineză, Japoneză, Ohotsk lipseau; Asia se unea cu America de Nord, iar pe locul mărilor Oceanului Arctic se ntindea uscatul, care nainta mult spre polul Nord.
Insulele Marii Britanii, Novaia Zemlea erau părţi componente ale continentului, iar văile rurilor Weser, Elba şi Rhein pot fi urmărite pe distanţe mari sub nivelul Mării Nordului. Importanţa mişcărilor tectonice oscilatorii, n activitatea economică omul este nevoit să ţină cont de mişcările oscilatorii actuale ale scoarţei terestre şi să prognozeze eventualele schimbări ce pot avea loc n viitor. O deosebită importanţă are alegerea locului pentru construirea obiectelor ce vor dura n timp: porturi maritime, canale, centrale hidroelectrice, uzine metalurgice etc. Construirea acestor obiective, fără a ţine cont de mişcările oscilatorii actuale ale scoarţei terestre, poate duce la urmări grave, cum ar fi scoaterea din funcţie a apeductelor, sistemelor de irigaţie, deteriorarea conductelor de petrol şi gaze, liniilor de tensiune electrică, n anii celui de-al doilea război mondial, n California a fost construit un mare şantier naval, fără să se ţină cont de mişcările scoarţei terestre. Peste cţiva ani acest şantier naval s-a pomenit mai jos de nivelul mării şi pentru salvarea lui au fost nălţate diguri.
Determinarea direcţiei de manifestare a mişcărilor tectonice n timp are o mare importanţă pentru explorarea zăcămintelor minerale, mai ales a zăcămintelor de.turbă, cărbune, petrol, gaze naturale. Este cunoscut că n trecut formarea turbei, cărbunelui decurgea mai intens n sectoarele unde aveau loc mişcări lente de coborre.



1 Mişcările tectonice orogenice (de formare a munţilor)
Aceste mişcări, spre deosebire de cele oscilatorii, snt caracteristice pentru anumite zone ale scoarţei terestre. Sub influenţa lor are loc deran-jarea poziţiei orizontale a straturilor de roci (fig. 38 a). Deranjarea straturilor de roci din poziţia iniţială sub influenţa forţelor endogene poartă denumirea de dislocaţie.
n funcţie de modul de manifestare, mişcările tectonice orogenice se divid n două grupe: mişcări de cutare (ncreţire) şi disjunctive (radiare).
Mişcările orogenice de cutare (ncreţire). Aceste forţe interne faţă de suprafaţa scoarţei terestre snt orientate orizontal sau tangenţial şi duc la deformarea straturilor de roci, care capătă o formă ondulatorie. Forma cea mai caracteristică a acestor deformări este cuta. O cută simplă prezintă o boltire a straturilor şi ea se numeşte anticlinală, iar atunci cnd straturile au curbura n jos, cuta se numeşte sinclinală (sau, simplu, anticlinal şi sinclinal).
Cuta se caracterizează prin următoarele elemente (fig. 38 b):
aripile (flancurile) - părţile laterale ale cutei care unesc anticlinalul cu sinclinalul;
şarniera (sau ţţna) este linia ce uneşte punctele de planuri axiale        maximă curbură dintr-un anticlinal sau sinclinal;
planul axial al cutei este planul care trece prin creasta anticlinalului sau sinclinalului.
n funcţie de poziţia planului axial faţă de cel orizontal distingem (fig. 39):
1) cute drepte - planul axial formează cu planul orizontal
un unghi de 90;
2) cute nclinate - planul axial formează cu suprafaţa
orizontală un unghi mai mic de 90;

3)    cute culcate - planul axial se suprapune celui orizontal;
4)    cute răsturnate - planul axial este situat sub planul orizontal.
n natură, cutele se grupează şi formează asociaţii de cute care cuprind suprafeţe imense. Din ele fac parte anticlinorii şi sinclinorii.
Anticlinoriul este o asociaţie de cute anticlinale.
Sinclinoriul este o asociaţie de cute sinclinale secundare, care prezintă n ansamblu o structură sinclinală.
Combinarea acestor asociaţii de cute duce la formarea unor formaţiuni montane cutate cu o structură complicată, numite megaanticlinorii. Astfel de structuri reprezintă Caucazul. O altă asociere de cute o prezintă pnzele de şariaj. Ele snt formate din cute alungite culcate, cu o poziţie aproape orizontală, deseori straturile mai vechi le acoperă pe cele noi. Pnzele de şariaj snt caracteristice pentru Munţii Alpi.
Mişcările tectonice disjunctive (radiare). Ele se manifestă n sens vertical, n urma acestor mişcări are loc dislocaţia straturilor de roci ce se exprimă prin ruperea şi deplasarea lor pe verticală.
Din această categorie de dislocaţie de roci fac parte: fracturile, flecurile, faliile şi decroşările. Fracturile au lăţimea de la cţiva centimetri pnă la zeci de metri şi lungimea de zeci de kilometri.
O formă caracteristică a dislocaţiilor disjunctive este flexura. Ea se formează n urma acţiunii forţei gravitaţionale, ce duce la ndoirea straturilor de roci şi deplasarea lor pe verticală, n aşa caz se disting două compartimente de roci (un compartiment ridicat şi altul deplasat n jos pe verticală). Legătura dintre compartimente se păstrează printr-un flanc de racordare, n care straturile se laminează, dar nu se rup.
Faliile reprezintă rupturi n scoarţa terestră la care cele două compartimente se deplasează pe verticală unul faţă de altul de-a lungul unui plan de rupere, numit plan de falie.
După poziţia planului de falie faţă de planul orizontal se disting următoarele tipuri de falii falii drepte, la care planul de falie vertical formează cu planul orizontal un unghi de 90; falii nclinate, la care planul de falie formează cu planul orizontal un unghi ce diferă de 90, care, la rndul lor, pot fi normale şi inverse.
Alte forme de dislocaţie radială snt 'decroşările - rupturi n scoarţa terestră, n care cele două compartimente se deplasează unul faţă de altul pe orizontală.
 

 
 
 
Există asociaţii de falii: falii paralele ce au planuri de rupere paralele şi sisteme de falii n trepte. Din asociaţiile de falii fac parte horstul şi grabenul (fig. 45). Horstul este format dintr-un compartiment ridicat, mărginit de o parte şi de alta de compartimente coborte ce au formă de trepte. Derpt exemple de horst pot servi munţii: Vosgi, Pădurea Neagră, Metalici, Schwazwald, Sudeţi, Podişul Central Francez, Saiani, Altai, care snt numiţi munţi n bloc.
Grabenul este opus horstului, adică un compartiment scufundat este mărginit de mai multe compartimente din ce n ce mai ridicate, care de asemenea au formă de trepte. Exemplu de acest tip de dislocaţie este grabenul Rheinului situat ntre munţii Pădurea Neagră şi Vosgi, grabenul lacului Baikal, care are o lungime de circa 650 km, o lăţime de 85 km şi o adncime de circa 1700 m.
Unul din cele mai vechi grabene de pe Pămnt este situat n partea de Est a Africii şi e numit Marele Graben Est-African, n acest graben snt situate lacurile: Nyassa, Tanganyika, Eduard, Albert, Rudolf, Marea Roşie. El continuă n Asia de Vest (Marea Moartă şi Valea Iordanului) şi are o lungime de 6500 km.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica