referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Aparatul de fotografiat

Categoria: Referat Fizica

Descriere:

Magazia cuprinde sistemul de inmagazinare si de transport al materialului fotosensibil, format dintr-o serie de piese si dispozitive de mare importantã ãertru bunã functionare a aparatului. Magazia poate fi solidareã cu carcasa aparatului sau atasabilã când este denumitã casetã. Casetele au rolul de a proteja emulsia materialuluji fotosensibil împotriva luminii si sunt realizate în douã variante: pentru plãci fotografice si pentru planfilme, rolfilme, etc...

Varianta Printabila 


1  
Aparatul de fotografiat

• Evolutia aparatelor fotografice

Din timpuri străvechi si până astăzi, la baza tuturor stiintelor, a tuturor descoperirilor mai mari sau mai mici, se află observarea fenomenelor naturale, urmată de o imitatie inteligentă a acestora. Nevoia, spiritul practic, curiozitatea, l-au îndemnat pe om să imite, să repete, să reporducă fenomenele observate în alte conditii, cu mijloace la îndemâna lui, în ajutorul lui.
Nu se stie când si unde s-a zărit pentru prima oară jocul unor forme curioase pe un perete. Desigur trebuie să fi fost într-o tară caldă, scăldată de lumina puternică a soarelui. Pentru a se feri de arsită, oamenii acopereau ferestrele si usile cu ceea ce astăzi s-ar numi perdele groase, pentru ca înăuntrul încăperilor să domnească umbra deasă si răcoroasă. Dar iată că se întâmplă să fi rămas o mică crăpătură printre perdele. Si se mai întâmplă ca cineva să treacă pe ulită. Stupoare! Pe peretele opus crăpăturii se vede omul trecând, dar cu capul în jos! Prima aplicatie practică a acestuia a fost urmărirea eclipselor solare si referiri în acest context se cunosc de prin anul 500 î.e.n. în îndepărtata Chină la Mo Tzu si în Grecia antică la Aristotel (384 –322 î.e.n.). totusi, prima mentiune scrisă despre acest fenomen cunoscută până în ziua de azi, se găseste în lucrările cărturarului arab Ibn Al Haitan (956 – 1038), Alhazen în versiunea latină. Din textul lui reiese că fenomenul era cunoscut si destul de răspândit în lumea cărturarilor din acea vreme. După această dată referirile si descrierile a ceea ce a început să se numească “camera obscură”, au devenit din ce în ce mai frecvente. Fizicianul si profesorul de matematici din Milano, Girolamo Cardano (1501 – 1576), introduce în gaură o “rotunjime făcută din sticlă” o lentilă conveză – obtinând o imagine mult mai luminoasă si mia clară. Urmează alte ameliorări, cum ar fi cea a lui Daniel Barbaro care propune în 1568 acoperirea marginilor lentilei, lăsând numai o gaură mică la mijloc – diafragma de azi – pentru obtinerea unor imagini mai clare. În 1573 Igantio Danti recomandă utilizarea unei oglinzi concave pentru redresarea imaginii si în 1585 Giovani Battista Benedetti sugerează adoptarea unei lentile biconvexe.
Dar toate aceste cunostinte nu circulau decât în lumea restrânsă a fizicienilor, astronomilor si matematicienilor. Cel care le-a dat o mare răspândire a fost omul de stiintă Giovani Battista Porta (1538 – 1615). Bogătia informatiilor date de Porta si talentul lui de a îmbina date stiintifice cu sfaturi practice si aplicatii distractive (în cartea sa “Magiae naturalis”, tradusă în principalele limbi europene si în arabă, retipărită în nenumărate editii) au contribuit ca în mare măsură “camera obscură” să devină cunoscută publicului obisnuit.
Din descrierile de până acum reiese că într-adevăr “camera obscură” era o cameră, o odaie într-o clădire si că imaginea putea fi văzută numai de cei care se aflau în încăpere. Cu timpul, mai ales pentru realizarea unor lucrări topografice, camera obscură devine mai mică, portabilă, putând fi instalată chiar si într-un cort. Ne-a rămas o interesantă relatare, datorată lui Sir Henry Wattson, în care este descris cortul folosit de vestitul astronom german Johann Kepler (1571 – 1630) pentru a desena cu o mare precizie în toate detaliile un peisaj panoramic. Cu ajutorul unui telescop, imaginea era proiectată pe o hârtie si Kepler, ghemuit în cortul întunecos, o reproducea desenând toate formele. Apoi cortul era învârtit ca o moară de vânt, în jurul axului si operatia era reluată până când se completa turul de orizont.
Dar micsorarea si portabilitatea camerei obscure merg si mai departe. Influentat de povestirile unui călător care văzuse în Spania cutii atât de mici încât puteau fi purtate sub o pelerină, învătatul iezuit din Würzburg, Kaspar Schott (1608 – 1666), publică în a sa “Magia optică” (1657), prima descriere a unei mici camere obscure formată din două cutii, dintre care una putin mai mică putea să culiseze în cealată pentru obtinerea claritătii. Imaginea formată de un tub ajustabil care continea două lentile convexe putea fi văzută din exterior printr-o gaură, astfel că nu mai era nevoie ca cineva să intre în camera obscură.
Astfel de camere obscure din ce în ce mai mici, la care imaginea era văzută din afară, sunt semnalate din ce în ce mai des în diferite tări. Interesant este faptul că matematicianul francez Pierre Hérigone, în cursul său editat în 1642 la Paris, descrie un “pocal magic” cu care gazda putea să-si urmărească musafirii fără ca acestia să observe ceva. Razele de lumină intrau printr-o lentilă convexă în piciorul pocalului, erau deviate de o oglindă fixată la 45° si imaginea se forma pe suprafata vinului alb si tulbure. Aflăm astfel despre aplicarea încă din mijlocul secolului al XVII lea a pricipiului aparatelor reflex din ziua de azi. Cel mai asiduu inovator si constructor de camere obscure cu si fără oglindă pare să fi fost călugărul Johann Zahn din Würzburg care într-o carte a sa din anul 1685 prezintă desene si schite de tipuri diferite si este primul care propune utilizarea geamului mat pentru formarea imaginii. Helmut Gernsheim, un ilustru cercetător al istoriei fotografice, scrie următoarele în careta sa “The history of photography”: “ca mărime si constructie, aparatele lui Zahn sunt prototipuri ale aparatelor cutie si reflex din secolul al XIX lea. Este într-adevăr remarcabil că nici un progres n-a fost realizat până la mijlocul secolului XIX:în 1685 aparatul a fost gata si astepta (aparitia) fotografiei”.
Camerele obscure de cele mai diferite constructii si mărimi, chiar si în stil rococo erau foarte răspândite si utilizate în topografie în scopuri civile si militare, în reproduceri exacte de desene, hărti si gravuri la scări diferite, chiar si în medicină pentru desene anatomice cât mai precise.
Iată deci că la mijlocul secolului XVIII “aparatul”era foarte cunoscut si răspândit. El avea aproape toate componentele esentiale: obiective din ce în ce mai evoluate si de diferite distante focale, oglindă montată la 45 ° pentru reflex, posibilitatea de reglare a claritătii, geam mat din sticlă fină pentru redarea cât mai acurată a imaginii. Au existat si tendinte de “miniaturizare”, astfel că unele camere obscure puteau fi montate în pahare, cărti, bastoane sau chiar în brose. Nu mai era de făcut decât un pas: permanentizarea imaginii, prinderea ei în capcana unor procese chimice.


• Principalele părti componente

Schematic, orice aparat fotografic este alcătuit din următoarele componente: corpul aparatului, magazia cu sistemul de antrenare a peliculei fotosensibile, obiectivul, sistemul de obturare si vizorul. Corpul aparatului fotografic este format din camera obscură pe care sunt fixate obiectivul, vizorul si alte accesorii. Camera obscură poate fi de tip rigid sau extensibil, cu burduf.
Fiecare model constructiv a fost impus de formatul imaginii negative sau de cel al dimensiunii aparatului. Din punct de vedere geometric, imaginea fotografică dată de obiectiv este de formă circulară, din care, prin decupajul ramei apratului fotografic sau a celui de mărit în laborator, se obtine formatul dorit: pătrat, cu raportul laturilor 1/1 sau dreptunghiular cu raportul 2/3.
De cele mai multe ori mărimea formatului cliseului determină si dimensiunile aparetului fotografic.
Magazia cuprinde sistemul de inmagazinare si de transport al materialului fotosensibil, format dintr-o serie de piese si dispozitive de mare importantă ăertru bună functionare a aparatului. Magazia poate fi solidareă cu carcasa aparatului sau atasabilă când este denumită casetă. Casetele au rolul de a proteja emulsia materialuluji fotosensibil împotriva luminii si sunt realizate în două variante: pentru plăci fotografice si pentru planfilme, rolfilme, etc. Casetele pentru plăci nu se pot încărcă decât la întuneric, pe când acelea pentru plan filme, rol filme sau filme înguste de cinematograf, se pot încărca si la lumina zilei, ele având ambalaje protectoare. Pentru unele tipuri de aparate fotografice se furnizează casete speciale, etanse, care se pot schimba între ele în orice moment, chiar la lumina zilei. Dispozitivul de transport, asociat la aparatele moderne si cu armarea orburatorului, cuprinde canalul filmului, placa presoare si rolele sau tamburele dintate, care asigură avansarea filmului.
Aparatele de fotografiat la care magazia este solidară cu carcasa au fie o fereastră contor, fie un disc numerotat care indică numărul imaginii trase, precum si felul materialului fotosensibil.
Obiectivul reprezintă un sistem optic deosebit de complex, constituit din mai multe elemente de bază numite lentile. O lentilă este on corp de sticlă optică limitat de două suprafete sferice .


1 Întrucât cu o singură lentilă nu se poate obtine o imagine de calitate, datorită unor defecte ale acestora numite aberatii (astigmatism, aberatie cromatică, aberatie de sfericitate, distorsiune, comă, curbura imaginii), s-a ajuns la concluzia că un obiectiv trebuie să fie format din mai multe lentile, care să reprezinte ăn final echivalentul unei lentile convergente groase. Formarea imaginii printr-o asemenea lentilă este prezentată în figură.
În scopul îmbunătătirii calitătii imaginii, majoritatea obiectivelor sunt formate din 4-10 lentile, dintre care unele dintre ele sunt lipite cu o răsină transparentă numiotă “balsam de Canada “. Obiectivele moderne sunt acoperite acum cu unul sau mai multe straturi antireflectante, ceea ce le conferă datorită unor fenomene de interferentă o culoare albăstruie-rosiatică. Acest tratament împiedică producerea reflexelor pe interfata lentilelor, fără a dăuna în cazul în care se fotografiază pe materilal sensibil în culori.
Există o mare varietate de obiective, prezentate sud diferite denumiri comerciale.Important este gradul de corejare a aberatiilor lor. În functie de caracteristicile lor specifice putem mentiona: obiectivul acromat, aplanat, anastigmat, etc., fiecare creat pentru anumite scopuri (portret, peisaj).
De multe ori pe montura obiectivului sunt indicate luminozitatea si distanta focală.
Luminozitatea, indicată de primul grup de cifre, arată capacitatea maximă a unui obiectiv de lumina materialul fotosensibil (pelicula).
Aceasta depinde în principal de mărimea deschiderii utile a diafragmei si de distanta focală F. De exemplu, dacă deschiderea utilă este de 25mm, iar distansa focală este de 50mm, atunci luminozitatea =25/50=1:2 sau mai simplu 2.
Distanta focală sau lungimea focală a obiectivului reprezintă cea mai mică distantă între lentilă si planul emulsiei fotosensibile la care se obtine clar imaginea unui obiect situat la infinit. Ea este aproximativ egală cu lungimea diagonalei imaginii pentru cazul obiectivului numit normal. De distanta focală a obiectivului depinde mărimea elementelor din imagine. De exemplu obiectivele cu distante focale scurte (superangulare ) redau elementele la o scară mică în raport cu obiectivul normal.
Important este faptul că, cu cât distanta focală este mai lungă (80-1000mm), cu atât scade unghiul vizual al imaginii cât si profunzimea adică intervalul în care apare clar imaginea obiectelor aflate de o parte si de alta a distantei pentru care a fost reglat obiectivul.
-Sistemul de obturare (obturatorul) are rolul de a doza durata iluminării stratului fotosensibil îbn timpul fotografierii.
Diafragma ( blanda) este dispozitivul destinat dozării cantitătii de lumină care intră în aparat , întocmai ca robinetul unei conducte de apă. Ea limitează deschiderea relativă a obiectivului, aceasta fiind indicată pe montura lui sub forma unui sir de numere , ca de exemplu: 1; 1,4; 2: 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; 32; 45; 64.
Aceasta este scara internatională pentru indicii diafragmei; trecerea de la o treaptă la alta se obtine prin multiplicarea cu √2=1,41; de pildă 4x1,41=5,6. O traptă admite de două ori mai multă lumină fată de treapta următoare si pe jumătate fată de cea precedentă. Cu alte cuvinte, dacă se utilizează diafragma 5,6, cu un timp de expunere de 1/100 s, pentru diafragma imediat următoare (8) timpul de expunere va trebui dublat la 1/50 s, iar pentru diafragma precedentă de 4 timpul de expunere se va reduce la jumătate, adică 1/200 s.
Prin închiderea si deschiderea diafragmei (diafragmare) se realizează 2 operatii de o importantă esentială în fotografie:
a) se adapteză luminozitatea obiectivului la conditiile de expunere impuse de iluminarea subiectului fotografiat;
b) se măreste profunzimea câmpului de claritate al obiectivului cu cât diafragma este mai închisă si invers.

La obiectivele moderne intervalul de claritate este indicat pe montura lor. De pildă, la un obiectiv pus la punct la distanta de 3 m, când se fotografiază cu o diafragmă de 1:8 zona clară este cuprinsă între 2-6 m. profunzimea se mai poate citi si în tabelele aflate în prospectele aparatelor foto.
Tipurile de diafragme obisnuite pot fi: o plăcută cu orificii circulare, întâlnită la aparatele fotografice mai vechi (box); un disc cu orificii (revolver) cu care sunt echipate aparatele simple si diafragma iris, constuită din mai multe lamele subtiri metalice sau din material plastic, astfel încât prin închidere să formeze un orificiu cu diametru variabil.
Obiectivele moderne ale aparatelor cu vizare prin obiectiv sunt echipate cu diafragme perfectionate, care reglează automat deschiderea în raport cu sensibilitatea filmului si iluminarea subiectului fotografiat.
Obturatorul este un mecanism care permite luminii să pătrundă prin obiectiv si să impresioneze materialul fotosensibil un anumit timp. Numărul si ordinea timpilor de expunere cuprind o gamă de viteze pentru instantanee începând de la 1 s până 1/2000 s uneori chiar si mai scurte. Timpii uzuali sunt cuprinsi însă între 1/30 – 1/250 s.
Scara timpilor este în concordantă cu scara diafragmelor si anume: 1/1, ˝, Ľ, 1/8, 1/15, 1/30, 1/60, 1/125, 1/ 250, 1/500, 1/1000, 1/2000, adică tot cu raportul 2 între trepte.
Constructiv, obturatoarele se împart în 2 mari grupe:
a) obturatoarele dispuse în fata sistemului optic (oturatorul aditional cu perdea si oturatourl disc) sau între lentilele sitemului optic (obturatorul central);
b) obturatoele dispuse pe suprafata de formare a imaginii (obturatoare de placă).

Tipurile de obturatoare obisnuite echipează majoritatea aparatelor fotografice.
Obturatorul disc are cel mai simplu mecanism si se montează în fata sau în spatele obiectivului, având un singur timp de expunere 1/25 sau 1/30 s. Obturatorul central se armează pentru declansare fie manual, fie odată cu avansarea filmului în aparat. Permite viteze de expunere pentru instantanee între 1 s 1/500 s.
Obturatorul cu placă (perdea) este construit dintr-o perdea de pânză neagră, cauciucată, opacă, care se înfăsoară pe un tambur si se eliberează prin apăsarea unui buton, de către un arc spiral. I se mai spune “obturator de placă” sau focal si are o “fantă” de a cărei viteză de deplasare depinde timpul de expunere. Perdeaua se află în imediata apropiere a stratului fotosensibil.
Obturatorul cu perdea prezintă, în general, avantajul de a lucra cu timpi scurti de expunere (până la 1/2000 s), dar si unele dezavantaje. Astfel, la temperaturi joase, perdeaua se misca mai încet, iar la fotografierea subiectelor în miscare rapidă, imaginea acestora poate apărea deformată, de asemenea marginea cliseelor poate apărea în anumite cazuri expusă neuniform.
Gama timpilor de expunere indicati pe aparat cuprinde o serie de litere si cifre care au următoarea semnificatie, după tara producătoere a aparatului: Z – zeit = timp de poză lung; D – dauer = durată; T – time = timp; D – dlinosti = durată; B – beliebig = oarecare, după dorintă, 1/20 – 1/500 s; Instantaneu (1 – 1/2000 s).
Perfectionările recente au produs obturatoare electronice, care îndeplinesc si functia de diafragmă automată, precum si obturatoare sincronizate care comandă, la deschiderea lor, si iluminarea lîmpii blitz.
Pozitia de sincronizare este însemnată pe butonul gravat cu viteze de obturare, cu X – pentru lămpile fulger electronice (blitz) si cu F - pentru lămpile flash cube (fulger chimic cu foită de magneziu).
Anexele optice ale obiectivelor au fost create pentru a extinde aplicarea procedeelor fotografice în diferite cazuri de fotografiere. Din categoria acestora fac parte:
Lentilele aditionale, care sunt montate în partea frontală a unui obiectiv în scopul modificării distantei focale a acestuia. Ele pot fi de mai multe feluri: convergente sau pozitive (proxare), care scurtează distanta focală a obiectivului fiind folosite la mărirea imaginii obiectelor, reproduceri etc; divergente sau negative (distare), care măresc distanta focală a obiectivului permitând folosirea lui ca superangular, cu unghiul de câmp mărit. Lentilele au indicat pe montură puterea exprimată în dioptrii, cu semnul plus (+) la cele convergente si minus (-) la cele divergente.
 
Tuburile si inelele de prelungire, confectionate de obicei din metal usor, permit de asemenea mărirea distantei focale a unui obiectiv normal. Ele se montează prin însurubare, între aparatul de fotografiat si obiectiv, punerea la punct a imaginii făcându-se fie pe bază de tabele oarbe, fie pe geamul mat la aparatele de tip reflex. În locul tuburilor de prelungire si a inelelor intermediare se poate procura în acelasi scop un burduf extensibil.
Filtrele de lumină sau cele fotografice colorate, au rolul de a corecta prin unele deficiente de redare a culorilor pe filmele alb – negru si de a obtine anumite efecte speciale. Asezate în calea razelor luminoase incidente lasă să treacă radiatiile proprii unor culori si absorb, în functie de densitatea lor o anumită cantitate din radiatiile culorilor complementare. Filtrele acestea sunt formate din lamele de sticlă colorate în masa lor, sau dintr-o peliculă de gelatină colorată montată într-o ramă metalică adaptabilă obiectivului.
Ecranele de difuzare permit obtinerea la fotografiere a unei imagini semidifuze, formată în realitate din 2 imagini usor suprapuse, una din ele având contururile absolut clare, iar cea de-a doua usor estompată. Ecranele de difuzare pot fi constituite din lentile de sticlă, circulare sau pătrate, cu suprafete gravate cu cercuri concentrice sau alte figuri geometrice regulate. În lipsa lentilelor de sticlă se pot folosi tesături de voal si mătase.
Parasolarul este o piesă cu aspect de pâlnie, care se montează în fata obiectivului pentru a schimba directia razelor luminoase ce cad oblic, împiedicând reflexia lor care ar strica claritatea imaginii.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica