referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Bioestetica - legatura intelect-infatisare

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

Neexistînd indicii depre comportamentul teropodelor, s-ar putea la fel de bine ca vestitul tiranosaur să fi fost în realitate departe de imaginea de războinic cu care îl zugrăvim noi astăzi : un molîu leneş şi urît mirositor, care se hrănea cu cadavre sau cu resturi rămase de la alţii – dacă însă vom înclina să ni-i imaginăm ca “prădători feroce” sau “vînători de temut” o facem doar bazîndu-ne pe felul cum arată : arată bine...

Varianta Printabila 


1

Bioestetică

 

 

Bioestetica (sau fiziognomia) este o teorie neştiinţifică ce presupune existenţa unei legături ntre trăsăturile morale ale unei fiinţe şi estetica din nfăţişarea ei exterioară. Snt lucruri care, din cauză că le avem mereu n faţa ochilor şi ne-am obişnuit cu ele, ni se par fireşti şi nu le mai acordăm nici o atenţie, deşi dacă am privi cu mai mult discernămnt, ne-am da seama că ele ne ajută să nţelegem mai bine creaţia lui Dumnezeu şi sensul vieţii, pe care filozofii şi filfizonii l-au căutat atta vreme. n cursul evoluţiei vieţii au apărut patru fiziognomii, patru legături ntre caracteristicile psihologice ale unui animal şi estetica din nfăţişarea lui exterioară.

Bioestetica se referă numai la parametri a căror variaţie se derulează lent n timp şi care modifică definiv proporţiile ntre volumele corpului – contractarea sau relaxarea temporară a muşchilor, faptul că stările afective au fiecare cte o expresie facială proprie, nu este considerat bioestetică.

 

1o  Cea mai veche, cea mai primitivă şi cel mai uşor de observat este bioestetica sexelor. Pe lngă că cele două sexe ale unei specii − masculul şi femela − au instincte fundamental diferite, ele se prezintă diferit şi ca nfăţişare. De obicei, seamănă ntre ele suficient de mult pentru a fi identificate ca specie, grupă sau rasă, dar există şi cazuri (rare) n care această bioestetică e dusă la extrem şi de-a dreptul “scandaloasă” : la unele animale primitive masculul şi femela arată att de diferit unul de celălalt, nct cu greu am bănui că fac parte din aceeaşi specie (femela nu numai că are altă formă şi culoare, dar este şi de zece ori mai mare ca masculul). De asemenea, există excepţii şi de la regula că un animal păstrează acelaşi sex de-a lungul vieţii : n mod uimitor, unele specii de peşti sau batracieni snt capabile ca, n decurs de cteva săptămni, să-şi schimbe ntreaga fiziologie a corpului pentru a deveni din femelă mascul sau invers.

 

2o O altă fiziognomie, mai evoluată, este fiziognomia inocenţei. Dacă la organismele primitive puii nu snt dect nişte adulţi n miniatură, capabili să ucidă ncă din momentul cnd ies din ou, n schimb, la organismele evoluate (n principal la păsări şi mamifere) puii au o fire blajină şi paşnică. Prietenoşi şi inofensivi, depind ntru totul de părinţi să le procure hrana şi să-i ferească de pericole. Această vrstă a inocenţei este nsoţită şi de un aspect fizic “drăgălaş”, o conformaţie a corpului n care, la unele specii capul, la altele membrele, snt disproporţionat de mari n raport cu corpul, şi o geometrie a capului n care cutia craniană, globii oculari şi urechile snt mari, pe cnd nasul, pomeţii, maxilarul şi mandibula caraghios de mici.


Pe măsură ce animalul se maturizează şi abandonează firea inocentă şi naivă, aspectul drăgălaş şi neajutorat dispare şi el (cu excepţia peştişorului guppy, a ursului panda, a papagalului ara şi a altor cţiva, care – nu ştim de ce – păstrează nfăţişarea simpatică şi inofensivă şi la maturitate).

Ceea ce este esenţial n această bioestetică este că un volum mare aduce implicit o masă mare, deci o povară, nct bietul animal “se chinuie” să susţină un cap enorm şi greu pe un gt subţire şi firav sau să ridice nişte picioare masive şi grele cu o musculatură slabă şi nedezvoltată. Acesta şi este motivul pentru care mişcările lor snt stngace şi nendemnatice, iar nfăţişarea lor ne inspiră sentimente de milă şi duioşie.


De altfel, dacă aplicăm acelaşi procedeu unui om obişnuit şi l ncălţăm cu pantofi mari şi grei, efectul va fi acelaşi : datorită lor, va părea mai simpatic.


 

3o O altă fiziognomie, şi mai evoluată, este cea a personalităţii animale. O privire mai atentă spre regnul animal – mai precis, spre partea lui superioară (peşti, reptile, păsări, mamifere) – scoate n evidenţă o ciudată concordanţă : n cadrul fiecărei grupe de animale, personalitatea puternică, instinctele de curaj şi mndrie, par să favorizeze o nfăţişare nobilă din punct de vedere estetic, o “ţinută falnică şi impunătoare” ;  temperamentul fricos sau meschin, dimpotrivă, un aspect fizic mai puţin impresionant sau chiar respingător. Despre marea majoritate a animalelor (la fel ca despre marea majoritate a oamenilor) cu greu s-ar putea face afirmaţii categorice n acest sens : nu s-ar putea spune nici că arată impresionant, nici că ar fi respingătoare sau urte, dar n general, snt considerate a arăta bine : felinele, falconiformele, teropodele şi rechinii, şi snt considerate a arăta prost o serie de alte animale (pe care toţi le evită). Neexistnd indicii depre comportamentul teropodelor, s-ar putea la fel de bine ca vestitul tiranosaur să fi fost n realitate departe de imaginea de războinic cu care l zugrăvim noi astăzi : un molu leneş şi urt mirositor, care se hrănea cu cadavre sau cu resturi rămase de la alţii – dacă nsă vom nclina să ni-i imaginăm ca “prădători feroce” sau “vnători de temut” o facem doar bazndu-ne pe felul cum arată : arată bine.

Această bioestetică este cel mai adesea folosită ca simbolistică n operele noastre literare şi filozofice : diferenţa dintre leu şi porc, dintre vultur şi răţoi, dintre cinele de rasă şi jigodie etc. Leul, vulturul, raptorul sau rechinul reprezintă pentru noi ntruchipări ale perfecţiunii şi au cea mai mare căutare ca blazon, stemă sau emblemă.

 

4o Dacă fiziognomia sexelor şi cea a inocenţei s-au păstrat şi la om, n schimb, fiziognomia personalităţii a fost nlocuită cu una mult mai evoluată, mult mai subtilă şi mult mai fină, iar la oameni nobleţea n nfăţişare este n raport direct cu inteligenţa minţii (fiziognomia umană). Este, poate, aspectul cel mai curios şi bizar al vieţii noastre şi numai pentru că nu nţelegem cum funcţionează acest mecanism, nu nseamnă că trebuie să-i negăm existenţa. Ar fi cu att mai greu să-l nţelegem, cu ct formulări ca “armonie” “frumuseţe” “nobleţe” “perfecţiune” etc. le definim echivoc şi vag, una prin cealaltă, fără a avea o noţiune precisă despre ce desemnează aceste cuvinte sau criterii obiective, standarde la care să ne raportăm. n principiu, noţiunea de “armonie” se referă la proporţia care există ntre volumele ce alcătuiesc un tot : un animal “arată bine” atunci cnd elementele ce l compun − capul, trunchiul şi membrele − respectă o anumită proporţie volumetrică unul faţă de celălalt, iar la rndul lor, subdiviziunile ce alcătuiesc aceste elemente respectă  şi ele aceleaşi proporţii (diferitele volume care alcătuiesc geometria capului, diferitele segmente care alcătuiesc membrele sau coada etc.)


Aristotel observa că la oameni corpul urmează evoluţia sufletului, iar Ecleziastul spunea că “nţelepciunea omului i luminează faţa şi asprimea feţei i se schimbă”. ntr-adevăr, n funcţie de factorii sociali, de experienţele prin care trecem, de anturaj, de oamenii cu care intrăm n contact şi pe care (fie conştient, fie fără să ne dăm seama) i alegem drept model, inteligenţa se schimbă de-a lungul vieţii ; o deprindem, n mod inconştient, de la oamenii pe care-i cunoaştem, şi mai ales de la aceia, alături de care ne petrecem cea mai mare parte a timpului ; dar ceea ce este cu adevărat extraordinar este modul cum aceste schimbări se răsfrng asupra fizionomiei n ansamblu a persoanei, asupra trăsăturilor generale ale corpului, şi mai ales a feţei, şi cum nişte influenţe exterioare modelează armonia n proporţii a corpului. (De altfel, e ceva ce am observat cu toţii, dar din oarecare motive ne ferim să vorbim despre asta : poate fiindcă la prima vedere sună absurd, sau poate că lipsa frumuseţii este cea care cauzează oamenilor o att de profundă frustrare). Dacă, n principiu, frumuseţea este accesibilă oricui, nseamnă că cei care nu au dobndit-o ar fi cazul să deschidă mai larg ochii şi să aleagă cu mai mare grijă ce lucruri consideră ei valori şi ce fel de oameni şi aleg drept model de urmat (cu alte cuvinte : ar fi cazul să evite măscăricii şi poznăceii şi să privească spre oamenii cu adevărat mari, din al căror exemplu avem cu toţii de nvăţat.)

Ne-am obişnuit n mijlocul unei lumi neevoluate să vedem fizionomii grosolane şi primitive, aşa-zisele “mutre de ţărănoi”, care nu prea ne plac ; dar pe măsură ce ne ndreptăm spre cercuri mai aristocratice şi de elită − unde şi educaţia este mai aleasă − se observă şi o misterioasă mbunătăţire a formelor, care devin mai rafinate, mai frumoase, uneori nobile. Variaţia intelectului şi a fizionomiei merg mnă n mnă şi orice evoluţie n bine a primului nseamnă un progres n aceeaşi măsură a celeilalte, la fel cum o scădere a inteligenţei duce la pierderea frumuseţii şi accentuarea deformărilor fizice. Ajunge dacă fiecare din noi aruncă o privire napoi spre propriul trecut şi spre prietenii din copilărie, pentru a-şi aminti de cei care au apucat-o spre medii “mai puţin academice”, cum mediul prost i-a schimbat, nu doar la fire, ci pocindu-le şi nfăţişarea (de obicei, de aceştia ne aducem cu greu aminte fiindcă nu i-am băgat niciodată n seamă, nu le-am acordat nici o atenţie).

1

Cel mai uşor se observă fiziognomia umană la oligofreni şi retardaţi. Afecţiuni genetice grave care ating intelectul (sindromul Down, sindromul Williams, sindromul DeLange şi altele) au drept consecinţă un deformism fizic att de evident nct nu poate fi contestat de nimeni ; nfăţişarea, n acest caz, este diagnostic cert al bolii intelectului. Tocmai la aceşti bolnavi raportul invers dintre inteligenţă şi deformism poate fi pus n lumină cel mai uşor ; există, n mod clar, o gradaţie a inesteticului perfect corespunzătoare cu gradaţia la nivel intelectual : aceia la care debilitatea nu este severă (snt capabili să memoreze poezii, fac adunări, scăderi etc.) se prezintă şi cu o fizionomie mai puţin supărătoare ochiului, pe cnd cei cu debilitate gravă (de exemplu, ştiu citi literă cu literă, dar nu ştiu alcătui cuvntul) suferă şi de un deformism fizic mult mai grav. Aproape sigur, dacă intelectul bolnavului ar putea fi vindecat, deformismul fizic s-ar corecta şi el proporţional cu eficienţa tratamentului, şi invers, dacă unui om sănătos i-ar fi indusă medicamentos boala, s-ar observa cum, mărimea dozelor şi durata tratamentului au repercusiuni şi i deteriorează fizionomia.


Dar acest deformism fizic există nu numai la oligofreni şi la cretini, ci, n măsuri mai mari sau mici, la toţi oamenii – ne dăm seama mai greu de asta, din cauză că sntem obişnuiţi să-l vedem mereu la semeni şi, din nefericire, nu prea se găsesc modele de perfecţiune printre noi, oameni cu totul desăvrşiţi. Practic n fizionomia oricui pot fi identificate defecte de estetică, mai accentuate ori discrete – gravitatea lor este n raport invers cu nivelul de inteligenţă şi n raport direct cu imbecilitatea fiecăruia. Sntem imperfecţi, iar tocmai acest deformism fizic al omului l valorifică arta caricaturii : caricatura nu face dect să exagereze, să batjocorească defectele din nfăţişarea noastră ; perfecţiunea ireproşabilă, lipsa oricărui defect nu ar putea fi caricaturizată.


Nici o altă specie de animale nu prezintă aşa o varietate de forme, mărimi şi culori ntre indivizi. nfăţişarea noastră este dată n principal de forma şi dimensiunea oaselor unele n raport cu celelalte, forma şi dimensiunea grupelor de muşchi unele n raport cu celelalte, dar şi de detalii ca textura pielii, desimea părului, mărimea globului ocular, mărimea şi coloraţia irisului, grosimea sprncenelor, a buzelor şi aşa mai departe. Dacă privim corpul ca o extensie, un instrument al centrului nervos, atunci ar fi de bun-simţ să credem şi că dezvoltarea pe ansamblu a organismului e coordonată tot de sistemul nervos, iar ceea ce se vede la suprafaţă (nfăţişarea) e n ntregime produs al encefalului ; şi poate că vorba de mironosiţă “frumuseţea vine din interior” conţine mai mult adevăr dect s-ar crede... De exemplu, dacă un om poartă o perioadă ndelungată nişte ochelari tip “fund de sticlă”, ai căror lentile i fac ochii şi irisul să pară mari, funcţia fiziognomă a creierului va interveni şi va repara problema adaptnd nfăţişarea la accesoriu şi micşornd ochii şi irisul, astfel nct omul va arăta bine cu ochelarii şi stupid atunci cnd i dă jos : ca dovadă că encefalul ajustează n mod continuu proporţiile volumetrice ale corpului.


Este un mecanism cu adevărat miraculos, care spune multe despre modul ingenios cum sntem construiţi şi ct de complexe funcţii ndeplineşte creierul omului, iar viziunea noastră naivă şi simplistă despre lume, superstiţiile despre “destin” şi frumuseţe ntmplătoare, precum şi scuzele pentru că sntem urţi, nu mai au nici o valabilitate. O funcţie inconştientă a creierului uman pare să determine cu precizie nivelul de inteligenţă şi să aplice un deformism corporal perfect corespunzător (nu e oare ironic că sntem traşi la răspundere de propriul creier?) Se observă foarte uşor că n locurile unde educaţia este mai proastă – n general la ţară – şi fizionomiile snt mai grosolane şi mai primitive, iar un om cu ct este mai inteligent, cu att se distinge mai mult prin trăsături nobile ale corpului şi feţei. Un intelect mai exersat va produce ntotdeauna forme mai frumoase.


Pe urmă, cine ar putea nega faptul că la oameni aspectul fizic are un important rol social şi că sntem n aşa fel făcuţi, nct să reacţionăm la frumuseţe şi să ne judecăm mereu semenii “după mutră”? Oare atunci cnd ne ndrăgostim, avem n vedere şi altceva n afară de nfăţişare? De obicei, cei cu neveste urte spun că da, dar chiar şi ei vor recunoaşte că fetele frumoase, şi nu altele, snt cele pe lngă care roiesc pretendenţii, att burlaci, ct şi căsătoriţi deja, iar un om se ndreaptă spre o femeie mai puţin atrăgătoare doar după ce a nţeles că nu are şanse la una mai arătoasă. De asemenea, fascinaţia faţă de un străin, sentimentul simpatiei, are şi el la bază aspectul fizic, felul cum omul arată. Fără să ne dăm seama, pe unii i tratăm cu respect, pe alţii cu indiferenţă doar pentru felul cum arată. Cercetările au demonstrat că agenţii comerciali cu un “făţău” mai plăcut ncheie sistematic mai multe afaceri dect colegii lor cu un aspect comun, iar politicienii care arată bine au şanse mai mari să obţină voturi, fapte care nu au nici o legătură cu adevăratele lor capacităţi. nfăţişarea unui om este o carte de vizită care l recomandă n societate, iar n timp ce unii, carismatici, snt peste tot ndrăgiţi şi foarte populari, fac cu uşurinţă cuceriri n dragoste şi lumea i doreşte de prieteni, alţii s-au obişnuit să fie trecuţi cu vederea, marginalizaţi sau ocoliţi n aproape orice mprejurare.

Ce depinde de noi şi ct din nfăţişare putem influenţa? Desigur, unele ajustări (ciopleli) se pot face, prin operaţie estetică, mai ales la nas şi la pomete, deşi, dacă ar fi să judecăm filozofic, am spune că asemenea metode nu-s dect crpeală şi găinărie, prin care se ncearcă să se nşele adevărata operă a naturii. De asemenea, putem influenţa musculatura corpului prin exerciţiu fizic, culturism. Practicarea sporturilor nu numai că asigură sănătatea corpului şi menţine n stare bună organele interne, dar conferă şi tonus muscular şi o alură atletică, mai plăcută din punct de vedere estetic. Şi n sfrşit, ce mai depinde de noi este frizura, care nu-i deloc un fleac, fiindcă s-au văzut destule fizionomii bune, stricate de o tunsură proastă. Orice fel de tatuaj, piercing sau vopsea de păr strică la aspect şi-l fac pe purtătorul lor să pară meschin şi prost ; de asemenea, la bărbaţi, orice fel de verighete, cercei, lănţişoare, brăţări sau poşete arată stupid şi dau impresia de parvenit, iar la femei, siliconul n buză este şi el o idee proastă din punct de vedere estetic.


Dacă am avea bunăvoinţa să nţelegem şi puterea să recunoaştem că frumuseţea pe lume nu este ntmplătoare, nici la animale şi nici la oameni, atunci ne-ar fi mai uşor să nţelegem şi modul cum Dumnezeu a lucrat şi cum viaţa a evoluat spre ceea ce ea reprezintă astăzi. n mod limpede, există pe lume o formă superioară de dreptate, iar frumuseţea nu este ntmplătoare, ci apare acolo unde este cel mai mult meritată.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica