referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Convertibilitatea monetara si evolutia ei

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Întrucît la origine bancnota a derivat din chitanţa eliberată de bancher clientului care depunea la el o cantitate de aur din motive de securitate şi comoditate, acest instrument a păstrat multă vreme caracterul de angajament subscris de banca emitentă de a plăti la cerere, în monede de aur, suma înscrisă pe bilet, deoarece biletul nu era altceva decît un reprezentant al aurului. Această însuşire a bancnotei de a fi oricînd transformabilă în aur a fost denumită convertibilitate. Ea a emanat deci din concepţia că bancnota este emisă şi circulă în locul aurului...

Varianta Printabila 


1 Convertibilitatea monetara si evolutia ei

 

Convertibilitate - nsuşire legală a unei monede de a putea fi preschimbată cu o altă monedă n mod liber prin vnzare şi cumpărare pe piaţă, n sensul că nu există restricţii nici cu privire la suma de preschimbat, nici la scopul preschimbării – plăţi pentru tranzacţii curente sau mişcări de capital – şi nici la calitatea celui care efectuează preschimbarea: rezident al ţării n care se efectuează operaţia sau nerezident.

Monedă – piesă de metal (aur, argint, cupru etc) care se prezintă n general sub formă de disc plat şi serveăte ca mijloc de circulaţie, de plată şi eventual de tezaurizare. Spre deosebire de bani, nu este un termen generic, ci se referă la un anumit fel de bani şi anume la piesele de metal cu valoare proprie deplină sau inferioară valorii nominale.

Piaţa trebuie să permită o confruntare permanentă a cererii şi ofertei şi să comunice cu pieţele străine. Interesul pentru convertibilitate poate fi formulat astfel:

a)      prin convertibilitate se creează premisele determinării exacte a eficienţei comerţului exterior n ansamblu şi a fiecărei tranzacţii n parte şi pe plan mai general, a ntregii producţii a ţării.

b)      ca urmare a convertibilităţii, produsele ţării se află ntr-o concurenţă reală cu produsele celorlalte ţări, mbunătăţirea activităţii de producţie, creşterea productivităţii muncii, ridicarea nivelului tehnic, calitativ şi estetic al produselor snt stimulate.

c)      convertibilitatea face posibilă restructurarea permanentă a economiei prin dezvoltarea producţiei sectoarelor şi produselor celor mai eficiente cerute la export.

d)     din punct de vedere financiar, convertibilitatea contribuie la realizarea echilibrului valutar-financiar, moneda naţională putnd fi utilizată - desigur vremelnic şi n anumite limite – pentru acoperirea unor eventuale dezechilibre ale balanţelor plăţilor.

e)      cursurile valutare n general şi valoarea monedei naţioale n special sunt puse pe o bază economică, ele rezultnd din cererea şi oferta de pe piaţa valutară. Trecerea la convertibilitate poate fi deci considerată ca fiind un rezultat al atingerii unui nivel mai nalt de dezvoltare şi eficienţă economică şi totodată ca un instrument de perfecţionare a relaţiilor comerciale şi financiare internaţionale n scopul lărgirii şi diversificării schimburilor economice.

Convertibilitatea nlesneşte comerţul cu străinătatea şi creşterea eficienţei acestuia. O ţară cu monedă convertibilă poate face comerţ cu toate celelalte ţări, pe pieţele unde obţine cel mai mare avantaj. Cu toate acestea, puţine ţări au putut introduce convertibilitatea liberă. n perioada interbelică, numeroase ţări au trebuit să renunţe la convertibilitate din cauza condiţiilor economice potrivnice. Romnia nu a avut monedă convertibilă dect 3 ani: 1929-1932. După cel de-al doilea război mondial, convertibilitatea a devenit unul din principiile fundamentale sistemului monetar internaţional din 1944. Cele mai importante state vest-europene au trecut nsă la convertibilitate de-abia n 1958.

n viaţa economică şi n vocabularul de specialitate, convertibilitatea şi-a făcut apariţia odată cu crearea bancnotelor.

ntruct la origine bancnota a derivat din chitanţa eliberată de bancher clientului care depunea la el o cantitate de aur din motive de securitate şi comoditate, acest instrument a păstrat multă vreme caracterul de angajament subscris de banca emitentă de a plăti la cerere, n monede de aur, suma nscrisă pe bilet, deoarece biletul nu era altceva dect un reprezentant al aurului. Această nsuşire a bancnotei de a fi oricnd transformabilă n aur a fost denumită convertibilitate. Ea a emanat deci din concepţia că bancnota este emisă şi circulă n locul aurului.

n accepţia clasică, convertibilitatea s-a efectuat prin urmare n aur (sau argint n cazul etalonului argint). Sistemele monetare bazate pe aur sau argint, precum şi pe bimetalism, aşa cum funcţionau nainte de 1914, prevedeau obligaţia necondiţionată a băncii de emisiune de a achita prezentatorilor de bancnote, oricare ar fi fost ei – rezidenţi sau nerezidenţi – suma n metal corespunzătoare valorii nominale a bancnotelor prezentate şi conţinutului de metal preţios stabilit prin lege pentru unitatea monetară respectivă.

La acest capitol, putem menţiona faptul că convertibilitatea face parte din noţiunile şi instituţiile care au cunoscut importante modificări de conţinut. Astfel: pe vremea cnd sistemele monetare naţionale se bazau pe etalonul aur, pe etalonul argint sau pe bimetalism, convertibilitatea nsemna dreptul deţinătorului unei sume n bancnote de a pretinde n schimb de la banca emitentă cantitatea de aur (argint) corespunzătoare valorii nominale a bancnotelor şi conţinutului de metal stabilit prin lege pentru unitatea monetară respectivă. Convertibilitatea era asigurată prin stocul de acoperire (aur, valută) deţinut obligatoriu de bancă, care reprezenta a doua garanţie a emisiunii, alături de garanţia principală a portofoliului de scont.

Este de la sine nţeles că n condiţiile etalonului aur, moneda naţională era convertibilă şi n valute n sensul că deţinătorul putea obţine preschimbarea ei n valuta oricărei alte ţări la cursul oficial, paritar, adică la raportul dintre conţinuturile de aur ale monendelor n cauză. Această convertibilitate n valută era nsă subsidiară: ea deriva n mod logic din convertibilitatea n aur, singura care avea un caracter definitoriu pentru moneda naţională a unei ţări.

Pentru a face faţă operaţiilor de convertire, băncile de emisiune erau obligate prin legea lor constitutivă să-şi formeze şi să menţină o rezervă de aur, a cărei mărime fusese stabilită, pe baza experienţei, la 25-40% din suma bancnotelor aflate n circulaţie. Rezerva era denumită stocul de acoperire a bancnotelor. n unele legi monetare, n rezervă erau cuprinse şi valute.

n Romnia, legea “pentru nfiinţarea unei bănci de scompt şi circulaţiune” din 17/29 aprilie 1880 a stabilit că “Banca Naţională a Romniei” are privilegiul de a ”emite bilete de bancă la purtător. Suma biletelor n circulaţiune va fi reprezentată prin valori lesne de realizat. Banca va trebui să aibă o rezervă metalică de o treime din suma biletelor emise”. ntr-un alt articol al legii de nfiinţare se arată că “biletele vor fi plătite la prezentare, la biroul băncii, n aur sau n monedă naţională de argint”.

Aşadar, bancnotele Băncii Naţionale erau convertibile n aur sau argint, banca fiind obligată n acest scop să aibă o rezervă metalică echivalentă cu o treime din suma bancnotelor emise.

La nceput, legătura monedelor de hrtie cu metalul monetar se realiza prin păstrarea n depozitele băncii emitente a aurului, ca activ de bilanţ, n timp ce moneda de hrtie reprezenta o obligaţie a băncii faţă de viitorii posesori de bilete de bancă. n această perioadă s-a menţinut convertibilitatea, moneda de hrtie fiind preschimbată la cerere n aur. Convertibilitatea internă a monedelor de hrtie este limitată şi după 1933 este exclusă definitiv, moneda de hrtie şi moneda de cont rămnnd singurele forme de monedă n circulaţie.

Evoluţia convertibilităţii

Fiind la nceput un mecanism intern al economiei, prin care se echilibra cantitatea de monedă de hrtie cu moneda-marfă (aurul), convertibilitatea a devenit n prezent o verigă de pătrundere a monedei naţionale n circuitul internaţional, parcurgnd un proces de transformări succesive, căpătnd n fiecare fază a evoluţiei trăsături specifice.

a) Convertibilitatea n condiţiile etalonului aur

Banca emitentă are obligaţia să achite la prezentarea bancnotelor suma n aur monedă corespunzătoare att n valori nominale, ct şi conţinutului de metal preţios (valoare paritară).

Convertibilitatea era liberă, nelimitată, se realiza relativ automat, asigura menţinerea echilibrelor ntre nevoile economiei şi bancnotele puse n circulaţie.

Treptat, banca nu a mai putut asigura stocul de acoperire n depozitele sale (25-40% din valoarea bancnotelor n circulaţie), trecndu-se la convertibilitatea limitată şi apoi la convertibilitatea bancnotelor n aur lingouri, accesibilă doar celor care dispuneau de sume mari de bancnote.

b) Convertibilitatea aur-devize

Dispariţia convertibilităţii aur, n condiţiile sistemului aur-devize, a imprimat mecanismului convertibilităţii un nou conţinut, exprimat prin următoarele trăsături specifice:

      – convertibilitatea se realiza ntr-o valută, convertibilă la rndul ei n aur;

      – banca de emisiune deţine n depozitul său valuta de rezervă accesibilă deţinătorului de monedă naţională, la cursul oficial;

      – aurul aparţine băncii străine care a emis valuta de rezervă (convertibilitatea oficială ntre autorităţile publice);

      – cursurile sunt supuse unor fluctuaţii continue şi multiple, n funcţie de cererea şi oferta pe piaţă (dispar punctele aurului).

c) Convertibilitatea actuală a monedelor naţionale

Trecerea la cursurile flotante, renunţarea la convertibilitatea oficială, nu dispensează dect parţial băncile de obligaţia de convertire, banca de emisiune intervenind adesea pe piaţă pentru a susţine cursul, altfel spus, pentru a garanta, cel puţin potenţial, dreptul general de procurare de valută de pe piaţă şi de folosire liberă a acesteia pentru a efectua plăţi şi tranzacţii cu partenerii străini.

n acest sens, convertibilitatea reprezintă capacitatea unor monede de a circula liber pe plan internaţional, capacitate garantată de puterea de cumpărare cu care fiecare economie nzestrează propria monedă, adică gama de bunuri şi servicii ce poate fi procurată n orice moment cu moneda respectivă.

n principiu, fiecare ară subordonează convertibilitatea unei anumite politici monetare care protejează interesele naţionale, manifestndu-se printre altele, ca un mijloc de liberalizare a schimburilor comerciale externe. n acest sens, n relaţiile de curs de schimb, moneda naţională poate fi subevaluată sau supraevaluată. Susţinerea cursului se realiza n cadrul unor mecanisme de echilibrare n cadrul cărora, n funcţie de raportul valoric ntre export şi import este utilizată valuta de rezervă sau valuta vizată de interesele statale.

Dacă se consideră optim un anumit curs al unor moede străine faţă de moneda naţională, fie acesta Cs, vor exista două situaţii:

                        dacă E < I => I = E + valută

                        dacă E > I => I + valută = E.

Mecanismele de echilibrare se circumscriu deci relaţiilor dintre cererea şi oferta de valută, fiind o reeditare a mecanismelor specifice existenţei punctelor aurului.

a) Convertibilitatea n condiţiile etalonului aur-monedă

Ca noţiune şi ca operaţiune bancară, convertibilitatea a apărut deci n condiţiile etalonului aur, mai precis n condiţiile etalonului aur-monedă. n această etapă, convertibilitatea a fost de tip individualist, n sensul că ea reprezenta mijlocul prin care un deţinător de bancnote putea verifica n permanenţă capacitatea băncii de emisiune de a face dovada concretă a caracterului reprezentativ al bancnotei. Totodată, convertibilitatea constituia o posibilitate de obţinere de la această bancă a aurului sau a anumitor valute ca mijloc de plată n străinătate.

n cadrul sistemului bănesc bazat pe etalonul aur, convertibilitatea nu avea nsă numai scopul de a dovedi populaţiei că bancnota este echivalentă cu aurul, deci că aurul poate fi obţinut oricnd n schimbul ei, sau de a procura anumite instrumente de plată. Ea mai deţinea o funcţie deosebit de importantă, aceea de a menţine echilibrul dintre masa banilor n circulaţie şi nevoile de bani ale economiei. Dacă masa banilor depăşea la un moment dat aceste nevoi, bancnotele ncepeau să se deprecieze, provocnd o pagubă deţinătorilor. Pentru evitarea pagubei, o parte din deţinătorii de bancnote le converteau n aur, singura marfă care avea preţ fix (banca de emisiune era obligată să efectueze oricnd convertirea potrivit conţinutului legal de aur al unităţii monetare). Prin convertire, o cantitate de bancnote se napoia la bancă, degrevnd circulaţia, iar aurul era tezaurizat. Invers, dacă numerarul n circulaţie se rărea, o parte din aurul tezaurizat era scos din tezaur şi predat băncii pentru a se obţine bancnote, deoarece puterea de cumpărare a bancnotelor, prin rărirea lor, crescuse. Aceste bancnote reintrau n circulaţie, completnd nevoile de numerar.

Importanţa convertibilităţii n regimul etalonului aur mai era determinată şi de rolul acesteia n formarea cursurilor valutare. Debitorul putea plăti n aur sau n valute nu numai n funcţie de cele stabilite cu creditorul, dar şi n funcţie de convenienţă. Acelaşi privilegiu avea şi creditorul. Atunci cnd cursul valutar creştea din cauza unei cereri masive de valute la un moment dat, pentru debitor putea deveni mai avantajos să convertească moneda naţională n aur şi să expedieze aurul creditorului străin. n felul acesta, cursul valutelor nu putea creşte peste paritatea legală plus cheltuielile de ambalare, asigurare şi transport necesitate de plata n aur. Această limită superioară a fluctuaţiei cursului valutar, determinată de convertibilitate, a fost numită punctul de aur superior, de la care plata nu mai avea sens să se facă n valută, ci se efectua prin ieăire de aur din ţară. Invers, cursul valutar nu putea scădea sub limita de intrare a aurului n ţară, deci sub punctul de aur inferior, de la care beneficiarul intern al unei plăţi din străinătate prefera să ceară să i se facă plata n aur, suportnd el cheltuielile accesorii. Mecanismul spontan al “punctelor de aur” a asigurat o stabilitate relativă a cursurilor valutare pnă n anul 1914, adică pnă la declanăarea primului război mondial.

n condiţiile capitalismului monopolist, convertibilitatea liberă şi nelimitată a bancnotelor n aur a ncetat să mai funcţioneze. Convertibilitatea, evident, nu poate fi asigurată de băncile de emisiune dect n proporţia stocului de aur de care acestea dispun. Dacă semnele valorii circulă n cantităţi superioare nevoilor economiei, semnele valorii se depreciază faţă de aur, potrivit legii circulaţiei băneşti, astfel nct posesorii lor au interesul să le convertească n aur. Dacă principiul convertibilităţii ar rămne n vigoare, rezervele de aur ale băncii de emisiune s-ar epuiza repede, constrngnd banca să nceteze operaţiile de convertire.

n capitalismul monopolist, resursele de emisiune ale băncilor centrale sunt nsă folosite pe scară largă pentru acoperirea uriaşelor cheltuieli militare. Aceste cheltuieli, ndeosebi cele determinate de marile comenzi de stat făcute la organizaţiile monopoliste pentru furnituri militare, plătite cu preţuri ridicate, constituie un factor esenţial de dezechilibru bugetar. Deficitele bugetare devenite cronice sunt acoperite prin diferite expediente financiare, ntre care şi mprumuturile la banca centrală. Bancnotele emise pentru nevoile statului depăşesc mult nevoile curente ale economiei şi, ca atare, se depreciază, ndemnnd pe deţinători să ceară convertirea la banca de emisiune. Pentru a evita epuizarea rezervelor lor de aur, băncile suspendă sau limitează, cu acordul statului, convertibilitatea bancnotelor.

n Romnia, la nceputul primului război mondial, convertibilitatea nu a fost suspendată de drept, cu toate emisiunile Băncii Naţionale efectuate pentru finanţarea nevoilor de război ale statului, pentru a nu se provoca o reacţiune nefavorabilă pe piaţă. Atunci nsă cnd, la două zile după declararea mobilizării generale, un cetăţean s-a prezentat la bancă şi a solicitat preschimbarea unei bancnote n aur, banca a refuzat. Adresndu-se tribunalului, Ministerul Justiţiei a dat instanţei ordin să respingă acţiunea. Acest ordin a constituit prima măsură a guvernului n sensul suspendării convertibilităţii. n 1917, printr-o convenţie ncheiată ntre Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională, banca a fost autorizată să suspende convertibilitatea.

1

b) Convertibilitatea n condiţiile etalonului aur-lingouri

După primul război mondial a apărut – aşa cum s-a arătat – o altă formă de etalon aur, etalonul aur-lingouri (engl. gold bullion standard). n aceste condiţii, aurul nu mai circulă efectiv, ci este ţinut ca rezervă n tezaurul emitentului de bancnote, sub formă de lingouri. Bancnotele sunt convertibile n aur, nsă numai n aceste lingouri, ceea ce limitează n practică dreptul la convertibilitate, de el beneficiind numai deţinătorii de sume mari, suficiente pentru a acoperi cel puţin preţul unui lingou (un lingou de aur de uz curent cntăreşte circa 400 de uncii troy, adică 12,4144 kg). Convertibilitatea n lingouri a fost practicată de Anglia şi Franţa n perioada 1928-1936, iar Romnia a nscris-o n legea d stabilizare monetară din anul 1929, mpreună cu alte forme de convertire.

c) Convertibilitatea n condiţiile etalonului aur-devize

O altă formă de etalon aur care a apărut după primul război mondial a fost etalonul aur-devize (engl. gold exchange standard). Bazele acestui etalon au fost puse la Conferinţa monetară internaţională de la Genova (1922), la care au participat reprezentanţi a 33 de state. Una din rezoluţiile Conferinţei recomanda “ncheierea unei convenţii internaţionale prin care să se limiteze utilizarea aurului, prin păstrarea de disponibilităţi (valutare, n.n.) n conturile din străinătate”.

Etalonul aur-devize, creat – după cum se vede – n scopul nlocuirii aurului cu valutele n funcţia de mijloc de plată internaţional, a fost aplicat pe o scară tot mai largă n perioada interbelică şi după cel de-al doilea război mondial. Proliferarea a fost ndeosebi urmarea presiunilor exercitate de Comitetul financiar al Societăţii Naţiunilor sub a cărui conducere o serie de state membre au procedat la asanarea situaţiei lor financiare după primul război mondial.

n cadrul acestui sistem, legătura directă dintre bancnotele n circulaţie şi aurul deţinut de banca de emisiune este ruptă. Teoretic, banca ar putea fi chiar dispensată de obligaţia deţinerii unei rezerve de aur, deoarece ea nu este datoare să convertească bancnotele n aur. n structura circulaţiei băneşti se află numai semne băneşti: bancnote şi bani divizionari confecţionaţi din metale ieftine. Convertirea se efectuează n valute, convertibile la rndul lor n aur. Prin urmare, etalonul aur-devize presupune existenţa cel puţin a unei monede naţionale convertibile n aur, care să servească la convertirea celorlalte monede.

Odată cu trecerea la etalonul aur-devize, conţinutul noţiunii de convertibilitate s-a modificat, n sensul că prin el s-a nţeles de atunci nainte numai dreptul deţinătorului de bancnote de a cere băncii emitente valuta străină la cursul oficial, precum şi de a dispune n mod liber de valuta astfel obţinută.

Cu alte cuvinte, convertibilitatea a ncetat de a mai fi o operaţie de verificare a rambursabilităţii n aur a bancnotelor, un prilej de alegere ntre o formă de plată şi alta, un mecanism de echilibrare a masei monetare faţă de nevoile de monedă ale economiei, devenind exclusiv un mijloc prin care debitorii faţă de străinătate şi procură la scadenţă, n schimbul sumei corespunzătoare n moneda naţională, valuta străină necesară pentru achitarea datoriei la un curs stabil: cursul oficial (convertibilitatea “reciprocă”).

Etalonul aur-devize constituie o soluţie pentru situaţia n care producţia şi rezervele de aur nu ţin pasul cu dezvoltarea economică.

Această formă obligă băncile de emisiune să-şi constituie rezerve n care ponderea principală nu o mai are de obicei aurul, ci valutele şi devizele convertibile n aur (lira sterlină şi dolarul SUA).

Modificarea conţinutului noţiunii de convertibilitate a fost nsoţită de precizarea raţiunii pentru care aceasta este adoptată. O ţară cu monedă convertibilă se presupune că are o monedă stabilă, ţinnd seama de faptul că banca efectuează convertibilitatea la paritate, deci la un curs fix (sau n cel mai rău caz la un curs cunoscut). O ţară cu o asemenea monedă va putea face comerţ cu toate celelalte ţări, avnd capacitatea de a preschimba liber moneda proprie cu orice altă monedă, deci de a cumpăra şi vinde pe orice piaţă, mai precis pe acea piaţă pe care obţine cel mai mare avantaj.

Concomitent, convertibilitatea s-a restrns att din punct de vedere geografic, ct şi n timp, din cauza dificultăţii crescnde de menţinere a stabilităţii monetare. Astfel, n perioada interbelică, numeroase ţări au renunţat la convertibilitate.

Trebuie de observa că n condiţiile etalonului aur-devize:

      – caracterul reprezentativ al monedei este mai estompat, deoarece aurul n care se efectuează eventual convertirea finală nu mai aparţine băncii emitente, ci unei bănci străine (s-a arătat că n cadrul etalonului aur-devize, convertibilitatea are loc n valute străine convertibile la rndul lor n aur);

      – din momentul n care convertibilitatea directă n aur nu mai este posibilă, dispar limitele de fluctuaţie a cursurilor valutare ntre cele două “puncte ale aurului”. Ca urmare, cursurile sunt supuse, teoretic, unei variaţii infinite, n funcţie de evoluţia la rndul ei infinită a cererii şi ofertei de pe piaţă. n aceste condiţii, convertibilitatea recirpocă la un curs stabil, oficial nu este realizabilă dect atunci cnd cursul pieţei este sensibil apropiat de cursul oficial. n asemenea cazuri, solicitantul de valută străină nici nu are nevoie să efectueze operaţia de convertire la banca de emisiune, deoarece va putea obţine valuta, la acelaşi curs, de la oricare bancă autorizată să efectueze vnzări-cumpărări de valute.

n ipoteza n care, din motive diferite, cursul de piaţă al valutelor are tendinţa să depăşească nivelul cursului oficial, regimul convertibilităţii propriu-zise impune băncii de emisiune să intervină pe piaţă, vnznd valutele prea solicitate sau cumpărnd pe cele prea mult oferite, n scopul echilibrării cererii şi ofertei şi al menţinerii pe această cale a cursului pieţei aproximativ la nivelul cursului oficial.

Dacă posibilităţile băncii nu-i permit să facă faţă situaţiei, statul respectiv suspendă convertibilitatea oficială a monedei naţionale. Există n continuare două posibilităţi: sau va fi introdus un regim restrictiv al plăţilor n străinătate, n cadrul căruia echilibrul ntre vnzări şi cumpărări de valute va fi realizat pe cale administrativă sau tranzacţiile vor fi lăsate să se efectueze liber la cursul pieţei (curs flotant), fără nici o influenţă exterioară. n acest ultim caz, echilibrul ntre cererea şi oferta de valute se va stabili pe piaţă prin realizarea unui curs de echilibru.

 

Restabilirea convertibilităţii n practică: cadru general

După cum se poate constata , restabilirea convertibilităţii după cel de-al doilea război mondial, n cadrul trasat prin sistemul monetar internaţional din 1944, a fost caracterizată printr-o serie de limitări, att din punctul de vedere naţional, ct şi din cel geografic, sl beneficiarilor şi al destinaţiei sumelor de converit.

n practică, dacă facem abstracţie de dolarul SUA, a cărui evoluţie sub aspectul convertibilităţii va fi examinată mai departe, monedele principalelor ţări capitaliste au devenit reciproc convertibile abia la sfrşitul anului 1958, dpo perioadă de tranziţie de mai mult de un deceniu de la intrarea n vigoare a sistemului monetar internaţional. n această perioadă, principalii indicatori economici au arătat o mbunătăţire a condiţiilor necesare pentru trecerea la convertibilitate.

Trecerea la convertibilitate a fost nsoţită, fireşte, de desfiinţarea restricţiilor comerciale şi reducerea restricţiilor valutare.

Prima monedă europeană care a ncercat să treacă – fără succes – la convertibilitate după cel de-al doilea război mondial a fost lira sterlină (15 iulie 1947), n aplicarea unei clauze a acordului prin care SUA acordau un mprumut Marii Britanii. Perioada de convertibilitate a lirei sterline a durat foarte puţin: la 21 august 1947, operaţiile au fost suspendate. Principala cauză a insuccesului a constat n nendeplinirea de către Marea Britanie a condiţiilor economice şi financiare cerute pentru restabilirea deplină a convertibilităţii n tranzacţiile curente. nvăţămintele trase de pe urma acestei nereuşite au fost că trecerea la convertibilitate nu poate avea ca singură bază un act normativ, ci ea trebuie să constituie “o măsură firească, răspunznd realităţilor situaţiei”.

nainte de lichidarea de fapt a sistemului monetar internaţional, n 1971, numai circa o treime din statele membre ale FMI aveau monedă convertibilă, ceea ce nseamnă că două treimi ncă se mai prevalau de dispoziţiile art. 14 al statutului Fondului.

Dintre principalele state capitaliste, numai patru practicau o convertibilitate generală (n sensul larg al termenului), adică att pentru rezidenţi, ct şi pentru nerezidenţi, precum şi pentru orice fel de plăţi curente şi de capital: SUA, Canada, Elveţia şi RF Germania. Alte ţări (Anglia, Italia, Olanda) limitau dreptul de convertibilitate la deţinătorii nerezidenţi de sume n monedă naţională (convertibilitate externă), nsă pentru orice fel de plăţi. n Franţa, Belgia şi Luxemburg, convertibilitatea avea un caracter extern şi era valabilă numai pentru plăţile curente. Acelaăi regim, cu unele diferenţe de nuanţă, a existat şi n Austria, Danemarca, Norvegia, Suedia şi Japonia. Din această multitudine de situaţii rezultă că principiul renunţării la restricţii şi discriminări nu a putut fi aplicat pe plan general.

n ce priveşte convertibilitatea oficială, ntre autorităţile monetare, aceasta are ca scop reglarea multilaterală a soldurilor balanţei de plăţi, deci echilibrarea financiară a balanţei. n practică, această modalitate de corectare a dezechilibrelor de balanţă a fost folosită destul de rar, dezechilibrele fiind lichidate n general prin transferul de disponibilităţi particulare şi convertirea lor pe piaţă.

Convertibilitatea celorlalte sume, după cum s-a arătat, nu a mai fost efectuată de banca centrală – aşa cum se ntmpla n cadrul convertibilităţii “clasice” –, ci de piaţa valutară, compusă din băncile care efectuează n mod curent vnzări şi cumpărări libere de valută, la vedere şi la termen. Intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară se reducea n această situaţie la momentele n care ea devenea necesară pentru menţinerea cursuluivalutar năuntrul limitelor admise de statutul FMI peste şi sub paritatea monetară (iniţial, plus sau minus 1%, iar ncepnd cu 18 decembrie 1971, plus sau minus 2,25%) şi consta n vnzarea de valută străină atunci cnd cursul ei pe piaţă avea tendinţa să crească, precum şi n cumpărarea de valută atunci cnd acest curs avea tendinţa să scadă.

Pentru a putea interveni pe piaţa valutară, fiecare bancă centrală dispunea de o rezervă de mijloace de plată internaţionale, compusă din aur, valute (ndeosebi dolari SUA, aceştia fiind “valuta de rezervă” a sistemului), drepturi speciale de tragere (DST) etc.

 

 


Cazul dolarului

n cadrul reglementărilor arătate, privind funcţionarea sistemului monetar internaţional, precum şi n viaţa practică, dolarul SUA a avut o poziţie distinctă de aceea a monedelor celorlalte ţări capitaliste n problema convertibilităţii.

n anul 1944, la crearea sistemului monetar internaţional prin acordurile de la Bretton Woods, dolarul era singura monedă convertibilă n aur, la preţul de 35 dolari uncia, stabilit n 1934. Datorită acestei nsuşiri, bazate pe forţa economică a SUA, rămasă intactă n cursul celui de-al doilea război mondial, precum şi pe cea mai mare acumulare de aur monetar din ntreaga istorie a capitalismului (24,6 miliarde de dolari n anul 1949, la preţul de 35 dolari uncia), dolarul a fost ales ca singură monedă de rezervă n cadrul sistemului şi pus pe picior de egalitate cu aurul, reprezentnd unica legătură efectivă a banilor din sistem cu aurul. Această situaţie s-a menţinut pnă la 15 august 1971, dată cnd convertibilitatea n aur a dolarului a fost desfiinţată.

Trebuie menţionat că această convertibilitate nu era ceea ce se nţelegea pe timpul etalonului aur, deoarece ea avea loc numai n condiţiile art. 4 din statutul FMI. Acesta prevedea, aşa cum s-a arătat, convertirea soldurilor de dolri numai la cererea deţinătorilor oficiali, adică a băncilor centrale, cu excluderea altor deţinători interni şi externi.

n ce priveăte convertibilitatea reciprocă pe piaţă a dolarului, aceasta a fost o caracteristică permanentă a lui, n sensul că orice deţinător de dolari avea posibilitatea să obţină n schimb alte valute, la un curs apropiat de paritate. Dar şi n acest caz, situaţia dolarului era diferită de aceea a monedei altor ţări, deoarece Banca Federală de Rezerve din SUA era sigura bancă centrală din lumea ţărilor cu monedă convertibilă care nu era obligată să intervină pe piaţa valutară pentru menţinerea cursului monedei naţionale n limitele admise de statutul FMI.

Şi n acest domeniu restrns se poate deci constata poziţia dominantă, exclusivă, rezervată dolarului n cadrul sistemului monetar internaţional din 1944. n ipoteza n care dolarul ar fi scăzut faţă de alte valute, nu Sitemul federal de rezerve din SUA, ci băncile centrale din ţările cu valutele n cauză erau obligate să menţină raportul valoric pe piaţă al acestor valute faţă de dolar. Ele trebuiau deci să cumpere dolari pe piaţă att timp ct era necesar pentru a susţine cursul valutei americane şi astfel să restabilească echilibrul cursurilor n limitele admise.

Oficial, faptul că SUA erau scutite de intervenţia pe piaţa valutară pentru menţinerea cursului dolarului a fost motivat prin convertibilitatea n aur a acestei monede.

 

Bibliografie

 

Gheorghe Manolescu – “Moneda şi ipostazele ei”, Bucureşti, 1996

Constantin Kiriţescu – “Moneda – mică enciclopedie”

Constantin Kiriţescu – “Relaţii valutar-financiare internaţionale”

Vasile Turliuc, Vasile Cocriş – “Monedă şi credit”, Iaşi, 1997

Silviu Cerna – “Sistem monetar şi politică monetară”

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica