referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Managementul in Italia

Categoria: Referat Economie

Descriere:

În contextul italian funcţionează trei mari categorii de firme: grupul marilor companii private, între care Fiat, Pirelli şi Olivetti, companiile holding
proprietate de stat, cum sunt Alitalia, STET în telecomunicaţii, sau IIva în oţel şi un mare număr de întreprinderi mici...

Varianta Printabila 


1

Managementul n ITALIA

După cel de-al doilea război mondial, Italia, ca unul dintre membrii grupului G7, a devenit una dintre ţările puternic industrializate ale lumii. Ea prezintă nsă unele particularităţi faţă de celelalte ţări europene dezvoltate, care au influenţat şi managementul de la nivelul firmelor italiene.

Chiar după unificarea Italiei ntr-un stat independent, există ncă o serie de diferenţe n interiorul acesteia care au influenţat şi influenţează cultura afacerilor. Astfel, contrastul dintre nord şi sud din punct de vedere economic şi cultural, persistenţa unui mare sector public industrial pe lngă ntreprinderile private, influenţa multinaţionalelor asupra domeniului economic sau numărul relativ mare de ntreprinderi mici şi mijlocii sunt particularităţi care creează o anumită specificitate managementului italian.

Pnă n 1960 societatea italiană era predominant agricolă, dar după procesul de industrializare mulţi dintre agricultori au devenit mici ntreprinzători, care nsă şi-au păstrat vechile atitudini de a se baza pe propriile forţe şi de flexibilitate. Apoi, perioada de ocupaţie din partea unor puteri străine a condus la creşterea incertitudinii şi la o nencredere n instituţiile statului, ceea ce a făcut ca mulţi italieni să se orienteze către familie ca singurul refugiu pentru securitate. Aşa se explică faptul că managerii italieni şi văd organizaţiile lor ca "familii" n care autoritatea este structurată după acest model.

Din perspectiva rezultatelor, conducerea firmelor se caracterizează prin eficienţă, n sensul că se acordă ntotdeauna importanţă profitului, iar n cazul apariţiei unor pierderi se iau imediat măsuri de redresare pe termen scurt.

 

 

Tipuri de companii n contextul italian

n contextul italian funcţionează trei mari categorii de firme: grupul
marilor companii private, ntre care Fiat, Pirelli şi Olivetti, companiile holding
proprietate de stat, cum sunt Alitalia, STET n telecomunicaţii, sau IIva n oţel şi
un mare număr de ntreprinderi mici.                

Cu toate că n Italia sectorul companiilor private acoperă o mare parte a sectorului economic, statul rămne principalul utilizator al forţei de muncă prin faptul că există un mare număr de persoane care lucrează n domeniul administraţiei publice, n domeniul educaţiei, n armată, dar şi n sectorul industrial de stat. Spre exemplu, n 1994 Institutul pentru Reconstrucţie Economică (IRI) cea mai mare dintre companiile holding de stat, utiliza aproximativ 350 000 de angajaţi.

Micile ntreprinderi reprezintă n Italia o pondere foarte mare, ca urmare a tradiţiei de a dezvolta mici afaceri nti n agricultură, apoi şi n domeniul serviciilor şi chiar n activităţile industriale. n 1980 V.Castronovo, ntr-o lucrare privind evoluţia industriei italiene, descria apariţia şi dezvoltarea sectorului micii industrii şi contribuţia ei la dezvoltarea economiei şi societăţii italiene ca un model de dezvoltare economică. Această dezvoltare a ntreprinderilor mici s-a realizat n contextul reducerii personalului din marile ntreprinderi. Micile ntreprinderi au ajuns să utilizeze mai mult de trei milioane de angajaţi, n timp ce marite-ntreprinderi utilizează peste un milion de salariaţi.

Diminuarea numărului de angajaţi n marile ntreprinderi a determinat salariaţii să-şi găsească alte oportunităţi chiar mai slab plătite. Chiar marile ntreprinderi s-au orientat nspre contractarea unor activităţi care nu necesitau un nalt grad de calificare cu micile ntreprinderi n care se puteau realiza la costuri mult, mai reduse dect n cadrul marilor ntreprinderi. Benetton, spre exemplu, subcontractează aproximativ 80% din activităţile necesare cu agenţi economici din afara firmei. Aceste mici ntreprinderi pot plăti angajaţii mai puţin, deoarece aceştia, n general, mai au şi alte surse de venituri.

n nordul Italiei există mari zone unde numărul ntreprinderilor mici a crescut foarte mult. Astfel, Veneţia este renumită pentru producţia de frigidere, maşini de spălat, sau Emilia-Romagna se poate spune că a devenit "Silicon Valley" a Italiei, cu un mare număr de firme care produc microprocesoare sau noi tehnologii. Numeroşi specialişti recunosc faptul că micile ntreprinderi constituie "motorul" economiei italiene. Ele s-au dovedit foarte dinamice, adaptabile şi flexibile.

ntreprinderile mici reprezintă o componentă a unui ntreg sistem, care cuprinde un grup de ntreprinderi dintr-o zonă geografică, specializate n diferite domenii ale unui proces de producţie. Aceste companii cooperează, dar se şi confruntă pentru a cştiga noi comenzi şi noi beneficiari,

O caracteristică a ntreprinderilor italiene, indiferent că sunt mari sau mici, constă n promovarea relaţiilor de tip familial. Astfel de relaţii sunt caracteristice desigur ntreprinderilor mici, dar marile ntreprinderi sunt, n general, n proprietatea unor familii care le-au creat şi care ncă deţin majoritatea acţiunilor şi care ncă ocupă poziţii nalte n cadrul acestora.

1

Particularităţi ale managerilor italieni

Pentru caracterizarea managerilor italieni este necesar să se facă distincţia ntre cei care acţionează n cadrul ntreprinderilor proprietate de stat şi cei care conduc ntreprinderi proprietate privată. Managerii din ntreprinderile de stat au un comportament n acord cu atitudinile şi comportamentul oficialităţilor, fiind n acord cu problemele de natură politică. Mulţi dintre managerii din sectorul de stat sunt apropiaţi de problemele politice, ei fiind adesea numiţi din rndul Partidului Creştin Democrat care a dominat scena politică italiană de după război pnă n 1994. De multe ori nsă managerii din acest sector sunt nvinuiţi de ineficientă managerială, din cauza ineficientei sectorului. Aceştia susţin nsă că filosofia lor este ntr-o oarecare măsură diferită de cea prin care se urmăreşte cu orice scop profitul, ei fiind influenţaţi de valorile creştine şi socialiste, cum sunt justiţia socială, ajutorarea celor n nevoie etc.

Diferenţe se manifestă şi ntre managerii din cadrul companiilor private, n sensul că n marile ntreprinderi ocuparea posturilor de manageri este rezervată aproape n exclusivitate celor cu studii superioare care deţin un titlu de dottore sau ingegnere. n micile ntreprinderi problema ocupării posturilor de manageri este mai uşor rezolvată din cauza prezenţei de obicei a familiei proprietare şi a sferei mai restrnse din care se poate face alegerea.

Un studiu ntreprins n cadrul ntreprinderilor italiene de către Milan's Bocconi University n 1989 a scos n evidenţă faptul că 6,7% din totalul forţei de muncă erau manageri de nivel mediu, iar 2,7% din totalul forţei de muncă erau manageri de nivel superior. De asemenea, 93% dintre managerii de nivel superior şi 70% dintre toţi managerii erau absolvenţi de studii superioare, dintre aceştia trei pătrimi au urmat cursuri tehnice sau ştiinţifice. Media de vrstă era de 48 de ani, mulţi dintre managerii de nivel superior aveau o pregătire postuniversitară n cele mai multe cazuri realizată n străinătate.

Pentru a nţelege mai bine funcţionarea ntreprinderii italiene şi comportamentul managerilor din cadrul acesteia este necesar să se facă apel la tradiţiile familiale din contextul italian. Astfel, conducătorul companiei deţine puterea n ceea ce priveşte luarea deciziilor, el practicnd mai mult un stil de management autocratic, care nsă nu derivă att din statutul formal dat de postul pe care-l ocupă, ct mai ales de personalitatea acestuia. Ca şi n cadrul unei familii, organizaţia aşteaptă din partea angajaţilor săi loialitate, iar ea, la rndul ei, oferă suport acestora chiar n afara locului de muncă. Chiar dacă procesul decizional este centralizat, decidenţii caută să se asigure că deciziile pe care le iau sunt acceptate de către subordonaţi.

Preferinţa pentru relaţiile personale se extinde şi n afara organizaţiei, la legăturile acesteia cu alte organizaţii. Există percepţia că anumite criterii de natură formală, care derivă din anumite reglementări, contracte etc. au un rol secundar, primatul revenind nţelegerilor mutuale, respectului dintre indivizi, acestea fiind adevărate condiţii pentru conducerea afacerilor.

Caracteristica familială a ntreprinderilor italiene este ntr-o oarecare contradicţie cu individualismul managerilor italieni, care n unele situaţii poate conduce la o serie de crize şi disensiuni n cadrul organizaţiei. Managerii italieni sunt mai eficienţi n a răspunde unor situaţii care apar dect n a realiza o planificare a activităţilor pe care le conduc. Această abilitate de a răspunde rapid situaţiilor neprevăzute face ca aceştia să poată exploata diferite oportunităţi.

Referitor la organizarea structurală, managerii italieni preferă structura organizatorică  funcţională,   după   care   urmează   ca   pondere   structura divizională care n ntreprinderile mari performante se regăseşte potrivit rezultatelor cercetărilor ntreprinse de Universitatea Bocconi din Milano ntr-o proporţie de aproximativ 20%.

Planul strategic n firmele italiene este un ideal. Dacă se constituie ntr-o formă scrisă este doar pentru a-l arăta unor posibili parteneri, deoarece, n realitate, proprietarul respectiv managerul superior este cel care se ocupă de activitatea de planificare.

Managerii nu folosesc prognozele sau previziunile şi, din acest motiv, se concentrează pe o planificare pe termen scurt n care fie să se fructifice o serie de oportunităţi legate de o creştere a veniturilor sau a cotei de piaţă, fie o nişă de piaţă.

Una dintre particularităţile din domeniul resurselor umane din ntreprinderile italiene o reprezintă predominanţa relaţiilor informale, care asigură o flexibilitate maximă a procedurilor utilizate n acest domeniu. Această particularitate se explică şi prin tendinţa italienilor spre particularism, evidenţiată n 1993 de către F.Trompenaars. De asemenea, managerii italieni şi exprimă vizibil emoţiile, trăirile, fac apel frecvent la comunicarea nonverbală şi au un mare respect al ierarhiilor.

Managementul din ntreprinderile italiene a fost totuşi influenţat de modelul de management din S.U.A., admiraţia pentru rezultatele nregistrate de către companiile americane este vizibilă şi prin extinderea şcolilor de afaceri din Italia, precum şi prin faptul că un număr mare de manageri italieni sunt posesori ai unei diplome MBA.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica