referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Evaziunea fiscala 2

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Evaziunea fiscala reprezinta sustragerea de la impunere a unei parti mai mari sau mai mici din materia impozabila. Ca fenomen , evaziunea fiscala se întâlneste deopotriva atât pe plan national, cât si pe cel international...

Varianta Printabila 


1

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la impunere a unei părţi mai mari sau mai mici din materia impozabilă. Ca fenomen , evaziunea fiscală se întâlneşte deopotrivă atât pe plan naţional, cât şi  pe cel internaţional.

    Conform legii nr.  87 / 1994  pentru combaterea evaziunii fiscale, evaziunea fiscală este prezentată ca fiind:  „ sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române şi străine, denumite contribuabili...”

În funcţie de modul cum poate fi săvârşită, avaziunea fiscală cunoaşte două forme de manifestare:

 

v   Evaziunea fiscală realizată la adăpostul legii    permite sustragerea unei părţi din materia impozabilă fără ca acest lucru să fie considerat conravenţie sau infracţiune.

Evaziunea fiscală  legală este posibilă  deoarece legislaţia din diferite state ale lumii permite scoaterea de sub incidenţa impozitelor a unor venituri, părţi de venituri, componente ale averii ori a anumitor acte şi fapte care în condiţiile respectării riguroase a legislaţiei în vigoare şi principiilor impunerii, nu ar trebui să scape de la impozitare.

     Un  exemplu de evaziune fiscală la adăpostul legii este impunerea veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice pe baza unor norme medii de venit, impunere ce  creează condiţii pentru contribuabilii care realizează venituri mai mari decât media să nu plătească impozit pentru diferenţa respectivă.

    Un alt exemplu de evaziune legală care permite ca o parte de venit să scape de la impunere sunt facilităţile fiscale care se acordă agenţilor economici din anumite ramuri ale economiei la înfiinţare sau pe parcursul desfăşurării activităţii sub forma unor scutiri de la plata T.V.A. la import sau export, accize, etc. sau reduceri de impozit pe profit.

    Amortizarea accelerată, atunci când este permisă de lege pentru unele categorii de fonduri fixe, conduce la diminuarea profitului impozabil în favoarea constituirii unui fond de amortizare mai mare decât cel impus de valoarea uzurii fizice şi morale, înregistrate de mijloacele fixe respective în perioada luată în calcul.

    Evaziunea fiscală la adăpostul legii poate fi evitată prin corectarea, perfecţionarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ care au făcut-o posibilă.

 

 

v   Evaziunea fiscală frauduloasă:  se întâlneşte pe o scară mult mai largă decât evaziunea licită şi se înfăptuieşte cu încălcarea prevederilor legale, bazându-se pe fraudă şi pe rea credinţă. Drept urmare, acest fenomen antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul de stat un volum important de resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau economic.

Frecvent, evaziunea fiscală frauduloasă se întălneşte sub diferite forme, cum ar fi: ţinerea unor registre contabile nereale;  distrugerea voită a unor documente care pot ajuta la aflarea adevărului privnd livrările de mărfuri, preţurile practicate, comisioanele incasate sau plătite, etc.;   întocmirea de documente de plată fictive;  modificarea nejustificată a preţurilor de aprovizionare şi a cheltuielilor de transport, manipulare şi depozitare;   întocmirea unor declaraţii vamale falsela importul sau exportul de mărfuri;   întocmirea de declaraţii de impunere false, când cu bună ştiinţă nu sunt menţionate decât o parte din veniturile realizate etc.

    Pe măsura adâncirii cooperării economice internaţionale şi a dezvoltării relaţiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite şi cu un nivel de fiscalitate diferit, evaziunea fiscală nu se mai manifestă doar ca un fenomen naţional, ci a devenit unul internaţional. Astfel,  de exemplu, o firmă având sediul de  bază într-un anumit stat  şi diferite reprezentanţe  în alte state, dintre care unele cu un regim fiscal mai blând, va fi mai mult decât tentată să transfere o parte cât mai mare din profitul realizat în statul cu fiscalitate mai ridicată în statul cu o fiscalitate mai redusă.  Astfel, pe glob se întâlnesc numeroase „ oaze fiscale ” sau  „ paradisuri fiscale ”, cum sunt ele denumite, şi anume: Elveţia,  Liechenstein,  Luxemburg, Bahamas,  Panama,  Insulele Cayman, etc. Pe teritoriul acestor state sunt înfiinţate numeroase firme străine către care sunt dirijate profiturile unităţilor productive aflate pe teritoriul altor ţări, eludându-se fiscul. Astfel, de exemplu, în Liechtenstein sunt înregistrate mai multe sedii sociale de firme industriale şi comerciale, reale şi fictive, decât totalul populaţiei sale, respectiv circa 40.000 de firme la 25.000 de locuitori. Explicaţia constă în faptul că orice firmă care îşi stabileşte sediul pe teritoriul acestui stat este scutită de plata impozitului pe profit.

    De asemenea, în Insulele Cayman, situate în Marea Caraibilor, cu o populaţie de numai 20.000 de locuitori sunt înregistrate în jur de 19.000 de diferite companii, peste 500 de bănci şi peste 300 de firme de asigurări. În acelaşi timp, 20 din primele 25 de bănci ale lumii au filiale deschise în aceste insule, iar acest nou centru financiar în numai câţiva ani a ajuns să deţină aproape 10% din piaţa eurodolarilor.

 

 

 

În ţările cu o experienţă vastă în fiscalitatea adaptată cerinţelor economiei de piaţă, evaziunea fiscală, specifică mai ales T.V.A., poate fi întâlnită sub următoarele forme:

ü   frauda pe termen lung, care apare atunci când un agent economic, care şi-a creat în timp o bună reputaţie prin comportament şi rezultate, încetează brusc plăţile, declarându-se în stare de faliment, după ce în prealabil a avut grijă să-şi trensfere profitul în altă ţară;

ü   frauda pe termen scurt, care poate fi întâlnită atunci când o nouă întreprindere înfiinţată înaintează organelor fiscale o cerere justificată de rambursare a T.V.A., însă după rambursare întreprinderea în cauză îşi încetează activitatea, iar plătitorul dispare;

ü    sindromul  „ PHOENIX”, când o firmă ce avea obligaţii de plată a T.V.A. se declară în stare de faliment sau se lichidează, dar apare o altă firmă cu acelaşi director. În acest caz, organelor fiscale le revine sarcina de a încerca să incaseze impozitul de la unitatea falimantară sau lichidată;

ü    sindromul  „ COMPANIILOR MULTIPLE” apare în cazul în care sunt înregistrate mai multe firme printre care şi una fantomă. Acasta din urmă solicită rambursarea taxei pe valoarea adaugată fără să fi participat la plata T.V.A. colectate, după care dispare;

ü     manipulările insignifiante  care se concretizează în efectuarea unei serii de modificări mărunte în contabilitate, ca, de exemplu: omiterea de la însumare a unor pagini, înregistrarea repetată a unor facturi de intrare, raportare greşită, etc. Toate acestea conduc la întocmirea unui decont TVA incorect.

 

    În ceea ce priveşte evaziunea fiscală în România , conform unor aprecieri ale Curţii de Conturi, aceasta a înregistrat în anul 1997 un volum de 24.000 miliarde lei, iar în anul 1998 unul de aproximativ 40.000 miliarde lei. Faţă de PIB evaziunea fiscală reprezenta în anul 1997 circa 10%, menţinându-se la acelaşi nivel şi în anul următor, iar fată de bugetul general consolidat al statului, reprezenta aproximativ 30% în 1997 şi circa 32% în anul 1998.

 

În continuare prezentăm exemple mai semnificative de manifestare a evaziunii fiscale în România.

       Conform prevederilor unor acte normative fundaţiile, organizaţiile şi asociaţiile non-profit, cu caracter umanitar, social, cultural, sportiv, etc. sunt scutite de plata taxelor vamale pentru unele bunuri provenite din ajutoare şi donaţii. Printre aceste bunuri se numără şi autovehiculele. Drept urmare, în cursul perioadei 1995 – 1996 au fost ntroduse în ţară de către numeroase asociaţii şi fundaţii non-profit,

 

în regim de scutire de taxe vamale, circa 13.500 autoturisme. În urma controalelor efectuate, în anul 1997 de către organele Ministerului Finanţelor la 689 de organizaţii non-profit din toată ţara, a rezultat că la peste 80% din acestea au fost încălcate prevederile legale în vigoare, adică: bunurile primite sub formă de ajutoare  şi donaţii au fost utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute în obiectul de activitate;  bunurile respective nu au fost înregistrate în patrimoniu ori au fost utilizate în interes personal sau pentru obţinerea de profit. Deci, în loc ca pentru autoturismele importate să se fi plătit taxe vamale, care echivalau cu 128 mld lei, s-a ajuns ca în cazul majorităţii fundaţiilor constituite din persoane fizice, câţi membri sunt, atâtea maşini primite ca donaţii să existe. Deci, în acest caz, legislaţia imperfectă creează condiţii pentru ca evaziunea fiscală să se practice  „ perfect legal”.

        Unii agenţi economici practică preţuri de livrare inferioare costurilor produselor finite şi , implicit, calculează accize în raport cu preţurile respective şi nu de costurile efective ale produselor, aşa cum este legal. În acest caz evaziunea fiscală se realizează prin: utilizarea ca bază de calcul a accizelor datorate statului pentru băuturile alcoolice, a preţurilor de livrare negociabile cu cumpărătorul, preţuri care se situau sub nivelul costurilor cu care au fost realizate produsele; stabilirea preţului materiei prime din care s-a obţinut alcoolul la fabricarea băuturilor alcoolice, sub preţul pieţei.

1

Cele mai frecvente cazuri de sustragere a agenţilor economici de la plata obligaţiilor către bugetul de stat se produc prin  neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate. O altă modalitate de evaziune la care  apelează de cele mai multe ori  cetăţenii străini, rezidenţi în România, este aceea a folosirii facturii externe falsificate, în care se înscriu preţuri mai mici decât cele reale.                                                                   Nu lipsesc din România nici firmele fantomă al căror  singur scop îl reprezintă înşelăciunea şi evaziunea fiscală. De obicei, aceste firme sunt întemeiate în numele unor cetăţeni care nu au fost niciodată în România sau care au plecat din ţară la scurt timp după înfiinţarea lor . În  numele unor astfel de firme se emit şi se utilizează ordine de plată fictive prin care se sustrag sume importante cuvenite bugetului de stat sau sunt înşelate o serie de firme din alte localităţi. Prin apelarea la astfel de căi de realizare a evaziunii fiscale se sustrag de la bugetul de stat zeci de miliarde.

    Evaziunea fiscală se întâlneşte şi în cazul taxelor de timbru pentru activitatea notarială. Astfel de exemplu, în cazul autentificării actelor de înstrăinare a imobilelor, nu de puţine ori părţile se înţeleg ca preţul vânzării înscris în actul de vânzare – cumpărare autentificat să fie inferior celui practicat în realitate, pentru că taxa da timbru să se calculeze la un preţ mai mic.


  În perioada care a trecut de la introducerea taxei pe valoarea adaugată în România s-au conturat multiple forme ale evaziunii fiscale şi în acest domeniu, cele mai des întâlnite fiind următoarele:

  •   vânzări nedeclarate, care apar cu frecvenţa cea mai mare şi sunt de multe ori greu de descoperit. Practic, vânzările de bunuri sau prestările de serviciu se fac fără întocmirea documentelor corespunzătoare şi , evident, fără înregistrări în contabilitate;
  •   omiterea înregistrării, când agentul economic neînregistrat beneficiază de un avantaj care nu i se cuvine, comparativ cu ceilalţi comercianţi concurenţi, care vor solicita clienţilor taxa pe valoarea adaugată;
  •   înţelegeri între vânzători şi cumpărători de a schimba bunuri sau servicii fără plată, gen barter, cu plată redusă, fără factură sau eventual cu o factură de valoare redusă;
  •   deducerile false , care se întâlnesc frecvent şi se realizează prin întocmirea de facturi false, prin utilizarea repetată a aceloraşi facturi pentru deducere sau prin folosirea de facturi care se referă la cumpărări inexistente;
  •   erorile de înregistrare, care pot apărea la prima vedere ca inocente, au totuşi, o influenţă destul de mare asupra taxei datorate, mai ales dacă sunt frecvente sau dacă valoarea lor este mare;
  •   aplicarea incorectă a cotei zero sau a scutirilor, care poate conduce la diminuarea serioasă a sumelor cuvenite bugetului de stat, mai ales dacă este asociată cu facturi false, fiindcă altfel plătitorul de T.V.A. nu are cum să profite de această practică;
  •   cereri de rambursare nejustificate, când se solicită rambursarea taxei aferente unor mărfuri exportate sau pentru bunuri la care legea dă drept de deducere, fără însă ca în realitate aceste operaţiuni să fi fost efectuate. O situaţie mai des întâlnită este aceea a solicitării deducerii taxei pe valoarea adaugată, pentru acelaşi bun exportat, de către doi agenţi economici, pe considerentul că documentele privind bunul respectiv au circulat prin mai multe societăţi comerciale.

    Identificare cazurilor de evaziune fiscală a condus şi la aplicarea unor sancţiuni, sub forma majorărilor de întârziere, a amenzilor contravenţionale şi a confiscărilor. Valoarea acestor sancţiuni în anul 1997 a fost de 3.680,6 miliarde de lei, adică un coeficient efectiv al avaziunii fiscale de 2,03          ( coeficient care se calculează ca raport între valoarea sancţiunilor aplicate şi valoarea evaziunii fiscale depistate, adică 1.809 mld lei în anul 1997 ).

    Valoarea  multiplicatorului efectiv al evaziunii fiscale egală cu 2,03, ne arată numărul de unităţi monetare incasate efectiv la bugetul de stat pentru o unitate monetară incasată efectiv pentru evaziunea fiscală.

    Dinamica şi structura fenomenului evazionist în anul 1997 comparativ  cu anul 1996  pot fi prezentate în următoarele tabele:

Dimensiunea evaziunii fiscale identificate în anii 1996 – 1997:

 

Nr.crt

EXPLICAŢII

1996

1997

1997/1996

1

Nr de verificări efectuate

760810

741455

97,5%

2

Nr de evaziuni fiscale identificate

235612

285514

121,2%

3

Rata cazurilor de evaziune în total verificări

31,0%

38,55

124,2%

4

Valoarea evaziunii fiscale identificate

- în miliarde lei preţuri curente -

 

927,2

 

1809,0

 

70,7%

5

Ponderea în PIB a evaziuneii                - %-

0,9

0,6

75,3

6

Ponderea în veniturile bugetare a evaziunii fiscale identificate   - %-

 

5,0

 

4,3

 

84,9

 

 

Structura evaziunii fiscale identificate în anii 1996 şi 1997 ( în % faţă de total)

 

Nr. crt

EXPLICAŢII

Ponderi faţă de total în anul 1996

Ponderi faţă de total în anul 1997

1

Impozit pe profit

33,03

45,82

2

Taxa pe valoarea adaugată

27,80

26,29

3

Impozit pe salarii

6,73

8,55

4

Accize

14,60

6,25

5

Impozite şi taxe locale

3,30

1,97

6

Alte impozite şi taxe

14,53

11,12

 

Coeficient de omogenizare structurală

0,48

0,55

 

 

 

 

 

 

Combaterea şi prevenirea  evaziunii fiscale:

 

    Fenomenul evazionist are o evoluţie determinată de acţiunea concretă a unor factori , cum sunt: dinamica economiei reale, dimensiunea legislativă şi instituţională, nivelul fiscalităţii, alţi factori interni şi externi.

    Practica fiscală internaţională atestă că un sistem fiscal modern trebuie să aibă şi componente care să permită educarea şi informarea promtă a contribuabililor în legătură cu obligaţiile lor privind întocmirea corectă a declaraţiilor de impunere, a ţinerii unor evidenţe corecte a veniturilor şi cheltuielelor ocazionate de activitatea desfăşurată, pedepsele şi sancţiunile se aplică celor care încalcă prevederile legale.

    Legea nr. 87 din 1994 pentru combaterea evaziunii fiscale prevede o serie de sancţiuni  şi amenzi aplicate persoanelor fizice şi  juridice; constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de control  financiar – fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor şi din unităţile teritoriale subordonate, Garda financiară şi alte organe împuternicite de lege.

    În România, printre măsurile care pot contribui la limitarea ariei evaziunii fiscale menţionăm:

q    unificarea legislaţiei fiscale şi o mai bună sistematizare  şi corelare a acesteia cu ansamblul  cadrului legislativ din economie;

q    o mai bună corelare a facilităţilor fiscale ;

q  trecerea în prim plan a controlului prin excepţie (sondaj) şi pe un plan secundar a controlului permanent şi excesiv ;

q    editarea unei publicaţii specializate de către Ministerul Finanţelor, care să faciliteze interpretarea unitară a cadrului normativ privind identificarea şi combaterea evaziunii fiscale ;

q    stabilirea unui raport , care să tindă spre optim, între salariu şi stimulente pentru cointeresarea aparatului fiscal ;

q    implementarea unui sistem informatic care să furnizeze datele necesare pentru identificarea, analiza şi combaterea fenomenului evazionist ;

q   stabilitate în materia legislaţiei fiscale, deoarece  schimbarea frecventă a acesteia creează posibilitatea manifistării fenomenului evazionist.

În conluzie, declanşarea acţiunii de dovedire a evaziunii fiscale este nu numai pretenţioasă, ci şi dificilă, deoarece sunt stabilite reguli foarte stricte în legătură cu ce se poate admite drept dovadă, care, de regulă, trebuie susţinută cu probe materiale şi cu martori.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica