1
GANDIREA
1.
Caracterizarea
gandirii
2.
Operatiile
generale ale
gandirii
3.
Operatiile
specifice ale
gandirii. Teoria lui J. Piaget
4.
Rolul
imaginii in procesul
gandirii
5.
Notiunea
privita din punct
de vedere psihologic
6.
Judecata
din punct de vedere
psihologic
7.
Ratiunea
8.
Rezolvarea
problemelor
9.
Intelegerea
1.
Caracterizarea gandirii
Definitie:
Gandirea este o succesiune de
operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii
si la
rezolvarea anumitor probleme (in sensul de dificultati intampinate in
calea
atingerii unui obiectiv propus).
Rene
Decartes considera insa gandirea drept o calitate specifica spiritului,
deci
noi am gandi tot timpul. De fapt, marele ganditor pune semnul
egalitatii intre
termenii gandire si constiinta
(constiinta reflexiva in
special). Psihologia trebuie insa sa distinga niveluri diferite de
activitate.
Din
definitie reiese ca gandirea implica o succesiune de operatii. Cand
spunem
succesiune nu inseamna ca actul gandirii trebuie sa dureze mult: ca si
in cazul
perceptiei, implicarea lor se poate realiza extrem de repede, ca si cum
ar fi
simultane (cand intrevad solutia ,,dintr-o data”). Alteori, rezolvarea
presupune eforturi prelungite, ani de zile- aspect subliniat in
descrierea
actului de creatie, in care gandirea este inclusa in mod organic.
Se
pot distinge doua categorii de operatii ale gandirii: operatii
generale, prezente in orice act de reflectie, si operatii
specifice, in relatie cu o
anumita categorie de probleme, cu un anume domeniu de cercetare.
2.
Operatiile generale
Operatiile generale sunt: comparatia,
analiza, sinteza, abstractizarea si generalizarea.
Comparatia consta intr-o apropiere pe
plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii
asemanarilor si
deosebirilor dintre ele.
De
obicei, se spune ca ea ar consta in stabilirea similitudinilor si a
diferentelor, insa acestea presupun analiza si sinteza, comparatia
fiind doar
momentul initial al reflectiei care necesita alaturarea mintala pentru
a putea
sa stabileasca potrivirile ori nepotrivirile.
Analiza este separarea mintala a unor
obiecte si fenomene sau a unor insusiri, parti, elemente ale lor, iar
sinteza- o legatura stabilita intre
obiecte, fenomene sau diferitele lor parti, elemente sau insusiri.
Aceste operatiuni au corespondent in numeroase actiuni pe care
le
efectuam zilnic: alaturarea unor obiecte, descompunerea lor, combinarea
lor sau
confectionarea de unelte. Ele sunt prezente si in psihicul animalelor
superioare care pot rezolva astfel o serie de probleme.
Celelalte doua operatii nu le mai gasim decat la fiintele umane.
Abstractizarea este o analiza a
esentialului, izolarea pe plan mintal a unor aspecte sau relatii
esentiale
intre obiecte si fenomene.
Spre deosebire de analiza, in abstractizare
exista
constiinta unui anume aspect, apartinand la mai multe obiecte sau
fenomene,
chiar unei clase intregi.
Generalizarea se caracterizeaza
ca fiind operatia prin care extindem o
relatie stabilita intre doua obiecte sau fenomene asupra unei intregi
categorii.
Se vorbeste insa de generalizare si atunci
cand
includem un dat particular intr-o clasa mai larga de obiecte, fenomene
sau
insusiri.
3.
Operatiile specifice ale
gandirii. Teoria lui Jean Piaget
In
tratatul sau de logica, Edmond Goblot se refera in mod explicit la
importanta
unor actiuni mintale. Astfel, in capitolul referitor la rationamentul
deductiv,
el scoate in evidenta sterilitatea silogismului a carui concluzie nu
aduce
nimic nou fata de premize. Progresul gandirii, arata el, presupune efectuarea unor actiuni mintale si a
unor acte de constatare a
rezultatelor obtinute.
Despre rolul actiunilor mintale a scris mai intai psihiatrul si
psihologul Pierre Janet, in urma caruia Jean Piaget a dezvoltat un mare
ciclu
de investigatii experimentale concludente.
Pierre Janet a descris numeroase ,,conduite” caracterizand
diferite
situatii in care intervine gandirea. Pornind de la aceste idei, J.
Piaget a
izbutit sa demonstreze ca actiunile
mintale, operatiile specifice gandirii provin din interiorizarea
treptata a
unor actiuni pe care copilul le face mai intai in mod real, in
practica de
fiecare zi. O data formate, operatiile asigura gandirii o mai mare
mobilitate
si plasticitate. Exista avantaje evidente in ,,a experimenta” mai intai
in plan
mental: se face economie de timp, de materiale, nemaiincercand
experiente ce nu
au sorti de izbanda, dar mai ales putem realiza o mare variatie de
proceduri,
care inlezneste descoperirea esentialului, lucru evidentiat de multe
cercetari
(P. Galperin- Rusia).
Gandirea abstracta se desfasoara de
obicei sub forma de controversa imaginata, sprijinita, din cand in
cand, pe
evocarea unor fapte sau fenomene concrete. Pana a ajunge la acest nivel
de
gandire exista o evolutie indelungata si plina de complicatii, descrisa
de J.
Piaget pe baza numeroaselor convorbiri si experimente efectuate cu
copii de
diferite varste. El imparte procesul gandirii in mai multe etape (J.
Piaget,
1965).
Prima
etapa, de la nastere la 1an si 6 luni (sau 2 ani), e caracterizata ca
fiind una
senzorio-motorie, intrucat gandirea
are loc numai in planul actiunii concrete si are la baza combinarea de
scheme
de actiune care vor servi drept substructuri ale unor structuri
operatorii si
notionale ulterioare. Importanta acestui schematism senzorio-motor
pentru
formarea viitoarelor operatii se verifica, intre altele, prin faptul ca
la
copiii nascuti orbi, studiati sub acest raport de Y. Hatwell,
insuficienta
schemelor de pornire cauzeaza pana la adolescenta o intarziere de 3-4
ani si
mai mult in ceea ce priveste constituirea celor mai generale operatii,
in timp
ce copiii deveniti orbi mai tarziu nu prezinta un decalaj atat de mare.
Intre
1 an si 6 luni (sau 2 ani) si 4 ani se manifesta gandirea simbolica.
Acum copilul intelege simbolul: in jocul cu subiect el
considera un scaun drept un automobil, un bat ca fiind o pusca etc.,
dar nu are
clara constiinta existentei unor clase de obiecte similare. Functia
simbolica
permite astfel inteligentei senzorio-motorii sa se prelungeasca in
gandire,
astfel incat in tot cursul acestei a doua perioade, gandirea
inteligenta ramane
pre-operatorie.
A
treia faza este aceea a gandirii intuitive:
de la 4 la 7-8 ani. Acum el e capabil sa stabileasca unele relatii
intre
fenomene pe care le percepe direct, dar se loveste de multe dificultati
caracteristice, care i-au permis lui J. Piaget sa infirme pozitia
kantiana ce
sustine apriorismul unor categorii. Astfel, la aceasta varsta,
prescolarul nu
are ideea de conservare a substantei,decurgand din principiul
identitatii.
De la
7 la 11-12 ani se vorbeste de stadiul
operatiilor concrete. Acum observam prezenta ideii de conservare si
apar
operatiile reversibile in gandire. Totusi, daca in fata unor situatii
concrete,
percepute de el, poate solutiona o serie de probleme destul de
dificile, in
cazul problemelor abstracte, pe planul verbal, copilul se poticneste,
nu mai
poate rationa corect.
Abia
in ultima faza, dupa 11-12 ani, gandirea se poate desfasura exclusiv pe
planul
vorbirii interioare si primeste o extrema plasticitate. J. Piaget
vorbeste de faza operatiilor formale. Acum se
dezvolta si capacitatea ,,discutiei imaginate”, a posibilitatilor
inlantuiri de
rationamente sprijinite pe argumente pertinente.
1
Cercetarile psihologului elvetian arata
lungul drum, complexitatea
experientelor necesare pentru a se constitui si sistematiza
nenumaratele
grupari de operatii specifice. De la o gandire implicata in miscare si
perceptie, se ajunge la posibilitatea reflectiei in plan verbal-
abstract, in
limbaj interior, creandu-se ample posibilitati de prevedere si
organizare a
activitatii, in vederea unei optime adaptari.
4.
Rolul imaginii in procesul
de gandire
Imaginile au un rol important in
primele faze ale formarii gandirii. Ele intervin mai ales sub forma
unor
actiuni imaginate. Sprijinul cel mai important al gandirii il
constituie
activitatea de vorbire, limbajul. Acesta devine o activitate insolubil
legata
de gandirea abstracta, care este, in mare masura, o discutie imaginata.
Desigur, cuvintele sunt un fel de imagini: auditive, kinestezice,
vizuale, dar
sunt ferm cristalizate si se succed in virtutea sensului logic si nu
datorita legilor
asociatiei.
5.
Notiunea privita din punct
de vedere psihologic
A.Categorizarea. Creierul are o tendinta
de unificare, de grupare a stimulilor. Ea este solicitata de nevoile
adaptarii,
ale vietii si e posibila datorita gandirii. Gruparea
se realizeaza mai intai intre obiectele ce servesc aceluiasi obiectiv.
O
categorie nu trebuie insa confundata cu un concept, realitate mult mai
complexa, desi ea poate conduce, treptat, la formarea lui.
Unul din rezultatele
importante ale
categorisirii il reprezinta formarea de scheme cognitive, care
grupandu-se
formeaza structuri ample. Schemele
cognitive constau in structuri generale de informatii, activate
imultan,
corespunzand unor situatii complexe din realitate (Miclea, M.).
Schemele cognitive simplifica enorm perceptia si interpretarea
situatiilor, cat si organizarea comportamentului nostru zilnic. Rolul
fundamental il are insa un alt mod de grupare decat cel dictat de
utilitatea
practica si comportamentul obisnuit, anume gruparea obiectelor si
fenomenelor
dupa criterii esentiale. Are loc formarea de retele
semantice si de notiuni.
B.Notiunile. La animalele superioare,
orientarea lor in mediul ambiant se efectueaza cu ajutorul imaginilor
si al
schemelor cognitive. Omul, folosind limbajul, utilizat conform unor
prescriptii
sociale, realizeaza abstractizari, adica sesizarea unor serii de
relatii
esentiale. Acestea sunt denumite relatii
semantice. Cristaliarea unor serii de relatii semantice in jurul
uni cuvant
duce la aparitia notiunilor.
Ed.
Goblot afirma ca notiunea este o
posibilitate de a formula numeroase judecati cu privire la o clasa de
obiecte
sau fenomene.
Astfel, putem spune ca o notiune este un
mijloc de a
stabili enorm de multe legaturi cu alte notiuni, impresii, amintiri
privind tot
felul de obiecte, fenomene, insusiri alelor, relatii in care exista
constiinta
a ceea ce este particular si ceea ce e general.
C.Formarea notiunilor este initial in
stransa relatie cu experienta, cu organizarea si cu complicarea
schemelor, cu
formarea de relatii semantice. E un proces de lunga durata, greu de
abordat pe
cale experimentala. Dar, la adult, unde e formata memoria semantica,
unde
exista zeci de mii de notiuni ierarhizate, dobandirea unui nou concept
este mai
usoara: e suficient ca noul termen sa fie pus in relatie cu cateva
notiuni bine
cunoscute, pentru ca el sa fie bine inteles.
6.
Judecata din punct de vedere
psihologic
Judecata este o asertiune (Ed. Goblot), adica afirmarea
sau negarea unui raport. Ea presupune o generalizare si o
analiza, intrucat asertiunea vizeaza un aspect al subiectului si,
totodata, o
sinteza, prin relatia stabilita cu o anume categorie.
Psihologia observa mai intai ca judecata constituie la origine
un act
social.
Judecata
adevarata, act de gandire, este bazata pe o convingere intemeiata
rational. R.
Descartes scria: Actiunea gandirii prin
care credem un lucru este diferita de aceea prin care cunoastem ca-l
credem.
Aici se reliefeaza specificul constiintei reflexive de a putea cunoaste
si
verifica actele gandirii proprii. Intr-o judecata, eu am constiinta
unor
temeiuri pe baza carora fac o afirmatie. Daca e nevoie, pot enunta
aceste
argumente rationale.
Orice judecata este un act voluntar.
Intentia noastra este de a informa sau de a influenta o persoana.
Convingerea
presupune adeziune si exprimarea ei implica un act de decizie, precedat
uneori
de o deliberare explicita, act care presupune reflexiune, analiza
situatiei, a
posibilitatilor de interpretare a ei, a consecintelor unei decizii.
7.
Ratiunea
Asa
cum notiunea implica nenumarate judecati, si o judecata poate fi
concluzia
explicita a unor rationamente. Prin rationament intelegem acea
forma de gandire in care, pornind de la una sau mai multe
judecati, obtinem o alta judecata.
Sunt
mai multe feluri de rationamente. In afara de cel prin analogie, laudat
de
J.Stuart Mill, avem rationamentul deductiv, desfasurat pe planul
verbal-abstract si in care concluzia decurge cu necesitatea din premise.
Foarte important este si rationamentul
inductiv,
cand de la judecati particulare, de la o serie de fapte, ajungem la
concluzii
generale. In toate cazurile, intervin multiple judecati, unele in
concordanta,
dar intre altele exista contradictii.
Ratiunea este constituita din principiile bine cunoscute ale
gandirii:
principiul identitatii, al noncontradictiei, al tertului exclus si al
ratiunii
suficiente. Sunt cele mai generale legi ce guverneaza rationamentul,
asigura
logica si caracterul convingator al unei demonstratii.
8.
Rezolvarea problemelor
Daca
valoarea (corectitudinea) unui rationament constituie obiectul de
studiu al
logicii, descrierea mecanismului prin care gandirea progreseaza pana la
solutionarea problemei reprezinta principala preocupare a psihologiei
gandirii.
Este foarte dificil, fiindca procesul e complex, se desfasoara aproape
numai pe
plan mintal, si inconstientul intervine din plin, ca si in cazul
imaginatiei.
Nu
intotdeauna solutia poate surveni exclusiv printr-o restructurare a
perceptiei
initiale. Asa cum a demonstrat Ed. Goblot, in multe cazuri se cere o
transformare a figurii, a expresiilor, a situatiilor, efectuarea unor
actiuni
mintale, a unor operatii.
Imaginarea unor operatii corespunzatoare este cheia succesului
in
asemenea probleme. In general, solutionarea problemelor presupune:
a)
o
analiza a datelor;
b)
o
analiza a scopului, a
situatiei finale;
c)
transformarea
acestor date- operatiile implicate.
Aceste operatii sunt calificate ca ,,operatori”. Un operator
poate fi o
actiune fizica urmarind transformarea situatiei date sau poate fi o
actiune
mintala, o operatie cognitiva transformand o cunostiinta in alta. In
fiecare
domeniu exista operatori specifici. Un specialist cunoaste un numar
mare de
operatori si incearca utilizarea lor. In problemele dificile e nevoie
de
combinarea sau chiar modificarea lor esentiala, pornind de la analiza
datelor
concrete ale problemei. Aici intervine imaginatia- functie cu pondere
evidenta
in rezolvarea problemelor.
Rolul imaginatiei este
evident in cazul
procesului de solutionare a problemelor si mecanismul psihologic al
acestei
functii fiind prea putin cunoscut, nici demersul gandirii nu este inca
elucidat, decat in cazul unor probleme facile, cand sunt suficienti
algoritmii
bine cunoscuti. Reiese necesitatea unei plasticitati intelectuale, a
unor
scheme usor modificabile, susceptibile de noi structurari. Este evident
rolul
operatiilor intelectuale reversibile, al capacitatii de dezbatere pe
plan
mintal, al ipotezelor.
Certa
este marea insemnatate a variatiei
experientelor, informatiilor si a necontenitei prelucrari pe plan
mintal a
observatiilor, supozitiilor.
9.
Intelegerea
Intelegerea este un rezultat, partial sau final, al unui proces
de
gandire. Ea consta in stabilirea unor
relatii importante intre ceva necunoscut si ceva dinainte cunoscut.
Exista
o intelegere nemijlocita, directa,
bazata pe o experienta
repetata anterior si intelegerea
mijlocita, cea care se obtine in urma unor eforturi actuale de
gandire,
eforturi de scurta durata, ori, dimpotriva, dificile, solicitand timp
indelungat.
Intelegand diferite obiecte, fapte, fenomene stabilim acel vast
sistem
organizat de legaturi, ducand la memoria semantica, la formarea de
retele
semantice, la sistemul ierarhizat al notiunilor care inlesnesc
intelegerea de
noi situatii si solutionarea unor probleme complexe.
Bibliografie:
Andrei Cosmovici- ,,Psihologie generala”, Editura Polirom, Iasi, 1996
Jean Piaget
- ,,Psihologie si pedagogie”,
Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1972
|