1
Circulaţia
monetară şi
rolul
Băncii
Centrale în cadrul acesteia
Circulaţia monetară este un proces
economic extrem de complex care se bazează pe mişcarea mărfurilor şi
serviciilor, între mişcarea mărfurilor şi cea a monedei existând o
strânsa conexiune.
În general, mişcarea monedei (în timp şi spaţiu) este determinată de
mişcarea
mărfurilor, în acelaşi timp existând, însă, şi o conexiune inversă în
sensul că
circulaţia monetară influenţează uneori , la rândul sau, cu destula
intensitate, circulaţia mărfurilor.
Principala
accepţiune atribuită circulaţiei monetare constă în aceea că ea
constituie
procesul de mişcare a banilor în cadrul sferei circulaţiei mărfurilor
şi
serviciilor. Este, deci, necesar că o cantitate determinată de monedă
să rămână
în mod obiectiv, în permanenta, în circulaţie de unde rezulta că
mărfurile şi
serviciile care se găsesc într-o perioadă de timp determinată în
circulaţie, nu
se pot comensura decât cu ajutorul monedei; de aceea, pentru că
procesul să se
poată desfăşura apare necesitatea asigurării a doua condiţii: în primul
rând,
să existe în circulaţie cantitatea de mărfuri şi servicii care urmează
să se
schimbe pe bani, iar în al doilea rând, să existe o vanitate de monedă
suficientă pentru a mijloci schimbul de mărfuri.
Dedublarea
actelor de schimb în mărfuri şi în monedă justifică existenta a doua
faze
complementare şi opuse aceluiaşi proces, în sensul că moneda se găseşte
alternativ când în mana cumpărătorului, când în mana vânzătorului, în
acest
context întrând în acţiune funcţia monedei că mijloc de circulaţie;
moneda
necesară satisfacerii mişcării mărfurilor şi serviciilor a pătruns în
circulaţie pe calea emisiunii.
Ea
nu poate să rămână în totalitate în circulaţie întrucât ar perturba
prin
capacitatea permanent sporita, circulaţia normala a mărfurilor, apărând
deci,
necesitate asigurării unui circuit invers, justificat între altele,
prin aceea
că pe măsura ce are loc schimbul de mărfuri, o parte importanta din
monedă
respectiva, fie că revine la banca, fie este păstrata la casele de
economii sau
la populaţie; în circulaţie va trebui să rămână constant o cantitate de
bani-numerar şi monedă de cont care să permită realizarea mărfurilor şi
serviciilor pe o perioadă de timp determinată şi în condiţii normale
ale
circuitului.
Cea
mai mare parte a schimburilor care au loc îmbracă forma monedei de
cont, în
aceste condiţii întrând în acţiune şi funcţia banilor că mijloc de
plata, care
amplifica întregul proces. Monedă de cont influenţează, de regulă,
numerarul,
în sensul scăderii relative a volumului acestuia, amplificându-se
astfel
tendinţele şi factorii care generează circulaţia monetară, unii dintre
aceştia
putând condiţiona sporirea monedei în circulaţie, în timp ce alţii
contribuie
la diminuarea volumului lor; de exemplu calitatea mărfurilor şi a
serviciilor ,
perioadele de inflaţie, preturile, raportul cerere-ofertă, stările
conjucturale, puterea de cumpărare, concurentă pot influenţa cantitatea
de
monedă în circulaţie.
Rezultă
aşadar, că circulaţia monetară este dependenta relativ de procesele
materiale,
de factorii conjucturali, cărora se adăuga cei de natura subiectiva (
politica
monetar-financiară).
Circulaţia
monetară se defineşte că fiind un mecanism social-economic complex,
prin
intermediul căruia se desfăşoară mişcarea banilor – în procesul
realizării
mărfurilor şi serviciilor - , care este dependentă în mod relativ de
procesele
materiale şi guvernată de un complex de legităţi specifice economiei de
piaţă.
Circulaţia
monetară poate avea un caracter mai mult sau mai puţin stabil. În epoca
contemporană, ţările lumii sunt antrenate, în virtutea diviziunii
mondiale a
muncii, într-un permanent schimb de valori materiale şi spirituale,
circulaţia
monetară fiind la rândul sau, pe plan mondial, puternic influenţata de
caracterul
stabil sau instabil al economiei din cadrul fiecărei ţări. Supremaţia
câtorva
ţări supradezvoltate din punct de vedere economic influenţează
circulaţia
monetară internaţională, afectând cu intensitate mai mare sau mai mica,
circulaţia monetară din toate ţările lumii.
Economia
de piaţă, producţia şi circulaţia mărfurilor imprima şi circulaţie
monetare
caracteristici şi trăsături specifice. Sfera şi dimensiunile
circulaţiei
monetare sunt condiţionate de însăşi desfăşurarea producţiei şi
circulaţiei mărfurilor.
Transformarea mărfii în bani se desfăşoară în trei direcţii principale
şi
presupune, implicit, un anume “comportament” al instrumentelor de
schimb: în
primul rând, o parte din mărfuri şi servicii se vând şi se cumpăra cu
ajutorul
numerarului, situaţie în care monedă funcţionează, în principal, că
măsura a
valorii şi că mijloc de circulaţie; în al doilea rând, o cantitate
importanta
de mărfuri şi servicii sunt vândute pe credit, iar monedă începe să
funcţioneze
că mijloc de plata, în legătura cu aceasta direcţie impunându-se câteva
precizări:
Circulaţia
monetară cuprinde în structura ei doua componente de baza:
a)
sfera
numerarului;
b)
sfera
banilor de cont (scripturali),
aceasta din urma realizându-se cu ajutorul viramentelor, adică al
acelor
operaţiuni bancare prin care un beneficiar nu plăteşte cu numerar
mărfurile şi
serviciile pe care le-a cumpărat, ci dispune virarea contravalorii lor
din
contul sau în contul furnizorului. Ceea ce este caracteristic, specific
şi
esenţial în cadrul întregului proces este faptul că schimbul are loc în
timp şi
presupune scindarea actului vânzării de cel al cumpărării; totodată,
vânzătorul
accepta să i se plătească marfa de către cumpărător după o perioadă
oarecare de
timp ( luna, trimestru, an), plata, conform înţelegerii sau
contractului
devenind exigibila la un termen convenit între cele doua părţi, termen
care a
întrat în literatura şi în uzanţa sub denumirea de scadenta. În
condiţiile
funcţionării monedei că mijloc de plata, schimbul se desfăşoară cu
ajutorul
creditului, instrumentele de schimb îmbrăcând în aceste condiţii forma
cambiei,
cecului, etc…
De asemenea, trebuie precizat faptul că sfera
monedei
de cont “pisează” asupra sferei numerarului, o îngustează, imprimându-i
o
tendinţa (relativă) de restrângere.
Analiza sferei monedei
de cont are o importanta deosebita, atât pentru aprecierea
dimensiunilor pe
care le are în circulaţia monetară, cât mai ales pentru înţelegerea
legităţilor
care guvernează acest mecanism.
Cea de-a treia
direcţie principală în cadrul transformării mărfii în bani o reprezintă
vânzarea unei importante cantităţi de mărfuri şi servicii în cadrul
comerţului
cu late ţări. De aceea, trebuie avute în vedere toate funcţiile
monedei.
Caracterului complex al vânzărilor între ţări i se adaugă cele care se
manifesta în cadrul economiei diferitelor state, punându-şi amprenta şi
influenţând puternic şi circulaţia monetară internă.
În concluzie,
circulaţia monetară reprezintă unitatea contradictorie dintre cele trei
mari
modalităţi mai sus arătate în care are loc mişcarea de ansamblu a
monedei.
Abordarea sistematica a problemei ajuta, pe de o
parte, la înţelegerea sferei circulaţiei monetare, iar pe de altă
parte, la
faptul că această trebuie precis delimitată în circulaţia internă a
monedei şi
în circulaţia ei pe plan internaţional; aceluiaşi scop i se
subordonează şi
dubla accepţiune care trebuie data circulaţiei monetare: pe de o parte,
circulaţia monetară trebuie conceputa că un proces, că un mecanism
complex cu
un conţinut şi funcţii bine determinate, iar pe de alta parte, trebuie
concepută cu aspectul ei concret, materializat, adică
1
formele pe care le
îmbracă mişcarea monetară, aşa cum se desfăşoară şi se prezintă ea la
suprafaţa, în viaţa de toate zilele.
Tendinţele pe care le
imprima mişcării banilor, mutaţiile care au loc în cadrul proceselor
materiale
pun în evidenta doua funcţii pe care le îndeplineşte circulaţia
monetară.
a)
prima
funcţie a circulaţiei monetare
o constituie apariţia, dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului monetar
cu
toate elementele componente ale acestuia;
b)
a doua
funcţie a circulaţie monetare
o constituie emisiunea conceputa, atât că punere de bani în circulaţie,
cât şi
că retragere a acestora în condiţiile determinate de cerinţele
desfăşurării
proceselor economice.
Aşadar, circulaţia
monetară apare că o variabila dependenta, în mod relativ, de o
complexitate de
factori dintre care mai importanţi sunt circulaţia mărfurilor inclusiv
serviciile), considerata atât pe plan intern al unei ţări, cât şi în
relaţiile
acesteia cu celelalte ţări ale lumii; preturile, luate în aceeaşi
accepţiune,
adică cele care exprima valoarea naţională a mărfurilor şi serviciilor,
cât şi
preturile mondiale care se formează pe pieţele externe; situaţia
balanţei de
plăţi externe; puterea de cumpărare a monedei şi gradul de stabilitate
a
acesteia; productivitatea muncii şi situaţia economică a ţării
respective;
structura masei monetare; politica adoptată de ţara respectivă în
materie de
circulaţie monetară, formele şi modalităţile (inclusiv valuta folosita
) de plăţi
care se practica în relaţiile cu alte ţări; mărimea şi calitatea
depozitelor şi
portofoliilor deţinute de câtre bănci,
situaţia bugetului de stat; obligaţiile externe ale ţării
respective;
volumul cheltuielilor militare; raportul dintre monedă naţională şi
monedă cu
circulaţie internaţională în care au loc schimburile; situaţia
valutar-monetară
pe plan mondial; etc.
Circulaţia
monetară în ansamblul ei se extinde la
scara întregului circuit al economiei mondiale, unde rolul,
funcţionalităţile,
metodele de dirijare, instrumentele de schimb etc. îmbracă forme şi mai
complexe, dintre acestea prezentându-le pe cele care au o pondere
hotărâtoare .
Astfel, în virtutea
diviziunii internaţionale a muncii, a diversificării schimburilor între
ţări,
instrumentele specifice circulaţiei monetare sau amplificând foarte
mult ducând
la complicarea acestui proces pe plan internaţional; în primul rând,
reţine
atenţia faptul că funcţiile clasice ale banilor că mijloc de circulaţie
şi de
plata universal au suferit mutaţii esenţiale, ele nu mai putând
îndeplini decât
parţial (mai mult că element de evidenta şi statistica ), rolul de
măsura a
valorii universale şi, respectiv, destingere a obligaţiilor dintre
ţările
lumii, astfel, în condiţiile crizei sistemului monetar internaţional
rolul
aurului că metal monetar a scăzut foarte mult. De fapt, una din
consecinţele
grave cu care s-a soldat criza economica mondiala din anii 1929-1923 o
constituie prăbuşirea etalonului standard-aur, de la care nu s-a mai
putut
restabili o oarecare ordine în circulaţia monetară.
Încercările care au
dus în cadrul Conferitei Mondiale de la Bretton-Woods, în 1994, la
adoptarea
unui sistem monetar internaţional sa-u dovedit ineficiente, cu toate că
ideea
de la care să pornit urmarea o reglementare relativ rezonabila în
acesta
direcţie; astfel, majoritatea reformelor, intervenţii ale statelor,
devalorizări, etc, la care s-a apelat în domeniul circulaţiei monetare
în
ultimii 45 ani, nu şi-au dovedit eficienta şi valabilitatea.
O problema deosebita
în legătura cu circulaţia monetară internaţională o
constituie fără precedent a relaţiilor de
credit, în epoca contemporană gigantii băncilor acumulând uriaşe
capitaluri,
dispun de disponibilităţi mari de a acorda credite diferitelor
monopoluri şi
chiar statelor. De asemenea, o situaţie deosebita care s-a creat după
cel de-al
doilea război mondial o constituie formarea unor complexe şi a unor
pieţe ale
creditului unde se întrepătrund interese ale multor ţări capitaliste,
ale
marilor monopoluri, corporaţiilor transnaţionale, etc. Centrul Mondial
al unor
asemenea pieţe se afla la Londra; de asemenea, au luat amploare pieţe
ale
creditului la Frankfurt pe Main, Paris, Ancara, Tokio, NewYork şi în
alte părţi
ale lumii, fapt ce dovedeşte o accentuata destindere pe care relaţiile
de
credit au luat-o în perioadă postbelica. Dacă la aceasta se adaugă
exportul de
capital, împrumut pe care-l contractează diferitele ţări, marile
obiective care
s-au construit în ţările capitaliste şi care au necesitat fonduri de
sute de
miliarde credite, avem o data în plus, posibilitatea înţelegerii şi
justificării dimensiunilor crescânde ale relaţiilor de credit în epoca
contemporană.
Din cele prezentate
rezulta că circulaţia monetară şi creditul, luate în sens larg,
general, la
scara internaţională, datorita schimbărilor mari apărute în lume, după
război,
au generat sensibile mutaţii în funcţionalităţile circulaţiei monetare
de
ansamblu: monedă şi creditul, că principale pârghii ale mecanismului
circulaţie
monetare, nu-şi mai pot îndeplini integral rolul şi funcţiile pe care
le aveau
pana la sfârşitul secolului al XX lea, datorita acestui fapt, fiind
puternic
afectate şi cele doua mari funcţii ale circulaţie monetare: sistemul
monetar şi
emisiunea monetară, în aceste condiţii, mecanismul circulaţiei monetare
trece
printr-o criza acuta care- i zdruncina temeliile în ceea ce priveşte
dezechilibrele economice dar şi cele monetare care devin frecvente,
fapt ce
pune sub semnul întrebării însăşi existenta unui anume sistem monetar
internaţional.
|