referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Entorsa de genunchi

Categoria: Referat Medicina

Descriere:

In cazul edemului, pielea este lucioasă ÅŸi transparentă cu ÅŸtergerea cutelor obiÅŸnuite ÅŸi pierderea elasticităţii. Prin apăsarea ei pe un plan osos profund, apare o depresiune locală, numita godeu. In entorsele uÅŸoare, articulaÅ£ia păstrează aspectul normal iar în cele medii ÅŸi grave sunt ÅŸterse contururile osoase, iar articulaÅ£ia se prezintă mărită de volum...

Varianta Printabila 


1
Entorsa de genunchi


Entorsele sunt traumatisme articulare acute produse prin exagerarea unei mişcări fiziologice peste limitele ei, sau prin executarea unei mişcări nefiziologice n articulaţia respectivă.
Raporturile anatomice dintre suprafeţele articulare pot fi pentru moment modificate, dar ele revin spontan, imediat după traumatism la poziţia normală (anatomică). ntr-o entorsă sunt posibile următoarele leziuni:
a)    Leziuni ale elementelor articulare: ligamente, capsula articulară, membrană sinovială, suprafeţe articulare, etc.
b)    Leziuni ale ţesuturilor moi periarticulare: tegumente, ţesut celular subcutanat, muşchi, nervi, vase de snge şi limfatice.
Entorsa apare rareori la copii care, avnd ligamentele suple, suportă usor ntinderi ale acestora.
La sportivi, fracvenţa entorselor este invers proporţională cu gradul de antrenament, care realizează o bună elasticitate capsulo-ligamentară.
Mecanismul suprasolicitării capsulo-ligamentare este indirect (hiperextensie sau torsiune) şi prima formaţiune care cedează este ligamentul, apoi, dacă acţiunea continuă, capsula.
Leziunile merg de la elongaţii ( mici rupturi fasciculare, interligamentare), pnă la rupturi (totale sau parţiale) şi dezinseţii.
Triada simptomatică - durere, tumefiere, impotenţă funcţională se instalează după accident la un interval variabil ca durată. Simptomatologia clinică şi examenul radiologie ajută ncadrarea unei entorse n unul din cele trei grade de gravitate:
1.    Entorse de gradul I (uşoare)- leziunile ligamentare sunt minore, se văd numai la microscop. Articulaţia şi păstrează stabilitatea şi apare normală la examenul radiologic.
2.    Entorsele de gradul II (medii)- leziunea caracteristică este ruperea parţială (incompletă) a ligamentelor. Articulaţia are o stabilitate micşorată şi examenul radiologic efectuat n poziţie forţată a articulaţiei pune n evidenţă lărgirea spaţiului articular.
3.    Entorsele de gradul III (grave)- ligamentele sunt complet rupte sau smulse din punctele lor de inserţie de pe os, articulaţia devine instabilă şi examenul radiologic efectuat n poziţia n care se găseşte articulaţia, evidenţiază lărgirea spaţiului articular şi posibile fragmente osoase smulse odată cu ligamentele.
Diagnosticul se pune pe baza datelor de:
1.Anamneză: care stabileste condiţiile si modul de solicitare a articulaţiei, intensitatea traumatismului si semnele subiective.
2.    Examenul clinic- se face prin comparaţie cu articulaţia omoloagă, descriindu-se semnele subiective şi obiective locale.
3.    Examenul radiologic- se face obligatoriu n cazul entorselor pentru a depista fragmentele osoase posibil smulse, fisurile şi fracturile.
Semnele clinice ale entorsei:
1.    Durerea spontană este foarte vie, imediat după traumatism şi este localizată la nivelul articulaţiei lezate, iradiind proximal şi distal de articulaţie.
2.    Durerea provocată de examinator n scop diagnostic prin palparea articulaţiei, permite localizarea leziunilor ligamentare, eventual depistarea unor fragmente osoase.
3.    Impotenţa funcţională- reprezintă incapacitatea de a efectua mişcări voluntare n articulaţia lezată. Ea apare imediat după accident. n entorsele de gradul I dispare repede rămnnd doar o jenă funcţională, iar n entorsele de gradul III impotenţa funcţională este totală de la nceput, persistnd vreme ndelungată.
Mişcările pasive, efectuate de examinator n scop diagnostic sunt posibile dar evidenţiază o laxitate articulară anormală (deplasarea capetelor osoase păstrează poziţia anatomică).
4.    Tumefierea articulaţiei este datorată tulburărilor circulatorii de la nivelul
articulaţiei, manifestndu-se prin:
a)    Edem - acumulare de lichid, n ţesut celular subcutanat, cu infiltraţia
hidrică a pielii.
b)    Acumulare de lichid intraarticular, ce poate fi hidrartroză
(hipersecreţie de lichid sinovial) sau hemartoză (acumulare de snge provenit
de la vasele rupte de la nivelul capsulei articulare).
Cnd lichidul se acumulează rapid intraarticular, presupunem că este snge, iar cnd lichidul se acumulează n timp intraarticular, presupunem că este lichid sinovial (deoarece lichidul sinovial se secretă treptat).
In cazul edemului, pielea este lucioasă şi transparentă cu ştergerea cutelor obişnuite şi pierderea elasticităţii. Prin apăsarea ei pe un plan osos profund, apare o depresiune locală, numita godeu. In entorsele uşoare, articulaţia păstrează aspectul normal iar n cele medii şi grave sunt şterse contururile osoase, iar articulaţia se prezintă mărită de volum.
5. Culoare tegumentelor- imediat după traumatism articulatia prezintă o culoare normală a tegumentelor, sau o uşoară hiperemie datorată impactului direct cu agentul cauzal. La 24-48 de ore după accident apar echimozele (vnatăile) localizate periarticular şi distal de articulaţie, reprezentnd manifestarea clinică a vaselor de snge rupte extracapsular. Apariţia echimozei este un semn obligatoriu pentru indicaţia de a efectua un examen radiologic al  articulaţiei pentru a exclude o fractură.
6. Temperatura locală a tegumentelor de la nivelul articulaţiei este crescută  datorită vasodilataţiei produse direct de agentul cauzal sau reflex datorită durerii.

Entorsa genunchiului

Se ntlneşte destul de des, ocupnd locul al doilea după cea a gleznei. Entorsa genunchiului se observă n special la sexul masculin care este mai expus agresiunilor traumatice. Cu toate acestea şi femeile fac deseori entorse datorită unor cauze predispozante, ntre care: o laxitate ligamentară crescută, un genu valgum fiziologic ceva mai accentuat, hipotrofia musculară şi mersul cu ncălţăminte avnd tocuri nalte.
Elementele de stabilizare pasivă a genunchiului sunt alcătuite dintr-un pivot central reprezentat de ligamentele ncrucişate şi din două fruri capsulo-ligamentare laterale:
    pivotul central constituie axul mişcărilor de rotaţie şi contribuie la menţinerea suprafeţelor articulare femuro-tibiale n uşoară compresiune;
    ligamentele colaterale (intern şi extern) controlează stabilitatea n valg sau var, iar capsula mpreună cu toate ligamentele, stabilitatea rotatorie.
Entorsele genunchiului pot prezenta leziuni ale ligamentelor laterale (intern şi extern) şi leziuni ale ligamentelor incrucişate (anteroextern şi posterointern).
Leziunile ligamentelor laterale sunt cele mai frecvente n entorsele genunchiului şi anume este lezat ligamentul lateral intern. Lezarea lui se produce in abducţie a genunchiului.
1.    Leziunile ligamentului lateral intern se manifestă prin durere pe faţa internă a genunchiului care se accentuează n flexia de peste 45 şi tumefacţie a articulaţiei. Abducţia pasivă forţată a gambei provoacă durere violentă. Punctele dureroase la palpare sunt pe faţa cutanată a condilului femural intern si pe faţa internă a extremităţii proximale a tibiei. Dacă ligamentul este rupt complet, abducţia pasivă a gambei cu genunchiul n extensie permite o mişcare anormală n acest sens. Genunchiul este instabil la sprijin.
2.    Leziunile ligamentului lateral extern se manifestă prin durere pe faţa externă a genunchiului, punctele dureroase la palpare fiind la nivelul inserţiei ligamentului. Mişcările pasive forţate de adducţie a gambei provoacă dureri violente.
Ligamentele ncrucişate prin rupere mpiedică mersul normal, dnd mişcarea de sertar (semnul sertarului al lui Rocher).
Cnd este rupt, ligamentul ncrucişat anterior permite alunecarea gambei nainte iar cel posterior, alunecarea gambei napoi.

Prim ajutor medical n cazul entorsei

Constă n repaos articular, prin imobilizarea provizorie n poziţie antalgică a segmentului de membru respectiv (semiflexie luată spontan după accident)-imobilizarea  genunchiului se face prin aplicarea de benzi adezive,faşă elastică sau cu atela pneumatică; combaterea durerii cu antialgice şi infiltraţii de novocaină prin ultrasunete sau curent diadinamic; diminuarea hemoragiei prin aplicaţii locale reci, bandaj compresiv şi liniştirea (sedarea) accidentatului.
n cazul rupturilor ligamentare masajul este contraindicat căci poate grăbi fibrozarea sau cicatrizarea ligamentului rupt n poziţie ntinsă, anulnd rolul lui n articulaţie.
n entorsele de gradul I tratamentul constă n imobilizare provizorie 3-4 zile cu vindecarea n 7 zile. La 48 de ore după accident se aplică fizioterapie, masaj al musculaturii regionale şi exerciţii de tonificare a musculaturii care ajută funcţia ligamentelor. Exerciţiile vor fi făcute n aşa fel nct să nu pună sub tensiune ligamentele lezate. Se vor utiliza proceduri foarte simple de fizioterapie ca de exemplu: aplicarea de căldură uscată pe articulaţia respectivă (pungă de cauciuc cu apă caldă, săculeţ cu sare sau cu nisip ncălzit).
Entorsele de gradul II necesită imobilizarea n aparat gipsat 2-4 săptămni după care sunt indicate 2-3 săptămni de fizioterapie, gimnastică medicală şi masaj. Prin imobilizare se urmăreşte cicatrizarea corectă a sistemului ligamentar. Fără această imobilizare, articulaţia se vindecă dar rămne slabă şi predispusă la recidivă.
Entorsele de gradul III necesită imobilizarea n aparat gipsat 1-3 luni şi/sau intervenţia chirurgicală după care urmează 1-2 luni de recuperare prin: fizioterapie, gimnastică medicală şi masaj.
Reeducarea funcţională trebuie să nceapă ncă din perioada imobilizării, prin contracţii statice alternate cu relaxări ale musculaturii regionale şi exerciţii de ntreţinere generală pentru segmentele sănătoase ale corpului, iar după nceperea imobilizării trebuie aplicat tratamentul complex cu masaj, hidro şi fizioterapie, exerciţii de mobilizare articulară si de tonifiere a musculaturii regionale.

Leziunile de menisc
Meniscurile sunt formaţiuni cartilaginoase semilunare care se găsesc  ntre suprafeţele articulare ale femurului şi tibiei. Ele sunt uşor mobile, deplasdu-se nainte la extensia genunchiului şi napoi la flexie. Meniscurile se pot rupe atunci cnd se efectuează o mişcare necoordonată ntre mişcările condililor femurali si mişcările meniscului.
a)  Meniscul intern se rupe cnd piciorul este fixat pe sol ncărcat cu greutatea corpului cu genunchiul n flexie şi se imprimă coapsei o mişcare bruscă de rotaţie internă şi de extensie. Meniscul este strivit ntre cele două extremităţi (femur şi tibie). b) Meniscul extern se rupe cnd n aceleaşi condiţii coapsa execută o mişcare de rotaţie externă bruscă şi de extensie. Leziunile meniscului intern sunt cele mai frecvente.
Leziunile de menisc se manifestă ciclic prin: semiflexie, durere şi tumefacţia articulaţiei. Blocajul genunchiului poate ceda la o mişcare la scurt timp sau la cteva zile după accident. La o nouă mişcare identică cu cea care a produs accidentul blocajul reapare.
Prim ajutor medical
Atunci cnd se instalează blocajul genunchiului se administrează antialgice, calmante şi decontracturante, ncercnd deblocarea genunchiului, prin mişcări de pendulare a gambei, nsoţite de mişcări mici de rotaţie. După blocare se imobilizează articulaţia cu o atelă plasată posterior genunchiului, după care se transportă accidentatul la spital. Dacă nu s-a reuşit deblocarea, se imobilizează genunchiul n flexie şi se transportă accidentatul ntr-un serviciu medical, unde se face deblocarea cu ajutorul anesteziei locale şi imobilizarea corespunzătoare. Tratamentul leziunilor de menisc presupune imobilizarea n aparat gipsat 4-6 săptămni şi după caz intervenţia chirurgicală.


1 Recuperarea după redorile postoperatorii ale genunchiului

Redoarea postoperatorie se instalează ca urmare a lipsei de mişcare şi constă din punct de vedere anatomo-patologic , n apariţia n articulaţie a unui ţesut de fibroză, care trebuie dizolvat progresiv, prin exerciţii active şi pasive.
Etapele de recuperare ale redorilor postoperatorii sunt:
Etapa I (24 de ore):
Decubit dorsal:
- imobilizare la pat, cu genunchiul aşezat la 900 pe atela Braun (gradul de flexie poate varia conform avizului chirurgului ortopedist).
Etapa a II-a (zilele 2-7):
Decubit dorsal:
- poziţii alternante de flexie de 900 cu extensie completă pe planul patului (in prima zi alternarea se face la şase ore, a doua zi la patru, iar a treia la două ore)
- Contractii izometrice ale cvadricepsului membrului inferior operat.
Etapa a III-a ( zilele 8-14):
Decubit dorsal:
-    Mişcări pasive de flexie si extensie, cu dispozitive cu greutăţi, alternnd cu mişcări active (2-3 ore pe zi)
Durata şedinţei 15-20 de minute.
-    Contractii izometrice ale cvadricepsului membrului inferior operat (3x10)
-    Flexia activă a gambei pe coapsă (3x4)
-    Flexia activă a coapsei pe bazin, cu gamba n extensie (3x3)
-    Aceeaşi mişcare cu membrul inferior sănătos
-    Exerciţii de respiraţie nsoţite de mişcări ale membrelor superioare.
Etapa a IV-a ( zilele 15-21):
-    Masajul coapsei (5 minute)
Durata şedinţei 15-20 de minute;
Decubit dorsal:
-    Contractii izometrice ale cvadricepsului membrului inferior operat (3x10)
-    Flexia activă a gambei pe coapsă (4x4)
-    Flexia activă a coapsei pe bazin, cu gamba n extensie (3x3)
-    Aceeaşi mişcare cu membrul inferior sănătos
-    Exerciţii de respiraţie nsoţite de mişcări ale membrelor superioare
-    Flexia pasivă a gambei pe coapsă (5x2).
Stnd:
-    Flexia şi extensia gambei pe coapsă (5x5).
Şeznd :
-    Ridicare n stnd (5x1).
Mers cu bastonul.

Etapa a V-a ( zilele 22-45):
Decubit dorsal:
-    Masajul coapsei (5 minute)
Durata şedinţei 35-40  de minute;
-    Exerciţii de respiraţie nsoţite de mişcări ale membrelor superioare
-    Flexia şi extensia alternativă a gambelor pe coapsă (3x4)
-    “bicicleta” (3x5)
-    Flexia activă a coapsei pe bazin, cu gamba n extensie (3x3)
-    Aceeaşi mişcare cu uşoară rezistenţă manuală aplicată la nivelul gleznei (5x5)
-    Abducţii alternative ale membrelor inferioare (4x2)
-    Abducţii simultane cu uşoară rezistenţă manuală (3x2).
Decubit ventral:
-    Extensia membrului inferior operat
-    Extensia alternativă a membrelor inferioare, cu uşoară rezistenţă manuală (3x2)
-    Flexia şi extensia pasivă a gambei pe coapsă (4x4)
Şeznd :
-    Extensia şi flexia alternativă a gambelor pe coapse (4x4)
-    Extensia şi flexia alternativă cu rezistenţă manuală (4x4)
-    Flexia şi extensia pasivă a gambei pe coapsă (3x8).
Etapa a VI-a ( zilele 46-60)
Decubit dorsal:
-    Masajul coapsei (5 minute)
-    Exerciţii de respiraţie nsoţite de mişcări ale membrelor superioare
Durata şedinţei 40-45  de minute;
-    Flexia şi extensia alternativă a gambelor pe coapsă (3x4)
-    Flexia şi extensia alternativă  a coapsei pe bazin, cu gamba n extensie (4x3)
-    “bicicleta” (4x8)
-    Flexia şi extensia  gambei pe coapsă a membrului inferior operat cu ajutorul dispozitivului (6x5)
-    Flexia alternativă a coapselor pe bazin cu gamba n extensie cu rezistenţă manuală (3x3)
-    Abducţii alternative ale membrelor inferioare (4x3)
Decubit dorsal cu o minge medicinală ţinută ntre glezne:
-    Flexia simultană a coapselor pe bazin (5x1).
Decubit ventral:
-    Extensia şi flexia activă a gambelor pe coapse (3x3)
-    Flexia şi extensia pasivă a  gambei pe coapsă a membrului inferior operat (6x4)
-    Extensia alternativă a membrelor inferioare (3x3).
Şeznd :
-    Extensia şi flexia activă alternativă a gambelor pe coapse (5x4)
-    Aceeaşi mişcare cu rezistenţă manuală (4x4)
Genuflexiuni ( cu faţa la scara fixă, apucat de şipcă) (6x3).
Mers normal fără baston.

Etapa a VII-a ( zilele  61-75)
Repetarea exerciţiilor din etapa precedentă, mărindu-se numărul de repetări.

Masajul in entorsa de genunchi
In caz de entorsă a genunchiului, exudatul care se acumulează in articulaţie mpinge nafară peretele anterior al capsulei articulare şi, sfrşindu-se n partea de sus a articulaţiei, mpinge rotula n sus.
După masajul prealabil al coapsei, pacientul ndoaie genunchiul. Prin neteziri şi fricţiuni concentrice, făcute cu eminenţele tenare pe marginile rotulei, se caută să se gonească lichidul din partea de sus a articulaţiei n ţesuturile vecine moi. Pentru a preveni revenirea lichidului, eminenţele degetelor aderă bine pe articulaţie. Succesiunea procedeului de fricţiune este următoarea: degetele, aşezate de ambele părţi ale regiunii superioare articulaţiei, alunecă n jos pe părţile laterale ale rotulei, pnă la spaţiul articular; de aici alunecă mai departe pnă la spaţiul popliteu, apoi revin la rotulă şi coboară pnă la tuberozitatea anterioară a tibiei. Cnd genunchiul este ndoit la maximum, degetul maseorului, ncepnd de la rotula, pătrunde mai energic n spaţiul dintre femur şi tibie. Se trece apoi la spaţiul popliteu şi, prin mişcări de fricţiune făcute cu degetele, se pătrunde adnc sub tendoanele muşchilor flexori, n profunzimea articulaţiei. Piciorul celui masat se sprijină pe suport sau pe genunchiul maseurului.
n masajul oricărei articulaţii trebuie concentrată atenţia asupra masării tecilor tendoanelor şi a cutelor capsulei articulare, pentru a strivi părţile compacte ale extravazatelor şi exudatelor şi, eliminndu-le, le ndreptăm pe traiectul căilor limfatice.




Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica