referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Fractura si recuperarea fracturii de humerus

Categoria: Referat Medicina

Descriere:

In cazul fracturii diafizei humerale, de cele mai multe ori linia de fractură se găseşte la nivelul şanţului de torsiune şi poate leza nervul radial ceea ce duce la imposibilitatea mişcării degetelor. Fragmentele osoase se deplaseaza astfel: cel superior este tras în abducţie iar cel inferior rămâne vertical. Se formează între ele o deformare unghiulară, o angulatie...

Varianta Printabila 


1 Universitatea “Dunarea de Jos” Galati
Facultatea De Educatie Fizica Si Sport






Fractura si recuperarea fracturii de humerus

- referat -


                        Studenti
anul III Kinetoterapie,


GALATI
2oo9





Fracturile sunt leziuni osoase traumatice caracterizate prin ntreruperea continuităţii ţesutului osos, sub acţiunea directă sau la distanţă a unui agent vulnerant. Fractura osului mpreună cu leziunile ţesuturilor nvecinate realizează „focarul de fractură". Cauza fracturilor o reprezintă forţa traumatică care depăşeşte rezistenţa ţesutului osos şi care se exercită direct asupra osului sau la distanţă asupra scheletului.
Diagnosticul se pune pe baza datelor de anamneză (care indică modul de producere, agentul traumatizant, poziţia n care a fost găsit subiectul, semnele subiective), examenul clinic local si examenul radiologic (care evidenţiază discontinuitatea ţesutului osos).
Semne clinice locale sunt subiective si obiective. Cele subiective sunt:
- durerea spontană foarte puternică, şocantă, apare n timpul
traumatismului şi este nsoţită de senzaţia auditivă avută de accidentat la ruperea osului. Sediul durerii este la locul de fractură.
- impotenţa funcţională este parţială n fracturile fara deplasare si completa in fracturile cu deplasare
- scaderea sensibilitatii tegumentare: anestezii, parestezii.
Semnele clinice obiective sunt probabile sau certe. Semne de probabilitate sunt:
- durerea provocată n scop diagnostic de examinator prin palpare sau prin mobilizări active şi pasive ale segmentului traumatizat, exacerband durerea.
- deformarea regiunii se produce datorita: deplasării fragmentelor osoase, constituirii unui hematom ori datorită edemului inflamator.
- culoarea tegumentelor este hiperemică imediat după accident, iar la 2-3
zile apar echimozele. Dacă există leziuni vasculare se instalează culoarea palidă sau cianotică a segmentului respectiv.
Diagnosticarea unui singur semn de certitudine este suficient pentru a pune diagnosticul de fractură. Acestea sunt:
- mobilitatea anormală n focarul de fractură poate fi spontană sau provocată şi lipseşte n fracturile incomplete sau n cele ncălecate. Mobilizarea segmentului traumatizat se face cu grijă, avnd n vedere că o fractură incompletă se poate transforma ntr-una completă sau se pot leza vase şi nervi la mobilizarea sau o fractură nchisă se poate transforma ntr-una deschisă.
- crepitaţia osoasă se aude la mobilizarea pasivă (sau se simte la palpare);
- netransmiterea mişcărilor spre celelalte segmente ale membrului.
- ntreruperea continuităţii osoase se poate observa la oasele superficiale.
Semnul dispare odată cu formarea hematomului sau cu instalarea edemului, iar linia de fractura se poate observa doar pe radiografie.
Procesul de vindecare a unui focar de fractură este caracterizat prin apariţia de ţesut osos nou, care va reuni fragmentele osoase şi se va adapta din punct de vedere structural funcţiei osului respectiv. Acest ţesut nou poartă numele de calus. Apariţia şi dezvoltarea calusului este un proces lent, influenţat de starea generală a organismului şi de capacitatea lui biologică de reacţie. Tratamentul de specialitate constă n imobilizarea definitivă realizată in aparat gipsat, extensie continuă sau chirurgical.
Pe perioada imobilizării se aplică masaj, exerciţii de tonifiere prin contracţii statice, alternate cu relaxări ale musculaturii regionale şi exerciţii de ntreţinere generală pentru segmentele sănătoase. După nlăturarea imobilizării se face reeducarea funcţională prin masaj, gimnastică terapeutică şi fizioterapie.
Reluarea efortului se face numai după avizul medicului specialist n urma examenului clinic şi radiologic. Efortul se reia gradat şi cu atenţie deosebită pentru segmentul care a fost accidentat.

FRACTURILE HUMERUSULUI

Humerusul este osul lung care formeaza scheletul bratului si prezinta o extremitate superioara, un corp si o extremitate inferioara.
Extremitatea proximala prezinta un cap, un gat anatomic, o tuberozitate mare, o tuberozitate mica si un gat chirurgical. Capul humeral, neted si rotunjit, reprezinta o treime dintr-o sfera si priveste in sus, inapoi si inauntru. Gatul anatomic este santul care margineste capul in afara. Tuberozitatea mare (trohiterul) se gaseste in afara gatului anatomic si prezinta trei fatete pentru insertia muschilor. Tuberozitatea mica (trohinul) se gaseste inaintea gatului anatomic  si ofera punct de insertie muschiului subscapular. Portiunea aflata imediat sub capul humeral si sub cele doua tuberozitati se numeste gat chirurgical si corespunde metafizei superioare a osului. Fracturile extremităţii proximale a humerusuiui pot interesa: capul numeral, colul chirurgical şi tuberozităţile. Fractura duce la deformarea umărului şi anume la lăţirea lui sau la apariţia unei depresiuni pe faţa externă a braţului sub umăr. Punctul dureros apare la 3-4 cm sub acromion. Prim ajutor medical in acest tip de fracturi se realizează prin imobilizarea membrului superior cu antebraţul in flexie cu ajutorul unei eşarfe legate de gt, calmarea durerilor, sedarea şi transportul de urgenţă la spital.
Diafiza humerusului este rectilinie si are o forma prismatic triunghiulara, orientata cu o fata inapoi si margine inainte. Corpul humerusului prezinta trei fete si trei margini. Fata posterioara este impartita in doua de un sant care se indreapta oblic in jos si in afara, numit sant de torsiune care gazduieste nervul radial, artera humerala profunda si venele sale. In cazul fracturii diafizei humerale, de cele mai multe ori linia de fractură se găseşte la nivelul şanţului de torsiune şi poate leza nervul radial ceea ce duce la imposibilitatea mişcării degetelor. Fragmentele osoase se deplaseaza astfel: cel superior este tras n abducţie iar cel inferior rămne vertical. Se formează ntre ele o deformare unghiulară, o angulatie. Imobilizarea bratului se realizeaza cu doua atele, una pusa posterior şi a doua atela pe faţa externă a braţului), antebraţul se flectează şi se fixează de gt cu o eşarfă.
Extremitatea distala a humerusului este turtita antero-posterior, asemenea unei palete si prezinta suprafata articulara a humerusului pentru articulatia cotului. Fracturile extremităţii distale a humerusuiui pot fi: supracondiliene sau la nivelul condililor humerali. Se produc prin căderea pe mnă sau pe cot. Importante sunt leziunile nervilor (median, radial sau cubital) care produc tulburări de sensibilitate şi motilitate ce apar imediat după accident sau leziuni ale arterei humerale care se nsoţesc de instalarea unui hematom, dispariţia sau diminuarea pulsului radial, paloarea şi edemul membrului respectiv. In cazul acestui tip de fractura imobilizarea membrului superior se realizeaza cu cotul n flexie de 90 cu o atelă fixată pe partea posterioară a antebraţului, antebraţul fiind susţinut cu o eşarfa trecută după gt.
    In fracturile de humerus, partea afectata este alcatuita din:
-   humerus – os lung pereche ce se articulează proximal cu scapula şi distal cu oasele antebraţului.
-   muşchii braţului care se mpart n două regiuni:
1.    regiunea anterioară care cuprinde bicepsul brahial, muşchi liberi care nu aderă de humerus, iar pe plan profund muşchii coracobrahiali, brahialul anterior şi lungul supinator;
2.    regiunea posterioară prezintă relieful muşchiului triceps brahial, cel mai puternic extensor format dintr-o lungă porţiune inserată sus pe omoplat şi doi muşchi vaşti unul intern şi altul extern insetaţi sus pe humerus. Toţi terminaţi n sus cu un tendon puternic inserat pe olecran.
Cu scop antalgic se aplică masajul profiund, cu presiuni şi vibraţii pe muşchii cefei şi ai spatelui şi (masaj vibrator al muşchilor supraspinos, subscapular şi pectoral.
Masajul recuperator se face după consolidarea fracturii şi este format din 4 timpi:
•    masajul regional (manevre de ncălzire pe suprafaţă mai mare dect regiunea de tratat) timpul de lucru 3 – 4 minute;
•    masajul zonal (manevre pe regiunea de tratat) 3 – 4 minute;
•    masajul selectiv (se face mai mult pe fascicol, contracturi şi cicatrici musculare) 2 – 3 minute;
•    kinetoterapie (pasivă, activă şi activă cu rezistenţă) 10 minute.
Bolnavul este pozitionat n şezut pe un scaun rotund sau pe banchetă specială cu braţul superior descoperit iar maseurul pe partea laterală a bolnavului. Masajul braţului se poate face cu toate procedeele, se ncepe cu netezirea cu o mnă netezind toată masa musculară a tricepsului, cu degetul mare alunecnd prin şanţul bicipital. n timp ce cealaltă mna a maseurului se fixează n uşoară flexie pe antebraţ. Astfel netezirea stimulează circulaţia şi funcţiile nervilor trofici.
Netezirea poate fi combinată cu vibraţia, Masajul se continuă cu fricţiuni pe şanţurile intramusculare şi pe V-ul deltoidian. Fricţiunile determină o accelerare a produşilor de regenerare şi cicatrizare prin activarea circulaţiei locale. Se continuă cu frămntatul cu o mnă si cu două mini pe aceleaşi direcţii. Frămntatul pe cale mecanică favorizează circulaţia profundă şi eliberarea produşilor toxici de metabolism, menţine troficitatea musculară şi dezvoltarea elasticităţii. Se poate aplica de asemenea tapotamentul care se execută cu partea cubitală a degetelor, cu palma sau cu dosul palmei. In cele din urma, manevere de cernut si rulat.
Ca postură se utilizează poziţia n abducţie progresivă a braţului, avand o pernă ntre cot şi trunchi. Această postură se foloseşte n perioada de repaus.
Mobilizarea precoce ncepe chiar din a 4-a zi de la producerea fracturii, cnd durerile au mai cedat şi constă n mişcări lente, ţinnd cont de reacţiile bolnavului, mişcări n special n direcţia abductiei. Pentru a nu antrena şi omoplatul n această mişcare, se va urmări din spatele bolnavului poziţia acestui os şi se va fixa cu un deget, n cazul ca are tendinţa de a se deplasa mpreună cu braţul n mişcarea de abducţie.
Mobilizarea se face cu mişcări pasive repetate de mai multe ori pe zi, iar ntre şeidinţe braţul este fixat n eşarfă. Mişcările pasive şi eşarfa vor fi nlocuite treptat cu mişcări active comandate şi cu acţiuni cerute de activitatea cotidiană, care la rndul lor vor contribui la ree-ducare.
Cu ct bolnavul este mai n vrstă, cu att mai precoce va fi mobilizarea umărului, căci retracţiile capsulare snt mai puternice şi mai greu de nvins.
Balneo-fizioterapia are cel mai important rol n recuperarea fracturilor, după imobilizarea perfectă a focarului de fractură. Orice traumatism, prin sechelele funcţionale produse, pune probleme de recuperare, pe langa mijloacele ortopedice, contribuie de regulă metodele fizicale şi balneare de tratament. Efecte analgetice se obţin prin aplicaţii de căldură locală (parafină, cataplasme cu nămol, undele scurte, microundele, ultrasunet, masajul sedativ, la nevoie medicaţie antialgică).
Schema kinetologică contribuie substanţial la recuperare şi are următoarele obiective:
•    refacerea şi ntreţinerea mişcărilor n articulaţiile nvecinate fracturii;
•    refacerea tonicităţii şi troficităţii musculare;
•    refacerea stabilităţii mişcării controlate şi abilităţi.
Kinetoterapia debuteaza cu mişcări pasive care se ncep după suprimarea imobilizării şi de obicei după reluarea mişcărilor active.
Mişcările active se execută după un program special n funcţie de particularităţile segmentului imobilizat. Aceasta se continuă cu mişcări cu rezistenţă de obicei după ce s-a obţinut un tonus muscular corespunzător prin mişcări active şi pasive. Ca mişcări active se recomandă balans nainte-napoi, abducţie-adducţie şi circumducţie, bolnavul ţinnd braţul depărtat de corp, prin nclinamea uşoară a trunchiului de partea braţului. Mai trziu mişcările active vor trece de linia umerilor, folosind sprijinul pe perete sau pe treptele unei scări fixe. Se recomandă ca aceste mişcări să se execute simultan şi cu celălalt braţ, pentru a evita compensările din trunchi.
In fracturile de cap humeral se urmăreşte ntreţinerea suprafeţelor de alunecare cu minimum de solicitare. Se vor efectua mobilizări active de tip pendular crescndu-se progresiv amplitudinea şi tehnici de decoaptare pasivă articulară manuală sau mecanică. Exerciţiile Codman, exerciţii pendulare, ce mobilizează pasiv articulaţia gleno-humerală printr-o manevră simplă, posibil de efectuat şi la domiciliu. Se realizează o mobilizare de tip autopasiv, cu tracţiune n ax şi eliberarea capului humeral de chinga rotatorilor şi a ligamentului acromiocoracoidian, obţinndu-se o mişcare de flexie-extensie şi circumducţie.

1 Anterior programului kineto se foloseşte masajul şi electroterapia cu efect analgezic, miorelaxant şi trofic. Programul kineto trebuie să tonifice global centura scapulară şi să rearmonizeze segmentele lanţului cinematic al membrului superior.
In fracturile de col anatomic sau de tuberozitate, consolidarea se realizează n 3-4 săptămni, dar trebuie să se identifice paralizia de nerv circumflex; n acest caz afectarea de tip posttraumatic este urmată şi dezvoltă deficit de deltoid şi mic rotund, n cazul recuperării se va ţine cont de zona de fractură (fractura se localizează n zona de inserţie musculară), şanţul bicipital poate fi afectat, perturbnd alunecarea tendonului de lungă porţiune a bicepsului (iniţial sau tardiv, prin organizare de aderenţe). Se vor utiliza att tehnici pasive de mobilizare n primele 6 săptămni, ct şi mobilizare activă sub controlul durerii, asociind solicitarea pro-gresivă pentru muşchii rotatori. Insuficienţa muşchilor stabilizatori, secundar posttraumatic, poate induce incongruenţa articulaţiei gleno-humerale. Progresiv, scăderea sau lipsa de alunecare n culisa bicipitală a tendonului biceps induce redoare articulară, care trebuie combătută, chiar din stadiul precoce prin mobilizări pasive şi active de tip flexie-abducţie a braţului.
In cazul fracturii de trohin, problema principală este de eliberare a tendonului lungii porţiuni a bicepsului şi tonifiere de subscapular, prin contracţii complete şi ntindere.
Fractura de col chirurgical afectează stabilitatea şi libertatea mişcărilor umărului. Mai ales n cazul fracturilor cu deplasare programul de recuperare se instituie precoce evitnd mişcările pasive, tracţiunile şi rotaţiile; concomitent solicitările nu se execută prin mişcări contra rezistenţă sau realizarea de prize, prin care humerusul se transforma intr-un brat de parghie. Se introduc exercitii active de asuplizare si intretinere a fortei musculare, cand se constata ca s-a realizat consolidarea. Pacientul poate acuza durere a partilor moi periarticular, dar poate dezvolta si algoneurodistrofie reflexa, pentru care se apeleaza la programele specifice de recuperare, urmandu-se controlul reactiei simpaticotone, ameliorarea durerii si a tulburarilor trofice locale.
    Din punct de vedere al recuperării funcţionale, fracturile extremităţii inferioare a humerusului se pot mpărţi n două mari categorii :
•    fracturi cominutive, n care ositeosintezele sunt deosebit de greu de efectuat şi n care se poate ncepe o recuperare precoce;
•    fracturi care pot fi stabil osteosintezate si n care recuperarea se va face după următorul program :

Etapa I (24—48 ore)
- Culcat pe spate, imobilizat la pat:
•    exerciţii libere de respiraţie, nsoţite de miscari ale membrului superior nelezat.
Etapa a Il-a (zitele 3—20)
- Şeznd:
•    flexila şi extensia degetelor (nchiderea şi deschiderea pumnului) (serii de 8—10 repetari)
Observaţie:forţa de  flexie reprezintă pană la 50% din capacitatea maximă
•    flexia şi extensia minilor pe antebraţe (2x5);
Observaţie: se lucrează  cu amplitudine redusă
•    circumducţii ale pumnului, cu degetele n flexie (3—4 ori n fiecare sens); Observaţie : durata şedinţei 15—20 min
•    aceeasi miscare cu degetele n extensie;
Observaţie: n prima săptămnă se lucrează de două ori pe zi
•    repetarea ultimelor doua exercitii;
Observaţie: n săptămnă a doua se lucrează de trei ori pe zi;
•    circumducţii ale umerilor n ambele sensuri (2X2);
Observaţie: primele 5 exerciţii se efecutează cu amplitudine maxima;
•    ndoiri laterale ale capului, cu uşoare arcuiri (2x5);
•    circumducţii ale  capului  n  ambele  sensuri (3X4);
•    proiecţia umerilor napoi, cu uşoară extensie a capului (2X1);
•    adductia umerilor, cu usoară flexie a capului (2X4);
•    masajul spatelui, al toracelui (partea superioară) şi a membrului superior sănătos (8 min).


Etapa a III-a (zilele 21—30)
- Stnd:
•    anteducţie şi retroducţie alternativă a membrelor superioare (2x5) ;
Observaţie: la nceputul etapei,  primele  patru exerciţii se repetă de trei ori.
- Şeznd :
•    abducţia activă a membrului superior lezat cu asistenţă (3x3).
- Şeznd cu braţele lateral:
•    circumducţii (cu amplitudine redusă) a membrelor superioare n ambele sensuri (4x4);
Observaţie: se lucrează de trei ori pe zi; durata şedinţei: 30—35 min.
- Şeznd cu minile pe şolduri :
•    ndoiri laterale ale capului (3x4) ;
•    circumducţii ale capului  n ambele  sensuri (4X4).
- Stnd:
•    flexia  trunchiului cu anteducţia membrelor superioare, alternnd cu extensia trunchiului, cu bratele pe langa corp, antebraţele n flexie de 90 , cu depărtarea antebraţelor (3x4)

Etapa a IV-a (zilele 31—45) - se repetă exerciţiile din etapa precedentă la care se adaugă cele efectuate n poziţia:
- Şeznd:
•    abductia membrelor superioare, cu rezistenţă (2X3);
•    adductia membrelor superioare, cu rezistenţă (2X3) ;
•    anteductia membrelor superioare, cu rezistenţă (2X3);
•    retroductia membrelor superioare, cu rezistenţă (2X3);
•    flexia şi extensia antebraţelor (2x4) ;
•    pronaţia şi supinaţia antebraţelor (3X4) ;
•    flexia şi extensia antebraţelor,  alternate cu pronaţie şi supinaţie (3x4) ;
Observaţie: şedinţa se ncheie cu masaj; se execută neteziri, uşor framantat al antebraţelor şi fricţiunea umărului şi a porţiuinii proximale a membrului superior lezat.


Etapa a V-a (zilele 46—60)
- Stnd :
•    anteductie şi retroducţie alternativă a membrelor superioare (3X4) Observaţie : n primele 10 zile se ţin două şedinţe pe zi, iar n ultimele 5 zile, una ; durata şedinţei : 45—50 mim.
•    adducţia ncrucişată şi abductia membrelor superioare, cu balans (3x4)
•    anteducţia şi retrodiucţia simultană a membrelor superioare  (3X4)
•    flexia şi extensia simultană a antebraţelor; flexia cu supinaţie, extensia cu pronaţie (3X4) ;
•    flexia şi extensia antebraţului; flexia şi pronaţie, extensie cu supinaţie (3x4).
- Culcat pe spate, cu un baston ţinut n maini:
•    flexia si extensia antebraţelor nainte si sus (3X4).
- Şeznd :
•    flexia antebraţului membrului superior lezat, cu rezistenţă (3X4) ;
•    extensia antebraţului membrului superior lezat, cu rezistentă (3x4) ;
•    pronaţia şi suspinaţia membrului superior lezat, cu rezistenţă (3x4).
- Stnd cu faţa la scara fixă, cu braţele nainte apucat sus :
•    semigenuflexiuni (3X4 cu menţinere 5—10 s)
Observaţie: după fiecare mişcare, membrele superioare revin lingă corp.

Exercitiile kinetice urmaresc: viteza, cresterea amplitudinii in articulatiile respective afectate si tonifierea musculaturii. In fracturile mainilor exercitiile libere au la baza miscarile de prehensiune, stimulii senzoriali din palma in momentul miscarii au un rol important in recuperarea functionala a mainii. n linii generale, kinetoterapia trebuie să determine menţinerea activităţii generale şi regionale ct mai aproape de normal, dar respectnd cu stricteţe repausul n focarul de fractură.








BIBLIOGRAFIE

1.    Antonescu, Dinu, „Patologia aparatului locomotor”, vol. I, Ed. Medicala, Bucuresti, 2006
2.    Dumitru, Dumitru, „Reeducarea functionala”, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1981
3.    Musat, Carmina, „Igiena si prim ajutor medical in educatie fizica si sport”, Ed. Fundatiei Universitare „Dunarea de Jos”, Galati, 2002
4.    Dragan, Ioan, „Medicina sportiva”, Ed. Medicala, Bucuresti, 2002
5.    Baciu, Clement, „Programe de gimnastica medicala”, Ed. Stadion,
6.    Conf. Dr. Cretu, Antoaneta, „ABC-ul primului ajutor medical”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1988
7.    Baciu, Clement, „Anatomie functionala si biomecanica aparatului locomotor”, ed. A III-a, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1977
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica