Politica agricola comuna. Jurisprudenta comunitara

Categoria: Referat Economie

Descriere:

5. Referirea la taxa vamala consolidata sub titlul „taxe vamale convenite“ din Tariful Vamal Comun este în masura sa dea nastere unor drepturi pe care asemenea parti sa le foloseasca într-o instanta, din moment ce acesta este parte dintr-o reglementare a Comunitatii...

Politica agricola comuna. Jurisprudenta comunitara

1. Schüter – 9/73 –1973,1135

         Puterile conferite de catre art. 40 si 43 (2) din Tratat pentru

implementarea politicii agricole comune nu se refera doar la masuri

structurale, ci se extind de asemenea la orice interventie economica imediata pe termen scurt, necesara în aceasta sfera a productiei.      Consiliul este împuternicit, în plus, sa introduca recurs conform procedurilor decizionale prevazute în acest sens.

         Pe de alta parte, din moment ce art. 103 se refera la politicile de conjunctura ale statelor membre, nu priveste acele domenii care fac deja obiectul legislatiei comunitare, cum ar fi organizarea pietelor agricole.

         Obiectul real al art. 103 este coordonarea politicii de conjunctura a statelor

membre si adoptarea unor masuri comune adecvate. Luând în considerare situatia monetara, din momentul în care au fost adoptate masurile contestate, precum si faptul ca politica agricola comuna nu continea nici o prevedere adecvata prezentei cauze, care sa permita luarea masurilor necesare pentru a reglementa asemenea situatii monetare, Consiliul a facut în mod justificat uz, temporar, de competentele conferite lui de art. 103 al Tratatului.

2. Art. 103 nu împiedica institutiile comunitatii sa aiba competenta de a introduce, fara sa aduca atingere altor proceduri stabilite în Tratat, orice masuri de conjunctura care ar putea fi necesare pentru protejarea obiectivelor Tratatului. Consiliul va alege în fiecare caz în parte forma pe care o va considera cea mai potrivita masurii în cauza.

3. Chiar daca institutiile comunitatii trebuie sa se asigure, în exercitiul competentelor pe care le au, ca sumele cu care sunt impozitati operatorii comerciali nu sunt mai mari decât este necesar pentru atingerea scopului pe care autoritatile îl au de îndeplinit, aceasta nu înseamna neaparat ca aceasta

obligatie trebuie interpretata în raport cu situatia speciala al vreunui anumit

grup de operatori.

         Validitatea actelor institutiilor, în ceea ce priveste semnificatia art. 177 din Tratat, nu poate fi raportata la nici o norma de drept international, în afara de cazul în care acea norma este obligatorie pentru Comunitate si capabila de a crea drepturi pe care partile interesate sa le poata folosi într-o instanta.

4. Art. II al Acordului general privind tarifele si comertul (GATT) nu poate conferi membrilor Comunitatii dreptul de a-l invoca într-o instanta.

5. Referirea la taxa vamala consolidata sub titlul „taxe vamale convenite“ din Tariful Vamal Comun este în masura sa dea nastere unor drepturi pe care asemenea parti sa le foloseasca într-o instanta, din moment ce acesta este parte dintr-o reglementare a Comunitatii. Referinta este clara si precisa în sine si nu lasa nici o marja de apreciere autoritatilor care trebuie sa o aplice.

6. Nici art. 5 si 107 din Tratat (atâta vreme cât procedurile stabilite în art.

3 lit. g nu au fost aplicate) si nici Rezolutia adoptata de catre Consiliu si de catre reprezentantii guvernelor statelor membre la 22 martie 1971, privind stabilirea etapelor realizarii unei uniuni economice si monetare, nu pot fi interpretate ca impunând, prin ele însele, statelor membre o interdictie împotriva modificarii paritatii cursului de schimb al monedelor lor altfel decât prin stabilirea unei noi paritati fixe, care ar putea fi invocata de catre partile interesate în fata instantelor nationale.

7. Sumele compensatorii sunt masuri comunitare care, chiar daca constituie o împartire a pietei, servesc la compensarea variatiilor ratelor de schimb fluctuante si, în felul acesta, ajuta la pastrarea fluxului normal al comertului cu produse în conditiile exceptionale temporar create de situatia monetara.

         Obiectul lor este de a preveni colapsul sistemului interventionist stabilit

de dreptul comunitar în statul membru afectat. Acestea nu au fost sarcini stabilite de catre statele membre în mod unilateral, ci masuri comunitare care, având în vedere împrejurarile exceptionale de moment, sunt permise în cadrul politicii agricole comune.

2. Germania împotriva Consiliului – 280/93-1994 – 1-4973. Obiectivele PAC.

1. În cadrul procedurii pentru adoptarea unei reglementari de catre Consiliu, faptul ca propunerea Comisiei, amendata, conform unui acord politic acceptat de catre un membru competent în numele Comisiei într-o sesiune a Consiliului si aprobata de colegiul membrilor Comisiei, nu este redactata în scris, nu are importanta.

         Art. 149 (3) din Tratat stipuleaza ca atâta timp cât Consiliul nu a actionat, Comisia îsi poate modifica propunerea în orice moment în cursul procedurilor mentionate la alin. 1 si 2, fara a fi necesar ca acele propuneri amendate sa fie scrise. Astfel de propuneri amendate, facând parte din procesul legislativ al Comunitatii care este caracterizat printr-o anume flexibilitate necesara pentru realizarea unei convergente în opiniile diverselor institutii difera fundamental de actele adoptate de Comisie si care privesc în mod direct indivizii, în asa fel ca o conformare stricta la formalitatile obligatorii pentru adoptarea actelor cu efect direct si asupraindivizilor nu este necesara si pentru adoptarea sus-mentionatelor propuneri.

2. Desi conform art. 190 din Tratat, propunerea Comisiei trebuie înaintata Consiliului în acte pe care acesta le poate adopta numai la propunerea Comisiei, acest articol nu impune citirea vreunui amendament care ar fi putut fi adus ulterior propunerii respective. Lucrurile ar sta altfel numai în cazul în care Comisia si-ar fi retras propunerea si ar fi înlocuit-o cu alta.

3. Consultarea de catre Parlamentul european, acolo unde este prevazuta, înseamna o noua consultare ori de câte ori textul adoptat în final, luat ca întreg, difera esential de textul pe care Parlamentul 1-a consultat deja, cu exceptia cazurilor în care amendamentele corespund în mare masura dorintelor Parlamentului.

4. În urmarirea obiectivelor politicii agricole comune institutiile Comunitatii trebuie sa asigure permanenta armonizare ceruta de conflictele dintre obiectivele asumate în mod individual si, atunci când este necesar, sa dea prioritate oricarei dintre ele, pentru a satisface cerintele factorilor sau conditiile economice urmarite.

Astfel, legislatia Comunitatii, care în problemele de politica agrara comuna manifesta o larga toleranta în ce priveste responsabilitatile conferite de art. 40 si 43 din Tratat, ar putea, fara a încalca art. 39 din Tratat, sa stabileasca o organizare comuna a pietei bananelor, menita sa asigure venitul Comunitatii, agricole interesate prin garantarea nivelului existent al productiei Comunitatii, prin furnizarea de utilaje adecvate în vederea cresterii productivitatii, sa stabilizeze piata protejând productia Comunitatii si reglementând importurile, si sa asigure aprovizionarea prin acele utilaje suplimentare obtinute la nevoie prin cresterea importurilor.

         Faptul ca în anumite state membre, instaurarea organizarii comune a putut avea ca efect cresterea preturilor, nu înseamna o încalcare a art. 39. Înlocuirea structurilor nationale caracterizate prin diferente mari de pret, cu

o organizare comuna, duce inevitabil la o reasezare a preturilor în toata

Comunitatea; obiectivul asigurarii unor preturi rezonabile pentru

consumatori trebuie apreciat la nivelul pietei comune ca un întreg iar

legislatia comunitara va da prioritate temporar altor obiective.

5. Faptul ca Regulamentul nr. 404/93 asupra organizarii comune a pietei

bananelor urmareste obiective de politica agrara, ca si o politica de

dezvoltare în favoarea statelor PAC1, nu înseamna ca acesta nu poate fi

fundamentat doar pe art. 43 din Tratat.

În primul rând, art. 43 din Tratat constituie baza legala adecvata pentru orice legislatie privitoare la producerea si comercializarea produselor prevazute în lista din Anexa II la Tratat, care contribuie la îndeplinirea unuia sau mai multor obiective ale politicii agricole comune stabilite la art. 39 din Tratat, chiar si atunci când se urmaresc simultan mai multe obiective. În al doilea rând, crearea unei organizari comune a pietei necesita, pe lânga reglementarea productiei Comunitatii, stabilirea unui regim de import pentru stabilizarea pietelor si asigurarea vânzarii productiei comunitare daca, asa ca în cazul bananelor, aspectele interne si externe ale politicii comune nu pot fi separate, fiind de la sine înteles ca institutiile, atunci când fac uz de competentele lor de legiferare, nu pot sa nu tina cont de obligatiile impuse de Comunitate prin Conventia de la Lomé.

6. Primul paragraf din art. 42 al Tratatului recunoaste atât prioritatea

politicii agricole asupra obiectivelor Tratatului în domeniul concurentei, cât

si autoritatea Consiliului de a decide în ce masura legile concurentei trebuie

sa fie aplicate în sectorul agricol.

Regimul comertului cu statele care nu sunt membre în cadrul organizarii comune a pietei de banane, stabilit prin Regulamentul nr. 404/93, în special cote de tarif pentru importuri si modul în care este subîmpartita, nu constituie o încalcare a drepturilor fundamentale si a principiilor generale de drept.

Cu privire la interzicerea discriminarii, este adevarat ca doua categorii diferite de comercianti – cei care au operat anterior pe piete interne deschise si au putut obtine fara nici o îngradire livrari de banane din statele lumii a treia si cei care au operat pe piete nationale protectioniste dar carora li s-a asigurat posibilitatea de a obtine banane din Piata Comuna si din PAC, în ciuda pretului lor ridicat – nu sunt afectate în acelasi mod de aceste masuri, din moment ce primilor li s-au restrâns acum posibilitatile de import, în timp ce a doua categorie pot acum sa importe cantitati fixe de banane din tarile lumii a treia.

Totusi, acest tratament diferit pare inerent obiectivului de integrare a pietelor anterior împartite, având în vedere situatiile diferite ale diverselor categorii de operatori comerciali înaintea introducerii organizarii comune a pietei, si permite stabilirea unui echilibru între cele doua categorii de operatori, necesar pentru asigurarea vânzarii productiei Comunitatii si a statelor PAC, pe care organizarea în comun trebuie sa o asigure.

Aceleasi motive justifica restrictiile impuse libertatii comertului pentru societatile care au operat anterior pe piete deschise, substanta acestui drept nefiind afectata.

Cu privire la dreptul de proprietate al operatorilor pe piata, pierderea unui segment de piata nu are consecinte asupra acestui drept, întrucât asemenea segmente detinute anterior organizarii de comun acord a pietei reprezinta numai o pozitie economica temporara, supusa riscului schimbarii împrejurarilor si nu intra sub protectia dreptului de proprietate. În mod similar, detinerea unei pozitii pe piata decurgând dintr-o situatie data nu poate, îndeosebi atunci când acea situatie contravine normelor în vigoare în piata comuna, sa se bucure de protectie pe baza principiului drepturilor câstigate sau a celui al asteptarii legitime (justificate).

În cele din urma, cu privire la principiul proportionalitatii, nu se poate socoti ca a avut loc o încalcare prin faptul ca obiectivele sprijinirii producatorilor din statele PAC si garantarii veniturilor producatorilor din Comunitate ar fi putut fi atinse prin luarea unor masuri cu un efect mai redus asupra concurentei si asupra intereselor anumitor categorii de operatori comerciali, în masura în care nimic nu dovedeste ca Consiliul – care, prin stabilirea unei organizari comune a pietelor, a trebuit sa împace interese divergente si astfel sa adopte masuri care se înscriu în cadrul optiunilor de strategie care stau în competentele sale – a adoptat masuri evident necorespunzatoare în raport de obiectivul urmarit.

8. Cu privire la stabilirea unei cote tarifare, importul de banane din statele PAC în Comunitate cade sub incidenta art. 168 (2) (a) (ii) acelei de-a patra Conventii de la Lomé între statele ACP si CEE, a Protocolului nr. 5 asupra bananelor la aceasta Conventie, precum si a Anexelor LXXIV si LXXV la acest Protocol. Potrivit acestor dispozitii, singura obligatie a Comunitatii este sa mentina avantajele privind accesul bananelor provenind de la statele PAC pe piata Comunitatii, avantaje pe care statele PAC le-au avut anterior încheierii Conventiei, astfel încât a fost permis ca Reglementarea nr. 40/93 sa impuna – fara a constitui o încalcare a art. 168 (1) din Conventie – o taxa pe importul de banane care nu provin în mod traditional din statele PAC si care exced o anumita cantitate.

9. Trasaturile specifice ale Acordului General privind Tarifele si Comertul (GATT) – si anume marea flexibilitate a dispozitiilor sale, în special a acelora privind posibilitatile de derogare, masurile care pot fi luate în situatii exceptionale si solutionarea diferendelor între partile contractante – împiedica Curtea sa ia dispozitiile GATT în considerare când apreciaza legalitatea unei reglementari în cazul actiunii introduse de un stat membru în temeiul primului alineat al art. 173 al Tratatului. Aceste caracteristici arata ca regulile GATT nu sunt neconditionate si ca obligatia de a le recunoaste ca norme ale dreptului international direct aplicabile în sistemele juridice interne ale partilor contractante nu se poate întemeia pe spiritul, trasaturile generale sau termenii GATT. În absenta unei asemenea obligatii decurgând din GATT însasi, Curtea poate examina legalitatea actului Comunitatii criticat în lumina reulilor GATT numai în cazul în care Comunitatea însasi a intentionat sa puna în aplicare o anumita obligatie pe care si-a asumat-o în contextul GATT, sau în cazul în care actul Comunitatii se refera în mod expres la anumite dispozitii ale GATT.

3. Internationale Handelsgesellschaft – 11/70 – 1970,1125. Import- Export. Licente-Garantii.

1. Validitatea masurilor adoptate de catre institutiile Comunitatii poate fi interpretata numai în lumina dreptului comunitar. Dreptul nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi din pricina naturii sale interne speciale si originale, surclasat de catre prevederile legale interne, oricare ar fi fost forta lor juridica, fara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca însasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul întrebarii. Prin urmare, validitatea unei masuri comunitare sau efectul sau în interiorul unui stat membru nu pot fi afectate pe motivul ca ar conveni fie drepturilor fundamentale, asa cum sunt ele definite de catre Constitutia acelui stat, fie principiilor structurii sale constitutionale (Hotarârea din 15 iulie 1964, Cauza 6/64, CJCE Rep. 196

2. Respectarea drepturilor fundamentale este parte integranta a principiilor generale de drept aparate de catre Curtea de justitie. Protectia acordata unor asemenea drepturi, atâta timp cât este inspirata de traditiile constitutionale comune statelor membre, trebuie sa fie asigurata în cadrul structurii si obiectivelor Comunitatii (Hotarârea din 12 noiembrie 1969, cauza 29/69, CJCE Rep. 1969)

3. Cerinta din partea reglementarilor Comunitatii în domeniul agriculturii ca posesorii licentelor de import-export sa fie obligati sa efectueze tranzactiile propuse sub conditia depunerii unei garantii constituie o metoda care este atât necesara cât si adecvata scopurilor art. 40 (3) si 43 din Tratatul CEE, pentru a permite autoritatilor competente sa-si aleaga în modul cel mai eficient interventiile pe piata cerealelor. Sistemul garantiilor nu încalca nici un drept fundamental.

4. Conceptul de forta majora adoptat de catre reglementarile din domeniul agriculturii nu se limiteaza la imposibilitatea absoluta, ci trebuie înteles în sensul unor împrejurari neobisnuite, care scapa controlului importatorului sau exportatorului, si ale caror consecinte, în ciuda tuturor precautiilor, nu ar fi putut fi evitate decât cu pretul unui imens sacrificiu (Hotarârea din 11 iulie 1968, Cauza 4/68, CJCE Rep. 1968)

5. Restrângând posibilitatea renuntarii la obligatia de a exporta si limitând dreptul la eliberarea garantiei la cazurile de forta majora, legiuitorul comunitar a adoptat o prevedere care, fara a impune o povara exagerata importatorilor sau exportatorilor este adecvata asigurarii functionarii normale a organizarii pietei de cereale în interesul general, asa cum este definit în art. 39 din Tratat.

4. Hauer– 44/79 –1979, 3727. Plantatiile de vii

1. Problema unei posibile încalcari a drepturilor fundamentale printr-o masura a institutiilor Comunitatii poate fi judecata numai în lumina dreptului comunitar însusi.

Introducerea unor criterii speciale de apreciere decurgând din legislatia sau dreptul constitutional al unui anumit stat membru ar conduce inevitabil, prin alterarea unitatii substantiale si eficacitatii dreptului comunitar, la distrugerea unitatii pietei comune si la amenintarea coeziunii Comunitatii. Drepturile fundamentale formeaza o parte integranta a principiilor generale ale dreptului, a caror respectare este asigurata de catre Curte. În protejarea acestor drepturi, Curtea este obligata sa se inspire din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, astfel încât masuri care sunt incompatibile cu drepturile fundamentale recunoscute de Constitutiile acestor state sunt inacceptabile în cadrul Comunitatii. Tratatele internationale pentru apararea drepturilor omului la elaborarea carora statele membre au colaborat sau ale caror semnatare sunt acestea pot de asemenea oferi orientari care trebuie urmate în cadrul general al dreptului comunitar.

În asemenea împrejurari, îndoielile exprimate de o instanta nationala cu privire la compatibilitatea dispozitiilor unui act emanând de la o institutie a Comunitatilor cu normele privind protectia drepturilor fundamentale formulate prin trimitere la dreptul constitutional national trebuie întelese ca punând sub semnul întrebarii validitatea acelui act în raport cu dreptul comunitar.

2. Dreptul de proprietate este garantat în ordinea juridica comunitara în conformitate cu ideile comune Constitutiilor statelor membre, care sunt reflectate în primul Protocol la Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului.

3. Luând în considerare preceptele constitutionale comune statelor membre, practicile legislative consecvente si art. 1 al primului Protocol la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului, faptul ca un act emanând de la o institutie a Comunitatii impune restrictii privind replantarile de vii nu poate fi criticat în principiu ca fiind incompatibil cu respectul cuvenit dreptului de proprietate. Totusi, este necesar ca aceste restrictii sa corespunda întocmai obiectivelor de interes general urmarite de Comunitate si ca, în raport cu scopul urmarit, ele sa nu constituie o ingerinta disproportionata si intolerabila în dreptul proprietarului care sa îi afecteze substanta însasi a dreptului de proprietate.

4. Interzicerea replantarii de vii stabilita pentru o perioada limitata de

Reglementarea nr. 1162/76 este justificata de obiectivele de interes general urmarite de Comunitate, care constau în reducerea imediata a surplusurilor

de productie si în pregatirea, pe termen mai lung, a restructurarii industriei

europene de vinuri. Prin urmare, masura nu încalca substanta dreptului de

proprietate.

5. În acelasi mod ca si dreptul de proprietate, libertatea comertului sau a activitatilor profesionale, departe de a constitui o prerogativa absoluta, trebuie interpretata în lumina functiei sociale a activitatilor protejate de aceste libertati.

Întrucât prezenta cauza priveste interzicerea, printr-un act emanând de la o institutie a Comunitatilor, a replantarii de vii, se cuvine sa retinem ca o asemenea masura nu afecteaza în vreun fel accesul la ocupatia de viticultor sau libera desfasurare a acestei ocupatii pe terenurile anterior plantate cu vii.

Întrucât prezenta cauza priveste noi plantatii, orice restrângere a liberei desfasurari a ocupatiei de viticultor este un paliativ al restrângerii exercitiului dreptului de proprietate.