Analiza dezvoltarii rurale in regiunea vest cu aplicatie in judetul Timis

Categoria: Referat Economie

Descriere:

În ceea ce priveÅŸte numărul de locuitori din mediul rural se constată o scădere continua din 1990 până în anul 2007, cu excepÅ£ia anului 2000 când se constată o uÅŸoară creÅŸtere ÅŸi a anului 2008 când populaÅ£ia din mediul rural a crescut cu 3806 locuitori fata de anul precedent. PopulaÅ£ia, pe sexe ÅŸi medii 1990-2008..

Cuprins

Cuprins. 1

1. Scurtă introducere. 2

2. Conceptul de spaţiu rural 3

3. Poziţia geografica şi caracteristici ale judeţului Timiş. 4

3.1. Poziţie geografică. 4

3.2. Suprafaţă. 4

3.3. Relief. 4

3.4. Clima. 5

3.5. Resurse naturale. 5

3.6. Vegetaţia, flora şi fauna. 5

4. Populaţia,  resursele  umane  şi  forţa  de  munca. 6

4.1. Populaţia şi resursele umane. 6

4.2. Forţa de muncă. 9

5. Structura economică în profil sectorial 11

5.1. Agricultură. 11

5.2. Silvicultura. 16

5.3. Industria. 16

5.4. Turismul 16

5.5. Comerţul 18

5.6. Piscicultura şi acvacultura. 18

5.7. Infrastructura. 18

5.8. Calitatea factorilor de mediu. 22

5.8.1. Calitatea aerului 22

5.8.2. Calitatea apelor 23

5.8.3.Calitatea solului 23

5.8.4. Biodiversitatea şi pădurile. 25

6. Gestionarea deşeurilor 25

7. Analiza  SWOT  a agriculturii şi silviculturii  judeţului  Timiş. 26

8. Concluzii şi propuneri 27

1. Scurtă introducere

            Începând cu răsturnarea regimului politico-administrativ, din 1989, societatea românească parcurge o perioadă de tranziţie menită să optimizeze structura economico-socială, proces care evidenţiază tendinţa spre europenizare şi globalizare. Această tranziţie, ca fenomen social total, reflectă o serie de schimbări atât în sfera vieţii private cât şi în sfera socială. Reformele din domeniul economic, modificarea structurii sociale, redefinirea spaţiilor publice şi comunitare, diversificarea consumului cultural sunt caracteristici ale acestui context al tranziţiei. Aceste realităţi sunt conştientizate, de regulă, pe fondul disfuncţionalităţilor, dezechilibrelor şi problemelor sociale manifeste

            La nivel naţional, mediul social asupra căruia efectele negative ale tranziţiei sunt mai pronunţate îl reprezintă ruralul. Astfel în perioada 1990-2000 au fost luate, la nivel de guvernare, o serie de decizii greşite ce au avut, asupra agriculturii în general, efecte multiple care au generat pierderi reflectate în diminuarea contribuţiei agriculturii la formare PIB-ului. Încercările de reabilitare socială, economică şi culturală a spaţiului rural românesc, ca alternativă socială reală şi viabilă, au adus în atenţia specialiştilor şi în dezbaterea publică noi politici agrare, programe de dezvoltare rurală, demersuri administrativ-organizatorice şi revalorizări socio-culturale

            “La nivel european spaţiul rural ocupă 85% din suprafaţa teritoriului, cu decalaj pronunţat faţă de urban în asigurarea calităţii vieţii. În viziunea europeană satul are funcţii principale: funcţia economică ( agricultura, silvicultura, industrie forestiera, artizanat etc.), funcţia ecologică ( orientată spre conservarea resurselor naturale, spatiilor verzi, mediului, peisajelor şi biodiversităţii ) şi funcţia socio-culturală, menită să asigure şi să lărgească viaţa asociativă locală.”[1]

            Spaţiul rural românesc cuprinde cea mai mare parte a teritoriului României, având, conform datelor statistice, o pondere de 93,7% din totalul suprafeţei. Importanţa pe care o are spaţiul rural pentru România poate fi evidenţiată şi prin observarea modului în care s-a menţinut stabilitatea numerică a populaţiei rurale în decursul ultimilor 80 de ani.

[1] Otiman Paun Ioan, Restructurarea agriculturii si dezvoltarea rurala a Romaniei in vederea aderarii la Uniunea Europeana, 2000, Ed. Agroprint, Timisoara, pag. 275

2. Conceptul de spaţiu rural

Problema definirii ruralului nu este nouă. Din punct de vedere al provenienţei cuvântul rural îşi are originea în latinescul rurs, ruris, care  semnifica cultura, câmpuri, teritoriu ocupat, locuit, amenajat şi muncit de om. În sensul cel mai larg al noţiunii, rural defineşte câmpurile, ţăranii şi în general toate teritoriile şi activităţile ne urbane. Dicţionarul Explicativ al Limbii Romane da adjectivului rural sensul de : sătesc , referitor la sat

Spaţiul rural este expresia efortului îndelungat al omului pentru a pune în serviciul său componentele fizico-geografice ale spaţiului, ale naturii. Este un spaţiu pe care omul l-a modelat de-a lungul timpului, în funcţie de nevoile sale, pe care l-a creat prin munca sa şi l-a umplut cu creaţiile sale. 

Ruralul are capacitatea de a conservă şi reconstrui cadrul natural, ca urmare a unei presiuni antropice mai reduse, asociată cu tipul exploatării economice şi nivelul general de dezvoltare al forţelor de producţie. Câmpurile extinse de culturi, absenta cailor principale de comunicaţie, prezenta insulara a cadrului construit de dimensiuni mai mici şi aturmelor de animale, trădează fără tăgadă prezenta ruralului.

Spaţiul rural a apărut pe suprafaţa pământului o dată cu sedentarizarea omului şi apariţia primelor locuinţe şi a primelor amenajări în vederea realizării unor producţii agricole. În timp istoric, între societăţile rurale şi pământul luat în exploatare s-au creat o serie de relaţii durabile, întărite prin tradiţii, obiceiuri şi interese, exprimate în peisaj prin diferite tipuri de spaţii rurale

În secolul al XX-lea, sub impactul urbanizării, spaţiul rural a cunoscut modificări structurale evidente, amenajări şi ameliorări pentru creşterea capacităţii de producţie a pământului, pentru modernizarea habitatului rural

Zonele rurale sunt asociate adesea cu ideea de mari spaţii libere în care se desfăşoară munca la câmp sau în ferme, strâns legate de tradiţie şi prudenţe în fata schimbării, frumoase, dar sărace, spaţii mai puţin populate caracterizate şi prin existenţa unei mari diversităţii vegetale şi animale

Expansiunea spaţiului urban, dezvoltarea căilor de comunicaţie, implantarea unor activităţi neagricole, introducerea unor tehnici şi tehnologii au dus la încărcarea spaţiului rural cu noi elemente şi noi relaţii, îmbogăţindu-l calitativ şi cantitativ

În Uniunea Europeană, la definirea spaţiului rural, se iau în calcul criterii că numărul şi densitatea populaţiei ( astfel considerate aşezări rurale doar acelea care au o densitate a populaţiei de  maxim 150 locuitori/ kmp ), criterii ca modificarea în timp a spaţiului natural şi migraţia, ponderea agriculturii în P.I.B., sau chiar rata şomajului.         În ţara noastră o localitate rurala este aceea în care fie ca majoritatea forţei de munca este cuprinsă în agricultură, silvicultura, pescuit, şi are un mod specific de viaţa pe care şi-l va păstra şi în viitor, fie majoritatea forţei de muncă se afla în alte domenii decât cele agricole, silvice, piscicole, domenii care datorită dotării insuficiente în prezent, nu pot converge, în momentul respectiv, spre criteriile necesare atingerii statutului de oraş, şi care, prin politicile de echipare şi de modernizare, pe care le va aplica în perspectivă, va putea evolua spre localităţile de tip urban

”Conform definiţiei din Carta Europeană a Spaţiului Rural, spaţiul rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conţine satele şi oraşele mici, în care majoritatea părţii terenului este utilizată pentru:

a) agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit;

b) activităţi economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat,

industrie, servicii);

c) amenajările de zone ne urbane pentru timpul liber şi distracţie (sau

rezervaţii naturale);

d) alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit).”[1]

3. Poziţia geografica şi caracteristici ale judeţului Timiş

3.1. Poziţie geografică

            Judeţul Timiş este situat în vestul ţării, şi se învecinează la vest cu Serbia şi Muntenegru şi cu Ungaria, la est cu judeţul Hunedoara, la sud-est cu judeţul Caraş-Severin, iar la nord cu judeţul Arad. Punctele extreme ale judeţului sunt cuprinse între coordonatele 20º16' (Beba-Veche) şi 22º33' (Poieni) longitudine estică, 45º11' (Lăţunaş) şi 46º11' (Cenad) latitudine nordică.

3.2. Suprafaţă

Judeţul Timiş are o suprafaţă totală de 869 665 ha şi deţine 3,65% din teritoriul României, ocupând, ca întindere, primul loc pe ţara.

 Suprafaţa agricolă este de 702.066 ha (80,7% din suprafaţa totală), din care: 533.122 ha teren arabil (din care: arabil irigat = 7.011 ha, arabil neirigat = 526.113 ), 125.875 ha păşuni naturale, 29.503 ha fâneţe naturale, 4.313 ha vii, 9.171 ha livezi     ( din care: irigat = 240 ha ), 82 ha plantaţii de duzi.

Suprafaţa neagricola este de 167 495 ha (19,3%) din care: 109 126 ha păduri, 15 711 ha ape, 18 685 ha drumuri şi căi ferate, 20 635 ha curţi şi construcţii, 3 338 ha teren neproductiv.[2]

3.3. Relief

În Timiş, întâlnim cele trei forme de relief majore, dispuse gradual, de la câmpie, în vest (75 m) spre munte, în est (1374 m).

            Câmpia ocupa peste 50% din suprafaţa judeţului şi face parte din Câmpia de Vest, unitate de bază a reliefului României. Are altitudini ce variază între 80 m şi  200 m.

[1] Otiman Paun Ioan, Restructurarea agriculturii si dezvoltarea rurala a Romaniei in vederea aderarii la Uniunea Europeana, 2000, Ed. Agroprint, Timisoara, pag. 30

[2] Date oferite de Oficiul judetean de consultanta agricola Timis