| 
 Ion-Liviu Rebreanu        Apreciat constant drept o mare  constructie epica,o “epopee a taranului roman”,Ion este romanul unui destin  individual,asa cum insusi autorul precizeaza.In prim planul romanului se afla viata  tinarului taran Ion Pop al Glanetasului,monumental si simbolic prin tragismul  sau,consu- mandu-se intre iubire si patima pentru pamant.Destinul lui Ion este  strans legat de viata satului din primele decenii ale secolului al XX-lea,a  carui existenta Rebreanu o surprinde realist,structurat si diferentiat  social,in conditii specifice pentru romanii din Transilvania - o realitate  complexa si tragica.
 Creator exceptional de viata,Rebreanu  face sa traiasca in roman un impresionant numar de eroi,fiecare cu  individualitatea lui proprie.Prezenta, dar si dominanta este figura lui  Ion.Prezent in scena horei Ion este urmarit continu cu interes si fina intuitie  psihologica,osciland intre Ana si Florica “mai frumoasa ca oricand”,dar  saraca,in vreme ce fata lui Vasile Baciu e urata,dar “are locuri si case si  vite.”
 Personajul Ion este unul dintre cele  mai caracteristice si mai temeinic realizate personaje ale intregii noastre  literaturi.Criticii  s-au ocupat adesea  de Ion,incercand sa strabata in intimitatea sufletului sau,spre a-i cuprinde cu  exactitate esenta.Principalele pareri sunt contradictorii,dovada cat de complex  este personajul sub masca aparentei sale simple.Astfel,pentru Calinescu ,Ion  este o fire instinctiva calauzit de impulsuri elementare,violent si patimas ,pe  care nostalgia Floricai si revenirea la ea nu-l pot in nici un fel umaniza.In  planul creatiei,Ion este o bruta.A batjocorit o fata,i-a luat averea,a impins-o  la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant.Continutul lui a fost  epuizat si ispravile sentimentale il scot din sfera instinctelor oarbe,si-l  aduc in lumea constiintei, banalizandu-l.Pentru Lovinescu,din contra,Ion are “o  inteligenta ascutita,o viclenie procedurala si mai ales o vointa  imensa”.Des-coperindu-i asemenea atribute,Lovinescu il considera “ o figura  simbolica , mai mare decat natura,ce depaseste tendinta de nivelare a  naturalismului.
 Scriitorul urmareste mobilurile  psihologice ale actiuniilor lui Ion,devorat de pasiunea pamantului,declansate  cu forta instincte-lor obscure,atavice.In pamant el vedea realizate ambitiile  sale,tine-retea sa robusta,demnitatea sa umana,caci “in inclestarea cu  uriasul,omul insusi se simte crescand si luand in stapanire lumea”  (N.Manolescu).Doua obstacole ii stau in cale in dorinta lui de capatuire:  Florica,frumoasa si saraca,pe care o iubeste,dar la care renunta,si Vasile  Baciu care nu-l vrea,fiind sarac.
 Astfel,Ion,desi insultat si ocarat de  Vasile Baciu,se stapanes- te,gandin-du-se la Ancuta,dar mai mult probabil la  pamant.Totusi el nu-si gaseste linistea pana nu se razbuna.Cel pe care Ion se  razbuna fiind George Bulbuc.
 Ion este prins in relatia cu lumea  satului,cu autoritatile,dar si cu sine insusi.El urmeaza o cale sinuoasa,de la  flacaul apreciat si indragit de toti satenii,la taranul dezumanizat de dorinta  de a avea pamant.Satul lui Liviu Rebreanu este diferentiat economic.Stra-  tificarea sociala depinde de pamantul pe care il are taranul.Pati- mile se nasc  din saracie,din nevoia de pamant.Neintalegerile cas- nice,rabufnirile  violente,uneori dure,dusmania de aici pornesc.Este cazul lui Ion.In Ion este  inradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni  numai in masura in care gospodaria lor este intemeiata.
 Relatiile sociale sufera din pricina  acestei mentalitati.In respectul pentru omul cu stare e o distanta sociala pe  care o simt si bogatul,si saracul : bogatul,cu dispret pentru sarantoci,saracul  cu o pornire de dusmanie care zace si atata,porniri ce izbucnesc patimas,cand  interesele saracului se lovesc brutal de cele ale boga- tului.
 Viata de familie se intemeiaza deci pe  interese economice. G.Calinescu remarcase pe buna dreptate acest lucru : “In  societatea taraneasca,femeia reprezinta doua brate de lucru,o zestre si o  producatoare de copii.
 Ion era un om harnic caruia ii placea  sa munceasca.Autorul il caracterizeaza direct,spunand : “era iute si harnic ca  ma-sa”, “pamantul ii era drag ca ochii din cap”.El era destept,istet, “umblase  la scoala in Armandia,dar renuntase pentru ca ii era mai drag la munca  campului.”
 Construit monumental,intr-o dimensiune  tragica,personajul intruneste atat trasaturile eroului clasic cat si ale celui  romantic. Nicolae Manolescu,in studiul mentionat,apreciaza ca “nici in cele mai  izbutite momente ale `Rascoalei` viziunea realista nu atinge maretia lui  Ion.Personajele seamana aici cu niste forte ale naturii,existenta lor e privita  fara relativism si fara ironie,cuprinsa intr-o temporalitate lenta,ce trece  parca pe deasupra istoriei,inglo-band-o in sine.”
 Monologul interior dezvaluie structura  interna a personajului : “Dojana preotului il sfichinuia ca un bici de  foc.Numai ticalosii sunt astfel loviti in fata lumii intregi.Dar el de ce e  ticalos ? Pentru ca nu se lasa calcat in picioare,pentru ca vrea sa fie in  randul oamenilor .Ii ardeau obrajii si tot sufletul de rusine si de necaz  (…).Gandurile insa il framantau mereu .Isi zicea din ce in ce mai des  ca,robotind oricat,nu va ajunge sa aiba si el ceva.Va sa zica va trebui sa fie  vesnic sluga la altii,sa munceasca spre a imbogatii pe altii.Toata istetimea  lui nu plateste o ceapa degerata,daca n-are si el pamant mult,mult.”
 Scena cositului,a sarutarii pamantului  memorabile,se adauga celor dinainte,alcatuind prin Ion o fiinta generica si  mareata : “Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului,ca o  chemare coplesindu-l.Se simtea mic si slab,cat un vierme pe care-l calci in  picioare,sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place.”
 Scriitorul isi urmareste personajul din doua ipostaze care il definesc  substantial : framantat de dorinta de a avea pamant cat  mai mult,chiar si dupa ce l-a obtinut.Ion dovedeste  un compor- tament bine calculat,inteligent si viclean,fara scrupule,el isi  adapteaza atitudinile in functie de datele realitatii.
 Ion este expresia violenta a unei  energii : subordonandu-si mecanismul complicat al sufletului unui singur  impuls,este un tip unitar;in limitele ideatiei lui obscure si reduse,e un erou  in care numai obiectul dorintei e schimbat,pe cand incordarea,tenacitatea si  lipsa oricarui scrupul moral raman aceleasi.Redus la un instinct puternic,Ion e  un om de vointa si de actiune,agitandu-se in dedalul complicatiilor pentru a  pune mana pe pamant.
 George Calinescu considera ca “viclenia  instinctuala,caracte- ristica oricarei fiinte reduse,i-a determinat  actiuniile(…)
 Prin Ion,eroul romanului cu acelasi nume,Liviu Rebreanu a creat un  personaj de referinta in literatura romana,care va suscita mereu noi  introspectii in adancimiile fiintei umane.
 |