| 
  
    | 
      Prelucrare prin deformare plastica     Categoria: Referat
        Fizica     
             Descriere:
 Legea apariÅ£iei ÅŸi echilibrării tensiunilor interne, în timpul
deformării, datorită acÅ£iunii sculelor, încălzirii neuniforme a
materialului, neomogenităţii proprietăţilor fizico-chimice şi mecanice,
frânarii miÅŸcării dislocaÅ£iilor etc., apar tensiuni interne care se
opun deformării şi care tind să se echilibreze reciproc... |  |  
    | 
 |  
    | 1
PRELUCRAREA  METALELOR ŞI  ALIAJELOR  PRIN 
DEFORMARE
 PLASTICĂ
 
 1.NOŢIUNI   GENERALE
 
 
 La baza  prelucrării  prin  deformare 
plastica  a  metalelor  şi  aliajelor  stă
proprietatea  de  plasticitate,  care 
defineşte  capacitatea  acestora  de  a 
căpăta deformaţii  permanente  sub  acţiunea 
unor  forţe  exterioare.
 La  prelucrarea  prin  deformare  plastică ,
modificarea  formei  unui  semifa¬bricat  se
face  prin redistribuirea  volumelor  sale 
elementare  sub acţiunea  forţelor exterioare, prin 
urmare, exceptând  unele  pierderi  inevitabile,
datorită  imperfecţiunii utilajelor, prelucrarea  are 
loc  fără  îndepărtare  de  material.
 Prelucrarea  prin  deformare  plastică 
prezintă  o  serie  de  avantaje : obţi¬nerea
 unor  proprietăţi  mecanice  mai  bune,
datorită  unei  structuri mai  omogene  şi 
mai bune; consum  minim  de  material ; asigură 
o  productivitate  foarte  ridicată ; conduce 
la  obţinerea  unei  game  foarte  largi 
de  piese,  cu  configuraţii  simple până 
la  cele  mai  complexe , cu nu  număr 
minim  de operaţii ; asigură  obţinerea unei 
precizii  ridicate (mai ales la rece) cu  o 
manoperă  redusă  etc.  Datorită avantajelor 
sale,  prelucrarea  prin  deformare  plastică 
deţine, ponderea  cea  mai mare  în 
industria  constructoare  de  maşini  (peste 
60%  din  piesele  componente ale  maşinilor,
utilajelor  şi  instalaţiilor).
 Procedeul  prezintă  şi  o  serie  de 
dezavantaje  legate  de : investiţiile  mari
determinate  de  necesitatea  unor  forţe 
mari  de  deformare, complexitatea  utilajelor,
costul  ridicat  al  sculelor   etc.
 
 
 
 
 2.LEGILE  PRELUCRĂRII  PRIN  DEFORMARE  PLASTICĂ
 
 Comportarea  metalelor  şi  aliajelor  în 
timpul  deformării  plastice  respectă anumite 
legi  stabilite  pe  cale  teoretică şi
experimentală. Cunoaşterea  lor  este  absolut 
necesară  pentru  stabilirea  unor  măsuri 
practice care să conducă  la  realizarea  piesei 
dorite în condiţiile unui preţ de cost  scăzut  şi a
unei  produc-tivităţi mari.
 P
 
 
 h0
 
 
 h
 
 
 Fig. 1    Schema explicativă a legii volumului
constant
 
 
 
 
 Corp  deformat
 
 
 
 Fig. 2  Schema explicativă a legii rezistenţei 
minime
 
 
 Legea  volumului  constant. Făcând  abstracţie 
de  uncie  pierderi  de  material prin 
ardere  şi  prin  îndesarea  materialului 
cu  goluri  interioare,  se  poate 
considera  că  volumul  se  păstrează 
constant  în  timpul  deformării.  Semifabri¬catul
iniţial  I, de volum V0= a0 b0 h0, sub acţiunea  forţei 
P, capătă  forma  II (fig. 1)de volum V =a b h,
respectându-se  egalitatea    a0 b0 h0=abh=constant.
 Legea  coexistenţei  deformaţiilor  elastice 
şi  a  celor  plastice  în  timpul 
defor¬mării.  Deformarea  plastică,  de 
mărime  p, este  însoţită  întotdeauna  de 
o  defor¬mare elastică, de  mărime  e astfel 
încât  deformaţia  totală  t este   t=e +p
 După  înlăturarea  cauzei  care  a provocat 
deformarea,  deformaţia-elastică  dispare. Legea 
prezintă  importanţă  practică  mai  ales 
în  cazul   prelucrării  prin  deformare
la  rece, unde  ponderea  deformaţiilor 
elastice  este  mare, permiţând  proiectarea  şi
executarea  sculelor  în  aşa  fel 
încât  piesa  să  rezulte cu  con-figuraţia 
geometrică
prescrisă.
 
 Legea  minimei  rezistenţe  constă  în 
aceea  că  deplasarea  punctelor  corpului 
deformat  situate  pe  suprafaţa 
perpendiculară  pe  direcţia  forţelor exterioare,
are  loc  după  distanţa  cea  mai 
mică  la  perimetrul  secţiunii,  între
diferitele  posibilităţi  de  deplasare  ale 
punctelor  Mt (fig.2), se  alege  aceea  pe 
care  rezistenţa  întâmpinată  este  minimă.
Legea  prezintă  o  importanţa  practica deosebita,
deoarece  permite  să  se  prevadă  ce 
formă  va  căpăta  un  semifabri¬cat supus 
unei  anumite  solicitări.
 
 Legea  apariţiei  şi  echilibrării 
tensiunilor  interne, în  timpul  deformării, 
datorită acţiunii  sculelor, încălzirii  neuniforme 
a  materialului,  neomogenităţii  proprietăţilor
fizico-chimice  şi  mecanice, frânarii  mişcării 
dislocaţiilor  etc., apar  tensiuni  interne care 
se  opun  deformării  şi  care  tind 
să  se  echilibreze  reciproc. Aceste  tensiuni,
rămase  în  piesă, se  adaugă  tensiunilor 
din  timpul   funcţionării  acestora, putând
depăşi  rezistenţa  la  rupere  şi scoaterea 
lor  din  funcţiune. De  aceea,  pentru
evitarea  apariţiei  acestor  tensiuni  se 
iau măsuri  în  vederea  diminuării  cauzelor
care  le-au  produs (reducerea  frecării, alegerea 
corectă  a  formei  semifabricatului, încălzire 
uniformă etc.).
 
 Legea  similitudinii.  Pentru  aceleaşi 
condiţii  de  deformare, Ia  două  corpuri
geometrice  asemenea,  cu  aceleaşi  faze 
structurale, aceeaşi  compoziţie  chimică şi 
aceleaşi  caracteristici  mecanice,  presiunile 
specifice  de  deformare  p şi p1  sunt egale 
între  ele,  raportul  forţelor  de 
deformare  F/F1  este  egal  cu  pătratul
raportului  mărimilor  liniare  l  şi  l1,
iar  raportul  lucrului  mecanic  necesar 
schim¬bării formei  L/L1  este  egal  cu 
cubul  raportului  mărimilor  liniare  ale
corpului  deformat :
 p=p1; F/F1=(l/l1)2;L/L1=(l/l1)3.
 
 
 
 3. INFLUENŢA  PRELUCRĂRII  PRIN  DEFORMARE 
PLASTICA  ASUPRA PROPRIETĂŢILOR  ŞI  STRUCTURII 
METALULUI  SUPUS  DEFORMĂRII
 
 Prelucrarea  prin  deformare 
modifică  nu  numai   forma 
semifabricatului  iniţial, ci afectează  în  mod 
substanţial  proprietăţile  şi  structura  lui.
Princi¬palele fenomene  care  însoţesc 
prelucrarea  prin  deformare  plastică  sunt :
ecruisarea, recristalizarea,  apariţia  structurii 
fibroase, modificarea  proprietăţilor  mecanice  etc.
 A.    Ecruisarea  constă  în 
creşterea  rezistenţei  la  rupere rm  şi  a
durităţii HB, concomitent  cu  scăderea 
rezilienţei  KCU, a alungirii  relative  At  
şi  a  gîtuirii (proprietăţi  ce  determină 
plasticitatea). Influenţa  deformării  la  rece 
asupra  proprietăţilor mecanice  enumerate  mai 
sus, Ia  un oţel  cu  conţinut  mic  de 
carbon, se  vede  în figura 3. De  asemenea, apar 
modificări  în  struc¬tură, în sensul că  grăunţii 
se lungesc  şi  respectiv  se  turtesc 
pe  anumite  direcţii (fig. 4, b), iar unele
proprietăţi  fi¬zice  (conductibilitatea 
electrică  şi  termică  proprietăţile  magnetice)
şi  chimice (rezistenţa  la  coroziune) se schimbă.
O  importanţă  deosebită  o  are 
influenţa  ecruisarii  asupra  pla¬sticităţii 
metalului,  pentru  că  la un anumit  grad 
de  deformare, plastici-tatea  scade  în  mod 
substanţial,  încît  prelucrarea  în  continuare
prin  de¬formare  plastică  nu  mai 
este  po¬sibilă,  din  cauza  pericolului 
apariţiei crăpăturilor. Restabilirea  plastici¬tăţii 
metalului  se  poate  face  prin  tratamentul
termic  de  recoacere  de  recristalizare.
 
 
 At,  în  %  şi  KCU  în  da ∕
cm2    36
 32
 28
 24
 20
 16
 12
 8
 4
 
 80
 70
 60
 50
 40
 30
 20
 10    Rm în  N ∕ mm2
 20       40        60
        80      
100
 Gradul  de 
deformare, în %
 Fig. 3  -  Influenţa  deformării  la 
rece  asupra  proprietăţilor  materialului 
prelucrat  prin  deformare.
 Unde  am  folosit  notaţiile:    
KCU
 HB
 Rm
 At
 
 
 
 
 
 a    b
 Fig. 4 -  modificarea  structurii  interne  a 
materialului  supus  deformării
 Din  punct  de  vedere  practic, cu¬noaşterea 
fenomenului  de  ecruisare  ajută  la
dirijarea  procesului  de  defor¬mare  şi 
permite  lărgirea gamei  de  utilizări  a 
metalelor.  Astfel,  fără apariţia  ecruisării  nu
ar fi  posibile  unele  operaţii  ca 
ambutisarea  şi  tragerea. În  acelaşi  timp ,
ecruisarea  poate  fi  folosită  pentru 
mărirea  anumitor  propietăţi  mecanice  ale 
unor metale  şi  aliaje, cum  sunt: aluminiul 
şi  aliajele  sale , cuprul,  unele  alame 
şi  bronzuri, unele  oţeluri  inoxidabile (tabelul 1).
 
 Fig. 5-Apariţia   structurii  fibroase
 TABELUL 1. Influenţa  ecruisării asupra proprietăţilor mecanice
ale unor metale şi  aliaje
 Materialul    Starea    Rezistenţa 
la rupere, rm [daN/mm2]    Alungirea
 At[%]    Duritatea
 [HB]
 Cupru    Recopt
 Ecruisat    20
 44    45
 6    38
 105
 Aluminiu    Recopt
 Ecruisat    8
 18    42
 5    20
 47
 Alamă    Recopt ă
 Ecruisată    27
 38    50
 15    80
 140
 Oţel moale    Recopt
 Ecruisat    42
 84    31
 6    130
 250
 Oţel inoxidabil cu 18%  Cr ; 8%  Ni    Recopt
 Ecruisat    61
 182    8
 5    200
 650
 
 B.Recristalizarea. La prelucrarea  prin  deformare 
plastică  la  cald, odată  cu  procesul  de
deformare  are  loc  şi  procesul  de 
recristalizare, care  începe  de  la o anumită
temperatură. În  cazul  metalelor  pure,  după
Bocivar,   recristalizarea  are  loc  la 
o
temperatură
 Trecristalizare ≈  0,4Ttopire [0K].
 În  metalul  deformat  apar  centuri  de 
recristalizare, în  jurul  cărora cresc  grăunţi noi,
în  locul  celor  deformaţi,  iar 
metalul  capătă  o  structură  cu 
grăuţi  echiaxiali.  Deoarece recristalizarea 
decurge  în  timp, structura  finală  a
metalului  va  fi  influenţată  nu 
numai  de temperatură, ci  şi  de  viteza 
de  deformare.
 C. Apariţia  structurii  fibroase, în urma prelucrării 
prin  deformarea  plastică  la  cald  se
constată  că  materialul  capătă  o 
macrostructură  fibroasă, orientarea  fibrelor 
fiind  în direcţia de  curgere, în timpul 
deformării  plastice  grăunţii cristalini iniţiali (fig. 5,
a) se deformează, lungindu-se (fig. 5, b) în direcţia de curgere.
Incluziunile ne ¬metalice existente în structură vor suferi deformări
şi deplasări asemănătoare. Recristalizarea conduce la apariţia unor noi
grăunţi cristalini, fără să afec¬teze redistribuirea incluziunilor ne
me-talice, care rămân deformate şi ori¬entate, împărţind metalul în
fibre {fig. 5, c).
 D. Modificarea proprietăţilor me¬canice. Prelucrarea prin deformare are
o influenţă  mare şi stabilă  asupra următoarelor
caracteristici : rezilienţa, gâtuirea, rezistenţa la oboseală 
şi  lungirea  relativă. Din cauza existenţei structurii 
fibroase, aceste  proprietăţi  sunt  mai 
bune  în  direcţia longitudinală decât  în
direcţia  transversală. Practic, cunoaşterea  acestor 
modificări  ale  pro¬prietăţilor  mecanice  este
foarte importantă  în  proiectarea  pieselor 
şi  a procesului  tehnologic de  execuţie. Este 
bine ca  direcţia  eforturilor  de  întindere 
şi compresiune  care  apar  în  timpul 
funcţionării  piesei  să  coincidă  cu 
direc¬ţia  fibrelor, iar  direcţia  eforturilor  de
forfecare  să  fie perpendiculară  pe 
di¬recţia  fibrelor. De  exemplu, un  şurub 
obţinut prin  aşchiere  are  o 
macro-structură  nesatisfăcătoare, eforturile  de
forfecare  din  capul  şurubului  fiind 
orientate de-a  lungul  fibrelor (fig. 6, a). Acest 
dezavantaj  se  în-lătură  dacă  acelaşi 
şurub  este obţinut  prin  forjare  cu 
refularea  capului (fig. 6, b), permiţând   mărirea
rezistenţei  de  cca 10 ori, datorită  orientării 
favorabile  a fibrelor  cu  execuţia  unui 
arbore  cotit (fig. 7), a  unei  supape, roţi 
dinţate  etc.
 
 1
 
 
 
 a.    Prin  aşchiere      
         b. Prin 
deformare  plastică
 Fig.6 Direcţia  fibrelor  în  cazul 
prelucrării  unui  şurub
 
 
 
 a.    Prin  aşchiere      
       
            b.
Prin  deformare  plastică
 Fig.7 Direcţia  fibrelor  în  cazul 
prelucrării  unui  arbore  cotit
 
 
 4. CLASIFICAREA   PROCEDEELOR  DE 
PRELUCRARE   PRIN  DEFORMARE 
PLASTICĂ
 Procedeele de prelucrare prin deformare
plastică se pot clasifica după mai multe criterii :
 —    după temperatura la care are loc deformarea : la
rece, cînd
deformarea este însoţită de ecruisare fără recristalizare şi  la
cald,
cînd recristalizarea se produce complet, fără  urme de ecruisare;
 
 
 Fig. 8. Clasificarea procedeelor de prelucrare prin deformare plastica
 
 —   după viteza de deformare : ca viteze mici de deformare
(pentru
vd<10 m/s) şi cu viteze mari de deformare (pentru vd>10 m/s);
 —  după natura operaţiei de deformare : de degroşare ; de
prefinisare şi de finisare.
 După particularităţile tehnologice se pot  clasifica conform
schemei din figura 8.
 
 
 
 5. ÎNCĂLZIREA MATERIALELOR METALICE ÎN VEDEREA PRELUCRĂRII PRIN
DEFORMARE PLASTICA
 
 Încălzirea  metalelor  în  vederea 
prelucrării  prin  deformare 
plastică  are  o mare  importanţă, deoarece 
calitatea  produselor 
realizate  depinde  în  foarte  mare măsură 
de  alegerea  unui  regim 
corect  de  încălzire, încălzirea  are  drept 
scop reducerea  forţei 
de  deformare, prin  mărirea  plasticităţii 
şi  scăderea  existenţei 
la curgere, reducerea  duratei  de  deformare,
reducerea  gabaritului 
şi  greutăţii utilajului  folosit, obţinerea  unei 
structuri  care 
să  asigure  o  defor¬mare  uşoară  etc.
O  încălzire  uniformă  a 
semifabricatului  şi  alegerea  tempera¬turii 
optime  de deformare 
asigură  pierderi  minime  prin  oxidare,
ardere  şi  decarburare,
evită  apariţia  fisurilor  şi  a 
tensiunilor  termice  interne  etc.
 Principalii  parametri  ai  regimului  de 
încălzire  sunt :
temperatura  de  încăl¬zire, viteza  de 
încălzire  şi durata 
încălzirii.
 a)    Temperatura de încălzire.
 Se  alege  în  funcţie  de  natura 
şi  compoziţia  chimică  a 
materialului  încălzit (tabelul 2). După  cum  se 
vede  în  acest 
tabel  şi  în  figura 9, deformarea  se poate 
realiza  într-un 
interval  de  temperaturi  delimitat  în 
partea  superioară de 
temperatura  de  început  de  deformare Tîd,
iar  în  partea 
inferioară  de temperatura  de  sfîrşit  de 
deformare  Tsd , care 
practic  este  ceva  mai  mare decît 
temperatura  de  recristalizare
TR . Ridicarea  temperaturii  de  încălzire este 
limitată  de
fenomenul  de  supraîncălzire,  care dă  o
structură  grosolană şi  în 
special  arderea  metalului. La  oţel, temperatura 
de  început  de
deformare  trebuie  să  fie cu  cca  200°C
mai  joasă  decît  cea  de 
topire (fig. 10), pentru a evita  supraîncălzirea  şi 
arderea.
 Zona  de  topire
 TT    zona  de  ardere
 zona  de  supra  încălzire
 Tîd
 Tsd                 
Zona  de  deformare
 
 TR
 
 Fig.9  Alegerea  zonei  de  încălzire 
în  vederea  prelucrării  prin  deformare 
plastică
 t0C
 15280
 
 11450
 
 9100
 
 7210
 
 0,8                           
1,7                                   
% C
 Fig.10  Alegerea  zonei  de  încălzire 
în  vederea deformării  unui  oţel
 
 Tabelul 2.  Alegerea   domeniului  de 
încălzire  şi  de  deformare  în 
funcţie  de  compoziţia  chimică.
 Temperatura
 [0C]
 Materialul     200    300  
 400    500    600  
 700    800    900  
 1000    1100    1200  
 1300    1400
 Aluminiul
 Aliaje  de  Al
 Aliaje  de  Mg
 Cupru
 Alamă
 Oţel  cu  % C  mic
 Oţel  cu  % C mediu
 Oţel  cu  % C  mare
 Oţel  cu  Mn
 Oţel  cu  Ni
 Oţel  cu  Cr-Ni
 Oţel  inoxidabil
 Nichel
 Aliaj  monel
 Titan
 
 b)    Viteza de încălzire.
 Depinde de o serie  de  factori: tipul 
instalaţiei  de  încălzire 
folosite, proprietăţile fizice ale  materialului, starea 
naturală 
înainte   de  încălzire,  temperatura 
din  spaţiul  de  lucru  al 
cuptorului, acţiunea  chimică  reciprocă  între 
mediul  de  încălzire 
şi  material  etc. Din punct  de  vedere 
economic este  de dorit  ca 
viteza  de  încălzire  să  fie cât  mai 
mare, însă  ea  este
limi¬tată  de  pericolul  apariţiei 
crăpăturilor  ca  urmare  a 
dilatării  diferite  a  straturi¬lor  de 
material  situate  pe 
direcţia  transmiterii  căldurii.
 c)    Durata încălzirii.
 Este  un  parametru  care  depinde 
direct  de  cei  doi  enumeraţi 
mai sus. În  principal  însă, durata  încălzirii 
depinde  de forma 
şi  dimensiunile semi-fabrcatelor, de  modul  de 
aşezare  a  acestora 
pe  vatra  cupto¬rului şi  de  tipul
instalaţiei  de  încălzire.
 Pentru  toate  metodele  de  încălzire 
se  recomandă  o  preîncălzire 
lentă  timp de  2/3 din  durata  încălzirii 
şi  o  încălzire  rapidă 
până  la  atingerea  tem¬peraturii  de 
început  de  deformare, în 
practică, pentru  determinarea  rapidă  a  duratei
încălzirii  t, în
cuptoarele  cu  vatră, se  utilizează  o 
relaţie  empirică  de  forma
 t= K1K2d  [h],
 în care:    K1 = 10...20, în funcţie de masa
semifabricatului;
 K2= 1. . .4,  în  funcţie  de  modul  de 
aşezare  pe  vatra  cuptorului;
 d  — dimensiunea principală a semifabricatului, în m.
 Încălzirea  se  realizează  în  cuptoare 
de  încălzire  cu flacără
(cu  combustibil  lichid, solid  sau gazos) şi 
în  cuptoare  electrice
(cu  rezistenţe, prin  inducţie, cu  rezistenţă
prin 
contact).
 
 6. OPERAŢII  DE  PRELUCRARE  A  METALELOR 
PRIN  DEFORMARE  PLASTICĂ
 LAMINAREA  este  procedeul  de  prelucrare 
prin  deformare  plastică,
la  cald sau  la  rece, realizat  prin 
trecerea  forţată  a 
materialului  prin  spaţiul  dintre  doi
cilindri  care  se rotesc  în 
sensuri  contrare  sau  în  acelaşi  sens.
 EXTRUDAREA  este  procedeul  de  prelucrare 
prin  deformare  plastică 
ce  constă  în  trecerea  forţată  a 
materialului, datorită 
împingerii , prin  orificiul  unei  scule  cu 
dimensiunile  secţiunii 
transversale  mai  mici  decât  cele 
ale  semi-fabricatului  iniţial.
 TRAGEREA  este  procedeul  de  prelucrare 
prin  deformare  plastică 
ce  constă  în  trecerea  forţată  a 
materialului  prin  deschiderea 
unei  matriţe  a  cărei  secţiune 
transversală  este  mai  mică 
decât  cea  a  semifabricatului  iniţial ,
sub  acţiunea  unei  forţe 
de  tracţiune.
 FORJAREA  este  procedeul  de  prelucrare 
prin  deformare  plastică 
ce  constă  în  modificarea  formei 
unui  semifabricat  datorită 
creării  unei  stări  tensionale  în 
volumul  metalului ,  prin 
lovire  sau  prin  presare , însoţită  de 
curgerea  metalului pe 
diferite  direcţii.
 PRELUCRAREA  TABLELOR
 PRELUCRAREA  ŢEVILOR
 
 7.NORME  DE  TEHNICA  SECURITĂŢII 
MUNCII   LA  FORJARE  ŞI  TRATAMENTE 
TERMICE
 În încăperile unde se lucrează  cu  flacăra 
deschisă  nu  trebuie  să 
existe materiale inflamabile, pardoseala  să  fie 
ignifugă  şi 
nealunecoasă, să  existe materiale  pentru 
stingerea  incendiilor. De 
asemenea, trebuie  să  existe un punct  de  prim
ajutor, unde să 
poată  fi  tratată  o  arsură  sau 
aplicat  un  pansament etc.
 Prinderea  pieselor  se  va  face  având 
pe  mîini  mănuşi (de piele sau azbest) şi  prin 
intermediul  unor  cleşte.
 In  caz  că  radiaţiile  calorice  sunt 
prea  mari  se  va  aşeza  o  perdea,
paravan  între  sursa  de  căldură  şi 
muncitor.
 La  forjă  sânt  obligatorii  bocancii 
cu  talpă  de  lemn. Dacă  nu 
se  folo¬sesc aceştia, este  obligatoriu  ca 
la  instalaţiile 
electrice (motorul  venti¬latorului, pompe etc.) să  se 
utilizeze 
podeţe  electroizolante.
 Hainele  forjoriIor  vor  fi  confecţionate 
din  materiale  naturale, cele  sintetice fiind 
interzise.
 Orice  piesă  caldă  va  fi  bine 
prinsă, pentru  a  se  evita 
căderea  pe picioarele  celui  ce  o 
duce  sau  pe ale  unui  coleg.
 Locul  de  depozitare  a  pieselor 
calde  va  fi  marcat  vizibil  şi 
inscrip¬ţionat.
 După  terminarea  lucrului  se  vor 
stinge  toate  sursele  de  foc,
iar  dacă materialele  fierbinţi  nu  se 
pot  răci  se  vor  lua 
măsuri  ca  ele  să  nu  pro¬voace incendii..
 Echipamentul  de  protecţie  la  forjare — în 
afara  bocancilor  cu 
talpă  de  lemn — este  compus  din 
şorţ  şi  ochelari  cu  oglindă 
pentru  foc.
 în  caz  de  arsură  se  administrează 
un  calmant  şi  dacă  rana 
nu  este  acoperită se  poate  face  un 
pansament  cu  hidrocortizon,
jecolan, jecozinc  sau  bioxiteracor.
 Dacă arsura este de gradul II sau III (vezicule sau plagă deschisă),
rănitul se va duce la un medic.
 Acelaşi  lucru  se  va  face  şi 
în  cazul  în  care  rana  este 
acoperită  sau  ceva s-a  lipit  de  ea.
Fiecare  ins  trebuie  să 
aibă  grijă  deosebită  de  să¬nătatea 
lui.
 
 
 CUPRINS
 PRELUCRAREA  METALELOR  PRIN  DEFORMARE
 PLASTICĂ
 
 1.NOŢIUNI   GENERALE………………………………………………….1
 
 2.LEGILE  PRELUCRĂRII  PRIN  DEFORMARE 
PLASTICĂ………….2
 
 3. INFLUENŢA  PRELUCRĂRII  PRIN  DEFORMARE 
PLASTICA
 ASUPRA PROPRIETĂŢILOR  ŞI  STRUCTURII  METALULUI
 SUPUS  DEFORMĂRII…………………………………………………….5
 
 4. CLASIFICAREA   PROCEDEELOR  DE 
PRELUCRARE   PRIN  DEFORMARE 
PLASTICĂ………………………………………………..11
 
 5. ÎNCĂLZIREA  MATERIALELOR  METALICE  ÎN  VEDEREA
 PRELUCRĂRII PRIN  DEFORMARE  PLASTICĂ……………………12
 
 6. OPERAŢII  DE  PRELUCRARE  A  METALELOR 
PRIN
 DEFORMARE PLASTICĂ………………………………………………16
 
 7.NORME  DE  TEHNICA  SECURITĂŢII 
MUNCII   LA  FORJARE  ŞI  TRATAMENTE 
TERMICE……………………………………………………….17
 
 BIBLIOGRAFIE
 
 
 •    Calea  Gheorghe, Tehnologie  mecanică,
 Editura  didactică  şi  pedagogică , Bucureşti -1992;
 •    Mihai  Voicu,  Maşini  şi 
utilaje  industriale,
 Editura  didactică  şi  pedagogică, Bucureşti-
1982;
 •    N. Atanasiu, Utilajul şi  tehnologia 
lucrărilor  mecanice,
 Editura  didactică  şi  pedagogică, Bucureşti-1992;
 •    Ion  Gheorghe, Utilajul  şi 
tehnologia  meseriei- Tehnologia  asamblării
 şi  montajului,
 Editura  didactică  şi  pedagogică, Bucureşti-1992;
 •    N. Brădeanu, Maşini  şi  utilaje 
din  industria  minieră,
 Editura  didactică  şi  pedagogică, Bucureşti-1980;
 •    Ştefan  Silviu  Mitrea, 
Protecţia  muncii,
 Editura  didactică  şi  pedagogică, R.A. -Bucureşti ,
1994
 
 |  
    | Referat oferit de www.ReferateOk.ro |  |