Importanta  gestionarii riscurilor bancare
Este, desigur evident ca o  strategie bancara performanta trebuie sa cuprinda atat programe cat si  proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizeaza, de fapt, minimalizarea  probabilitatii producerii acestor riscuri si a expunerii  potentiale a bancii. Sustinem ca este evident  deoarece obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, iar  obiectivul central al activitatii bancare il reprezinta obtinerea unui profit  cat mai mare pentru actionari. 
  Numai ca nu intotdeauna  aceste doua obiective – cel general si cel sectorial – se afla in concordanta.  S-ar putea ca, in anumite situatii, costul implementarii si exploatarii  procedurilor care vizeaza gestiunea riscurilor sa fie mai mare decat expunerea  potentiala la risc. Ceea ce nu inseamna decat ca si aceste programe trebuie  selectate in functie de criterii de eficienta. In alte cazuri s-ar putea ca  strategia bancii sa implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri  noi. In acest caz decizia trebuie luata intotdeauna avand in vedere si  cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii  corespunzatoare si pierderile potentiale mai mari. Dar daca decizia este de asa  natura, atunci minimalizarea riscurilor bancare nu trebuie in nici un caz sa se  transforme intr-un obiectiv in sine. De altfel, obiectivele managementului  bancar sunt trei: maximizarea rentabilitatii, minimizarea expunerii la risc si  respectarea reglementarilor bancare in vigoare. Dintre acestea nici unul nu are  un primat absolut, una din sarcinile conducerii bancii fiind si aceea de a  stabili obiectivul managerial central al fiecarei perioade. 
  Importanta gestiunii riscurilor  bancare nu se rezuma totusi doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea  permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte  pozitive si asupra comportamentului  salariatilor care devin mai rigurosi si mai constiinciosi in indeplinirea  sarcinilor de servici, nu este de neglijat nici efectul psihologic de  descurajare a unor activitati frauduloase. Existenta unor programe adecvate  pentru prevenirea si controlul riscurilor bancare contribuie si la impunerea  institutiei in cadrul comunitatii bancare, nu de putine ori experienta unor  astfel de programe conditionand admiterea sau participarea bancii respective la  asociatii interbancare (indeosebi de plati) sau obtinerea unor calificative  superioare din partea autoritatii bancare. 
  Si, nu in cele din urma, o  gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Clientii  doresc o banca sigura si actionarii la fel.   Soliditatea unei banci ii atrage insa pe deponenti in conditiile in care  depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu. Daca bancile nu sunt obligate  sa se asigure de raspunderea civila fata de deponenti, atunci interesul  acestora pentru alegerea celor mai sigure institutii este diminuat; principalul  criteriu devine rentabilitatea plasamentului. Poate sa apara atunci o selectie  adversa pentru care este foarte probabil ca bancile cu cele mai mari probleme,  in lipsa de lichiditate, sa acorde cele mai ridicate dobanzi. Pentru evitarea  acestei selectii adverse, este preferabil ca asiguratorul sa perceapa prime de  asigurare diferentiate, mai ridicate pentru bancile cu o gestiune deficitara a  riscurilor (cazul SUA) astfel incat sa existe o penalizare explicita pentru  acestea. 
In Romania bancile au facut  fata tuturor factorilor de instabilitate financiara intr-un context de  instabilitate generala generata de procesul de tranzitie. Tranzitia a insemnat  pentru bancile romanesti modificarea statutelor (ele operand ca societati pe  actiuni), a cadrului legal de operare (legea permitand angajarea intr-o gama  larga de operatiuni financiare), libertatea in alegerea partenerilor interni si  externi, concurenta din partea altor institutii financiare (fondurile de  plasament) si altor banci (romanesti, create dupa 1990 si straine), reducerea  refinantarii directe de catre banca centrala, schimbarea permanenta a normelor  prudentiale de catre BNR si deteriorarea situatiei financiare a majoritatii  clientilor mari. In aceste conditii, pentru conducerea bancilor, implementarea  unor politici adecvate de gestiune a riscurilor devine o necesitate, ca si  asimilarea de catre salariati a unor noi tehnici si instrumente de gestiune a  riscurilor. 
  In sectorul bancar cresterea  a devenit un atribut esential al performantei bancare. Ea nu este un scop in  sine ci este impusa de rentabilizarea investitiilor in tehnologii noi, posibila  doar in conditiile "productiei de masa". Procesul de crestere in  sectorul bancar are doua componente: cresterera in domeniul serviciilor bancare  traditionale (creditarea clientilor, efectuarea viramentelor, gestiunea  patrimoniului) si cresterea in zona noilor servicii bancare (gestiunea de  trezorerie, operatiuni pe piata de capital, servicii informatice si de  informare, asigurari). El este caracterizat de faptul ca are lor intr-un  context concurential si are drept rezultat prestarea de catre institutia  financiara a unei game largi de servicii. Unele din aceste servicii sunt noi si  personalul este lipsit de experienta, iatr altele presupun operarea pe piete cu  care bancile nu sunt familiare si atunci personalul pare lipsit de  profesionalism.  
  Drept urmare imaginea  bancilor pe pietele financiare tinde sa fie una deficitara, pentru ca ele risca  sa fie tratate de catre partenerii mai specializati drept conglomerate formate  la voia intamplarii, conduse de persoane ignorante in noile domenii si  inconstiente de capacitatea neta de castig sau riscurile specifice (exemplul  bancii Baring's). 
  In conditiile unui  management corect, cresterea operatiunilor in cele doua arii mari – servicii  traditionale si servicii noi – ar trebui sa aiba un efect sinergetic. Insa  pierderile suportate de unii actionari si volatilitatea veniturilor duc la  diminuarea valorii de piata a bancilor, ceea ce face extrem de scumpa  procurarea de capital suplimentar (necesar pentru protectia generala a  institutiei in conditii de crestere). Deoarece comunicarea bancilor cu publicul  si chiar cu actionarii, in ceea ce priveste gestiunea riscurilor bancare, este  deficienta (in Romania in special) piata tinde sa trateze toate bancile la fel.  Proasta gestiune a catorva banci poate influenta negativ si imaginea publica a  celorlalte. 
  In concluzie, deoarece  riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor  adecvata pentru stabilizarea veniturilor in timp are rolul unui amortizor de  soc. In acelasi timp, consolidarea valorii actiunilor bancare se poate realiza  doar printr-o comunicare reala cu pietele financiare si implementarea unor  programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Toate bancile si  institutiile financiare trebuie sa-si imbunatateasca intelegerea si practica  gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea gestiona cu succes diferite game  de produse in anii '90. Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare si  sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes.  Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic  al riscurilor, daca folosesc paradigma de analiza si gestiune in vederea  cresterii eficientei. 
  
  
  
 |