referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Drept fiscal european

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Blocajele întâlnite au incitat Comisia europeană să privilegieze o orientare mai modestă care trebuia să ducă la un "Cod al bunei concurenţe". Cu acesta, nu se mai pune problema stabilirii de reguli uniforme de constrângere, ci, inspirându-se din conceptul de "concurenţă loială", a eliminării practicilor celor mai excesive ale concurenţei fiscale...

Varianta Printabila 


1

Suport de curs

pentru disciplina:

Drept fiscal european

 

 

Partea I – Componente fiscale proprii spaţiului comunitar

 

1.    Problematica diminuării concurenţei fiscale

n spaţiul UE

 

            Problemele puse de controlul concurenţei fiscale, la nivelul UE, sunt, din punct de vedere teoretic, extrem de sensibile. Dintr-un punct de vedere mai practic, al construcţiei europene, deşi sunt dificile, datorită necesităţii rezolvării ntr-un timp rezonabil (de a se tempera, dacă nu elimina complet concurenţa fiscală), acestea reclamă găsirea unor soluţii n acord cu legislaţia comunitară.

            Problemele de principiu ridicate de introducerea unor măsuri de temperare a concurenţei fiscale n Europa sunt (cel puţin) următoarele:[1]

           

            ● Problema suveranităţii fiscale

            Determinarea reglementărilor fiscale ţine, am putea spune, de "prerogativele regale". Este vorba, n principiu, despre una din expresiile majore ale suveranităţii naţionale. Expresia sa liberă poate, n mod legitim, să conducă la adoptarea unor reguli fiscale ce pot favoriza unele practici de concurenţă fiscală. n sens invers, ea este susceptibilă de a fi n mod limitat determinată, ba chiar mpiedicată, de concurenţa fiscală exercitată de terţi. Pe scurt, coexistenţa suveranităţilor fiscale, erijată n principiu, este susceptibilă de a produce o concurenţă fiscală care suprimă progresiv orice suveranitate.

            Acest risc este totuşi apreciabil, foarte concret fiind vorba de prelevări asupra factorilor "mobili" (impozit pe societăţi, taxarea produselor economiilor etc.).

            Pentru aceste categorii de impozitări, trebuie făcută o alegere ntre menţinerea absolută a suveranităţilor naţionale şi deci acceptarea consecinţelor unei eventuale concurenţe fiscale, şi atingerile aduse suveranităţilor naţionale, care constau n adoptarea unor reguli internaţionale, mai mult sau mai puţin ambiţioase, adică limitnd exerciţiul suveranităţii fiscale.

 

            ● Problema influenţei regulilor internaţionale

            Prin ea nsăşi, edictarea regulilor internaţionale nu este incompatibilă cu prezervarea suveranităţii fiscale.

            Dar două condiţii se impun pentru ca această compatibilitate de principiu să reziste n practică. Pe de o parte, trebuie ca aplicarea acestor reguli ntr-un stat să rezulte din decizia sa proprie şi, pe de altă parte, ca aceste reguli să limiteze pnă la un anumit punct capacitatea sa de a-şi modula deciziile fiscale.

            Această ultimă condiţie trimite la problema influenţei regulilor internaţionale din domeniul fiscal, persistnd de-a lungul anilor '90 cu ocazia negocierilor purtate n Europa n problema concurenţei fiscale.

            La nceput, aceste negocieri vizau o armonizare a reglementărilor fiscale, ct mai completă posibil.

            Blocajele ntlnite au incitat Comisia europeană să privilegieze o orientare mai modestă care trebuia să ducă la un "Cod al bunei concurenţe". Cu acesta, nu se mai pune problema stabilirii de reguli uniforme de constrngere, ci, inspirndu-se din conceptul de "concurenţă loială", a eliminării practicilor celor mai excesive ale concurenţei fiscale.

            Un asemenea demers are, teoretic, merite importante. El respectă principiul nediscriminării, care este esenţial pentru funcţionarea armonioasă a pieţei unice şi păstrează, practic, un spaţiu pentru liberul exerciţiu al suveranităţii fiscale a statelor, interzicnd "licenţa" fiscală. El respectă astfel, pe deplin, principiul subsidiarităţii care stă la baza construcţiei europene.

            Totuşi, este dificil de a vedea n el soluţia care ar permite stăpnirea concurenţei fiscale ntre statele europene. Limitat la impozitarea beneficiilor ntreprinderilor, el se bazează pe concepte ce rămn ncă vagi şi nu mai este nsoţit de nici o sancţiune.

 

            ● Europa nu este singură

            Stăpnirea concurenţei fiscale n Europa, presupunnd că ea ar fi ndeplinită, ar pune problema compatibilităţii modalităţilor sale cu reglementările fiscale n vigoare din restul lumii.

            n această privinţă, chiar dobndită fiind capacitatea de a regla problemele puse de paradisurile fiscale sau de zonele off-shore – care, de altfel, există şi n Europa – ar fi iluzoriu de imaginat că simpla lor suprimare ar fi suficientă pentru a elimina riscurile "deturnărilor de trafic" pe motive fiscale.

            n fine, trebuie să subliniem necesitatea de a se relaţiona procesul negocierilor ntre statele europene cu cel angajat n alte organizaţii internaţionale importante.

 

*

*          *

 

            Uniunea monetară, propunndu-şi să genereze o mai mare mobilitate a bunurilor şi serviciilor, a capitalurilor şi, poate, a persoanelor, n spaţiul european, fondează aplicarea unor raţionamente fiscale pe două tipuri de consideraţii[2]: cele care reies din analiza concurenţei fiscale ntre colectivităţi teritoriale n cadrul spaţiilor monetare integrate (state unitare sau federaţii) şi cele care relevă mecanismele concurenţei ntre statele naţionale din cadrul unei zone integrate economic.

 

            ● Concurenţa fiscală ntre unităţile locale

            Analiza concurenţei fiscale dintre colectivităţile locale, privind fiscalitatea directă a persoanelor, consumul colectiv şi protecţia socială, arată că mobilitatea individuală duce la o segregaţie geografică n funcţie de venit, care, n absenţa repartizării juste a impozitelor şi taxelor, riscă să adncească ntr-o manieră cumulativă inegalităţile de potenţial fiscal ntre colectivităţi. Privind fiscalitatea ntreprinderilor, n prezent nu este pus clar n evidenţă efectul diferenţelor de fiscalitate asupra alegerilor de localizare a activităţilor, concurenţa fiscală - n sens larg, incluznd subvenţiile şi alte facilităţi acordate ntreprinderilor - ntre colectivităţile locale părnd vădită. Ea generează, ca şi pentru prelevările asupra economiilor, fenomene de concentrare spaţială a activităţilor şi o ntărire cumulativă a inegalităţilor de potenţial fiscal; tot ea

[1] Conform Raportului Comisiei de Finanţe a Senatului Franţei, Paris, 1999.

[2] Ibid.

1

este şi la originea cştigurilor facile ale ntreprinderilor nou-nfiinţate şi a sporului de sarcini fiscale ce apasă asupra poziţiilor mai puţin mobile.

 

            ● Un joc non-cooperativ ntre statele membre ale UE

            n contextul Uniunii monetare europene, regulile instituţionale şi provocările care apasă asupra alegerilor guvernelor naţionale sunt de natură să genereze comportamente oportuniste şi non-cooperante, pe care situaţia şomajului masiv şi persistent riscă să le facă şi mai atrăgătoare dacă se ntăreşte concurenţa pe piaţa bunurilor şi serviciilor şi pe piaţa financiară şi dacă mobilitatea ntreprinderilor se dovedeşte nşelătoare. Odată cu adoptarea monedei unice, guvernele naţionale pierd controlul politicii monetare şi al politicii de schimb, care le-au permis, n cadrul Sistemului Monetar European (SME), de a se folosi de practici non-cooperative viznd creşterea competitivităţii economiei naţionale n raport cu cele ale partenerilor. n timp ce coborrile de curs competitive şi "dezinflaţia competitivă" apăreau astfel ca cele două modalităţi posibile ale aceluiaşi joc non-cooperativ, n cadrul SME, concurenţa fiscală, prin scăderea sarcinilor asupra ntreprinderilor şi asupra costurilor de producţie, are efecte similare asupra competitivităţii şi devine deci, n cadrul uniunii monetare, o armă cu att mai atrăgătoare cu ct unificarea monetară va ntări consecinţele n termeni de repartiţie spaţială a activităţilor şi a locurilor de muncă. n plus, constrngerea pe care o exercită Pactul de stabilitate şi de creştere asupra politicilor bugetare naţionale, care constituie singurul instrument de politică macroeconomică n minile guvernelor, ar putea să facă şi mai atrăgătoare perspectivele concurenţei fiscale, n măsura n care o relansare prin relaxarea fiscalităţii ar stimula mai mult creşterea poziţiei prelevărilor dect o creştere a cheltuielilor publice, genernd o reducere a deficitului public, dar n detrimentul partenerilor.

 

 

 

2. Eterogenitatea sistemelor fiscale din ţările membre ale UE

 

Aşa cum se cunoaşte, maniera cea mai obişnuită de a compara fiscalităţile naţionale este observarea unor indicatori globali: presiunea fiscală şi structura prelevărilor obligatorii[1]. Aceşti indicatori "comozi" sunt totuşi nşelători de două ori; pe de o parte, ei sunt sensibili la gradul de socializare a anumitor cheltuieli importante, precum cele cu sănătatea, educaţia etc. şi la tehnicile de finanţare a anumitor politici, precum politica familială, politica locuinţelor etc., iar pe de altă  parte, ei nu ţin seama de incitările ce acţionează asupra alegerilor diferitelor categorii de contribuabili, care nu depind, de ratele medii ale prelevării, ci de rate marginale efective, a priori, fără legătură cu precedentele.

 

            ● Ratele presiunii fiscale globale

            Figurile 2.1., 2.2. şi 2.3. arată că rata presiunii fiscale globale - ratio din totalul ncasărilor din prelevările obligatorii din PIB - a cunoscut o creştere constantă n toate ţările UE, de mai multe decenii. Totuşi, ultimii ani au nregistrat o anumită stabilizare n cea mai mare parte a ţărilor, ntreruptă de recesiunea de la nceputul anilor '90 şi de necesitatea, n Europa, de a respecta criteriile finanţelor publice ale Tratatului de la Maastricht. Cu privire la acest indicator, observăm că Franţa se situează puţin deasupra mediei ţărilor membre ale UE, stabilizarea ratei presiunii fiscale globale fiind mai puţin netă.

 

            ● Structura prelevărilor obligatorii

            Compararea structurilor naţionale ale prelevărilor obligatorii după natura prelevărilor - clasificare ntr-un fel arbitrară şi care nu reflectă n mod necesar incidenţa economică a prelevărilor - subliniază marea eterogenitate a ţărilor europene n materie de fiscalitate (figura 2.4.). Franţa apare singulară, mai ales n partea „slabă” a ncasărilor impozitului direct asupra veniturilor persoanelor şi n importanţa prelevărilor asupra salariilor (cotizaţii sociale). Această singularitate trebuie revitalizată, n măsura n care cotizaţiile sociale salariale se "nrudesc" cu prelevarea n privinţa sursei veniturilor. n plus, creşterea puterii Contribuţiei sociale generalizate (CSG), a cărei poziţie e mult mai largă dect cea a cotizaţiilor sociale pe care ea le-a nlocuit - mai ales la nceputul lui 1998 - atenuează sensibil singularitatea franceză: sistemul fiscal francez apare azi mai apropiat de cel al ţărilor partenere, cu o dublă prelevare asupra veniturilor persoanelor - o prelevare proporţională, la sursă (origine), cu o rată moderată asupra aproape tuturor veniturilor (CSG + RDS) şi o prelevare puternic progresivă asupra veniturilor medii şi ridicate (impozitul pe venit al persoanelor), plătit de aproximativ jumătate din centrele fiscale, ale căror rate marginale cele mai ridicate sunt printre cele mai mari din Europa.


[1] Ibid.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica