referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Elementele actiunii civile

Categoria: Referat Drept

Descriere:

In doctrină se distinge între participanţii procesuali principali (subiecţii procesului civil) a căror activitate influenţează desfăşurarea şi soarta procesului civil: instanţa, părţile, organele de executare şi procurorul; şi participanţii procesuali auxiliari, care au un rol subsidiar ce vizează doar lămurirea unor împrejurări de fapt ale cauzei: martori, experţi, interpreţi etc....

Varianta Printabila 


1

ELEMENTELE ACTIUNII CIVILE

 

 

1. Elementul actiunii civile - Consideratii generale

 

 

Acţiunea civilă nu poate fi concepută fără existenţa a trei elemente esenţiale: un element subiectiv - părţile- şi două elemente obiective - obiectul şi cauza acţiunii.

Fără aceste elemente, acţiunea nu reprezintă o entitate juridică n considerarea căreia instanţa să devină activă, să-şi nceapă exerciţiul său special.

Elementele acţiunii civile servesc la individualizarea acesteia n raport cu o altă acţiune şi i determină cadrul procedural necesar şi indispensabil.

2. Subiectele actiunii civile

Noţiunea de participanţi n procesul civil desemnează persoanele şi organele de stat care participă la activitatea de nfăptuire a justiţiei.

In doctrină se distinge ntre participanţii procesuali principali (subiecţii procesului civil) a căror activitate influenţează desfăşurarea şi soarta procesului civil:  instanţa, părţile,  organele de executare şi procurorul; şi participanţii procesuali auxiliari, care au un rol subsidiar ce vizează doar lămurirea unor mprejurări de fapt ale cauzei: martori, experţi, interpreţi etc.

Cercul participanţilor la proces deseori este lărgit: părţile se prezintă prin mandatari ori sunt apărate de avocaţi.

Dintre subiecţii procesului civil trei sunt indispensabili contenciosului şi anume: instanţa, reclamantul şi prtul. Spre deosebire de proces, părţile acţiunii civile se identifică numai cu ultimele două: reclamantul şi prtul.

Insă nu trebuie minimalizat rolul pe care judecătorul l are n procesul civil, rol consacrat cu mai multă claritate n art. 129 c. proc. civ., n redactarea ce i s-a dat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000. Judecătorul trebuie să aibă un rol activ, deoarece el este nu numai protectorul intereselor private, ci şi păzitorul legii.

Părţile poartă o denumire specifică n raport de mijlocul procesual ce intră n componenţa acţiunii de care uzează: reclamant şi prt n cererea de chemare n judecată; apelant si intimat la apel, recurent si intimat la recurs, contestator şi intimat n cazul contestaţiei n anulare; revizuent si intimat n cererea de revizuire; creditor si debitor n faza executării silite.

Poziţia părţilor n procedura contencioasă este esenţialmente contradictorie n tot timpul procesului. Distinct de situaţia părţilor din procesul penal, n materie civilă acestea se află ntr-o poziţie de egalitate juridică.

Poziţia părţilor principale - reclamant şi prt - prezintă multiple variţii n procesul civil, n sensul că poziţia ofensivă dintr-o formă procesuală se poate transforma ntr-o poziţie defensivă n altă formă procesuală: n apelul prtului, reclamantul din cererea de chemare n judecată va dobndi poziţia de intimat; n excepţie, prin formularea unei cereri reconvenţionale, caracterizată prin părăsirea poziţiei pur pasive a prtului, acesta devine reclamant. Această cerere va schimba raportul tradiţional dintre părţi, astfel nct prtul devenit reclamant va trebui să probeze ceea ce afirmă.(art. 1169 C.civ.)

Instituţia participării terţelor persoane n procesul civil este reglementată n Codul de procedură civilă n Cartea a II-a, capitolul III din Titlul I, intitulat "Alte persoane care pot lua parte la judecată".

Conceptul de terţe persoane are o semnificaţie diferită n dreptul procesual civil faţă de dreptul substanţial. Dacă n dreptul material terţii sunt persoane străine de actul juridic - penitus extranei - faţă de care nu se produc efecte juridice[1], n dreptul procesual terţii sunt persoane care se pot adăuga părţilor ntre care s-a stabilit iniţial raportul juridic procesual, din iniţiativa lor sau a părţilor iniţiale, dobndind astfel, calitatea de părţi.

Codul de procedură civilă reglementează următoarele forme de participare a terţilor n procesul civil: intervenţia, chemarea n judecată a altor persoane, chemarea n garanţie şi arătarea titularului dreptului.

Instituţia participării terţilor la procesul civil are un profund caracter preventiv. Cererile de intervenţie sunt cereri incidentale, şi ca urmare, competenţa soluţionării lor aparţine instanţei sesizată cu cererea principală.

Procurorul este un subiect al procesului civil n calitate de parte, indiferent de formele de participare a acestuia la proces.[2] Participarea sa la judecată nu se reduce la o asistenţă pasivă, de informare asupra disputei judiciare.

Procurorul intervine n activitatea judiciară pentru a apăra interesele generale ale societăţii, chiar şi atunci cnd intervine pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.[3] Această mprejurare i conferă statutul special de parte n procesul civil. De exemplu, efectele hotrrii judecătoreşti nu se ntind n mod direct asupra procurorului nu poate fi condamnat la plata cheltuielilor de judecată, participă la activitatea judiciară n condiţiile şi cazurile determinate de art. 45 c. proc. civ., poate exercita căile ordinare de atac chiar dacă nu a fost parte n proces n faţa instanţei de judecată, etc.[4]

Procurorul poate face uz de de instituţia recuzării in cazurile in care legaturile de rudenie privesc pe judecător si celelalte parti. Relaţiile dintre procuror si judecător, chiar si atunci cnd are calitatea de reclamant, nu pot fi invocate ca motiv de recuzare de către nici una din parti.

Participnd in procesul civil, procurorul acţionează potrivit drepturilor si obligaţiilor consacrate de procedura civila si care statornicesc un regim de egalitate si contradictorialitate intre participanţii la procesul civil, asigurnd totodată instanţei o poziţie independenta si suverana. Procurorul care participa la judecata poate fi substituit oricnd, si in orice faza a procesului, cu un alt procuror, fara a fi necesara ndeplinirea unei formalităţi.

Procedura abţinerii procurorului se va desfăşura in conformitate cu principiile de organizare si modul de funcţionare a unittailor Ministerului Public.

Procurorul care ştie ca in privinţa lui exista un motiv de recuzare este dator - in conformitate cu art.25 C. pr. Civ - sa raporteze acest lucru şefului unităţii din care face parte, formulnd si o cerere de abţinere.


[1] G. Beleiu, Drept civil roman, Editura Universu Juridic, Bucuresti, 2005, p. 174

[2] In literatura juridică există şi opinii potrivit cărora poziţia procurorului n procesul civil ar fi aceea de reprezentant sui generis al părţilor sau de reprezentant al statului

[3] V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Editura National, 1996, p. 349

[4] I. Deleanu, Trtat de procedura civila, vol I, Editura All Beck, Bucuresti, 2005 , p. 115

 

1

3. Obiectul actiunii civile

 

Obiectul acţiunii civile l reprezintă protecţia unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare calea justiţiei este obligatorie.

In general, obiectul acţiunii constă fie din pretenţia de recunoaşetere a unui drept sau la condamnarea prtului la executarea obligaţiei pe care a ncălcat-o, fie din pretenţia la cererea unor situaţii juridice noi, n cazurile expres prevăzute de lege. Acţiunea poate să aibă ca obiect luarea numai a unor măsuri conservatorii sau provizorii, prin care se urmăreşte prevenirea unor prejudicii.

Obiectul acţiunii se concretizează şi se nuanţează prin mijlocul procesual folosit. Astfel, obiectul cererii de chemare n judecată l formează pretenţia concretă a reclamantului (res in judicium deducta): plata unei sume de bani, anularea unui cotract, desfacerea căsătoriei etc. Excepţiile procesuale au ca obiect invocarea ncălcării normelor de organizare judecătorească, de competenţă sau de procedură propriu-zise (excepţii de procedură) ori a unor lipsuri referitoare la exercitarea acţiunii (excepţii de fond).

Obiectul acţiunii trebuie să ndeplinească, n principiu, aceleaşi condiţii ca şi obiectul unei convenţii. El trebuie să fie licit, posibil şi determinat.[1]

 

a)         Obiectul acţiunii trebuie să fie licit şi posibil.

 

Obiectul este ilicit atunci cnd s-ar pretinde valorificarea unui drept care s-a stins prin neuz sau achitarea contravalorii unui bun vndut n valută. Cu privire la cea de-a doua condiţie, nu se poate cere pe calea acţiunii predarea n natură a unui bun determinat care a pierit (ad imposibilium nulla obligatio). n acest caz, reclamantul va trebui să ceară echivalentul bănesc al acestui bun.

b)        Obiectul acţiunii trebuie să fie determinat.

 

 

 

4. Cauza actiunii civile

 

 

Acţiunea civilă nu se poate identifica deplin numai prin părţi şi obiect, fiind indispensabil şi un al treilea element - cauza

Prin cauza acţiunii civile trebuie nţeles temeiul juridic al cererii (causa petendi), fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părţi l valorifică mpotriva celeilalte.

Cauza acţiunii civile nu trebuie confundată cu obiectul acesteia. Cu privire la acelaşi obiect pot exista mai multe acţiuni ntemeiate pe cauze diferite. De exemplu, se va putea pretinde de la acelaşi debitor acelaşi obiect, o dată invocndu-se ca temei contractul de schimb, iar ulterior, un contract de vnzare - cumpărare; acţiunea n nulitatea unui act juridic se poate admite pentru oricare dintre viciile de consimţămnt, pentru lipsa obiectului sau cauzei actului, pentru un act care emană de la o persoană lipsită de capacitate ori ncheiat cu nerespectarea formei solemne prevăzute de lege.

Spre deosebire de obiectul acţiunii, care nu poate fi schimbat, şi nici depăşit, temeiul juridic nu leagă instanţa, care este ndreptăţită şi chiar obligată, n exercitarea rolului său activ şi pentru a ajuta efectiv părţile, n ocrotirea drepturilor şi intereselor lor legitime, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta dect cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare n judecată.

Cauza acţiunii civile, privită din punct de vedere al scopului, trebuie să ndeplinească următoarele condiţii: să existe, să fie reală şi să fie licită şi morală.

Prima condiţie se ndeplineşte de regulă, deoarece cel ce acţionează n justiţie urmăreşte un anumit scop, neputnd porni o acţiune lipsită complet de cauză

Cauza acţiunii trebuie să fie reală. Realitatea cauzei cere ca cel ce reclamă să-şi fi exprimat voinţa de a proceda n felul acesta, determinat de un anumit scop.

Cauza acţiunii trebuie să fie licită şi morală, adică să nu urmărească un interes contrar ordinii publice şi bunelor moravuri.[2]

Cauza acţiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare n judecată, ci trebuie căutată n complexitatea de circumstanţe care determină şi ntreţin voinţa părţii interesate de a reclama sau de a se apăra şi de a stărui n ceea ce reclamă ori n ceea ce contestă.[3] Existenţa motivelor de a acţiona sau apăra n faţa instanţei un anumit drept, sau totuna cu cauza raportului juridic ori a obligaţiei puse n discuţie (causa debendi), fără prefigurarea mintală a obţinerii unui anumit rezultat, nu determină pe nimeni să reclame sau să se apere injustiţie.

 

Bibliografie

 

  • I. Deleanu, Trtat de procedura civila, vol I, Editura All Beck, Bucuresti, 2005
  • V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Editura National, 1996
  • Gh. Beleiu, Drept civil roman, Editura Universu Juridic, 2005
  • Gh. Beleiu, Probleme octuale ale prescripliei extinctive in R. R. D., nr. 4/1983

  • [1] De fapt, acestea sunt condiţiile pe care trebuie să le ndeplinească obiectul fiecărui mijloc procesual care intră n conţinutul acţiunii civile; V, M. Ciobanu, op. cit, p. 362;

     

    [2] Situaţiile de cauză ilicită (imorală) cele mai frecvente sunt acelea referitoare la determinarea ori menţinerea stării de concubinaj.

    [3] V. M. Ciobanu, op. cit., p. 263

    Referat oferit de www.ReferateOk.ro
    Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
    Horoscop
    Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
    referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica