referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Metodica cercetarii delapidarii

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Gestionarul este angajatul unitatii care are ca atributii principale de serviciu, primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosirea sau detinerea ( chiar temporara ) a unei unitati, indiferent de locul unde se afla bunurile sau de modul de dobândire a acestora, este considerat gestionar si persoana care gestioneaza în fapt anumite bunuri...

Varianta Printabila 


1

versiunile, fie ca privesc fapta in ansamblu, fie conditiile sau elementele infractiunii sau aspecte secundare, sfera imprejurarilor ce trebuie dovedite, activitatile de urmarire si operative, prin mijlocirea carora poate fi stabilit obiectul probatiunii.

             Raspunsul la intrebarea unde?

                Raspunsul la intrebarea cand? .

                Raspunsul la intrebarile> cine ?, cu ajutorul cui ?  

                Raspunsul la intrebarile cum ? (in ce mod ?)  

Raspunsul la intrebarea in ce scop?

 

Forma in care se materializeaza planul de cercetare>

Planul de cercetare al oricarei cauze penale va trebui sa cuprinda intotdeauna aceleasi elemente,  privit sub raportul continutului, continut care se poate materializa in planuri diferite.

Forma planului e conditionata de natura cauzei ce se cerceteaza si trebuie sa reflecte cel mai bine particularitatile cauzei cercetate. Planul trebuie sa imbrace forma scrisa si sa cuprinda toate elementele planificarii.

Forma scrisa se impune datorita necesitatii de a ordona, sintetiza si sistematiza cantitatea de date si informatii existente in memoria organului de urmarire penala, fara riscul pierderilor sau al denaturarii

                Organul de urmarire penala, īnca din primele momente ale activitatii sale īn cercetarea unei cauze, va stabili un plan de activitate cuprinzānd versiunile posibile ale rezolvarii cauzelor respective, problemele care se ridica īn cadrul fiecarei versiuni, metodele ce vor trebui aplicate pentru lamurirea problemelor aplicate si timpul necesar prevazut īn ansamblu si pe sectoare pentru rezolvarea problemelor fixate[1].

 

 

4.1.            Elaborarea si verificarea versiunilor

 

                Versiunile sunt presupuneri logice ale organului de urmarire penala referitoare la fapta īn ansamblu  sau la unele īmprejurari ale  acesteia. O data elaborate ele constituie un fir conducator īn activitatea organului judiciar.  

In criminalistica notiunea de versiune are o semnificatie proprie, deoarece nu orice presupunere constituie o versiune ci numai acea explicatie care este supusa verificarii, pentru a se constata daca investigatiile ulterioare o confirma sau o infirma.

 Versiunea constituie o ipoteza, o explicatie probabila a unui fenomen, eveniment, intemeiata pe informatiile existente la un moment dat al investigatiilor, astfel incat aceasta presupunere sa se transforme intr-o certitudine.

              

 Adeseori elaborarea corecta a versiunilor este facilitata de intuitia organului judiciar de a descoperi imediat si nemijlocit adevarul. Elaborarea versiunilor mai presupune si aptitudinea organului judiciar de a opera cu unele forme de rationament, cum ar fi  deductia, inductia si analogia.

 

                Rationalmentul deductiv este acea operatie logica in care gandirea trece de la general la particular.

 Rationamentul inductiv reprezinta rationamentul in care gandirea trece de la cunostinte la fapte si lucruri individuale, la cunostinte despre ceea ce este esent

 

                Rtionamentul prin analogie este operatia logica prin intermediul careia, pe baza asemanarilor existente intre doua sau mai multe fenomene in privinta unor insusiri ale lor, se conchide asupra asemanarii probabile si in privinta altor insusiri.

 

Clasificarea versiunilor

Versiunile pot privi fie fapta in ansamblu, fie elemente ale acesteia, imprejurari secundare, derivate, legate de infractiune sau faptuitor, in raport de intinderea lor, de sfera imprejurarilor spre a caror explicare se indreapta presupunerile elaborate.

 Versiunile cu cel mai cuprinzator continut cauta raspuns asupra faptei privite in ansamblu si sunt denumite versiuni principale sau generate. Prin versiunile cu continut restrans se explica imprejurarile care se refera la factorii sau conditiile infractiunii, la latura obiectiva si la latura subiectiva.

 


                  
Verificarea versiunilor

Versiunea este o explicatie probabila ce poate fi data faptei.

Cu privire la o anumita imprejurare s-au elaborat mai multe versiuni si oricare dintre acestea trebuie supusa verificarii, dar numai una singura trebuie sa confirme iar celelalte sa fie inlaturate.

Asadar trebuie folosite toate mijloacele de strangere a probelor care sa ofere posibilitatea verificarii fiecarei versiuni si se recomanda urmatoarele activitatI prin mijlocirea carora, se verifica versiunile>

 

                Verificarea versiunilor se va realiza prin cercetarea obiectelor si fenomenelor despre care se presupune ca ar fi īn legatura cauzala cu obiecte sau cu fenomenul care sta la baza versiunii respective.

Versiunea este doar o presupunere care nu exclude existenta altor posibilit

                :n cercetarea unei gestiuni nu este suficient sa se stabileasca numai existenta lipsurilor ci trebuie sa cunoasca cauza acestora. Astfel lipsurile se pot datora >

-          unei sustrageri reale savārsite de persoana care raspunde de gestionarea bunurilor<

-          sustragerii savārsite de catre alte persoane<

-          simplelor neglijente<

-          din cauze obiective care nu atrag raspunderea penala<

-          lipsa este doar aparenta datorita unei gresite contabilizari[2].

                       

 

                                            CAPITOLUL 2

 

                             PROBLEME PE CARE TREBUIE

                         S| LE LAMUREASC| CERCETAREA.

 

Indiferent de unitate sau sectorul de activitate unde s-a savārsit  infractiunea de delapidare, pentru o cercetare  operativa si completa se impune clarificarea urmatoarelor probleme>

                l.Activitatea ilicita desfasurata īn vederea comiterii delapidarii si ascunderii acesteia<

                2.Bunurile care au format obiectul  īnsusirii,folosirii sau traficarii<

                3.Urmarile activitatii ilicite<

                4.Faptuitorii si contributia fiecaruia la savārsirea infractiunii<

                5.Destinatia bunurilor delapidate si posibilitatea recuperarii prejudiciului cauzat<

                6.Existenta concursului de infractiuni si masurile care se impun pentru extinderea cercetarilor<

                7.Cauzele, conditiile si īmprejurarile care au generat, īnlesnit sau favorizat savārsirea infractiunii de delapidare[3].

 

 

2.1. Activitatea ilicita desfasurata īn vederea savārsirii delapidarii si ascunderii acesteia.

 

                Orice sustragere produce o paguba , dar nu orice paguba este urmarea unei sustrageri.

Trebuie deci sa se constate lipsa unor bunuri si sa verifice realitatea si cauza acesteia[4].

 

                a). Daca scoaterea ilicita a bunului din sfera patrimoniala a unitatii a fost urmata de trecerea efectiva īn stapānirea faptuitorului sau a altei persoane.

                Fapta unui contabil-sef de a acorda unui gestionar   perisabilitati la care nu avea dreptul si de a primi apoi de la el , la cererea sa, contravaloarea acestora, constituie infractiunea de delapidare. :n acest caz contabilul-sef avānd atributii de administrare a patrimoniului unitatii, iar īnsusirea s-a comis printr-un act de dispozitie al sau[5].

 

                b). Daca conducatorul institutiei (societati comerciale) a avut cunostinta de felul in care administratorul gestioneza bunurile pe care le are in gestiune, in sensul de-ai permite acestuia, cu buna stiinta, sa-si insuseasca unele bunuri pe care ulterior sa le achite lunar pe baza unei evidente empirice tinute pe alt fel de documente decat cele legale (caiet, registre, etc.).

Fapta unei angajate de-a proceda astfel, a fost apreciata de instantele competente ca lipsita de vinovatie, angajata nu a actionat cu intentia de-asi insusi fara a achita contravaloarea acestora, nu a participat in nici un fel la intocmirea de evidente care sa reflecte modul fraudulos de actiune, toate acestea coroborate cu faptul ca a avut permisiunea administratorului (patronului) de-a proceda astfel[6].

 

c). Metodele si mijloacele folosite pentru īnsusirea bunului.

:n acest sens, fapta gestionarului unui depozit de cherestea de a fi luat pentru el, din gestiune, o cantitate de material lemnos, de a o fi īncarcat  īntr-un camion si de a fi īncercat sa o scoata pe poarta depozitului cu un aviz de expeditie pe care īl falsificase – constituie pe lānga infractiunile de fals intelectual si uz de fals, infractiunea de delapidare consumata , nu o tentativa de delapidare[7].

 

d). Daca si cum se reflecta delapidarea savārsita.

                Fapta unei persoane care, efectuānd īn fapt acte de gestiune, desi nu este īncadrata īntr-o functie de gestionar, īsi īnsuseste cu ocazia efectuarii unor plati, sume de bani ridicate de la banca pe baza de acte false, constituie infractiunea de delapidare, si nu cea de īnselaciune[8].

:n cazul īn care functionarul delegat de conducerea unitatii sa faca plata salariilor , īl instiga pe cel īnsarcinat cu īntocmirea statelor de plata sa introduca o persoana fictiva si apoi  retine suma mentionata īn statul de plata falsificat, savārseste infractiunea de delapidare si nu aceea de abuz īn serviciu[9].

 

e). Perioada īn care s-a desfasurat activitatea ilicita.

                :nsusirea unui bun din patrimoniul unitatii presupune un moment initial – de scoatere a bunului din posesia sau detentia unitatii pagubite – si un moment subsegvent – de trecere a acestuia īn stapānirea faptuitorului.

Lamurirea acestui aspect este important , atāt pentru īncadrarea juridica a faptei , cāt si pentru stabilirea perioadei ce trebuie supusa verificarii, fie prin audit contabil, fie prin expertiza contabila judiciara.

Astfel, exista infractiunea continuata de delapidare si īn cazul īn care o


 

2.2. Bunurile care au format obiectul īnsusirii,

folosirii sau traficarii.

 

                  Obiectul infractiunii este constituit din obiectul juridic special ce il constituie relatiile sociale de natura patrimoniala a caror existenta este conditionata de mentinerea pozitiei de fapt  a bunurilor ce apartin.

                        Pentru stabilirea obiectului material al acestei infractiuni trebuie identificata atat natura bunurilor, calitatea, cantitatea exacta, valoarea prejudiciului  cat si faptul ca obiectul material al delapidarii s-a aflat in gestionarea sau administrarea unui functionar sau alt salariat[10].

              

                Obiectul material al delapidarii il formeaza numai bunurile corporale mobile. Se considera, de asemenea bun mobil, bunul ce poate fi desprins de un bun mobil, de exemplu usile, ferestrele unei cladiri, fructele unui teren .

Pentru a se forma obiectul material al infractiunii, bunul īnsusit, folosit sau traficat trebuie sa īndeplineasca urmatoarele cerintei

-       sa fie un bun mobili

-          sa aiba o existenta materiala<

      -   sa aiba o valoare economica, respectiv sa fie exprimata īntr-un pret, īntr-un tarif sau īntr-o lista de valori.[11]


[1]C.Suciu , op. cit. p.499.

[2]C.Suciu ,op. cit. p.623.

[3]C.Aioni]oaie , V.Berchesan , op. cit. p. 222.

[4]C.Barbu , op. cit. p.95.

[5]T.S.sect.pen.dec.nr.1608/1984, CD , p.282; RRD nr.9 din 1984, p.77.

[6] C.S.J. [i. Pen. Decizia penala nr. 1835/R/13.10 2004

[7]T.S.sect.pen.dec.nr.627/1982, CD, p.275., RRD.nr.12/1982, p.70.

[8]T.S,sect.pen.dec.nr.2904/1984.CD., p.288.RRD nr.12/1985,p.73..

[9]T.S.sect.pen.dec.nr.6311/1970. CD, 1970, p.361,

[10] E. Stancu, Criminalistic\. Ed. III, vol.II, 1999, Bucuresti, pag. 292-293.

[11] I.Oancea s.a. op. cit. p.596 .

1

CAPITOLUL 1

 

ASPECTE GENERALE PRIVIND CERCETAREA CRIMINALISTIC| A INFRAC}IUNII DE DELAPIDARE.

 

1.1.         Concept si caracterizare. Scurt istoric.

 

            Dupa cum este cunoscut, in titlul al IV-lea din partea speciala a Codului penal, sunt prevazute infractiunile contra patrimoniului< delapidarea, furtul, talharia,  abuzul de incredere, inselaciunea, distrugerea.

            :nscrierea pe primul loc a delapidarii, din sirul faptelor care aduc atingere patrimoniului, asa dupa cum au fost incriminate de legiuitorul din 1968, s-a explicat prin periculozitatea sa sociala deosebita, determinata nu numai de daunele provocate proprietatii publice, ci si de faptul ca, este savarsita de persoane carora li s-au dat in primire si pastrare anumite bunuri care apartin patrimoniului public.

Īn acceptiunea generala, bunurile sunt lucruri susceptive de apropiere sub forma dreptului de proprietate. Īn termenologia juridica romana bunurile erau desemnate prin cuvāntul res care, īnsa, era utilizat si pentru desemnarea lucrurilor in general.

Drept urmare, romanii nu au facut o clasificare a bunurilor distincta de clasificarea lucrurilor. Utilizarea unui singur termen pentru doua notiuni distincte a dat nastere sistemului de clasificare a bunurilor ca diferite categorii de lucruri.  

Sistemul acesta, īn care clasificarea lucrurilor o cuprinde si pe cea a bunurilor, se justifica nu numai prin ratiune ce tine de terminologie, ci si prin faptul ca, practic, orice lucruri īn anumite conditii, poate deveni un bun.

Īn dreptul modern, prin patrimoniul se īntelege totalitatea drepturilor datoriilor si sarcinilor, susceptibile de o valoare pecuniara. Romanii nu  au lasat o difinitie a patrimoniului, desi aveau notiunea acestuia. Conceptul roman de patrimoniu a cunoscut o anumita evolutie.

 

             Astfel, la art.1. C.Proc.Pen. este prevazut ca “ procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor, precum si la educarea cetateniulor in spiritul respectarii legilor”.

Dintre  infractiunile contra patrimoniului[1], delapidarea prezinta cel mai ridicat pericol social, atāt datorita pagubelor pricinuite, cāt si faptul ca persoana ce o comite nesocoteaste obligatiile de fidelitate si probitate care incuba oricarui gestionar  sau administrator al bunurilor īncredintate[2].

Potrivit legii[3], infractiunea de delapidare consta īn īnsusirea, folosirea sau traficarea de catre un functionar, īn interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri, pe care le gestioneaza sau administreaza.

                Sustragerile savarsite prin folosirea atributiunilor de serviciu constituie cele mai periculoase forme de sustragere din patrimoniul societatilor comerciale.

                               Caracterul deosebit de periculos al infractiunii de delapidare decurge din faptul ca aceasta infractine produce urmari daunatoare pentru patrimoniul unitatlor economice si pentru reatiile sociale privind acest patrimoniu, precum si din īmprejurarea ca infractiunea este savarsita de o persoana careia  i s-au dat īn primire si pastrare anumite bunuri ce apartin unor persoane juridice si care aduce astfel atingere si relatiilor sociale privind activitatea acestor servicii[4].

                De aceea, sustragerile constituie una dintre cele mai grave infractiuni, iar lupta īmpotriva lor ,  una dintre sarcinile primordiale ale organelor de urmarire penala si justitie.

 

                Pentru existenta infractiunii, īn  afara actiunii de sustragere se cer īndeplinite, cumulativ, doua conditii respectiv>

                    -bunurile ce formeaza obiectul activitatii ilicite sa apartina unei persoane juridice>

                        -faptuitorul-functionar sa aiba calitatea de gestionar sau administrator al bunurilor.

 

                Gestionarul [5]este angajatul unitatii care are ca atributii principale de serviciu, primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate īn administrarea, folosirea sau detinerea  ( chiar temporara )  a  unei unitati, indiferent de locul unde se afla bunurile sau de modul de dobāndire a acestora, este considerat gestionar si persoana care gestioneaza īn fapt anumite bunuri.

Gestionarul are posesia bunurilor, contactul material nemijlocit cu acestea, insa nu

 

Se impune, necesitatea explicarii calitatii de gestionar coroborata cu cele doua situatii: gestionar de drept, gestionar de fapt, precum si calitatea de administrator.

:n toate cazurile in care angajatul unei persoane juridice indeplineste o functie care potrivit legii dobandeste calitatea de gestionar este considerat gestionar de drept.

 

                Gestionarul de drept [6] este persoana care are, ca principale atributii de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri.

Gestionarul are posesia bunurilor, contactul material nemijlocit cu acestia, insa nu poate sa faca acte de dispozitia juridica. Cel ce efectueaza operatiile de manipulare sau are bunurile in paza, fara a avea ca principale atributii de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea lor, nu are calitate de gestionar si in consecinta, daca sustrage din acele bunuri, nu savarseste infractiunea de delapidare, ci infractiunea de furt.

 

Gestionar de fapt [7]- este persoana, care indeplineste in fapt activitatile specifice gestionarului de drept, acesta poate fi subiect activ al infractiunii de delapidare. Se pot ivi insa si situatii de fapt in care alti angajati sau chiar persoane particulare (de exemplu, sotul, ruda, prieten al gestionarului) efectueaza acte specifice activitatii de gestionare, desi nu ocupa o functie care sa indreptateasca aceasta activitate.

 

                Administrator[8]  - este functionarul care desi nu are contact direct cu bunurile care formeaza obiectul material al infractiunii, are dreptul de dispozitie, cu privire la situatia juridica a acestora. Astfel, s-a considerat ca savarseste infractiunea de delapidare, in calitate de administrator, contabilul sef care, prin intermediul unor acte de dispozitie necorespunzatoare scoate bunuri dintr-o gestiune pentru a le transfera in alta, dar care in realitate si le insuseste.

                Spre deosebire de gestionare, administrarea presupune un complex de acte de dispozitie cum sunt> planificarea, aprovizionarea, desfacerea, repartizarea, platile etc. vizānd, deci, efectuarea unor operatii asupra bunurilor ce apartin unor unitati īn raport cu natura si scopul patrimoniului acestuia.

                               Termenul „public” semnifica tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si buburile de orice fel[9].

                 De aceea, din categoria administratorilor fac parte, de exemplu, directorii, contabilul-sef, inginerul sef, consilierii.

               

 

1.2. Stabilirea elementelor componente ale laturii obiective.

 

 Pentru intregirea laturii obiective a infractiunii de delapidare este necesar ca sa existe o legatura de cauzalitate intre actiunea de insusire, folosire sau traficare si urmarea imediata, deposedarea unitatii publice sau private de acel bun.

 

                „Īnsusirea”[10]  ca modalitate a sustragerii unui bun consta īn scoaterea bunului din posesia sau detentia unei persoane juridice si trecerea acestuia īn stapānire proprie, folosind diverse procedee cum ar fi> sustragerile, crearea de plusuri in gestiune.

 

                „Folosirea” consta īntr-un act initial de luare sau scoatere a unui bun din patrimoniul unei unitati publice sau private si apoi dintr-un act subsecvent de īntrebuintare a bunului sustras prin care se obtine un folos īn beneficiul faptuitorului ori a altei persoane.

Spre deosebire de īnsusire , cānd bunul luat ramāne la faptuitor, īn cazul folosirii unul este readus īn unitatea publica sau privata fiind vorba numai de o sustragere temporara a acestuia.

 

„Traficarea”  este tot o forma de sustragere si consta pe de o parte īn scoaterea bunului din sfera patrimoniala a persoanei juridice si apoi din actul de speculare, īn vederea obtinerii unui profit.

Prin actiunea de sustragere - indiferent de modalitatile de realizare - se

 urmare imediata, consumarea materializāndu-se, īn concret, printr-o paguba cauzata unitatii[11].

 

Exista latura obiectiva si in cazurile cand au loc traficarea de bani, valori sau bunuri, in vederea obtinerii de profituri ilicite, prin imprumuturi, darea de marfuri pe credit in conditii interzise de lege, schimbarea unor bunuri de valoare mai mica pe altele cu valoare mai mare si invers[12].

Pentu conturarea laturei obiective este important, de asemenea, sa se stabileasca legatura de cauzalitate dintre prejudiciul efectiv si actiunea de delapidare, intrucat sunt frecvente lipsurile in gestiune provocate de alte cauze obiective sau subiective, neimputabile celui care gestioneaza sau administreaza.

              

 

1.3. Stabilirea elementelor componente

a  laturii subiective.

 

Latura subiectiva, in cazul cercetarii la fata locului, poate fi conturata prin datele privind forma de vinovatie – intentie sau culpa[13].

Infractiunea de delapidare se savarseste cu intentie, cel mai adesea, intentia directa,  dar nu este exclusa si cea indirecta.

Faptuitorul isi da seama de caracterul ilicit al faptei, prevede rezultatul socialmente periculos al acestuia, il urmareste, sau uneori numai il accepta.

                Subiectul pasiv la infractiunea de delapidare nu poate fi decat organul , institutia publica, sau orice alta persoana juridica in cadrul carora exercita activitatea functionarul care a comis actiunea de insusire, traficare sau folosire a bunului ce formeaza obiect material al infractiunii.

 

 

1.4.   Forme. Modalitati. Sanctiuni.

 

Infractiunea de delapidare este susceptibila de toate formele imperfecte ale infractiunii insa actele pregatitoare, desi posibile, nu sunt pedepsite de lege.     

          Tentativa de delapidare se pedepseste conform art. 222 C.pen..

 Delapidarea se savarseste in forma consumata, in cazul in care elementul material a constat in insusire, odata cu realizarea acestuia, cu imposedarea faptuitorului cu bunul respectiv.

         Modalitatile normative sunt> delapidarea prin insusire, prin traficare si prin folosire a bunului unei persoane juridice.

 

1.5.              Planificarea urmaririi penale  in cercetarea

 infractiunii de delapidare.

 

                Īndata ce organele de urmarire penala au primit sesizarea din partea institutiilor sau societatilor comerciale cu privire la  savārsirea infractiunii de delapidare organele de urmarire penala  īntocmesc un plan de activitate privind cercetarea infractiunii.  

           Primele masuri luate in cercetarea delapidarii mai cu seama pentru stabilirea completa a elementelor constitutive ale delapidarii este necesar ca organele judiciare, sesizate de savarsirea infractiunii, sa initieze in mod operativ o serie de masuri cu caracter preliminar si de planificare.

Planificarea  presupune elaborarea unui plan scris ce reprezinta numai aspectul sau latura tehnica a planificarii in care se materializeaza rezultatele unor ample investigatii si procese de gandire.

 

Principiile planificarii activitatii de urmarire penala reprezinta reguli cu caracter general, dar care se intemeiaza pe aspectele comune investigarii tuturor cauzelor ce isi gasesc aplicare in cercetarea oricarei pricini penale, doar elementele particulare proprii fiecarei pricini facand abstractie.

Principiul individualitatii planificarii, exprima dezideratul elaborarii unui plan in care sa se reflecte toate particularitatile proprii acestei pricini, caracterul individual rezultand din elementele obiective si subiective ce atribuie fizionomie proprie fiecarei fapte care realizeaza continutul unei infractiuni.

Principiul mobilitatii (dinamismului), exprima necesitatea adaptarii in permanenta a planului la imprejurarile schimbatoare ale cercetarii.

 

Planul de cercetare al unei cauze penale (delapidarea), trebuie  sa cuprinda> activitatile initiate si ulterioare de urmarire operativa (necesare fiind datorita naturii faptei), alta componenta a oricarui plan o constituie

[1]Codul Penal, Partea speciala ,titlul III.

[2]I.Oancea, īn  Colectiv, Explicatii teoretice ale Codului  penal romān , III, Partea Speciala, Bucuresti, Ed. Academiei, l971 . pag.595.

[3]Codul Penal , art. 215./l ,alin. l.

[4]I.Oancea, op.cit.p.595.

[5] T.Toader, Drept penal-partea speciala, Ed. ALLBECK – 2000, Bucuresti.

[6] T. Toader, Drept penal – partea speciala, Ed. ALLBECK, 2000 – Bucuresti, p. 217

[7] T. Toader, op.cit.,pag. 218;

[8] T. Toader, op.cit.,pag. p. 219.

[9] Codul Penal, art. 145.

[10] E. Stancu, Criminalistic\, ed. III, vol II, 1999.Ed. Actami, Bucuresti,1999, pag. 293.

[11]C.Barbu, Delapidarea si furtul īn paguba avutului obstesc , Ed.Stiintifica, Bcuresti , 1973, p.102.

[12]E. Stancu, Criminalistic\. Ed. Facultatea de drept,1981, Bucuresti, pag. 249.

[13]C. Pletea op. cit.,pag. 15<

 

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica