referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Institutia Presedentiei - Seful de Stat

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Termenul domn este folosit şi de către Constituţia din anul 1866 (art. 82), domnul având puteri constituţionale ereditare, iar puterea legislativă se exercită colectiv de către domn şi reprezentanţa naţională (art. 32). La 8 iunie 1884, în urma proclamării regatului în anul 1881, textele constituţionale sunt puse de acord cu această realitate...

Varianta Printabila 


1

1.                        Consideraţii generale

 

 

                   Instituţia şefului de stat şi are obrşia n chiar istoria lumii, a sistemelor statale. Din totdeauna colectivităţile umane organizate au avut un şef, recunoscut sau impus, n contextul mprejurărilor istorice. Cu att mai mult, statele, concepute ca mari colectivităţi umane, grupate pe teritorii mai mult sau mai puţin ntinse, delimitate prin frontiere, au cuprins n sistemul organizării lor politice şi instituţia şefului de stat.

                   Explicarea instituţiei şefului de stat presupune nţelegerea corectă a relaţiei popor (naţiune) organizare statală a puterii. Explicarea instituţiei şefului de stat trebuie realizată n funcţie de structura executivului şi de locul şefului de stat n acest executiv.

                   Este interesantă o observaţie n sensul căreia ntre şefii de state există diferenţieri evidente, iar „preşedintele Republicii franceze nu are dect puţine trăsături comune cu cel al Republicii italiene”[1].

 

 

2.                        Evoluţia instituţiei şefului de stat n Romnia

 

 

                   Această evoluţie a instituţiei şefului de stat n ţara noastră o vom explica prin prisma dispoziţiilor constituţionale, ncepnd cu prima noastră constituţie. Astfel, potrivit Statului lui Cuza puterile publice erau ncredinţate domnului, unei adunări ponderatice şi unei adunări elective.

                   Termenul domn este folosit şi de către Constituţia din anul 1866 (art. 82), domnul avnd puteri constituţionale ereditare, iar puterea legislativă se exercită colectiv de către domn şi reprezentanţa naţională (art. 32). La 8 iunie 1884, n urma proclamării regatului n anul 1881, textele constituţionale sunt puse de acord cu această realitate.

                   Constituţia din anul 1923 vorbeşte de rege (art. 77), arătnd că puterea legislativă se exercită colectiv de către rege şi reprezentanţa naţională (art. 34), că puterea executivă este ncredinţată regelui (art. 39). Denumirea de rege este menţinută şi de Constituţia din 1938 (art. 34) care-l declară capul statului (art. 30) şi desigur cuprinde dispoziţii similare cu cele din art. 34 şi 39 ale Constituţiei din 1923.

                   n perioada 1940 – 1944 prerogativele regale au fost substanţial restrnse, dar regele rămne ca şef al statului pnă n decembrie 1947, n baza Constituţiei din 1923 repusă n vigoare prin Decretul nr. 1626 din 1944.

                   Prin Legea nr. 363/1947 atribuţiile de şef de stat sunt ncredinţate Prezidiului republicii, care devine şef de stat colegial. Aceasta a fost organizat ca un organ al administraţiei de stat, ca organ suprem executiv, dacă folosim exprimarea Decretului nr. 31/1948. Constatarea este interesantă din punct de vedere istoric pentru că dacă actele constituţionale adoptate n această perioadă (ne referim ndeosebi la Decretul nr. 1626/1944 şi Decretul nr. 2218/1946) au menţinut separaţia puterilor, Legea nr. 363/1947 a nlocuit acest principiu cu unicitatea puterii.

                   Constituţia din anul 1948, ncredinţează funcţia de şef de stat Prezidiului Marii Adunări Naţionale, organ central, caracterizat ca organ suprem al puterii de stat, menţinut şi de Constituţia din 1952 pnă n anul 1961, cnd a fost nlocuit prin Consiliul de Stat.

                   Consiliul de Stat, organ colegial, este menţinut şi de Constituţia din anul 1965. n anul 1974 Constituţia a fost modificată, crendu-se funcţia de preşedinte de republică, ndeplinită de o singură persoană.

                   După revoluţia din decembrie 1989, prin Decretul – Lege nr. 2 din 27 decembrie privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale se creează funcţia de preşedinte al consiliului. Decretul – Lege ncredinţează exercitarea atribuţiilor de şef de stat preşedintelui consiliului.

                   Prin Decretul – Lege nr. 92/1990 privind alegerea parlamentului şi a Preşedintelui Romniei, funcţia de şef de stat este ncredinţată Preşedintelui Romniei, ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Această soluţie este consacrată şi prin Constituţia actuală a Romniei.

 

 

3.                        Atribuţiile şefului de stat

 

 

         I. Rolul şi atribuţiile şefului de stat n sistemele constituţionale din alte state

 

 

                   Una din problemele mereu discutate priveşte mputernicirile şefului de stat. n practică răspunsul depinde de foarte mulţi factori, precum structura, funcţiile şi raporturile dintre puterile publice, garanţiile constituţionale, durata mandatului organelor reprezentative, modul de desemnare a şefului de stat (ereditar, alegere), responsabilitatea acestuia. De aceea o succintă incursiune n alte sisteme constituţionale prezintă interes.

                   n Franţa, preşedintele republicii veghează la respectarea Constituţiei. El asigură, prin arbitrajul său, funcţionarea regulată a puterilor publice, precum şi continuitatea statului. El este garantul independenţei naţionale, al integrităţii teritoriului, al respectării acordurilor comunităţii şi al tratatelor (art. 5 al Constituţiei Franţei). Preşedintele de republică n Franţa exercită atribuţii care au un anumit specific dată fiind poziţia sa n sistemul constituţional.

                   Astfel, potrivit Constituţiei Franţei, preşedintele de republică: numeşte şi revocă pe primul ministru, iar la propunerea acestuia pe miniştri; prezidează Consiliul de Miniştri; promulgă legile n termen de 15 zile. El poate, naintea expirării acestui termen, să ceară parlamentului o nouă deliberare, iar această nouă deliberare nu poate fi refuzată; poate supune referendumului, n condiţiile prevăzute de Constituţie, anumite proiecte de lege, poate dizolva Adunarea Naţională; semnează ordonanţele şi decretele emise de Consiliul De Miniştri; numeşte n funcţiile civile şi militare; acreditează ambasadorii, primeşte scrisorile de acreditare; poate lua măsurile necesare n situaţiile prevăzute de art. 16 din Constituţie; acordă graţierea etc.[2]

                   Unele acte ale preşedintelui francez (vezi art. 19) trebuie contrasemnate de către primul ministru sau de miniştri. Analizndu-se competenţa preşedintelui de republică n Franţa, se consideră că trei sunt funcţiile prezidenţiale şi anume: o funcţie de reprezentare, o funcţie de apărare (ocrotire, protecţie); o funcţie de arbitraj. Funcţia de reprezentare se manifestă att pe plan intern, ct şi pe plan extern şi se exprimă prin multiple atribuţii. Funcţia de apărare (protecţie) cunoaşte două sensuri, primul corespunde tuturor ipotezelor n care constituţia l face pe preşedinte „garant”, iar al doilea este definit prin art. 5 al Constituţiei Franţei, unde se spune că preşedintele „veghează la respectarea Constituţiei”. Funcţia de arbitraj rezultă tot din art. 5 al Constituţiei, n sensul căruia preşedintele asigură, prin arbitrajul său, funcţionarea regulată a puterilor publice, precum şi continuitatea statului.

                   n Statele Unite ale Americii, republică prezidenţială, preşedintele este considerat prin Constituţie organ al administraţiei de stat.  Potrivit art. 2, 1, din Constituţia americană „Puterea Executivă va fi exercitată de Preşedintele Statelor Unite ale Americii”. Deşi Constituţia adoptată n 1787, nu a fost modificată ntr-o măsură „relevantă” pentru competenţa Congresului şi a preşedintelui, n cele două secole de existenţă a acestei instituţii a avut loc un proces de ntărire continuă a rolului preşedintelui n sistemul american. Astăzi unii consideră că deţinătorul funcţiei de preşedinte a ajuns să fie considerat drept cel mai puternic om din lume. Dealtfel, preşedintele Harry Truman spunea odată că nsuşi Genghis – Han s-ar nverzi de invidie. Aceasta şi explică atribuţiile deosebite pe care le are preşedintele american.

                   Potrivit art. 2 din Constituţie, preşedintele: ncheie tratate, numeşte ambasadori, miniştri, consuli, judecători la Curtea Supremă, anumiţi funcţionari superiori, acordă mandate de senatori n condiţiile prevăzute de Constituţie; poate, n cazuri extraordinare, să convoace ambele camere sau una din ele şi, n caz de dezacord ntre ele cu privire la data suspendării sesiunii, el le poate suspenda pnă la data pe care o socoteşte corespunzătoare. Atribuţii deosebite are preşedintele american n elaborarea legilor, el avnd atribuţia de a aproba şi semna.

                   Potrivit art. 1, 7,punctul 2, orice proiect de lege votat de Camera Reprezentanţilor şi de Senat este naintat Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, nainte de a fi promulgat ca lege; dacă acesta l aprobă, l semnează, iar dacă nu-l aprobă, l returnează mpreună cu obiecţiile sale Camerei de unde provine proiectul care va menţiona n detaliu n registrul său obiecţiunile şi va proceda la reconsiderarea lui.

                   n Suedia, şeful de stat nu dispune de nici o putere, nu participă la luarea deciziilor, nu desemnează şi nu revocă miniştrii. Funcţiile sale sunt eminamente de ordin ceremonial.

                   Din prezentarea unora din dispoziţiile constituţionale care stabilesc atribuţiile şefului de stat se poate desprinde că există multe asemănări, dar şi multe deosebiri ntre sistemele constituţionale. Cteva asemenea deosebiri au relevanţă deosebită. n acest sens este plină de semnificaţii juridice poziţia şefului de stat n sistemul statal şi desigur raporturile sale cu principalele organe de stat şi anume cu parlamentul, guvernul şi cu organul judecătoresc suprem.

                   Nuanţări importante se pot observa şi n ce priveşte atribuţia de semnare a legilor. Dacă uneori semnarea legilor nu este o condiţie de valabilitate a legii, n unele state ea este condiţionată de aprobarea prealabilă a legii şi de posibilitatea retrimiterii legii spre rediscutare n parlament (Franţa de exemplu), sau se poate refuza semnarea n temeiul dreptului de veto (S.U.A. de exemplu). Dreptul de veto folosit frecvent de unii şefi de state nu este folosit de alţii, deşi l au. Astfel n Canada niciodată un guvernator general n-a refuzat semnarea unei legi, iar n Marea Britanie sancţiunea regală n-a mai fost refuzată din 1707.

                   Unele nuanţări pot fi semnalate şi ct priveşte atribuţiile de conducere n politica externă, gama acestora ntinzndu-se de la reprezentarea puterii de stat, pnă la ratificarea tratatelor internaţionale (n Maroc şi Franţa, de exemplu). Există chiar şi posibilitatea delegării de atribuţii. Astfel, potrivit art. 3, pct. 15 din Constituţia anterioară a Algeriei, şeful statului putea delega o parte din puterile sale vice-preşedintelui republicii sau primului ministru sub rezerva dispoziţiilor art. 116.

                   n unele sisteme constituţionale şeful statului are iniţiativă legislativă (Algeria), n altele poate dizolva parlamentul (Algeria, Maroc), iar n altele poate ratifica tratatele internaţionale (Maroc, art. 31 din Constituţie, Franţa, art. 52 din Constituţie).

                   Evidenţiind sintetic mputernicirile şefului de stat, reţinem următoarele: reprezentarea statului; semnarea tratatelor; aprobarea unor acte normative elaborate de anumite organe de stat, semnarea legilor şi altor acte n vederea publicării; prezidarea şedinţelor unor organe de stat; acordarea unor calităţi şi titluri; numiri n funcţii superioare; acordarea graţierii; proclamarea stării de asediu sau de urgenţă; primirea scrisorilor de acreditare etc.

 

 

         II. Rolul şi atribuţiile Preşedintelui Romniei

 

 

                   Explicarea rolului şi atribuţiile şefului de stat n Romnia trebuie să pornească de la dispoziţiile clare şi explicite ale Constituţiei. Astfel, din art. 80 (1) din Constituţie se desprinde următoarea caracterizare a Preşedintelui Romniei[3]:

  A)  Reprezintă statul romn

                   Acesta nseamnă că n relaţiile interne şi internaţionale, statul este reprezentat de şeful de stat.

  B)  Este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării

                   Din aceasta rezultă marea responsabilitate pe care şeful de stat o are n ocrotirea acestor valori. Această trăsătură fundamentează unele atribuţii ale Preşedintelui Romniei, precum cele n domeniul apărării.

  C)  Veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice

                   Această caracterizare are un conţinut complex n semnificaţii juridice, dar şi politice. Constituţia adăugnd că n acest scop Preşedintele exercită funcţia de mediere ntre puterile statului, precum şi ntre stat şi societate.

                   De asemenea potrivit art. 92 (1) din Constituţie, Preşedintele Romniei este comandantul forţelor armate şi ndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

                   Caracterizndu-l astfel Constituţia stabileşte ce atribuţii ndeplineşte Preşedintele Romniei. Pe criteriul conţinutului aceste atribuţii pot fi grupate astfel:

              a). Atribuţii privind legiferarea

                   Şeful de stat are importante atribuţii n acest domeniu. Astfel, Preşedintele Romniei: promulgă legile (art. 77), avnd dreptul de a cere, o singură dată, reexaminarea legii; semnează legile n vederea publicării lor n Monitorul Oficial; poate sesiza Curtea Constituţională n legătură cu neconstituţionalitatea legilor, potrivit art. 114 lit. a.

              b).  Atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice

                   Preşedintele Romniei exercită funcţia de mediere ntre puterile statului, precum şi ntre stat şi societate. Ca atare, şeful de stat se află n raporturi constituţionale, clar definite, cu autorităţile publice, multe din atribuţiile sale privind organizarea şi funcţionarea acestora. Aceste atribuţii sunt: prezentarea de mesaje Parlamentului, cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii (art. 88); consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită (art. 86); participarea la şedinţele Guvernului şi prezidarea acestor şedinţe n condiţiile art. 87; organizarea referendumului n probleme de interes naţional, după aprobarea prealabilă a Parlamentului (art. 90).

              c).  Atribuţii privind alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea

                    unor autorităţi publice

                   Atribuţiile ce revin preşedintelui Romniei n acest domeniu sunt: dizolvarea parlamentului n condiţiile art. 89; desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, numirea Guvernului pe baza votului de ncredere acordat de Parlament, revocarea şi numirea unor miniştrii n caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă a postului, la propunerea primului ministru (art. 85 din Constituţie); numirea a trei judecători la curtea Constituţională, potrivit art. 140 (2) din Constituţie, numirea n funcţie a magistraţilor n condiţiile art. 124 şi 133 din Constituţie; numiri n funcţii publice potrivit art. 94 lit. „c” din Constituţie; acordarea gradelor de mareşal, de general şi de amiral.

              d).  Atribuţii n domeniul apărării ţării şi asigurării ordinei publice

                   n cadrul acestor atribuţii includem: declararea cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate. n situaţii excepţionale Preşedintele Romniei poate lua această măsură, hotărrea fiind supusă aprobării Parlamentului n cel mult 5 zile de la adoptare; luarea de măsuri pentru respingerea oricărei agresiuni armate ndreptate mpotriva Romniei. Printr-un mesaj se aduce nentrziat la cunoştinţa Parlamentului această situaţie; instituirea stării de asediu sau stării de urgenţă, parţiale sau totale. Preşedintele va solicita Parlamentului, ncuviinţarea măsurii adoptate n cel mult 5 zile de la luarea acestor măsuri.

              e).  Atribuţii n domeniul politicii externe

                   n această categorie cuprindem: ncheierea, n numele Romniei, a tratatelor negociate de Guvern şi supunerea lor spre ratificare Parlamentului n termen de 60 zile; acreditarea şi rechemarea, la propunerea Guvernului, a reprezentanţilor diplomatici ai Romniei; aprobarea nfiinţării, desfiinţării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice; acreditarea n Romnia a reprezentanţilor diplomatici ai altor state. 

              f).  Alte atribuţii

                   n această categorie se includ: conferirea decoraţiilor şi titlurilor de onoare; acordarea graţierii individuale.

 


[1] Francois Borella, Op.cit., pag. 13

[2] Ioan Muraru, Drept constituţional şi Instituţii politice, Editura Actami Bucureşti 1998, pag. 443

[3] I. Muraru, Drept constituţional şi Instituţii politice, vol. II, Editura Proarcadia, Bucureşti 1993, pag. 207

1

1.                        Desemnarea şefului de stat

 

 

                   Desemnarea şefului de stat este una din problemele direct legate de forma de guvernămnt. Ea reprezintă un mare interes n precizarea att a funcţiilor (prerogativelor, mputernicirilor) şefului de stat, ct şi a raporturilor acestuia cu celelalte „puteri” din stat, ndeosebi cu legislativul şi executivul. Putem observa că astăzi s-au conturat patru moduri de desemnare a şefului de stat şi anume: pe cale ereditară; alegere de către parlament; alegere de către un colegiu electoral şi alegere prin vot universal.

                        a). Ct priveşte desemnarea şefului de stat pe cale ereditară ea se referă la monarhii, unde moştenitorul devine şef de stat, sau unde eventual monarhul numeşte pe cel ce-i va succeda la tron. Este ştiut că ordinea de succesiune dinastică se supune n general, regulilor constituţionale sau cutumiare şi că rolul parlamentului este nesemnificativ, cu excepţia Poloniei, unde regii erau aleşi.

                   n asemenea sisteme constituţionale (vezi Belgia, Danemarca, Spania, Kuweit, Norvegia, Ţările de Jos) parlamentul are rolul de a garanta respectul acestor reguli. Aici parlamentul numeşte un succesor la tron sau participă la această numire dacă dinastia se stinge. n aceste sisteme constituţionale monarhia ereditară coexistă mpreună cu parlamentul. Acest sistem se regăseşte n multe state (vezi şi Anglia, Suedia, Japonia).

                        b). Alegerea şefului de stat de către parlament, pune desigur parlamentul ntr-o poziţie supraordonată executivului. Statele care folosesc acest sistem sunt de regulă grupate n trei categorii: state n care şeful de stat este ales direct de către parlament (Grecia, Israel, Republica Sud Africană); state n care parlamentele aleg organe colegiale ca şefi de stat (fostele state socialiste); Elveţia, ca exemplu unic. n Elveţia, puterea executivă aparţine Consiliului Federal, ales pe patru ani, de către Consiliul Statelor şi Consiliul Naţional reunite n Adunarea Federală. Unul din membrii Consiliului federal este ales n aceeaşi manieră, numai pentru un an, preşedintele confederaţiei. Preşedintele confederaţiei ndeplineşte funcţia de şef de stat nsă nu dispune de nici o autoritate asupra colegilor săi din consiliu. El este doar primus inter pares ntr-un guvernămnt colegial.

                        c). Desemnarea şefului de stat prin intermediul unui colegiu electoral este şi ea folosită.

                   Astfel n Germania preşedintele este ales de către Convenţia Federală compusă din membrii Bundestagului şi dintr-un număr egal de membri aleşi pentru aceasta de către adunările reprezentative ale landurilor.

                   n India, preşedintele este ales de către un colegiu electoral compus din membrii aleşi de către parlament şi de către adunările legislative ale statelor federale.

                   n Italia colegiul electoral este compus din membri ai parlamentului şi din reprezentanţi ai consiliilor regionale.

                   n Statele Unite ale Americii, Coreea, preşedintele este ales de către un colegiu electoral, el nsuşi ales prin vot universal. n SUA electorii se aleg marţea următoare primei zile de luni din noiembrie, iar preşedintele se alege luni, după a doua miercuri din decembrie.

                        d). Alegerea şefului de stat prin vot universal este folosită n republicile prezidenţiale, dar nu numai aici. Ea este practicată n ţările unde executivul are o structură dualistă, care permite conservarea unor aspecte de regim parlamentar şi mai ales responsabilitatea guvernului n faţa uneia din camerele parlamentului sau amndouă (exemplu Finlanda, Franţa, Irlanda, ţări care au un şef de stat ales prin vot universal şi un şef de guvern).

                        e). Alegerea şefului de stat n Romnia

                   Romnia a adoptat forma de stat republicană, ceea ce nseamnă că funcţia de şef de stat este exercitată de către un preşedinte. Preşedintele Romniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, soluţie adoptată de Legea nr. 370/2004 privind alegerea Preşedintelui Romniei şi consacrată prin art. 81 din Constituţie.

                   Alegerea Preşedintelui Romniei se realizează n două tururi de scrutin. Dacă un candidat obţine n primul tur de scrutin, majoritatea de voturi a alegătorilor nscrişi n listele electorale, este declarat ales ca Preşedinte. Dacă nici unul dintre candidaţi nu obţine această majoritate se realizează al doilea tur de scrutin. La acesta participă numai primii doi candidaţi stabiliţi n ordinea numărului de voturi obţinute n primul tur. Va fi declarat ales Preşedinte, candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi.

 

 

2.                        Durata mandatului şefului de stat

 

 

                   Dacă avem n vedere desemnarea şefului de stat vom constata că n ceea ce priveşte sistemele monarhice, aici mandatul este pe viaţă. n celelalte sisteme, n care şeful de stat este ales, mandatul şefului de stat este limitat.

                   Mandatul cel mai scurt este de un an (Elveţia), iar cel mai lung este de 7 ani (Franţa, Gabon, Irlanda, Italia, Somalia, etc.). Guvernatorii generali din Bahamas, Fidji, Maurice, Saint Vincent şi Grenadine, sunt numiţi pe o perioadă nedeterminată, n timp ce guvernatorii generali din Australia, Canada şi Noua-Zeelandă sunt desemnaţi pentru 5 ani.

                   Privitor la mandatul şefului de stat o altă problemă este cea a numărului mandatelor. Este vorba desigur de sistemele n care şeful de stat este ales. De regulă aceeaşi persoană poate ocupa funcţia de şef de stat pentru cel mult două mandate. Această regulă s-a impus n timp. Astfel Constituţia americană de la 1787 nu a prevăzut numărul mandatelor, dar George Washington care a fost primul preşedinte al Statelor Unite (1789 – 1797), a refuzat un al treilea mandat, crend o cutumă constituţională.

                   Cu toate acestea Franklin Rooswelt, a obţinut patru mandate consecutive (1933 – 1945). Un amendament la Constituţia americană (nr. 22 din anul 1947 şi aplicabil din anul 1951) a restabilit regula impusă de Washington, interzicnd pe viitor ca un preşedinte să poată obţine mai mult de două mandate. Regula a maximum două mandate se aplică şi n alte state.

                   n Romnia durata mandatului şefului de stat este de cinci ani şi se exercită de la data depunerii jurămntului de către Preşedintele nou ales. n caz de război sau de catastrofă, mandatul poate fi prelungit, dar numai prin lege organică. Aceeaşi persoană poate ndeplini funcţia de Preşedinte al Romniei cel mult două mandate, care pot fi şi succesive.

                   n caz de vacanţă a funcţiei prezidenţiale, care poate interveni n situaţiile de deces, demisie, demiterea din funcţie sau imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor, precum şi n cazul suspendării din funcţie sau al imposibilităţii temporare de exercitare a atribuţiilor, interimatul este asigurat n ordine, de preşedintele Senatului, sau de preşedintele Camerei Deputaţilor. Persoanele care asigură interimatul funcţiei preşedinţiale sunt cei doi preşedinţi ai Camerelor parlamentare ntruct şi ei, sunt aleşi ca şi Preşedintele, prin vot direct de alegători. n acest caz, nu se pierde calitatea de parlamentar deoarece se exercită prerogativele preşedinţiale n mod temporar[1].  n perioada interimatului nu pot fi exercitate atribuţiile prevăzute la art. 88 – 90 din Constituţie, adică adresarea de mesaje, dizolvarea Parlamentului şi organizarea referendumului. Aceste situaţii sunt catalogate ca fiind mprejurări „naturale” (imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor şi decesul) şi mprejurări „voluntare”, apărute ca urmare a iniţiativei instanţelor ndreptăţite să hotărască (demiterea din funcţie) ori la iniţiativa Preşedintelui (demisia)[2]. Mandatul prezidenţial este incompatibil cu calitatea de membru al unui partid politic, precum şi cu orice altă funcţie publică sau privată.

 

 

3.                        Proceduri, solemnităţi, protocol

 

 

                   Investirea unei persoane cu calitatea de şef de stat sau proclamarea alegerii sale se realizează potrivit unor anumite proceduri, cu solemnitatea necesară unui asemenea act şi după un protocol anume. Din punct de vedere juridic cel mai important act este jurămntul pe care cel ales sau desemnat şef de stat trebuie să-l depună.

                   Astfel, potrivit art. 2, 1, pct. 7 din Constituţia S.U.A. jurămntul preşedintelui are următorul conţinut: „Eu jur (sau declar) n mod solemn că voi ndeplini cu cinste funcţia de Preşedinte al Statelor Unite şi că, din toate puterile mele, voi păstra, proteja şi apăra Constituţia Statelor Unite”.

                   Potrivit Constituţiei Romniei alegerea Preşedintelui se validează de către Curtea Constituţională. Apoi candidatul a cărei alegere a fost validată depune n faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, n şedinţa comună, următorul Jurămnt: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului romn, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială a Romniei. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Depunerea Jurămntului are ca efect juridic nceperea exercitării mandatului prezidenţial.

 


 

4.                        Răspunderea şefului de stat

 

 

                   Răspunderea şefului de stat pentru activitatea ce o desfăşoară n această calitate este o problemă mult mai complexă şi mai delicată dect apare la prima vedere. Ideea ce a dominat sistemele constituţionale este n sensul că şeful de stat nu răspunde pentru actele săvrşite n această calitate. Pe această idee se fundamentează multe prevederi constituţionale, precum cele privind contrasemnarea actelor şefului de stat.

                   Astfel, Constituţia romnă din 1923 (art. 87) stabilea că „persoana regelui este inviolabilă, miniştrii lui sunt răspunzători. Nici un act al regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin acesta chiar devine răspunzător de acel act” (vezi şi art. 44 din Constituţia din anul 1938).

                   Desigur, nici şeful statului nu poate fi n afara răspunderii politice a guvernanţilor. Dacă n sistemele monarhice lucrurile se pun altfel datorită chiar modului de succesiune la tron, n sistemele republicane răspunderea trebuie să existe. Aici ntinderea răspunderii şi modalităţile de realizare depind de modalitatea de desemnare a şefului de stat. Atunci cnd şeful de stat este ales de parlament, şeful de stat răspunde, măcar aparent n faţa acestuia. Parlamentul poate chiar controla activitatea şefului de stat şi l poate revoca.

                   Dacă nsă şeful de stat este ales direct, prin sufragiu universal, atunci parlamentul are un rol foarte scăzut sau inexistent n antrenarea răspunderii şefului de stat. Constituţia Romniei conţine mai multe dispoziţii n legătură cu răspunderea şefului de stat, aceste dispoziţii privind imunitatea, răspunderea politică şi răspunderea penală.

                   Imunitatea. Ca şi deputaţii şi senatorii, Preşedintele Romniei se bucură de imunitate. Deşi textul constituţional nu este la fel de explicit ca cel privind imunitatea parlamentarilor, printr-o interpretare sistematică a Constituţiei vom reţine că sunt aplicabile, corespunzător, regulile privind lipsa răspunderii juridice pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate n exercitarea mandatului (art. 84, alin. 2 şi art. 70 din Constituţie), precum şi cele privind inviolabilitatea persoanei Preşedintelui, coroborate cu dispoziţiile art. 84.

                   Cu alte cuvinte, Preşedintele Romniei nu răspunde pentru faptele ori actele comise pe timpul mandatului dar nici ulterior acestuia. Este reglementarea care permite protejarea Preşedintelui faţă de orice declaraţii, iniţiative, opinii avute pe timpul exercitării prerogativelor sale, este o imunitate „avnd caracter absolut permanent”[3].Dacă după terminarea mandatului Preşedintele ar răspunde pentru modul n care şi-a ndeplinit atribuţiile, textul constituţional nu ar mai avea sens[4].

                   Răspunderea politică. Urmările acestei răspunderi sunt de fapt politico-juridice. Această răspundere şi are termenul juridic n art. 95 din Constituţie. Ea intervine atunci cnd Preşedintele Romniei săvrşeşte fapte grave prin care ncalcă prevederile Constituţiei. n asemenea situaţie se poate propune suspendarea din funcţie, de către cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor. Această iniţiativă se comunică nentrziat şi Preşedintelui Romniei. Discutnd propunerea Camera Deputaţilor şi Senatul, n şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale, pot hotăr suspendarea din funcţie a Preşedintelui Romniei. Constituţia dă dreptul Preşedintelui de a putea da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

                   n cazul n care propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, demiterea Preşedintelui Romniei se poate decide numai de către un referendum şi care se organizează n cel mult 30 de zile de la data aprobării suspendării. Este un referendum obligatoriu, pnă la confirmarea rezultatelor lui Preşedintele beneficiind n continuare de imunitate. S-a exprimat şi o opinie potrivit căreia „un eventual refuz al poporului de a vota demiterea Preşedintelui echivalează cu un „vot de blam” la adresa Parlamentului, adică cu retragerea susţinerii”[5].

                   Răspunderea penală. Această răspundere intervine n situaţia n care şeful statului ar comite crima de naltă trădare. n acest caz, punerea sub acuzare poate fi hotărtă de Camera Deputaţilor şi Senat, n şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Competenţa de judecată aparţine naltei Curţi de Casaţie. Dacă s-a pronunţat o hotărre definitivă de condamnare, Preşedintele este demis de drept.

                   n legătură cu răspunderea şefului de stat, trebuie să menţionăm că potrivit art. 98 din Constituţie, şi preşedintelui interimar i se aplică dispoziţiile privind răspunderea politică.

 

 

5.                        Actele şefului de stat

 

 

                   Actele prin care şeful statului şi exercită atribuţiile sale sunt de regulă denumite decrete. Ele pot fi cu caracter normativ sau cu caracter individual.

                   Decretele trebuie contrasemnate de către primul ministru. Contrasemnarea actelor şefului de stat s-a practicat şi se practică n sistemele constituţionale.

                   Se au n vedere următoarele atribuţii:

  ncheierea tratatelor internaţionale n numele Romniei. Este o atribuţie specifică şefului de stat, reglementată diferit n legislaţia internaţională[6];

                   Tratatele n Romnia sunt negociate de Guvern şi supuse ulterior ratificării Parlamentului, n termen de 60 zile. Tratatele nu produc efecte juridice dacă nu sunt ratificate de Parlamentul reunit, conform procedurii de adoptare a legii.

  Acreditarea sau rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai Romniei, la propunerea Guvernului, şi aprobarea nfiinţării, desfiinţării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice;

                   Prin această atribuţie preşedinţială se asigură organizarea relaţiilor diplomatice ale ţării noastre. Att acreditarea şi rechemarea, ct şi nfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice se exercită de Preşedintele Romniei la propunerea Guvernului, ntruct acesta este autoritatea care asigură şi realizează politica externă a Romniei.

  Declararea mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate;

  Luarea măsurilor necesare n vederea respingerii agresiunii armate declanşată mpotriva ţării;

  Instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă, n ntreaga ţară ori n unele localităţi sau regiuni;

  Conferirea decoraţiilor şi a titlurilor de onoare;

  Acordarea gradelor de mareşal, general şi de amiral;

  Acordarea graţierii individuale;

                   Cuprinse n art. 94 al legii fundamentale, aceste ultime trei atribuţii se exercită de Preşedinte n calitatea de şef al statului şi se manifestă n domeniul relaţiilor interne.

                   Prin aceasta, se dă actului respectiv o motivaţie mai solidă şi se antrenează, de regulă, răspunderea juridică a celui care a contrasemnat actul. Contrasemnarea este şi o măsură mpotriva depăşirii de către şeful de stat a mputernicirilor conferite de constituţie şi legi, contrasemnarea fiind o condiţie de valabilitate a actului. Constituţia Romniei prevede şi ea asemenea reguli, cu precizarea că obligaţia contrasemnării decretelor de către primul ministru nu priveşte toate aceste decrete, ci numai cele expres menţionate prin art. 99(2). Decretele Preşedintelui Romniei se publică n Monitorul Oficial al Romniei, nepublicarea atrăgnd inexistenţa decretului.

                   Decretele prezintă următoarele trăsături distinctive:

1.    ele reprezintă manifestări unilaterale de voinţă n vederea producerii de efecte juridice;

2.    apar ca urmare a exercitării atribuţiilor reglementate n Constituţie şi legi;

3.    Unele dintre ele trebuiesc să fie contrasemnate de primul ministru;

4.    este obligatorie publicarea lor n Monitorul Oficial al Romniei, ndeplinirea acestei clauze determinnd existenţa actului;

5.    au caracter executoriu;

Fiind emanaţia voinţei Preşedintelui, decretele emise n exercitarea atribuţiilor

 reglementate de Constituţie sunt toate acte de autoritate şi nu sunt susceptibile de control prin instituţia contenciosului administrativ[7]. 


[1] Colectiv – Constituţia Romniei, comentată şi adnotată, Op. Cit.. pag. 220. Se argumentează soluţia pe reglementările art. 68 alin. 2 deşi exercitarea prerogativelor preşedinţiale este temporară.

[2] I. Deleanu – Op. Cit. Vol. II, pag. 214

[3] Colectiv – Constituţia Romniei, comentată şi adnotată, Op. Cit., pag. 192

[4] Doctrina franceză cunoaşte situaţia cnd, după terminarea mandatului, fostul preşedinte Valery Giscard Destaing, a fost invitat de o comisie parlamentară să ofere explicaţii despre fapte petrecute n timpul mandatului. S-a concluzionat că există imunitate şi după expirarea mandatului, exceptnd desigur fapta de naltă trădare.

[5] A. Iorgovan, Drept administrativ, Tratat elementar, vol. IV, Editura Actami, Bucureşti, 1994, pag. 98

[6] Dacă n Italia după autorizarea Camerelor (cnd se cere) Preşedintele Ratifică tratatele, n Franţa Preşedintele negociază şi ratifică tratatele. n Turcia Preşedintele ratifică şi promulgă tratatele, pe cnd n Ungaria este nevoie de aprobarea Parlamentului n vederea semnării de către Preşedinte a unor tratate dacă acestea privesc  o anumită legislaţie.

[7] Ion Rusu – Preşedintele Romniei, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1996, pag. 54

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica