referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Orientarea psihologica in criminologie - lucrare de licenta

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Examinând din perspectivă globală modul de abordare a cauzalităţii în criminologie, putem remarca, că până în prezent s-au formulat cu claritate câteva moduri fundamentale de răspuns, unele de tip reducţionist tinzând spre o explicaţie preponderent unifactorială, altele de tip complex, exprimând tendinţa opusă de a pune criminalitatea pe seama unei determinări complexe, plurifactoriale...

Varianta Printabila 


1

INTRODUCERE

 

 

 

Criminalitatea ca fenomen social a apărut odată cu structurarea primelor comunităţi, atunci cnd s-au impus norme şi a existat morala.
Stiintific criminalitatea a nceput să fie studiată, relativ recent, n ultimele două secole prin:

1) Cesare BECCARIA (1738-1794) “Despre infracţiuni şi pedepse”- 1764

critica tirania şi arbitrariul din justiţie şi pledează pentru “dreptul comun” unde toată lumea să fie egală n faţa legii şi mpotriva dreptului “inchizitorial” medieval.
- este ntemeietorul şcolii cu acelaşi nume şi sunt influenţaţi de lucrările filosofilor iluminişti Montesqieu (1689- 1755) scriitor, jurist, filosof, pamfletar realizează o satira politică şi religioasă se pronunţă pentru monarhia constituţională şi separaţia puterilor n stat şi J.J. Rousseau (1712 – 1775) gnditor, scriitor, condamnă inegalitatea politică şi socială, doctrina sa devine platforma iacobină a revoluţiei franceze, adevăratul suveran este poporul (“contractul social”), n materia educaţiei juvenile apreciază că educaţia să fie conformă cu natura proprie a copilului.
- a ncercat introducerea ca metodă de studiu delicvenţial ntr-un sistem de cercetări experimentale punnd accentul ndeosebi pe aspectul psihiatriei judiciare.

 

2) Cesare LOMBROSO (1836-1909)Medic şi criminolog italian. ntemeietorul şcolii antropologice a dreptului este autorul teoriei “infractorului nnascut”care poate fi recunoscut după anumite “stigmate” corporale ( “Omul deligvent ” , ”Crima, cauzele şi remediile ei”).

 

 

 

3) Enrico FERRI (1856- 1929)

- jurist şi om politic - este considerat ntemeietorul “criminologiei sociologice” . “Sociologia criminală”- 1929.

- şcoala lui Enrico Ferri apreciază ca factori favorizanţi ai criminalităţii : cauzele sociale, determinările sociale.

 

 

4) Rafaelle GAROFALO (1851- 1934)

- jurist italian, profesor la Napoli.

n lucrarea sa monumentală “Criminologia” ( Napoli 1885 ) ncearca să definească criminologia ca pe o ştiinţă separată de dreptul penal

-          doreşte sa creeze o teorie a “criminalităţii naturale”.


5) Franz von LISZT

-          cercetător german susţine necesitatea unei ştiinţe totale a dreptului penal n

care să fie incluse antropologia criminologică, psihologia criminală şi statistica criminologică.

 


Obiectul criminologiei

Pentru a se afirma ca ştiinţă criminală a trebuit să dovedească   obiectul propriu de cercetare, metode şi tehnici ştiinţifice de cercetare, să facă evaluări, parteneriate şi să propună măsuri eficiente de combatere şi prevenire a criminalităţii, ca fenomen social.

Obiectul criminologiei este definit la cel de-al 2 lea Congres International de Criminologie - Paris ( 1950) ca fiind: criminalitatea ca fenomen social, infracţiunea, infractorul, victima şi reactia socială mpotriva victimei.

 

 

1.      Criminalitatea “ ca orice fenomen social” reprezintă un sistem cu proprietăţi

şi funcţii proprii.

 

n analiza ştiinţifică specifică criminologia operează cu termeni specifici, cum

sunt: :
-           criminalitatea reală – este un concept ce persupune totalitatea faptelor penale săvrşite pe un anumit teritoriu, ntr-o perioadă determinată.

-           criminalitatea aparentă cuprinde totalitatea faptelor penale sesizate justiţiei şi cercetării criminologice.

-           criminalitatea legală cuprinde totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat hotărri definitive de condamnare.

-           cifra neagră a criminalităţii – faptele infracţionale comise şi rămase necunoscute din diferite motive reprezintă diferenţa dintre criminalitatea reală şi criminalitatea aparentă.

Cifra neagră a criminalităţii face obiectul cercetării criminologice.

 

2.  Infracţiunea ca domeniu al sistemului face obiectul cercetării criminologiei n cadrul criminalităţii ca fenomen social. Ea are identitate şi particularităţi proprii este definită n Codul penal la art.17 ca fiind fapta prevăzută de legea penală, săvrşită cu intenţie care prezintă pericol social.

Sub aspect criminologic intersează proiecţia fenomenului criminalităţii n plan

material,  uman, social şi juridic.

1

Capitolul I

 

Importanţa „orientării psihologice” n cadrul teoriilor cauzalităţii

 

 

 

            Orice domeniu de cunoaştere umană care – prin multitudinea de date care le vehiculează, prin obiectul scopul ei funcţiile sale ca şi prin metodele de cercetare pe care le utilizează – se constituie ca o ştiinţă autonomă, nu se poate dispensa de analiza cauzelor fenomenului sau fenomenelor constituind sfera sa de preocupări.

             Cauzalitatea constituie cea mai importantă problematică a criminologiei, de tip tradiţional, adică a criminologiei trecerii la act stefani şi levasseur, subliniind importanţa cauzalităţii n cmpul cercetării criminologice, definesc chiar această ştiinţă ca fiind aceea care studiază delincvenţa pentru a-i descoperi cauzele, geneza, procesualitatea şi consecinţele, pe scurt, ca „studiu al cauzelor delincvenţei”.

            Pentru că acceptarea ideii de cauzalitate presupune ipse facto acceptarea ideii de determinare – cauzalitatea nefiind altceva dect o latură a procesualităţii de determinare – este, de la sine nţeles, că implicarea ei n studiul criminologiei presupune mai nti legitimarea ideii mai generale de determinare. sub acest aspect, o primă constatare ce se impune este aceea că nu toate concepţiile şi teoriile care au frecventat domeniul criminologiei au acceptat ideea unei determinări endo sau exogen a comportamentului criminal, acesta fiind atribuit uneori capacităţii de decizie şi opţiune liberă a individului. n această privinţă, cităm ca reprezentative : şcoala clasică de inspiraţie becariană, teoria rezistenţei la frustraţi pusă n circulaţie de w. recless şi teoria noii criminologii – toate socotind criminalitatea ca un produs al liberei voinţe a individului.

            Majoritatea zdrobitoare a concepţiilor şi teoriilor care au dominat sau continuă să stea n atenţia specialiştilor – oferind sau ncercnd să ofere şi soluţii de predicţie sau profilaxie a crimei – au nsă la bază ideea că infracţiunea se constituie ca un act de comportament determinat de anumite cauze, ceea ce implică recunoaşterea caracterului cauzal, procesual al criminalităţii, condiţionarea sa mai mult sau mai puţin complexă.

            Examinnd din perspectivă globală modul de abordare a cauzalităţii n criminologie, putem remarca, că pnă n prezent s-au formulat cu claritate cteva moduri fundamentale de răspuns, unele de tip reducţionist tinznd spre o explicaţie preponderent unifactorială, altele de tip complex, exprimnd tendinţa opusă de a pune criminalitatea pe seama unei determinări complexe, plurifactoriale.

            Cea mai cunoscută perspectivă de abordare a genezei comportamentului deviant este cea care susţine că etiologia acestuia se sprijină pe factori ce rezidă n personalitatea infractorului. n cadrul acestei orientări, actul infracţional a fost conceput n dependenţă de personalitatea infractorului, personalitate considerată ca o sinteză de elemente subiective specifice ce conferă att explicaţia, ct şi factorul dominat de geneză a comportamentului aberant. n criminologie s-au conturat , astfel, numeroase orientări şi teorii – unele ridicndu-se pnă la nivelul unor adevărate şcoli şi concepţii – cele mai răspndite  fiind cea clasică, antropologică, psihologică şi psihiatrică.

            O altă perspectivă se bazează pe concepţia potrivit căreia delincvenţa este considerată ca un fenomen complex de inadaptare sau neintegrare socială, fenomen ce exprimă o stare de disconfort, de neconcordanţă conflictuală produsă ntre idealul individului, sistemul său valoric şi posibilităţile oferite de societate, stare complementară cu o scădere concomitentă a funcţiilor sociale de control, cu rol de socializare, prevenire şi integrare socială.

          n limita acestui model de abordare a cauzalităţii s-au grupat cele mai multe teorii psiho-sociologice şi sociologice ale devianţei, printre care de un mare răsunet   s-au bucurat: teoria frustraţiei sociale, teoria conflictelor culturale, teoria subculturilor delincvente, teoria asociaţiilor diferenţiale ş.a.

            Un al treilea tip fundamental de răspuns, care a polarizat o altă mare parte dintre concepţiile criminologice – mai ales de orientare sociologică – s-a exprimat n aşa numita teorie a cauzalităţii multiple sau a „teoriei factoriale”. adepţii acestei orientări acceptă teza unei determinări multicauzale a delincvenţei, aceasta fiind considerată ca rezultat al unor serii complexe şi variate de factori interni(de natură biologică şi psihică) şi externi (de natură economică, socială şi culturală) aflate n corelaţie reciprocă. plecnd de la ideea că interdependenţa strnsă a conlucrării acestor factori mpiedică separarea şi ierarhizarea unor lanţuri cauzale cu caracter general, reprezentanţii teoriei cauzalităţii multiple acordă pondere egală importanţei etiologice a fiecărui factor n parte, apreciind că – de principiu – nu se poate ajunge la o explicaţie cauzală generală(unică) a infracţionalităţii.

            Observaţia ce se impune din examinarea tipurilor de răspuns cu orientare deterministă este aceea că, indiferent de multitudinea şi varietatea acestora, ele subscriu şi la alte două tendinţe : prima vizează direcţia eliminării oricărui rol n geneza criminală deciziei libere a individului, orientndu-se spre o determinare de tip mecanicist intern sau extern(de tip antropologic, psihopatologic ori sociologic), cealaltă direct unei concilieri prudente a factorilor de personalitate liberă a individului cu cei de determinare exo sau endogenă, recunoscndu-se pnă la urmă ideea unei determinări relative a genezei comportamentului deviant şi criminal.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica