referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Concurenta neloiala

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Soluţionarea acţiunilor civile în materia concurenţei neloiale este de competenţa tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului sau inculpatului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul de la domiciliul pârâtului sau inculpatului...

Varianta Printabila 


1

I. Cadrul general al reglemantării

 

I.1. Consideraţii generale. Concurenţa este un element definitoriu al economiei de piaţă şi reprezintă motorul dezvoltării economico-sociale.

n general prin concurenţă se nţelege o confruntare ntre tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop. Prin concurenţă, n sens juridic nţelegem confruntarea dintre agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitate n domeniile deschise pieţei pentru cştigarea şi conservarea clientelei, n scopul rentabilizării propriei ntreprinderi[1].

 

I.1.1. Premise. Din punct de vedere economic, concurenţa, pentru a fi posibilă presupune o piaţă organizată pe baza următoarelor reguli: independenţa şi descentralizarea activităţii de producţie, de distribuţie şi de consum, libertatea de iniţiativă fără constrngeri sau limitări, de ordin administrativ şi proprietatea privată asupra unui procent semnificativ din totalitatea mijloacelor de producţie.

 

I.1.2. Funcţii. n condiţiile de piaţă liberă concurenţa ndeplineşte cteva funcţii definitorii:

        facilitează ajustarea automată a cererii şi ofertei n toate domeniile

vieţii economice;

        mpiedică fixarea preţurilor printr-o politică de monopol exercitată

de anumiţi agenţi economici;

        stimulează invenţiile şi inovaţiile, crearea de produse ori servicii noi

de o calitate tot mai bună;

        asigură o alocare raţională a resurselor n funcţie de diferitele

utilităţi solicitate pe piaţă;

        stabileşte o repartizare a beneficiilor proporţională cu contribuţia

efectivă a agenţilor economici n activitatea de producere a unor bunuri şi de prestare a unor servicii şi de distribuţie a acestora.

        

I.1.3. Formele concurenţei. n funcţie de anumite criterii n literatura juridică de specialitate se face deosebire ntre mai multe forme ale concurenţei. După gradul de libertate se distinge ntre concurenţa pură sau perfectă şi concurenţa eficientă sau posibilă.

Concurenţa pură sau perfectă are trăsături cum ar fi: atomicitatea pieţei (un număr mare de agenţi mici şi mijlocii), omogenitatea produselor şi serviciilor (relativa similitudine calitativă a acestora), transparenţa (posibilitatea consumatorilor de a cunoaşte caracteristicile şi preţurile produselor care li se oferă), pluralitatea de opţiuni mobilitatea factorilor de producţie determinată de factori care ţin exclusiv de piaţă. n raport cu acest tip de concurenţă statul nu intervine n economie dect pentru asigurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea spontană a concurenţei economice. Concurenţa perfectă a funcţionat n perioada de nceput a capitalismului. n timp, tendinţa a fost de a se promova o altă formă a concurenţei denumită convenţional concurenţă eficientă sau posibilă.

Intervenţia statului in cazul concurenţei eficiente constă n ndeplinirea de către acesta a unor funcţii de reglementare, de asistenţă şi de gestiune[2].

Concurenţa eficientă se concretizează prin trei trăsături specifice şi anume:

-         caracterul deschis al pieţei (toţi agenţii economici se bucura de

accesul liber pe piaţă);

-         libertatea de acţiune pe piaţă (toate ntreprinderile şi pot stabili n

mod autonom politica n raport cu ceilalţi concurenţi si cu consumatorii);

-         toţi utilizatorii şi consumatorii să beneficieze de un grad satisfăcător

de libertate n alegerea furnizorului şi a mărfii dorite[3].

         Modelul concurenţei este flexibil şi răspunde n mod corespunzător unor exigenţe conjuncturale impuse de piaţă şi este larg adoptat n teoria dreptului ca şi n jurisprudenţă, inclusiv de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

După cum prin practicile concurenţiale ale agenţilor economici se ncalcă dispoziţiile legale care reglementează domeniul concurenţei se face distincţie ntre concurenţa licită si concurenţa ilicită. Concurenţa ilicită poate fi de asemenea clasificată n concurenţă interzisă şi concurenţă neloială. Concurenţa interzisă apare in domenii scoase de lege din sfera competenţei. Concurenţa neloială apare n domeniul n care competiţia este permisă prin lege dar trebuie desfăşurată cu mijloace oneste. n concluzie, aşa cum s-a observat, ne aflăm n cazul concurenţei interzise atunci cnd se săvrşeşte un act fără drept (interzis de lege) şi in cazul concurenţei neloiale atunci cnd un act, in principiu permis este realizat printr-un exerciţiu abuziv al unui drept.

Prin concurenţă neloială trebuie să nţelegem săvrşirea n domeniile deschise competiţiei economice, a unor fapte contrare legii sau uzanţelor cinstite ale activităţii comerciale, n scopul captării clientelei unor rivali de pe piaţa relevantă, producndu-se astfel prejudicii materiale şi/sau morale, prezente sau eventuale[4]. Concurenţa neloială nu trebuie confundată cu activităţile pe care le poate desfăşura titularul unui drept de proprietate industrială, cu practicile monopoliste, sau cu anumite măsuri ce se iau pentru protecţia consumatorului. Potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991, privind combaterea concurenţei neloiale[5], constituie concurenţă neloială orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite n activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.

n practica judiciară uneori se face confuzie ntre concurenţa onestă şi cea neloială. Pentru a-şi acapara clientela un comerciant are dreptul să uzeze de toate practicile oneste pentru a obţine acest lucru, inclusiv practicarea unor preţuri mai mici dect un alt agent comercial concurent cu acelaşi profil de activitate.    

        

I.2. Regimul juridic al concurenţei. Evoluţia reglementărilor n dreptul intern. Iniţial actele de concurenţă neloială erau supuse regimului juridic de drept comun al răspunderii delictuale prevăzut n art. 998 C. civ. Mai trziu au fost adoptate acte normative specifice din care amintim: Legea din 17 martie 1884 asupra comerţului ambulant, Legea concurenţei neloiale din 18 mai 1932 şi Decretul pentru reglementarea şi controlul cartelurilor din 10 mai 1937 completat prin Legea din 26 septembrie 1939.

n anii regimului comunist nu a existat, practic, o legislaţie specifică n domeniul concurenţei. Economia era bazată aproape exclusiv pe proprietatea statului asupra mijloacelor de producţie şi avea un caracter planificat. Această stare de fapt este firească avnd n vedere că monopolul de stat n economie şi planificarea rigidă sunt prin definiţie incompatibile cu libertatea pieţei şi concurenţa. Anumite reglementări erau prevăzute n legislaţie dar acestea nu erau aplicabile dect n domeniul activităţilor de comerţ exterior.

După 1989, odată cu abolirea regimuli politic comunist s-au adoptat numeroase reglementări cu incidenţă n sfera concurenţei.

De primă nsemnătate sunt dispoziţiile constituţionale referitoare la economie şi funcţiile publice. n art. 135 din Constituţie se stabileşte că

[1] O. Căpăţnă, Dreptul Concurenţei Comerciale (concurenţa onestă), Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1992, pag. 86

[2] Funcţia de reglementare nu a fost niciodată abandonată de vreun stat. Ponderea acestor funcţii diferă după genul de politică economică promovat, care poate fi liberal sau social.

[3] C. Voicu, Al. Boroi, Fl. Sandu, I. Molnar, M Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia 3, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006. pag. 445

[4] Idem, pag. 445-446

[5] Publicată n Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1991, modificată şi completată de Legea nr. 21/1996 şi Legea nr. 298/2001

1

„economia Romniei este o economie de piaţă, iar statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale…”, iar n art. 136 se prevede că „statul ocroteşte proprietatea care este publică sau privată”. Tot n art. 136 paragraful 6 se stabileşte că „proprietatea privată este n condiţiile legii inviolabilă”. Art. 44 stabileşte că „dreptul de proprietate precum şi creanţele asupra statutului sunt garantate” şi că „proprietatea privată este ocrotită n mod egal de lege, indiferent de titular”. La dispoziţiile constituţionale am putea adăuga reglementările cuprinse n convenţiile internaţionale pe care Romnia le-a ratificat, şi n tratatele constitutive ale Uniunii Europene[1].

Ca reglementari obişnuite cu incidenţă implicită sau explicită n sfera concurenţei pot fi menţionate: Legea nr. 15/1990 (cu modificările şi completările ulterioare) privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi republicată, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, Legea nr. 21/1996 (republicată) privind regimul concurenţei.

Dispoziţiile cuprinse n legi speciale se completează cu reglementările de drept comun prevăzute n Codul comercial, Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală.

 

I.3. Răspunderea juridică pentru faptele de concurenţă neloială

 

I.3.1. Răspunderea civila. Potrivit art. 3 din Legea nr. 11/1991 faptele de concurenţă neloială atrag răspunderea civilă n condiţiile acestei legi. Comerciantul care săvrşeşte un act de concurenţă neloială va fi obligat să nceteze sau să nlăture actul şi după caz să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite. n măsura n care actele sau faptele de concurenţă neloială constituie contravenţii sau infracţiuni şi au cauzat daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este n drept să se adreseze instanţei competente cu acţiune n răspundere civilă delictuală. Cnd fapta a fost săvrşită de un salariat n exercitarea atribuţiilor de serviciu, comerciantul răspunde solidar cu salariatul, cu excepţia situaţiei n care dovedeşte că potrivit uzanţelor nu putea mpiedica fapta.

Soluţionarea acţiunilor civile n materia concurenţei neloiale este de competenţa tribunalului locului săvrşirii faptei sau n a cărei rază teritorială se află sediul prtului sau inculpatului; n lipsa unui sediu este competent tribunalul de la domiciliul prtului sau inculpatului.

Dreptul la acţiune civilă se prescrie n termen de 1 an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai trziu de 3 ani de la săvrşirea faptei.

 

I.3.2. Răspunderea contravenţională. Conform art. 4 din Legea nr. 11/1991 următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu sunt săvrşite n astfel de condiţii nct sa fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni:

  a) oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte;

  b) divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimţămntul deţinătorului legitim al respectivului secret comercial şi intr-un mod contrar uzanţelor comerciale cinstite;

  c) ncheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau executarea unor prestaţii n mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altor cumpărători cu care comerciantul ar urma să ncheie contracte asemănătoare;

  d) comunicarea sau răspndirea n public de către un comerciant de afirmaţii asupra ntreprinderii sale sau activităţii acesteia, menite să inducă n eroare şi să i creeze o situaţie de favoare n dauna unor concurenţi;

  e) comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspndirea de către un comerciant de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al ntreprinderii concurente;

  f) oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela sa ori pentru a obţine alt folos pentru sine ori pentru alta persoana n dauna unui concurent;

  g) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă n cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant;

  h) concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant n scopul nfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui comerciant n scopul dezorganizării activităţii sale.

Contravenţiile prevăzute la lit. a)-c) se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 100.000.000 lei, iar cele prevăzute la lit. d)-h), cu amendă de la 15.000.000 lei la 150.000.000 lei. Actualizarea cuantumului amenzilor se face prin hotărre a Guvernului, n funcţie de rata inflaţiei. Sancţiunea poate fi aplicată şi persoanelor juridice. Contravenţiile se constată, la sesizarea părţii vătămate, a camerelor de comerţ şi industrie sau din oficiu, de către personalul de control mputernicit in acest scop de Oficiul Concurentei, care aplică şi amenda.

n cazurile de concurenţă neloială ce afectează n mod semnificativ funcţionarea concurenţei pe piaţa relevantă afectată, Oficiul Concurenţei va sesiza Consiliul Concurenţei pentru soluţionarea cazului n conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei nr. 21/1996.

Oficiul Concurenţei va transmite camerelor de comerţ şi industrie teritoriale actele de decizie adoptate pentru cazurile de concurenţă neloială care constituie contravenţie, conform prevederilor prezentei legi.

Prevederile privind sancţionarea contravenţiilor se completează cu dispoziţiile   O. G. Nr. 2/2001 (modificată şi completată) privind regimul juridic al contravenţiilor. Termenul de prescripţie este de 3 ani.

 

I.4. Autorităţi specializate n prevenirea şi combaterea faptelor şi actelor care ncalcă regimul concurenţei. Pentru controlul desfăşurării activităţilor comerciale n spiritul concurenţei n ţara noastră au fost nfiinţate autorităţi specializate din care cele mai reprezentative sunt: Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei; Camera de industrie şi comerţ a Romniei şi a municipiului Bucureşti şi camerele de industrie şi comerţ judeţene; Oficiul registrului comerţului organizat n fiecare judeţ şi n municipiul Bucureşti; Garda financiară etc.

 

         II. Infracţiunea de concurenţă neloială prevăzută n art. 5 din Legea nr. 11/1991

 

         Aşa cum s-a apreciat n literatura de specialitate Legea nr. 11/1991 depăşeşte concepţia politică  şi juridică care a stat la elaborarea art. 301 C. pen. – concurenţa neloială, ntruct obiectul ocrotirii penale n cazul infracţiunii prevăzute n art. 5 al Legii nr. 11/1991 l constituie relaţiile sociale stabilite ntre comercianţi pe piaţa liberă, n spiritul art. 1 al acestei legi[2]. Astfel se consideră că odată cu apariţia Legii nr. 11/1991, dispoziţiile art. 301 C. pen. au fost abrogate implicit[3].  

 


[1] C. Voicu, Al. Boroi, Fl. Sandu, I. Molnar, M Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia 3, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006. pag. 447-448

[2] Comercianţii sunt obligaţi sa şi exercite activitatea cu buna-credinţa, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor si a cerinţelor concurentei loiale.

[3] C. Voicu, Al. Boroi, Fl. Sandu, I. Molnar, M Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia 3, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006. pag. 451

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica