referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Raportul juridic de concurenta

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Subiectele individuale de drept sunt comercianţii persoane fizice (independente şi asociaţiile familiale), precum şi meseriaşii (liber profesioniştii care acţionează în domeniul economic) fără ca aceştia să fie în toate cazurile comercianţi. Din punctul de vedere al dreptului concurenţei comerciale prezintă, însă, relevanţă doar persoanele fizice comercianţi – în sensul legii...

Varianta Printabila 


1

Conceptul de concurenţă s-a format şi este folosit n orce tip de relaţii sociale. Reglementările juridice l-au preluat din vocabularul uzual, adăugndu-i unele note disociative, spre a-l adapta particularitaţilor vieţii economice.

            n sens general, prin concurenţă se nţelege o confruntare ntre tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop.

            n plan social deosebim forme extrem de variate ale competiţiei. O primă formă este aceea de concurenţă vitală, semnificnd conflictul interuman n cadrul căruia fiecare ins tinde la conservarea şi dezvoltarea proprie. Poate exista, de asemenea, opoziţie competiţională intre interesele individuale şi sociale, ntre drepturi şi obligaţii, ntre manifestări altruiste şi egoiste.[1]

            n contexul relaţiilor interumane, concurenţa implică multiple afinităţi cu emulaţia, fără ca intre cele două concepte să existe similitudine. Emulaţia, ca dispoziţie morală, este dorinţa de a te ntrece pe tine ntrecnd pe altul. Dezvoltnd această idee, rezulta că emulaţia constituie un fel de prefigurare a luptei vieţii, cu deosebirea esenţială că succesul propriu nu nseamnă nici nfrangerea, anularea, eliminarea aceluia cu care m-am găsit n raport de emulaţie.

            n economia de piaţă, forma modernă de organizare a activităţii economice, agenţii economici acţionează n mod liber, pe baza proprietăţii private şi n concordanţă cu legea cererii şi oferta.

ntre agenţii economici care produc acelasi tip de mărfuri sau servicii există o luptă permanentă n scopul atragerii clientelei pentru mărfurile şi serviciile oferite pe piaţă. Deci, o componentă intrisecă a economiei de piaţă o constituie libera competiţie, concurenţa ntre agenţii economici.

Concurenţa este definită ca o confruntare ntre ageţtii economici pentru cştigarea şi conservarea clientelei,n scopul rentabilizării proprei activităţi, nsă potrivit unei caracterizări cuprinzătoare, prin concurenţă se nţelege lupta dusă, att pe plan naţional, ct şi internaţional, ntre firme capitaliste de producţie, comerciale, bancare etc., n scopul realizării unor profituri ct mai mari, ca urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piaţă şi, n consecinţă, a sporirii volmului de afaceri.[2]  

Avnd n vedere rolul pozitiv, stimulativ, pe care l are concurenţa n activitatea economică, dreptul trebuie să instituie cadrul juridic necesar pentru manifestarea acesteia. n acest sens, nsăşi Constituţia Romniei prevede că statul trebuie să asigure ”libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”.

n economia de piaţă, exercitarea concurenţei constituie un drept al oricărui agent economic. Ca orice drept cunoscut şi protejat de lege, dreptul la concurenţă trebuie exercitat cu bună-credinţă, fără să ncalce drepturile şi libertăţile celorlalţi agenţi economici şi cu respectarea legii şi a bunelor moravuri. Numai dacă exercitarea concurenţei are loc n aceste limite, concurenţa este licită sau loială şi, deci, ea este ocrotită de lege.

n cazul exercitării abuzive a dreptului la concurenţă, a folosirii mijloacelor nepermise de lege pentru atragerea clientelei, concurenţa este ilicită şi, n consecinţă, este interzisă. ntruct o asemenea exercitare a concurenţei este păgubitoare pentru agenţii economici lezaţi, ca şi pentru nsăşi desfăşurarea activităţii comerciale n ansamblu ei, legea instituie anumite măsuri menite să nlăture astfel de consecinţe.   

 

II. Raportul juridic de concurenţă

 

II. 1. Subiectele raportului juridic de concurenţă

Ca orice raport juridic civil, raportul juridic de concureţăa are n componenţa sa: subiecte determinate, un conţinut determinat, format din drepturi şi obligaţii, precum şi un obiect juridic şi material special. n ce priveşte subiectele de drept, de care ne ocupăm deocamdată, acestea se particularizează prin caracteristici referitoare atta la conţinutul notiunii respective, ct şi la extensiunea ei.

Elemente ale raportului juridic de concurenţă nu pot fi orice persoane fizice sau juridice, ci numai acelea care au o anumită abilitate profesională şi anume aceea de agent economic[3].

n materia noastră, participanţii la activitatea economică reprezintă, fapt evident, numai o fracţiune relativ redusă din totalitatea celor care se nscriu ca subiecte n raportu de drept civil general.

Din prevederile O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că n sfera agenţilor economici intră orice persoană fizică sau juridică care produce, importă, transportă, depozitează sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii.

Aceştia pot fi organizaţi ca subiecte de drept individuale (comercianţi persoane fizice sau liber profesionişti care acţionează n domeniul economic), sau sub forma unor subiecte colective de drepturi (persoane juridice) de drept privat sau chiar şi de drept public. Indiferent de tipul de comerciant şi de forma juridică sub care şi organizează şi desfăşoară activitatea, relevanţă deosebită, din punctul de vederea al dreptului concurenţei, o prezintă ntreprinderea, ca structură social-economică prin care subiecţii acestei ramuri de drept se concurează pe o anumită piaţă[4].

            Subiectele individuale de drept sunt comercianţii persoane fizice (independente şi asociaţiile familiale), precum şi meseriaşii (liber profesioniştii care acţionează n domeniul economic) fără ca aceştia să fie n toate cazurile comercianţi. Din punctul de vedere al dreptului concurenţei comerciale prezintă, nsă, relevanţă doar persoanele fizice comercianţi – n sensul legii. n acest sens, este de reţinut că la ora actuală dobndirea calităţii de comerciant persoană fizică n dreptul romn se realizează, n mod licit, numai după obţinerea autorizaţiei administrative urmată de nregistrarea (nmatricularea) persoanei n cauză n registrul comerţului, şi de exercitiul efectiv şi repetat (cu titlu profesional) al uneia sau alteia din activităţile economice pentru care a fost autorizată. nregistrarea n registrul comerţului a comerciantului persoană fizică sau a asociaţiei familiale va da naştere prezumţiei legale şi relative că persoana respectivă este comerciant, prezumţie care poate fi răsturnată prin facerea dovezii contrare – şi anume că persoana nu exercită, n fapt, comerţul ca profesiune obişnuită şi n nume propriu.

            Subiectele colective de drept, avnd prsonalitate juridică sunt, n principal, societăţile comerciale organizate n oricare din formele reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată. Tipologia lor include cinci specii distincte. Forma tradiţională o

[1] T. Mrejeru, D. A.P. Florescu, A. Petre, Regimul juridic al concurenţei. Doctrină. Jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 1

[2] Idem, pag. 5

[3] T. Prescure, Curs de dreptul concurenţei comerciale, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 66

[4] Idem

1

constituie societatea n nume colectiv, ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor. O altă formă de oraganizare o constituie societatea pe acţiuni, al cărei capital este mpărţit n acţiuni (titluri comerciale de valoare) şi ale căror obligaţii sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii răspund pentru pasiv numai n limita valorii aportului lor. A treia serie o reprezintă societatea cu răspundere limitată, capitalul său fiind format din părţi sociale; obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul social, asociaţii răspunznd pentru pasiv numai pnă la epuizarea aportului fiecăruia. n fine, trebuie menţionate societăţile n comandită simplă (asemănătoare cu societatea n nume colectiv) şi n comandită pe acţiuni (cu capital divizat n acţiuni, ca şi n cazul societăţii pe acţiuni), care include două categorii de asociaţi: comandatari şi comanditaţi. n ambele tipuri de societăţi n comandită, obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a  asociaţilor comanditaţi, pe cnd comanditarii răspund pentru pasivul social numai n limita aportului fiecăruia.

            Oricare dintre societăţile comerciale pe care le-am trecut n revistă pot fi constituite cu capital provenit din ţară sau prin investiţii străine, reprezentnd totalitatea sau o parte din patrimoniul social.   

           

II. 1. 1. Societăţile comerciale

Societăţile comerciale nfiinţate prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat, iniţial aveau capital integral de stat, apoi, ca urmare a derulării procesului de privatizare, ponderea participării statului la capitalul lor a nceput să scadă, astfel că la sfrşitul procesului de privatizare a acestui tip de societăţi, capitalul lor va trebui să fie integral privat, sau cel putin majoritar privat.

Din categoria persoanelor juridice de stat fac parte, ca agenţi economici, societăţile şi companiile naţionale precum şi regiile autonome.

nfiinţarea societăţilor/companiilor naţionale se face n urma reorganizării prin transformarea (dizolvarea fără lichidare) regiilor de interes naţional şi/sau local, prin act administrativ individual al autorităţilor administrative sub puterea cărora regiile n cauză funcţionează[1].

 

II. 1. 2. Despre regimul juridic al monopolurilor de stat

Literatura de specialitate ceva mai veche (din 1992) includea n categoria subiectelor dreptului concurenţei şi aşa numitele monopoluri ale statului. n realitate, după părerea noastră, din punct de vedere conceptual – juridic, monopolurile statului nu trebuie calificate ca fiind subiect de drept distincte de toate celelalte ci doar ca activităţi economice pe care statul şi le rezervă şi pe care le realizează prin agenţi economici de stat (regiile autonome, societăţi/companii naţionale), activităţi care n anumite condiţii pot fi cedate spre realizare şi particularilor[2].

Reglementarea cadru privind monopolul statului cu privire la unele activităţi economice o constituie Legea nr.31/1996 privind regimul monopolului de stat, iar din art.1 alin. 2 din această lege rezultă că monopolul de stat este dreptul statului de a stabili regimul de acces al agenţilor economici cu capital de stat şi privat, inclusiv producătorii individuali, după caz la activităţile economice constituind monopolul de stat şi condiţiile de exercitare a acestora.   

Potrivit art. 2 din Legea nr.31/1996 „constituie monopol de stat următoarele tipuri de activităţi:

a)      fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor şi explozibililor;

b)      producerea şi comercializarea substanţelor stupefiante şi a medicamentelor

care conţin substanţe stupefiante;

c)      extracţia, producerea şi prelucrarea n scopuri industriale a metalelor preţioase

şi a pietrelor preţioase;

d)     producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale;

e)      fabricarea şi importul, n vederea comercializării n condiţiile de calitate, a

alcoolului şi a băuturilor spirtoase distilate;

f)       fabricarea şi importul, n vederea comercializării, n condiţii de calitate, a

produselor din tutun ăi a hrtiei pentru ţigarete;

g)      organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu miză, directe sau disimulate;

h)      organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive.

Nu constituie monopol de stat fabricarea băuturilor alcoolice n gospodăriile

personale pentru consumul propriu.” 

            Titularii licenţelor au obligaţia să respecte condiţiile din licenţă referitoare la exploatarea activităţii pentru care a fost acordată şi la plata tarifului de licenţă.

            Prin licenţă se nţelege acea autorizaţie dată de stat pentru o perioadă determinată, n baza căreia o persoană fizică sau juridică poate să producă, să prelucreze ori să comercializeze, n cantitatea solicitată şi de o anumită calitate, un anume produs sau serviciu, care face obiectul monopolului de stat, n schimbul unui tarif de licenţă. De dreptul de a obţine o licenţă pentru exercitarea unei activităţi ce constituie monopol de stat, pot beneficia doar cetăţenii romni şi persoanele juridice de naţionalitate romnă, cu capital de stat sau privat.

            Din dreptul de a obţine o licenţă, cu excepţia situaţiilor n care a intervenit reabilitarea, sunt decăzute acele persoane care au fost condamnate pentru infracţiuni de corupţie, delapidare, escrocherie, furt, fals, infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, la regimul stupefiantelor, precum şi cele condamnate pentru săvrşirea de infracţiuni prevăzute de art. 13, alin. 1, din Legea nr. 31/1996 (desfăşurarea fără licenţă a oricărei dintre activităţile rezervate monopolului de stat, prevăzute la art. 2, lit. a – e). Această decădere nu este aplicată cultivatorilor de tutun[3].

            Licenţa este nominală şi se eliberează pentru locurile solicitate de cei n cauză şi n care se desfăşoară activitatea pentru care este acordată. Această autorizaţie are un caracter strict personal.

            Organul emitent al licenţei, n anumite condiţii (de ncălcare a obligaţiilor legale n legătură cu exerciţiul ei) o  poate suspenda, pnă la clarificarea cercetărilor sau o poate retrage dacă se constată n mod indubitabil culpa titularului licenţei.

            Pentru o mai eficientă protecţie a exercitării n condiţiile licenţei a activităţilor ce constituie monopol de stat, Legea nr. 31 /1996, prin art. 8, interzice agenţilor economici care intermediază, desfac sau depozitează produse ce fac obiectul monopolului de stat să se aprovizioneze de la alţi producători sau importatori dect cei autorizaţi prin licenţă.


[1] T. Prescure, Registrul comerţului, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, pag. 167

[2] T. Prescure, Curs de dreptul concurenţei comerciale, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 68

[3] Idem, pag. 70

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica