referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Casatoria in dreptul roman si contemporan

Categoria: Referat Drept

Descriere:

La romani, căsătoria fiind considerată un act de drept privat, ea nu se putea încheia fără prezenţa soţiei, în schimb se putea încheia fără prezenţa soţului. Încheierea căsătoriei era urmată de conducerea soţiei la casa soţului unde se dădea o petrecere rituală care atesta legitimitatea căsătoriei...

Varianta Printabila 


1

Căsătoria n  dreptul

                           roman şi contemporan

 

            Căsătoria, la romani,  era o uniune ntre bărbat şi femeie, o asociere pentru toată viaţa, o mpărtăşire a dreptului civil şi religios - nuptie suntcomunicatio maris et feminae, consortium omnis vitae, divini et humani iuris comunicatio[1]; era uniunea bărbatului şi a femeii ce implica o viaţă comună - nuptia sive matrimonium este vire et mulieris conjuctio, individuam consuetudinem vitae contiens[2].

            Astăzi, căsătoria este definită ca uniunea liber consimţită dintre bărbat şi femeie, ncheiată n concordanţă cu dispoziţiile legale, n scopul ntemeierii unei familii şi reglementată de normele imperative ale legii[3].

 

            Romanii au cunoscut mai multe feluri de căsătorie corespondente ntr-o anumită măsură epocilor de drept care s-au succedat şi totodată au coexistat unele cu altele. Astfel, căsătoria cu manus, adică cu puterea maritală a bărbatului exercitată asupra ei, femeia părăsea familia de origine rupnd astfel legăturile agnatice cu acestea, şi intra n familia soţului dobndind n noua familie drepturi noi, respectiv dreptul de succesiune şi dreptul la rudenia civilă, agnaţiunea. n această condiţie ea nu putea fi emancipată şi nici dată n adopţiune[4].

            Căsătoria fără manus era căsătoria specifică dreptului clasic cu toate că ea coexista şi cu căsătoria cu manus, care era oricum mai rară n această epocă. Era o căsătorie mai simplă şi cu toate controversele ce au existat asupra ei, se pare că ea exista ncă din epoca veche, mai ales că era menţionată de către Legea celor XII Table, fiindcă probabil era folosită de plebei.

            Prin căsătoria fără manus, adică fără puterea bărbatului exercitată asupra femeii, aceasta rămnea n familia de origine avnd două poziţii după cum era cazul: prima, era sui iuris aflndu-se sub tutela perpetuă a agnaţilor, a doua, era alieni iuris, găsindu-se astfel sub patria potestas a lui pater familias. Aceasta era şi ea o iustae nuptie, iustum matrimonium chiar dacă bărbatul nu avea autoritate asupra ei.

            Concubinatul era căsătoria specifică dreptului postclasic, o căsătorie inferioară celor două anterioare, care n dreptul vechi şi dreptul clasic nu constituia dect o simplă uniune de fapt. Justinian[5] a fost acela care a ridicat concubinatul la rangul căsătoriei, dndu-i efectele juridice, crend un drept de moştenire faţă de tatăl lor pentru copiii naturali născuţi n afara căsătoriei fără manus.

            Astăzi, prin concubinat nţelegem o convieţuire de fapt ntre un bărbat şi o femeie, o perioadă relativ ndelungată de timp. Ea nu este o uniune juridică, nefiind reglementată de lege, astfel că se deosebeşte esenţial de căsătorie, care are statut legal, determinat prin norme juridice.

            Concubinajul nu este interzis de lege, dar nici nu i se pot aplica, prin analogie, dispoziţiile legale referitoare la căsătorie. ntre concubini se pot face convenţii, dacă acestea ar respecta condiţiile de valabilitate din dreptul comun.

 

            De obicei, dar nu obligatoriu, ncheierea căsătoriei era precedată de logodnă - sponsalia, ce era o nvoială prin care viitori soţi, ori personal ori prin intermediul părinţilor, se obligau ca mai trziu să se căsătorească[6].

            n zilele noastre, cererea n căsătorie este un lucru obligatoriu. n conformitate cu dispoziţiile art. 12 C. fam., cei care vor să se căsătorească trebuie să facă la serviciul de stare civilă o declaraţie de căsătorie, prin aceasta exprimndu-se voinţa, din partea amndorura, de a ncheia căsătoria. Declaraţia de căsătorie se face n scris şi ea nu va putea fi dată prin reprezentare, ci numai personal.

 

            La romani, căsătoria fiind considerată un act de drept privat, ea nu se putea ncheia fără prezenţa soţiei, n schimb se putea ncheia fără prezenţa soţului. ncheierea căsătoriei era urmată de  conducerea soţiei la casa soţului unde se dădea o petrecere rituală care atesta legitimitatea căsătoriei.

Pentru ncheierea căsătoriei trebuiau ndeplinite anumite condiţii, condiţii de formă şi condiţii de fond.

           

                       Condiţii de formă[7]

Acestea priveau numai căsătoria cu manus:

-          confarreatio, căsătoria specifică numai patricienilor care beneficiau exclusiv de ndeplinirea unor ritualuri religioase de la care erau excluşi plebeii[T1] ;

-          usus, constă n coabitarea femeii cu bărbatul timp de un an de zile, la căpătul căruia femeia intra n mod automat sub puterea bărbatului[T2] ;

-          coemptio, consta dintr-o mancipaţiune făcută de nsăşi femeie către viitorul ei soţ. Deci aceasta era o vnzare - cumpărare simulată a femeii către bărbat, o formă de căsătorie inventată de către plebeii care nu aveau acces la confarreatio, cu scopul de a dobndi şi ei putere, manus asupra soţiilor lor după modelul patricienilor.

Pentru căsătoria fără manus, nu exista vreo condiţie specială privind forma. Aceasta se realiza simplu prin instalarea femeii n casa bărbatului, ocazie cu care se dădea o petrecere de către acesta.

 

                       Condiţii de fond

            Sunt aceleaşi att pentru căsătoria cu manus ct şi pentru căsătoria fără manus. Astfel:

- conubium (ius conubii), era acel drept recunoscut unei persoane de a ncheia o căsătorie valabilă conform cu ius civile. Acesta avea o accepţiune obiectivă ce nsemna aptitudinea generală[8] de a ncheia o căsătorie. Accepţiunea subiectivă era aptitudinea relativă[9] a unei persoane de a se căsători cu o anumită persoană.

Astfel că din lipsa lui ius conubii, puteau apărea două feluri de incapacităţi: o incapacitate absolută şi una relativă.[T3] 

- affectio maritalis (consimţămntul)[10].[T4] 

- vrsta admisă pentru căsătorie era stabilită pentru fete la 12 ani, cnd se considera că ele au devenit nubile, adică erau n stare să procreeze. Referitor la băieţi se folosea sistemul cercetării corporale pnă la mpăratul Justinian, cnd, s-a stabilit vrsta de 14 ani.

           

            n zilele noastre, pentru ncheierea unei căsătorii, legiuitorul a prevăzut necesitatea ndeplinirii anumitor condiţii de fond, precum şi respectarea unor condiţii de formă, după cum n prezenţa anumitor mprejurări, expres determinate, a interzis ncheierea căsătoriei.

           

            Condiţii de fond la ncheierea căsătoriei

 

            Condul familiei prevede, n mod expres, trei condiţii de fond la ncheierea căsătoriei: vrsta matrimonială (art. 4 C. fam); comunicarea stării sănătăţii (art. 10 C. fam) şi consimţămntul viitorilor soţi (art. 16 C. fam). Deşi legea nu prevede n mod expres, ar mai putea fi adăugată şi diferenţierea sexuală.


[1] Modestim, D. 23, 2, 1.

[2] Inst. I. 1, 91.

[3] I. P. Filipescu, Tratat […], op. cit., pag. 14.

[4] M. V. Jacotă, op. cit., 182; M.V. Jacotă, Contribuţii la studiul crizei generale a sistemului sclavagist n imperiul roman, Ed. Academiei, 1963.

[5] C. St. Tomulescu, op. cit., 1958, pag. 236.

[6] S. G. Longinescu, op. cit., pag. 595.

[7] C. St. Tomulescu, op. cit., 1937, pag. 143; P. Noailles, Revue historique de droit francais et etranger, 1936, pag. 415.

[8] Fr. Girard, Manuel elementaire du droit romain, 1897, pag. 149; C. St. Tomulescu, op. cit., 1958, pag. 232.

[9] Ibidem.

[10] Fr. Girard, op. cit., 1897, pag. 147; E. Molcuţ, D. Oancea, op. cit., 1991, pag. 54.

 [T1]n cadrul acestora se oferea zeului Jupiter o pine făcută din gru, farreus panis, de unde şi denumirea de confarreatio, se pronunţau solemn anumite cuvinte cu semnificaţie rituală, certa et solemna verba, n faţa unui număr de zece martori, a flaminului lui Jupiter şi a lui pontifex maximus. Viitoarea soţie trebuia să poarte pe cap un voal de culoare roşie ce semnifica consacrarea către zeul Marte, zeu att al războiului ct şi al agriculturii.

 [T2]Acest lucru se ntmpla dacă femeia nu  ntrerupea prin ius trinoctii, termenul, adică dreptul de a absenta trei zile consecutiv de la domiciliul bărbatului.

 [T3]Incapacitatea absolută era cea care mpiedica o persoană să contracteze o căsătorie valabilă cu o altă persoană. De exemplu cei care nu aveau calitatea de cetăţeni.

Incapacitatea relativă era aceea care mpiedica pe cei care se bucurau de ius conubii de a contracta iustae nuptiae cu anumite persoane. Aceasta dădea naştere unor piedici la căsătorie, care erau următoarele: rudenia, alianţa, condiţia socială şi legea.

 [T4]Cnd persoanele ce se căsătoreau erau alieni iuris, nu se cerea consimţămntul lor, ci a persoanelor sub a cărui putere se găseau aceştia. Cnd ele erau sui iuris, se cerea consimţămntul lor.

1

1. Vrsta legală pentru căsătorie

            Potrivit art. 4 C. fam., “bărbatul se poate căsători numai dacă a mplinit vrsta de optsprezece ani, iar femeia numai dacă a mplinit şaisprezece ani”.[T1]  Vrsta minimă pentru căsătorie trebuie stabilită n relaţie directă cu pubertatea reală, care depinde, de diferiţi factori. O limită maximă pnă la care se poate ncheia căsătoria nu este stabilită, ceea ce nseamnă că se pot ncheia căsătorii pnă la o vrstă naintată şi chiar in extremis, nainte de moarte.

                

                 2. Consimţămntul la căsătorie

                 Existenţa consimţămntului valabil exprimat la ncheierea căsătoriei este o condiţie dirimantă, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 16 şi 17 C. fam. Importanţa acestei condiţii rezultă şi din aceea că ea este inserată n cuprinsul Declaraţiei universale a drepturilor omului, care stipulează “căsătoria nu poate fi ncheiată dect cu consimţămntul liber şi deplin al viitorilor soţi”.

                 Consimţămntul trebuie să ndeplinească anumite condiţii, pentru a fi valabil exprimat:

  să fie neviciat;

  să fie actual;

  să fie dat personal, simultan şi public;

  să fie constatat direct de către ofiţerul de stare civilă.

                

                 3. Comunicare reciprocă a stării sănătăţii

                 Potrivit prevederilor art. 10 C. fam., căsătoria nu poate fi ncheiată dect dacă soţii nu declară că şi-au comunicat, reciproc, starea sănătăţii.[T2] 

 

                 4. Diferenţierea sexuală

                 Nu este o condiţie prevăzută n mod expres de lege, dar rezultă implicit din alte prevederi legale (art. 1, 4, 5, 20, 25, 47, 52, 53, 60 C. fam.).[T3] 

 

                 Impedimente la ncheierea căsătoriei

                

                 Impedimentele sau piedicile la ncheierea căsătoriei sunt expres prevăzute de lege n
art. 5 - 9 C. fam., iar n prezenţa unei atare mprejurări căsătoria nu se poate ncheia.

                 Sunt considerate piedici la căsătorie următoarele:

  existenţa unei căsătorii anterioare nedesfăcute;

  rudenia;

  adopţia;

  tutela;

  alienaţia sau debilitatea mintală ori lipsa temporală a discernămntului.

 

 

                

              Condiţii de formă la ncheierea căsătoriei

                

                 Condiţiile de formă impuse de lege la ncheierea căsătoriei nu sunt un scop n sine, ci urmăresc asigurarea respectării condiţiilor de fond şi verificarea inexistenţei impedimentelor la căsătorie.

                 A. Formalităţi premergătoare ncheierii căsătoriei

                      

                        1. Declaraţia de căsătorie

                                    n conformitate cu dispoziţiile art. 12 C. fam., cei care vor să se căsătorească trebuie să facă serviciul de stare civilă o declaraţie de căsătorie, prin aceasta exprimndu-se voinţa, din partea amndorura, de a ncheia căsătoria. Declaraţia se va face n scris şi, ea nu va putea fi dată prin reprezentare, ci numai personal.

                       

                        2. Actele anexă declaraţiei de căsătorie

                                   La declaraţia de căsătorie se anexează  mai multe acte, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 13 C. fam.

 

                        3. Atribuţiile ofiţerului de stare civilă n legătură cu declaraţia de căsătorie

                                   După primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă citeşte declaranţilor dispoziţiile art. 4 - 10 şi 27 C. fam. şi le atrage atenţia asupra sancţiunilor legale aplicabile celor ce fac declaraţii false (art. 292 C. pen.).

                                   Căsătoria se poate ncheia, n termen de 10 zile de la data cnd a fost făcută declaraţia de căsătorie.

 

                 B. Procedura ncheierii căsătoriei

                

                        1. Localitatea şi locul unde se ncheie căsătoria

                                    Localitatea n care se va ncheia căsătoria este determinată de domiciliul sau de reşedinţa oricăruia dintre viitori soţi.

                                   n ceea ce priveşte locul ncheierii căsătoriei, soţii sunt obligaţi să se prezinte mpreună la sediul serviciului de stare civilă din localitate.

 

 

 

                        2. Atribuţiile ofiţerului de stare civilă

                                   Numai căsătoria ncheiată n faţă ofiţerului de stare civilă produce efecte juridice, iar ofiţerul de stare civilă competent este acela al consiliului local al comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului de municipiu n raza căruia domiciliază unul sau ambii soţi.

 

                        3. Solemnitatea şi publicitatea căsătoriei

                                   Actul căsătoriei are un caracter solemn, dat de prezenţa viitorilor soţi n faţa ofiţerului de stare civilă, mpreună cu doi martori, la data stabilită, la sediul autorităţii competente, exprimare simultană a consimţămntului la căsătorie şi din declararea ncheierii căsătoriei de către ofiţerul de stare civilă, după ce constată ndeplinirea tuturor condiţiilor pentru ncheierea acesteia.

 

                        4. Momentul ncheierii căsătoriei

                                   Momentul căsătoriei este acela n care ofiţerul de stare civilă constată că sunt ndeplinite toate condiţiile cerute de lege pentru ncheierea unei căsătorii valabile şi i declară pe viitori soţi căsătoriţi.

 

                        5. Proba căsătoriei

                                   “Căsătoria nu poate fi dovedită dect prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza actului ntocmit n registrul actelor de stare civilă” (art. 18 C. fam.). Certificatele eliberate n temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele ntocmite sau nscrise n registre.

 [T1]Stabilirea vrstei minime la care se poate ncheia o căsătorie este determinată de raţiuni de orgin biologic şi social-moral, urmărind a se asigura ncheierea căsătoriei ntre persoane apte de a ntreţine relaţii sexuale normale şi de a nţelege nsemnătatea actului pe care-l realizează.

 [T2]Considerentele acestui fapt sunt nu numai de protecţie a soţilor, ci şi unele de ordin medical.

Comunicarea stării sănătăţii se realizează cu certificatul medica, ce urmează a fi anexat declaraţiei de căsătorie.

 [T3]Diferentierea sexuală se dovedeşte prin certificatele de naştere care atestă şi sexul persoanei.

Incheierea căsătoriei fără ndeplinierea acestei condiţii, duce la nulitatea absolută a ei, fiind o condiţie de esenţă a căsătoriei.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica