referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Istoricul fundamentelor dreptului civil

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Potrivit dreptului civil, vânzătorul răspunde pentru vicii numai in două situaţii: când atribuie lucrului calităţi pe care nu le are, şi când era de rea credinţă.Aşadar cumpărătorul putea intenta actio empti atunci când făcea declaraţii false cu privire la calităţile lucrului(dicta, promisa), precum şi atunci când nu declarase viciile lucrurilor, deşi le cunoştea (reticentia)...

Varianta Printabila 


1

           Istoricul fundamentelor dreptului civil

 

 

nţelesul conceptelor juridice se dezvăluie cu claritate, de cele mai multe ori,  din punctul n care se mbină perspectiva istorică şi perspectiva hermeneutică. Sub aspect istoric, cum este bine cunoscut, noţiunile  fundamentale ale dreptului civil modern şi au rădăcinile n dreptul privat roman. Deşi este indispensabil recursul la istorie, nu este nsă suficient.

            ntr-adevăr dezvoltarea pretoriană a dreptului privat roman, cu precădere n epoca clasică, dincolo de virtuţile sale creatoare de norme, nu a ngăduit dect rareori un efort de sistematizare a regulilor de drept şi de elaborare teoretică a noţiunilor juridice. Iată de ce, pentru a surprinde ct mai exact gradul nalt de generalitate la care au ajuns astăzi conceptele de drept civil şi pentru a cuprinde ntreaga mbogăţire a conţinutului acestora, este necesar pe lngă recursul la istorie, un demers de interpretare a legilor actuale, prin prisma doctrinei şi jurisprudenţei contemporane, fără a ignora aportul dreptului comparat.

            Cele două perspective, istorică şi hermeneutică nu sunt autonome. Ele se influenţeză reciproc. Astfel structurat de romani, aşa cum este nfăţişat n universităţi, este rezultatul investigaţiilor moderne, făcute de cercetătorii pasionaţi, timp de secole pe baza operei de multe ori anonime - a glosatorilor şi comentatorilor din Evul Mediu.

Se poate spune chiar că ntregul corp de reguli şi noţiuni cunoscut sub numele de drept roman, nu numai că a influenţat n mod hotărtor evoluţia dreptului actual, dar a fost regndit, la rndul său, de ştiinţa juridică modernă.

            n vechiul drept roman, pentru ca un act să producă efecte, trebuia să fie mbrăcat n anumite forme; simpla manifestare de voinţă era lipsită de valoare juridică. Astfel, cel mai vechi contract roman, stipulaţiunea, şi are originea n sponsio religioasă , care se ncheia prin ntrebare şi răspuns, n forma unui jurămnt religios, invocndu-se bunăvoinţa zeilor, n sprijinul celor care participă la raportul juridic.

            Totuşi formalismul are şi anumite avantaje. Astfel, n acea epocă, datorită formalismelor actelor juridice, dolul sau violenţa nu erau posibile, ceea ce explică, de altfel, şi sancţionarea relativ trzie a viciilor de consimţămnt n dreptul roman.

            La sfrşitul Republicii, odată cu dezvoltarea accelerată a economiei de schimb, principiul formalismului devine o piedică n calea producţiei şi circulatiei mărfurilor. Rigorile formalismului s-au resimţit n mod negativ n special n domeniul contractelor, legate nemijlocit de producţia şi circulaţia mărfurilor. Drepr urmare se constată o transformare a mentalităţii romanilor n direcţia nlăturării treptate a formalismului n materia contractelor.

            La sfrsitul Republicii, asistăm la apariţia unor contracte noi, formate prin simplul acord de voinţă al părţilor, n conformitate cu cerinţele vieţii economice. Si totuşi contractele consensuale apar ca o excepţie de la regulă. Rezultă de aici că la nceputul secolului al II-lea d.H. cuvntul “contractus” avea ncă un sens restrns, desemnnd exclusiv contractele consensuale.

            Conceptul de “contractus” se consolidează definitiv abia n legislaţia lui Justinian, unde semnifică o convenţie destinată să genereze obligaţiuni. Din punct de vedere economic, vnzarea este o variantă mai evoluată a schimbului, n care şi are originea sa; ntr-adevăr vnzarea, n sens economic, pare a fi mbrăcat la origine forma schimbului dintre două lucruri, din care unul avea valoare de echivalent general ( capetele de vită).

Cu timpul, după apariţia barelor de aramă şi apoi a monedei n sens modern, vnzarea se configurează ca schimbul unui lucru contra unui preţ. Contractul consensual de vnzare, ca formă de realizare a acestei operaţiuni a apărut abia spre sfrşitul Republicii, la capătul unei ndelungate evoluţii.

a)      Vnzarea mancipaţiune.

Funcţia originară a mancipaţiunii a fost aceea de a transmite

proprietatea asupra lucrurilor mancipi, n schimbul unei cantităţi de aramă, dar mancipaţiunea este cea mai veche formă pe care a mbrăcat-o operaţiunea juridică a vnzării.

b)     Vnzarea prin stipulaţiune.

Cele două prestaţiuni, predarea lucrului şi plata preţului făceau

obiectul a două stipulaţiuni distincte. Prima stipulaţiune genera obligaţia de a preda preţul, iar cea de-a doua , obligaţia de preda lucrul.

Vnzarea consensuală a fost practicată mai nti n dreptul public, şi

numai după aceea a trecut n dreptul privat. Se ştie că prizonierii de război erau vnduţi, fie de către stat, fie de către soldaţi, pe pieţele publice. Cu timpul, datorită avantajelor, această practică a fost preluată de către particulari şi perfecţionată prin intervenţia pretorului. Vnzarea consensuală a fost mai nti utilizată n raporturile dintre cetăţeni şi peregrini şi numai după aceea a trecut n raporturile dintre cetăţeni.

            In orice caz, simpla convenţie a dobndit valoare juridică n materia vnzării ncă de la nceputul secolului I .H., ntruct acţiunile care sancţionează vnzarea figurau pe lista acţiunilor de bună credinţă cunoscută de QUINTUS MUCIUS SCAEVOLA.

            Contractul de VNZARE – CUMPĂRARE - nţeles ca o convenţie contractuală, sinalagmatică, judicia bonae fidei – ncetează să mai fie doar o simplă reunire de stipulaţii separate cum era iniţial. Caracterul abstract al acestor stipulaţii, corelate sub aspect economic, dar independente 1

din punct de vedere juridic, determină autonomia obligaţiilor părţilor, astfel nct nici una din aceste obligaţii nu era cauza celeilalte.

            Sesizarea legăturilor dintre aceste obligaţii, a permis nsă construcţia a două instituţii juridice cu deosebită valoare practică : ACTIO REDHIBITORIA şi LEX COMMISORIA.

            Caracterul abstract al stipulaţiilor iniţiale este abandonat, n noua nfăţişare a contractului emptio – venditio, n favoarea interdependenţei obligaţiilor reciproce ale vnzătorului şi ale cumpărătorului. In jus civile, vnzarea consensuală n perioada imediat următoare recunoaşterii sale, dădea naştere unei obligaţii de garanţie pentru viciile nedeclarate cu rea credinţă de către vnzător, spre deosebire de dreptul vechi, n care era necesară intervenţia unei stipulaţii. Mai mult, ntr-o asemenea situaţie, vnzătorul era dator, pe lngă restituirea preţului, să plătească şi valoarea pagubelor pe care cumpărătorul le suferise din cauza viciilor lucrului vndut.

            Ulterior, n jus honorarium, obligaţia de garanţie a fost extinsă şi cu privire la viciile ascunse pe care vnzătorul nu le-a cunoscut. Vănzătorul este răspunzător pentru viciile lucrului transmis, iar răspunderea sa cunoaşte o reglementare n două etape distincte : pnă la apariţia vnzării consensuale şi după sancţionarea contractului de vnzare.

            n cadrul vnzării consensuale, trebuie să se distingă iarăşi ntre sistemul dreptului civil şi sistemul edililor curuli. Prin vicii ale lucrului inţelegem anumite defecte ce l fac impropriu scopului pentru care a fost cumpărat sau i micşorează valoarea. 

Garanţia pentru vicii n cazul vnzării prin mancipaţiune.

La vnzarea realizată prin mancipaţiune, dacă aceasta poartă asupra unui fond de pămnt, vnzătorul răspunde pentru vicii n două cazuri : cnd transmite o suprafaţă de pămnt mai mică dect cea declarată şi cnd declară că fondul este liber de orice sarcini (optimus maximusque), deşi n realitate acesta este grevat cu servituţi.

n primul caz, cumpărătorul va avea mpotriva vnzătorului actio de modo agri, ce are ca obiect plata unei sume de bani reprezentnd dublul valorii suprafeţei de teren care lipseşte.

n cel de-al doliea caz, cumpărătorul poate intenta actio auctoritatis, daţa pe tărm delictual prin care pretinde vnzătorului dublul preţului plătit.

Sistemul garanţiei pentru vicii, la vnzarea mancipaţiune, nu funcţionează dect n cazul transmiterii unor terenuri. Vnzarea realizată prin stipulaţiuni nu se bucură nsă de aceleaşi consecinţe. n scopul de a se proteja interesele cumpărătorului, ncă din epoca veche, s-a creat o stipulaţiune specială pentru vicii. Dacă vnzarea mbraca forma mancipaţiunii, dar nu purta asupra unui teren, stipulaţiunea pentru vicii era alăturată mancipaţiei.  Cnd vnzarea se făcea prin două stipulaţiuni, stipulaţiunii speciale pentru evicţiune, i se adăuga o stipulaţiune pentru vicii.După apariţia vnzării consensuale, spunem că trebuie sa distingem intre sistemul dreptului civil şi cel al edililor curuli.

Potrivit dreptului civil, vnzătorul răspunde pentru vicii numai in două situaţii: cnd atribuie lucrului calităţi pe care nu le are, şi cnd era de rea credinţă.Aşadar cumpărătorul putea intenta actio empti atunci cnd făcea declaraţii false cu privire la calităţile lucrului(dicta, promisa), precum şi atunci cnd nu declarase viciile lucrurilor, deşi le cunoştea (reticentia).

n cel de al doilea caz, pentru a se putea intenta actio empti, trebuia ca viciul să preexiste contractului, să nu fie aparent şi să nu fi fost cunoscut de cumpărător.Edilii curuli, magistraţi nsărcinaţi cu poliţia pieţelor şi jurisdicţia in contractele ncheiate n acele locuri, au emis două edicte, unul relativ la vnzarea de sclavi – de mancipiis venduntis –şi altul avnd ca obiect vnzarea de animale – de iumentis venduntis.

Prin aceste edicte au fost create actio redhibitoria şi actio de quanti minoris.Cumpărătorul păgubit datorita viciului ascuns al obiectului vnzării, avea posibilitatea să ceară prin prima acţiune ntr-un termen de 6 luni, desfiinţarea vnzării şi restituirea preţului, sau, prin a doua acţiune n timp de un an, reducerea preţului proporţional cu micşorarea valorii lucrului vndut.

Creaţia edililor curuli a fost apoi aplicată şi n alte locuri dect pieţele, precum şi n situaţii n care obiectul vnzării era altul dect un sclav, sau un animal, fiind practic generalizată la finele perioadei postclasice.Cele două acţiuni care alcătuiesc acest sistem sunt expresia practică a interdependenţei obligaţiilor vnzătorului şi ale cumpărătorului.

Desigur, ntruct noţiunea generală de rezoluţiune nu era ncă formulată la acea epocă, romanii nu aveau cum sa privească acţiunea redhibitorie ca pe o formă particulară de acţiune n rezoluţiune.

 

CAPITOLUL I

RĂPUNDEREA CİVİLĂ– FORMĂ A RĂSPUNDERİİ  SOCİALE

1.1 UNIVERSALİTATEA  APLİCĂRİİ PRİNCİPİULUI RĂSPUNDERİİ N TOATE RAMURİLE DE DREPT

       ACCEPŢIUNEA NOŢİUNİİ DE RĂSPUNDERE CİVİLĂ

 

Cu o semnificaţie mai generală, instituţia răspunderii funcţionează n afară de dreptul civil şi n alte ramuri ale dreptului, cum ar fi: dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul constituţional, dreptul internaţional ş.a. Este firesc să fie aşa, deoarece problema răspunderii se ridică oriunde ntlnim o activitate omenească, ca o sancţiune generală a tuturor normelor de conduită, inclusiv a tuturor regulilor de drept; n orice societate omenească, existenţa unor anumite forme de conduită şi asigurarea respectării lor reprezintă o necesitate vitală, iar “imensa majoritate a acţiunilor umane sunt susceptibile să genereze o formă sau alta de răspundere.

n literatura juridică, s-a subliniat n mod deosebit importanţa instituţiei răspunderii: ea  “tinde să ocupe centrul dreptului civil, deci a dreptului n totalitatea sa; n fiecare materie, n toate direcţiile se
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica