referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Sistemul juridic englez Common-Law

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Deşi în zilele noastre locul ocupat de dreptul scris este considerabil dreptul englez rămâne un drept al precedentelor. Precedentul judiciar reprezintă mecanismul cel mai important în formarea unui sistem. Acest drept al precedentelor cuprinde cel mai adesea reguli extrem de tehnice şi formaliste, accesibile doar specialiştilor, făcute pentru tribunale, iar nu pentru justiţiabili...

Varianta Printabila 


1

Sistemul de drept englez - common-law

 

 

 

 

           1.Common-law n Anglia

Timp de secole dezvoltarea sistemelor juridice a avut loc n paralel, pe continentul european, pe de o parte, n insulele britanice, pe de altă parte, fără contacte reciproce prea frecvente şi mai ales fără ca vreunul din aceste sisteme să exercite o influenţă reală unul asupra celuilalt. S-au creat n acest mod două medii juridice diferite, două lumi juridice nchise – cea continentală şi cea insulară, care se ignorau reciproc.

Dreptul englez a jucat un rol important n comerţul internaţional. Dominaţia pe care Anglia a exercitat-o mai bine de un secol asupra comerţului mondial a impus n practica relaţiilor comerciale tipurile de contracte engleze, chiar atunci cnd părţile aveau alte naţionalităţi, precum şi competenţa instanţelor arbitrare engleze. Puternica influenţa economică a Statelor Unite ale Americii a accentuat ascendentul instituţiilor de common-law. ntregul drept al comerţului internaţional este profund tributar tehnicilor contractuale engleze şi americane. Contractele de know-how, factoring, leasing, folosesc elemente tehnice ale sistemului de common-law.

Common-law reprezintă un sistem juridic care guvernează ncă teritorii ntinse ce depăşesc cu mult limitele Marii Britanii. Dacă insulele britanice nu sunt guvernate n ntregime de acest sistem, dreptul englez s-a impus datorită expansiunii coloniale britanice, pe vaste teritorii din Africa, Asia şi America. n majoritatea teritoriilor ce aparţinuseră altădată coroanei britanice dreptul introdus de primii colonizatori a găsit un teren vid şi şi-au impus propriul sistem de drept. n alte teritorii dreptul coloniştilor era confruntat cu sistemele juridice locale, adesea arhaice şi cutumiare. n alte ţări cum ar fi India şi Pakistanul din confruntarea dreptului englez cu sisteme juridice bine conturate cum sunt cele hindus şi musulman au rezultat reglementări hribide, care au mprumutat att calităţile, ct şi defectele ambelor sisteme. Un rol important l-a avut Comitetul judiciar al consiliului privat britanic care avea statutul de instanţă supremă peste toate jurisdicţiile cu excepţia Indiei, Pakistanului şi Canadei, instanţă ce a desfăşurat o amplă şi profundă operă de unificare a dreptului teritoriilor coloniale după model englez.

Născut n insulele britanice acest sistem nu guvernează n ntregime aceste insule. Se aplică n Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda, dar nu se aplică n Scoţia care are un sistem juridic propriu. Ct priveşte teritoriile extraeuropene trebuie distins ntre două categorii de state. Cea dinti este formată de dominioanele n care colonizarea britanică nu a succedat celei a vreunei ţări europene, cum ar fi Canada, cu excepţia provinciei Quebec, n care se aplică un sistem juridic de tip francez. A doua categorie de teritorii au aparţinut altor puteri coloniale, cum ar fi Africa de Sus stăpnită iniţial de buri sau provincia Quebec fostă colonie franceză. Principiul de la care s-a pornit n aceste regiuni a fost menţinerea sistemelor juridice existente naintea ocupaţiei britanice, n măsura n care nu au fost abrogate prin actele normative ale autorităţilor coloniale britanice sau printr-o regulă stabilită ulterior de organele locale.

Common-law a fost sistemul juridic al unei societăţi feudale n tiparele căruia a fost turnat conţinutul unui drept burghez. După expresia lui Bentham, dreptul englez este o „judge made law”, o creaţie a jurisprudenţei.

Deşi n zilele noastre locul ocupat de dreptul scris este considerabil dreptul englez rămne un drept al precedentelor. Precedentul judiciar reprezintă mecanismul cel mai important n formarea unui sistem. Acest drept al precedentelor cuprinde cel mai adesea reguli extrem de tehnice şi formaliste, accesibile doar specialiştilor, făcute pentru tribunale, iar nu pentru justiţiabili. Aspectul original al common-law-ului este reprezentat de coexistenţa a trei subsisteme normative, autonome şi paralele, care reglementează uneori diferit sau contradictoriu, relaţiile sociale: common-law n sens restrns, equity şi statute-law. Ele exprimă cele trei izvoare principale ale dreptului englez.

            Cel mai vechi dintre ele este common-law. Acest termen poate fi nţeles prin două accepţiuni. n sens larg este denumit marele sistem de drept de origine engleză. n sens restrns, termenul indică unul din cele trei izvoare sau subsisteme, dar rămne “ cea mai fundamentală parte a dreptului englez”.

Common-law provine din commune ley –legea comună şi şi găseşte n cutumele aflate n vigoare nainte de cucerirea normandă şi care au fost menţinute printr-o declaraţie a lui Wilhem Cuceritorul. El reflectă opera de unificare acestor cutume locale ntr-un drept comun pentru ntregul regat, datorată exclusiv Curţilor regale de la Westminster. După cucerirea normandă exista un mare număr de organe jursdicţionale, care aplicau fiecare cutume şi reglementări diferite. Regele nu exercita dect o “justiţie supremă”, care nu opera dect atunci cnd pacea regatului era ameninţată. Curia regală instanţa regală, reprezenta o jurisdicţie de excepţie. Cu timpul de aici s-au desprins Curţile regale de Justiţie n secolul al XIII-lea existau trei astfel de curţi:

            - Curtea eşicherului Exchequeur, competentă n materie financiară;

            -Curtea plngerilor comune Common Pleas, competentă n materia proprietăţii funciare şi a posesiunii imobiliare;

            -Curtea băncii regelui Kings Bench, competentă n materie penală şi de tulburare a păcii regelui. Cu timpul diviziunea de competenţă dintre cele trei Curţi a dispărut fiecare din ele dobndind o competenţă generală.

Organizarea Curţilor superioare a variat n decursul timpului. ntre anii 1873-1875 aceste curţi au fost reorganizate, legile purtnd denumirea de Judicature Acts, crend o curte superioară unică. n anul 1971 o lege intitulată Courts Act a prevăzut organizarea n cadrul Curţii Supreme a trei entităţi judiciare: High Court of Justice, Crown Court şi Court of Appeal.

Sesizarea curţilor nu reprezenta cel puţin pnă n 1875 un drept al justiţiabililor. Aceştia trebuia să se adreseze Cancelarului, mare ofiţer al Curţii regale. Acesta urma să-i acorde un ordin – writ, care atesta dreptul părţii de a sesiza Curţile regale.

Conflictul dintre marea nobilime şi rege s-a declanşat n timpul domniei regelui Ioan fără de Ţară, iar n anul 1215 regele Ioan fără Ţară a fost constrns de nobili să acorde actul numit Magna Charta Libertatum, expresie a compromisului dintre regalitate şi nobilime, un document de o mare importanţă pentru istoria dreptului englez.

Astfel prin art. 6 se recunoştea Coroanei dreptul de taxare pentru cazuri de tutelă, căsătorie, dar i se limitau pretenţiile fiscale. Art. 13 garanta libertatea oraşelor, satelor şi porturilor, iar prin art. 14 se preconiza un comerţ liber de taxe şi vămi arbitrare. Limitarea puterii regale se desprinde şi din conţinutul art. 31 unde se precizează că „nici regele nu poate lua lemne fără acordul proprietarului”.

Charta limitează puterea judecătorească a suveranului. Se fixa un loc stabil pentru dezbaterea proceselor civile, n timp ce curţile criminale erau obligate să se ntrunească anual n fiecare comitat, prin judecători ambulanţi. Art. 39 stipula egalitatea cetăţenilor n faţa legii. Prin art. 61 se nfiinţa un Comitet format din 25 baroni, care aveau sarcina să supravegheze respectarea prevederilor Chartei. Cetăţenii erau obligaţi să jure supunere şi ascultare celor 25 baroni. Cea mai importantă prevedere a Chartei apare n art. 14, referitor la instituirea Marelui Consiliu. După ce a semnat Charta, regele a refuzat să respecte prevederile documentului, cerndu-i Papei Inocenţiu al III-lea să anuleze Charta, obţinnd o bulă prin care se aborga şi anula n ntregime Magna Charta, ecomunicnd pe baroni. Succesorul lui Ioan fără de Ţară, Hencric al-III-lea a confirmat principiile Chartei.

Totodată a hotărt nfiinţarea unui Consiliu compus din 24 membrii, 12 fiind aleşi de rege şi 12 numiţi de baroni, n vederea alcătuirii statutelor noii “Constituţii” numite Statutele de la Oxford.[1]

Habeas Corpus Act- Lege pentru garantarea libertăţilor supusului şi prevenirea ntemniţării peste mări şi oceane) 1679 reprezintă prima garantare efectivă a libertăţii individuale, n care se găseşte o formulare incipientă a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la un judecător imparţial.

Bill of Rights - Declaraţia dreptului omului– 1689 stabileşte controlul parlamentului asupra finanţelor publice şi impune principiul constituţional al monarhiei limitate.

Regula precedentului a nceput să se contureze la sfrşitul secolului al XVIII-lea. Deciziile Curţilor de Justiţie, nalta Curte, Curtea de Apel, Camera Lorzilor se impun jurisdicţiilor de rang de inferior. Curtea de Apel mai mare n grad poate anula o decizie dată de nalta Curte, iar Camera Lorzilor poate anula o decizie dată de Curtea de Apel.

O decizie judecătorească cuprinde două părţi importante: ratio decidendi şi obiter dicta. Ratio decidendi exprimă motivele pentru care instanţa a dat hotărrea, principul de drept angajat prin această hotărre. Obiter dicta nu exprimă regula de drept degajată de instanţă, ci reflecţiile juridice pe care le face aceasta pe marginea speţei.

Equity reprezintă un corectiv adus regulilor de common-law. La origine equity dădea expresie ideii că n faţa legii nedrepte, supuşii pot face apel la rege, care poate acţiona contra legem, restabilind echitatea ncălcată. n

[1] B.Wilkinson, Constitutional History of Medieval England, 1216-1399, vol.I.

1

fapt Cancelarul era cel acre soluţiona plngerile. Una din maximele cele mai cunoscute n dreptul englez este “Equity follow the law”, equity respectă common-law-ul. Cancelarul se fereşte de a declara regula de drept inaplicabilă. A fost creată Curtea Cancelarului, n cadrul căreia unul dintre magistraţi – the master of the Rolls, un adevărat vicecancelar, el fiind preşedintele Curţii de Apel. Alte reguli care reglementează equty: equity acţionează in personam, iar nu in rem – “equity acts in personam, not in rem”; equity urmează common-law-ul- “equity follows the law”; cel care doreşte un remdiu de equity trebuie să acţioneze n equity”; cel care recurge la equity trebuie să o facă cu minile curate – “he who comews into equity must come with clean hands”; equity nseamnă egalitate – “equity is equality”.

După equity, staute-law reprezintă cea de a doua reacţie de acomodare a dreptului englez la imperativele contemporaneităţii. Teoria clasică nu vede n lege dect un izvor secundar de drept. Legile nu sunt n această concepţie dect o serie de corective aduse acestui corp normativ principal, care este dreptul jurisprudenţei. Ele apar ca  o piesă străină n sistemul dreptului englez. Interpretarea legii este cel puţin teoretic deosebit de restrictivă. O trăsătură caracteristică a sistemului de statute-law decurge din faptul că dreptul englez nu cunoaşte nici abrogarea implicită şi nici desuetudinea, ca urmare rămn n vigoare un număr enorm de acte normative care nu au fost niciodată abrogate expres şi care datează de secole. Pentru a  facilita cunoaşterea stautelor s-au alcătuit n decursul secolelor, culegeri de statute:

The Public General Acte din 1714, The Statutes 1870-1897, The Statutes at Large 1815-1870. Cercetarea sistemului judiciar englez de un jurist ce aparţinu sistemului de drept continental (romano-germanic) ridică dificultăţi de nţelegere şi de asimilare a unor noţiuni. Fundamentele dreptului englez şi ale common-law-ului1, n general, sunt esenţialmente diferite, fiind profund ataşate de tradiţie, de conservatorism. ntr-adevăr, common-law-ul se ntemeiază pe precedentul judiciar, care reprezintă, astfel cum remarca şi Victor Dan Zlătescu, "mecanismul cel mai important n formarea acestui sistem.". Precedentul judiciar reprezintă componenta cea mai importantă a dreptului englez, căci common-law nu a fost legiferat de Parlament, ci a fost dezvoltat de-a lungul secolelor prin aplicarea obiceiurilor de către judecători la cazurile concrete. Judecătorul urmează n fiecare caz exemplul sau precedentul existent. Dacă un asemenea precedent nu există, judecătorul trebuie să judece n concordanţă cu principiile generale ale dreptului. n acest fel, judecătorul creează un precedent ce va fi urmat şi de un alt magistrat ntr-un caz similar. Cu alte cuvinte, hotărrile pronunţate de o instanţă sunt obligatorii nu numai pentru părţi, ci şi pentru alte tribunale. Remarcăm şi existenţa unei ierarhii a precedentelor, n sensul că cele stabilite de instanţele superioare sunt obligatorii pentru tribunalele inferioare.

Marile codificări napoleoniene au fost nsă de natură să conducă şi la o revigorare a legislaţiei britanice1. Astfel, sistemul judiciar a fost reorganizat prin Judicature Act şi a fost reformată procedura judiciară, fiind abrogate procedurile arhaice care datau din Evul Mediu. De asemenea, n cursul secolului al XX-lea au fost adoptate legi extrem de importante pentru dreptul britanic, cum sunt cele privitoare la proprietate din perioada 1922-1925, cele de ordin procedural (Administration of Justice Act-1970, Courts Act din 1971) cele privitoare la naţionalitate (British Nationatity Act din 1947).

n epoca modernă, sistemul de common-law a exercitat o influenţă extrem de semnificativă şi asupra dreptului romano-germanic, n materii cum sunt cele ale dreptului comercial internaţional şi a dreptului financiar.

            Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda au fost alipite Angliei n 1536, 1707, 1800.

            Pnă n anul 1980 Marea Britanie se manifesta ca un stat puternic centralizat, care nu crease dect cu greu un oficiu pentru Scoţia şi unul pentru Ţara Galilor, din cauza conflictelor din Irlanda de Nord autonomia de care dispunea aceasta a fost complet nlăturată.

            Scoţia păstrează unele particularităţi care i-au recunoscute ncă de la unirea cu Anglia n 1707. Religia naţională scoţiană este Church of Scotland, este calvinistă. Sistemul juridic scoţian are la bază un amestec ntre dreptul roman şi dreptul cutumiar scoţian. n mod special se distinge procedura penală, care dispune de un procuror al statului, aşa cum există n ţările Europei continentale.

            n ceea ce priveşte Parlamentul scoţian, renfiinţarea acestuia este una din revendicările constante ale naţionaliştilor ncepnd cu anul 1880. Scotland Act din 1998 a creat un parlament monocameral la Edinborough, ales pentru un mandat de 4 ani.

In Scoţia există 9 consilieri regionali cu funcţii exercitate n aceleaşi domenii ca şi consilierii districtelor din Anglia şi Ţara Galilor. Cele 53 de districte existente sunt similare celor din Anglia şi Ţara Galilor.

Scoţia are propria sa structură administrativă pentru agricultură, mediu, pescuit, sănătate, asistenţă socială, administraţie locală, justiţie şi dezvoltare economică. Cea mai mare parte din funcţiile pe care le exercită membrii acestor departamente sunt desprinse din atribuţiile Biroului Scoţian care a fost constituit ncă din 1880 şi este condus de către un Ministru de Cabinet. Lordul Avocat este principalul reprezentant al Legii şi Coroanei n Scoţia. El este responsabil pentru informarea Guvernului şi pentru fundamentarea legislaţiei scoţiene.

            Irlanda de Nord, deşi este o comunitate dominată de violenţe politice, profunde disensiuni, are totuşi propriul său Guvern şi Parlament. Se apreciază că acest statut este temporar. Actualul Guvern al Irlandei de Nord se divizează n două. Irlanda de Nord are propriile sale partide politice unele distincte de cele ale Regatului Unit. ncepnd din 1985 are propria sa structură administrativă stabilită pe baza unui Acord Nord - Irlandez. Potrivit acestui acord, se desfăşoară regulat Conferinţa Interguvemamentală a Republicii Irlanda de Nord pentru discutarea problemelor proprii de politică internă şi externă.

Acordul a dat Guvernului Irlandez posibilitatea constituirii unui cadru de discuţie pentru descoperirea modalităţilor de influenţare a administraţiei britanice. Birourile din Irlanda de Nord şi din Republică se ntlnesc periodic n cadrul unor conferinţe pentru a discuta politica de securitate şi mpotriva discriminării. Conferinţa nu are rolul de a desfăşura activităţi cu caracter executiv sau de fundamentare de decizii nsă adesea dezbaterile au un puternic caracter controversat.

Parlamentul nord-irlandez este monocameral, ales prin scrutin proporţional pentru un mandat de 4 ani. Acest guvern nu dispune de competenţe prea mari, cu excepţia celor necesare pentru a stopa eventualele reacţii violente din partea localnicilor mpotriva puterii centrale britanice.

Irlanda de Nord nu are autoritate regională, iar Biroul Irlandei de Nord are responsabilităţi n domeniul planificării, drumurilor publice, asigurării apei şi funcţionării sistemelor de canalizare. Există, de asemenea, 26 consilieri de district care se ocupă cu problemele de mediu, n timp ce Biroul Nord - Irlandez rezolva problemele de conducere a nvăţămntului, bibliotecilor şi satisfacerea serviciilor sociale. Guvernul a propus reorganizarea Guvernelor locale n Anglia, Ţara Galilor n următorii ani, n sensul stabilirii unui sistem unitar al autorităţii care să fie responsabil pentru toate domeniile importante şi să exercite corespunzător funcţiile managementului public. Anul 2004 a marcat n termeni practici nceputul unei astfel de schimbări.

            Ţara Galilor este singura provincie britanică n care referendumul cu privire la crearea unui parlament local a dat rezultate extrem de slabe. Parlamentul local din Ţara Galilor nu are competenţe legislative, avnd doar atribuţiile de a adopta legislaţia secundară şi de aplicare a celei votate n parlamentul de la Westminster. Ţara Galilor nu are un pachet distinct de legi pentru conducerea administrativă, n consecinţă multe dintre ele sunt comune cu cele din Anglia. Cu toate acestea, Ţara Galilor are o structură administrativă proprie cu un departament de stat, numit Biroul Ţării Galilor, constituit ncă din 1964, care este condus de către Secretarul de Stat pentru Ţara Galilor, n persoana unui Ministru de Cabinet. n cadrul acestui departament şi desfăşoară activitatea cteva grupuri funcţionale din care fac parte miniştrii cu responsabilităţi proprii. n perioada 1974 - 1979 Guvernul Laburist a propus un plan pentru descentralizarea puterii Parlamentului de la Londra dar propunerea a fost respinsă de către populaţia Ţării Galilor prin referendum n anul 1979.

Anglia este condusă de un Guvern ale cărui atribuţii sunt bine structurate. De exemplu, n Anglia departamentul Sănătăţii deserveşte doar Anglia, altele deservesc şi           alte regiuni ale Regatului, iar unele deservesc ntregul Regat. Există totuşi cteva diferenţieri regionale, cum ar fi, de exemplu, ntre Londra, partea de sud - est şi restul Angliei. La acest nivel şi desfăşoară activitatea un sistem de consilieri ai districtului respectiv, nsă puterile lor sunt limitate şi nu se pot compara cu statele americane şi nici cu landurile germane.

Menţionăm că nu există guverne regionale, dar la nivel local se disting cteva elemente caracteristice celor patru componente ale Regatului Unit.

Astfel, n Anglia şi Ţara Galilor există 49 de districte nemetropolitane,  conduse de către consilieri aleşi ai districtului, şi 6 districte metropolitane. n afara de acestea a existat pnă n 1986 Marele Consiliu din Londra. Domeniile de care se ocupă aceste instituţii administrative locale sunt: planificare strategică, nvăţămnt, poliţie, stingerea incendiilor şi servicii de asistenţă socială. Alţi 369 de consilieri ndeplinesc funcţii la nivel local, n special n următoarele domenii: ngrijirea sănătăţii, planificare, locuinţe. De asemenea, n 32 localităţi din jurul Londrei alţi consilieri metropolitani realizează alte servicii n afara celor menţionate mai sus.

Regatul Unit este o monarhie constituţională ereditară.

Şeful statului

Deşi puterea formală a monarhiei exprimată prin "Prerogativele Regale" nu a fost modificată ncă din secolul al XVII-lea, n prezent prerogativele monarhiei, n sensul exercitării libere a puterii, sunt foarte mici, iar
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica