referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Luarea de mita

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Corupţia este un fenomen juridic, fapt pentru care ea este şi rămâne un fenomen social, ea având loc în societate şi producând urmări periculoase, dăunătoare pentru aceasta. Dacă nu ar exista corupţia în realitatea socială, nu ar produce urmări antisociale periculoase, ea nu ar fi incriminată, nu ar fi devenit fapt juridic...

Varianta Printabila 


1

I. 1. Corupţia fenomen social şi juridic

                            

Omul, fiinţă socială, prin esenţa şi definiţia sa nu trăieşte izolat, singur, ci ntr-o permanentă şi nenlăturat convieţuire cu semenii săi, de acţiune comună pentru existenţa, pentru supravieţuirea şi evoluţia lui, pentru ameliorarea mediului natural şi perfecţionarea celui social. El este purtătorul personalităţii, iar aceasta se relevă ca o nsuşire pe care tinde s-o dobndească, s-o exprime ntr-o modalitate ct mai deplină.

La rndul ei, societatea şi are asigurată şi poate realiza dezvoltarea sa complexă numai prin valorificarea deplină a aptitudinilor membrilor săi, a personalităţii acestora. Societatea este pentru fiecare individ, pentru fiecare membru al său, cadrul care asigura existenţa şi dezvoltarea acestuia, prin aceea că fiecare are un statut al său n care se nsumează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care societatea le acordă sau le pretinde de la fiecare[1].

n cadrul vieţii de relaţie, a vieţii sociale, conduita (acţiunea) fiecăruia este apreciată, evaluată de ceilalţi membrii ai societăţii şi considerată „convenabilă” ori „neconvenabilă”, pentru ei sau grupul social construit după cum ea se armonizează sau vine n conflict cu acestea[2].

Corupţia face indiscutabil parte dintre acele acţiuni ale omului care sunt neconvenabile pentru societate, pentru ceilalţi membrii ai acesteia.

Ea este un fenomen social fiindcă este condiţionată n apariţia şi existenţa ei, de viaţa de relaţie, de viaţa socială şi de normele de conduită statornicite n cadrul societăţii.

Forţele naturale care au trezit şi sădit n om imperativul sociabilităţii, au avut darul şi puterea de a inspira şi determina acestuia spiritul de ordine făcndu-l să nţeleagă că n cadrul grupului social, interesele şi acţiunile fiecăruia trebuie să se armonizeze cu acelea ale celorlalţi, că acţiunilor neconvenabile trebuie să le răspundă reacţii convenabile, că existenţa comună, convieţuirea oamenilor n societate nu este posibilă fără ordonare căreia trebuie să i se conformeze fiecare n parte şi toţi laolaltă[3].

Corupţia este un fenomen social prin condiţiile de existenţă şi totodată unul antisocial prin consecinţele sale.

Odată cu incriminarea ei, corupţia a devenit şi un fenomen juridic.

Ca urmare a incriminării sale, corupţia trece limitele  faptului exclusiv social devenind şi un fapt juridic, generator de consecinţe juridice, de răspundere penală.

Corupţia este un fenomen juridic, fapt pentru care ea este şi rămne un fenomen social, ea avnd loc n societate şi producnd urmări periculoase, dăunătoare pentru aceasta. Dacă nu ar exista corupţia n realitatea socială, nu ar produce urmări antisociale periculoase, ea nu ar fi incriminată, nu ar fi devenit fapt juridic.

Aşadar, corupţia devine un fapt juridic, reglementat prin norme de drept penal, fiindcă n prealabil ea este un fapt social, o realitate socială care nu poate fi şi nici nu trebuie ignorată şi care creează urmări periculoase pentru ordinea socială.  

 

I. 2. Noţiunea de corupţie n dreptul penal romn şi pe plan internaţional. Scurt istoric al infracţiunilor de corupţie

 

n accepţiunea generală  corupţia este o manifestare, o abatere de la moralitate, de la datorie, care exprimă o gravă degradare, descompunere morală, venalitate[4].

Corupţia, ca fenomen social, a atras atenţia spre studiul ei, ncă din antichitate.

Conform Dicţionarului limbii romne cuvntul “corupţie” derivă din latinescul “coruptio-onis” şi nseamnă stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie[5]. n materia dreptului penal, termenul caracterizează o anumită comportare a funcţionarului care şi comercializează, şi vinde atributele funcţiei şi ncrederea acordată de societate, primind n schimb bani ori alte foloase. Reprezintă un pericol social pentru societate prin vătămarea sau punerea n pericol a desfăşurării activităţii statului şi a tuturor sectoarelor vieţii sociale[6].

Ea a existat din cele mai vechi timpuri, din antichitate nsoţind nefast societatea umană, organizată statal de la nceputurile ei, de-a lungul existenţei şi evoluţiei milenare a acesteia, pnă n zilele noastre.

Istoric – dela nceputul moral şi apoi juridic – s-a reacţionat firesc mpotriva corupţiei.

Protecţia juridică mpotriva corupţiei s-a impus nu numai datorită sentimentului firesc de ostilitate, ci mai ales din nevoia pe care societatea organizată şi-o datorează şi o datorează membrilor săi, de apărare mpotriva descompunerii morale grave, a degradării, a venalităţii celor investiţi cu exerciţiul puterii sau al unei funcţiuni.

Despre corupţie, la evreii antici, aminteşte Vechiul Testament – Cartea regilor cap. 8-3, cnd referindu-se la fiii lui Samuel, desemnaţi de el judecători, afirma că: „Fiii lui nu umblau pe căile sale, ci se abăteau la lăcomie, luau daruri si judecau strmb”[7].

n legislaţiile antice, cele mai vechi cunoscute, corupţia a fost aspru pedepsită, n special atunci cnd era săvrşită de judecător.

Frecvenţa ngrijorătoare a mitei n Grecia antică l-a determinat pe Platon să propună pedeapsa cu moartea pentru funcţionarii care primeau daruri pentru a-şi face datoria[8]. El spunea: "Nu trebuie să primeşti daruri nici pentru lucrurile bune, nici pentru lucrurile cele rele".

            Erau aspru pedepsiţi magistraţii care judecau strmb n schimbul banilor primiţi. De la Herodot aflăm că regele persan Cambyse II (Cambyses II 530 - 522 .e.n. din dinastia Ahemenizilor, fiul lui Cirus II) a poruncit uciderea  unui judecător vinovat de corupţie, regele tapisndu-şi scaunul cu pielea acestuia. Darius, tot un rege persan, condamna la moarte, prin crucificare, toţi  judecătorii corupţi. Cicero, mare gnditor al

[1] Horia Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau n legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, pag. 1

[2] Vintilă Dongoroz, Drpt penal, ed. 1939, reeditată de Asociaţia romnă de Ştiinţe penale, Bucureşti, 2000, pag. 7

[3] Idem, pag. 8

[4] Horia Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau n legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, pag. 2

[5] Dicţionarul limbii romne moderne – Ed. Academiei, Bucureşti 1958, pag. 190

[6] Gheorghe Nistoreanu şi col., Drept penal – parte specială, Ed. Europa Nova, Bucureşti 1997, pag.345

[7] Horia Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau n legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, pag. 3

[8] G. Antoniu, M. Popa, Şt. Daneş, Codul penal pe nţelesul tuturor, Ed. Politică, Bucureşti, 1970, pag. 210

1

antichităţii considera că magistratul care se lasă corupt săvrşeşte o crimă dintre cele mai grave.

            Legile mozaice dispuneau pedepsirea prin biciuire a judecătorilor corupţi, iar legile indiene i pedepseau pe judecătorii n drept penal vinovaţi de corupţie cu confiscarea bunurilor. La Roma: "simplul soldat primeşte o soldă dar  nu şi ofiţerul; meşteşugarul şi scribul sunt plătiţi, dar nu şi administratorul afacerilor şi avocatul; n sfrşit şi mai ales, adunarea municipală şi magistraţii acordă n mod gratuit serviciile lor"[1]. Din acest text deducem că nu era permis să se accepte compensaţii pentru ndeplinirea unora din cele mai importante ndatoriri civice. n timp fenomenul corupţiei a luat amploare, permiţndu-se magistraţilor să primească daruri, fără nsă să depăşească o anumită sumă n cursul unui an. n Rusia, pe vremea ţarilor, se practica mituirea funcţionarilor, inclusiv la nivelul demnitarilor de stat. S-a ntipărit n istorie celebrul răspuns al unui nalt demnitar atunci cnd pentru aprobare i s-au oferit 3000 de ruble, spunndu-i-se cu tot respectul că nu va afla nimeni. Răspunsul a fost: "dă-mi 5000 şi spune-i cui vrei". Un alt exemplu n istorie este omul politic de la nceputul secolului trecut, prinţul Talleyrand, care a strns o avere considerabilă din "atenţiile" primite drept mită pentru diverse servicii făcute celor care apelau la el[2].

            O lege votată n anul 204 .e.n. - Lex Cincia de Donis et Muneribus - interzicea avocaţilor să primească un folos legitim de pe urma talentului lor şi reglementa o acţiune n restituire. Măsura amintită a fost reactualizată de mai multe ori şi extinsă n epoca imperială de către Augustus, Claudius şi Nero, viznd orice dar făcut magistraţilor, indiferent de cauza care l-a determinat.

            Verres spunea amicilor săi că a mpărţit n trei banii pe care i-a adus din Sicilia, partea cea mai mare spre a-şi mitui judecătorii, alta pentru a-şi plăti avocaţii, iar cu a treia se mulţumea el[3].

            Confruntată cu răspndirea alarmantă a a corupţiei, Roma antică a luat măsuri de reprimare a corupţiei sub Republică prin legile: CALPURNIA (149 .e.n.), ACILIA (123 .e.n.), SERVILIA (110 .e.n.), CORNELIA (81 .e.n.) şi IULIA repetundarum (59 .e.n.)[4].

            Modificarea de-a lungul timpului, a tradiţiilor, a condiţiilor istorice şi geografice influenţate de factori de natură socială, au transformat percepţia opiniei publice referitoare la fenomen, sensibiliznd-o n evaluarea gravităţii acestor fapte şi n incriminarea lor.

            Criza social-economică, concurenţa neloială, slăbirea autorităţii statului, degradarea nivelului de trai pentru majoritate, neadaptarea legislaţiei la condiţiile economice şi sociale, ceea ce face ca starea de fapt să meargă cu mult naintea stării de drept precum şi dorinţa individului de a se mbogăţi rapid şi prin orice mijloace, n condiţiile n care lipsurile generează specula iar prohibiţiile de tot felul influenţează consumul, conturează n principal, tabloul cauzelor concrete care generează acest fenomen antisocial.

            n literatura de specialitate, V. Dobrinoiu[5], prelund o teză exprimată n raportul la cea de-a V-a Conferinţă internaţională anticorupţie, prezentat la Amsterdam la 9 martie 1992, de către John A. Gardiner, achiesează la modul de clasificare a corupţiei n percepţia opiniei publice, n corupţie neagră, care se realizează atunci cnd actul ilicit este condamnat de ntreaga societate şi de elitele acesteia, urmărindu-se pedepsirea ei; corupţie cenuşie, care se realizează atunci cnd numai unii membri ai societăţii şi ndeosebi elitele urmăresc pedepsirea actului ilicit şi o corupţie albă, cnd nici opinia publică, nici elitele nu sprijină pedepsirea ei, găsind-o tolerabilă.

            ncercnd o sistematizare a cauzelor care determină şi a condiţiilor care favorizează ncă săvrşirea unor infracţiuni contra activităţii organizaţiilor de stat şi obşteşti, şi n particular a celor ce constituie obiectul cercetării noastre, se pot distinge: cauze de natură economico-socială şi cauze de natură educativă şi psihologică[6].

            Realităţile economico-sociale - repartizarea inegală a produsului social, deosebirile dintre munca fizică şi cea intelectuală, ntre munca calificată şi cea necalificată, ntre condiţiile de trai de la sat şi cele de la oraş - sunt susceptibile să creeze un climat favorabil apariţiei de manifestări antisociale, constnd şi n fapte de corupţie a funcţionarilor[7]. Cauzele şi condiţiile morale, educative şi psihologice ocupă un rol nsemnat n determinarea şi favorizarea faptelor de corupţie. Rămăşiţe ale educaţiei şi deprinderilor burgheze - cum ar fi individualismul, cupiditatea, egoismul, carierismul, abuzul, tendinţele de acaparare, parazitismul - continuă să fie prezente att n conştiinţa unor cetăţeni, ct şi n conştiinţa unor funcţionari.

            Dacă la nceput, oferirea ori primirea de foloase de către funcţionari ţine de curtoazie şi eventual leza normele moralei, Codul penal francez din 1810, de pe timpul lui Napoleon, a prevăzut sancţiuni grave pentru infracţiunile de corupţie att referitor la ndeplinirea unor ndatoriri de serviciu de către funcţionari ct şi pentru efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu. Această poziţie a societăţilor statelor n dezvoltarea lor istorică a fost preluată n majoritatea legislaţiilor statelor europene.

 

            I. 3. Conceptul de corupţie n legislaţia penală romnă

 

            De-a lungul veacurilor, perceperea şi evaluarea acesteia de către societate, de către stat şi reacţia acestora mpotriva ei, a diferit n raport de condiţiile economico-sociale, istorice, de normele morale, religioase ş.a.

Diferită şi n raport de aceşti factoria apărut şi evoluat şi reacţia legislativă a societăţii organizate n stat, mpotriva corupţiei.

Nici o societate – indiferent de stadiul de dezvoltare economico-socială de natura şi esenţa regimului politic, de forma de organizare statală şi de guvernămnt – nu a fost şi nu este ocolită de corupţie, de efectele deosebit de grave ale acesteia.

Societatea, cadrul general al existenţei şi al acţiunii omului, este totdeauna o societate concretă, rezultat al dezvoltării istorice ndelungate, avnd o anumită structură economică şi politică, anumite sisteme de norme şi valori, un anumit nivel al practicii şi

[1] Th. Mommsen, Le droit penal romain, vol. 3, Paris 1907, pag. 1

[2] G. Antoniu, Şt. Daneş, M. Popa, Codul penal pe nţelesul tuturor, Bucureşti 1995, pag. 202

[3] G. Boissier, Cicero et ses amis, trad. de N. Steinhart, Ed. Univers, Bucureşti 1977

[4]  Th. Mommsen, Le droit penal romain, vol. 3, Paris 1907, pag.19

[5] V. Dobrinoiu, Corupţia n dreptul penal romn, Ed. Arta Lex, Bucureşti 1995, pag. 33

[6] V. Dobrinoiu , Traficarea funcţiei şi a influenţei n dreptul penal, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1983, pag. 16

[7] L. Tamaş, G. Antoniu, T. Hentea, Cunoaşterea cauzelor care determină şi a condiţiilor care nlesnesc sau favorizează manifestări antisociale, n “R.R.D.” 2/1972 p. 33

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica