referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Structura economica si piata muncii, servicii pentru populatie - somajul

Categoria: Referat Drept

Descriere:

În perioada celui de-al doilea război mondial, în România s-a introdus Legea privind regimul muncii pe timp de război, deci criza economică a căpătat forme acute, care au dictat în plan politic şi juridic desfiinţarea forţată a şomajului. Inexistenţa şomajului în perioada Legii muncii în timp de război are cauze extraeconomice...

Varianta Printabila 


1

ŞOMAJUL - FENOMEN AL PIEŢEI MUNCII

 

CAUZELE ŞI EVOLUŢIA ŞOMAJULUI N

PERIOADA DE TRANZIŢIE

 

n condiţiile tranziţiei, piaţa muncii din Romnia s-a format şi evoluează ca o piaţă a dezechilibrelor pe care, n mod sistematic, oferta de muncă, la nivel global, sectorial, ocupaţional etc. este superioară cererii sistemului economico-social. Dezechilibrele pieţei muncii sunt determinate, n principal, de factori economici care  au condus la scăderea cererii de muncă, urmare a declinului drastic şi prelungit al economiei, al incoerenţelor şi inconsecvenţelor n planul reformei economice. Pe de altă parte, n special sub aspectul structurilor ocupaţional-profesionale,educaţional-formative,comportamentale, dezechilibrele sunt influenţate şi de factori care ţin de oferta de muncă. De asemenea, aceste dezechilibre sunt generate şi de segmentarea pieţei muncii, de rigidităţile specifice acesteia, de slaba eficienţă a mecanismelor de ajustare a cererii şi ofertei de muncă.

După anul 1991 – an n care n Romnia a fost promulgată Legea nr. 1 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională - şomajul a devenit principala formă de dezechilibru pe piaţa muncii.

Şomajul este un fenomen care afectează astăzi, n proporţii diferite, toate ţările. Datele statistice arată că n unele ţări (SUA, Japonia, Suedia) evoluţia şomajului nu este de necontrolat şi nu are un sens permanent de creştere dacă se aplică politici guvernamentale adecvate.

Şomajul apare ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivel naţional, ca punct de ntlnire ntre cererea şi oferta globală de muncă. Piaţa muncii se caracterizează prin faptul că cererea de muncă nu se modifică n aceeaşi măsură cu modificarea salariului nominal, respectiv real, şi nici oferta de muncă nu evoluează n raport de preţ şi cost. Piaţa muncii din Romnia se caracterizează printr-un număr mic de meserii, care se caută şi sunt bine plătite, şi un număr mare de meserii cu o ofertă excedentară, mult mai puţin atrăgătoare pentru angajatori şi care nu oferă satisfacţii nici pentru angajaţi.

n analiza cauzelor şomajului trebuie avute n vedere:

         sporul natural al resurselor de muncă, respectiv al populaţiei n vrstă de muncă;

         femeile casnice care doresc şi presează să intre pe piaţa muncii;

         disponibilizarea unei părţi a populaţiei ocupate, datorită dispariţiei unor locuri de muncă şi a reclasării altora;

         dezvoltarea lentă a sectorului privat;

         viaţa economică ce se confruntă cu dificultăţi generate de lipsa pieţelor de desfacere, lipsa unor surse convenabile de materii prime, materiale, energie, capital etc.

         specializarea şi segmentarea unor grupuri şi categorii socio-profesionale neconcurente, ca urmare a multiplicării fără precedent a numărului de profesii, specializări, calificări şi a numeroaselor diferenţieri dintre salariaţi din punct de vedere al experienţei şi abilităţii lor;

         consolidarea pieţei de cvasimonopol a unor agenţi economici, avnd drept consecinţă rigidizarea pieţei muncii;

         amplificarea elementelor de intervenţionism pe piaţa muncii din partea puterii publice sau a unor agenţi instituţionalizaţi cu atribuţii n formarea, angajarea sau utilizarea factorului muncă.

Şomajul este un fenomen strns legat de dezvoltarea economică, industrială şi postindustrială. La noi n ţară, şomajul a existat şi n prima parte a secolului, dar dimensiunea lui era numeric redusă, industria nefolosind dect o pondere redusă a populaţiei active, din cadrul celei urbane (n 1930 populaţia urbană era de 3.051.253, iar pnă n  1948 a ajuns la 3.713.139 persoane).

Urmărind datele statistice nregistrate, constatăm că numărul şomerilor n Romnia a crescut n prima parte a secolului, ajungnd n 1928 la 32.727 persoane, n anul 1932 la 38.890 persoane, iar n anul 1937 la 10.851 persoane, la o populaţie de 17 milioane, respectiv 18.426.159 şi 19.535.398 locuitori[1]. Acest şomaj, corespunzător unei creşteri economice industriale incipiente, se ncadrează perfect n modelul şomajului Keynesian cauzat de o criză a cererii agregate, o criză a anilor „30“.

n perioada celui de-al doilea război mondial, n Romnia s-a introdus Legea privind regimul muncii pe timp de război, deci criza economică a căpătat forme acute, care au dictat n plan politic şi juridic desfiinţarea forţată a şomajului. Inexistenţa şomajului n perioada Legii muncii n timp de război are cauze extraeconomice.

După război, pnă la evenimentele din 1989, nedeclararea şomajului n Romnia are explicaţii speciale, legate de creşterea economică industrială ntr-un ritm accelerat, de urbanizarea masivă, prin aglomerarea populaţiei n oraşe şi, desigur, de construirea unor mari obiective economice de interes naţional şi lucrări publice, integrate ntr-o strategie centralizată de utilizare a resurselor. Aceasta nu nseamnă că nu ar fi existat n Romnia cel puţin forme ale şomajului deghizat.

Şomajul efectiv s-a manifestat după anul 1989 ntr-un ritm neaşteptat de rapid, cota sa crescnd cu 2-3% pe an. Acest şomaj nsă este un şomaj al unei societăţi postindustriale sau, după cum scrie metaforic John Naisbitt n “Megatendinţe", referindu-se la scăderea ponderii industriei n ansamblul economiei, al unei societăţi care se dezindustrializează. Dezindustrializarea este un termen sugestiv n special pentru diminuarea ocupării industriale: industria nu mai creşte din punct de vedere cantitativ, ea nsă se va nnoi profund, trecnd spre o nouă calitate, n contextul unei restructurări globale, ce cuprinde n proporţii diferite toate ramurile economiei şi cele trei sectoare.

n fiecare ţară, n perioada nfăptuirii industrializării, s-a manifestat o tendinţă de creştere a volumului şi ponderii resurselor de muncă ocupate n industrie. Această tendinţă a fost nregistrată şi n Romnia postbelică. Industrializarea s-a ntemeiat şi pe creşterea ponderii factorului muncă utilizat n industrie, de la 12,0% n 1950 la 38,1% n 1989, att prin atragerea unei părţi crescnde din populaţia devenită disponibilă n agricultură, ct şi prin integrarea noilor generaţii cu precădere n activităţile industriale. Deşi a fost forţată ntr-o anumită măsură, tendinţa menţionată a influenţat favorabil asupra utilizării resurselor de muncă ale ţării, deoarece nivelul productivităţii n industrie era cu mult mai mare dect n agricultură.

n ceea ce priveşte agricultura, n Romnia, procesul de modernizare a acesteia a fost nsoţit de reducerea ponderii populaţiei ocupate de la 74,1% n 1950 la 27,5% n 1989, ceea ce a generat efecte favorabile asupra utilizării factorului muncă n ansamblul economiei naţionale.

După decembrie 1989, ca urmare a desfiinţării cooperativelor agricole de producţie şi a aplicării Legii fondului funciar, ocuparea factorului muncă n agricultură a nregistrat o evoluţie anacronică. Contrar tendinţei manifestate pe plan mondial, n Romnia populaţia ocupată n agricultură a sporit substanţial. n 2002, ea era mai mare cu 6,2% faţă de 1989, fiind aproximativ egală cu cea utilizată n 1978, deci cu aproape două decenii n urmă.

Această tendinţă a fost determinată, pe de o parte, de disponibilizarea unui număr crescnd de lucrători din construcţii şi industrie, ceea ce i-a constrns să revină n agricultură, iar, pe de altă parte, de trecerea de la marea producţie agricolă modernă la mica producţie agricolă tradiţională (ceea ce impune folosirea unui volum sporit de muncă). Această tendinţă influenţează negativ productivitatea n agricultură, costurile şi preţurile produselor agricole, capacitatea de concurenţă a agriculturii romneşti. Cei eliminaţi din industrie şi care s-au ntors la ţară au folosit avantajul de a avea asigurată o locuinţă şi o gospodărie proprie, devenind astfel, din lucrători industriali, lucrători agricoli. n urma acestui acord, antiistoric şi antieconomic, populaţia ocupată n agricultură a sporit la 37,5 la sută, n 1999. Este semnul tendinţei de agrarizare a economiei şi populaţiei ţării n perioada de tranziţie. Dacă ţinem seama că această enormă populaţie agrară, de peste3,4 milioane de persoane apte de muncă, este ocupată anual doar circa 130 zile lucrătoare, rezultă că peste jumătate din ea se află ntr-o stare de şomaj latent. Prezenţa acestui fenomen constituie o mare pierdere de venit att pentru agricultori, ct şi pentru economia naţională.

Asistăm, totodată, la o terţializare a economiei, desfăşurată pe fondul privatizării şi descentralizării activităţilor economice, care a cuprins nu att sfera serviciilor producţiei industriale, ct ndeosebi comerţul, transporturile, comunicaţiile şi informatizarea activităţilor, n general.

n aceste condiţii, cauza principală a şomajului este o criză a ofertei agregate. Scăderea acesteia este, n  principal, rezultatul creşterii costurilor şi scăderii productivităţii (muncii şi capitalului).

Cererea de muncă n industrie a scăzut ntr-un ritm mai mic dect cel al ofertei. n termeni reali, scăderea ocupării n industrie nseamnă o restrngere a producţiei realizate n această ramură, dublată de dificultăţi majore de desfacere pe piaţa internă sau externă a acestor bunuri.

Pe lngă cauzele naţionale, specifice fiecărei ţări, şomajul mai are şi cauze externe, dintre care cea mai importantă este internaţionalizarea pieţei muncii, puternic marcată de migraţia internaţională. Cauzele externe nu sunt numai n domeniul economicului, dar şi de natură demografică, politică şi socială, influenţa lor putnd fi limitată printr-o legislaţie protecţionistă, corespunzătoare intereselor naţionale.

Pe parcursul celor 16 ani ai tranziţiei, dimensiunile, dinamica, formele şi caracteristicile şomajului , n ţara noastră, au evoluat , s-au nuanţat.

n Romnia, ca şi n alte ţări europene, măsurarea şomajului se realizează utiliznd doi indicatori: şomajul  nregistrat şi şomajul n sens BIM (Biroul Internaţional al Muncii). ntre estimările obţinute utiliznd cei doi indicatori există diferenţe datorate metodologiei de calcul. Astfel, nu toţi şomerii nregistraţi la Agenţiile de Ocupare şi Formare Profesională ndeplinesc condiţiile incluse de BIM şi nici toţi şomerii n sens BIM nu ndeplinesc condiţiile impuse de lege, de nscriere la agenţiile de ocupare.

Şomerii BIM sunt persoanele de 15 ani şi peste care ndeplinesc simultan următoarele condiţii:

- nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate n scopul obţinerii unor venituri;

- sunt n căutarea unui loc de muncă utiliznd diferite metode pentru a-l găsi; nscrierea la Agenţiile de Ocupare şi Formare Profesională sau la agenţiile particulare de plasare, publicarea de anunţuri, apel la prieteni etc.

Şomerii nregistraţi reprezintă persoanele n vrstă de 18 ani şi peste, apte de muncă, ce nu pot fi ncadrate din lipsă de locuri de muncă disponibile (Legea nr. 1/1991 republicată n anul 1994 şi completată de Ordonanţa Guvernului nr. 47/1997) şi care s-au nscris la agenţiile de ocupare şi formare profesională.

Evoluţia şomajului n perioada 1991-2000 reflectă evoluţia economiei naţionale din această perioadă: declinul puternic al economiei din anii 1990 - 1992 a determinat creşterea puternică a şomajului; o uşoară revenire a creşterii economice n perioada 1994 - 1996 a fost urmată de descreşterea curbei şomajului; descreşterea puternică a producţiei naţionale a fost nsoţită de o creştere corespunzătoare a şomajului n perioada 1997 - 2000. Prin urmare, n această perioadă a tranziţiei ntre dinamica producţiei naţionale şi dinamica şomajului a existat un raport negativ: cnd producţia s-a diminuat, şomajul s-a extins. Procentual, creşterea şomajului este mult superioară diminuării producţiei.

n perioada 1991 - 2000, rata şomajului s-a nscris pe aceeaşi curbă cu dinamica acestuia. Pornită iniţial, n 1991, cu 3% din populaţia activă, această rată a urcat n numai trei ani, pnă n 1994, la 10,9% şi după o coborre la 6,6% n 1996 (an electoral), a urcat apoi continuu pnă la 12,2% n februarie 2000.

Două momente esenţiale evidenţiază relevant corelaţia dintre dinamica economiei şi cea a şomajului.

Un prim moment este perioada 1994-1996; n aceşti ani, producţia naţională şi-a sporit volumul numai cu 16,6%, n timp ce şomajul s-a redus cu 46,3 la sută, respectiv cu 566.420 persoane; n aceeaşi perioadă, numărul de salariaţi s-a redus cu 9,8 la sută.

Un al doilea moment l reprezintă perioada 1997-1999: acum, producţia naţională s-a redus cu 26.2 la sută, n timp ce şomajul şi-a sporit efectivul cu 71,9 la sută, respectiv cu 472.700 persoane, din care majoritatea - 367.900 persoane, n perioada octombrie 1996 - martie 1998, rezultat al aplicării Ordonanţei nr. 9/1997 şi Ordonanţei nr. 22/1997.

Potrivit datelor nscrise n Anuarul Statistic, numărul şomerilor nregistraţi la sfrşitul lunii decembrie 2002 era de 760.623 persoane, n scădere cu 120.812 faţă de anul 1997.

Numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut de la 225.432 persoane n 1997 la 416.935 persoane, respectiv cu 54,8%.

Principalele surse ale şomajului sunt:

a)      populaţia ocupată, persoanele care au lucrat, sunt calificate şi au experienţă n muncă; la sfrşitul anului 1998 aproape 74% din şomeri făceau parte din această categorie;

b)      tinerii absolvenţi de nvăţămnt secundar şi superior, a căror pondere variază ntre numărul total de şomeri, cu  tendinţe de sporire n perioadele de terminare a studiilor;

c)      o parte a populaţiei inactive (femei casnice) care intră pe piaţa muncii datorită scăderii veniturilor familiale şi, deci,al reducerii nivelului de trai;

d)     scăderea cererii pe piaţa bunurilor şi serviciilor datorită, pe de o parte, reducerii puterii de cumpărare a populaţiei, iar, pe de altă parte, dificultăţilor generate de lipsa pieţelor de desfacere;

e)      extinderea fenomenelor restrictive de natură economică, socială, juridică, ce limitează mobilitatea factorului muncă pe plan intern şi internaţional.

Mişcările care au loc pe planul ocupării factorului muncă, fluxurile dintre populaţia ocupată, fluxurile dintre populaţia ocupată spre şomaj, asociate cu mari dificultăţi de integrare a tinerilor care termină diferite forme de pregătire afectează şi vor afecta n special anumite sectoare de activitate (industria minieră, metalurgia, petrochimia, zootehnia etc.), segmente ocupaţional-profesionale (muncitori, personal cu pregătire medie), profesii (meserii) şi zone geografice. n numeroase situaţii aceste zone sunt şi n prezent confruntate cu efectele subocupării şi şomajului. n lipsa unor politici active consecvente, există riscul depopulării unor zone, ca urmare a migraţiei de ntoarcere - cu statut de şomer - a calamitării sub aspect economico-social al acestora şi al accentuării tensiunilor pieţei muncii.

Şomajul atacă n mod diferit diversele categorii ale populaţiei apte de muncă.

n primul rnd, categoria cea mai afectată de şomaj, din punct de vedere al structurii pe sexe, este populaţia feminină.

Rata superioară a şomajului la populaţia feminină, n primii ani ai tranziţiei, se explică prin caracteristicile acestei categorii a factorului muncă, deşi nivelul de instruire şcolară şi profesională al femeilor este apropiat de cel al bărbaţilor. Ca principale cauze ale ocupării acestei situaţii menţionăm restructurarea unor ramuri n care populaţia feminină era predominantă, precum şi comportamentul discriminatoriu manifestat de unii patroni la angajarea persoanelor de sex feminin.

Şomajul afectează n mai mare măsură persoanele de sex feminin din grupa de vrstă de 50 de ani şi peste (datorită procesului mai lent de recalificare şi reintegrare profesională a populaţiei vrstnice n general şi a celei feminine n special) şi n oarecare măsură pe cele din grupa de vrstă 15-25 de ani (datorită dificultăţilor n angajarea tinerelor absolvente).

Focalizarea şomajului la populaţia feminină are numeroase incidente asupra vieţii de familie, dar şi asupra societăţii: diminuarea venitului şi a vigorii familiei, reducerea numărului copiilor şi deteriorarea educaţiei lor şi a potenţialului viitor de muncă al ţării. Pentru realizarea unui echilibru al cererii cu oferta de muncă feminină, obiectivul principal al politicii de ocupare a populaţiei feminine n condiţiile actuale l poate constitui, pe de o parte, promovarea unei politici adecvate de ocupare şi integrare n activităţile economico – sociale a femeilor, realizarea unei protecţii sociale reale a acestora n condiţii de egalitate a şanselor, iar pe de altă parte, crearea condiţiilor favorabile realizării funcţiilor complexe pe care femeia le ndeplineşte n familie şi n societate.

ncepnd cu anul 1997 se constată o inversare a raportului. Creşterea gradului de ocupare a populaţiei feminine este rezultatul dezvoltării sectorului serviciilor.

n acest scop, un rol important l poate avea existenţa unor mecanisme care să favorizeze flexibilitatea pieţei muncii feminine, ţinnd seama şi de experienţa unor ţări dezvoltate cu economie de piaţă, respectiv:

programe privind relansarea şi diversificarea activităţii din unele ramuri şi domenii economico – sociale n care populaţia ocupată este cu deosebire de sex feminin, cum ar fi: industria de confecţii şi textile, industria de pielărie şi ncălţăminte, industria electronică, optică şi mecanică fină, nvăţămnt şi ngrijire a copiilor n creşe şi grădiniţe, asistenţă sanitară şi socială, comerţ şi prestări de servicii, precum şi programe de modernizare a unităţilor de dimensiuni mici şi mijlocii, iar n unele cazuri chiar la nivel familial (ca n cazul turismului rural);

programe viznd pregătirea şi reconversia profesională a persoanelor de sex feminin n concordanţă cu modificările structurale din economie, asociate cu programe destinate reintegrării femeii n societate;

iniţierea de programe de muncă flexibile, prin diversificarea locurilor de muncă cu timp parţial (de exemplu: orare de muncă decalate pentru femei care au n ngrijire copii, pentru femeile care au statut de pensionare, etc.);

extinderea muncii la domiciliu a femeilor, cuprinznd pe lngă activităţi din domeniul industriei uşoare, alimentare, cooperaţiei meşteşugăreşti şi activităţi de: tehnoredactare, contabilitate, informatică, etc.;

extinderea muncii temporare, cu contracte pe timp determinat, a activităţilor sezoniere pentru ocuparea persoanelor active feminine disponibilizate ca urmare a restructurării unor ramuri. Aceste activităţi ar putea fi avute n vedere mai ales n domeniul serviciilor (turism, comerţ, sănătate şi asistenţă socială, nvăţămnt).

n al doilea rnd, din punct de vedere al structurii şomajului pe grupe de vrste situaţia cea mai dificilă se ntlneşte la tineri. Şomajul tnăr, n măsura n care are dimensiuni reduse este considerat cel mai important rezultat al politicii oricărei ţări, indiferent de nivelul dezvoltării economice. Şomerul tnăr este considerat persoana care ndeplineşte condiţiile general-cunoscute de a fi şomer şi care este n vrstă de 15-24 ani. Orice persoană n vrstă de

[1] Srbovan Marina - Politici de cupare n Romnia. Editura Orion, Bucureşti, 1997, p. 88

1

peste 25 de ani este considerată şomer adult. Unii specialişti sunt de părere că şomajul tnăr poate fi măsurat cu ajutorul a patru indicatori şi anume[1]:

a)                 rata şomajului tnăr, ca procent din forţa de muncă tnără; calculat ca raport ntre şomajul tnăr şi forţa de muncă tnără, indicatorul are o mare importanţă pentru a evidenţia densitatea şomajului n această categorie de populaţie aflată la nceput de viaţă activă. n anul 1998, la o rată globală a şomajului de 10,4%, şomajul tnăr reprezintă 13,5%;

b)                 raţia ratei şomajului, ca procent faţă de rata şomajului adult;

c)                 ponderea şomajului tnăr n şomajul total - n Romnia acest indicator la sfrşitul anului 1998 este de 31,2%, sitund Romnia ntre primele ţări din lume;

d)                ponderea şomajului tnăr n populaţia tnără - la acest indicator, Romnia se situează pe o poziţie mai moderată dar totuşi naltă (9,4%) n comparaţie cu alte ţări ale lumii.

Prin urmare, dimensiunile şomajului tnăr sunt mari; ponderea mare a şomajului tnăr n şomajul adult rezultă şi din practica diminuării acestuia din urmă prin pensionarea sau trecerea timpurie pe un sistem de asistenţă socială. Dimensiunile acestuia reprezintă un puternic avertisment pentru majoritatea ţărilor.

Cauzele principale ale acestui fenomen se situează n domeniul investiţiilor, al creării de noi locuri de muncă, al necorelării corespunzătoare a pregătirii profesionale efectuate n şcoli profesionale şi universităţi şi cerinţele efective ale locurilor de muncă create de diferiţi agenţi economici. Cantonarea tineretului, ndeosebi, la această categorie de populaţie cu nivel de pregătire şcolară şi profesională mai ridicat, generează mari pierderi de potenţial creativ de muncă, indispensabil pentru restructurarea şi relansarea dezvoltării economiei, cu efecte grave asupra comportamentului şi integrării tineretului n societate.

Dacă tinerii ajung şomeri, aceasta este o carenţă a mecanismului social, educaţional,  imobilizare a sistemului de alocare a mijloacelor de educare, de informare şi utilizare a informaţiilor privitoare la cererea şi oferta de muncă. Este necesar ca pe piaţa contemporană a muncii echilibrarea cererii cu oferta să se facă instituţionalizat, pe fondul unui cadru legislativ ct mai cuprinzător şi elastic.

Un aspect care constituie un element important n studierea şomajului l constituie durata sau perioada de şomaj de la momentul pierderii locului de muncă, respectiv terminarea studiilor, şi pnă la reluarea activităţii, sau pnă la obţinerea primului loc de muncă, pentru cei care nu au mai lucrat. Acesta este şi un criteriu de clasificare al şomajului, n şomaj de scurtă durată şi de lungă durată.

Studiile internaţionale atestă şomajul de lungă durată ca fiind un şomaj continuu, mai mult de 12 luni (după 1990 - mai mult chiar de 2 ani n ţările vest-europene).

n prezent, n Romnia, ajutorul de şomaj se acordă, n condiţiile legii, pe o perioadă de 270 de zile, iar n continuarea lor, dacă nu s-a reuşit reintegrarea n muncă, se acordă alocaţii de sprijin

Şomajul de scurtă durată este n general considerat ca fiind un şomaj al tinerilor care ntmpină dificultăţi n adaptarea la condiţiile de muncă din lipsă de experienţă sau din motive subiective, sau chiar din lipsa unei calificări satisfăcătoare.

Şomajul este considerat cu att mai cronic, mai sever, cu ct este mai lung. Prin şomaj de lungă durată se nţelege orice situaţie n care perioada de şomaj a depăşit un an, un an şi jumătate.

Şomajul de lungă durată este cel care cuprinde n special persoane mai n vrstă, care de regulă au pierdut un loc de muncă şi care se recalifică, adaptndu-se dificil la un loc de muncă.

Se consideră că şomajul de lungă durată are două măsuri speciale şi anume:

a)      rata şomajului de peste 1-1,5 ani, ca procent din forţa de muncă;

b)      şomajul de peste 1-1,5 ani, ca procent din şomajul total (pondere).

Practica de scoatere din şomaj, prin prepensionare, prin descurajarea căutării de locuri de muncă, de trecere prin asistenţă socială etc., diminuează proporţiile şi deci dimensiunile absolute şi relative ale şomajului de lungă durată (att rata ct şi ponderea şomajului de lungă durată).

Un alt criteriu al şomajului l reprezintă diferenţierea şomerilor după statutul educaţional. Reţine atenţia faptul că ponderea cea mai mare o au muncitorii (aproximativ 75%), urmaţi de cei cu studii medii - aproximativ 22% din totalul şomerilor, iar sub 3% sunt cu studii superioare (n anul 1999).

Structura socio-profesională a şomajului dă indicii asupra scăderii producţiei industriale n anumite subramuri, asupra ramurilor celor mai sensibile la criza economică şi energetică n special, ceea ce are ca efect restrngerea sau chiar oprirea activităţilor n aceste domenii.

Pentru Romnia, există o tendinţă de a fi  mai vulnerabile la şomaj categoriile profesionale cu nivel mai scăzut de pregătire; cei cu studii superioare sunt cei mai puţin afectaţi cu riscul ca aceştia să lucreze n alte domenii dect cele pentru care au fost specializaţi. Aici intervine desigur şi uşurinţa celor cu studii superioare de a se policalifica. Corelaţia strnsă dintre nivelul şomajului şi nivelul de educare şi formare profesională este o caracteristică generală a şomajului actual, care se regăseşte n toate ţările. n SUA, o ţară n care rata şomajului a fost ţinută sub control ntregul secol XX, educaţia este un factor determinant al ocupării: diplomaţii universitari, bărbaţi, femei, albi, negri şi hispanici - au cea mai naltă reţea de angajare.

Importantă este şi analiza şomajului n profil teritorial. Involuţiile inegale din economia judeţelor şi a marilor zone geoeconomice ale ţării s-au reflectat şi n comportamentul teritorial al şomajului. Distribuţia lui inegală pe teritoriul naţional face din neocuparea factorului muncă una din problemele cele mai tensionate social ale tranziţiei. Tensiunile sunt generate, pe de o parte, de numărul şi rata naltă a şomajului, iar pe de altă parte, de efortul material necesar asigurării protecţiei sociale a şomerilor.

Privite n timp, evoluţiile teritoriale ale şomajului din Romnia cunosc o agravare continuă. n decembrie 1996, şomajul cunoştea o rată de peste 10 la sută numai n 5 judeţe; n decembrie 1999, această rată a fost prezentă n 30 de judeţe (din cele 42 existente). Dacă n decembrie 1996 cea mai naltă rată de şomaj era de 13,1% n judeţul Neamţ, cu o diferenţă faţă de rata medie pe ţară de 6,5%, n 1999 cea mai naltă rată a şomajului a fost de 20,4% n judeţul Hunedoara, cu o diferenţă faţă de media pe ţară de 8,9%.

ntre primele 10 judeţe cu gradul cel mai mare de concentrare a şomajului, unele se menţin n mod permanent n acest top (Neamţ, Hunedoara, Botoşani, Galaţi, Vaslui, Bistriţa-Năsăud), altele nsă, ameliorndu-şi situaţia ocupării factorului muncă, ies din pluton (Suceava, Vlcea, Iaşi), locul lor fiind luat de noi judeţe (Buzău, Sălaj, Gorj, Prahova).

 

Analiza şomajului n profil teritorial ne dă posibilitatea să desprindem următoarele concluzii:

-          involuţiile economice la nivelul judeţelor se reflectă şi n nivelul ocupării factorului muncă, printr-un spor anual crescut al şomajului;

-          decalajele economice dintre judeţe, moştenite din trecut, şi adaugă, n perioada tranziţiei, un nou element, mărimea şomajului, cu tendinţă de cronicizare şi acţiune mai ndelungată n timp;

-          mărimea absolută şi relativă a şomajului trebuie luate n considerare printre factorii de primă importanţă n stabilirea zonelor defavorizate.

 

 

 

EFECTELE NEGATIVE ALE ŞOMAJULUI

 

Şomajul este considerat un fenomen natural, un mecanism de realocare a resurselor de muncă n funcţie de volumul şi structura cererii sistemului productiv, care nsoţeşte permanent procesul de dezvoltare economică şi socială a fiecărei ţări. n limitele normale de circa 3-4% şi durată relativ scurtă, şomajul, corespunzător părerii unor specialişti, poate juca un rol pozitiv att la nivelul global, ct şi individual, n sensul stimulării flexibilităţii factorului muncă, sporirii productivităţii muncii, formării unui comportament adecvat creşterii calităţii muncii, stimulării educaţiei şi mbunătăţirii disciplinei muncii.

n schimb, proporţiile mari şi ratele ridicate ale şomajului provoacă uriaşe pierderi de potenţial economic şi este un permanent pericol social. n acest ultim caz, şomajul conduce la mari pierderi de producţie şi de venituri ale societăţii, la degradarea calificării, ndemnării individuale, la pierderi de venit şi statut social, la descurajare şi de motivare, la sărăcirea familiei etc.

Şomajul este, n fapt, o formă de inutilizare a factorului muncă, de aici decurgnd risipă şi pierderi, mai ales din punct de vedere social.

Cnd se analizează urmările şomajului se au n vedere, preponderent, consecinţele negative, dar şi cele pozitive.

Efectele negative ale şomajului pot fi privite din două puncte de vedere: efectele resimţite de şomer şi de familia sa şi efectele resimţite la nivel macroeconomic. Şomajul reprezintă o problemă personală care afectează demnitatea, uneori chiar şi echilibrul persoanelor implicate şi generează tensiuni n viaţa lor de familie. n plan subsidiar, dar nu lipsit de importanţă, şomajul determină creşterea violenţelor, a criminalităţii, a delicvenţei, toate acestea fiind accentuate de standardul scăzut de viaţă la care sunt supuşi şomerii.

La nivel macroeconomic, şomajul conduce la pierderea unei părţi importante din resursele de muncă, scăderea intensităţii dezvoltării economice, precum şi creşterea costurilor pe care economia trebuie să le suporte sub forma ajutoarelor de şomaj. Aceste ajutoare reprezintă n fapt cheltuieli bugetare suportate pnă la urmă de cei care lucrează n regim salarial şi numai n mică măsură de patroni.

Costul real al şomajului include nu numai sumele destinate pentru plata ajutoarelor de şomaj, ci şi valoarea producţiei şi a serviciilor care nu se realizează ca urmare a trecerii n şomaj a unor categorii de salariaţi, valoarea investiţiilor făcute de societate pentru pregătirea profesională a acestora, pentru calificarea şi recalificarea lor şi, nu n ultimul rnd, cheltuieli sociale necesare refacerii sănătăţii şomerilor afectaţi din punct de vedere biologic şi psihic, datorită riscului crescut de mbolnăvire, incapacitate sau deces existent la această categorie de populaţie vulnerabilă sau defavorizată, precum şi datorită asigurării unei protecţii sociale inadecvate.

Pentru ţările cu economie n tranziţie spre economia de piaţă, securitatea instituţionalizată a şomerilor sau prestaţiile regulate pentru şomaj nu ndeplineşte dect un rol limitat n cadrul măsurilor de protecţie a acestei categorii de populaţie. Explicaţia constă, printre altele, n aceea că realizarea unei protecţii efective a şomerilor este mai greu de susţinut, mai costisitoare, mai scumpă pe termen scurt, n ţările cu economie mai puţin dezvoltată din punct de vedere economic. Această situaţie reprezintă, de altfel, una dintre problemele majore cu care se confruntă şi ţara noastră n prezent şi de care trebuie să se ţină seama n adoptarea măsurilor politice de asigurare a protecţiei sociale a şomerilor n cadrul reformei, care se află ntr-un amplu şi inedit proces de desfăşurare.

n practica multor ţări cu tradiţie şi experienţe bogate n această privinţă, care se confruntă cu fenomenul şomajului, sunt utilizate simultan, pentru combaterea acestuia, două tipuri de politici, şi anume: politici sociale active şi politici sociale pasive. Transpunerea n practică a acestor politici a necesitat şi crearea unor fonduri speciale, destinate protecţiei sociale a şomerilor ntre care cele mai importante sunt: ajutorul de şomaj, alocaţiile de sprijin, ajutorul de integrare profesională, plata alocaţiilor, plăţile compensatorii, alte cheltuieli. Fiecare din aceste fonduri are o anumită destinaţie, satisfăcnd o anumită categorie de nevoi. n ansamblul lor, aceste cheltuieli formează bugetul pieţei muncii. Utilizarea eficientă a resurselor bugetului muncii este condiţionată n special de buna alcătuire a acestuia, de asigurarea structurilor şi proporţiilor lui n concordanţă strnsă cu cerinţele unei ct mai bune funcţionări a pieţei muncii.

O pondere prea mare a componentei pasive a bugetului pieţei muncii afectează grav eficienţa economică, după cum supradimensionarea componentei active a pieţei muncii – orict de importantă este – nu se poate să nu afecteze cel puţin o latură sau alta a eficienţei sociale, particularităţile factorului muncă.[2]

 

PROTECŢIA SOCIALĂ A ŞOMERILOR

 

Mutaţiile produse n viaţa economică, socială şi politică a Romniei au deschis calea unor transformări n domeniul protecţiei sociale, proces care a acutizat şi amplificat sarcinile sociale ale statului.

Organizarea şi finanţarea protecţiei sociale n condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, pornind de la experienţa ţărilor occidentale dezvoltate din punct de vedere economic şi de realităţile concrete din ţara noastră, urmăreşte să răspundă celor mai stringente probleme impuse de restructurarea economică şi de necesităţile diverselor categorii sociale. Sunt de reliefat aici formele tradiţionale de ocrotire prin sistemul asigurărilor sociale şi celelalte modalităţi de protecţie a unor categorii sociale ce se confruntă cu diverse probleme, derivate din procesul de restructurare sau din cauza altor riscuri care afectează nivelul de trai al indivizilor sau familiilor acestora şi care dau dreptul la diverse plăţi din partea organismelor de protecţie socială.

Necesitatea organizării ocrotirii cetăţenilor, sub diverse forme a apărut odată cu dezvoltarea forţelor de producţie şi a relaţiilor de producţie, ndeosebi instituirea şi dezvoltarea protecţiei şi asigurărilor sociale, a fost determinată de crearea şi dezvoltarea industriei.

 

n general, protecţia socială este reprezentată de ansamblul de măsuri economice şi non-economice, prin care puterea publică realizează o utilizare normativă a resurselor sale şi o distribuire a veniturilor n scopul nfăptuirii dreptăţii sociale. Protecţia socială se concretizează prin programe sociale care cuprind măsurile şi instrumentele menite să asigure creşterea standardului de viaţă şi mbunătăţirea calităţii vieţii, precum şi protecţia populaţiei de efectele negative ce pot apărea, n anumite perioade, determinate de diferitele condiţii economice şi sociale. Programele de protecţie socială a şomerilor reflectă att starea generală a economiei, ct şi preocuparea pentru atenuarea efectelor negative ale şomajului asupra nivelului de trai al persoanelor direct afectate, precum şi evitarea unor implicaţii sociale n plan mai larg.

n condiţiile creşterii ratei şomajului şi ncetinirii ritmului creşterii economice, sistemele de asigurări de şomaj nu au mai rezistat presiunii plăţii unor alocaţii generoase şi pe termen lung pentru persoanele rămase fără loc de muncă. n consecinţă, n ultimul deceniu, pe plan european, a avut loc o schimbare de orientare, trecndu-se din sfera preocupărilor exclusive pentru asigurarea unor condiţii de trai decente pentru şomeri şi punndu-se mai mult accentul pe stimularea interesului acestora pentru muncă, reconversia profesională, reintegrarea lor ct mai rapidă ntr-o activitate şi reducerea dependenţei sociale. Programele sociale pentru şomeri reflectă tot mai pregnant relaţia de condiţionare dintre activitatea salarială, generatoare de surse de finanţare, şi nivelul şi durata prestaţiilor acordate. Acestea tind din ce n ce mai mult către ntărirea rolului de prevenire a riscurilor sociale şi diminuarea celui reparatoriu sau compensatoriu. Pentru a evita manifestarea convulsiilor sociale n planul forţei de muncă, n majoritatea ţărilor lumii şi n Romnia s-a adoptat un sistem legal de protecţie socială care vizează drepturile băneşti şi perioada de ajutor de care beneficiază un şomer, precum şi sursele de formare a fondurilor din care se plătesc asemenea ajutoare.

Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor pe perioade stabilite diferenţiat, n funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează:

6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de pnă la 5 ani, dar nu mai puţin de 1 an;

9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare cuprins ntre 5 şi 10 ani;

12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, reprezentnd 75% din salariul de bază minim brut pe ţară, n vigoare la data stabilirii acestuia.

Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor absolvenţi pe o perioadă de 6 luni şi este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, n vigoare la data stabilirii acesteia. Aceasta se acordă şomerilor o singură dată, pentru fiecare formă de nvăţămnt absolvită.

Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj au următoarele obligaţii:

        să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de cte ori sunt solicitate, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt nregistrate, pentru a primi sprijin n vederea ncadrării n muncă;

        să comunice n termen de 3 zile agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt nregistrate orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor;

        să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt nregistrate;

  • să caute activ un loc de muncă.

Beneficiarii de indemnizaţie de şomaj sunt asiguraţi n sistemul asigurărilor sociale de stat şi n sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru asiguraţii acestor sisteme.

n Romnia, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă defineşte şomerul ca „persoana care ndeplineşte cumulativ următoarele condiţii”:

a)            este n căutarea unui loc de muncă de la vrsta de minimum 16 ani şi pnă la ndeplinirea condiţiilor de pensionare;

b)           starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;

c)            nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activităţile autorizate potrivit legii venituri mai mici dect indemnizaţia de şomaj ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi;

d)           este disponibilă să nceapă lucrul n perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă;

e)            este nregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează n condiţiile prevăzute de lege.


[1] Gh. Răboacă – Procese şi tendinţe n sfera ocupării şi şomajului. CIDE, Bucureşti, 2000, p. 63 – 70

[2] Gh. Răboacă - Bugetul pieţei muncii. Resurse, cheltuieli, eficienţă; n Economistul (supliment),  nr. 109/1998

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica