referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Conventia UNESCO privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Printre alte denumiri ale tratatelor internaţionale mai pot fi menţionate: înţelegerea, articolele adiţionale, agrementul, aranjamentul, memorandumul de înţelegere, avenantul (acorduri prin care se modifică instrumente anterioare având un caracter comercial), compromisul, gentleman's agreement, comunicatul comun, schimbul de note, răspunsul la scrisori, modus vivendi şi statutul (tratate multilaterale de natură instituţională)....

Varianta Printabila 


1

Conventia UNESCO privind lupta impotriva      

    discriminarii in domeniul invatamantului

 

I. Dreptul la educaţie - unul dintre drepturile fundamentale ale omului

Dreptul la educaţie este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. El face parte din categoria Drepturilor culturale.

 

I.1. Consacrarea dreptului la educaţie

a. Pe plan internaţional

Dreptul la educaţie este prevăzut n documente de referinţă n privinţa drepturilor omului:

● Declaraţia Universală a Drepturilor Omului[1]

Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale[2]

Convenţia cu privire la drepturile copilului[3]

Convenţia privind lupta mpotriva discriminării n domeniul nvăţămntului[4]

Declaraţia Drepturilor Copilului[5]

Declaraţia de la Salamanca, Spania[6].

 

b. Pe plan naţional

Dreptul la educaţie n Romnia este asigurat, n principal prin prima lege a ţării, Constituţia Romniei, şi prin Legea nvăţămntului nr. 84/1995 republicată n temeiul art. II din Legea nr. 151/1999.

 

II. Dreptul Tratatelor

II.1. Definiţia tratatelor

Art. 2 al Convenţiei de la Viena cu privire la dreptul tratatelor a stabilit că prin „tratat” se nţelege „un acord internaţional ncheiat n scris ntre state şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat ntr-un instrument unic, fie n două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară”[7].

 

II.2. Convenţia – tratat internaţional

Dată fiind multitudinea instrumentelor juridice prin care pot fi perfectate nţelegerile dintre state, practica internaţională a cunoscut şi cunoaşte o foarte largă gamă de documente incluse sub apelativul de „tratat intrenaţional”. Astfel, reprezintă tratate internaţionale[8]:

-          tratatul, este un termen generic, folosit pentru nşelegeri solemne, precum tratatele de pace, de alianţă, de neutralitate şi de arbitraj;

-          acordul este o expresie la care se recurge n mod frecvent, avnd o semnificaţie generală şi adesea un pronunţat caracter tehnic;

-          convenţia este un cuvnt folosit pentru a se desemna n special instrumentele juridice multilaterale prin care se creează norme de drept cu valabilitate generală (ex. Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907);

-          declaraţia desemnează un termen ce confirmă, de regulă, existenţa unui drept preexistent, fără a aduce modificări sau a crea noi reguli de drept (ex. Declaraţia de la Paris din 1856);

-          protocolul reprezintă o expresie care se aplică actelor celor mai variate, de natură să reitereze reguli preexistente, să stabilească altele noi, să interpreteze, să completeze, să modifice sau să prelungească un tratat sau acord al cărui accesoriu este;

-          actul reprezintă un tratat multilateral prin care se stabilesc reguli de drept sau un regim internaţional (ex. Actul de la Algesiras din 7 aprilie 1906);

-          actul final a fost definit ca o hotărre sau un rezumat al lucrărilor unui congres sau conferinţă, enumernd tratatele, convenţiile, deciziile ori rezoluţiile care au fost adoptate ca rezultat al deliberărilor sale (ex. Actele finale ale  celor două Conferinţe de pace de la Haga din 1899 şi 1907);

-          actul general este un termen folosit n acele cazuri n care documentul nu se limitează numai la enumerarea rezultatelor conferinţei, dar conţine nsuşi textul acestora, ca o anexă (ex. Actul general al Conferinţei de la Berlin din 1885);

-          pactul este o denumire utilizată pentru anumite nţelegeri solemne, cum a fost Pactul Ligii Naţiunilor;

-          carta reprezintă un apelativ folosit pentru a identifica un tratat cuprinznd domenii fundamentale ale colaborării statelor. n cazul ONU are semnificaţia unui statut;

-          concordatul reprezintă o nţelegere ncheiată ntre Papă şi un şef de stat, reglementnd situaţia bisericii catolice, drepturile şi interesele sale n statul respectiv;

-          pactul de contrahendo reprezintă o denumire folosită pentru acele nţelegeri ncheiate ntre state, care au un caracter preliminar unor nţelegeri ce urmează să fie perfectate ulterior (ex. articolele 94, 284 şi 354 din Tratatul de pace de la Versailles).

Printre alte denumiri ale tratatelor internaţionale mai pot fi menţionate: nţelegerea, articolele adiţionale, agrementul, aranjamentul, memorandumul de nţelegere, avenantul (acorduri prin care se modifică instrumente anterioare avnd un caracter comercial), compromisul, gentleman's agreement, comunicatul comun, schimbul de note, răspunsul la scrisori, modus vivendi şi statutul (tratate multilaterale de natură instituţională).          

 

III. Principiul nediscriminării

Avndu-şi originea undeva n postulatul general al demnităţii egale a tuturor fiinţelor umane, principiul nediscriminării este un principiu matricial al protecţiei internaţionale drepturilor omului, afirmat n absolut toate instrumentele internaţionale şi naţionale de garantare a drepturilor fundamentale[9], şi impune ca oricărei persoane să i fie rezervat un tratament egal, implicnd existenţa unei norme juridice ce prescrie egalitatea de tratament[10]. Interdicţia discriminării apare astfel ca o parte a ordinii publice internaţionale, n condiţiile n care numărul instrumentelor internaţionale ce o consacră este, practic vorbind, nelimitat. ntre cele mai importante documente internaţionale ratificate de către Romnia, n afară de cele cu caracter general, prin care statele s-au angajat să lupte mpotriva discriminării amintesc: Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială[11], Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid,[12] Convenţia UNESCO privind lupta mpotriva discriminării n domeniul nvăţămntului[13], Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind discriminarea n domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei[14]. De asemenea, toate constituţiile moderne ale statelor de pe toate continentele conţin n cuprinsul său o clauză de nediscriminare, fapt care certifică odată n plus caracterul de drept ataşat n mod natural oricărei fiinţe umane pe care l prezintă regula interdicţiei discriminării.

IV. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO)

A fost nfiinţată la 16 noiembrie 1945, de reprezentanţii din 37 de ţări. Constituţia UNESCO a intrat n vigoare pe 4 noiembrie 1946 după semnarea de către 20 de semnatari. n prezent UNESCO are 193 de state membre şi 6 state asociate. Romnia este membră UNESCO din 27 iulie 1956.

Scopul organizaţiei este de a contribui la pacea şi securitatea lumii prin colaborarea ntre naţiuni n educaţie, ştiinţă, cultură, şi comunicaţii pentru a se reuşi stabilirea unui respect faţă de justiţie universal, pentru corectitudinea justiţiei şi pentru drepturile şi fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, după Carta Naţiunilor Unite.

 

IV.1. UNESCO şi drepturile omului

Unesco s-a străduit, prin activitatea pe care a desfăşurat-o n toate sectoarele unde şi exercită competenţele sale – educaţie, ştiinţe exacte şi naturale, ştiinţe sociale şi umane, cultură, informare, să lupte mpotriva prejudecăţilor care pun obstacole n calea respectării drepturilor omului şi să promoveze studierea şi difuzarea principiilor Declaraţiei Universale.

De altfel, ea a definit prin convenţii, recomandări şi chiar printr-o declaraţie adoptată n nsăşi ziua celei de-a a XX-a aniversări, anumite norme care trebuie să guverneze acţiunea statelor membre n domeniul drepturilor omului, intrnd n competenţa sa deosebită: dreptul la educaţie, la cultură, la informaţie. Organizaţia a adoptat, de asemenea, măsuri menite să asigure punerea n aplicare şi controlul aplicării unora din cele mai importante instrumente din această materie.[15]

 

 

 

V. Convenţia UNESCO privind lupta mpotriva discriminării n domeniul nvăţămntului

V.1. Generalităţi

Convenţia UNESCO privind lupta mpotriva discriminării n domeniul nvăţămntului a fost adoptată de Conferinţa Generală a UNESCO,  la Paris, 14 decembrie 1960 şi a intrat n vigoare la 22 mai 1962, conform dispoziţiilor art.14. Romnia a ratificat Convenţia la 20 aprilie 1964 prin Decretul nr. 149, partea I, din 20 aprilie 1964, publicat n Buletinul Oficial, nr. 5 din 20 aprilie 1964.

La sesiunea a 11-a a Conferinţei generale de la Paris s-a subliniat că Declaraţia universală a drepturilor omului afirmă principiul nediscriminării şi proclamă dreptul oricărei persoane la educaţie, considernd că discriminarea n domeniul nvţămntului constituie o violare a drepturilor enunţate n această declaraţie. De asemenea, s-a precizat că, n conformitate cu Actul său constitutiv, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură şi propune să stabilească colaborarea ntre naţiuni, n scopul asigurării pentru toţi a respectului universal al drepturilor omului, precum şi posibiltăţi egale de a primi ecucaţie.

Părţile contractante au căzut de acord că educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi ntărirea respectului drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, să favorizeze nţelegerea, toleranţa şi prietenia ntre toate naţiunile şi toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţilor Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.[16]  

 

V.2. Analiza textului

Convenţia privind lupta mpotriva discriminării n domeniul nvăţămntului este alcătuită dintr-un preambul si 19 articole. n partea dispozitivă, Convenţia susţine angajamentul statelor părţi de a abroga toate prevederile legislative şi administrative şi de a stopa toate practicile administrative care antrenează o discriminare n domeniul nvăţămntului. Ele se angajează să ia măsurile necesare, la nevoie pe cale legislativă, pentru a nu exista nici o discriminare n ceea ce priveşte admiterea elevilor n instituţiile de nvăţămnt şi să acorde străinilor rezidenţi pe teritoriile lor acces la nvăţămnt n aceleaşi condiţii cu proprii cetăţeni. Printre măsuri se numără: obligativitatea şi gratuitatea nvăţămntului elementar, generalizarea nvăţămntului secundar şi posibilitatea pentru toţi de a urma cursurile acestui nvăţămnt; accesul la nvăţămntul superior n condiţii de deplină egalitate şi n funcţie de capacitatea fiecăruia. Convenţia a intrat n vigoare la 22 mai 1962.

n Art. 1, Convenţia defineşte „discriminarea” drept orice distincţie, excludere, limitare sau preferinţă care, ntemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, situaţie economică sau naştere, are drept obiect sau ca rezultat suprimarea sau alterarea egalităţii de tratament n ceea ce priveşte nvăţămntul şi mai ales: a) nlăturarea unei persoane sau a unui grup de la accesul la diverse tipuri sau grade de nvăţămnt; b) limitarea la un nivel inferior a educaţiei unei persoane sau a unui grup; c) instituirea sau menţinerea unor sisteme sau instituţii de nvăţămnt separate pentru persoane sau grupuri (sub anumite rezerve); d) plasarea unei persoane sau a unui grup ntr-o situaţie incompatibilă cu demnitatea umană.

Prin “nvăţămnt” se nţelege, n cuprinsul convenţiei, “diverse tipuri şi diferite grade de nvăţămnt şi cuprinde accesul la nvăţămnt, nivelul şi calitatea sa, precum şi condiţiile n care este predat”.

Cu toate acestea, art. 2 vine să precizeze că nu constituie discriminări: a) crearea sau menţinerea de sisteme sau de instituţii de nvăţămnt separate pentru elevii de cele două sexe, cnd aceste sisteme sau instituţii prezintă nlesniri echivalente de acces la nvăţămnt şi permit să se urmeze aceleaşi programe de studii sau programe de studii echivalente; b) crearea sau menţinerea din motive de ordin religios sau lingvistic de sisteme sau instituţii separate, att timp ct adeziunea la aceste sisteme sau frecventarea acestor instituţii rămne facultativă; c) crearea sau menţinerea de instituţii de nvăţămnt particulare, dacă aceste instituţii au drept obiectiv sporirea posibilităţilor de nvăţămnt pe care le oferă puterea publică, n toate cazurile, dacă funcţionarea lor corespunde acestui ţel şi dacă nvăţămntul predat este conform cu normele care ar fi putut fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente, n special pentru nvăţămntul de acelaşi grad.

n virtutea art. 3 statele subscriu la un anumit număr de obligaţii precise şi de aplicare imediată n vederea eliminării sau prevenirii oricărei discriminări prevăzute n convenţie, şi anume: să abroge orice dispoziţie legislativă şi administrativă şi să pună capăt oricăror practici administrative care ar comporta o discriminare n domeniul nvăţămntului; să ia măsurile necesare, la nevoie pe cale legislativă, pentru a nu se face nici o discriminare la admiterea elevilor n instituţiile de nvăţămnt; să nu admită, n ceea ce priveşte cheltuielile de şcolarizare, atribuirea de burse sau orice alte forme de şcolarizare a elevilor, acordarea de autorizaţii sau nlesniri care pot fi necesare pentru urmarea studiilor n străinătate, nici o diferenţă de tratament ntre naţionali din partea autorităţilor, afară de cele care se bazează pe merite sau pe nevoi; să nu admită, n cazul unui ajutor eventual, dat sub orice formă, de către autorităţile publice instituţiilor de nvăţămnt, nici o preferinţă sau restricţie bazate exclusiv pe faptul că elevii aparţin unui grup determinat; să acorde resortisanţilor străini care locuiesc pe teritoriul lor acelaşi acces la nvăţătură ca şi propriilor lor naţionali.

„A oferi tuturor o şansă egală n materie de educaţie implică o acţiune complexă şi un efort de ordin bugetar care, n numeroase ţări, nu poate fi dect progresiv.„[17]

De aceea, statele participante se angajează să aplice o politică naţională menită să promoveze, prin metode adaptate circumstanţelor şi obiceiurilor naţionale, egalitatea de posibilităţi şi de tratament n domeniul nvăţămntului, mai ales prin: instituirea nvăţămntului primar obligatoriu şi gratuit, a nvăţămntului mediu n condiţii de generalitate şi accesibilitate pentru toţi, a nvăţămntului superior accesibil n funcţie de capacităţile fiecăruia, n condiţii de egalitate deplină; asigurarea n toate instituţiile de nvăţămnt public de acelaşi grad a unui nvăţămnt de acelaşi nivel şi condiţii echivalente n ceea ce priveşte calitatea nvăţămntului predat; ncurajarea şi intensificarea prin mijloace adecvate a educaţiei persoanelor care n-au urmat nvăţămntul primar sau care nu l-au dus pnă la capăt, n condiţii care să permită acestor persoane de a urma studiile n funcţie de aptitudinile lor; asigurarea fără discriminare a pregătirii pentru profesiunea didactică.

Alte puncte asupra cărora statele participante au convenit (art. 5) privesc: scopurile educaţiei, drepturile părinţilor sau tutorilor legali de a alege felul şi forma educaţiei ce o vor primi copiii lor, dreptul recunoscut minorităţilor naţionale de a exercita activităţi educative proprii, inclusiv de a deschide şcoli şi de a utiliza sau preda n propria lor limbă, n următoarele condiţii: acest drept să nu fie exercitat ntr-un mod care să mpiedice pe membrii minorităţilor de a nţelege limba şi cultura ntregii colectivităţi şi de a lua parte la activităţile ei, sau care ar compromite suveranitatea naţională; nivelul nvăţăturii predate n aceste şcoli să nu fie inferior nivelului general prescris sau aprobat de către autorităţile competente; frecventarea acestor şcoli să fie facultativă.

n aplicarea acestei Convenţii, părţile contractante s-au angajat să acorde cea mai mare atenţie recomandărilor pe care Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură le-ar adopta cu scopul de a defini măsurile ce trebuie luate mpotriva diferitelor aspecte ale discriminării n nvăţămnt şi de a asigura egalitatea de posibilităţi şi de tratament.

Art. 7 obligă statele părţi să prezinte Conferinţei generale rapoarte periodice asupra aplicării date de către ele Convenţiei şi, ndeosebi, cu privire la măsurile luate pentru formularea şi dezvoltarea politicii naţionale definite prin art. 4.

n aplicarea Convenţiei, orice litigiu apărut ntre două sau mai multe state participante cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii şi care nu va fi soluţionat pe calea tratativelor va fi supus, la cererea părţilor n litigiu, Curţii Internaţionale de Justiţie pentru ca ea să decidă n această chestiune n lipsa altei proceduri de soluţionare a litigiului (art. 8).

            Ţinnd seama de dificultăţile pe care anumite state federale, membre ale Organizaţiei, le-ar ntmpina datorită structurilor n ceea ce priveşte ratificarea unei convenţii referitoare la probleme de educaţie, care, n cazul lor, intră n competenţa statelor sau provinciilor federale, Conferinţa generală a adoptat, de asemenea, la 14 decembrie 1960, o recomandare care, sub rezerva unor deosebiri de formulare şi de semnificaţie juridică inerente naturii celor două categorii de instrumente, are un conţinut identic cu cel al Convenţiei.[18]

Convenţia privind lupta mpotriva dicriminării n domeniul nvăţămntului a intrat n vigoare la trei luni după data depunerii celui de-al treilea instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare, numai pentru statele care au depus instrumentele lor de ratificare, acceptare sau aderare la această dată sau anterior (22 mai 1962). Ea va intra n vigoare pentru orice alt stat după trei luni de la depunerea instrumentului său de ratificare, acceptare sau aderare.

Fiecare din părţile contractante are  facultatea de a denunţa Convenţia. Denunţarea va fi notificată printr-un instrument scris, depus la Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Denunţarea produce efecte la 12 luni după primirea instrumentului de denunţare.

Convenţia poate să fie revizuită de către Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Revizuirea nu leagă dect dect statele care vor deveni părţi la Convenţia de revizuire.

n cazul n care Conferinţa generală ar adopta o nouă Convenţie prin care s-ar revizui total sau parţial această Convenţie, şi afară de cazul cnd noua Convenţie nu va dispune altfel, această Convenţie ncetează de a fi deschisă ratificării, acceptării sau aderării cu ncepere de la data intrării n vigoare a noii Convenţii de revizuire.

Convenţia a fost nregistrată la Secretariatul Naţiunilor Unite, la cererea Directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, n conformitate cu art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite.

Statele părţi la Convenţia privind lupta mpotriva discriminării n domeniul nvăţămntului sunt următoarele:[19] Franţa, Israel, Republica Centr-Africană, Marea Britanie, Egipt, Liberia, Federaţia Rusă, Cuba, Bulgaria, Belarus, Ucraina, Norvegia, Kuweit, Noua Zeelandă, Benin, Costa Rica, Danemarca, Argentina, Albania, Ungaria, Romnia, Polonia, Lebanon, Mongolia, Filipine, Guinea, Madagascar, China, Malta, Olanda, Italia, Australia, Peru, Indonezia, Sierra Leone, Panama, Senegal, Suedia, Brazilia, Vietnam, Niger, Iran, Germania, Maroc, Uganda, Congo, Venezuela, Algeria, Spania, Tunisia, Nigeria, Luxembourg, Cipru, Mauritius, Swaziland, Finlanda, Chile, Libia, Arabia Saudită, Barbados, Iordan, Irak, Republica Dominicană, Tanzania, Ecuador, Portugalia, Nicaragua, Insulele Solomon, Belize, Guatemala, Dominica, Sri Lanka, Sfntul Vicent şi Grenadine, Brunei Darusalaam, Croaţia, Tajikistan, Georgia, Slovenia, Republica Moldova, Republica Cehă, Slovacia, Bosnia şi Herţegovina, Armenia, Kirghistan, Macedonia, Uzbekistan, Cte d’Ivoire, Africa de Sud, Rwanda, Serbia şi Muntenegru, Uruguay.

Romnia a ratificat această Convenţie prin Decretul nr. 149 din 20 aprilie 1964, publicat n Buletinul Oficial al Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Romnia, nr. 5 din 20 aprilie 1964.

 

VI. Epilog

Ca urmare a semnificaţiei foarte vaste a regulilor morale şi juridice pe care le stipulează, Convenţia privind lupta mpotriva discriminării n domeniul nvăţămntului,

[1] Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U. prin Rezoluţia 217 A(III) din 10 decembrie 1948.

[2] Pactul a fost ratificat de Romnia prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974.

[3] A fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi a intrat in vigoare n septembrie 1990. Romnia a ratificat Convenţia la 25 septembrie 1990.

n prezent, peste 170 de state au ratificat acest document. Convenţia este o lege internaţională care stabileşte drepturile civile, politice, economice, culturale şi sociale pentru copii. Ea intenţionează să impună o nouă atitudine faţă de problemele copiilor.

[4] Adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la 14 decembrie 1960. Intrată n vigoare la 22 mai 1962 cf. dispoziţiilor art. 14. Romania a ratificat Convenţia la 20 aprilie 1964.

[5] Proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1959 prin Rezoluţia nr. 1386 (XIV).

[6] Adoptată n cadrul Conferinţei mondiale n problemele educaţiei speciale, desfăşurată ntre 7-10 iunie 1994 n oraşul Salamanca, Spania, cu genericul „Acces şi calitate”.

[7] V. Duculescu, Dreptul Tratatelor, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2007, p. 13

[8] Ibidem, p. 17

[9] F. Sudre, Drept european şi internaţional al drepturilor omului, Ed. Polirom, Bucureşti, 2005, p. 202

[10] C. Brsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Ed. All Beck, Bucureşti 2005, vol. I, p. 889.

[11] Adoptată de către Adunarea generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 2106 (XX) din 21 decembrie 1965, intrată n vigoare la 4 ianuarie 1969 şi ratificată de către Romnia la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. 345, publicat n Bul. Of. nr. 92/1970.

[12] Adoptată de către Adunarea generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 3068 (XXVIII) din 30 noiembrie 1973, intrată n vigoare la 18 iulie 1976 şi ratificată de către Romnia la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. 254, publicat n Bul. Of. nr. 64/1970.

[13] Adoptată de Conferinţa generală a ONU pentru educaţie, ştiinţă şi cultură la 14 decembrie 1960, intrată n vigoare la 22 mai 1962 şi ratificată de către Romnia la 20 aprilie 1964, prin Decretul nr. 149, publicat n Bul. Of. nr. 5/1964.

[14] Adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la 26 noiembrie 1968 şi ratificată de Romnia la 6 iunie 19873 prin Decretul nr. 284, publicat n Bul. Of. nr. 81/1973.

[15] n cugetul oamenilor. UNESCO: 1946-1971/ Drepturile Omului de Hanna Saba/ Dreptul la educaţie/ Discriminarea n nvăţămnt, Ed. Univers, Bucureşti, 1974, p. 166

[16] Gheorghe Gheorghe, Tratatele internaţionale ale Romniei: 1939-1965, vol. 3, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983

[17] Ibidem, p. 168

[18] Ibidem, p. 168

[19] Statele părţi la 31 decembrie 2005

1

adoptată de Conferinţa generală la 14 septembrie 1960 […] constituie, fără nici o ndoială, instrumentul cel mai important elaborat de Unesco n vederea realizării unui anumit drept al omului.

nscriindu-se n cadrul luptei duse de Naţiunile Unite mpotriva tuturor formelor de discriminare, Convenţia Organizaţiei are drept obiect nu numai interzicerea discriminării n domeniul nvăţămntului, ci, totodată, promovarea egalităţii de şanse n materie de educaţie.[1]

Educaţia este considerată un „drept fundamental n sine şi una dintre cheile exercitării altor drepturi inerente naturii umane. Ca un drept care contribuie la autonomia individului, educaţia este principalul instrument care permite adulţilor şi copiilor marginalizaţi din punct de vedere economic şi social să iasă din sărăcie şi să obţină mijlocul de a participa, din plin, la viaţa comunităţii lor” (Hnaire, 2001).

n acest context, dreptul la educaţie trebuie nţeles ca dreptul fiecărui individ de a-şi nsuşi deprinderile, abilităţile, cunoştinţele necesare găsirii unui loc de muncă, care să-i aducă un venit şi care să-i permită integrarea deplină n viaţa socială, economică, culturală, politică, etc. a societăţii.

 


BIBLIOGRAFIE

 

  • Prof. univ. dr. Victor Duculescu, Dreptul Tratatelor, Ed. ProUniversitaria, Bucureşti, 2007
  •  n cugetul oamenilor. UNESCO: 1946-1971, Ed. Univers, Bucureşti, 1974
  • Gheorghe Gheorghe, Tratatele internaţionale ale Romniei: 1939-1965, vol. 3, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983
  • http://www.unesco.org

  • ANEXĂ

     

    CONVENŢIA UNESCO PRIVIND LUPTA MPOTRIVA DISCRIMINĂRII N DOMENIUL NVĂŢĂMNTULUI

                                                        

    Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, ntrunită la Paris, de la 14 noiembrie la 15 decembrie 1960, n cea de‑a 11‑a sesiune a sa,

    Reamintind că Declaraţia universală a drepturilor omului afirmă principiul nediscriminării şi proclamă dreptul oricărei persoane la educaţie,

    Considernd că discriminarea n domeniul nvăţămntului constituie o violare a drepturilor enunţate n această declaraţie,

    Considernd că, n conformitate cu Actul său constitutiv, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură şi propune să stabilească colaborarea ntre naţiuni, n scopul asigurării pentru toţi a respectului universal al drepturilor omului, precum şi posibilităţile egale de a primi educaţie,

    Conştientă că este, ca atare, de datoria Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, respectnd diversitatea sistemelor naţionale de educaţie, nu numai de a condamna orice discriminare n domeniul nvăţămntului, ci de a promova n acelaşi timp egalitatea de posibilităţi şi de tratament pentru orice persoană n acest domeniu,

    Fiind sesizată de propuneri referitoare la diferitele aspecte ale discriminării n domeniul nvăţămntului, chestiune care constituie punctul 17.1.4 al ordinii de zi a sesiunii,

    După ce a hotărt, cu prilejul celei de‑a 10‑a sa sesiuni, că această chestiune va face obiectul unei Convenţii internaţionale precum şi al unor recomandări către Statele membre,

    Adoptă astăzi 14 decembrie 1960, prezenta Convenţie:

     

    ARTICOLUL 1

    1. n sensul prezentei Convenţii, termenul de „discriminare“ cuprinde orice distincţie, excludere, limitare sau preferinţă care, ntemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, origine naţională sau socială, situaţie economică sau naştere, are drept obiect sau ca rezultat suprimarea sau alterarea egalităţii de tratament n ceea ce priveşte nvăţămntul şi mai ales:

    a) nlăturarea unor persoane sau a unui grup de la accesul la diverse tipuri sau grade de nvăţămnt;

    b) limitarea la un nivel inferior a educaţiei unei persoane sau a unui grup;

    c) sub rezerva celor stabilite n articolul 2 al prezentei Convenţii instituirea sau menţinerea unor sisteme sau instituţii de nvăţămnt separate pentru persoane sau grupuri; sau

    d) plasarea unei persoane sau a unui grup ntr‑o situaţie incompatibilă cu demnitatea umană.

    2. n sensul prezentei Convenţii, cuvntul „nvăţămnt“ se referă la diverse tipuri şi diferite grade de nvăţămnt şi cuprinde accesul la nvăţămnt, nivelul şi calitatea sa, precum şi condiţiile n care este predat.

     

    ARTICOLUL 2

    n cazul cnd sunt admise de către stat, situaţiile următoare nu sunt considerate că ar constitui discriminări n sensul articolului 1 al prezentei Convenţii:

    a) crearea sau menţinerea de sisteme sau de instituţii de nvăţămnt separate pentru elevii de cele două sexe cnd aceste sisteme sau instituţii prezintă nlesniri echivalente de acces la nvăţămnt, dispun de cadre didactice cu aceeaşi calificare şi permit să se urmeze aceleaşi programe de studii sau programe de studii echivalente;

    b) crearea sau menţinerea, din motive de ordin religios sau lingvistic, de sisteme sau instituţii separate n care se predă un nvăţămnt care corespunde alegerii părinţilor sau tutorilor legali ai elevilor, dacă adeziunea la aceste sisteme sau frecventarea acestor instituţii rămne facultativă şi dacă nvăţămntul predat este n conformitate cu manuale care ar fi putut fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente, n special pentru nvăţămntul de acelaşi grad;

    c) crearea sau menţinerea de instituţii de nvăţămnt particulare dacă aceste instituţii au drept obiect nu asigurarea excluderii unui grup oarecare, ci sporirea posibilităţilor de nvăţămnt pe care le oferă puterea publică, dacă funcţionalitatea lor corespunde acestui ţel şi dacă nvăţămntul predat este conform cu normele care ar fi putut fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente n special pentru nvăţămntul de acelaşi grad.

     

    ARTICOLUL 3

    n scopul de a elimina sau preveni orice discriminare n sensul prezentei Convenţii, statele participante şi iau angajamentul:

    a) să abroge orice dispoziţii legislative şi administrative şi să pună capăt oricăror practici administrative care ar comporta o discriminare n domeniul nvăţămntului;

    b) să ia măsurile necesare, la nevoie pe cale legislativă, pentru a nu se face nici o discriminare la admiterea elevilor n instituţiile de nvăţămnt;

    c) să nu admită, n ceea ce priveşte cheltuielile de şcolarizare, atribuirea de burse sau orice alte forme de ajutorare a elevilor, acordarea de autorizaţii sau nlesniri care pot fi necesare pentru urmarea studiilor n străinătate, nici o diferenţă de tratament ntre naţionali din partea autorităţilor, afară de cele care se bazează pe merite sau pe nevoi;

    d) să nu admită, n cazul unui ajutor eventual, dat sub orice formă de către autorităţile publice instituţiilor de nvăţămnt, nici o preferinţă sau restricţie bazate exclusiv pe faptul că elevii aparţin unui grup determinat;

    e) să acorde resortisanţilor străini care locuiesc pe teritoriul lor acelaşi acces la nvăţătură ca şi propriilor lor naţionali.

     

    ARTICOLUL 4

    Statele participante la prezenta Convenţie şi iau n plus angajamentul să furnizeze, să dezvolte şi să aplice o politică naţională menită să promoveze, prin metode adaptate circumstanţelor şi obiceiurilor naţionale, egalitatea de posibilităţi şi tratament n domeniul nvăţămntului, şi mai ales:

    a) să instituie nvăţămntul primar obligatoriu şi gratuit; să generalizeze şi să facă accesibil pentru toţi nvăţămntul mediu sub diversele sale forme; să facă accesibil pentru toţi, n funcţie de capacităţile fiecăruia, n condiţii de egalitate deplină, nvăţămntul superior; să asigure executarea de către toţi a obligaţiei şcolare prevăzute de lege;

    b) să asigure n toate instituţiile de nvăţămnt public de acelaşi grad n nvăţămnt de acelaşi nivel şi condiţii echivalente n ceea ce priveşte calitatea nvăţămntului predat;

    c) să ncurajeze şi să intensifice, prin mijloace adecvate, educaţia persoanelor care n‑au urmat nvăţămntul primar sau care nu l‑au dus pnă la capăt, şi să le permită să‑şi urmeze studiile n funcţie de aptitudinile lor;

    d) să asigure fără discriminare pregătirea pentru profesiunea didactică.

     

    ARTICOLUL 5

    1. Statele participante la prezenta Convenţie convin:

    a) că educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi ntărirea respectului drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi că ea trebuie să favorizeze nţelegerea, toleranţa şi prietenia ntre toate naţiunile şi toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţilor Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii;

    b) că este necesar să se respecte libertatea părinţilor şi, dacă este cazul, a tutorilor legali: 1. de a alege pentru copiii lor instituţii de nvăţămnt altele dect cele ale statului, dar corespunzătoare normelor minime care pot fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente; 2. de a asigura, conform modalităţilor de aplicare proprii legislaţiei fiecărui stat, educaţia religioasă şi morală a copiilor n conformitate cu propriile lor convingeri; de asemenea, nici o persoană sau nici un grup nu trebuie să fie constrnse să primească o instrucţie religioasă incompatibilă cu convingerile lor;

    c) că este necesar să se recunoască membrilor minorităţilor naţionale dreptul de a exercita activităţi educative proprii, inclusiv de a deschide şcoli şi, conform cu politica fiecărui stat n materie de educaţie, de a utiliza sau preda n propria lor limbă, nsă cu condiţia ca:

    (i) acest drept să nu fie exercitat ntr‑un mod care să mpiedice pe membrii minorităţilor de a nţelege limba şi cultura ntregii colectivităţi şi de a lua parte la activităţile ei, sau care ar compromite suveranitatea naţională;

    (ii) nivelul nvăţăturii predate n aceste şcoli să nu fie inferior nivelului general prescris sau aprobat de către autorităţile competente; şi

    (iii) frecventarea acestor şcoli să fie facultativă.

    2. Statele participante la prezenta Convenţie se obligă să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării principiilor enunţate n paragraful 1 al prezentului articol.

     

    ARTICOLUL 6

    n aplicarea prezentei Convenţii, statele participante se angajează să acorde cea mai mare atenţie recomandărilor pe care Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură le‑ar adopta n scopul de a defini măsurile ce trebuie luate pentru a lupta mpotriva diferitelor aspecte ale discriminării n nvăţămnt şi de a asigura egalitatea de posibilităţi şi de tratament.

     

    ARTICOLUL 7

    Statele participante la prezenta Convenţie vor trebui să indice n rapoartele periodice pe care le vor prezenta Conferinţei generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, la datele şi n forma pe care ea le va determina, dispoziţiile legislative şi regulamentele, precum şi alte măsuri adoptate de ele pentru aplicarea prezentei Convenţii, inclusiv cele luate n vederea formulării şi dezvoltării politicii naţionale definite la articolul 4, precum şi rezultatele obţinute şi obstacolele ntlnite la punerea ei n aplicare.

     

    ARTICOLUL 8

    Orice litigiu ntre două sau mai multe state participante la prezenta Convenţie, cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii şi care nu va fi fost soluţionat pe calea tratativelor va fi supus, la cererea părinţilor n litigiu, Curţii Internaţionale de Justiţie, pentru ca ea să decidă n această chestiune n lipsa altei proceduri de soluţionare a litigiului.

     

    ARTICOLUL 9

    Nu va fi admisă nici o rezervă la prezenta Convenţie.

     

    ARTICOLUL 10

    Prezenta Convenţie nu are ca efect atingerea drepturilor de care pot să se bucure indivizi sau grupuri n virtutea unor acorduri ncheiate ntre două sau mai multe state, cu condiţia ca aceste acorduri să nu fie contrare nici literei, nici spiritului prezentei Convenţii.

     

     

    ARTICOLUL 11

    Prezenta Convenţie este ntocmită n limbile engleză, franceză, rusă şi spaniolă, cele patru texte avnd aceeaşi valabilitate.

     

    ARTICOLUL 12

    1. Prezenta Convenţie va fi supusă spre ratificare sau acceptare statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, n conformitate cu procedurile lor constituţionale.

    2. Instrumentele de ratificare sau acceptare vor fi depuse la Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

     

    ARTICOLUL 13

    1. Prezenta Convenţie este deschisă pentru aderare oricărui stat care nu este membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, invitat să adere la aceasta de către Consiliul executiv al Organizaţiei.

    2. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare la Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

     

    ARTICOLUL 14

    Prezenta Convenţie va intra n vigoare la trei luni după data depunerii celui de‑al treilea instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare, numai pentru statele care au depus instrumentele respective de ratificare, acceptare sau aderare la această dată sau anterior. Ea va intra n vigoare pentru orice alt stat după trei luni de la depunerea instrumentului său de ratificare, acceptare sau aderare.

     

    ARTICOLUL 15

    Fiecare din statele participante la prezenta Convenţie recunosc că aceasta este aplicată nu numai teritoriului lor metropolitan, ci şi tuturor teritoriilor neautonome, sub tutelă, coloniale, sau altor teritorii cărora le asigură relaţiile internaţionale; ele se obligă să consulte, dacă va fi necesar, guvernele sau alte autorităţi competente ale ziselor teritorii, n momentul ratificării, acceptării sau aderării sau n prealabil, cu scopul de a obţine aplicarea Convenţiei la aceste teritorii, precum şi să notifice Directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, teritoriile cărora li se va aplica Convenţia, această notificare urmnd a avea efect după trei luni de la data primirii ei.

     

    ARTICOLUL 16

    1. Fiecare din statele participante la prezenta Convenţie va avea facultatea de a denunţa prezenta Convenţie n numele său propriu sau n numele oricărui teritoriu căruia i asigură relaţiile internaţionale.

    2. Denunţarea va fi notificată printr‑un instrument scris depus la Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

    3. Denunţarea va produce efecte la 12 luni după primirea instrumentului de denunţare.

     

    ARTICOLUL 17

    Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va informa statele membre ale Organizaţiei, statele nemembre la care se referă articolul 13, precum şi Organizaţia Naţiunilor Unite, despre depunerea tuturor instrumentelor de ratificare, acceptare sau aderare menţionată n articolele 12 şi 13, precum şi despre notificările şi denunţările prevăzute respectiv n articolele 15 şi 16.

     

    ARTICOLUL 18

    1. Prezenta Convenţie va putea fi revizuită de către Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Revizuirea nu va lega totuşi dect statele care vor deveni părţi la Convenţia de revizuire.

    2. n cazul cnd Conferinţa generală ar adopta o nouă Convenţie prin care s‑ar revizui total sau parţial prezenta Convenţie, şi afară de cazul cnd noua Convenţie nu va dispune altfel, prezenta Convenţie va nceta de a fi deschisă ratificării, acceptării sau aderării, cu ncepere de la data intrării n vigoare a noii Convenţii de revizuire.


     

    ARTICOLUL 19

    n conformitate cu articolul 102 al Cartei Naţiunilor Unite, prezenta Convenţie va fi nregistrată la Secretarul Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

    Făcută la Paris, la 15 decembrie 1960, n două exemplare autentice, semnate de preşedintele Conferinţei generale, ntrunită la cea de‑a 11‑a sesiune a sa, şi de către Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, care vor fi depuse n arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură şi ale căror copii certificate conforme vor fi remise tuturor statelor menţionate n articolele 12 şi 13 precum şi Organizaţiei Naţiunilor Unite.

    Textul care precede este textul autentic al Convenţiei astfel cum a fost adoptat de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la cea de‑a unsprezecea sesiune a sa, care s‑a ţinut la Paris şi care a fost declarată nchisă la 15 decembrie 1960.

    Drept pentru care şi‑au pus semnătura, astăzi 15 decembrie 1960.


    [1] n cugetul oamenilor. UNESCO: 1946-1971/ Drepturile Omului de Hanna Saba/ Dreptul la educaţie/ Discriminarea n nvăţămnt, Ed. Univers, Bucureşti, 1974, p. 167

    Referat oferit de www.ReferateOk.ro
    Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
    Horoscop
    Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
    referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica