referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Identificarea criminalistica

Categoria: Referat Drept

Descriere:

În esenţă, Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale...

Varianta Printabila 


1

Identificarea criminalistică

 

 

 

1.1. Noţiuni introductive privind investigarea criminalistică

 

Criminalistica, n calitatea sa de ştiinţă a investigaţiilor penale, s-a conturat la sfrşitul secolului XIX, graţie nţelepciunii magistratului şi pedagogului austriac Hans Gross şi a reprezentat una dintre primele ştiinţe moderne de graniţă, oferind justiţiei instrumentele desprinse din universalitatea cunoştinţelor, fundamentate pe descoperiri ştiinţifice, apte să contribuie mai eficient la descoperirea crimei şi a celui care o comite.

Criminalistica s-a consacrat ca una dintre principalele ştiinţe ale procesului judiciar, ntruct serveşte la determinarea materialităţii faptelor penale, la dovedirea infracţiunii şi la stabilirea vinovăţiei infractorului, identificat prin procedee criminalistice şi, prin esenţa sa ca şi prin spiritul pe care l promovează, este nchinată unui scop deosebit : aflarea adevărului, indiferent n favoarea cui este stabilit.

Pentru a putea nţelege exact esenţa şi spiritul ştiinţei criminalistice, destinată investigării faptelor penale, se poate aminti moto-ul pe care reputatul criminalist romn Constantin Turai l-a aşezat pe prima pagină a lucrării sale, apărută n urmă cu aproape 50 de ani şi intitulată „Criminalistică şi tehnică criminală” : „Se aude de dincolo de milenii glasul năpăstuiţilor lumii care strigă prin glasul năpăstuiţilor de astăzi, ca un ecou perpetuu; Descoperiţi mna criminală, mna care a făcut atta rău omenirii, mna care lucrează mereu n umbră, mna care se vrea mereu ascunsă, mna care ne fură şi ne ucide, trecnd triumfătoare spre eternitate”.

Astfel, n condiţiile unei erupţii infracţionale, n cele mai diverse şi neaşteptate zone sociale, legiuitorul şi mai ales justiţia se pot opune crimei numai printr-o reacţie sigură şi fermă, apelnd la procedee ştiinţifice moderne, prin care să combată eficient actele criminale, mai ales n condiţiile n care nsăşi răufăcătorii şi perfecţionează modul de operare. Numai aşa poate fi consolidată ordinea socială, fără de care un stat de drept nu poare exista.[1]

 

 

1.2.            Ştiinţa criminalisticii

 

Aflarea adevărului ntr-un proces judiciar şi impunerea ordinii de drept presupune combaterea eficientă, prin metode ştiinţifice, pe baza şi n spiritul legii, a faptelor antisociale, mai ales a celor pe care societatea a nţeles să le sancţioneze prin normele sale penale.

Prima formă de protecţie juridică a societăţii a reprezentat-o iniţierea unui sistem de legi prin care se arăta şi sancţiona ceea ce era permis sau considerat periculos.

Realitatea a demonstrat că doar normele de drept nu erau suficiente, fiind necesar a se concepe un mod de acţiune care să ducă la descoperirea actului ilicit şi celor implicaţi n ncălcarea legii. Ultimele două secole ale mileniului trecut au cunoscut o erupţie a fenomenului infracţional, n special n centrele urbane, dezvoltarea favoriznd nmulţirea factorilor de natură criminogenă.

Principiile Dreptului penal modern au condus la repudierea adevărului descoperit prin torturi şi la căutarea de noi căi de combatere a delicvenţei, ntr-un cadru propriu noii justiţii penale, dar şi prin recurgerea  la ceea ce ştiinţele pozitive puteau oferi investigaţiei judiciare.[2] Astfel, treptat au nceput să-şi facă apariţia primele elemente ale unei ştiinţe chemate să slujească aflării adevărului n justiţie.

Impunerea unui caracter modern activităţii judiciare a preocupat o serie ntreagă de jurişti luminaţi care au nţeles că pentru soluţionarea cauzelor penale simpla aplicare a regulilor de drept nu mai era suficientă.

Penaliştii dreptului modern au argumentat că trebuie să se recurgă la diverse metode ştiinţifice de investigare a realităţii, precum şi la reguli tactice specifice de efectuare a unor acte procedurale, devenind evidentă necesitatea creării unui sistem ştiinţific coerent, destinat investigării faptelor penale.

Se poate spune că momentul de referinţă al apariţiei noii ştiinţe judiciare se situează n urmă cu un secol, prin fondatorul ei, cunoscutul judecător de instrucţie austriac şi profesor de drept penal, Hans Gross, autor al „Manualului judecătorului de instrucţie n sistemul criminalisticii”.[3] Astfel şi-a făcut apariţia, pe lngă ştiinţa investigării faptelor penale şi termenul de Criminalistică.

Progresul n toate domeniile cunoaşterii umane, mai ales n cel tehnico-ştiinţific, a  favorizat apariţia noii ştiinţe. Această necesitate obiectivă s-a impus ntr-un moment n care mijloacele de luptă ale justiţiei penale mpotriva criminalităţii deveniseră insuficiente faţă de creşterea numărului infractorilor, mereu n căutarea de noi metode de operare.

De la nceputurile sale şi pnă n prezent, criminalistica a fost văzută ca o ştiinţă n nţelesul deplin al cuvntului.

n esenţă, Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care nsumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate n săvrşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale.

 

 

1.3. Obiectul criminalisticii

 

Criminalistica este destinată descoperirii şi cercetării infracţiunilor n scopul aflării adevărului, iar obiectul acestei ştiinţe prezintă importanţă pentru două planuri distincte : să evidenţieze aportul său particular n aflarea adevărului, iar pe altă parte să sublinieze autonomia faţă de celelalte ştiinţe juridice şi nejuridice, dar aflate n slujba justiţiei.

Din punct de vedere ştiinţific, principalele aspecte menite să contureze obiectul criminalisticii sunt următoarele :

a. Iniţierea de metode tehnice destinate cercetării urmelor infracţiunilor

b. Adaptarea de metode aparţinnd ştiinţelor exacte la necesităţile proprii criminalisticii, a unor metode din alte domenii ale ştiinţei

c. Elaborarea de reguli şi procedee tactice destinate efectuării unor acte de urmărire penală

d. Studierea practicii judiciare

e. Analiza evoluţiei modului de săvrşire a faptelor penale

f. Perfecţionarea modului de cercetare a diverselor categorii de infracţiuni

g. Elaborarea de metode şi prefigurarea de măsuri destinate prevenirii infracţiunilor sau altor fapte cu caracter antisocial.

                  

 

1.4. Metode generale şi proprii de investigare ale criminalisticii

 

Criminalisticii, prin obiectul propriu de cercetare, i sunt specifice anumite metode de cunoaştere, unele dintre ele tipice ştiinţei respective, altele comune mai multor ştiinţe, dar aplicate ntr-un mod particular.

La baza metodologiei criminalistice se situează modalităţi generale de cunoaştere precum observaţia, analiza şi sinteza, deducţia şi inducţia, comparaţia, adaptate la specificul obiectului Criminalisticii.

Dintre metodele adaptate la specificul Criminalisticii, din alte domenii ştiinţifice, pe primul loc se află metodele de analiză fizico-chimică.

Metodele de examinare proprii Criminalisticii sunt următoarele :


[1] Emilian Stancu „Tratat de criminalistică”, Editura Actami, 2001

[2] Ibidem

[3] Emilian Stancu „Tratat de criminalistică”, Editura Actami, 2001

 

1

                   Metode destinate descoperirii şi examinării a urmelor sau mijloacelor de probă;

                   Metode de identificare a persoanelor şi cadavrelor după semnalmente exterioare ori după resturi osoase;

                   Metode de cercetare a nscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafăcute.

O altă metodă are n vedere procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală, iar metodele de prevenire a infracţiunilor vizează prevenirea falsurilor, a furturilor n dauna avutului public sau particular.

 

 

1.5. Caracterele Criminalisticii

 

Criminalistica este o ştiinţă care are un obiect propriu de cercetare şi o contribuţie particulară n realizarea justiţiei. Raportată la alte ştiinţe care participă la activitatea judiciară, criminalisticii i sunt specifice anumite caractere.

1.     Caracterul judiciar

Acest caracter a fost subliniat de practica judiciară, care a demonstrat că, n foarte multe situaţii, activitatea consacrată soluţionării cauzelor penale este precedată de un proces complex destinat strngerii probelor, clarificării mprejurărilor  n care a fost săvrşită fapta ilicită, identificării autorului şi, cteodată, chiar a victimei. Acest proces ncepe din faza cercetării la faţa locului şi continuă cu activităţile de investigare, analiză, verificare n laborator a urmelor sau mijloacelor materiale de probă, precum şi cu alte acte de urmărire penală.

2.     Caracterul autonom

n domeniul prevenirii de fapte prevăzute de legea penală, modalităţile de realizare se particularizează n procedee sau măsuri cu totul specifice criminalisticii.

Astfel, ştiinţa criminalisticii are la bază metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de descoperire, ridicare şi examinare a urmelor infracţiunii sau de identificare a infractorilor, metode care nu se regăsesc la alte ştiinţe chemate să participe la activitatea judiciară.

Asemenea măsuri vizează, spre exemplu, prevenirea falsului n nscrisurile oficiale, falsificarea de monede, timbre dau de alte valori, prevenirea incendiilor, accidentelor de muncă sau de circulaţie.

 

3.     Caracterul unitar

Diversitatea faptelor prevăzute de legea penală ce trebuie investigate, ct şi mprejurările n care se săvrşesc aceste fapte ilicite au consolidat viziunea asupra Criminalisticii, aceasta fiind văzută ca o ştiinţă cu o structură complexă.

Pornind de la particularităţile şi specificul domeniilor de cercetare, Criminalistica poate fi structurată n următoarele părţi principale[1] :

a. Tehnica criminalistică care cuprinde ansamblul metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice destinate descoperirii, fixării, ridicării şi examinării urmelor sau mijloacelor materiale de probă.

b. Tactica criminalistică care nsumează totalitatea procedeelor şi regulilor, altele dect cele stabilite prin norme de drept, privind efectuarea actelor de urmărire penală.

c. Metodologia criminalistică care vizează cercetarea unor categorii de infractori cum sunt infracţiunile contra vieţii, accidentele navale, rutiere sau aeriene.

 

4. Caracterul pluridisciplinar

Autorii de specialitate au subliniat cu privire la ştiinţa criminalisticii că reprezintă „o punte de legătură ntre ştiinţele naturii şi ştiinţele juridice, prin intermediul acesteia metodele celor dinti găsindu-şi aplicarea n procesul judiciar”[2].

Astfel, n activitatea complexă de prevenire a fenomenului infracţional se face tot mai mult simţită nevoia recurgerii la mijloace, metode dintre cele mai perfecţionate şi eficiente.

n cadrul acestei activităţi asistăm la o nmănunchere a cunoştinţelor despre om şi natură ntr-o ştiinţă de sine stătătoare care să ajute n cadrul procesului judiciar.

De asemenea, se remarcă necesitatea alăturării regulilor de desfăşurare a activităţilor de investigare,  de anchetă, a unor procedee tehnice prin care să se demonstreze ştiinţific rezultatele obţinute n cursul urmăririi penale.

 

Concluzii

 

 

Societatea umană se află n faţa unei considerabile perfecţionări şi a unei organizări din ce n ce mai subtile a criminalităţii, care, n unele privinţe, ţine pasul cu modernizarea organizării societăţii legitime.

Fenomenul infracţional cunoaşte o creştere fără precedent, iar prin formele noi de manifestare, prin caracterul tot mai organizat, pericolul deosebit şi internaţionalizarea evidentă constituie o ameninţare la adresa comunităţii umane, a instituţiilor şi chiar a statelor.

Structurile crimei organizate dovedesc o mare capacitate de adaptare faţă de schimbările de situaţii şi condiţii optnd foarte rapid spre acel teritoriu al economiei concrete de a penetra instituţiile sociale şi ale ordinii juridice.

Acest lucru a devenit posibil ntruct criminalitatea abordează astăzi, alături de segmentele tradiţionale – producerea ilegală şi traficul de alcool şi ţigări, traficul de carne vie şi prostituţie, noi domenii de mare prosperitate, cum sunt producţia şi traficul de stupefiante, arme şi materiale radio-active, contrabandă cu deşeuri toxice, spălarea banilor murdari, traficul cu opere de artă, cu monedă contrafăcută şi altele.

n cadrul investigaţiei criminalistice trebuie stabilit care sunt făptuitorii, identitatea, personalitatea şi comportamentul acestora pentru „justa dosae” a sancţiunilor şi pentru o corectă ncadrare juridică a faptelor.


[1] Camil Suciu „Criminalistica, 1972

[2] Camil Suciu „Criminalistica, 1972

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica