referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Conditiile de fond si forma ale actului constitutiv

Categoria: Referat Drept

Descriere:

În cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă, asociaţii (la societatea în comandită simplă numai asociaţii comanditaţi) răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale, astfel încât legiuitorul instituie un sistem pri care aceştia să fie atenţionaţi asupra dreptului şi, mai ales, a obligaţiilor care derivă din această calitate.

Varianta Printabila 


1

 

                                                                   CAPITOLUL 1
INTRODUCERE

 

Principalul deziderat n domeniul economic l reprezintă asigurarea, n cadrul ţărilor membre ale Uniunii Europene (Romnia fiind membră a Uniunii ncepnd cu data de 1 ianuarie 2007), a libertăţii de mişcare a persoanelor, serviciilor, bunurilor şi capitalului.

Un rol important pentru a realiza acest deziderat l au societăţile comerciale, ca agenţi economici principali pe piaţa comunitară.[1]

Societatea comercială se nfiinţează printr-un contract, care i determină structura originară. Perfectarea contractului de societate reprezintă o condiţie indispensabilă pentru constituirea unei societăţi comerciale, excepţie făcnd societatea cu răspundere limitată cu asociat unic, n catr acesta nu se ncheie. Contractul de societate reprezintă manifestarea de voinţă prin care, n principiu, asociaţii constituie societatea comercială. El cuprinde, n principiu, regulile ce guvernează raporturile dintre asociaţi, pe de o parte, şi dintre asociaţi şi societate, pe de altă parte. Contractul de societate reprezintă un act de comerţ pentru că are funcţia preparatorie de a crea un nou cadru de activitate economică care se va manifesta prin exercitarea obişnuită de acte de comerţ.

Definit printr-o tehnică descriptivă, contractul de societate este acel act juridic prin care două sau mai multe persoane, prin aporturile lor, constituie un patrimoniu distinct, destinat efectuării de acte de comerţ, n vederea mpărţirii cştigului ce ar putea rezulta şi cu obligaţia participării la pierderi.

n funcţie de forma de constituire, actele juridice prin care se constituie, societăţile comerciale vor cuprinde, pe lngă contractul de societate, şi un statut.[2]

Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990:

- societatea n nume colectiv sau cea n comandită simplă se constituie prin contract de societate;

- societatea pe acţiuni, societatea n comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut;

- societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane, caz n care se va ntocmi numai statutul.[3]

De asemenea, potrivit art. 5 din Legea societăţilor comerciale, contractul de societate şi statutul pot fi ncheiate sub forma unui nscris unic numit act constitutiv.

n cazul n care se ncheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. n cuprinsul Legii nr. 31/1990, denumirea act constitutiv desemnează att nscrisul unic, ct şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii.

 

Prof. Octavian Căpăţnă denumeşte contractul de societate şi statutul nscrisuri constitutive.[4]

Majoritatea autorilor denumesc contractul de societate şi statutul act  constitutiv.

Actul constitutiv, indiferent de denumirea pe care o poartă, nseamnă, de fapt, contractul care se ncheie ntre asociaţi.

Actul constitutiv al societăţii comerciale, privit ca negotium iuris, este, n primul rnd, o expresie a naturii convenţionale a acesteia şi, din această perspectivă, existenţa lui constituie o condiţie indispensabilă a constituirii valabile a fiinţei juridice a societăţii comerciale. Privit ca fiind instrumentul juridic ce conferă materialitate voinţei fondatorilor, actul constitutiv reprezintă liantul ce fundamentează şi armonizează voinţa acestora de a conlucra n vederea realizării de acte de comerţ n vederea obţinerii de profit care să fie distribuit asociaţilor societăţii comerciale.[5]

 


CAPITOLUL 2

CONDIŢIILE DE FOND ŞI FORMĂ ALE ACTULUI CONSTITUTIV

 

Condiţiile de formă şi condiţiile de fond reprezintă condiţiile de validitate ale actului constitutiv.

 

2.1. Condiţiile de formă ale actului constitutiv

Codul comercial romn intrat n vigoare la data de 1 septembrie 1887 prevedea, n art. 88, următoarele: ,,contractul de societate trebuie făcut prin act scris. Societăţile n comandită prin acţiuni şi societăţile anonime, trebuiesc constituite prin act autentic”.[6] O ,,societate contractată, fiind reputată comercială, trebuie, conform art. 88 Cod comercial, să fie constatată prin act scris”.[7]

Prevederile din Codul comercial romn referitoare la societăţi comerciale (art. 77-250) au fost abrogate prin intrarea n vigoare a Legii nr. 31/1990.

Conform Legii nr. 31/1990, condiţia de formă este ncheierea actului n formă scrisă, fie cu dare de dată certă, fie n formă autentică. n general, actul constitutiv al societăţii comerciale, nefiind supus obligativităţii ncheierii n formă autentică, se ncheie n mod valabil printr-un nscris sub semnătură privată, conform principiului consensualismului (libertatea de voinţă a asociaţilor).

Conform art. 5 alin. 6 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv se ncheie sub semnătură privată, se semnează de toţi asociaţii sau, n caz de subscripie publică, de fondatori. 

Prin excepţie, forma autentică este obligatorie ad validitatem n următoarele situaţii:

a)cnd se subscrie ca aport la capitalul social un teren;

Aporturile n natură sunt permise la toate formele de societăţi comerciale, iar terenurile constituie aporturi n natură şi trebuie evaluate potrivit regulilor societăţii care se constituie. n acest caz, nu are importanţă forma juridică a societăţii (oricare din forme: societate n nume colectiv, societate n comandită simplă, societate n comandită pe acţiuni; societate pe acţiuni sau societate cu răspundere limitată). n cazul societăţii cu răspundere limitată (art. 13 alin. 3) şi la societăţile pe acţiuni (art. 38) trebuie realizată o expertiză asupra aporturilor n natură.

n ceea ce priveşte forma autentică, aceasta este justificată prin valoarea din ce n ce mai mare a terenurilor, precum şi de dispoziţiile speciale diin Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar.

Nu contează dacă aportarea terenului se face prin transmiterea proprietăţii sau numai transmiterea către societate a dreptului de folosinţă asupra terenului.

b) cnd forma juridică a societăţii comerciale implică răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor sau a unora dintre aceştia, pentru obligaţiile sociale, deci atunci cnd se constituie o societate n nume colectiv sau o societate n comandită simplă;

n cazul societăţilor n nume colectiv şi n comandită simplă, asociaţii (la societatea n comandită simplă numai asociaţii comanditaţi) răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale, astfel nct legiuitorul instituie un sistem pri care aceştia să fie atenţionaţi asupra dreptului şi, mai ales, a obligaţiilor care derivă din această calitate.

c) atunci cnd se constituie o societate pe acţiuni prin subscripţie publică.

Societăţile pe acţiuni se pot constitui fie simultan, fie prin subscripţie publică. Formalităţile referitoare la constituirea unei societăţi comerciale prin subscripţie publică sunt n mod expres consacrate legislativ (art. 18-35), intenţionndu-se o ct mai bună protecţie a subscriitorilor. Astfel, ncă din faza premergătoare constituirii, n care fondatorii redactează prospectul de emisiune, art. 18 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 prevede că ,,prospectul de emisiune semnat de fondatori n formă autentică va trebui depus, nainte de publicare, la oficiul registrului comerţului din judeţul n care se va stabili sediul societăţii.

Din dispoziţiile prevăzute n art. 5 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 rezultă că actul constitutiv al unei societăţi comerciale se ncheie n formă scrisă care, n principiu, este forma nscrisului sub semnătură privată şi, n mod excepţional, n cazurile prevăzute n mod expres de lege, n formă autentică.

Dacă actul constitutiv nu respectă condiţiile de formă, se va putea declara, de către tribunal, nulitatea societăţii (art. 56 lit. a), regulă care se regăseşte şi n Prima directivă a Consiliului Europei din domeniul societăţilor comerciale, adică Directiva nr. 68/151/CEE din 9 martie 1968 de coordonare, n vederea echivalării, a garanţiilor impuse societăţilor n statele membre, n sensul art. 58, paragraful 2 din Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor.[8]

Potrivit art. 5 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, ,,actul constitutiv dobndeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul registrului comerţului.”

Publicitatea actului constitutiv se face n Monitorul Oficial (n tot sau n parte).

Potrivit legii, data certă este data la care nscrisurile private devin opozabile terţilor. Art. 1182 Cod civil stabileşte că data certă se dobndeşte, printre altele, prin nfăţişarea actului unei instituţii publice sau prin nscrierea lui ntr-un registru public ori prin menţionarea lui ntr-un nscris redactat de un funcţionar public.

n plus, n materie comercială, art. 57 Cod comercial stabileşte că data actelor şi contractelor comerciale poate fi stabilită faţă de terţi prin toate mijloacele de probă arătate de art. 46 Cod comercial (inclusiv cu registrele părţilor). Conform dispoziţiilor din legile speciale (Legea nr. 36/1995, legea notarilor publici şi Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat), avocaţii şi notarii publici pot da dată certă.


[1] Stanciu D. Cărpenaru, Reglementarea societăţilor comerciale n dreptul romn, ntre tradiţie şi exigenţele armonizării cu reglementările Uniunii Europene, n ,,Ad honorem Stanciu D. Cărpenaru. Studii juridice alese”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 3.

[2] Stanciu Cărpenaru, Sorin David, Cătălin Predoiu, Gheorghe Piperea, Legea societăţilor comerciale. Comentariu pe articole, ediţia a III-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 60; Ioan Macovei, Dreptul comerţului internaţional, vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 99; Ioan Schiau, Curs de drept comercial, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 109.

[3] Grigore Florescu, Drept comercial romn, vol. I, ediţia a II-a revăzută, Editura Fundaţiei Romnia de Mine, Bucureşti, 2005, p. 84; Gheorghe Dinu, Constituirea societăţii cu răspundere limitată, n ,,Revista de Drept Comercial” nr. 9/2002, p. 49.

[4] Octavian Căpăţnă, Societăţile comerciale, Editura Lumina, Bucureşti, 1991, p. 77.

[5] Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial pentru nvăţămntul economic, Editura Universitară, Bucureşti, 2006, p. 126; Daniel Şandru, Societăţile comerciale n Uniunea Europeană, Editura Universitară, Bucureşti, 2006, p. 109; Ioan Schiau, Mecanisme de separare a asociaţilor societăţii comerciale, n ,,Ad honorem Stanciu D. Cărpenaru. Studii juridice alese”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 90.

[6] Societăţile anonime este vechea denumire a actualelor societăţi comerciale pe acţiuni. Primele societăţi anonime pe acţiuni au fost constituite n Europa n secolele al XVI-lea şi al XVII-lea n ţări ca Olanda, Franţa, Anglia, etc. Prin nfiinţarea acestor societăţi s-a urmărit obţinerea de capitaluri ce au fost solicitate prin marile cuceriri coloniale din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea (Corneliu Brsan, Vasile Dobrinoiu, Alexandru Ţiclea, Mircea Toma, Societăţile comerciale. Organizarea, funcţionarea, răspunderea, Editura ŞANSA SRL, Bucureşti, 1993, p. 6). n ţara noastră, societatea anonimă a fost consacrată legislativ prin dispoziţiile art. 121-126 din Codul comercial de la 1887, prevederi ce au fost abrogate o dată cu intrarea n vigoare a Legii nr. 31/1990, legea societăţilor comerciale.

[7] Tribunalul Dorohoi, 17 iunie 1924, ,,Jurisprudenţa Generală” 1925, p. 155, cit. n Stelian Ionescu, Laurenţiu Preutescu, Codul comercial romn adnotat, M.O. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1933, p. 106.

[8] Grigore Florescu, op. cit., p. 85; Stanciu Cărpenaru, Sorin David, Cătălin Predoiu, Gheorghe Piperea, op. cit., p. 61-62; Daniel Şandru, op. cit., p. 124-126; Olia-Maria Corsiuc, Drept comercial, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 117.

1

 

2.2. Condiţiile de fond ale actului constitutiv

n privinţa condiţiilor de fond, actul constitutiv, ca manifestare de voinţă n sensul constituirii societăţii comerciale, trebuie să ndeplinească toate condiţiile necesare pentru validitatea unei convenţii, aşa cum sunt prevăzute acestea de art. 948-968 Cod civil, şi anume:

- capacitatea de exerciţiu deplină a părţilor contractante;

- consimţămntul exprimat n mod valabil, adică neviciat;

- obiectul determinat, licit şi moral al actului (obiectul de activitate al societăţii);

- cauza sau scopul licit şi moral al actului.

n plus, faţă de aceste condiţii general aplicabile n momentul ncheierii oricărei convenţii, Legea nr. 31/1990 prevede o serie de norme speciale care circumstanţiază condiţiile de fond general aplicabile convenţiilor.

 

2.2.1. Capacitatea juridică a părţilor

Orice act juridic, deci şi actul constitutiv al societăţii comerciale se ncheie n mod valabil dacă subiectele participante au capacitate juridică civilă. Capacitatea părţilor contractante este exprimată prin aptitudinea juridică de a contracta.

Subiectele participante (părţile actului constitutiv) sunt acţionarii sau asociaţii care vor fi denumiţi n continuare, n mod generic, asociaţii.

Asociaţii care şi exprimă consimţămntul n actul constitutiv, la constituirea societăţii comerciale,  se numesc fondatori.

n cazul societăţii pe acţiuni şi n comandită pe acţiuni, asociaţii sunt denumiţi acţionari, iar n cazul celorlalte forme de societate, aceştia sunt denumiţi asociaţi.

Ca regulă, societatea trebuie să aibă cel puţin doi asociaţi, prin urmare părţi n actul constitutiv.

De la regula conform căreia societatea trebuie să aibă cel puţin doi asociaţi, Legea nr. 31/1990[1] instituie următoarele excepţii:

- Societatea cu răspundere limitată poate fi constituită şi de un singur asociat;

- Societatea cu răspundere limitată poate să aibă cel mult 50 de asociaţi;

- Societatea pe acţiuni sau n comandită pe acţiuni trebuie să aibă cel puţin cinci  acţionari.

n principiu, conform principiului libertăţii de asociere, orice persoană fizică sau juridică ce are capacitate de exerciţiu poate fi parte ntr-un contract de societate. Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, nu pot fi asociaţi persoanele incapabile conform legii.

Legea nr. 31/1990 instituie anumite incapacităţi speciale:

- incapacităţi generate de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, care limitează libertatea de asociere a persoanelor juridice (conform Decretului nr. 31/1954). Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, ,,persoana juridică nu poate avea dect acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de nfiinţare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut n vederea realizării acestui scop este nul”. Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice reprezintă regula de drept conform căreia, prin acte juridice, persoana juridică nu poate avea dect acele drepturi şi obligaţii care sunt n concordanţă cu scopul ei;

- incapacităţi generate de săvrşirea unor infracţiuni. Astfel, conform art. 6 alin. 2 din

Legea nr. 31/1990, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 441/2006[2], nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de ncredere, fals, uz de fals, nşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare de mită sau luare de mită, precum şi pentru infracţiunile prevăzute la          art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (bancrută simplă, bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă şi delapidare)[3] etc;

- incapacităţi generate de respectarea principiilor concurenţei comerciale: asociaţii n societăţile n nume colectiv nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, n alte societăţi concurente sau avnd acelaşi obiect de activitate fără consimţămntul celorlalţi asociaţi (art. 82 alin. 1 din Legea nr. 31/1990); o persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic dect ntr-o singură societate cu răspundere limitată (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 31/1990).[4]

 

2.2.2. Consimţămntul părţilor

Consimţămntul se materializează prin exteriorizarea voinţei interne, juridice, n scopul realizării contractului de societate.

Consimţămntul asociaţilor la ncheierea actului constitutiv implică voinţa specifică de asociere a două sau mai multe persoane, n scopul de a ndeplini n comun activitatea de natură comercială convenită. Astfel, la baza constituirii societăţilor comerciale, n condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 stă principiul libertăţii de asociere a persoanelor fizice şi juridice consacrat de art. 37 din Constituţia Romniei.

Consimţămntul asociaţilor la ncheierea actului constitutiv trebuie să ndeplinească toate cerinţele prevăzute de lege la ncheierea oricărui act juridic, şi anume:

a) să fie exprimat cu discernămnt, adică n mod conştient.  

b) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv, n cazul actului constitutiv, să fie exprimat cu intenţia de a desfăşura n comun cu ceilalţi asociaţi o activitate comercială n scopul obţinerii de profit (affectio societatis). Acest affectio societatis reprezintă voinţa nfiinţării unei societăţi comerciale independente şi autonomă faţă de persoana societarilor, iar nu o formă de indiviziune sau de participare la beneficii.

Comsimţămntul nu este valabil cnd manifestarea de voinţă s-a făcut fără intenţia de a produce efecte juridice, adică: din curtoazie, sub condiţie pur potestativă, n glumă sau cu o rezervă mintală. Astfel, n ultimul caz, consimţămntul fiind lipsit de sinceritate, contractul este simulat fie sub forma fictivităţii, fie sub forma deghizării.

Contractul de societate este fictiv cnd părţile disimulează total realitatea, realitate reflectată de către aceleaşi părţi prin contranscris. Scopul acestei operaţiuni poate fi, de pildă, acela de a scoate de sub eventuala urmărire a creditorilor anumite bunuri, crend aparenţa ieşirii lor din patrimoniul debitorilor.

Contractul de societate poate fi deghizat n scopul ascunderii convenţiei secrete şi care exprimă adevărata voinţă a părţilor. Poate constitui un astfel de exemplu deghizarea unui contract de vnzare-cumpărare n scopul de a atrage incidenţa legii fiscale mai blnde.

c) să fie exteriorizat, adică să fie exprimat n scris cu dare de dată certă sau n formă autentică;

d) să nu fie afectat de vreun viciu de consimţămnt, respectiv de eroare, dol sau violenţă.

Eroarea presupune o falsă reprezentare a realităţii cu privire la persoana sau persoanele cu care se asociază cel al cărui consimţămnt este afectat sau n ceea ce priveşte identitatea obiectului contractului sau la calităţile esenţiale ale acestuia. 

Eroarea asupra persoanei atrage nulitatea relativă n cazul societăţilor n care acest element de ordin subiectiv este esenţial, adică n cazul societăţilor de persoane, deoarece numai n aceste cazuri identitatea co-contractantului este un element determinant n ncheierea contractului.

n ceea ce priveşte eraoarea asupra substanţei obiectului contractului, aceasta se poate manifesta n două moduri:

- eroare asupra naturii contractului (error in negotio), atunci cnd unul dintre asociaţi crede că ncheie un contract de societate, iar altul crede că ncheie un alt tip de contract, de exemplu, un contract de muncă cu participare la beneficii;

- eroare asupra formei de societate (de exemplu, un asociat crede că participă la o societate pe acţiuni, deşi contractul prevede o răspundere nelimitată şi personală).

Aprecierea greşită a posibilităţilor de funcţionare şi a şanselor de reuşită ale societăţii ce ia naştere nu atrage nulitatea relativă a contractului la care se referă art. 954 Cod civil, eroarea neviznd ,,substanţa obiectului contractului” (nefiind, prin urmare, error in substantia), ci aspecte adiacente, de natură economică.

Dolul constituie o eroare provocată de asociaţi, prin folosirea unor mijloace dolosive, frauduloase.

Dolul, spre a vicia consimţămntul, actul constitutiv trebuie să provină de la toţi ceilalţi asociaţi sau de la persoanele care reprezintă societatea. n caz contrar, se exclude anularea, chiar parţială, a contractului.

Pentru a-i atrage invalidarea, dolul, ca şi n dreptul comun, statornicit de art. 960 Cod civil, trebuie să prezinte o anumită gravitate, adică să fie, altfel spus, factorul determinant al adeziunii persoanei al cărui consimţămnt a fost viciat (adeziunea victimei), care, altminteri,   s-ar fi abţinut să ncheie operaţiunea. Condiţia este ndeplinită dacă, de exemplu, acceptarea de a subscrie s-a datorat unor bilanţuri false. Nu avem dol n caz de informare incompletă ori de reticenţe, pe care persoana n cauză, dacă ar fi fost mai vigilentă şi procednd la verificări minime, le-ar fi putut descoperi.

Violenţa se manifestă ca o formă de constrngere datorată unei ameninţări cu un rău fizic sau psihic.

Acest viciu de consimţămnt poate fi analizat nsă, doar din punct de vedere teoretic. Practic, este greu de imaginat că o persoană consimte să se asocieze cu o altă persoană care a folosit constrngerea fizică sau morală pentru a o determina să-şi exprime consimţămntul.

n toate situaţiile n care este constatată existenţa vreunui viciu de consimţămnt contractul astfel ncheiat va fi lovit de o sancţiune relativă, adică de nulitatea relativă.

 

2.2.3. Cauza actului constitutiv

Cauza reprezintă scopul urmărit de părţi, respectiv de asociaţi, la ncheierea actului constitutiv, şi anume obţinerea de beneficii.

Cauza trebuie ndeplinească următoarele condiţii:

- să fie reală;

- să fie licită;

- să fie morală;

- să fie n concordanţă cu regulile de convieţuire socială.

Nerespectarea acestor condiţii are drept consecinţinţă sancţiunea totală, adică nulitatea absolută a actului constitutiv ncheiat, asociaţii fiind repuşi n situaţia anterioară realizării acordului de voinţă.

Conform art. 1513 alin. 2 Cod civil, este nulă convenţia cunoscută sub numele de ,,clauză leonină”, prin care s-a stipulat că totalitatea cştigurilor vor reveni unui asociat sau că unul ori mai mulţi asociaţi vor fi scutiţi de a participa la pierderi, această clauză fiind considerată imorală. [5] Caracterul leonin al unei stipulaţii este susceptibil de interpretare ori de cte ori clauza mbracă o aparenţă licită, destinată să-i camufleze semnificaţia reală. O prevedere contractuală care asigură un minim intangibil de foloase unuia dintre asociaţi implică pentru beneficiar o adevărată imunitate faţă de eventualele pierderi pe care le-ar nregistra n viitor societatea. Din acest motiv, o asemenea prevedere contractuală ncalcă principiile egalitare ce trebuie să stea la baza contractului. Astfel, clauza leonină este interzisă deoarece mpărţirea beneficiilor este scopul urmărit de foecare asociat al societăţii comerciale. Tot astfel, este considerată leonină clauza care rezervă unui asociat dreptul de a prelua o cotă invariabilă de dobnzi, dacă n fapt acestea epuizează aproape integral totalul beneficiilor.

n practica modernă, clauza leonină mbracă forme mascate, n interiorul actului constitutiv sau ntr-un nscris separat. n acest din urmă caz (clauza leonină ntr-un nscris separat), dacă o parte pune n discuţie caracterul leonin al unei astfel de clauze extra-statutare, actul devine public şi instanţei i revine rolul de a se pronunţa asupra valabilităţii acesteia n raporturile dintre părţi. n toate cazurile nsă, instanţa va stabili caracterul leonin sau nu al clauzei statutare sau extrastatutare, fără ca nulitatea clauzei leonine să afecteze valabilitatea actului constitutiv ca ntreg, atunci cnd cnd clauza este parte componentă a acestui act constitutiv, societatea continundu-şi existenţa ca şi cum clauza leonină nu ar fi fost scrisă.

 

2.2.4. Obiectul actului constitutiv

Din punct de vedere etimologic, societatea presupune o pluralitate de persoane, fie că este vorba de o societate civilă, fie că este vorba de o societate comercială sau altă formă de asociere.

n sensul specific folosit n materia societăţilor comerciale, obiectul de activitate reprezintă activitatea, faptele de comerţ pe care le va săvrşi societatea comercială. Dacă obiectul de activitate al societăţii descris n actul constitutiv nu cuprinde fapte de comerţ, societatea va fi civilă, iar nu comercială.

n actul constitutiv, obiectul de activitate al societăţii trebuie să fie exprimat folosind Codificarea Activităţilor din Economia Naţională (codul CAEN), reglementată de Clasificarea activităţilor din economia naţională (ediţie revizuită), emisă de Institutul Naţional de Statistică şi publicată n M.Of., Partea I, nr. 908 din 13 decembrie 2002, iar societate a trebuie să-şi definească obiectul principal de activitate.

Obiectul de activitate trebuie să ndeplinească următoarele condiţii:

- să fie comercial;

- să fie determinat sau determinabil;

- să constea ntr-o prestaţie a celui ce se obligă;

- să fie real;

- să fie posibil;

- să fie licit;

- să fie moral;

- să nu contravină regulilor de convieţuire socială.

Conform H.G. nr. 1323/1990[6] există anumite activităţi reglementate de lege care nu pot forma obiectul de activitate al unei societăţi comerciale. Aceste activităţi sunt următoarele:

- activităţile care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni sau sunt contrare unor alte dispoziţii legale cu caracter imperativ;

- activităţile care constituie, n condiţiile stabilite de lege, monopol de stat;  

- fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice n alt scop dect ca medicament;

- remedii secrete (vrăjitorie, ghicitorie); 

- imprimarea hărţilor cu caracter militar;

- fabricarea sau comercializarea de aparatură utilizată n activitatea de interceptare de convorbiri telefonice ori de codificare, fără avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor sau cu ncălcarea acestui aviz;

- fabricarea, utilizarea sau comercializarea de echipamente care folosesc spectrul de frecvenţe radioelectrice, fără avizul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei sau cu ncalcarea acestui aviz.

Există unele activităţi ale societăţilor comerciale care intră n categoria celor admise de lege, dar pentru a căror desfăşurare societatea respectivă este obligată să obţină autorizaţiile administrative necesare. De exemplu, pentru comercializarea de produse farmaceutice, este necesar avizul Ministerului Sănătăţii Publice sau pentru operaţiuni bancare este nevoie de obţinerea avizului Băncii Naţionale a Romniei.

Alte activităţi, cu toate că pot fi cuprinse n obiectul de activitate, nu pot fi desfăşurate fără obţinerea unor licenţe corespunzătoare.

n sens juridic, conform art. 1492 Cod civil[7], prin obiect al actului constitutiv se nţeleg, ca n cazul obiectului oricărui act juridic, prestaţiile la care se obligă părţile n vederea realizării de beneficii de către asociaţii n cauză.

Principala obligaţie a asociaţilor este de a realiza aportul la capitalul social al societăţii comerciale, pentru constituirea patrimoniului societăţii.

Dacă obiectul actului constitutiv lipseşte, este ilicit sau imoral sau contravine regulilor de convieţuire socială, sancţiunea va fi nulitatea absolută a actului constitutiv al societăţii comerciale.

Soluţia nulităţii absolute funcţionează chiar dacă, n cuprinsul art. 56 din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, ntre cauzele ce conduc la nulitatea unei societăţi comerciale este enumerată numai lipsa actului constitutiv sau nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege cu privire la forma actului constitutiv.

Prevederile art. 56 din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată, nu pot fi nţelese dect n conexiune cu textul art. 57. Astfel, de principiu şi prin derogare de la regulile dreptului comun,

[1] Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale a fost republicată n M.Of., Partea I, nr. 1066/17.11.2004 şi modificată prin: Legea nr. 302/2005, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 164/2006 şi Legea nr. 441/2006.

[2] Legea nr. 441/2006 pentru modificarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, a fost publicată n M.Of., nr. 955/28.11.2006.

[3] Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost publicată n M.Of., nr. 359/21.04.2006 şi modificată prin O.U.G. nr. 86/2006.

[4] Grigore Florescu, op. cit., p. 86-87; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial, ediţia a III-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 99; Corneliu Brsan, Vasile Dobrinoiu, op. cit., p. 32; Gheorghe Beleiu, Drept civil romn. Introducere n dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ediţia a X-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 516; Ioan Schiau, op. cit., p. 110.

[5] Conform art. 1513 Cod civil, ,,este nul contractul prin care un asociat şi stipulează totalitatea cştigurilor. Asemenea, nulă este convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierdere”.

[6] H.G. nr. 1323/1990 n legătură cu unele măsuri privind aplicarea Legii societăţilor comerciale a fost publicată n M.Of., Partea I, nr. 149/27.12.1990 şi modificată prin H.G. nr. 538/1993.

[7] Art. 1492 Cod civil prevede că ,,orice societate trebuie să aibă de obiect un ce licit şi să fie contractată spre folosul comun al părţilor. Fiecare membru al unei societăţi trebuie să pună n comun sau bani, sau alte lucruri, sau industria”.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica