referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Interzicerea restrictiilor cantitative la nivel comunitar

Categoria: Referat Drept

Descriere:

În temeiul art. 94 şi 95 (fostele art. 100A şi 100B), după AUE (Actul Unic European) , a fost adoptat un anumit număr de Directive în scopul favorizării liberei circulaţii a mărfurilor. Subiectele tratate de către legiuitorul comunitar relevă existenţa unor domenii în care măsurile naţionale cu efect echivalent restricţiilor cantitative îşi pot face simţite efectele...

Varianta Printabila 


1

INTRODUCERE

 

Libera circulaţie, ca modalitate de realizare a pieţei interne a Uniunii Europene, este prevăzută n art. 3 par. 1 lit. a şi c, art. 14, art. 23-31 şi art. 90 din TCE. Pentru realizarea pieţei comune pnă la 31 decembrie 1992, Consiliul Comunităţii Europene a adoptat 279 de măsuri viznd eliminarea oricăror frontiere interioare. După această dată, procesul de perfecţionare a pieţei comune a continuat, adoptndu-se noi reglementări comunitare.

Regulile referitoare la concurenţă constituie un corolar al reglementărilor comunitare cu privire la libera circulaţie a mărfurilor.

Obiectivul acestor reguli comunitare este asigurarea unei concurenţe libere şi nedistorsionate, promovnd circulaţia nengrădită a mărfurilor şi mpiedicnd stabilirea unor restricţii n funcţionarea pieţei comune, restricţii ce pot afecta desfăşurarea comerţului ntre statele membre, precum şi interesele generale ale ntreprinderilor şi ale consumatorilor.

Dreptul comunitar european este aplicabil n mod direct şi imediat n ordinea juridică a statelor membre. Acest principiu este cunoscut drept principiul supremaţiei dreptului comunitar, adică al aplicării prioritare a normelor comunitare. Ca ţară membră a Uniunii Europene ncepnd cu data de 1 ianuarie 2007, Romnia este obligată şi ea, alături de celelalte state membre, să respecte supremaţia dreptului comunitar prin respectarea dispoziţiilor acestuia, deci, implicit, este obligată să respecte şi normele comunitare ce se  referă la libera circulaţie a mărfurilor.

Prin Tratatul de aderare a Bulgariei şi Romniei la Uniunea Europeană se consacră faptul că, ncepnd cu data de 1 ianuarie 2007, adică o dată cu momentul aderării acestora la Uniunea Europeană, tratatele constitutive ale Uniunii au devenit parte integrantă a legislaţiei celor două state, iar cele două state sunt n prezent state părţi la Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa. O dată ce va fi ratificat de toate statele membre ale Uniunii Europene, Romnia va fi obligată, alături de celelalte state membre, să respecte dispoziţiile cuprinse n Tratatul constituţional. Prin urmare, Romnia este obligată n prezent să respecte şi dispoziţiile referitoare la libera circulaţie a mărfurilor cuprinse n Tratatele constitutive ale Uniunii şi, n perspectivă, şi normele referitoare la libera circulaţie a mărfurilor cuprinse n Tratatul constituţional.[1]

  

 

CAPITOLUL 2

INTERZICEREA RESTRICŢIILOR CANTITATIVE ŞI A MĂSURILOR CU EFECT ECHIVALENT

 

ncă de la nceput, Comunitatea Economică Europeană a avut printre obiectivele sale eliminarea totală a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative n ţările membre, deoarece impunerea acestor taxe vamale, precum şi a restricţiilor cantitative pot afecta desfăşurarea activităţii comerciale intraeuropene.

Prin Uniunea vamală s-au suprimat ntre statele membre orice drepturi (taxe) percepute asupra schimburilor intracomunitare la importul sau exportul produselor dintr-un stat membru n alt stat membru. n acest mod, toate teritoriile statelor membre au devenit un vast teritoriu comunitar lipsit de taxe vamale la trecerea propriu-zisă a mărfurilor dintr-un stat n altul.

Eliminarea taxelor vamale dintre schimburile comunitare a determinat protecţia pieţei comunitare faţă de importurile din ţările din ţările terţe prin introducerea tarifului vamal comun.

Tariful vamal comun este aplicat de autorităţile vamale competente ale ţării membre a Uniunii Europene pe teritoriul căreia mărfurile intră prima dată n spaţiul comunitar, n numele şi pe seama Uniunii Europene.

Libera circulaţie a mărfurilor ar putea fi afectată, ca regulă generală, nu doar prin impunerea unor taxe vamale ori a taxelor cu efect echivalent acestora, ci şi prin restricţii cantitative sau alte măsuri cu efect echivalent sau prin controlul schimburilor comerciale[2].

Potrivit art. 28 TCE (Tratatul instituind Comunitatea Europeană) - fostul art. 30, sunt interzise ntre statele membre restricţiile cantitative la import ori măsurile cu efect echivalent acestora. Art. 29 TCE (fostul art. 34) consacră aceeaşi interdicţie a restricţiilor cantitative, dar cu privire la export. Art. 11, 12 şi 13 ale Acordului privind SEE (Spaţiul Economic European) sunt redactate n termeni aproape identici. De asemenea, n art. III-153 din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa[3] se prevede că sunt interzise, ntre statele membre, restricţiile cantitative, att n ceea ce priveşte importul ct şi exportul, precum şi orice măsură cu efect echivalent. După cum se poate observa, Tratatul constituţional prevede ntr-un singur articol, mai precis art. III-153, ceea ce TCE prevede n două articole, mai precis art. 28 şi art. 29.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) a definit, prin hotărrea Geddo c. Ente Nazionale Risi, restricţiile cantitative ca reprezentnd măsurile ce pot restrnge, total sau parţial, conform circumstanţelor, importul, exportul sau tranzitul mărfurilor. Aceste măsuri sunt cele care introduc limitări n funcţie de cantitatea ori de valoarea produselor respective[4]. 

Statele membre au fost nevoite, pnă, cel mai trziu, la sfrşitul primei perioade de tranziţie, să suprime restricţiile cantitative şi măsuri existente la intrarea n vigoare a TCE (potrivit par. 2 din acest articol, paragraf abrogat prin Tratatul de la Amsterdam)[5].

 

 

 

n temeiul art. 94 şi 95 (fostele art. 100A şi 100B), după AUE (Actul Unic European)[6], a fost adoptat un anumit număr de Directive n scopul favorizării liberei circulaţii a mărfurilor.

Subiectele tratate de către legiuitorul comunitar relevă existenţa unor domenii n care măsurile naţionale cu efect echivalent restricţiilor cantitative şi pot face simţite efectele.

Astfel, sunt Directivele generale care vizează toate produsele. Dintre acestea: directiva cu privire la armonizarea dispoziţiilor legislative şi administrative ale statelor membre n domeniul responsabilităţii pentru produsele defectuoase, cea referitoare la securitatea generală a produselor sau cea cu privire la armonizarea legislaţiei n materia publicităţii nşelătoare.

Aceste Directive generale sunt continuate de Directive orizontale care privesc grupuri de produse, adesea eterogene, dar, uneori, de aceeaşi categorie. De asemenea, există un mare număr de Directive verticale pentru fiecare produs.

Armonizarea legislaţiilor s-a făcut simţită, n mod special, prin directivele ntemeiate pe principiul recunoaşterii reciproce ori al echivalenţei măsurilor sau controalelor n vigoare n statele membre ale Uniunii Europene. Această abordare nouă este una din urmările celebrei hotărri Cassis de Dijon[7]. Este vorba, de fapt, de o hotărre pronunţată de CJCE n cazul Rewe-Zentrale AG vs. Bundesmonopolverwaltung fr Branntwein (Cassis de Dijon), nr. 120/78, 20 februarie 1979. n această speţă, este vorba despre interzicerea importării şi comercializării n RFG (Republica Federală Germană) a unei băuturi originare din Franţa, băutură intitulată Cassis de Dijon, pe motivul că legislaţia germană prevedea, la acea dată, o anumită concentraţie minimă de alcool pe care băutura respectivă nu o avea.

n aplicarea art. 28 TCE, Curtea a statuat că, n domeniile n care nu există o reglementare unitară la nivel comunitar, fiecare stat membru poate impune pe teritoriul său prevederile proprii privind producţia şi comercializarea alcoolului şi băuturilor spirtoase, dar acestea nu trebuie să constituie restricţii cantitative la import sau măsuri cu efect echivalent acestora.

Ulterior, Curtea a recunoscut că imperativele expuse de guvernul german erau susceptibile să mpiedice o măsură naţională restrictivă de a fi calificată drept o măsură cu efect echivalent, n sensul art. 28 TCE, dar că, n speţă, măsurile luate de autorităţile germane nu urmăreau un interes general. CJCE a afirmat că există o ncălcare a art. 28, deoarece era restrns fără nici un obiectiv legitim importul de băuturi produse şi comercializate legal n alte state membre. Această speţă pune bazele principiului recunoaşterii mutuale n dreptul comunitar, conform căruia, n lipsa unor reglementări unitare la nivelul Uniunii Europene, un stat membru trebuie să accepte pe teritoriul său produse care sunt conforme cu legislaţia statului membru de origine[8].

Ca urmare, Comisia Europeană a elaborat o Carte albă cu privire la realizarea Pieţei Comune prezentată la Consiliul European de la Milano, la 14 iunie 1985, care traduce grija de a limita armonizarea la situaţiile n care este indispensabilă, pentru a dezvolta n ct mai multe sectoare posibile recunoaşterea ori acceptarea reciprocă. Potrivit noii abordări, a fost adoptat un număr mare de directive, printre care directivele privind materialele de construcţie, securitatea jucăriilor sau securitatea generală a produselor.

Restricţiile cantitative interzise ca atare ar putea rezulta din aplicarea unor măsuri legislative sau administrative ce restrng att importul, ct şi exportul unuia sau mai multor produse prin impunerea anumitor cote sau prin fixarea unor norme cantitative ntr-o perioadă dată sau privind producţia acelor produse ori prin necesitatea obţinerii de licenţe pentru anumite cantităţi de mărfuri.

Avnd n vedere rolul fundamental ncredinţat liberei circulaţii a mărfurilor n sistemul comunitar european, n special n scopul funcţionării corespunzătoare a pieţei interne, obligaţia ce revine fiecărui stat membru de a asigura libera circulaţie pe teritoriul său prin luarea măsurilor necesare şi cuvenite n scopul prevenirii oricărei restricţii ce rezultă din actele persoanelor se aplică fără a fi necesară distingerea ntre cazurile n care asemenea acte afectează importul sau exportul şi cele care afectează doar tranzitul mărfurilor[9].

 

 

2.1. Determinarea măsurilor cu efect echivalent restricţiilor cantitative (art. 28 şi art. 29 – fostele art. 30 şi 34 TCE)

                                                                                                                        

O definiţie a măsurilor interzise de dreptul comunitar, adică a măsurilor cu efect echivalent restricţiilor cantitative, nu este cuprinsă nici n art. 28, care se referă la restricţiile la import, şi nici n art. 29 TCE care se referă la restricţiile n ceea ce priveşte exportul. De altfel, nici n art. III-153 din Tratatul Constituţional nu este cuprinsă o definiţie a măsurilor cu efect echivalent restricţiilor cantitative.

Prima definiţie a măsurilor cu efect echivalent restricţiilor cantitative a fost dată de către Directiva Comisiei Comunităţilor Europene din data de 22 decembrie 1969 privind eliminarea măsurilor cu efect echivalent restricţiilor cantitative la import care nu sunt acoperite de alte dispoziţii adoptate conform TCE, definiţie ce a fost aplicabilă doar n perioada de tranziţie. Astfel, potrivit acestei definiţii dată de Comisia Comunităţilor Europene, măsurile cu efect echivalent restricţiilor cantitative reprezintă prevederile şi practicile administrative ce restrng importul ori exportul, făcnd, aşadar, mai dificile sau mai scumpe aceste activităţi n comparaţie cu vnzările din producţia internă de pe piaţa naţională. Nu constituie, de regulă, măsuri cu efect echivalent restricţiilor cantitative prevederile ce se aplică n mod nediscriminatoriu importurilor şi produselor indigene.

O definiţie jurisprudenţială a măsurii cu efect echivalent restricţiilor cantitative a fost stabilită de CJCE prin hotărrea Dassonville. Astfel, potrivit CJCE, această măsură reprezintă ,,orice reglementare comercială a statelor membre, susceptibilă de a mpiedica direct sau indirect, n realitate sau potenţial, comerţul intracomunitar”[10].

Din această definiţie pot fi deduse 2 caracteristici principale ale măsurii cu efect echivalent, şi anume: trebuie să fie vorba despre o măsură restrictivă luată de o autoritate şi măsura restrictivă trebuie să fie susceptibilă de a afecta comerţul intracomunitar.

 

 

 

 

 

 

2.1.1. O măsură luată de o autoritate a unui stat membru sau comunitară

 

Definiţia cuprinsă n hotărrea Dassonville, ca şi interpretarea art. 28 TCE şi a art. III-153 din Tratatul Constituţional, vizează, n mod evident, reglementările restrictive, oricare ar fi gradul autorităţii care a luat-o.

Noţiunea de efect echivalent a fost extinsă dincolo de ceea ce nseamnă măsuri restrictive de jure. Simplele practici administrative constante şi repetate au fost considerate contrare dispoziţiilor cuprinse n TCE, fiind acţiuni ale persoanelor străine legate de administraţia publică, dar susţinute sau tolerate de aceasta[11].

 

 

2.1.2. O măsură susceptibilă de a reprezenta un obstacol n calea comerţului ntre statele membre ale Uniunii Europene

 

Comerţul intracomunitar al mărfurilor priveşte importurile ori exporturile de produse fabricate sau comercializate ntr-un stat membru al Uniunii Europene. Toate măsurile naţionale ce afectează fluxul mărfurilor nu sunt considerate a priori măsuri cu efect echivalent restricţiilor cantitative. O măsură nu este prohibitivă dect n condiţiile n care re o natură particulară, şi anume aceea de a fi echivalentă unei restricţii cantitative. Chiar dacă această natură este expresă, măsura cu efect echivalent restricţiei cantitative este ilicită doar n măsura n care nu afectează comerţul intracomunitar dect indirect sau potenţial, ceea ce nu se ntmplă n cazul discriminărilor n sens contrar.

 

 

2.2. Comerţul ntre statele membre ale Uniunii Europene

 

Dispoziţiile Tratatului n ceea ce priveşte libera circulaţie a mărfurilor vizează nlăturarea oricărui obstacol (decompartimentarea) n cadrul Pieţei Comune.

Obstacolele la libera circulaţie a mărfurilor n cadrul Uniunii Europene pot exista chiar dacă toate faptele cazului concret sunt limitate la un singur stat membru. n această situaţie, aplicarea unei măsuri naţionale poate să aibă efecte şi asupra liberei circulaţii a mărfurilor ntre statele membre, n special cnd măsura respectivă facilitează comercializarea mărfurilor de origine internă n detrimentrul mărfurilor importate. n asemenea imprejurări, aplicarea măsurii, chiar dacă este restrnsă la produsele indigene, creează şi menţine o diferenţă de tratament ntre cele două categorii de mărfuri, afectnd, cel puţin potenţial, comerţul intracomunitar.

Ceea ce mpiedică sau stnjeneşte circulaţia mărfurilor nu sunt ntotdeauna măsurile cu efect echivalent restricţiilor cantitative. Pentru stabilirea faptului dacă o măsură are efect echivalent restricţiilor cantitative trebuie să se cerceteze, n primul rnd, echivalenţa cu restricţiile cantitative.

Hotărrea Dassonville nu precizează n mod clar natura obstacolelor de nlăturat[12].

n schimb, condamnarea măsurilor aplicabile fără distincţie a fost recunoascută mai trziu, printr-o altă celebră hotărre, Cassis de Dijon, din 20 februarie 1979. Măsurile naţionale care nu au nici un efect asupra schimburilor şi care nu privesc dect circulaţia internă a mărfurilor de origine

[1] www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=3149; www.mie.ro/index.php?p=117; Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 171; Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, ediţia a V-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 223; Ovidiu Ţinca, Libera circulaţie a mărfurilor n Uniunea Europeană, n ,,Revista de Drept Comercial” nr. 11/2002, p. 76.    

[2] Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, ediţia a V-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 236-237; Gilles Ferrol, Dicţionarul Uniunii Europene, Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 103; Octavian Manolache, Drept comunitar. Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 1999, p. 15; Cornelia Lefter, Fundamente ale dreptului comunitar instituţional, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 240.

[3] Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa va fi denumit n continuare Tratatul constituţional.

[4] Tudorel Ştefan, Introducere n dreptul comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 110, Ion Glea, Mihaela Augustina Dumitraşcu, Cristina Morariu, Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 167.

[5] Marin Voicu, Drept comunitar. Teorie şi jurisprudenţă, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2002, p. 93.

[6] Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg şi la Haga, la 14 februarie 1986, de 9 din cele 12 state membre, şi la 28 februarie 1986 şi de către celelalte trei state membre (Italia, Danemarca, Grecia). A intrat n vigoare n iulie 1987 (Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 24).

[7] Augustin Fuerea, op. cit., p. 75.

[8] Cazul Rewe-Zentrale AG vs. Bundesmonopolverwaltung fr Branntwein (Cassis de Dijon), nr. 120/78, 20 februarie 1979 (Ministerul Afacerilor Externe, Repere fundamentale ale jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, Bucureşti, 2005, sursa: www.csm1909.ro/csm/index.php?=9502); Augustin Fuerea, op. cit., p. 78.

[9] Augustin Fuerea, op. cit., p. 75-76, Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, ediţia a V-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2006,  p. 237.

[10] CJCE, hotărrea din 11 iulie 1974, Dassonville, C-8/74.

[11] Augustin Fuerea, op. cit., p. 75-76; Octavian Manolache, op. cit., p. 238-239.

[12] Speţa Dassonville are ca obiect un certificat de origine pentru o băutură spirtuoasă (Whisky), foarte greu de obţinut pentru produsele importate. Discriminarea era negativă, adică n defavoartea produselor importate. Această discriminare era evidentă, iar condamnarea discriminărilor nu a ridicat niciodată vreo problemă.

1

naţională, nu sunt susceptibile de a permite aplicarea dreptului comunitar. Avem n vedere, n acest caz, discriminările inverse. Discriminările sunt, n principiu, echivalente restricţiilor cantitative.

Discriminarea legată de mărfuri n liberă practică sau originare din alte state membre este, n mod evident, contrară art. 28 şi următoarele din TCE, art. III-153 din Tratatul constituţional, ca şi art. III din GATT (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ). Astfel, se poate observa că discriminările au fost ntotdeauna condamnate. Acest lucru este valabil, nsă, pentru toate măsurile care favorizează numai produsele naţionale sau care supun produsele importate sau importul lor unor condiţii care nu sunt cerute pentru produsele naţionale. De asemenea, discriminarea este interzisă şi prin dispoziiile Tratatului constituţional. Astfel, potrivit art. III-155 alin. 1 din Tratatul constituţional, ,,statele membre şi adaptează monopolurile naţionale care prezintă caracter comercial, astfel nct să se asigure, n condiţiile de aprovizionare şi desfacere, excluderea oricărei discriminări ntre resortisanţii statelor membre”. n continuare, se precizează că art. III-155 din Tratatul constituţional se aplică oricărui organ prin care un stat membru controlează de jure sau de facto, adică de fapt sau de drept, coordonează ori influenţează n mod sensibil, direct sau indirect, importurile sau exporturile dintre statele membre.

Există situaţii n care discriminarea este deghizată. Aceasta poate fi descoperită n cazul legislaţiilor care nu sunt dect aparent aplicabile n mod nediferenţiat produselor naţionale şi celor importate. Astfel, reglementările diverse pot conduce la diferenţe n detrimentul produselor importate, n ciuda generalităţii lor aparente. Aceleaşi soluţii sunt valabile şi pentru restricţiile la export.

Discriminările pot fi legitimate, sub condiţia să nu fie arbitrare, pentru unul din motivele

enumerate n mod limitativ de art. 30 TCE, precum şi n art. III-154 din Tratatul constituţional[1].

 

2.3. Măsurile aplicabile fără distincţie ntreprinderilor

 

Formula ,,măsuri aplicabile fără distincţie” se referă la normele interne discriminatorii interzise prin art. 28 şi art. 29 TCE care, cu toate că nu fac distincţie ntre produsele importate şi cele autohtone, pot, totuşi, să restricţioneze comerţul. Dacă o măsură aplicabilă fără distincţie este necesară n scopul protejării unor condiţii obligatorii, aceasta nu este considerată contrară dispoziţiilor art. 28 TCE şi art. III-153 din Tratatul constituţional. Cu toate acestea, dacă o măsură distinct aplicabilă contravine n mod normal art. 28 TCE şi art. III-153 din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, ea poate fi justificată prin art. 30 TCE şi prin art. III-154 din Tratatul constituţional. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene realizează, nsă, n hotărrea Cassis de Dijon o distincţie netă ntre măsurile distinct aplicate şi măsurile aplicate fără distincţie, atta timp ct condiţiile obligatorii cuprinse n această hotărre sunt mai cuprinzătoare dect dispoziţiile art. 30 TCE şi, spre deosebire de art. 30, lista cuprinsă n hotărre nu are un caracter exhaustiv. Curtea a extins condiţiile obligatorii şi la protecţia mediului, ca şi la interesele legitime ale politicii economice sociale şi la realizarea operelor cinematografice.

n raport cu diversitatea măsurilor şi a raţiunii lor de a fi, art. 28 TCE putea fi interpretat n două moduri diferite. Prima interpretare era aceea de a l aplica numai n caz de discriminare, ceea ce lăsa statelor membre cea mai mare libertate sau cea mai mare compoetenţă pentru adoptarea reglementărilor care, sub cele mai variate pretexte, mpiedicau accesul pe teritoriul lor al mărfurilor produse sau comercializate n alte state membre. A doua interpretare consta n a considera că era contrară TCE orice măsură naţională care putea limita schimburile la nivel inferior celui susceptibil de a fi atins n absenţa sa. Competenţa statelor membre era foarte restrnsă din această perspectivă.

Directiva nr. 70/50 a Comisiei, adoptată la data de 22 decembrie 1969, a avut ca temei art 33 TCE (n prezent abrogat). Efectele sale au ncetat la expirarea perioadei de tranziţie. Directiva păstrează, totuşi, interesul de a interpreta dispoziţiile cu privire la libera circulaţie a mărfurilor.

Prin această directivă s-au enumerat o serie de măsuri care afectează importurile ce ar putea avea loc. Printre acestea sunt: afişarea de preţuri de vnzare minime şi maxime, impunerea de preţuri mai puţin avantajoase pentru produsele importate dect pentru produsele naţionale (indigene); impunerea unor condiţii privind, n special, forma, dimensiunile, greutatea, compoziţia, prezentarea, identificarea, ambalajul numai pentru produsele importate sau impun acestora din urmă condiţii diferite şi mai greu de satisfăcut dect cele pentru priduse naţionale; mpiedicarea oricărei creşteri n preţul produselor importate corespunzătoare costurilor suplimentare ori taxelor inerente la import.

Libertatea statelor membre nu mai este totală din momentul n care adoptă dispoziţii al căror efect propriu nu mai este acela de a reglementa comerţul pe teritoriul lor, ci de a face operaţiunile de import sau export, n fapt ori n drept, mai dificile sau mai oneroase dect operaţiunile de comerţ interne.

Din momentul n care statele membre introduc unele măsuri unilaterale, măsuri ce reprezintă obstacole n calea liberei circulaţii a mărfurilor, statele respective sunt susceptibile să intre n sfera de aplicare a art. 28 TCE. Aşa cum CJCE a stabilit, de altfel, prin celebra hotărre Cassis de Dijon, statele membre nu pot interzice vnzarea pe teritoriul lor a produselor ce provin din alte state membre doar pe motivul că sunt fabricate după proceduri sau tehnici diferite de cele existente pe teritoriul lor. n schimb, pot căuta să realizeze, pe teritoriul lor, obiective legitime (protecţia consumatorilor, loialitatea tranzacţiilor etc.).

O restricţie şi un obstacol n calea liberei circulaţii a mărfurilor nu sunt prin ele nsele ilicite. Dacă se ajunge la concluzia că sunt justificate de un interes general, nu pot fi calificate ca ca fiind măsuri cu efect echivalent restricţiilor cantitative. Este vorba despre lipsa unui caracter ilicit fundamental. Acest raţionament a fost iniţiat n hotărrea Cassis de Dijon. Statele membre nu sunt ntotdeauna libere n a determina ele nsele care sunt situaţiile de protecţie a unor interese generale care pot fi admise n dreptul comunitar. Jurisprudenţa este, n această privinţă, destul de flexibilă. Trebuie ca măsurile n cauză să ndeplinească, n mod cumulativ şase condiţii:

- domeniul respectiv trebuie să nu fi făcut obiectul unei armonizări;

- măsura trebuie să acopere un interes general;

- nu trebuie să fie discriminatorie;

- trebuie să fie n mod obiectiv necesară;

- trebuie să fie proporţională;

- trebuie să ţină cont de ceea ce se cere n statul de origine al mărfii[2].

 

 

 

2.4. Regula raţiunii. Excepţia prevăzută n art. 30 TCE şi n art III-154 Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa

 

Prin introducerea unei reguli de raţiune (care mai este denumită şi ,,cerinţa obligatorie”) s-a ncercat atenuarea efectului principiului de bază stabilit n practică prin care măsurile susceptibile să mpiedice, direct sau indirect, real sau potenţial, comerţul internaţional sunt considerate măsuri avnd un efect echivalent.

Regula raţiunii poate fi acceptată numai n lipsa unor reguli comune privind producţia şi desfacerea mărfurilor, astfel că, n caz contrar, va reveni statelor membre datoria de a reglementa toate problemele privind acea producţie şi acea desfacere a mărfurilor.

O excepţie importantă de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor este prevăzută n art. 30 TCE, n sensul că ,,prevederile art. 28 şi 29 nu vor mpiedica prohibiţii asupra importurilor, exporturilor sau mărfurilor n tranzit justificate pe motive de moralitate publică, ordine publică sau securitate publică; protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor şi plantelor; protecţia tezaurelor naţionale posednd valoare arheologică, istorică sau artistică; protecţia proprietăţii comerciale şi industriale”. De asemenea, n art. III-154 din Tratatul constituţional se precizează că prevederile art. III-153 nu vor mpiedica prohibiţii asupra importurilor, exporturilor sau mărfurilor aflate n tranzit justificate pe motive de moralitate publică, ordine publică sau siguranţă publică; protecţia sănătăţii şi vieţii persoanelor, animalelor şi plantelor; protecţia tezaurelor naţionale posednd valoare arheologică, istorică sau artistică; protecţia proprietăţii industriale şi comerciale.

n cazul proprietăţii industriale şi comerciale, excepţiile sau derogările sunt admise numai dacă ele sunt justificate pentru salvgardarea dreptului ce constituie obiectul specific al acestei proprietăţi.

Restricţiile sau prohibiţiile astfel justificate nu se vor putea constitui ele nsele, potrivit art. 30, teza a doua, TCE şi potrivit art III-154, teza a doua, din Tratatul constituţional, n mijloace de discriminare arbitrară sau restricţii disimulate n comerţul dintre statele membre. Se impune, prin urmare, observarea unei cerinţe de nediscriminare arbitrară ori a principiului bunei credinţe atunci cnd asemenea restricţii sau prohibiţii vor fi impuse.

 

 

2.5. Clauze de salvgardare

 

Prin Actul Unic European a fost introdus n TCE un nou text – art. 100A (n prezent art. 95) par. 4 prin care, la motivele justificate din art. 36 TCE (n prezent art. 30) care permite interdicţii sau restricţii la import, export sau mărfuri aflate n tranzit, se adaugă alte două motive. Astfel, n situaţia n care după o măsură de armonizare luată de Consiliul European sau de Comisia Europeană acţionnd cu majoritate calificată, un stat membru consideră că este necesar să menţină prevederile naţionale pe motive de nevoi majore avute n vedere la art. 30 TCE ori privind protecţia mediului nconjurător ori a mediului de lucru, va notifica aceste prevederi Comisiei.

Noua dispoziţie este considerată ca o clauză generală de salvgardare, care poate fi invocată n situaţii deosebite, extreme, care impun un regim derogatoriu provizoriu. De altfel, art. 95 par. 10 dispune că măsurile de armonizare avute n vedere mai sus vor include, n situaţii specifice, o clauză de salvgardare autoriznd statele membre, pentru unul ori mai multe dintre motivele neeconomice enunţate la art. 30 TCE, să ia măsuri provizorii supuse unei proceduri de control comunitar.

n fapt, chiar art. 95 par. 10 TCE dispune că măsurile de armonizare evocate urmează să includă, n cazurile corespunzătoare, o clauză de salvgardare care autorizează statele membre să ia, pentru unul sau mai multe dintre motivele neeconomice menţionate n art. 30 TCE, măsuri provizorii supuse unei proceduri comunitare de control.

Art. 296 TCE prevede alte două clauze de salvgardare care pot să afecteze libera circulaţie a mărfurilor. Astfel, nici un stat membru nu poate fi obligat să furnizeze informaţii a căror dezvăluire ar fi contrară intereselor esenţiale ale siguranţei statului respectiv. Desigur, este vorba de secrete de stat, mai ales de natură economică. De asemenea, oricare stat membru poate lua asemenea măsuri pe care le consideră necesare n scopul protejării acestor interese care sunt n legătură cu producţia sau comerţul cu arme, muniţii şi material de război, dar aceste măsuri nu trebuie să afecteze condiţiile concurenţiale de pe piaţa comună privind produsele care nu sunt destinate n mod expres scopurilor militare.

Funcţionarea pieţei comune ar putea fi afectată prin măsuri ale unui stat membru care pot fi luate n cazul unor tulburări interne serioase, tulburări ce afectează legea şi ordinea, n caz de război, tensiune internaţională serioasă, constituind o ameninţare de război sau n scopul ndeplinirii obligaţiilor pe care statul membru le-a acceptat prin menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

O clauză de salvgardare poate fi aplicată şi atunci cnd survine o criză neaşteptată n balanţa de plăţi a unui stat membru. Măsurile luate n acest scop, conform art. 120 TCE sunt cu titlu conservatoriu şi nu este necesar a fi excesiv de prohibitive sau de restrictive pentru remedierea dificultăţilor neaşteptate care se manifestă.

 

2.6. Monopolurile de stat cu caracter comercial

 

Restricţii şi discriminări afectnd libera circulaţie a mărfurilor pot surveni şi ca urmare a activităţii monopolurilor de stat cu caracter comercial. n mod concret, aceste monopoluri, avnd drepturi exclusive asupra importurilor şi/sau exporturilor şi libertatea de a stabili condiţiile de aprovizionare şi de desfacere, pot să introducă restricţii şi discriminări la import şi/sau la export, constnd n dreptul exclusiv de vnzare-cumpărare sau posibilitatea de control al importurilor şi exporturilor. Drept urmare, este influenţată activitatea comercială a operatorilor economici n ansamblul Uniunii Europene.

Datorită faptului că reprezintă o restricţie n ceea ce priveşte exportul, respingerea cererilor de licenţe de export pentru anumite produse lactate poate fi caracterizată drept monopol. n acest sens, Comisia Europeană, prin Regulamentul (CE) nr. 8/2007 din 8 ianuarie 2007, a hotart respingerea cererilor de licenţe de export pentru anumite produse lactate. Comisia Europeană a motivat această restricţie deoarece piaţa anumitor produse lactate este caracterizată de incertitudini şi este necesar să se evite cererile speculative care pot duce la denaturarea concurenţei dintre comercianţi. Comisia a hotărt, astfel, să respingă cererile de licenţe pentru aceste produse lactate, cereri depuse n datele de 2, 3, 4, 5 şi 8 ianuarie 2007. Comisia precizează că Regulamentul nr. 8/2007, intrat n vigoare la data de 9 ianuarie 2007, este obligatoriu n toate elementele sale şi se aplică n mod direct n toate statele membre ale Uniunii Europene.

Monopolurile de stat pot fi numai cu caracter comercial sau mixte, adică de producţie şi comerciale.

Pentru a exista calificarea de ,,monopol”, nu este necesar să se exercite controlul total al pieţei pentru anumite mărfuri, fiind suficient dacă organismele respective au ca obiect de activitate tranzacţii privind un produs comercial susceptibil de a fi n concurenţă şi comercializat ntre statele membre şi joacă un rol efectiv ntr-un astfel de comerţ.

Prin reglementările naţionale, drepturile de monopol pot fi acordate unei ntreprinderi de stat sau unei instituţii de stat care va supraveghea sau va determina ori influenţa n mod apreciabil comerţul dintre statele membre sau unei ntreprinderi private prin concesionarea unor activităţi importante, cum ar fi producerea şi desfacerea alcoolului şi tutunului (monopoluri delegate).

Art. 31 par. 1 TCE (fostul art. 37 par. 1) a impus statelor membre obligaţia de a adapta aceste monopoluri astfel nct să se garanteze că, atunci cnd perioada de tranziţie a luat sfrşit, nicio discriminare privind condiţiile potrivit cărora mărfurile sunt dobndite şi desfăcute nu va exista ntre naţionalii statelor membre. Această dispoziţie a avut efect direct de la sfrşitul perioadei de tranziţie (anul 1970), fiind aplicabilă numai n legătură cu mărfurile, aşa cum, de altfel, s-a menţionat expres. Obligaţia astfel prevăzută s-a conturat ca o obligaţie de a face, denumită şi ,,activă”. De asemenea, potrivit art. III-155 alin. 1 din Tratatul Constituţional, statele membre au obligaţia de a adapta monopolurile de stat cu caracter comercial, astfel nct să se asigure, n condiţiile de aprovizionare şi desfacere, excluderea oricărei discriminări ntre resortisanţii (naţionalii) statelor membre.

Statele membre se vor abţine, potrivit art. 31 par. 2 TCE, de a introduce orice nouă măsură care este contrară principiului stabilit la par. 1 sau care restrnge domeniul de aplicare al articolelor care privesc interzicerea taxelor vamale şi restricţiile cantitative ntre statele membre. Această obligaţie este de a nu face, denumită şi ,,pasivă”. Conform art. III-155 alin. 2 din Tratatul Constituţional, statele membre se abţin de la introducerea oricărei măsuri noi ce este contrară principiilor enunţate n alin. 1 sau care restrnge sfera de aplicare a articolelor ce se referă la interzicerea taxelor vamale şi restricţiile cantitative ntre statele membre.

n cazul n care monopolurile n cauză s-au transformat n ntreprinderi publice, fără a deţine drepturi comerciale exclusive, va fi aplicabil art. 86 TCE care dispune, la par. 1, că, n cazul ntreprinderilor publice şi al ntreprinderilor cărora statele le acordă drepturi exclusive sau speciale, statele membre nu vor adopta, nici nu vor menţine n vigoare vreo măsură contrară regulilor stabilite prin Tratat, adică prin TCE[3].

 

 

2.7. Nediscriminarea fiscală (art. 90 TCE – fostul art. 95)

 

Art. 90 TCE nu se referă la drepturile de vamă. El vizează impunerile interne ce afectează produsele altor state membre ntr-un mod mai oneros dect produsele naţionale.

Textul are n vedere impunerile ce afectează n mod discriminatoriu ,,produsele”. Deşi plasat la capitolul cu privire la ,,dispoziţii fiscale”, el are un raport direct cu obiectivul general al liberei circulaţii a mărfurilor.

Discriminarea ntre produsele naţionale şi cele importate este o condiţie esenţială a aplicării art. 91 TCE. Taxa trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă de a diminua consumul produselor importate, influenţnd, astfel, alegerea consumatorilor. Discriminare nu poate fi pusă n evidenţă dect dacă există o similitudine sau, cel puţin, un ,,raport de concurenţă” ntre produsele importate vizate de taxă şi produsele naţionale care ar fi favorizate. nsă, o simplă progresivitate a taxării nu indică prin ea nsăşi o discriminare.

Distincţia ntre o impunere internă discriminatorie şi o taxă cu echivalent unui drept de vamă este precizată de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. Este vorba despre o impunere internă discriminatorie atunci cnd compensarea de care beneficiază producţiile interne similare produselor importate taxate, ntre taxare şi avantajele prin afectarea taxelor (fonduri de ajutoare sau de susţinere, de pildă) este parţială. n cazul n care această compensare este integrală, este o taxă cu efect echivalent unui drept de vamă[4].


[1] n art. 30 TCE este vorba despre interdicţii sau restricţii la import sau export justificate pe raţiuni de moralitate publică, ordine publică, securitate publică, protejare a sănătăţii şi vieţii persoanelor şi animalelor sau de conservare a vegetaţiei, de protejare a patrimoniului artistic sau arheologic naţional sau de protejare a proprietăţii industriale şi comerciale.

n art. III-154 din Tratatul constituţional este vorba despre interdicţii sau restricţii la import sau export justificate pe motive de moralitate publică, ordine publică, securitate publică, protecţia sănătăţii şi vieţii persoanelor sau a animalelor, conservarea plantelor, de protejare a unor tezaure naţionale cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protejare a proprietăţii industriale şi comerciale.

 

 

[2] Augustin Fuerea, op. cit., p. 77-85; Octavian Manolache, op. cit., p. 238, Tudorel Ştefan, op. cit., p. 111, Ion Glea, Mihaela Augustina Dumitraşcu, Cristina Morariu, op. cit., p. 167-168.

[3] Marin Voicu, op. cit., p. 95-98; Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, ediţia a V-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 259-263; Ion Glea, Mihaela Augustina Dumitraşcu, Cristina Morariu, op. cit., p. 168;  Octavian Manolache,  Drept comunitar. Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 1999, p. 27-31; Regulamentul (CE) al Comisiei Europene nr. 8/2007 din 8 ianuarie 2007 privind respingerea cererilor de licenţe de export pentru anumite produse lactate, publicat

n Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 4, anul 50/9 ianuarie 2007,

sursa:eur-lex.europa.eu/LexUriServ/site/ro/oj/2007/l_004/l_00420070109ro00070007.pdf.

[4] Augustin Fuerea, op. cit., p. 95-96.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica