referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Participatia penala

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Sub raportul laturii subiective, autoratul, datorita specificului sau de contributie esentiala, constând din însasi savârsirea faptei incriminate, poate fi realizat cu orice forma de vinovatie. În cazul participatiei complexe (eterogene), daca autorul a actionat cu intentie exista participatie propriu-zisa sau perfecta, iar daca el a savârsit fapta din culpa sau fara vinovatie, fiind însa determinat de un instigator sau sprijinit de un complice, care actioneaza cu intentie, vom avea o participatie improprie sau imperfecta...

Varianta Printabila 


1

Participatia penala

 

Autoratul

a) Notiune si caracterizare. Autoratul este acea forma de participatie care consta din

savārsirea de acte de executare a faptei prevazute de legea penala. Aceasta definitie rezulta si din dispozitiile legale īn vigoare (art. 24 C. pen.), care prevad ca este autor persoana ce savārseste īn mod nemijlocit fapta prevazuta de legea penala. Noul Cod penal reglementeaza identic notiunea de autor. Īn acest sens, īn art. 38 alin.1, a fost preluat integral textul art. 24 din actualul Cod penal. Noutatea apare prin alineatul 2 al articolului 38 din noul Cod penal, īn sensul introducerii textului care prevede ca „daca mai multe persoane savārsesc nemijlocit, īmpreuna, o fapta prevazuta de legea penala, fiecare din ele va fi pedepsita ca autor”.

Īn raport cu celelalte forme ale participatiei, autoratul se distinge prin caracterul sau esential si necesar, īntrucāt contributia autorului consta tocmai īn savārsirea faptei (actiunii sau inactiunii) care constituie infractiune. Autoratul este singura forma de contributie la infractiune, care poate exista si īn afara si independent de celelalte forme ale participatiei. Nici instigarea, nici complicitatea nu pot exista īn afara autoratului, īn timp ce acesta din urma poate exista de sine statator, deoarece fapta prevazuta de legea penala poate fi savārsita īn mod nemijlocit fara sa fie necesare si alte contributii. Cu toate acestea, īn sensul tehnic al termenului, autoratul (ca si termenul „autor”) nu poate fi īnteles decāt īn corelatie cu termenii de complicitate (complice) si de instigare (instigator), el desemnānd o anumita forma de contributie la savārsirea unei infractiuni, īn raport cu alte forme de contributie posibile.

         Īn doctrina moderna asupra continutului notiunii de autor au fost abandonate:

– teoria formala, obiectiva, potrivit careia autor este numai persoana care a realizat

elementul material al laturii obiective, descrisa īn norma incriminatorie;

– teoria materiala obiectiva, care sustine ca autor este doar persoana a carei actiune este apta sa produca urmarea socialmente periculoasa (rezultatul);

– teoria subiectiva, potrivit careia trebuie considerat autor doar persoana care comite

infractiunea pentru sine sau īn interesul sau. Īn locul acestor teorii, mai vechi, este de actualitate noua teorie a dominatiei asupra faptei.

         Potrivit acesteia, este autor al infractiunii doar persoana care detine controlul functional asupra faptei, īn sensul exercitarii unei dominatii asupra acesteia, īn asa fel īncāt, īn orice moment, acea persoana sa decida comiterea sau renuntarea la savārsirea faptei. Cercetarea autoratului prezinta interes, īn primul rānd, pentru a-l putea deosebi īn mod clar de celelalte forme de participatie, īn special de complicitatea concomitenta. Interesul cercetarii este evident si cu privire la asa-numita participatie simpla (omogena) sau coautorat. Mai īntāi este important sa fie relevate si subliniate trasaturile caracteristice ale autoratului, care sunt, īn esenta, urmatoarele:

Sub raportul laturii obiective, autoratul reprezinta activitatea materiala realizata de persoana care savārseste īn mod nemijlocit fapta prevazuta de legea penala. Aceasta īnseamna realizarea actelor de executare specifice laturii obiective a infractiunii (īnsasi actiunea sau inactiunea ce constituie elementul material al infractiunii). Aceste trasaturi rezulta din īnsasi caracterizarea legala a autoratului (art. 24 C.pen.). Prin aceste trasaturi caracteristice, autoratul se deosebeste net de instigare, care consta īn actiunea de determinare a unei persoane la savārsirea

faptei, deci īntr-o contributie indirecta la executarea acesteia. Totodata, autoratul se deosebeste si de complicitate, care, de asemenea, reprezinta o contributie indirecta la savārsirea infractiunii, constānd īn sprijinirea sub orice forma a executarii de catre autor a actiunii sau inactiunii incriminate.

         Caracterul de act de executare a unei contributii la savārsirea infractiunii nu este totdeauna suficient pentru existenta autoratului. La acele infractiuni, denumite proprii, este considerata autorat numai executarea faptei de catre persoana care are calitatea ceruta de lege (functionar, cetatean romān, militar etc.), nu si contributia identica a altui subiect. Īn cazul acestor infractiuni, o astfel de contributie, prin acte de executare savārsite de o persoana fara calitatea ceruta de lege, este considerata complicitate, si nu coautorat.

Sub raportul laturii subiective, autoratul, datorita specificului sau de contributie

esentiala, constānd din īnsasi savārsirea faptei incriminate, poate fi realizat cu orice forma de vinovatie. Īn cazul participatiei complexe (eterogene), daca autorul a actionat cu intentie exista participatie propriu-zisa sau perfecta, iar daca el a savārsit fapta din culpa sau fara vinovatie, fiind īnsa determinat de un instigator sau sprijinit de un complice, care actioneaza cu intentie, vom avea o participatie improprie sau imperfecta.

b) Coautoratul. Este situatia īn care o fapta prevazuta de legea penala a fost savārsita īn mod nemijlocit prin eforturile conjugate a doua sau mai multor persoane care au calitate de autori. Aceasta activitate conjugata, de cooperare a acestor persoane, la realizarea nemijlocita a laturii obiective a infractiunii, poarta denumirea de coautorat, iar persoanele care realizeaza, prin contributiile lor, fapta prevazuta de legea penala se numesc coautori. Coautoratul poate exista atāt īn cadrul unei participatii complexe (eterogene), la care doi sau mai multi participanti au calitatea de autori (coautori), iar altii au calitatea de instigatori sau de complici, cāt si īn cadrul unei participatii simple (omogene), la care toti participantii au calitatea de autori (coautori).

1. Latura obiectiva. Pentru existenta coautoratului trebuie sa se constate ca cel putin doi participanti au savārsit īn mod nemijlocit fapta prevazuta de legea penala, respectiv ca au efectuat acte de executare a acesteia. Aceasta constatare implica īnsa īntelegerea clara a notiunii de act de executare a faptei incriminate. Īn sensul strict al termenului, prin act de executare sau de savārsire nemijlocita a faptei se

īntelege orice act de conduita exterioara prin care se realizeaza direct actiunea sau inactiunea incriminata. Īn stiinta dreptului penal si īn practica judiciara au fost aduse unele precizari si clarificari deosebit de importante pentru īntelegerea notiunii de act de executare, ca act de coautorat. Īn acest sens, s-a aratat ca trebuie sa fie considerate ca acte de executare, deci ca acte de coautor, si acele acte prin care se contribuie, chiar indirect, la comiterea faptei incriminate, cum ar fi actele de

paralizare a energiei de opunere sau īnlaturarea unui obstacol din calea savārsirii faptei. 1

Astfel, sunt considerate acte de coautorat, si nu de complicitate, actele prin care victima este imobilizata sau īmpiedicata sa se apere, īn timp ce un alt participant o loveste, provocāndu-i moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii; au fost calificate drept coautorat faptele inculpatilor care, aflāndu-se īntr-o locuinta, īmpreuna cu alti inculpati, pentru a sustrage bunuri, au īmpachetat

si ei unele lucruri dintre cele care au facut obiectul material al infractiunii de furt, chiar daca acestia, la plecare, de teama politiei, care fusese alarmata, nu au reusit sa ia decāt un singur bun dintre cele īmpachetate; de asemenea, este considerat act de coautorat actiunea de a pune piedica victimei infractiunii de tālharie, pentru a o dezechilibra si a usura deposedarea ei, prin smulgere de bijuterii etc.

De asemenea, s-a precizat ca, īn cazul infractiunilor complexe, este coautor acela care savārseste una dintre actiunile ce formeaza elementul material al infractiunii complexe respective (de exemplu, amenintarea īn cazul ultrajului, cealalta actiune de lovire fiind realizata de un alt coautor). O alta precizare priveste momentul īn care pot fi savārsite diferitele acte de coautorat. Īn legatura cu aceasta s-a decis ca, daca contributia diferitilor coautori este de regula simultana, aceasta poate fi totusi si succesiva, contributiile putānd fi date succesiv, īn timp, īntr-o īnlantuire de acte de executare a infractiunii unice. Interventia succesiva a coautorilor este posibila nu numai īn cazul infractiunilor continue si continuate, dar si īn cazul altor infractiuni care, prin natura lor complexa, nu pot fi realizate decāt prin contributii succesive (de exemplu, īn cazul infractiunii de atentat care pune īn pericol siguranta statului – art. 160 C.pen.). Tot asa, s-a decis ca pentru existenta coautoratului nu este necesar ca diferitele contributii ale coautorilor sa conste din acte de executare identice. Este suficient ca acestea sa se completeze unele pe altele īntr-o activitate unica, indivizibila, fiecare dintre ele aparānd ca indispensabila pentru realizarea faptei prevazute de legea penala. Astfel, de exemplu, s-a stabilit ca trebuie sa fie considerate ca acte de coautorat loviturile aplicate victimei unei infractiuni de omor, chiar daca nu toate aceste lovituri au fost mortale, sau actiunea unui inculpat de a primi imediat si ascunde bunul sustras din buzunarul victimei de catre alt inculpat etc.

2. Latura subiectiva. Coautoratul, fiind o forma de participatie propriu-zi-sa sau perfecta, se caracterizeaza, din punct de vedere subiectiv, prin existenta la toti participantii a aceleiasi forme de vinovatie, adica fie intentie, fie culpa. De regula, coautoratul se realizeaza cu intentie, īn sensul ca toti coautorii sunt constienti ca savārsesc si vor sa savārseasca acte de executare a aceleiasi fapte prevazute de legea penala, al carei rezultat socialmente periculos īl prevad si īl urmaresc. Coautoratul astfel realizat poate exista atāt īn cazul unei participatii complexe, la care īn afara de coautori exista instigatori si complici, cāt si īn cazul participatiei simple sau omogene, la care nu exista decāt coautori. Coautoratul poate exista si īn cazul infractiunilor din culpa si el se realizeaza atunci cānd doua sau mai multe persoane, actionānd din culpa, au savārsit fiecare, simultan ori succesiv, acte de executare a faptei ilicite prin care s-a produs acelasi rezultat socialmente periculos.

Unii autori (de exemplu, Vasile Papadopol) sunt de parere ca nu poate exista coautorat īn cazul infractiunilor neintentionate, faptuitorii care coopereaza la realizarea din culpa a aceluiasi rezultat fiind considerati ca autori ai unor infractiuni autonome. Credem īnsa ca nu se poate nega existenta participatiei atunci cānd se constata vointa comuna a mai multor persoane de a coopera la savārsirea unei fapte al carei rezultat socialmente periculos nu l-au prevazut sau au crezut ca nu se va produce. Fata de unitatea actiunii si a rezultatului produs, nu se poate vorbi de o pluralitate de infractiuni, ci de o singura infractiune savārsita prin cooperare, deci de coautorat.

3. Infractiuni incompatibile cu coautoratul. Exista infractiuni la care coautoratul nu este cu putinta, desi sunt susceptibile de savārsire īn participatie sub forma instigarii sau complicitatii. Este cazul infractiunilor cu autor unic, care nu pot fi savārsite nemijlocit decāt de o singura persoana (infractiuni care se savārsesc in persona propria), cum sunt marturia mincinoasa, cersetoria, dezertarea, nedenuntarea etc. Īn cazul acestor infractiuni, fiecare faptuitor savārseste o infractiune de sine statatoare, īn propria persoana.

Nu pot fi savārsite īn coautorat nici infractiunile omisive, deoarece neīndeplinirea unei obligatii legale are aproape īntotdeauna un caracter individual. Īn cazul īn care acea obligatie legala ar reveni mai multor persoane, īntr-un anumit termen, īndeplinirea acelei obligatii la termenul stabilit, de catre una din persoanele obligate, profita si celorlalte. Īn situatia īn care nici una dintre persoanele respective nu īsi realizeaza obligatia, fiecare va raspunde individual. Prin exceptie, īn doctrina, a fost acceptat coautoratul īn situatia īn care o obligatie legala apartine unei anumite colectivitati determinate. S-a opinat ca, īn asemenea cazuri, membrii acestei colectivitati trebuie tratati ca si coautori la infrac-tiunea omisiva, datorita contributiei lor comune la nerealizarea obligatiei legale.

 

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica